BIBLIOTECA PEDAGOGICA NATIONALA (fosta BCP) – desfiintata de aceleasi interese imobiliare care au jinduit la Muzeul Taranului Roman?

Stare de asediu în bibliotecă

Tot personalul Bibliotecii Pedagogice Naţionale “I.C.Petrescu” din Bucureşti este îngrijorat pentru că nu-şi poate primi salariul, desfiinţarea instituţiei lor cu o zi înainte de încheierea lunii decembrie încurcând rău de tot calculele contabile. Ei nu ştiu ce se va întâmpla cu ei şi cu fondul de carte. Pentru că la Biblioteca Centrală Universitară “Carol I” nu se ştie nimic despre această măsură de urgenţă a Guvernului. Cei implicaţi, directorii de la cele două biblioteci, nu au fost consultaţi. Nimeni nu a studiat dacă BCU are spaţii de depozitare pentru sutele de mii de volume ( o jumătate de milion, la o primă estimare)de la biblioteca pedagogică.

Pe de altă parte Biblioteca Pedagogică Naţională “I.C.Petrescu” este un veritabil motor al învăţământului din România. De aici se coordonează toate bibliotecile şcolare din România, aici se elaborează programe de colaborare în domeniu cu instituţii de profil din ţară şi din străinătate, aici se găseşte singurul muzeu pedagogic din ţară, înfiinţat în anul 1910, după model hareţian, aici se editează numeroase publicaţii de specialitate.

Biblioteca Pedagogică Naţională “I.C.Petrescu”

De curând, Biblioteca Pedagogică Naţională “I.C.Petrescu” a sărbătorit 133 de ani de existenţă. De la 1880, data înfiinţării sale, şi până astăzi, biblioteca şi-a dezvoltat colecţiile în domeniul ştiinţelor educaţiei, cuprinzând întreaga literatură pedagogică naţională şi o valoroasă literatură străină. În colecţiile sale se află bibliotecile unor prestigioase instituţii din trecut ca Şcoala Normală Superioară, Seminarul Pedagogic Universitar, Casa Şcoalelor, fonduri provenite din bibliotecile lui Alexandru Odobescu şi Titu Maiorescu sau din acelea ale unor renumiţi pedagogi români ca I. Zalomit, Onisifor Ghibu, I.C. Petrescu etc. În întreaga sa istorie, Biblioteca Pedagogică Naţională “I.C. Petrescu” a sprijinit necontenit formarea şi perfecţionarea profesorilor din învăţământul gimnazial şi liceal.

Miză imobiliară

Membrii conducerii Bibliotecii apreciază că Ordonanţa de urgenţă este motivată de clădirea de mare valoare, de la marginea Cişmigiului (str. Ion Zalomit, nr. 12), care găzduieşte Biblioteca pedagogică. Aceasta aparţine urmaşilor unui ex-ministru interbelic, Istrate Micescu, cărora li se plătea chirie. Clădirea în stil neoromânesc clasic, cu un turn de colţ, prezintă elemente arhitecturale – coloane, colonada portalului, profiluri, frumos sculptate în piatră. Se regăsesc atât elemente ale reşedinţelor boiereşti fortificate, cât şi detalii ale caselor ţărăneşti din Muntenia subcarpatică. Două motive de limbaj arhitectural sunt recurente în compoziţia imobilului, loggia şi foişorul, tratate diferit. Zidăria este de cărămidă, iar planşeele principale din beton armat. Pentru soclu s-a folosit piatră de râu. Conacul numără 22 de camere, având patru niveluri, demisol, parter, etaj şi mansardă, numai turnul numărând cinci niveluri.

Ce s-a întâmplat cu “Muzeul Ţăranului Român”

La sfârşitul anului trecut Directorul Muzeului Taranului Român, Virgil Ştefan Niţulescu, denunţa un controversat proiect de hotărâre de Guvern, care ar fi trecut clădirea şi terenul Muzeului Ţăranului la Muzeul Antipa. Cele două muzee ar fi intrat în subordinea Ministerului Mediului, iar patrimoniul şi colecţiile ce îi aparţin Muzeul Tăranului ar fi fost mutate la Muzeul Satului din Parcul Herăstrău.

Astfel, spaţiile sediului MŢR, din Piaţa Victoriei, ar fi fost la bunul plac al lui Victor Ponta. Memorandumul în urma căruia Muzeul Ţăranului, din Piaţa Victoriei, urma săşi piardă identitatea juridică şi exponatele sale să fie transferate la Muzeul Satului, din parcul Herăstrău, a fost promovat de ministrul Mediului, Rovana Plumb. Comasarea Muzeului Ţăranului Român (MŢR) cu Muzeul Satului “Dimitrie Gusti” nu ar fi o premieră. A mai făcut- o, în 1978, Nicolae Ceauşescu, care, la fel ca Victor Ponta acum, a desfiinţat muzeul, rebotezat de comunişti de Artă Populară, şi l-a unificat cu Muzeul Satului. Până în 1990, pe amplasamentul respectiv a fost Muzeul Partidului Comunist. În clădirea din Piaţa Victoriei a mai funcţionat, după 1953, şi Muzeul Lenin-Stalin.

• Adevarul/ Mircea Vasilescu: Cel mai cinstit şi mai cult guvern

Biblioteca Pedagogică Naţională va deveni o secţie a Bibliotecii Centrale Universitare din Bucureşti. Adică, mai pe scurt, va dispărea. Aşa a hotărât Guvernul printr-o ordonanţă de urgenţă publicată pe 30 decembrie.

Povestea e însă mai veche. Imobilul în care îşi are sediul BPN a fost restituit fostului proprietar încă din 2006. De atunci, conducerea bibliotecii a tot solicitat Ministerului Educaţiei (căruia îi este subordonată) găsirea unui nou sediu. A primit tot felul de răspunsuri: că nu există spaţii disponibile, că ar trebui să se adreseze Primăriei, că ministerul îşi va construi în 7 ani un sediu nou şi îi va rezerva acolo un etaj (!). (Citiţi aici un reportaj din 2008 despre situaţia bibliotecii).

Aşadar, toate guvernele şi toţi miniştrii Educaţiei din 2006 încoace ştiau că e o problemă şi nu au făcut nimic. Acum, Guvernul cel mai cinstit al ţării a “rezolvat-o” în stilul propriu, ca un guvern iubitor de cultură ce se află: prin centralizare. La fel a încercat şi cu Muzeul Ţăranului Român (care ar fi urmat să fie comasat cu Muzeul Satului), la fel a făcut şi cu alte instituţii. Iubirea de cultură a executivului nostru e atât de mare încât o “strânge în braţe” până o sufocă. Iar “viziunea” sa culturală e strict imobiliară: instituţiile culturale înseamnă nişte sedii. Atât. Dacă nu sunt sedii suficiente, le înghesuim sub acelaşi acoperiş şi gata. Aşa hotărâm “noi”, căci de-aia avem puterea, nu? În cazul de faţă, nu e clar dacă BCU are spaţii de depozitare suficiente pentru cele aproape 500.000 de volume şi documente din colecţiile Bibliotecii Pedagogice Naţionale. Specialiştii în domeniu spun că n-are. Şi mai spun că funcţiile specifice ale bibliotecii se vor pierde prin această “absorbţie”. Ministrul Educaţiei, dl Remus Pricopie, spune că nu şi promite că directorul BPN va fi director-adjunct al BCU, iar salariaţii vor fi păstraţi. Om vedea.

Dincolo de promisiunile că “va fi bine”, rămâne de discutat o problemă serioasă. BPN are rol de îndrumare pentru bibliotecile corpului didactic şi pentru bibliotecile şcolare. La acest capitol, stăm prost. Conform Asociaţiilor de bibliotecari din România (care au protestat împotriva desfiinţării BPN), zeci de biblioteci şcolare au fost desfiinţate, iar cele rămase n-au primit de cinci ani finanţare pentru achiziţii de cărţi noi. În mod normal, o instituţie precum Biblioteca Pedagogică Naţională (veche de 133 de ani) ar fi trebuit dezvoltată şi stimulată să creeze programe speciale pentru îmbunătăţirea accesului la lectură în şcoli şi licee. În fiecare an au loc interminabile discuţii despre rezultatele proaste la bac şi se bate apa-n piuă pe tema camerelor de supraveghere în sălile de examen. Dar pentru un sediu de bibliotecă ori pentru cumpărarea de cărţi destinate elevilor nu şi-a bătut nimeni gura. Nu sunt bani? Păi să ne gândim câţi bani s-au cheltuit aiurea în România din 2006 încoace: din ei s-ar fi putut cumpăra şi sediu, şi cărţi. Acum, pe cât de cinstit, pe atât de iubitor de cultură, Guvernul mai desfiinţează o bibliotecă. În ritmul ăsta, peste câţiva ani o să economisim banii de camere video de supraveghere la bac. Nu va mai fi nevoie de ele: elevii vor fi aşa de slab pregătiţi, că nici să copieze nu vor mai fi în stare.