AU CUVANTUL CITITORII (1): ALIN-7: Un pelerinaj virtual prin blogosfera ortodoxă, în 10 paşi
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului,
…Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti,
…Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă,
…vino şi Te sălăşluieşte întru noi,
…şi ne curăţeşte de toată întinăciunea
…şi mântuieşte, sufletele noastre,
…Bunule.
1. a) se tot declamă sus şi tare: “nu există soluţii lumeşti”. De parcă ar fi existat vreodată ŞI soluţii lumeşti. Niciodată “soluţia” creştină nu a fost una lumească, ci duhovnicească. Aceasta se ştie de două mii de ani, nu e o revelaţie a mileniului doi.
1. b) “vremile de pe urmă, vremile apocaliptice”. Pentru un creştin apocalipsa a început deja să se desfăşoare de două mii de ani. Face cumva parte din firescul vieţii creştine. La modul esenţial, nimic nou.
Prin urmare, nici nu ar trebui să primeze prea mult discuţiile pe această temă. Uitaţi-vă numai la roadele promovării insistente a unor asemenea teme: profeţii peste profeţii, folosite şi interpretate în fel şi chip, pe bloguri, printre oameni, acasă. De la Cartea Apocalipsei, o carte pe care până şi cei cu adevărat înduhovniciţi au evitat să o interpreteze, la subiect de bârfa “creştină”. Rezultatul: panică în rândul celor slabi de înger, căutări de soluţii lumeşti în rândul celor unde omul lumesc e mai puternic, rânjete satisfăcute şi ironii în rândul celor care nu au o legătură cu Biserica… Puţina credinţă iaca unde duce.
[Nota noastra, Razboi intru Cuvant (zona scrisa cu verde): Aici avem un dublu amendament:
1. Zice chiar Parintele Rafail Noica, la care cu totii avem evlavie:
“Sa stiti ca vadit sunt ultimele vremi. Si Apostolul Ioan spunea acum 2000 de ani ca erau. Erau, in samanta, numai ca astazi, ceea ce era de necrezut candva cand se citea Apocalipsa si alte prorocii, este tehnologic realizabil. (…) Infricosatoare sunt, dar daca Dumnezeul nostru se zice atotputernic, in zilele astea vom vedea ce inseamna atotputernic si cerem Tie, Doamne, sa ne arati lucrul asta, daca noi vom traversa acele perioade! Sunt infricosatoare, dar nu vom deznadajdui, căci milostiv este Dumnezeu si mare este Dumnezeu. Atacurile si navalele care vin asupra omului sunt inca de acum deja de necomparat cu cele ce erau inainte. Spunea cineva aseara, un Prea Sfintit parca, ca in viata noastra, in ultimii 30 de ani lumea a devenit de nerecunoscut. Asa e … si se schimba pe ceas ce trece! (…)
2. Problema nu este ca se promoveaza prea mult asemenea teme, ci ca se promoveaza, adesea, foarte prost, usuratic si iresponsabil, in duhul care nu trebuie – dar de unde sa iei Duhul bun, daca nu-l ai, si nici nu-l cauti? – si ca se amesteca, diversionist, cu tot felul de hoax-uri si de interpretari dubioase, dar fara sa vorbeasca macar o data despre pacat si pocainta, ca se discuta despre cele mai sfinte si grave teme – cum e Apocalipsa – ca la balci sau ca la stadion sau, si mai precis, ca la OTV! Aici e nenorocirea. De asta sunt si “roadele” care sunt. Si e o strategie eficienta a diavolului, ca sa-i faca pe cei mai rezonabili, vazand grosolania mesajelor si kitschul tipator al acestui fel de “dezbateri”, sa zica: nu, e domnule nicio Apocalipsa, fugi d-aci, sunt numai niste nebuni... Si uite-asa, tocmai ei slujesc cel mai bine “adormirii” oamenilor. Extremele intotdeauna se ating.
Orice tema sensibila tratata prost duce la compromitere, la aruncarea ei in derizoriu. Asa cum s-a intamplat si anul trecut, dupa Apelul parintelui Iustin, pe care s-au trezit sa-l sustina o serie de cercuri mai mult decat dubioase si de persoane aflate in solda “serviciilor” “Sistemului”, ca sa paraziteze lumeste o problema pusa duhovniceste si “sa duca in sant” orice demers sanatos si credibil. Acum se face acelasi lucru, dar mai subtil, mai ales prin comentatori, cand administratorii trebuie sa salveze aparentele. Acolo se pot duce linistit lucrurile pana in panzele albe, se pot lasa libere instigari si provocari aberante, dar dupa ce se dau niste semnale ferme, bine calibrate, de tipul: “A INCEPUT! Cand ne apucam sa ne rupem de Sistem?” Ce sa inceapa?, ca desfasurarea “tainei faradelegii” a inceput deja de mai multa vreme, iar acum e doar o noua etapa si aceea deja anuntata din timp, nicio noutate. Si sa ne apucam sa iesim din sistem… adica?! Sa ne simplificam viata, intelegem, sa iesim din tot ce inseamna duh lumesc, iarasi ne invata parintii, am auzit si despre plecarea din orasele mari, de mutarea la tara, dar “a iesi din Sistem” cu totul suna a chemare la anarhie (chiar daca se declara ca nu asta se vrea) sau la o atitudine de tip sectar, nu e nimic ortodox in aceasta formulare, care mai e si una imperativa. Nu am auzit vreun Sfant Parinte, vechi sau nou, sa ne spuna ca asta trebuie sa facem cand e vorba de vremurile de sfarsit. Si s-a vazut ca exact in sensul asta se comenteaza, fie de catre provocatori, fie de catre naivii cu gandire lumeasca. De aceea e si normal sa ne ingrijoram ca, de fapt, si acum, se intentioneaza tot o deturnare, de aceea si parintele Mihail de la Antim vorbea despre “metoda felinarului”. Si sa fim cinstiti, asa cum e si normal, nimeni nu se gandeste serios sa se duca undeva sa moara de acuma, sau sa-si omoare, practic, copiii, precum iehovistii, pentru cardul de sanatate, fara ca nimeni sa le ceara sa se lepede de Hristos, nici direct, nici indirect, asa ca isi cauta tot felul de solutii alternative bizare, halucinante, primejdioase. Aceia care administreaza totul, zic ca ei nu se isterizeaza si, intr-adevar, ii stim foarte calmi si cu sange rece. “Doar atat“, ca gireaza, cultiva si intretin isteria celorlalti, de care sunt constienti si care, se pare, ca le serveste la ceva. Asa s-a ajuns la tot felul de discutii incredibile, despre plecarea vesela “in padure”, la “mucenicie”, cu rucsacul plin de unelte practice, in spate, ca in excursie sau la oameni obsedati de cipuri, coduri si comploturi si incapabili sa mai inteleaga si altceva, complet refractari la tot ce inseamna viata duhovniceasca in Biserica… De asta si scriam aici:
Am avut prilejul sa cunoastem mai multi oameni efectiv impatimiti de tot ce se scrie si apare nou in domeniul “luptei anti sistem”, ultraconectati la ultimele subiecte si dezbateri din domeniu, comentatori avizati pe blogurile de profil, ori tineri foarte agitati sa afle daca permisele auto au sau nu cip, ori daca trebuie sa primeasca sau nu cardurile noi, dar care nici macar nu citesc niciodata o carte duhovniceasca, care nu si-au pus macar problema renuntarii la cele mai grosiere patimi lumesti (curvie, lux, masini scumpe, distractii estivale, imbracaminte la moda, fumat, televizor, etc, etc.). Daca Sfantul Serafim Rose critica plin de amaraciune fenomenul “teologiei la o tigara”, nu stiu ce ar mai spune un sfant contemporan astazi despre fenomenul inca si mai grav al… “muceniciei la o tigara” sau al “muceniciei virtuale“, de forum si de can-can bisericesc.]
1. c) “ruperea de sistem”. Ruperea de sistem este o pistă falsă. Punct. Cum aşa? Spuneţi-mi dacă vă sună cunoscut următoarea propoziţie: creştinul trăieşte în lume, dară nu este din lume. Ei? Nefiind din lume, nici nu este legat de lume. Cu atât mai puţin de vreun sistem lumesc. Şi atunci de unde până unde “rupere de sistem”?
Ce am putea spune în privinţa celor de mai sus? Că multora din cei ce se erijează în apărători ai ortodoxiei, în goarne de trezire a românilor, le este străină vieţuirea cu adevărat creştină. Prin urmare, privesc lucrurile cu susul în jos. Ce vream a spune cu aceasta? Că dacă vrei să fi creştin nu începi prin a-ţi spune “de azi sunt creştin” şi să începi să agiţi apele – în tine sau în jurul tău – pre teme de “interes” creştinesc. Ci trebuie să faci un lucru foarte simplu, subliniat şi acesta încă de acum 2000 de ani: să îţi iei Crucea, să respecţi poruncile şi să lucri virtuţile. Fă ceea ce depinde de tine şi acolo unde lucrarea te depăşeşte, lasă-L pe Dumnezeu să lucreze. Dar, lasă-L. E o lucrare-împreună, întotdeauna a fost aşa. (…)
Revenind, din vieţuirea creştină decurg toate celelalte. De aici trebuie pornit ci nu de la cele exterioare, cipuite sau nu. Mare grijă la ce agonisiţi în inimile voastre, numai cu acelea veti rămâne.
2. Soluţia? Soluţia, medicamentul, dacă vreţi, însăşi cheia acestei vieţi pământeşti este una singură: pocăinţa. Soluţie neschimbată de două mii de ani, de când glasul cel ce striga în pustie a vestit-o cu putere de Sus. Însă, după cum ne-a dovedit-o istoria omului, marea problemă este aceea că omul NU VREA să audă glasul acela. Nu că nu îl aude, îl aude. Dara nu vrea să îl audă şi îşi astupă urechile căutând tot felul de alte soluţii, tot soiul de alte lupte. Anti-cip, anti-calendar, anti-hrist…pentru că lupta cu sine e mult mai grea. Războiul creştinului, dacă e vorba de vreun război, este lăuntric.
3. Pocăinţă, ca trăire. Nu ca filosofie, că dogmă abstractă. Aceasta nu poate fi decât în sânul Bisericii. Acolo unde este harul, acolo unde îs Tainele, acolo unde este duhovnicul. Acolo unde este VIAŢA. E atât de simplu.
Se tot discută despre cât de nociv este TV-ul, interne
tul şi alte asemenea “minunăţii” de siliciu. Nocive sau nu, acestea sunt unelte, maşini. Discuţiile pe marginea lor sunt INUTILE şi cu atât mai inutile cu cât consumă energii care altfel s-ar canaliza către discuţii despre ceea ce contează cu adevărat: pocăinţă, Biserica, Dumnezeu în viaţa noastră. Aruncaţi ce nu vă e de folos, păstraţi ceea ce este (atât în sens duhovnicesc, cât şi ca o prelungire în viaţa de zi cu zi). Nu vă e de folos cipul? Aruncaţi-l.
4. Iubire. Se vorbeşte mult despre iubire, poate prea mult şi prea uşor. Dâra nu se prea trăieşte. Dacă s-ar trăi, s-ar şti că în iubire nu este frică, frica aceea terorizantă, panica, tulburarea, frunză în vânt. În iubire poate exista o singură “frică”, acea frică a despărţirii de cel iubit, de cel ce ne iubeşte. Aşa cum tot în iubire, există o singură “ură”, una sănătoasă: ura faţă de păcatul care ne desparte de cel iubit, de cel ce ne iubeşte.
Mă uit însă la disputele astea, mai mult sau mai puţin virtuale, şi văd însă numai frică şi ură ce se nasc nu din iubire, ci tocmai din lipsa ei. Mie acesta mi se pare un semn al vremilor de pe urmă, că dragostea mult s-a răcit, chiar şi între fraţi. Nu cutremure, nu sisteme, nu oculte…oh, nu, că astea n-ar avea nici o putere dacă dragoste ar fi.
5. Mucenicie. Prea multă vorbărie pe această temă, prea multă bravadă. Pentru orice ochi cât de cât cercat e destul de simplu să îşi deie sama că despre mucenicie nu se vorbeşte, ci se făptuieşte. Mucenicia nu vine din eroism (un sentiment inaltatoriu dară altfel, periculos) ieftin. Mucenicia vine din iubire. Din adevărata măsură a iubirii.
Cum iubire nu există, atunci nici mucenicie nu poate fi. Doară vorbe goale. Precum muştele cadea-vor cei ce agită – precum un stindard – acest cuvânt. Ah, l-aţi auzit pe părintele Iustin vorbind despre mucenicie… şi iacă v-aţi vitejit pre loc…smeriti-vă însă şi plecaţi capetele, e printre puţinii ce pot vorbi despre mucenicie fără să fie ruşinat; iară cununa aiastă nu e pentru voi, cei mândri. Niciodată n-a fost.
6. Credinţa şi faptele credinţei. Multe vorbe goale, am zis. Şi unde îs acestea apăi acolo cam lipsesc faptele. Toată ziua pe “net” – e uşor a mitralia articol după articol, de la “lady gaga” la tot felul de “opinii”, gagaite pe absolut orice subiect, din orice arie. Uneori mă întreb cum e posibil pentru un om să se priceapă la atât de multe.
Şi pentru că e uşor, o fac toţi. Cu lejeritate. Fără o minimă verificare. Sursele informaţiei? Ce-s acelea? Şi apăi ce mai contează, dacă aceasta serveşte interesului nostru. Merge şi aşa.
Ei bine, nu merge! N-a mers niciodată aşa. Acolo unde nu este responsabilitatea cuvântului, acolo nu e decât rătăcire. Oricât de bune şi de minunate ar fi intenţiile.
Articol după articol, sminteală după sminteală. Asta în timp ce aproapele se svarcoleste lângă noi. Însă nu mai avem timp de acesta, nu-l mai vedem, noi suntem speciali: avem o Misiune.
7. Misiunea. Mulţi, din ce în ce mai mulţi, în râvna lor, au ajuns să considere că au o misiune sfântă. Ceea ce fac ei este o misiune sfântă, nu poate fi, nu-i aşa, decât o misiune sfântă. Şi pentru că e atât de sfânta, o girează desigur folosindu-se de numele unor (mari) duhovnici. Pentru siguranţă. Că spusele sunt scoase din context, că sunt interpretate, că sunt uneori aproape smulse… asta nu mai contează. Ei apără adevărul. Restul, nişte hăbăuci. (…)
Dară totul nu e, în fapt, decât un teren prielnic pentru rătăciri şi mai mari. Roadele o dovedesc. Pentru că de aici către orbirea unui fanatism inchizitorial nu e decât un pas. În lipsa iubirii, efectuarea acestei treceri nu e decât o chestiune de timp. Încă o dată, roadele o dovedesc. Şi au tot dovedit-o de-a lungul istoriei, la inchiziţie nu s-a ajuns doară pentru că cineva din Roma dorea controlul absolut, s-a ajuns şi pentru că au existat oameni care să pună umărul – cu credinţă şi râvnă – la rătăcire.
Aduceţi-vă dară încă o dată aminte că nu voi apăraţi Adevărul, ci Adevărul vă apară pre voi.
Şi aici, aş mai nota încă un amănunt, nu lipsit de importanţă: se foloseşte de multe ori scuza “slăbiciunii” omeneşti. Dară numai în faţa păcatului. Suntem slabi, vezi Doamne, suntem păcătoşi (şi asta se declamă de câte ori există ocazia, de cele mai multe ori cu o ipocrizie vădită) şi neputincioşi. Nu suntem în stare de nimic, cădem dară şi păcatul e mai puternic. Dară iacă cum vine asta numa ca îndreptăţire.
Altfel, suntem suficient de tapeni şi de puternici nu numai ca să ne apărăm pre noi, dară să îi mai îndrumăm şi pe alţii. Oare?
8. “Stâlpi” ai ortodoxiei. “Mari duhovnici”. Ce îi acela stâlp al ortodoxiei, ce îi acela mare duhovnic, cine îl face “mare”, cuvântul meu sau Cuvântul? Se tot face paradă de asemenea oameni şi asta îi rău şi subtil de periculos pentru tot creştinul: de la mirean, la duhovnic.
Nu uita, frate creştin, căutând mereu un Mare Duhovnic, vei sfârşi prin a nu avea un duhovnic.
Iară cel mai mare duhovnic e duhovnicul meu. De ce? Pentru că dacă m-am obosit un pic să îl rog pe Dumnezeu să mă conducă la acesta şi l-am găsit, atunci acela e cel cu ajutorul căruia voi merge pre calea Domnului, cu ajutorul lui voi învăţa să tac şi să mai ascult şi ce are Dumnezeu să-mi spuie. Mai ales dacă sunt la început de drum.
Atunci când eşti aproape mort de sete, firicelul de apa de lângă tine e vital. Dacă te apuci să te gândeşti la un izvor limpede de munte şi la apa sa minunat de curată, s-ar putea să te apuci şi să îl cauţi plecând de lângă firicelul cel mic şi aproape nebăgat de samă. Dar care e lângă tine. Şi, s-ar putea, câţiva metri mai încolo, să cazi mort de sete.
9. Încrederea în oameni sau Gresalele noastre cele de toate zilele. Orice om de pe lumea asta e supus greşelii, inclusiv marii duhovnici. Au fost sfinţi care au căzut în rătăciri şi ispite, exemple sunt destule. Însă aceia s-au căit şi mai mari s-au ridicat. Aşa că nu vă mai puneţi încrederea totală în oameni, fie ei şi “stâlpi” ai blogosferei şi/sau ai ortodoxiei. Şi marii duhovnici mai greşesc atunci când lasă mintea lor în calea Duhului Sfânt (citiţi chiar cele spuse de aceştia în această privinţă). Şi mai ales când se înconjoară de ucenici ce nu îs pe măsură. Infailibil e numai papa, dacă îmi este permisă ironia…
10. Dreapta socotinţă. Pe aceasta pare să nu o mai aibe nimeni. Observaţi, de asemenea, că n-am spus nimic despre rugăciune. Cu adevărat, nici pe aceasta pare să n-o mai aibă nimeni. Cei mai atenţi şi mai răbdători dintre voi probabil că au mai sesizat lipsa unui cuvânt şi anume iertare. Nu întâmplător. O dată pentru că iertarea în ziua de azi este sublimă dară lipseşte aproape cu desăvârşire. Şi a doua, pentru că, în ceea ce mă priveşte, iertarea este cu adevărat ceva special. Şi unul din motivele pentru care azi sunt aci şi scriu şi nu în altă parte, acolo unde scrisul nu mai foloseşte la nimic.
Aş încheia lungul meu periplu prin “ortodoxsferă” cu o remarcă ce îşi doreşte să sublinieze un fapt interesant. De fapt, cu două. Remarci.
UNU. În toată vânzoleala asta, se mai gândeşte cineva cu adevărat la Părintele Iustin? Îi pasă cuiva de dânsul?
Da, ştiu, sunt pline comentariile de referiri la părintele. Am obosit citindu-le. Şi totuşi, hai să vedem cam cum ne pasă.
Părintele Iustin – intr’un fel – culege acum roadele. A lăsat şerpii să se sălăşluiască pre lângă dânsul, se pare. A permis să se amestece grâul cu neghina la Petru Vodă.
În acelaşi timp, s-a plasat în fruntea luptei pentru ortodoxie, o poziţie extrem de periculoasă – mai ales când te bazezi pe o mână de oameni întru susţinere; că omul e slab, azi e, mâine îţi întoarce spatele sau mai rău.
Acum, mulţi nu se gândesc decât cum să îl folosească: unii ca să şi gireze acţiunile lipsite de orice dreaptă socotinţă, alţii ca să se îndreptăţească pre sine, alţii ca să lovească subtil în Ortodoxie pregătind schisme sau rasboiae interioare…divide et impera, schema clasică dar care funcţionează mai ales acolo unde mândria e la loc de cinste…
Din câte văz, foarte puţini se mai gândesc cu adevărat la părintele Iustin, foarte puţini se mai roagă pentru dânsul, aflat acum la ananghie. Observ că, în special cei ce îi sunt aproape (fizic, dară nu cu inima) la Petru Vodă sunt mai preocupaţi de alt gen de acţiuni, dar în nici un caz de rugăciune. Şi oare, nu asta ar trebui să le fie principala preocupare? Nu asta este îndeletnicirea de căpătâi a monahului? Internet, telefoane mobile, emailuri? Ce caută acestea în mănăstire? Un dute-vino continuu, din câte înţeleg…şi atunci de unde liniştea atât de necesară monahului?
Îmi pare destul de evident că mulţi nu se uită decât la cele exterioare – atunci când părintele era bolnav cu trupul, nenumărate erau îndemnurile la rugăciune… nu ştiu dacă în afară de îndemnuri mai era şi altceva (rugăciunea, adicătelea) însă măcar îndemnul era. Acum? Acum nu există decât promovarea unor interese, ale “adevărurilor” fiecăruia, adevăruri prezentate cu osebit sârg şi ridicate la rang de Adevăr. Toate pe spinarea bătrânului, folosit în toate felurile ca “argument“.
Cât despre mirenii care aleargă repede la dânsul, se gândeşte cineva, măcar pentru o clipă, şi la Părintele? Odihniţi-l în rugăciunile voastre, dragilor, daţi-i puţin spaţiu să respire şi poate mai de folos vă va fi. Învăţaţi să nu deranjaţi doară pentru că puteţi şi pentru că bătrânul e prea bun ca să vă refuze.
Aşadar, unde-i smerenia? Unde-i rugăciunea? Şi, unde-i dragostea? Am senzaţia că, la Petru Vodă, toate acestea sunt sufocate uşor, uşor, odată cu Părintele Iustin.
DOI. În toată vânzoleala asta, unde îi părintele Rafail? Şi oare ce face?
Oare nu carele cumva ne-a arătat şi ne arată prin însuşi exemplul său personal care este calea?
A fost printre noi, a vorbit cât a fost necesar şi s-a retras. Fără telefoane, fără internet şi alte asemenea. Cine i-a auzit cuvântul şi cine îl aude, foarte bine. Poate chiară l-a simţit lucrând înăuntrul său şi aşa sesizează şi ce diferenţă face duhul din spatele cuvintelor.
Cine nu, ori nu era/este pregătit încă ori nu vrea să îl audă. Dară cei ce nu vor să auză, ce folos să tot încerci să arunci mărgăritare porcilor? Oare nu se vor întoarce şi te vor devora? Nu ştiu să răspunz eu…dară când mai treceţi pe la părintele Iustin, întrebaţi-l aiasta. Bunul părinte probabil o ştie mai bine ca oricine acum.
Retragerea în “pustie” (în pustia inimii, ce nu ţine de un loc anume), comuniunea în Biserică, căutarea liniştii lăuntrice, rugăciunea ca o convorbire continuă cu Dumnezeu, lăcrimele, iubirea…
Ca mirean, după puterile mele şi cu ajutorul lui Dumnezeu, acolo unde sunt, acum, ci nu de mâine…nu e oare cazul să urmez şi eu exemplul? Este ATÂT de simplu.
Unul din cei mici si neânsemnaţi,
Alin-7.
Cititi si:
- Opinia fratelui de la Pustnicul Digital
- Raspunsul nostru catre “Saccsiv”
- Opinia fratelui Alexei
- Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea “tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA, CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE IDENTITATE”
- ATITUDINEA ARHIM. GH. KAPSANIS FATA DE NOUL CARD DE SANATATE DIN GRECIA – EXEMPLU DE ECHILIBRU SI TREZVIE
- RASPUNSURI DE MARE FOLOS SI DE STRINGENTA ACTUALITATE DE LA DOI PARINTI DIN MAN. PUTNA: “Sa avem o atitudine echilibrata, duhovniceasca, sa luptam fara extremisme, exagerari si teribilisme! E NEVOIE DE SOBORNICITATE”
- PR. MIHAI VALICA DESPRE SCANDALUL AFISELOR REFERITOARE LA ACTELE CU CIP si despre cei care “talibanizeaza si transforma Biserica in inchizitie morala”
- Monahul Moise Aghioritul despre sensul preocuparii cu semnele vremurilor: DE LA SPECULATII SI PANICA LA CERCETAREA LAUNTRICA SI PREGATIREA PRIN CAINTA
- CUM NE PREGATIM PENTRU CE VA URMA? POCAINTA, ASTAZI – INTRE “MUCENICIA VIRTUALA” SI INVATATURILE SFINTILOR
- PARINTELE EFREM FILOTHEITUL: “Aceasta NU este pecetea fiarei… Preoţii gresesc dacă îndepărtează credincioşii de la sfântul potir pentru folosirea acestei tehnologii!”
- Cuviosul Dionisie de la Colciu risipeste tulburarea cu privire la actele electronice, pecetluire si vinovatie: “TOTUL ESTE VOINTA OMULUI… NUMAI CAND TI SE CERE O LEPADARE DE HRISTOS, ATUNCEA E PRIMEJDIE!“
- CE VALOARE AU SINCERITATEA SI ADEVARUL FARA DISCERNAMANT? Cuviosul Paisie ne invata cum sa facem binele, cum sa-i indreptam pe altii si cum sa marturisim
- Cuviosul Paisie Aghioritul despre cei care tulbura Biserica cu atitudini extreme, sub pretextele “dreptatii”
- Duminica tanarului bogat: CUM FUGIM DE HRISTOS?
- DIN PROFETIILE CUVIOSULUI AMBROZIE LAZARIS: “Vor veni ani grei, dar nu va temeti!”
- Ce vremuri traim? – Parintele Rafail ne raspunde
- Iara si iara… PERFUZII VITALE PENTRU INCERCARILE VREMURILOR
- Ce avem noi de facut astazi pentru a ne mantui si pentru a ne pregati de incercarile ce vor veni?
- Sa ne reamintim duhul adevaratei marturisiri si care trebuie sa ne fie cautarea primordiala – PARINTELE ARSENIE MUSCALU (VIDEO)
Doneaza pentru filmul "Scrum"
o analiza cu folos, multumesc!
Un comentariu plin de discernamant.
La fel ca acei crestini care cauta sa schimbe sistemul politic din Romania (vezi Eufrosin), cei ce propovaduiesc mucenicia virtuala si indepartarea harului prin acceptarea cardurilor umbla dupa trup. Cu toate ca par situatii diferite, sunt aceleasi: amandoua taberele sustin cu acelasi zelotism, aceeasi revolutie lumeasca. O tabara vrea un nou sistem pentru toti, cealalta vrea un nou sistem in afara sistemului existent.
Ceea ce s-a intamplat, insa acum 2000 de ani in lume la modul cel mai real si lumesc este o secventa atemporala ce se petrece dupa Inviere si Cincizecime, neincetat de-a lungul vremii, in fiecare clipa, cu fiecare dintre noi, dar la nivel duhovnicesc. Pentru a ajunge sa traim duhovniceste, iar nu dupa trup, am mers pe mare la fel ca oarecand Petru, ne-am scufundat si am primit mana cea mantuitoare; am cerut sa aflam cine e mai mare in imparatia cerurilor si sa stam de-a dreapta si de-a stanga scaunului imparatesc in loc sa fim impruna-sezatori; am cerut sa vedem cu ochi pamantesti ca sa credem. Ne-am lepadat de 3 ori si am fost iertati si de 3 ori am fost intrebati daca-L iubim. Incercam sa ne rastignim patimile si sa inviem ca oameni noi. Intr-adevar, istoria se repeta. In duh de acesta data.
Toata Evanghelia si proorocii au scris despre fapte reale, intamplate la un anume moment dat in timp,in lume, fapte ce se extind in fiecare moment al timpului in duhul celor ce lupta sa castige imparatia cerurilor.
Tocmai de aceea la plinirea vremurilor, sufletul va fi pecetluit, iar apoi trupul. Intai va veni lepadarea launtrica, dupa care sufletul nenorocit isi va lua trupul din dotare si il va duce la inventariat. Nu acceptarea cardurilor duce la lepadare, ci lepadarea duce la pecetluire cum bine remarca cineva.
De aceea pentru ca sufletul sa ramana tare, prin pocainta el trebuie despamantenit,dezrobit. Cred ca parintele Rafail spunea odata ca o patima mica cum era cea a lui Iuda-iubirea de arginti- a dus la vinderea Invatatorului, pe care de altfel Iuda il iubea. Parintele spunea ca poti “vedea” rationamentul lui Iuda atunci cand a vazut pe femeie cum ii unge capul cu mir, iar Iisus accepta:”Cine se crede el a fi, cand mai bine vindeam mirul si faceam rost de bani?” Si atunci cade. O mica patima, netratata poate duce la dezastru.
Cei ce lupta cu sistemul lumesc pe bloguri, o fac patimas, acuzand, anatemizand, osandind. Paradoxal desi citeaza”Marii duhovnici” si-au pierdut increderea in duhovnici. Si asta nu inseamna ca si-au pierdut increderea tocmai in Dumnezeu si cred in ei insisi?
Frumos cuvant, si bine pus accentul pe ceea ce avem noi de facut (spre deosebire de a ne irosi in pacatele noastre si in osandirea celorlalti dupa ceea ce se vede, de multe ori neclar).
Multumim fratelui ‘Alin-7’ si grupului ‘admin’ si tuturor Parintilor care se ingrijesc cu rabdare sa nu preia zelul mult peste masura comanda in tara noastra.
Cred ca sunt o multime de Parinti la noi in tara (episcopi, preoti, calugari) care vor sti si vor actiona cand va fi nevoie cu adevarat. Acum insa, mi se pare ca aceasta agitatie se face din multa deznadejde, uitare, necunostinta, nepurtare de grija, ca sa amintesc rugaciunea catre Maica Domnului de a ne izbavi de acestea (parca din randuiala Utreniei, sau a unor ceasuri mai de dimineata), si nu vad in ea nimic decat incercarea unora de a face ceva ‘mare/pozitiv’ in fata Domnului, sau poate e doar o manifestare a deznadejdii si a zapacelii in fata adevaratului pericol care incepe sa se faca tot mai simtit.
“Zis-a avva Forta : de voieste Dumnezeu sa traiesc eu, stie cum ma va iconomisi; iar de nu voieste, la ce imi trebuie viata?”
Maica Domnului sa ne aiba pe toti in paza!
(iar noi sa luam aminte la noi insine in primul rand)
Multumim de cuvintele foarte lamuritoare. Cel mai mult mi-a folosit valul ridicat de pe ochi legat de notiunea de “rupere de sistem”.
Marturisesc ca, pe langa utilizarea ei in contextul asta al discutiilor apocaliptice, ideea in sine poate alimenta neasteptat si alte patimi. De ex. cineva care are o viata neimplinita – din motive fara nici o legatura cu cipurile – poate cauta ca solutie salvatoare acesta “rupere de sistem”, fara sa mai caute propria vina in cele pe care le traieste. Adica acelasi motive pentru care unii vor sa se calugareasca.
Legat de finalul articolului, mi se pare acum interesant sa imi amintesc ca atunci cand l-am intrebat pe duhovnicul meu (ucenic al Pr. Rafail) despre ideea de a ma “rupe” de lume si parintele m-a indreptat tot in acesta directie: in limbaj duhovnicesc ‘lumea’ sunt patimile care ne tin legati de pamantul asta si daca ne vom curata de patimi atunci vom putea trai nepatimitori oriunde, ca nu vom mai fi legati prin nimic de ‘lume’, nimic nu ne va mai putea atinge, nu vom mai fi santajabili cu nimic.
intr-adevar, o analiza cu folos. Multumesc si eu
@sorin
“De ex. cineva care are o viata neimplinita – din motive fara nici o legatura cu cipurile – poate cauta ca solutie salvatoare acesta “rupere de sistem”, fara sa mai caute propria vina in cele pe care le traieste.”
De acord cu ce spui.
Pe de alta parte expresia “viata neimplinita” mi-a amintit de sloganul vesel de pe copertile lucioase ale revistelor pentru femei: “fii o femeie implinita!”
Umblatul dupa dobandirea unei vieti implinite e si ea o ispita, pentru ca sensul vietii sta in unirea cu Hristos chiar daca asta te duce la o aparenta (dpdv lumesc) “neimplinire”.
Bune intrebari retorice pentru cei inca rataciti in cautarile lor:
1.”Aşadar, unde-i smerenia? Unde-i rugăciunea? Şi, unde-i dragostea?”
2.”Dară cei ce nu vor să auză, ce folos să tot încerci să arunci mărgăritare porcilor? Oare nu se vor întoarce şi te vor devora?”
Cei care au urechi de auzit aud, cei care blogaresc “crestineste” intre doua tzigari la radacina blocului, cu pretentii de pustnici digitali, oricum nu inteleg nimic, si de carati apa cu ciurul sau vorbiti la pereti tot una.
Cititi “Cantarea Cantarilor”, pentru cei confuzi care nu au inteles inca ce doreste Dumnezeu de la noi:
Din cele peste o mie de amante (griji si pasiuni), doar una sa cante in inima mea: iubirea duhovniceasca – predarea totala, adorarea lui Dumnezeu, prietenia fara frica indoielii existentei Lui.
Iubeste pe Dumnezeu cu toata vointa, ratiunea si inima ta, si pe aproapele ca pe tine insuti (rugandu-te pentru sufletul ratacit al dusmanului, sa-l intoarca Dumnezeu la pocainta).
Atentie:
TOTI care fac altceva decat sa iubeasca, NU CRED IN EXISTENTA LUI DUMNEZEU !
Le este frica pana si de umbra lor, daramite de “oculte” si “sistem” care le vaneaza existenta lumeasca. Au uitat ca Dumnezeu este peste tot si vesnic biruitor ! Incearca sa atraga si pe altii in singuratatea spaimelor lor…
………………………………………………………….
Nicidecum nu vad crestini pe net, stiu ca nu sunt crestini decat cu numele, in imaginatia lor pervertita si cu atata ravna searbada isi fac unii blog, sub influenta pacatelor lumii, si incearca sa te convinga de obsesiile lor si sa-ti umple mintea cu altceva decat cu Duhovnicescul Dumnezeu si relatia ta intima cu El…Bloggerii “profesionisti” va fura pacea interioara, smerenia, iubirea, nu va mai lasati inselati de propria voastra curiozitate si spaima, pe care se bazeaza ei! Adevaratul vostru prieten este Dumnezeu, nu omul…
Da! Vine sfarsitul lumii pentru fiecare dintre noi, firesc, in fiecare clipa, azi, maine, peste zece ani, pana la sfarsitul veacurilor, cu boli, razboaie, crime, antihrist… Sa ne smerim, sa ne pocaim, sa invatam sa iubim duhovniceste si sa traim in pace sufleteasca, sa gustam si sa invatam ca :
JUGUL ESTE MEREU USOR pentru cei care inteleg SMERENIA si IUBIREA ! Curaj !
@Sorin
Ferice de tine ! Ai spus (inteles) totul !
PS Multumesc lui Dumnezeu si celor de la “Razboi intru cuvant” pentru dragostea lor fata de fratii crestini 🙂
Misto articol.
Va urmaresc si pe voi cat si pe saccsiv.
Amu, am o ameteal: sa luam au ba buletinu cu cip ?
Sa-mi fie cu iertare adresarea dar intrebarea ramane.
@ IDan:
Doctore, ai devenit pacient? 🙂 Te credem ca ai ameteala – si noi am obosit tare – si, din cauza asta, ai ramas si cu intrebarea, ca cetateanul turmentat. Se prescrie un somn bun, rugaciune mai multa si pauza de internet 🙂 Dupa aia incep sa se limpezeasca gandurile. Daca tot nu ai ramas cu nimic, atunci problema e mai grava, si trebuie consultatia unui specialist – zis si duhovnic 🙂 Ca noi taman asta ziceam, ca intrebarea noastra nu se pune pe bloguri. Dar de la ameteala pesemne ca s-a uitat. Sau s-a ramas mecanic cu intrebarea ca o reminiscenta obsesiv-compulsiva, se poate si asta. Tot ca un fel de: “Eu cine votez?” 🙂 Si asta nu mai e “misto” deloc…
Noi, despre noi, stim ca nu vrem sa le luam, si nadajduim ca nici nu vom fi in vreun fel constransi din afara, mai ales ca expira tarziu. Dinauntru nicidecum nu dorim, nu se pune problema. Ce vor face altii nu e treaba noastra si nici judecata noastra. De asta intrebarea formulata asa, “sa luam?” nu prea are sens. Sigur ca NU este raspunsul general si categoric, problema este ce fac oamenii concreti, in situatii concrete si foarte diferite. Iar pe noi nu ne-a trimis Dumnezeu sa dam astfel de raspunsuri. IN ORICE CAZ, NU TREBUIE SA DISPERE SI SA SE AGITE PANICATI, DAR NICI SA FIE INDIFERENTI SI DELASATORI. Daca s-ar putea face ceva organizat, ca Biserica, pentru a le refuza sau a gasi o portita, ar fi excelent, dar e cam greu de crezut. Dar totul e acum la nivel ipotetic si discutia are sens doar in cazul in care se incearca ceva pentru a preveni introducerea lor obligatorie si fara exceptii. Altfel, nu avem ce face pentru asta ACUM. Nu exista “VOM REFUZA”, vom face, vom drege…. Exista prezent. Acum sa fac ce trebuie sa fac acum! Iar acum eu nu am problema asta, si nimeni nu o are! Maine, o vom putea avea, DACA va veni ziua de “maine”, daca mai apucam 2011, 2012, etc. DACA INSA NU, atunci ingrijorarea peste masura de acum este fix drobul de sare si diversiunea perfecta ca sa nu fac ce trebuie sa fac eu ACUM, pentru examenul MORTII care poate veni chiar oricand! Am mai zis ca sunt semne ca e o falsa problema deocamdata, fiindca vor veni altele peste noi, curand… Si care nu se vor rezolva nici cu intrebari, nici cu dat cu parerea pe bloguri. Ci cu multe lacrimi.
Cam asta a fost rezumatul.
Maica Domnului sa ne invete si sa ne pazeasca, Domnul sa ne miluiasca si sa ne izbaveasca de mania lui cea dreapta care este asupra noastra!
AMIN!
@admin,
Inca odata scuza-mi adresarea si multumesc de raspuns.
Am spus, va urmaresc cu placere atat pe voi cei de la Razboi intru Cuvant cat si pe saccsiv. Multumesc Lui Dumnezeu fiindca mai exista oameni ca voi. Ma intristeaza totusi divergenta dintre voi, dar poate ca pana la urma se va dovedi si acesta un lucru pozitiv.
Doamne ajuta.
Cuvinte clare, limpezi, pline de discernamant!
Frati admin, va admir rabdarea si grija plina de iubire de a raspunde tuturor care, desi citesc ceea ce postati, se intorc la problema: “Si pana la urma ce facEM??”
Mie mi-a devenit clar ca agitatia si scenarile de viitor nu au NICIUN rost (nici macar atitudine crestineasca nu reprezinta, de fapt!), munca noastra e dobandirea Duhului Sfant (si nu NUMAI pentru ca traim vremuri cumplite, ci pentru ca asta e rostul crestinului!)
Domnul sa ne lumineze pe toti, sa ne daruiasca putere de pocainta!
@Sorin si Alin-7
“EL REINO DE LOS CIELOS ESTA DENTRO DE TI”
Asa m-am intors linistit acasa, din pustiul fizic si nu numai al occidentului, citind acest adevar simplu pe peretele frontal al unei mici biserici catolice dintre blocuri. Pustiul l-am regasit si aici, poate mai acut, dar nu ma mai afecteaza ca altadata, am invatat ca pot sa nu-i apartin, iar cel care-l administreaza de milenii, e deja invins si condamnat, asta nu-nseamna ca trebuie sa lasi vreodata garda jos, sau sa nu te ridici imediat ce te impiedici, mereu cu mai mult curaj si in Numele Domnului.
CARTEA ELECTRONICĂ DE IDENTITATE ÎN
DEZBATERE PUBLICĂ
Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) adresează
jurnaliştilor şi tuturor celor interesaţi invitaţia de a se implica în dezbaterea
publică a proiectului de ordonanţă ce vizează modificarea cadrului legislativ privind evidenţa
persoanelor, actele de identitate şi libera circulaţie pe teritoriul României a
cetăţenilor, proiect elaborat de Ministerul Administraţiei şi Internelor şi
publicat pe pagina de internet a instituţiei.
Printre cele mai importante modificări preconizate se regăsesc cele privind datele ce urmează a fi stocate, inclusiv amprentele, şi cele privind modalitatea de acces la datele
cu caracter personal din Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor. În forma
propusă aceste modificări pot aduce grave atingeri drepturilor şi libertăţilor
cetăţeneşti, în special dreptului la viaţă privată.
APADOR-CH atrage atenţia că tehnologia folosită de cardul electronic de identitate este una de tip RFID (identificare prin radio-frecvenţă) în genul celei care permite citirea
preţului unui produs după codul de bare ataşat. Cipul din cardul electronic de
indentitate al fiecărei persoane are rolul codului de bare ataşat fiecărui
produs. Aplicaţia uzuală a tehnologiei
este identificarea animalelor şi a obiectelor.
Extinderea acestei tehnologii la oameni a generat în permanenţă controverse la nivel mondial pe motiv că nu oferă garanţii pentru respectarea dreptului la viaţă privată,
întrucât permite aflarea datelor persoanale ale deţinătorului de card
electronic de identitate de către oricine are un aparat în genul cititorului de
coduri de bare. De asemenea, tehnologia RFID permite monitorizarea în orice loc
şi în orice moment a oricărei persoane şi prezintă riscul clonării cipului din cardul electronic de
identitate.
Proiectul de ordonanţă luat în discuţie nu permite celor care consideră că tehnologia „codului de bare” nu le oferă suficiente garanţii de respectare a vieţii
private să opteze pentru varianta de până acum, „clasica”, simplă, a cărţii de
identitate.
Acelaşi regim este prevăzut în ordonanţă şi pentru cărţile de rezidenţă (pentru cetăţenii străini), care vor fi numai în format electronic.
Obligativitatea cărţii electronice de identitate/rezidenţă şi neprevederea expresă în proiectul ordonanţei a unui drept de opţiune al persoanei între cardul „simplu” de identitate şi cel electronic constituie o restrângere nejustificată adusă dreptului la viaţă privată garantat prin art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
De asemenea, includerea datelor privind amprentele persoanei în cardul electronic de identitate/rezidenţă, în condiţiile în care există posibilitatea accesării necontrolate şi a clonării acestor carduri, constituie măsuri excesive, dispuse de autorităţile naţionale fără a exista expres o asemenea obligaţie în legislaţia europeană invocată în nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă. De aceea, este necesar ca amprentele să fie eliminate din datele biometrice preluate pentru eliberarea cardului electronic de identitate.
Un pericol pentru viaţa privată îl reprezintă şi numărul excesiv de mare al autorităţilor prevăzute în proiect ca având drept de acces şi prelucrare a datelor biometrice
ale persoanelor. În consecinţă, numărul acestor autorităţi trebuie restrâns la
minimul strict necesar şi trebuie înlăturată dispoziţia care prevede, generic,
posibilitatea ca orice persoană juridică să acceseze aceste date.
Având în vedere cele de mai sus, APADOR-CH a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor organizarea unei dezbateri publice a proiectului ordonanţei. Ca urmare ministerul a dat publicităţii un anunţ privind organizarea unei întâlniri care are ca scop dezbaterea publică a proiectului. Întâlnirea va avea loc vineri, 20 august 2010, ora 12, la sediul instituţiei (Piaţa Revoluţiei, nr.1A, Sector 1), Sala de Marmură, etaj II, intrarea A1.
18 august 2010
APADOR-CH
Sursa: http://pilde31.ning.com/forum/topics/anunt-de-maxima-importanta – necesita logare.
(primit pe mail)
din pacate, e prea din scurt, cel putin pentru mine. ar fi fost interesant de participat.
Ultima oară când m-am dus cu bună inimă să semnez anti-CIP am aflat că de fapt s-a urmărit identificarea și catalogarea noastră. Recunosc că m-au făcut ca pe prost. Cred că o să lipsesc… Nu se va schimba nimic dar se va ști tot ce mișcă pe acolo.
Operațiunea seamănă cu “felinarul” Părintelui Mihail 🙂
PS: Șansele de izbândă se pot estima după reușitele dezbaterilor sindicatelor cu Președintele sau Guvernul. Nici un rezultat dar… s-a bifat canonul pseudo-dezbaterii.
multumim fratelui.
Articolul mi se pare ingrozitor ( imi iertati va rog cuvantul-nu vreau sa jignesc pe nimeni- dar va rog sa-l publicati ) . Pot sa spun ca acest articol, sunt convinsa, insulta inteligenta multora. Este o exagerare sa spui despre niste tineri ca in timp ce cauta solutiile la niste chestiune de genul cipuri , ei de fapt uita de rugaciune si se dedau desfraului (inteles in sens larg ). Foarte fals!!!!!! Pe langa crestinismul practicat , asa cu imperfectiuni, ca tot omul , ei sunt preocupati si de chestiunea cipului , pe care o sucesc pe toate partile poate chiar din cauza lipsei unei pareri unitare. Oamenii cauta , este un pacat sa cauti? ( “Cauta si vei gasi, bate si ti se va deschide” .) Ne pasa si de parintele Iustin si il vom cauta la nesfarsit pentru este intra-adevar mare si un exemplu viu. Credeam ca asta lipseste acum Bisericii (duhovnicii mari cautati pentru sfat in vremuri de cumpana , nu neaparat pentru spovedanie ). Imi pare rau sa vad cum acest articol, incercand sa lamureasca unele aspecte spinoase de acum (cipul, mucenicia, dreapta socotinta etc.) cel putin in opinia mea, pur si simplu insulta modul de viata al tineretului ortodox, nu ofera alte solutii decat pe cele pe care le stiam deja (si le practicam deja) si bagatelizeaza preocuparea pentru viata crestina (subliniez cu toate imperfectiunile ei). Iata , cum, incercand sa lamuresti ceva , obti exact rezultatul contrar, datorita felului in care o spui. Si in definitiv, de la cine sa mai invatam noi dragostea , daca si cei care ne spun ca ar trebui sa o avem , nu o poseda ? .
@ Anda:
Credeti-ne, daca le-ati fi practicat macar putin, ati fi si inteles mesajul articolului, aflat in cugetul si in duhul Sfintilor Parinti, asa cum l-au inteles toti ceilalti, si nici n-ati fi vorbit in felul in care vorbiti. Mare, mare amagire sa spunem despre noi ca “stim deja si practicam”… Dar deh, in spiritul vremii… De unde si avantul de razvratire si carteala continua. In plus, da, solutiile nu trebuie sa fie noi, aggiornate, sunt tot cele vechi ale Traditiei.
Nu stim de unde ati scos povestea cu insultatul tinerilor. Sunt niste exemple reale, nu inseamna ca toti sunt asa, dar e ceva foarte raspandit. Problema e ca unii tineri – si nu numai – au, intr-adevar, si problema asta, nu suporta sa li se spuna unde gresesc 🙂 Iar legat de duhovnici, iarasi ati ratat, din pacate, sansa intelegerii. Poate altadata, poate ne invata direct Dumnezeu, cand ne mai dam cu capul de prag… Si noi am fost ca dv. candva, va intelegem deci.
Nu e un pacat sa cauti, e o virtute, problema este cum si unde cauti, in ce duh. Vedeti, de pilda, si pe tanarul bogat, care cauta si el. Si totusi…
http://www.cuvantul-ortodox.ro/2010/08/15/duminica-tanarului-bogat-cum-fugim-de-hristos/
Va rog sa-mi permiteti sa pun si eu linkul acesta, catre un articol scris in cinstea Martirilor Brancoveni, adevarate exemple pt noi. Articolul are oarecare legatura si cu framantarile de acum. Poate ajuta pe cineva la o mai buna intelegere, cine stie? Multumesc.
Exemplul viu al Sfântului Radu şi al familiei Brâncovenilor
toti ne putem folosi de limpezimea si acribia sintezei facute de fratele Alin-7 si de intreaga dezbatere purtata in duh de dreapta marturisire de fratii de la razbointrucuvant si multele completari si deslusiri sclipitoare ale multor frati si surori ce si-au spus parerea. pentru toti si toate cele oferite, pentru osteneala si ravna lor multa si indatoritoare multamire.
sa nu ne retragem insa in micul nostru turn de fildes unde sa ne impartasim doar de cuvintele dulci ale fratilor sporiti duhovniceste si a caror masura ne implineste si ne bucura pe noi. fiti siguri ca aceasta dezbatere a lasat in urma multi frati si surori usor debusolati, nedumeriti, cu intrebari la care asteapta inca limpeziri si sfat fratesc, frustrari si temeri reale sau incercari iminente. lucrarea voastra fratilor se implineste partial atunci cand aduce limpezire si indreptare intr-o anume pricina dar se desavarseste atunci cand cu rabdare si dragoste aceasta pricina este invederata si explicata tuturor celor ce cauta cu inima curata. nu va reprosez nimic. faceti oricum cu asupra-masura pentru a sluji Adevarului. aveti dragoste si nadejde de indreptare si sfat chibzuit pentru toti ce va “trec pragul”. in virtual, multe nume sau pseudonime ascund si distorsioneaza persoane, afirmatii, sensuri, pricini, suflete. e greu sa discerni si sa te pliezi pe toate si stiu ca suntenti constienti de asta. dar acum, cand vadit traim
ultimele vremi, dupa cuvantul Pr. Rafail, zic si eu ca vadit doar dragostea ne mai poate mantui pe noi si pe semenii nostri, dragostea aia la care ne cheama Sf. Apostol al neamurilor in epistola a doua catre corinteni…Maica Domnului sa ne pazeasca sub al ei Sfant Acoperamant.
Acest comentariu – puteti sa nu-l publicati daca considerati asta oportun- este pentru voi , administratorii . Din pacate eu cred ca orice om care scoate ochii altuia este un om nesmerit si revoltat. Tonul revoltat al articolului este absolut evident pentru cine doreste sa vada. Duhul in care aceasta persoana l-a scris este unul de critica si la fel de revoltat ( lucrul acesta este foarte evident nici nu stiu cum nu vedeti acest lucru ) . Poate sunt multi tineri care fac asta dar in mod demn pot spune ca nu ma incadrez nici eu si nici foarte multi tineri ortodocsi pe care ii cunosc. Pur si simplu ne insulta ! ( pt. lamurire : “care nici macar nu citesc niciodata o carte duhovniceasca, care nu si-au pus macar problema renuntarii la cele mai grosiere patimi lumesti (curvie, lux, masini scumpe, distractii estivale, imbracaminte la moda, fumat, televizor, etc, etc.” ).Ei stiu multi tineri care fac tocmai contariul si deci practica si ei crestinismul, fiecare poate cu neputintele si imperfectiunile sale. EU nu identific de asemenea nici un fel de sentiment de dragoste crestina in articol …..decat poate din partea celor care au trecut cu vederea aceste lucruri de care pomenesc (la fel ca dumneavoastra, pe care va consider oameni inteligenti ). Teologia folosita de acest articol este una a biciului . Apoi, faptul ca dumneavoastra ma acuzati de aceleasi sentimente si atitudini pe care le critic NU CONSTITUIE UN ARGUMENT PENTRU SLABA CALITATE A ARTICOLULUI SI PENTRU DUHUL PE CARE IL INSPIRA ( am vazut multe articole bune pe tema asta la dumneavoastra, pe care le-am si laudat in scris, deci va rog sa nu mai luati lucrurile atat de personal!!!).Ce sa mai spun de lipsa dumneavoastra de maturitate- atunci cand nu va convine un comentariu nu folositi alte argumente decat pacatele celuilalt! In fond si la urma urmei articolul critica , insulta si mai departe nu spune mai nimic. Decat ca nu trb sa mergem in padure facandu-ne falsi mucenici ( inca nu am auzit ca s- a intamplat poate din cauza ca toata lumea intelege de fapt ca e un lucru absurd ) Asta e ….
Frate Alin-7
Ia-o cum vrei, dar daca tot vorbesti de virtuti, incepe cu tine si nu-i mai judeca, clevetii si osandii pe altii. Lasa-i pe cei de la Petru Voda si ocupa-te de tine, ca de retete de mantuire sunt satul.
Inca nu ai inteles ca lovind cu cuvantul in Parintii de la Petru Voda dai in Parintele Iustin?! Cum poti sa-l ridici in slavi pe Batran iar pe ucenici sa-i judeci si osandesti? Chiar crezi ca batranul este atat de novice incat sa nu-si sporesca fii duhovnicesti?
Parerea asta a ata am mai auzit-o pe plaiurile mioritice si crede-ma ca nu tine in timp.
Te rog nu arunca semintele discordiei si cauta cu adevarat la smerenie si pocainta.
Doamne ajuta.
@ Anda:
Asa o fi, cum zici, sora Anda. Noi stim ca mai multi parinti duhovnicesti foarte seriosi si rugatori (zicem noi, nu ei) care l-au citit au simtit ca articolul e in duhul cel bun si l-au apreciat foarte tare. Duhul de revolta il percep in alta parte, la cei care sar in sus ca se simt insultati, in loc sa vada ce au de indreptat si ce li se potriveste si lor, dar asta este, uneori nu vedem, daca proiectam in afara ceea ce este inauntrul nostru si dam vina pe oglinda, spargand-o cand nu ne place ce vedem.
Asta e scris de noi (e cu verde, am precizat ca e nota noastra), deci ne asumam intrutotul 🙂 Si noi cunoastem si tineri care fac contrariul, fireste, Slava Domnului! Dar sunt si ceilalti, te asiguram, si daca nu ne simtim cu musca pe caciula, nu avem de ce sa ne tulburam si sa sarim. Daca suntem realisti si avem ceva experiente si contacte in Biserica, daca mai stam de vorba si cu cate un parinte, vom vedea si vom auzi multe cazuri, chiar mai grave decat am ilustrat noi… Din pacate, asta e o mare parte din realitate, chiar daca nu este toata. Insa trebuie spusa. Cu durere si cu dragoste.
Iarta-ne, te rugam! Sa ai pace si bucurie sfanta!
@Traian,
Intai de toate invata sa nu mai faci afirmatii nefondate. Zici ca Alin il ataca pe pr. Justin (ceea ce nu reiese de nicaieri din articol). Dupa aceea se poate sta de vorba despre pocainta si smerenie.
Frate Traian, eu ii las si pe ei asa cum te las si pre matale, doara nu eu am sa va aduc mantuirea. Io nici pre mine nu crez c-am sa ma poci mantui dara incerc sa-L las pre Domnul s-o faca.
Deci dara, de ce nu ma lasi atunci matale sa-i las eu si vrei sa ma faci dumneatale sa-i las? Lasa-ma sa-i las, rogu-te. Stiu ca pot, e greu, da stiu ca poci.
Referitor la ce zici matale ca ar fi trebuit sa inteleg, iaca aci avem o problema. Mare cat inima mea. Hait, m-ai prins! asta era un vers din Holograf. Recunosc, nu-i ascult. Dara, cum spuneam, io mi-s greu de cap – mostenirea lu’ strabunicu, am inteles ca si el avea problema asta cu greutatea la cap – si asa ceva nu inteleg cu nici un chip.
Ma gandesc, asa cu mintea mea proasta (asta-i de la bunicu), ca maine ai sa-mi spui asa: “Cum poti, frate, sa-L lauzi pre Hristos iara pre unii din “ushenishii” sa-i arati nevrednici?“.
Amu, zic aiasta, presupunand ca pana maine ai sa intelegi si matale cum inteleg si eu, ca nu-i a meu a judeca si cu atat mai putin a osandi. Si, pre cale de consecinta (expresia asta am invatat-o de la teve), sa nu mai imi apari in pridvoriu cu o falca in cer si cu una in pamant. Nu de alta dara nu incapi, pridvoriul meu e mic si stramt ca l-am facut dupe cum am cetit io ca ii calea cea dreapta. Acu nu mai poci sa ies, ca sa vezi ce minuni face Domnul pentru netrepnici ca noi.
Iara am divagat – precum vaz, luai microbu de la matale – deci iaca ma intorc acusi la ce voiam sa zic ca sa si inchei asa: dara daca io, mic si neansemnat, vaz cum se incearca a se strecura minciuna drept adevar, cum sa tac? Pacatos asa cum sunt, si nevolnic, io nu spui ca detiu adevarul dara Adevarul m-o chemat sa ma apere chiara daca is asa. Ba inca, cand ieream in iad si am strigat, m’o scos. Si io, de atunci, spui ca vaz ceea ce vaz si nu ceea ce nu vaz. Albul cand ii alb si negrul cand ii negru. Cand lacrime n-am, asa ii multamesc eu pentru ca nu m-o judecat, nici nu m-o osandit, ci m-o miluit. Mare ii Domnul si mare ii iubirea Lui pentru mine, pacatosul.
Doamne, ajuta-ma sa ma imburd in Rai!
Duhul new-age-ist, ca sa ii zic asa, al vremurilor in care traim, ii face pe multi sa nu mai rabde sa fie contrazisi sau sa li se atraga atentia ca gresesc. Se stie ca acest duh new-age-ist valideaza mai cu seama sentimentele superficiale, parerea de sine si patimile si il face pe om sa “suporte” numai laude, mangaieri pe crestet si sa i se spuna numai ce ii place sa auda.:-(.
@ Traian:
Poti, cand ucenicii sunt falsi si/sau nevrednici de parintele de care se folosesc ca sa il compromita si sa il murdareasca. Nu exista asa ceva in ortodoxie, ci numai in bolsevism: “Dai in mine? Dai in tine, dai in fabrici si uzine”. Din fericire sau din pacate, nu mai suntem copii si vedem si realitatile dure si neplacute, neidealizate si nefardate. Ce daca are piele de oaie, nu ne-a invatat Domnul sa cercetam dupa roade daca este lup au ba?
Frate Alin – 7
Pornind de la premiza ca cei de la P. Voda sunt cum zici tu, nu este in duhul Sfintilor Parinti sa-i aratam cu degetul. In orice indreptar de spovedanie vei gasi aceasta ca fiind pomenire a raului si inmultirea lui prin clevetire. Dar sincer, nu cred ca pot fi asa de abatuti ucenicii unui mare duhovnic.
Te rog mult incearca sa nu arati cu degetul spre altii Nu e in duhul Ortodoxiei. Incearca o anumita seriozitate si responsabilitate in afirmatiile tale si fi atent la urmari. Spui cuvinte mari si afirmi prea usor anumite lucruri.
Doamne ajuta.
