BORIS JOHNSON câștigă alegerile în MAREA BRITANIE cu mesajul: SĂ FACEM ODATĂ BREXIT-UL! Comentarii și analize asupra alegerilor din Marea Britanie. STÂNGA CULTURALĂ PIERDE CLASELE MUNCITOARE

14-12-2019 2 minute Sublinieri

Sursa foto: https://www.france24.com/en/20191213-uk-united-kingdom-boris-johnson-conservative-party-snap-election-legislative-brexit

Boris Johnson, liderul conservatorilor britanici, a înregistrat o victorie electorală istorică în Marea Britanie. Sub sloganul „Get Brexit Done” (să facem odată Brexit-ul), Partidul Conservator a câștigat cel puțin 363 de mandate de deputați, ceea ce confirmă o largă majoritate și deschide calea ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie, așa cum a promis Johnson.

Alegerile din Marea Britanie au fost organizate anticipat, din cauza slabei majorități de care dispunea Boris Johnson, premier al Marii Britanii după ce precedentul, Theresa May, eșuase în aplicarea Brexitului. Partidele laburiste și liberal-democrate, dar și unii conservatori, au boicotat cât au putut votul pentru ieșirea Marii Britanii din UE dat în referendumul din 2016. În ciuda acestui fapt, sau poate tocmai provocat de el, britanicii au votat masiv cu partidul Brexit al lui Nigel Farage la europarlamentare. Iar acum au votat explicit, din nou, pentru un vot Brexit cerut de Boris Johnson. Mai multe explicații privind votul din Marea Britanie în comentariile de mai jos.

De ce au pierdut atât de drastic laburiștii? Toby Young în Quillette consideră că un rol important l-a avut transformarea Partidului Laburist într-o partidă a „wokeness”-ului, adică a stângii axate pe revoluția culturală și justițiarismul social vigilent. Pare că a existat un intens vot anti-Jeremy Corbyn, ex-liderul Partidului Laburist și cel responsabil pentru această turnură a partidului.

O mare parte din această antipatie în rândul foștilor alegători laburiști este o reacție a acestor oameni față de ceea ce au perceput drept dispreț față de voința lor exprimată pentru Brexit. Pentru că în zonele muncitorești care votau tradițional Partidul Laburist a existat un consistent vot, la referendumul din 2016, pentru ieșirea din UE. Pe lângă acest factor, există însă unele tendințe de termen lung: tot mai multe clase sociale de mijloc, educate și liberale, au devenit laburiste, pe când electoratul muncitoresc sau mai sărac s-a îndepărtat de acesta. Acest lucru se reflectă și în demografia activiștilor de partid dominanți, care sunt, în marea lor majoritate, clasă de mijloc (mai direct spus, burghezi), dar și în politicile laburiste, ai căror beneficiari sunt tot membrii clasei de mijloc.

Young citează pe economistul marxist Thomas Pikkety, care arată, într-o analiză făcută pe Marea Britanie, SUA și Franța, că „dacă partidele de stânga din aceste țări se bazau pe votanți „nativiști” pentru a câștiga alegerile – slab educați, venituri mici – începând cu 1970 au început să atragă tot mai mult votanți „globaliști” – cu educație înaltă și cu venituri mari.”

Motivul pentru care cei cu venituri mici votează cu dreapta nu are legătură cu politicile etnonaționaliste sau cu falsele speranțe induse de marii oameni de afaceri. Ci are legătură, consideră Young, cu

„disprețul arătat de stânga deplorabililor de la înălțimea fortărețelelor lor cosmopolite. Așa cum a arătat-o platforma politică a lui Corbyn, partidele de stânga au prea puțin de oferit localnicilor, claselor muncitoare care se află departe de marile orașe, iar activiștii stângiști îi îndepărtează și mai mult denunțându-i drept „privilegiați” pentru că sunt albi, cis-gender (heterosexuali) sau cine mai știe pentru ce motiv. Atât timp cât partidele ca Laburiștii se cantonează în activismul identitarian și burghez și ignoră interesele celor dezavantajați în mod autentic, vor continua să încaseze înfrângere după înfrângere.”

Nu doar laburiștii au pierdut alegerile. Liberal-democrații, un partid mai mic de centru-stânga care a virat la rându-i către revoluția culturală, a avut pierderi grele. Printre ele, chiar liderul partidului. Andrew Sullivan arată că liberal-democrații au ales și ei „wokeness”:

„În ultima săptămână de campanie liderul liberal-democraților, Jo Swinson, a stârnit o întreagă discuție despre ce crede ea că este o femeie. Nu doar că a pierdut alegerile, ci și-a pierdut și propriul său loc. Este tot mai evident că toată această critică rasială, de gen, queer adoptată de stânga îi face pe oamenii normali să se întrebe despre ce Dumnezeu vorbesc oamenii aceia și ce dicționar folosesc. Clasele muncitorești albe sunt privilegiate? O femeie poate avea un penis? Noua dogmă este atât de nebunească, limbajul atât de bizar, încât acești votanți naturali ai stângii au început să asculte pe cineva care chiar vorbește pe limba lor”.

Iar acesta este Boris Johnson.

Brendan O’Neill scrie și el în Spectator că laburiștii au pierdut clasa muncitoare. Într-adevăr, conservatorii conduși de Boris au câștigat în fiefuri laburiste în care aceștia dominau de zeci de ani, așa-numitul „Zid Roșu”, compus din orașe miniere, orașe post-industriale, sau care includeau circumscripții în care din 1970 nu mai câștigase vreodată un conservator. Or, acest lucru arată că clasa muncitoare s-a regăsit mai mult în mesajul simplu al lui Boris Johnson, care le-a transmis că voi respecta opțiunea voastră pentru Brexit, decât în turnura justițiarist-vigilentă a lui Corbyn, liderul eșuat al laburiștilor:

„În toată țara, clasele muncitoare au abandonat Partidul Laburist, pentru că Partidul Laburist le-a abandonat. A rânjit disprețuitor la ele când au votat pentru Brexit; le-a privit de sus valorile lor culturale; le-a etichetat drept rasiste și xenofobe pentru critica adusa Uniunii Europene și grijilor făcute pentru migrația în masă.”

Tot pentru Spectator, James Forsyth remarcă faptul că noile electorate câștigate de conservatori vor obliga partidul să afișeze un „nou Tory” (Tory – denumirea tradițională dată partidului conservator – n.n.). Acest nou Toryism ar însemna intervenții ale statului în piață atunci când e nevoie pentru a crește salariile; care fixează un salariu minim de 10 lire sterline pe oră;  reduceri de taxe direcționate către cei cu venituri mici, nu către cei cu veniturile mari; și de consolidare a Planului de Asigurări Sociale Naționale; investiții naționale în infrastructură.


Categorii

Ideologia genului, Transcrieri-Redactari, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare