RASPUNSURI DE MARE FOLOS SI DE STRINGENTA ACTUALITATE DE LA DOI PARINTI DIN MAN. PUTNA: “Sa avem o atitudine echilibrata, duhovniceasca, sa luptam fara extremisme, exagerari si teribilisme! E NEVOIE DE SOBORNICITATE”

12-07-2010 9 minute Sublinieri

“În măsura în care poţi, este bine să iei atitudine. Ca monahi, trebuie să ne rugăm mai mult. Dar, dacă se va ajunge să se dea nişte legi împotriva creştinismului, atunci şi monahii trebuie să iasă şi să mărturisească faptul că acest lucru nu este bun, să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând pentru drepturile credinţei celei drepte. Şi preoţii în Biserică trebuie să atenţioneze asupra acestui lucru. Este însă nevoie să evităm orice înfierbântare de a săvârşi lucrul lui Dumnezeu doar cu puterile noastre omeneşti, fără Dumnezeu, Cel ce lucrează şi săvârşeşte lucrarea Sa.Apostazia este îngăduită de Dumnezeu: nu încerca să o stăvileşti cu mâna ta cea neputincioasă, spune Sfântul Ignatie Briancianinov”. (Ierom. Veniamin)


Tinerii si capcanele lumii (II)Extras dintr-un interviu cu Ieromonah Teofan Popescu aparut in revista “Lumea monahilor”, nr. 35/mai 2010:

“(…) – Parinte, pentru vremurile acestea destul de grele, este bine pentru un crestin sa iasa in public su sa combata anumite curente de opinie din societate, care sunt impotriva credintei?

– Ne aflam intr-adevar intr-un moment destul de greu. Cred ca, in primul rand, trebuie ca, in tot ceea ce facem, sa plecam de la rugaciune. Sunt de acord sa vorbim public despre anumite lucruri care ne afecteaza — ceea ce tine de erezie, de pierderea libertatii —, dar sa fim constienti ca rugaciunea este sustinatoarea intregii lumi. Sa fim constienti ca suntem pe calea Adevarului numai daca se vadesc intru noi roadele Duhului Sfant: blandetea, pacea, rabdarea, dragostea, facerea de bine, infranarea, viata curata.

– Unul dintre aceste lucruri despre care ar trebui si vorbim este si problema actelor biometrice.

– Bineinteles. Este bine ca inainte sa vorbim sa ne informam. A aparut o carte foarte buna pe aceasta tema la editura Sophia, Cipurile spion” de Katherine Albrecht. Oricum am privi lucrurile, masura introducerii actelor biometrice si a implantarii cipului in corpul uman (la care se va ajunge dupa actele electronice) nu poate fi de la Dumnezeu. Nu cred ca trebuie sa ajungem sa fim obsedati de aceasta problema, insa nici sa o neglijam, intrucat toate aceste initiative politice ne vor afecta pe toti la un moment dat. Pentru noi, crestinii, asemenea incercari trebuie sa fie un indemn la mai multa trezvie, la mai multa rugaciune, la mai multa lupta, intrarmati cu armele vietii duhovnicesti. Este mai mult decat evident ca este foarte necesara o stare de pocainta a tuturor, de la vladica pana la opinca, pentru a iesi cu bine din marile incurcaturi in care suntem acum, nu ma refer numai la problema aceasta, a cipurilor. Doar atat ne trebuie sa fim sinceri cu Dumnezeu si sa recunoastem ca am gresit, iar Dumnezeu ne va izbavi, asa cum s-a intamplat de multe ori in istoria noastra. Sa-I cerem iertare pentru milioanele de avorturi, pentru hotia, minciuna, barfa, viclenia, care sunt atat de raspandite la noi, pentru neseriozitate, pentru desfranare, pentru orgoliile uriase, pentru lipsa de respect fata de stramosi si fata de valorile noastre. Sa ne spovedim cat mai des. Daca vom face asa, Dumnezeu ne va lumina, ne va invia sufleteste, nu vom cadea in deznadejde, vom prinde putere sa fim luptatori pana la sfarsit.

– Revin la discutia initiala, intrucat multa lume este interesata de ea. De ce credeti ca este o problema sa ai un cip implantat in corpul uman? Sa luam in discutie varianta dura, care este o practica deocamdata medicala in Statele Unite ale Americii.

– Nu este doar medicala. Vreau sa va spun ca exista deja reclame pe internet, in care ni se arata tineri americani fara nici o problema medicala, dar care au cipuri pe mana dreapta. Ei intreaba foarte veseli: „De ce vreti voi sa fiti ultimii? De ce nu va puneti si voi cip?” Deja lucrurile sunt destul de avansate, din pacate.

Este o utopie ce ni se spune: „Aceste cipuri nu fac nici un rau. Veti sti ce este in memoria lor!” Asa ceva nu se poate verifica de catre majoritatea cetatenilor. Un cip implantat in corpul uman, fara sa stii despre ce este vorba, este o nebunie in ziua de astazi, cand noi stim ca exista tot felul de aplicatii medicale, militare… Ei spun: „Bun, uitati: cu cipurile, ii facem pe oameni sanatosi!” Dar haideti sa ne gandim si invers: ii putem si imbolnavi pe oameni cu asa ceva!

– Vedeti acceptarea cipului din pasaport ca pe o lepadare de Hristos?

– Am auzit ca sunt unii care spun lucrurile acestea, insa nu aduc argumente. Atata timp cat nu se aduc argumente, eu nu ma hazardez sa spun ca, in momentul cand primesti un pasaport cu cip sau un carnet de masina cu cip, gata, te-ai si lepadat de Hristos. Se poate insa observa ca exista o asemanare foarte mare intre ceea ce se urmareste in final cu aceste cipuri si ceea ce scrie in capitolul 13 din Apocalipsa. Plecand de la aceasta asemanare nu putem insa pune semnul egal intre primirea actelor electronice si apostazie.

Dincolo de aceste aspecte, este evident ca printr-o asemenea supraveghere electronica se urmareste pierderea libertatii omului, controlul vietii private a fiecaruia dintre noi. Cine ne garanteaza ca, printr-un astfel de cip implantat in corpul uman, nu va exista posibilitatea ca omul sa fie reperat, sa fie ascultat si sa fie omorat in orice secunda? Aceste lucruri sunt de ajuns pentru un crestin sa se trezeasca si sa fie putin mai hotarat sa lupte in problema aceasta. Bine, daca o sa avem niste argumente duhovnicesti, teologice, mai clare, mai limpezi, prin care sa demonstram fara tagada ca primirea acestor acte electronice este chiar o lepadare de Hristos, sunt de acord sa le folosim. Deocamdata eu nu am gasit astfel de argumente.

– Asadar, o vedeti ca pe o problema care in esenta este de natura civica – a libertatii – si abia prin extensie devine duhovniceasca?

– Hristos — va dati seama — nu doreste sa ne vada robii oamenilor, ci sa ne vada ucenicii Sai. Asta asteapta Dumnezeu de la noi: sa devenim ucenicii lui Hristos, nu sa devenim niste robi, niste sclavi ai unor grupari care vedem ca iau atatea masuri controversate. Este evident lucrul acesta! Ce frumos le scrie sfantul apostol Pavel galatenilor: „Voi, fratilor, ati fost chemati la libertate; numai sa nu folositi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiti unul altuia prin iubire”.

– Putem face ceva in aceasta problema care din pacate nu este singura chestiune grava de care se lovesc romanii astazi?

– Foarte important mi se pare ca in asemenea probleme sa avem o atitudine echilibrata, duhovniceasca, sa punem rugaciunea, dragostea si smerenia la temelie, fiindca altfel o sa ne zapacim cu atatea curente! Sa punem la temelie ceea ce este sigur ortodox: invatatura curata, ortodoxa. Nu este insa de ajuns doar invatatura cea dreapta, daca nu ne straduim sa fim si in duhul sfintilor parinti. Altfel exista pericolul sa devenim doar niste oameni incordati care reactionam nepotrivit, niste negativisti -nu prea este ceva firesc. Adevarul spus cateodata intr-un stil asa, agresiv, fara dragoste produce tulburari si este foarte posibil ca o astfel de martuisire sa nu fie placuta lui Dumnezeu. In Filocalie XI, sfantul Varsanufie spune ca chiar daca ai marturisit un lucru adevarat dar ai produs in vreun fel tulburare in sufletul tau, in sufletul celuilalt — ceva nu merge! Ceva nu este de la Dumnezeu; vedeti? Sa luptam, dar fara extremisme, fara exagerari, fara teribilislime; atitudinile acestea nu rezolva nimic, dimpotriva se produce si mai multa confuzie.

– Unii credinciosi spun ca oricum nu mai putem face minic, lucrurile merg inainte asa cum nu fost planuite…

– Un crestin nu are voie sa spuna niciodata ca nu se mai poate face nimic. Crestinul are la indemana cea mai teribila arma: rugaciunea. Dumnezeu este atotputernic, atotprezent si iubirea Sa pentru toti oamenii dainuie in timp si peste timp. Tocmai in asemenea situatii imposibile, Dumnezeu isi face simtita prezenta, daci exista pocainta si rugaciune. Sa ne rugam mai mult pentru tara noastra in aceste momente foarte grele prin care trecem. Se fac tot felul de experimente pe noi, ca pe soareci. Eu le-am dat unor credinciosi doua rugaciuni scurte de pocainta, pe care sa incerce sa le zica zilnic. Sunt convins ca, daca vom avea o pocainta si o rugaciune sincera, se vor ivi oameni de jertfa care sa lupte pentru adevar.

Credeti ca aceasta delasare spirituala care exista acum in Romania, ar putea fi mai usor depasita daca ar fi canonizati martirii nostri din timpului regimului comunist, iar credinciosii ar putea astfel inalta rugaciuni catre acestia?

– Este foarte posibil. Mi se pare ca, odata cu canonizarea sfintilor martirizati in timpul regimului comunist, viata bisericeasca din Rusia a castigat un plus de frumusete, de dinamism fi de profunzime. La noi ar fi potrivit pentru inceput o zi de sarbatoare generala pentru toti sfintii ucisi in timpul regimului comunist si in timpul Revolutiei din decembrie 1989. Aceasta zi ar putea fi chiar 22 decembrie. O astfel de sarbatoare ar aduce o limpezire si o bucurie in sufletele noastre. Oricum noi ne putem ruga, in rugaciunile noastre particulare, catre toti acesti neomartiri.

– In ultimii 20 de ani, in tot felul de situatii importante cand ar fi trebuit sa fim uniti, a iesit din nou in evidenta vechea noastra boala: dezbinarea. Ne putem vindeca de aceasta boala?

– Parintele Arsenie Papacioc spunea ca, in loc sa ne lamentam atata ca suntem dezbinati, sa vedem mai bine ce am facut noi, fiecare in parte, ca sa depasim dezbinarea. Am vazut tot felul de interviuri care parca-ti lasa un gust amar, la sfarsit: „Asta este boala noastra: suntem dezbinati, ne certam usor; nu se mai poate face nimic!”. Nu sunt de acord cu o asemenea perspectiva. Sa-i avem drept model pe sfinti care, prin puterea harului dumnezeiesc, nu s-au lasat niciodata dezarmati. Starea aceasta in care se vadeste deznadejdea, zeflemeaua cronica si delasarea, arata de fapt o neasumare a vietii in Hristos. Oare harul lui Hristos nu ne poate ajuta sa fim mai uniti, chiar neavand aceleasi puncte de vedere intotdeauna? De ce sa punem raul inainte? N-au fost si momente frumoase in istorie cand ne-a ajutat Dumnezeu si am fost uniti? De ce sa vedem numai partea negativa? Mai ales cei care suntem implicati in viata bisericeasca cred ca ar trebui sa facem eforturi mai mari pentru a se depasi aceasta neputinta. De aceea este nevoie in Biserica fi de o autoritate intru Hristos care sa fie un garant al unitatii, dar si de o sobornicitate pe care sa se sprijine autoritatea.

– Cand spuneti sobornicitate va referiti la clerici si mireni deopotriva?

– Ma refer si la acest aspect. Mai ales in situatia care exista astazi in Romania, aceasta impreuna-sfatuire, aceasta sobornicitate mi se pare foarte importanta. De exemplu este o iluzie sa credem ca, noi, clericii, vom face fata singuri, in mod adecvat, la multiplele provocari ale societatii secularizate, fara o conlucrare mai stransa cu intelectualii atasati de valorile credintei.

– In incheierea acestui interviu va rog sa adresati cititorilor revistei „Lumea Monahilor” un cuvant de folos.

– De un singur lucru trebuie sa ne temem: sa nu-L suparam pe Dumnezeu prin pacatele noastre. De aceea sa-i cerem cat mai des sa ne daruiasca umilinta si dragoste. Sa ne gandim la avertismentul parintelui Paisie Aghioritul: Daca am fi cu adevarat constienti de vremurile atat de grele pe care le traim si de vremurile grele care ne asteapta, am sta mai tot timpul numai de rugaciune. Nu mai este timp pentru fleacuri. Sa meditam, de asemenea, la cuvintele sfantului Ioan Scararul: rugaciunea este hrana sufletului, luminarea mintii, risipirea intristarii, pod de trecere peste ispite si sustinatoarea lumii. (…)

***

Ascultarea – calea credinţei care biruieşte lumea Interviu cu Ieromonahul Veniamin de la Putna, aparut in revista “Familia ortodoxa”, nr. 5(16)/iunie 2010:

“(…)- Trebuie să ne rugăm şi pentru aproapele, să fim implicaţi în problemele lui?

– Sigur. Spune un părinte: „Fericit este cel ce iubeşte pe aproapele, că fratele nostru este viaţa noastră. De la aproapele este viaţa şi moartea. Dacă am dobândit pe fratele, pe Hristos L-am dobândit. Dacă l-am smintit pe aproapele, lui Hristos i-am greşit” („Patericul”, Avva Antonie, 10). Noi şi aproapele suntem două icoane: eu, dacă îmi văd păcatele, rugându-mă pentru mine, pentru păcatele mele, să nu fiu prilej de poticneală, ştiind cât sunt de păcătos. În felul acesta, cel de lângă mine este bun, toţi sunt buni, îi văd pe toţi sfinţi şi sfinte. Dar, dacă mi-am lăsat păcatele şi nu mai iau aminte la cunoaşterea de sine, mă smintesc şi de un înger, îi găsesc şi lui defecte. „Cine spune că Îl iubeşte pe Dumnezeu iar pe fratele său îl urăşte este mincinos” (1 Io. 4:20). Deci, iubind pe fratele, arăţi că-l iubeşti pe Dumnezeu. Rugându-te pentru fratele tău, arăţi cu adevărat că tu eşti omul lui Dumnezeu. Sunt multe feluri de a te ruga pentru aproapele, dar, în orice caz, „ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face” şi „ce doriţi să vă facă vouă oamenii, aceea faceţi şi voi pentru ei” (Mat. 7:12).

– În ce măsură trebuie să arătăm ascultare faţă de conducători?

– Trebuie să ascultăm de conducători cât timp nu sunt împotriva lui Dumnezeu şi a poruncilor lui, în măsura în care ei menţin ordinea în lume. Când stăpânirea devine periculoasă pentru fapta bună, dacă te obligă să împlineşti nişte legi anticreştineşti, când prigonesc binele, Biserica şi, prin aceasta, pe Hristos Dumnezeu, atunci nu se cuvine să-i mai ascultăm, căci spune Sfântul Apostol Petru: „Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni” (F.Ap. 5:29). Aceasta este măsura care cuprinde esenţa tuturor sfintelor canoane ale Bisericii Ortodoxe. În acest caz, Biserica nu poate face nici un fel de concesii; nu pot fi admise nici un fel de compromisuri. Reprezentanţii Bisericii, dacă nu procedează astfel, nu mai sunt păstori, ci năimiţi. Când Cezarul prigoneşte toate cele ce sunt ale lui Dumnezeu, când nu vrea să ştie că „stăpânirea de la Cel Preaînalt este” şi îşi uită datoria de conducător, când uită că „cinstea împăratului iubeşte dreptatea” sau chiar îşi atribuie numele de dumnezeu, atunci nu mai trebuie recunoscută ca stăpânire de la Dumnezeu.

– Nu-i asculţi, dar stai cu mâinile în sân sau lupţi pentru ca acele legi să nu fie adoptate?

– În măsura în care poţi, este bine să iei atitudine. Ca monahi, trebuie să ne rugăm mai mult. Dar, dacă se va ajunge să se dea nişte legi împotriva creştinismului, atunci şi monahii trebuie să iasă şi să mărturisească faptul că acest lucru nu este bun, să pătimească pentru Domnul Hristos, să rabde, să sufere, luptând pentru drepturile credinţei celei drepte. Şi preoţii în Biserică trebuie să atenţioneze asupra acestui lucru. Este însă nevoie să evităm orice înfierbântare de a săvârşi lucrul lui Dumnezeu doar cu puterile noastre omeneşti, fără Dumnezeu, Cel ce lucrează şi săvârşeşte lucrarea Sa. „Apostazia este îngăduită de Dumnezeu: nu încerca să o stăvileşti cu mâna ta cea neputincioasă”, spune Sfântul Ignatie Briancianinov.

Acum societatea se construieşte zicând că ei sunt Dumnezeu – nu că „nu este Dumnezeu”, ci că „ei sunt Dumnezeu”. Această acţiune este foarte vicleană şi foarte fină, pentru că aceasta va face şi Antihrist: va fi milostiv, va da libertate să te rogi, încât să-i înşele şi pe cei aleşi. Dar dacă vom face ascultare, dacă vom fi cuminţi, asta înseamnă că ai şi un pic de smerenie – cu această virtute Dumnezeu te va ajuta să deosebeşti Adevărul. Pentru ca să poţi să deosebeşti adevărul îţi trebuie această virtute a smereniei, care se naşte din ascultare. Să nu ne temem decât de voia noastră, de voia noastră cea rea, de păcatul care-l putem noi face. Lucrul cel mai înfricoşător este păcatul pe care eu singur îl fac, nu cel de lângă mine. Eu sunt vinovat şi trebuie să fac pocăinţă pentru cele ce se întâmplă.

– Dar cum să ne vedem cei mai păcătoşi oameni, cum să şi simţim lucrul ăsta? E uşor de zis că sunt cea mai păcătoasă, cel mai păcătos – dar în adâncul sufletului nu avem această trăire!

– Pentru ca omul să ajungă la simţire, trebuie să ajungă la cunoaşterea propriei neputinţe. Iar pentru a-şi cunoaşte omul propria neputinţă, trebuie să treacă prin multe şi mari ispite, mai mari decât puterile lui (vezi 2 Cor. 1:8). La acest lucru se ajunge în timp. Este nevoie de timp, de răbdare – pentru că şi pruncuşorul acolo, în legănel, scânceşte şi imediat mama sare şi-i dă ce are nevoie. Cu timpul, când creşte, începe să zică primul cuvânt: „ma-ma, ma-ma”, şi aşa mai departe. Şi tot nu ştie ce e mama, dar cu timpul, dacă o respectă pe mamă şi-i poartă cinstea cuvenită, înţelege valoarea, evlavia şi respectul ce i se cuvin. Aşa este şi această simţire. Împlinind poruncile dumnezeieşti, cu timpul ajungi şi la simţire, dar prima dată trebuie să te rogi cum poţi. Cantitatea te duce la calitate. Calitatea începătorului este cantitatea. El să râvnească să nu se depărteze de ce-i bun, de ce-i frumos! Aceasta este foarte important. Şi, cu timpul, Dumnezeu, văzând că sufletul arată credincioşie, râvnă şi dragoste, îi dă şi câteva momente de calitate. Şi atunci când sufletul gustă din bunătatea lui Dumnezeu, îşi zice: „Ia uite ce însemnă adevărata rugăciune, adevărata simţire!” Dar ni s-a dat aceasta din milostivirea lui Dumnezeu, nu pentru că am fi vrednici, ci ca să ştim pentru ce avem de luptat. Să învăţăm să ne smerim, pentru că mândria ne împiedică să iubim”.

  • Cititi interviul integral AICI (si despre educatia copiilor, televizor, rugaciune, etc.)

 

Cititi si:

***


Categorii

Carduri electronice/ cipuri, Era Big Brother, Guvernarea electronica (E-GUVERNARE), Manastirea Putna, Pagini Ortodoxe, Publicatii

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

69 Commentarii la “RASPUNSURI DE MARE FOLOS SI DE STRINGENTA ACTUALITATE DE LA DOI PARINTI DIN MAN. PUTNA: “Sa avem o atitudine echilibrata, duhovniceasca, sa luptam fara extremisme, exagerari si teribilisme! E NEVOIE DE SOBORNICITATE”

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. @admin

    am citit,multumesc.Si daca e scris in cartile bisericesti inseamna ca asa e cum spun sfintii parinti,iertati-ma pentru neintelegere.

  2. Dragi admin, ma minunez si ma bucur de cat discernamant si inspiratie duhovniceasca v-a dat Domnul, sincer, oameni buni. Din punctul meu de vedere toate comentariile si explicatiile voastre pe aceasta tema sunt cat se poate de echilibrate si de “in duhul cel bun”. Sa va tina Dumnezeu si de acum inainte!!!

  3. Cred ca este destul de clar ca diavolul, prin noua ordine mondiala duce politica pasilor mici, dar siguri, spre lepadarea finala. A invatat si diavolul ca daca forteaza dintr-o data, oamenii vor muri pentru Hristos, sfintindu-se, si sigur ca diavolul nu vrea sa faca sfinti mucenici. De aceea nici una din aceste etape intermediare nu poate fi calificata in sine, individual, ca lepadare explicita de Hristos, asa cum spunea mai sus si admin. Nici acceptarea actelor biometrice nu este lepadare (dar este totusi un compromis), tot asa cum nici o oarecare colaborare cu regimul lui Antihrist nu este lepadare… sau poate cineva sa spuna acum ca TOTI fostii membri de partid PCR si TOTI fostii utecisti s-au lepadat explicit de Hristos, doar prin faptul ca erau membrii unei organizatii, pierzand astfel taina botezului ortodox si nici unul nu s-a mantuit? Eu cred ca nici un duhovnic nu ar putea afirma asa ceva. Sigur ca nu ma refer la ateii care faceau exces de zel, ci ma refer in general la oamenii care mai aveau un pic de credinta.

    Dar problema e ca un compromis duce la alt compromis, si cu fiecare compromis se pierde putin din har, si, ca sa ma exprim mai matematic, suma totala a acestor compromisuri va duce la pierderea harului in asemenea masura ca oamenii vor ajunge in final sa se bazeze strict pe logica, pentru ca nu vor mai avea luminare de sus. Iar logica va duce la primirea lui Antihrist, primirea lui chiar va fi o concluzie foarte logica la momentul respectiv.
    Si pierderea harului, facandu-se tot treptat, odata cu compromisurile, nu va fi simtita de oameni. Pentru ca daca harul de pierde dintr-o data, in urma unui pacat mare, cei mai induhovniciti vor simti aceasta pierdere a harului si se vor putea pocai, dar daca aceasta pierdere se face lent, atunci va fi mult mai greu ca oamenii sa-si dea seama.
    Sa ne amintim ca la intrebarea lui Hristos catre apostoli “Cine spuneti ca sunt Eu?”, Sf. Petru marturiseste adevarul care sta la temelia bisericii, si anume ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Si ce-i spune Hristos mai departe? Ca nu trup si sange i-au descoperit lui Sf. Petru aceasta, ci Dumnezeu Tatal, Cel din ceruri. Lipsa harului din zilele din urma va duce exact la asta, adica oamenii nu vor mai pricepe ca Hristos chiar este Fiul lui Dumnezeu, iar atunci lepadarea finala va fi doar o formalitate pentru multi.

    De aceea trebuie sa staruim in rugaciune, spovedanie, si pe cat posibil sa nu fim partasi la instalarea noului sistem, si Dumnezeu va vedea lupta noastra cea buna si ne va pazi in chipuri numai de El stiute.

    Doamne Ajuta!

  4. Interesant punct de vedere. Acum referindu-ne strict la Romania, nu stiu daca membrii PCR de rand trebuiau sa depuna un juramant, sau ceva de genul asta, dar nu cred ca acest juramant implica sa-i zicem si o lepadare explicita de credinta. Ca regimul comunist era unul ateu, asta o stie toata lumea, si in Romania, tara ortodoxa, in care inainte de cel de-al doilea razboi mondial tot mai exista destula credinta, in ciuda oricaror scepticisme, NUMAI exercitarea practica a comunismului o perioada suficient de lunga de timp putea induce in popor o apostazie atat de generalizata. In perioada comunista s-a produs o pierdere treptata a harului atat la nivel individual, cat si la nivel de neam. Peste asta s-a pliat ca o „manusa” perioada de „capitalism” salbatic de dupa 1990, in care deja scara valorilor care fusese grav afectata de comunism, a fost in ultimii ani aproape desfiintata. Terenul a fost foarte bine pregatit in mod gradual asa cum s-a spus. Generatiile noi se nasc intr-o lume fara valori, nu mai primesc o educatie crestina, nu mai au constiinta vie a istoriei, a traditiilor, si in general a valorilor nemului din care fac parte. S-a produs o descrestinare si in acelasi timp o deznationalizare. Nu stiu cum se mai imparte vina. Ceea ce stiu este ca Dumnezeu ne intinde, si nu o data, o mana de ajutor in tot marasmul asta, si depinde de noi ca sa nu-L lasam cu mana intinsa.

  5. admin,
    speranta(nadejdea)moare ultima.
    Asa sunt eu formata duhovniceste de catre parintele meu duhovnicesc. Sa vad partea buna dintr-un lucru rau.
    Parintele Paisie Aghioritul, zice: gandul cel bun!
    Va rog nu imi mai raspundeti, nu vreau sa discutam in contradictoriu, nu ne este de folos.
    Iertati-ma!

  6. @admin

    Demult asteptam reactia din comentariul postat ieri ,ora 19:41.

  7. IMPORTANT!

    Am primit din partea parintelui Mihai Valica:

    Afisele smintitoare de la Petru Voda au fost date jos

    Doamne, ajuta!

    Intrucat s-a inteles exagerarea afiselor smintitoare de la Petru Voda, legate de actele biometrice si la porunca Parintelui Justin au fost date jos, doresc sa fac cateva precizari pentru duhovnicii care spovedesc persoane care cu stiinta sau nestiinta au primit documentele biometrice.

    Principiul iconomiei trebuie sa primeze si dragostea fata de penitent sa fie temelia Spovedaniei. Se cere ravna fata de Hristos si invatatura Bisercii, dar cu pricepere si multa intelepciune, pentru a nu face rana si mai adanca.

    Taina Spovedaniei reprezinta “Tribunalul iertarii” si nu al condamnarii si de aceea trebuie sa dam solutii de vindecare si nu sentinte de condamnare si de excludere fata de penitent.

    Pastorii duhovnicesti daca au multa dragoste fata de penitent vor fi inspirati si indrumati de Duhul Sfant. Altfel vor lucra doar condusi de propriile pareri, fixatii teologice si inversunari personale si se vor substitui astfel, dreptatii si bunatatii lui Dumnezeu.

    Deci sa exercitam Sf. Taina a Spovedaniei ca mijlocitori si impreuna lucratori cu Hristos si Duhul Sfant si nu in locul lui Hristos si a Sf. Duh.

    Cei care nu sunt duhovnici sau pastori sufletesti, in cazul de fata, li se potrivesc cuvintele Sf. Parinti: daca esti oaie nu te pune in locul pastorului! Daca te faci pastor oaie fiind, talibanizezi si transformi Biserica in inchizitie morala si nu o lasi sa fie Spital Duhovnicesc si mijloc de indumnezeiere.

    Daca veti considera oportun mica mea interventie o puteti posta pe net. La fel si micul comentariu atasat.

    Cu dragoste frateasca in Hristos Domnul si Mantuitorul nostru,

    pr. Mihai Valica

  8. Parinte Valica, multumim si sa va dea Dumnezeu sanatate! Chiar simt o mare usurarea sufleteasca dupa mesajul sfintiei voastre, am fost intr-o tulburare nedumerita si tristete de cand a inceput toata aceasta “poveste”. Dar acum parca cerul s-a inseninat.

  9. + + +
    Felicitari pentru mesajul de ieri 14 iulie, de la 19:41. (S-a schimbat admin-ul sau ceva in sufletul lui?)
    Slava Domnului si pentru interventia parintelui Valica care ne arata inca o data cum se gandeste cu mintea si cu inima limpede.

  10. PS:
    Acum avem acum mai multe versiuni asupra binecuvantarilor date de P. Iustin:
    1. se mentioneaza in comunicatul p. Iustin ca “In privinta acelei inregistrari video postate pe internet, in care cineva intreaba cum sa procedeze cu sotia care are un act cu cip, tinem sa facem precizarea ca acea inregistrare nu trebuia facuta publica, deoarece era un sfat personal, menit sa castige pocainta si trezirea constiintei penitentului, si nu reprezinta un sfat general valabil“. Deci “acea inregistrare nu trebuia facuta publica“.
    2. Pe de alta parte, in comentariile unui articol precedent, este relatat dialogul dintre un cititor si admin:
    gabi: Se pare ca era o discutie intr-un cerc mai restrans. Pr Iustin stie ca ati facut public aceasta inregistrare?
    admin: @gabi: Da! Parintele stie si nu se fereste, pentru ca asta-i adevarul!
    3. “la porunca Parintelui Justin, afisele, au fost date jos”, dar totusi, pe apologeticum avem poze cu p. Iustin “luand la cunostinta de afis”, pentru care, zice-se, a dat binecuvantare.
    Pana la urma cine de cine asculta?

  11. @ Mircea Puscasu:

    Daca ati fi avut minima bunavointa sa cititi (fara prejudecati incriminatoare si fara rastalmaciri) ceea ce am scris in tot ce am raspuns – si inca o multime – si pana la acel comentariu, ati fi observat ca NIMIC NU S-A SCHIMBAT LA NOI, iar in privinta mintii limpezi, parintele Valica spune inca si mai apasat tot ceea ce noi am redat prin cuvintele parintilor Dionisie Ignat, Efrem Filotheitul, Teofan Popescu si prin propriile cuvinte, pentru a sublinia gravitatea ratacirilor teologice si duhovnicesti ale ideilor puse manipulatoriu in seama pr. Justin in ultimele doua saptamani. Putina buna credinta ar fi ajutat in a intelege ceea ce ne-am straduit sa repetam si ras-repetam, pentru clarificare, nuantand explicatiile cat am putut de fiecare data.

    E trist cum gasiti acum cu cale sa o dati la intors, ca si cum nu dvs. ati fi sustinut sus si tare aberatia “apologetica” demontata de pr. Valica acum… Chiar nu ne asteptam sa va gasim in acest fel, incercand doar a cadea in picioare si a ne acuza tot pe noi, in loc de a va recunoaste greseala 🙁

    Ma rog, totul e bine cand se termina cu bine, dar… tragem si noi multe invataminte dupa aceste evenimente si intelegem si pe cine ne mai putem bizui si pe cine… mai putin. Iertati!