@anda:
Nu articolul este ingrozitor, ci situatia la care s-a ajuns, si pe care o traim este ingrozitoare. Traim intr-o lume in care din ce in ce mai putini oameni, inclusiv tineri se mai gandesc la Dumnezeu, si chiar si mai putini din pacate se mai gandesc la pocainta ADEVARATA.si la smerenia ADEVARATA, ca tot spunea parintele Iustin ca in tara asta este INFLATIE de smerenie, falsa desigur …
La serviciul unde lucrez si unde sunt foarte multi tineri(o firma americana), media de varsta fiind cred sub 30 de ani, nu am auzit pe NIMENI sa spuna ca merge la biserica, ca-l intereseaza cat de putin viata spitituala. ZERO! Nu stiu in ce lume traiesti tu. Probabil intr-una mai buna … In orice caz, tinerii care merg la biserica, care se spovedesc, etc., sunt din pacate o MINORITATE in tara romaneasca.
Astfel de articole in loc sa le privim ca pe niste exagerari si ca pe niste insulte, ar trebui din contra, sa le primim cu bucurie, ca ne mai trezesc la realitate, ca ne pun in fata crudul adevar, ca ne zguduie putin din “minunata” noastra traire ortodoxa. Dumnezeu se cauta si se intelege cu inima, asta cred eu ca este adevarata inteligenta a unui crestin.
@Traian: nu ar fi bine sa incerci sa le explici si lor ca nu e in duhul Sfintilor Parinti sa declare, cu de la ei putere, ca tainele preotilor sunt invalide si ca ierarhii Bisericii sunt vanduti? Si ca, de asemenea, Sfintii Parinti au combatut intotdeauna extremele si schismele? Cu parere de rau, dar trebuie sa ne delimitam de astfel de voci, e vital, atat pentru noi, cat si pentru cei care ne citesc si care cauta sa inteleaga ceva in acest haos deliberat intretinut. In astfel de situatii nu e vorba de pomenire de rau. Altfel, ce sa zicem, ca Parintele Dumitru Staniloae, ca sa luam un exemplu, il pomeneste de rau pe Varlaam (ereticul impotrivitor isihasmului si dreptei credinte biruit de Sf. Grigorie Palama) atunci cand spune despre el ca acesta era, de fapt, un agent infiltrat al Papei…
Frate Traian,
cu iertaciune, io iti spui cu mana pre inima: dac’ as fi sfant, n-as sti ca sunt. Cum nu sunt sfant, stiu ca nu sunt.
Dara matale, carele esti in Duhul Sfant, Duhul Ortodoxiei si al Sfintilor Parinti, de ce, vazundu-ma, asa nesabuit, stand in micul meu pridvoriu, cum arat cu degetul catre Petru-Voda si-l plang pre Parintele Iustin ca are copii tare neascultatori, deci de ce apari c’o falca in ceriu si una in pamantu’ si ma certi cu asprime si in loc sa mi dai deshtu’ in josu’, matale mi’l infigi pre al tau in ochiul meu? Asa se cade? Asa fac poate eu dara matale, om sporit?
Au’ dara – daca zici ca nici cu ochiu liber nu bat cum trebuie hat pan’ la Petru Voda – crezi matale ca de’acu, avand un deget in plus in ochiu cela, am ca sa osebesc mai bine ce duhuri se invart acolo?
Cuvintele pre cari le rostuiesc zici ca’s prea mari? Dara eu numa atat te-ntreb: ca ieu le spui, asta le face mari?
Si, le’as mai spune eu daca ce vaz ar fi precum zapada de albit?
Oare de ploaie si furtuna ti-as vesti dac’ pic de noru’ negru pre ceriu n’as videa ivit?
@ Alin – 7
Nu pot sa ma abtin sa nu rad.
@ Alin – 7
Revin, pentru ca as avea o intrebare ptr tine.
Mi-au placut cele 8 puncte, asa cum cineva sesizate in mod simpatic si te denumea, Alin cel cu 8 puncte. (la comentariile din postarea directa/anterioara)
Insa, am sesizat si ceva foarte frumos. Scriai ca in iubire poate exista o singura “frica”, acea frica a despartirii de cel iubit, de cel ce ne iubeste. Asa cum tot in iubire, exista o singura “ura”, una sanatoasa: ura fata de pacatul care ne desparte de cel iubit, de cel ce ne iubeste.
Te rog, poti sa-mi explici un pic ? Multumesc !
Acesta este parafragul tau complet: “Se vorbeşte mult despre iubire, poate prea mult şi prea uşor. Dâra nu se prea trăieşte. Dacă s-ar trăi, s-ar şti că în iubire nu este frică, frica aceea terorizantă, panica, tulburarea, frunză în vânt. În iubire poate exista o singură “frică”, acea frică a despărţirii de cel iubit, de cel ce ne iubeşte. Aşa cum tot în iubire, există o singură “ură”, una sănătoasă: ura faţă de păcatul care ne desparte de cel iubit, de cel ce ne iubeşte.”
vorba multa, saracia omului – sa radem, sa facem si haz, daca dragoste n-avem ca sa plangem:
“nu tot cel ce intra in Biserica e si crestin
cum nici cel ce sta-n garaj, nu e masina ”
preluat azi de la teveu, de la un “prost” care dac-ar vrea, se poate mantui intr-o singura zi, pentru ca si Dumnezeu vrea tot asa, adica sa crezi…
sau nu aflara-ti ca mantuirea e CEL MAI USOR lucru pentru un crestin ?!
…deh…asta-i pentru cei saraci cu duhu’, nu pentru ‘telectualii doctoranzi si cercetatori in ale aproapelui
ingrozitor articolulu’ Alin-7…pentru ca e real si prezent…ca un film prost, fara retusuri, fara muzica, fara … haz
Fratilor, n-am nimic cu nimeni – Doamne, fereste! – caci mi-ar fi mie teama sa pun noaptea capul jos, pe perna!
Doar din dragoste frateasca am vrut sa postez un comentariu la “fratili” Saccsiv pe blog, am incercat de doua ori, si degeaba. Nu au fost aratate si la multimea de “adepti” ai sai, probabil pentru ca, o fi gandit omul, ii stirbesc “imaginea”… Dar n-am vrut sa atentez la nicio imagine, ci doar sa fac un bine. Poate oamenii aia aveau nevoie si de alta “optica”, de o alternativa pe care pana atunci n-o intrevazusera. Dar cine sa priceapa asta??
Textul era urmatorul:
“De ce sa fii inchis? Pt ce te victimizezi atata? Razboiul tau e cu alte site-uri, sau cu patimile, cu pacatul? Te vezi pe tine pacatos? Daca da, nu ti-e teama de moarte? De ce te intreb? – pentru ca n-o arati! Nu arati decat ca vrei sa fii ‘de plans’, sa fii adulat, vrei sa-ti creezi o secta, sa rupi oamenii din Biserica si de langa duhovnicii lor.
Conflictul tau cu ‘Razboi intru Cuvant’ este de fapt doar cu tine insuti, caci nu te intereseaza nuantele pe care le fac aceia, tu nu stii decat alba sau neagra.
Spune-le cititorilor tai ca se poate si altfel decat sa refuze la anul buletinul. Se poate, fratilor, sa nu fie nevoie sa le REFUZATI! Se poate sa nu ajungeti acolo.
Dar “fratele” vostru Saccsiv, a carui ravna e de neinteles atat prin tonul si agresivitatea afisate, cat si prin lipsa de sinceritate fata de voi, nu va poate spune totul. De ce? Pentru ca nu va vrea trezi, ci va vrea psihotici, panicati si panicarzi, deprimati, disperati.”
***
Ar putea spune, unii mai sensibili si mai usor de deranjat, auto-declarati “iubitori de liniste” (poate doar de confort), ca e cearta intre frati si ca nu e frumos asa… Le-as raspunde acestora: FRATILOR, URLA LINISTEA LA NOI! Daca n-ar fi aparut “discutiile” astea, poate ca multi ar fi dormit in continuare, sau poate din contra – n-ar mai fi putut pune geana pe geana, de frica, de disperare!
Cum spunea si Pr. Simeon Kraiopoulos: “pentru fiecare este foarte important să găsească o persoană în care să se încreadă”, dar trebuie sa fim atenti dupa cine ne “ghidam”, caci “Dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă“.
Doamne, ajuta!
@Gabriel: poate vorbim si noi mai cu sens? 🙂 Mult, putin, sarac, bogat, dar inteligibil, daca se poate…
@ Gabriel, ca sa fie clar ptr tine.
Am ras doar ca mi-au placut argumentele lui Alin- 7 aduse lui Traian.
Sunt atat de clare si frumos prezentate, ca doar sa nu vrei sa nu vezi si sa nu pricepi.