  12. D.A.:

    Cine are ochi de vazut si… sinceritate, a vazut sau, macar acum, vede si recunoaste cine a spus adevarul.

    Bucură-te, că s-au veştejit făcătorii de basme...

    (Acatistul Buneivestiri)

    Slava lui Dumnezeu si multumire Maicii Sale atotsfinte si Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriil, mijlocitori nebiruiti!

  13. Pingback: Razboi întru Cuvânt » PR. MIHAI VALICA DESPRE SCANDALUL AFISELOR REFERITOARE LA ACTELE CU CIP si despre cei care “talibanizeaza si transforma Biserica in inchizitie morala”
  14. Slava Domnului! Asteptam cuvant clar de revenire si din locul de unde a pornit toata tulburarea!

  15. “Cat de bine reuseste insa aceasta psihoza sa ne indeparteze de viziunea de ansamblu asupra vremurilor din urma si a DUHULUI antihristic care ne invaluie tot mai patrunzator si mai feroce… Cine…ETC”

    In ceea ce ma priveste am salutat reactia exprimata incepand cu acest paragraf si pana la sfarsitul comentariului din 14 iulie, 19:41 si asta deoarece am inteles-o ca repros la adresa comentariilor noastre, aducatoare de tulburare!

  16. Georgeta,
    cred, cu parere de rau, ca astepti ce n-o sa vina niciodata.
    Ce s-a intamplat la Petru-Voda a fost planificat, socotit, gandit, nu a fost o greseala. Sa speram ca nu vor veni cu ceva si mai smintitor.
    Dumnezeu sa ii ierte pe cei care au creat aceasta tulburare.
    Daca nu as fi stiut ca ei sunt intr-o mare inselare, as fi deznadajduit de mantuirea mea si a celor impreuna mergatori pe calea mantuirii cu mine.

    admin,
    Cu Dumnezeu inainte!

  17. Da, Ioana, numai ca inca nu sunt ei stapanii locului…Sa ne rugam ca stapanirea pe care si-au aratat-o sa fi fost temporara si sa se risipeasca… de aici si de pretutindeni…Doamne ajuta!

  18. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Parintele Metodie de la Optina despre actele cu cip si lucrarea “tainei faradelegii”: “ORICINE TRAIESTE IN PACAT ARE DEJA SEMNUL LUI ANTIHRIST PE FRUNTE SI PE MANA DREAPTA, CHIAR DACA REFUZA DOCUMENTELE DE I
  19. Pingback: Razboi întru Cuvânt » AU CUVANTUL CITITORII (2) – ALEXEI: Antrenamentul harului
  20. Pingback: PAROHIA "SF.PROOROC ILIE TESVITEANUL si SF. IERARH GRIGORIE PALAMA"-GIRONA (CATALUNYA) » Blog Archive » PARINTELE ARSENIE PAPACIOC
  21. Pingback: Război întru Cuvânt » Merita macar putina atentie si opinia unui MUCENIC real al zilelor noastre? PARINTELE DANIIL SASOEV despre actele biometrice, pecetluire si Antihrist. SE POATE REEDITA IN ROMANIA FENOMENUL SECTAR DE LA PENZA, LA O SCARA MULT
  22. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE ARSENIE PAPACIOC DESPRE PROBLEMA ACTELOR CU CIP (31 august 2010): “Se face zgomot prea devreme si asta este in favoarea dusmanului”
  23. Pingback: Război întru Cuvânt » UN PUNCT DE VEDERE LA CARE SUBSCRIEM: Ierom. Teofan Popescu (Man. Putna) despre problema cipurilor, intre pericolul controlului total si cel al atitudinilor dezechilibrate si agresive (AUDIO + TEXT)
  24. da. intr-adevar. un reportaj care, mi se pare destul de mai cu cap.

  25. Pingback: Război întru Cuvânt » …SI NU NE DUCE PE NOI IN ISPITA! Ce ne spune invatatura ortodoxa despre mucenicie, ispitirea lui Dumnezeu si bravada (I). Si: CINE (NU) ASCULTA DE PARINTELE ADRIAN FAGETEANU?
  26. Pingback: Razboi întru Cuvânt » AU CUVANTUL CITITORII (1): ALIN-7: Un pelerinaj virtual prin blogosfera ortodoxă, în 10 paşi
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare