AFACEREA “CUMINTENIA PAMANTULUI” – “TUN” FINANCIAR SI MANIPULARE ELECTORALA CIOLOSIANA pe seama lui BRANCUSI (Video). Conditiile dubioase ale campaniei de achizitionare prin subscriptie publica a celebrei sculpturi

15-10-2016 30 minute Sublinieri

  • Radu Soviani:

Linia de afaceri ,,Cumintenia Pământului”: prin OUG guvernul plătește banii de la buget

Această știre nu este numai despre faptul că Guvernul, incapabil să convingă populația/firmele să contribuie suplimentar pentru cumpărarea Cumințeniei Pământului, dă ceea ce nu s-a strâns, din bani publici, respectiv diferența până la 11 milioane de Euro (de la circa 1,2 milioane de Euro).

Această știre nu este numai despre faptul că Guvernul României i-a păcălit, în opinia mea, pe cei care au donat, în scopul ascunderii față de opinia publică a înțelegerii făcute de reprezentanți ai guvernului cu deținătorii Cumințeniei și necomunicate publicului, de a plăti oricum cele 11 milioane de Euro, ceea ce reprezintă oricum ai da-o UN ABUZ DE ÎNCREDERE PUBLICĂ, deci corupție.

Această știre nu este numai despre credibilitatea/lipsa credibilității în fața populației a unui guvern care este incapabil să convingă o populație de 20 de milioane de locuitori și sute de mii de firme să mai dea pe lângă impozitele deja plătite, încă  10 milioane de Euro. Este evident că un astfel de guvern neconvingător poate convinge finanțatorii internaționali ai României să împrumute România doar în condiții foarte avantajoase pentru finanțatori și mai puțin avantajoase pentru România. Iar finanțatorii știu asta.

Această știre este despre linia de business ,,Cumințenia Pământului”. Prin precedentul decis  astăzi prin ordonanță de urgență, Guvernul tehnocrat dechide linia de afaceri a înțelegerilor netransparente (prin negociere directă) cu diverse grupuri de interese legitime/nelegitime. În privința deținătorilor reali ai Cumințeniei nu pot suspecta că nu au interesul legitim de a își monetiza bunul. Dar mă întreb, din plata celor 11 milioane de Euro de la buget (cea mai mare parte de la buget), cât le revine efectiv proprietarilor și cât este distribuit de aceștia altora? 

Vedeți, și în cazul retrocedărilor pe drepturi litigioase s-a pornit de la un interes legitim – cel al adevăraților proprietari de a își recupera bunurile/a fi despăgubiți. După care acestea au ajuns în rândul samsarilor de drepturi litigioase care prin influențe penale au reușit să umfle și să grăbească procesul de restituire, categoric păgubos pentru bugetul de stat și pentru adevărații proprietari.

Această știre confirmă sută la sută ceea ce scriam pe blog în urmă cu 5 luni, pe 21 mai 2016:

Opera lui Brancusi – Cumintenia pamantului, chiar si in cazul in care nu ar fi achizitionata de statul roman (de doua ori de romani – o data contributia statului, care inseamna taxe si impozite, si o data din subscriptii), ramane in tara, fiind in patrimoniul national. Deci nu poate fi scoasa din Romania. Deci daca nu poate fi scoasa din tara, fie va fi cumparata de un cetatean roman, fie va fi cumparata de un strain, pentru a o tine in colectia sa privata din Romania. Greu de crezut ca un roman sau un strain nu ar dori sa isi sporeasca prestigiul detinerii unei astfel de opere (ceea ce ar putea face foarte bine daca ar expune-o intr-un muzeu din Romania). Cu toate acestea, statul roman, a agreat cu actualii proprietari, plata a 11 milioane de Euro. In lipsa statului roman, nu cred ca ar fi cumparat-o vreun strain care sa o tina intr-o proprietate din Romania. Nu cred ca ar fi cumparat-o nici vreun roman – ce roman poate dovedi in acest moment ca are bani cash, fiscalizati, in suma de 11 milioane de Euro? Va spun eu: foarte probabil, niciunul. Si cum bancile nu dau credit pentru Cumintenia Pamantului, ajung la concluzia ca pretentia de 11 milioane de Euro s-ar fi diminuat CONSISTENT daca statul roman ar fi incercat sa valorifice ceea ce am scris mai sus. Desigur, despre pretul de 11 milioane de Euro, se va mai scrie si se va mai cerceta. In loc sa donez vreun Euro ca sa cumpere statul, cu banii mei, de doua ori, Cumintentia Pamantului, as fi donat cu mare drag, de 100 de ori mai mult, pentru un spital. Altfel, se intampla asa: avocatii si proprietarii cu banii (pentru o adevarata opera de arta, dar pe care nu pot valorifica in afara Romaniei), iar cetatenii, cu datoriile. Si cu subscriptia.

Parchetul General ce spune despre Linia de Business Cumintenia Pamantului?

Cate ,,C-uri” încap într-o Cumintenie? Cultura, Ciordeala, Coruptie

Am citit pe pagina de facebook a lui Florin Cîțu un comentariu în care un jurnalist susținea ,,Cumințenia este despre Educație. Cu E mare. Și despre Încredere. Ambele sunt bune pentru Economie”. Sintetizând, în opinia colegei, cumințenia este despre ”EIE”. Sunt de acord, dar într-o cu totul altă notă decât crede colega.

Florin i-a răspuns hâtru că ,,după cum văd, este mai mult despre Imagine cu I mare”. Adică Cumințenia acronomizată este despre ”I”.

Amândoi au dreptate. Dar eu cred că acronimizarea operațiunii Cumințenia este despre ”CCC” – adică ,,Cultură, Ciordeală, Corupție” sau, mai pe larg, o cultură a ciordelii și corupției, marcată ieri transpartinitic de tEHNOCRAȚII aduși la ,,Post”. Cu ,,t” mic și cu  ,,P” mare.

Îmi întemeiez opinia pe faptul că abuzul de încredere publică este cea mai bună definiție a corupției. Corupții nu sunt doar cei care pun mâna pe bani făcând abuzul de încredere publică. Aia sunt niște hoți corupți: hoți pentru că fură și  corupți tocmai pentru fac abuz de încredere publică. O formă de abuz de încredere publică este și instigarea și oferirea pretextelor de care au nevoie asigurătoriii pentru a scumpi excesiv tarifele asigurării obligatorii RCA. O altă formă de abuz de încredere publică este achesarea la lobby-ul bancar privind legea dării în plată și amplificarea minicionoasă a efectelor posibile ale legii dării în plată, cu sora ei – fuga ca de dracul în  a impune băncilor obligația legală de își majora capitalul, dacă situația lor patrimonială se înrăutățește. A fost adoptarea legii dării în plată un risc sistemic? În niciun caz. A condus la prăbușirea băncilor? În niciun caz. Dar în toate cazurile adoptarea Legii 77/2016, a dării în plată, categoric o lege economică, a oferit contextul în care am putut să vedem abuzul de încredere publică a tuturor celor care au devenit portavocea creditorilor petrecăreți din perioada de boom economic.. Deja sunt mai puțini cu unul în Consiliul de Administrație al BNR. Și vorba lui Caragiu, petrecerea continuă…

Pe măsură ce societatea va evolua iar acoperiții din justiție și din funcții publice vor fi lustrați, procurorii vor putea să scape de miopia impusă de a nu vedea corupția ca fiind de fapt abuzul de încredere publică și de voluntarismul de a acționa cu celeritate doar în cauzele care vin ,,de sus” și cu pasivitate tot în cazurile care ar putea să deranjeze ,,sus”. Deși ,,de sus” este indus la nivelul societății abuzul de încredere publică.

Acest articol nu este despre abuzul de încredere publică din asigurări sau din sectorul bancar. Acest articol este despre abuzul de încredere publică în operațiunea Cumințenia Pământului.

Cumintenia este și despre ”EIE”, este și despre ”I”. Dar în primul, incontestabil, Cumințenia este despre ”C”. Despre Cultura. În schimb, în opinia mea, operațiunea de achizitionare a Cuminteniei este despre Corupție, pentru că vorbim despre un abuz de încredere publică. Banii luați de la buget pentru ca un guvern să plătească o operă de arată care nu poate părăsi România sunt bani distribuiți de la alte capitole bugetare. În final, de la obiectivele fundamentale ale oricărui guvern: stradă, școală și spital.

A făcut guvernul abuz de încredere publică atunci când nu a informat populația/companiile, la debutul operațiunii Cumințenia, că va plăti în final totul până la întregirea sumei de 11 milioane de Euro de la buget, în cazul în care nu îi va păcăli pe donatori să creeze o aparență de legalitate (plata cu bani privați) a înțelegerii netransparente și prin negociere directă cu avocații/proprietari de fapt ai Cumințeniei? Nu, guvernul nu a făcut acest lucru și ascunzând înțelegerea de culise în timpul operațiunii, în opinia mea, a făcut abuz de încredere publică.

Este de tăvălit pe jos râzând atunci când îl vezi pe purtătorul de cuvânt al Guvernului, Liviu Iolu, zicând că donația a fost un succes. Când își propui să atragi între 6 și 11 milioane de Euro, evident că atragerea a 1,2 milioane de Euro este un eșec răsunător. Închipuiți-vă că un ministru de finanțe s-ar duce în piața internațională de capital să strângă un miliard de Euro. Și adună, cu greu, 100 de milioane. Ar fi de râsul curcilor ministrul respectiv dacă ar spune că suta de milioane este un succes?

În felul lui, cel care poartă vorbele Guvernului României, are însă dreptate cu succesul. Depinde la ce îl raportează. Are dreptate dacă îl raportează la totalitatea operațiunii Cumințenia și la beneficiarii reali, are dreptate. 

Pentru mine este evident că acei oameni cu capacitate sintetică și analitică și cu influență la nivelul miniștrilor chemați la post în România care au conceput operațiunea vor susține același lucru ca și Guvernul tehnocrat. Este un succes. De ce?

Pentru că în final, banii sunt plătiți, până la ultimul Euro. Din bugetul de stat. Ei au avut capacitatea să stimuleze artificial sentimentul de ,,buni români” al celor care au donat pentru o cauză dreaptă. Dar care este cauza dreaptă finală a cumpărării Cumințeniei? Rămânerea în patrimoniul național și în țară a Cumințeniei Pământului. Nu trecerea din proprietate privată în proprietate publică. Pentru că sculptura Cumințenia Pământului ar fi rămas în patrimoniul național și ÎN ȚARĂ, indiferent dacă se află în proprietate privată sau publică. Aici au fost un alt abuz de încredere publică a celor care au conceput stimularea sentimentului de buni români a donatorilor (nu mă număr printre donatori, dar în perioada de subscripție publică am avut o contribuție modestă, pentru că nu am putut mai mult, pentru SPITAL, nu pentru Cumințenie). Și în final, i-au păcălit. Cu sau fără contribuția lor, statul se înțelesese dinainte cu avocații/proprietarii să cumpere oricum pentru 11 milioane de Euro Cumințenia care nu putea pleca din patrimoniul național.

Nimeni nu va Ciordi in numele unor lucruri rele. Toti vor Ciordi doar in scopuri nobile: educatie, cultura, sanatate, infrastructura, investitii, economie.

Și de aceea consider că are dreptate coelga jurnalistă atunci când spune ,,Cumințenia este despre Educație. Cu E mare. Și despre Încredere. Ambele sunt bune pentru Economie”. Dar în alt sens decât cel dorit. Sensul pe care eu îl descifrez este că atunci când mizezi pe lipsa de Educație pentru a obține Încrederea donatorilor  vorbim și despre educație, și despre încredere, dar în fapt doar despre abuz de încredere publică. Doar că rezultatul donațiilor a fost dur: doar 1,2 milioane de Euro strânse. Cu tot respectul, cred că dacă Guvernul României ar fi pus un banner cu Coca Cola pe propria clădire sau cu reclamă la off-shorurile pe care le tolerează în structra sa (Cazul Grigorescu, am scris, pe blog), ar fi strâns mai mult. Este  evident că Guvernul tolerează ascunderea veniturilor prin off-shore-uri din moment ce ministrul Grigorescu se află încă în Guvern și nu ar fi însemnat decât o recunoaștere publică a ceea ce lipsit de transparență face – ascunderea sumelor miniștrilor prin off-shore-uri, dacă Guvernul României și-ar fi pus un banner cu ,,optimizați fiscal în Marea Caraibelor”.

Cumințenia este și despre economie, mai exact despre amputarea ei prin negocieri directe și netransparente cu beneficarii reali ai operațiunii Cumințenia. Și evident, Cumințenia este și despre imagine, așa cum spune Florin. Doar că atunci când reușești să strângi doar 20% din suma propusă printr-o operațiune fără precedent, în fapt deschiderea liniei de business Cumințenia Pământuluie ca în bancul ăla: ,,Vinzi cravata asta pe care o porți? – întreabă unul. De ce, îți place? – răspunde celălalt. Nu, dar vreau să o cumpăr să o tai pentru că mă enervează”. Cam atâta imagine au reușit cei care au pus în operă operațiunea ,,Cumințenia Pământului”.

Păi dacă guvernul face abuz de încredere publică mințind la CEDO, ce demonstrează abuzul de încredere publică în privința Cumințeniei Pământului?

Un singur lucru: operațiunea de achiziționare de la buget a Cumințeniei este despre CULTURĂ. Cultura corupției și a ciordelii în numele interesului național. Transpartinică. Cioloș va pleca, dar această cultură a prins noi aripi prin operațiunea ,,Cumințenia”. Doar că sunt aripi lipite cu ceară.

Foarte interesantă dezbaterea în curs despre unde va fi expusă „Cuminţenia pămîntului”. Realmente interesantă! Tot mai puţin interesante, în sensul că tot mai puţine spre deloc sînt nedumeririle privind afacerea „Cuminţenia pămîntului”.

Să recapitulăm. După ce moştenitorii proprietarilor o recîştigă în instanţă, statul român vrea să cumpere statueta din nou. Statul român o mai cumpărase o dată, în anii ’50. Atunci, proprietarii acceptaseră să primească pe ea 25.000 de lei, cu chitanţă, însă atunci statul era şi ilegitim, şi criminal. Şi pe vremuri, şi acum, „Cuminţenia pămîntului” nu putea/poate ieşi din România. La vînzare, de oricîte ori s-ar vinde, statul român are drept de preemţiune. Cu alte cuvinte, dacă statul n-ar cumpăra statueta, singurele lucruri pe care marii iubitori de artă care sînt actualii sau viitorii ei proprietari privaţi ar putea să le facă ar fi 1. să se uite singuri la ea cît pot ei de intens; 2. s-o păzească foarte, foarte bine, ceea ce nu e deloc ieftin; 3. s-o închirieze din cînd în cînd pentru expunere publică.

Dar acum statul e legitim şi bun, deci vrea s-o cumpere iarăşi. După nişte expertize şi tot soiul de alte evaluări, statul (corupt) condus de (plagiatorul) Victor Viorel Ponta îşi plafonează oferta de achiziţie la cel mult 5 milioane de euro. Oricît ar părea de scandalos pentru cine n-a văzut la faţă nici măcar cinci sute de mii de euro, 5 milioane de euro nu sînt bani puţini. E o avere care, bine chivernisită, poate acoperi un trai onorabil pentru două-trei generaţii. Dar, NUUUU! – ţipară glasuri de moştenitori. Atunci, BINEEEE! – ţipară, prompte, glasurile providenţialilor miniştri AlexandrescuV&ŞuteuC. Atunci, dublăm suma, ţipară în continuare providenţialii, şi mai punem încă un milion, să nu plîngă masa!

Bref: pe o statuetă pe care a mai cumpărat-o o dată, statul român dă unor particulari 11 milioane de euro. Şi dă nu oricum, ci cu zurgălăi. Convoacă poporul muncitor de la oraşe şi sate să doneze, ca “să repsonsabilizeze individul faţă de actul cultural”cum zice Şuteu C., ministru al culturii. Poporul, prost deh! Nu donează nici de-al dracu. Adică, poporul nu-i dispus să suporte din buzunar cele 6 milioane de euro pe care Guvernul Cioloş i le-a cerut după ce a decis să le adauge peste oferta de 5 milioane făcută proprietarilor statuetei de către Guvernul Ponta. De milă/silă, nu-mi propun să-mi imaginez ce spasme anticorupţie ar fi dominat Brigăzile Binelui din ultraetica noastră presă dacă lucrurile stăteau invers. Nestînd invers, ci aşa cum se cuvine, nici un brigadier n-are acum vreun spasm.

Iar Guvernul Cioloş susţine că ăsta ar fi un mare succes, deşi n-a adunat din subscripţia publică decît cca 20% din sumă. Mai mult, c-o seninătate invidiabilă, adoptă o ordonanţă de urgenţă prin care transmite, de fapt, poporului muncitor de la oraşe şi sate nu numai că e prost pentru că n-a cotizat cît trebuia, ci şi că, oricum, îi va lua banii din buget. Că aşa fusese de la început înţelegerea cu proprietarii statuetei. Că subscripţia publică a fost ţeapa gen unor şuţi gen trasă fraierilor care au crezut că, dacă nu se strîng 6 milioane de euro, îşi vor primi înapoi banii donaţi. Ăsta a fost angajamentul gen ferm, pentru care însuşi Dacian Cioloş a garantat cu obrazul lui neştirbit şi incasabila sa onoare. O tranzacţie de 11 milioane de euro a guvernului cu nişte privaţi e, însă, cu mult mai preţioasă decît onoarea sau obrazul prim-ministrului acelui guvern gen. Cu atît mai mult cu cît el însuşi nu e defel deranjat, ci, dimpotrivă, semnează entuziast hîrtiile necesare acestei oportune realităţi gen pragmatic-artistice.

Întrebare: dacă tot a considerat guvernul că se cuvine un “referendum financiar” asupra „Cuminţeniei pămîntului”, de ce, la finalul acestei consultări populare, n-o fi încercat să facă proprietarilor o nouă ofertă – 5 milioane (auto)impuse plus suma rezultată din subscripţie, adică cca 1.200.000 de euro? Îi dureau dinţii, nu puteau deschide gura? Ar fi compromis asta valoarea de manager cultural a ministrului Şuteu C.? Le-o fi fost ruşine de iubitorii vînzători ai operei lui Brîncuşi sau le-a fost ruşine de consecinţele palpabile, directe, concrete ale propriului proiect al subscripţiei de mare succes? Oare nu acest guvern a cerut poporului să pună el preţ pe “Cuminţenia pămîntului”, în teremenii şi parametrii impuşi de acest guvern? Ei bine, la solicitarea expresă a acestui guvern, poporul exact la atît a cotat opera. Iar guvernul, cu Dacian Cioloş în frunte, face acum abstracţie de consecinţele practice ale propriului demers? Răspunsul este da. Iar acest răspuns îl şi recomandă elogios pe Dacian Cioloş pentru o cît mai îndelungată carieră în fruntea executivului, dincolo de orice interferenţă cu acest plan de putere a poporului prost, chemat la urne în decembrie curent.

Pe lîngă discuţiile foarte interesante despre viitoarea amplasare a “Cuminţeniei pămîntului”, mie mi s-ar părea cel puţin la fel de interesantă amplasarea sub o sănătoasă anchetă penală a tuturor implicaţilor în această afacere patriotică. Inclusiv a membrilor guvernului, care, apropo!, au imunitate, deci nu pot fi anchetaţi penal decît cu aprobarea lui Klaus Iohannis. Ceea ce e dătător de speranţă, deoarece ştim că dumnealui este, la propriu, un apărător mare al statului de drept.

Cumpărarea de către statul român a Cumințeniei Pămîntului cu suma de 11 milioane de euro a fost însoțită de o campanie diversionistă menită a convinge că decizia Guvernului dă peste margini de semnificații colosale.

Pentru a justifica afacerea, au fost convocate de Propagandă (cu p mare, pentru că propaganda diversionistă de azi bate la scor propaganda comunistă, nătângă prin raportare la cea actuală), falsuri de proporții despre destinul operei brâncușiene în anii comunismului.

S-a făcut caz astfel de ostracizarea operei brâncușiene în anii comunismului pentru ca decizia Guvernului Cioloș să apară românilor drept o a doua Înviere a lui Brâncuși dintr-un mormânt a cărui lespede a ridicat-o însuși premierul în exercițiu.

Numai că ostracizarea, existentă, a avut loc în perioada stalinistă, parte indisolubilă a unui proces valabil pentru întreaga moștenire culturală, analizat de mine pe larg în Istoria literaturii proletcultiste.

Destalinizarea a declanșat un proces complex și contradictoriu, pe care l-am putea numi reabilitarea unor mari nume ale trecutului cultural românesc : Liviu Rebreanu, Octavian Goga, Constantin C. Giurescu, Ioan Lupaș.

Printre aceste momente s-a numărat și reabilitarea lui Constantin Brâncuși.

Cineva care a urmărit indignat Manipularea din ultima vreme m-a contactat pentru a-mi atrage atenția asupra unei cărți care contrazice zdrobitor campania dusă de Propagandă. E vorba de Dosarul Brâncuși, publicată de Pavel Țugui în 2001 la editura Dacia.

Pavel Țugui a fost în anii 1955-1960 șeful Secţiei de Ştiinţă şi Cultură a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, numit în acest post de Gheorghiu Dej, în cadrul Procesului de destalinizare a culturii române. În 1956, el a fost implicat în organizarea Expoziţiei omagiale Brâncuşi de la Muzeul de Artă al R.P.R., cu prilejul celei de-a 80-a aniversări a artistului.

Dosarul Brâncuși pune la lucru atît documente din perioada respectivă, cît și memoriile autorului pentru a ne oferi un tablou semnificativ al efortului angajat de conducerea Partidului în 1956, sub semnul destalinizării, de a reabilita opera lui Brâncuși după o perioadă de ostracizare stalinistă.

Pavel Țugui a publicat la editura Ion Cristoiu în  1999 cartea Istoria și limba română  în vremea lui Gheorghiu Dej. Memoriile unui fost șef de Secție a CC al PMR.

Îi știu de pe vremea aia valoarea de document a memoriilor sale.

Făcut curios (recunosc, nu citisem  cartea despre Brâncuși), am procurat-o și am găsit amănunte senzaționale despre încercările oficialilor de atunci de a-l aduce pe Brâncuși în România (artistul a refuzat gestul celor considerați de el Vînduți rușilor), dar și despre felul în care au fost cumpărate opere brâncușiene (Rugăciune, Cumințenia Pămîntului) pentru a putea fi incluse în expoziția de la Muzeul de artă.

Reproduc mai jos paginile despre Rugăciune și despre Cumințenia Pămîntului, care dovedesc un adevăr revoltător:

Prin decizia Guvernului, statul român a cumpărat a doua oară Cumințenia Pămîntului.

”Fiind vorba de o sumă de bani importantă (de peste un milion de lei în 1956!), Constanța Crăciun, adjunctul ei Mihai Alexandru (cu bugetul) și Marin Mihalache au întîmpinat, la început, rezistența celor de la Ministerul de Finanțe. Au fost necesare intervenții la șefii guvernului, dar pînă la urmă, acad. Alex. Bârlădeanu, atunci «tartorul» problemelor financiare la guvern, a aprobat și restul banilor datorați dnei Stănescu-Popovici. Întîrzierea în achitarea obligației față de fosta proprietară a capodoperei Rugăciune a fost provocată și de oferta lui Gheorghe Romașcu din București de a cumpăra altă capodoperă: Cumințenia Pămîntului. Subliniez că tratativele privitoare la această achiziție au decurs mai repede, încît importanta sumă de peste un milion de lei a trebuit s-o dea guvernul în ianuarie 1957! (…)

Toate cotidianele din Bucureşti, începînd cu Scînteia şi România liberă, publică la rubrica«Informaţii» următorul text:

«La Muzeul de Artă al R.P. Române s-a deschis sîmbătă la amiază o expoziţie cu lucrări ale sculptorului Constantin Brâncuşi, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naşterea artistului».

Într-adevăr, în acea sîmbătă, la amiază, în prezenţa unui public neaşteptat de numeros: academicieni, artişti plastici, scriitori, compozitori, artişti dramatici şi lirici, studenţi, funcţionari de stat şi partid s-a deschis Expoziţia retrospectivă Brâncuşi. Au luat cuvîntul adjunctul ministrului Învăţămîntului şi Culturii (se unificaseră în noiembrie 1956), Constanţa Crăciun, Camil Ressu şi Ion Jalea, care au evocat personalitatea artistului şi valoarea naţională şi universală a operei lui. Camil Ressu s-a referit şi la scrisorile pe care i le-a trimis lui Brâncuşi, precum şi la suferinţa acestuia în urma accidentului, menţionînd explicit că starea «gravă» a sănătăţii l-a împiedicat să fie prezent la deschiderea expoziţiei. Să nu uit: au fost prezenţi şi scriitorii Tudor Arghezi, Ion Vinea, Geo Bogza şi Al. Philippide.

Dintr-o neatenţie a lui George Ivaşcu, în Contemporanul din decembrie 1956, p. 4 apare o informaţie amplă, dar eronată în ce priveşte data vernisajului. Sub titlul EXPOZIŢIA BRÂNCUŞI, Contemporanul informa:

«Luni, 24 (?) decembrie 1956 s-a deschis la Galeria Naţională de Artă Expoziţia Brâncuşi. La intrarea în sala exponatelor se află Bustul artistului executat de Miliţa Petraşcu, în vitrine special amenajate ca un omagiu adus activităţii creatoare a lui Brâncuşi, sunt expuse publicaţii franceze, engleze, italiene şi germane cuprinzînd studii de specialitate însoţite de un număr mare de reproduceri.

Expoziţia însumează cîteva dintre cele mai de seamă creaţii ale marelui artist: Portretul pictorului Dărăscu, Rugăciune, Capete de copii, Sărutul, Ecorché, Somnul etc. Expoziţia este vizitată zilnic de un public numeros» (Redacţia reproduce foto – Cap de copil).

Nu încape nici o îndoială că expoziţia s-a deschis în ziua de sîmbătă, la amiază, 22 decembrie 1956 şi nicidecum luni, 24 decembrie, în ajunul Crăciunului. (…)

Expoziţia a cuprins, la deschidere, 13 sculpturi şi Carnetul de desene de C. Brâncuşi. A fost deschisă pînă la începutul lunii martie 1957, cum se precizează în cartea Artele Plastice în România după 23 August 1944, volum publicat sub îngrijirea acad. G. Oprescu, în 1959. S-a întîmplat ca Ministerul să achiziţioneze între timp, capodopera Cuminţenia Pămîntului, astfel că ea a fost expusă cîteva săptămîni, din februarie 1957 cînd am văzut-o personal.

Referitor la această operă brâncuşiană, revista Arta Plastică nr. 3 din 1957, publica informaţia: O achiziţie valoroasă, text menit să fie reprodus.

«Muzeul de Artă al R.P.R. a achiziţionat recent dintr-o colecţie particulară Cuminţenia Pămîntului, una din lucrările de seamă ale lui C. Brâncuşi. În primăvara anului 1910, cînd a fost expusă pentru prima oară la „Tinerimea artistică” a declanşat – cum se întîmplă de obicei în atari prilejuri – atît protestele unora care nu puteau înţelege rara simplitate a redării plastice, cît şi laudele altora. „Cine a văzut-o, n-o mai uită”, scria atunci Alexandru Vlahuţă despre această „bucată de piatră” cu rezonanţe arhaice, în care se ascunde totuşi o viziune actuală, modernă.

Sculptura a fost integrată în mănunchiul celorlalte lucrări de Brâncuşi aflate în ţară şi expuse la Muzeul de Artă al R.P.R.»

În amplele comentarii asupra acestei opere, dl. Barbu Brezianu scrie că ea a fost cumpărată de inginerul Gh. Romaşcu – cu 1500 lei, apoi înregistrează lucrarea în colecţia Gh. Romaşcu, dar nu arată explicit faptul că această capodoperă a fost cumpărată, la începutul anului 1957 de la Gh. Romaşcu de către Ministerul Învăţămîntului şi Culturii şi oferită Muzeului de Artă al României. Este adevărat că autorul indică cele două instituţii de stat şi numărul de inventar al operei (inv. 523/1957), dar cititorul nu este informat cum a ajuns Cuminţenia Pămîntului în inventarul Muzeului de Artă al R.P.R., instituţie de stat.

În 1988, profesorul Dan Grigorescu va publica lucrarea Cuminţenia Pămîntului semnalînd că a fost «… mult mai puţin comentată de critica vest-europeană» şi de-abia după ce a fost prezentată în antologii expoziţionale, ea a atras atenţia exegeţilor. Penetrant şi lucid, exegetul român subliniază meritul comentatorilor români care «au intuit» de la început legăturile acestei opere «cu îndepărtate obîrşii ale civilizaţiei de pe acest teritoriu…» (român). (…)

O concluzie se impune. Indiferent de opiniile dlui Barbu Brezianu şi ale altor cercetători şi publicişti despre politica autorităţilor culturale româneşti din anii 1954-1960, ei sînt constrînşi de fapte istorice concrete să recunoască nişte adevăruri inexorabile: statul român din acei ani a recuperat în patrimoniul naţional operele brâncuşiene din vechea colecţie a lui Victor N. Popp pentru Muzeul de Artă din Craiova; a fost redescoperită lucrarea în gips Vitellius şi pusă în valoare la acelaşi muzeu; a achiziţionat Cap de copil (bronz) şi Cap de copil (gips) pentru Muzeul de Artă al R.P.R. din Bucureşti; a achiziţionat, cu bani grei, capodopera Cuminţenia Pămîntului (1957); a achiziţionat Macheta stîlpului Porţii Sărutului (Fragment de coloană) (1956); a achiziţionat capodopera Rugăciune, finalizarea plăţilor încheindu-se în 1958, aceste trei lucrări pentru Muzeul de Artă al R.P.R. (…)

Regimul totalitar Gh. Gheorghiu-Dej a avut multe, multe păcate, dar în ce priveşte atitudinea faţă de creaţia lui Brâncuşi, optica s-a modificat radical în anii 1954-1965, o bătălie cultural-artistică s-a cîştigat. Succesul a fost posibil, deoarece liderii P.M.R. n-au fost solicitaţi să se pronunţe, pentru că judecarea fenomenului Brâncuşi şi-au asumat-o cîţiva membri ai C.C. al P.M.R. care au izbutit să solidarizeze în lupta pro-Brâncuşi majoritatea artiştilor plastici şi a criticilor de artă, unii scriitori, arhitecţi, funcţionari de stat şi activişti de partid, astfel că prima expoziţie personală Constantin Brâncuşi din Europa să aibă loc la Bucureşti, între 22 decembrie 1956 – 1 martie 1957. Ea a stîrnit repede interesul publicului românesc, încît la un moment dat M.H. Maxy şi Eugen Schileru spuneau că numărul vizitatorilor a depăşit cifra de 10.000. ”

Guvernul României a dat bani pentru „Cumințenia Pământului”. Afacerea aceasta s-a încheiat. Dar a apărut una nouă

Ministerul Culturii a anunțat, ieri, constituirea Fondului Brâncuși, care „va avea ca scop achiziționarea operelor de artă contemporană și a celor care aparțin tezaurului patrimoniului cultural național”. Adică? Chiar dacă la subscripția publică pentru achiziționarea operei lui Brâncuși s-a reușit strângerea doar a 1.273.668 de euro (din 6 milioane), autoritățile române consideră acest rezultat un succes. Drept pentru care au deschis o nouă „afacere”, acest fond, în care se așteaptă să curgă bani de la iubitorii de artă. Fondul va fi alimentat și de stat. „Fondul Brâncuși asigură accesul la opere de valoare culturală deosebită, încurajează implicarea societății în susținerea actului cultural și pune bazele unei viitoare strategii pentru achiziționarea de artă de către stat. Fondul Brâncuși va fi gestionat de către Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)”.

Mândrie

Deocamdată este ideea, de care ministrul Culturii, Corina Șuteu (foto mic), este foarte mândru: „Sunt foarte, foarte mulțumită că în mandatul meu am reușit să creez acest fond, pe care oricum aș fi vrut și ași fi putut să îl creez oricând, dar acum a fost o ocazie ideală”. Adică imboldul a venit de la „entuziasmul” românilor… dovedit la cumpărarea „Cumințeniei Pământului”. Cum va funcționa acest Fond? „Se va da o ordonanță sau o hotărâre de guvern, trebuie să discutăm care este cea mai bună soluție, care va permite AFCN să utilizeze acești bani. Până acum nu avea posibilitatea. Se va crea un fond separat AFCN”, ne-a spus ministrul.

Cum se cumpără operele de artă? „Achizițiile se vor face pe baza selecției unei comisii instituite prin ordin al ministrului Culturii. Aceasta va avea șapte membri, reprezentând instituții de profil de prestigiu și experți independenți în arte vizuale”, după cum informează Guvernul. Cine sunt ei? „Acum nu știu cine va fi în acest comitet”, ne-a precizat, ieri, ministrul Culturii. Domnia sa nu avea o listă cu opere care i-ar plăcea să fie ale poporului. Abia peste 30 de zile vom afla exact cum se va pune în practică visul ministrului, vis care nu este nou. Aceeași idee o avea și fostul ministru, Vlad Alexandrescu, în primăvară.

Cumpărarea „Cumințeniei Pământului” a stat mult timp sub semnul întrebării, pentru că banii nu s-au strâns, iar autoritățile nu dădeau nicio variantă. Dar au fost și oameni care s-au gândit că totul se va rezolva în apropierea alegerilor. Apare o nouă întrebare: de ce a fost nevoie de înființarea unui nou organism care să vânture bani?

Gazda „Cumințeniei”

Sculptura „Cumințenia Pământului” va fi găzduită în curând de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, spune Ministerul Culturii. În cadrul campaniei naționale „Brâncuși e al meu” s-au strâns prin subscripție publică 1.273.668 euro până pe 30 septembrie. „Cumințenia Pământului” va fi achiziționată prin completarea sumei necesare de către Guvernul României prin bugetul Ministerului Culturii”, ne liniștește Guvernul. Suma totală plătită pentru operă este de 11 milioane de euro. Primele 5 milioane au fost date tot de Guvern.

  • Cotidianul:

Cristian Cretu: Un punct de vedere. Guvernul deschide Cutia Pandorei prin achiziția Cumințeniei Pământului

Decizia Cabinetului Cioloș de a plăti achiziția sculpturii Cumințenia Pământului a lui Constantin Brâncuși pleacă de la un interes legitim, dar care creează un precedent periculos și anume acela al înțelegerilor netransparente cu diverse grupuri de interese.

Aceasta este părerea analistului economic Radu Soviani, care aseamănă povestea operei marelui artist cu retrocedările pe drepturi litigioase.

“Prin precedentul decis astăzi prin ordonanță de urgență, Guvernul tehnocrat dechide linia de afaceri a înțelegerilor netransparente (prin negociere directă) cu diverse grupuri de interese legitime/nelegitime.

În privința deținătorilor reali ai Cumințeniei nu pot suspecta că nu au interesul legitim de a își monetiza bunul. Dar mă întreb, din plata celor 11 milioane de euro de la buget (cea mai mare parte de la buget), cât le revine efectiv proprietarilor și cât este distribuit de aceștia altora? Vedeți, și în cazul retrocedărilor pe drepturi litigioase s-a pornit de la un interes legitim – cel al adevăraților proprietari de a își recupera bunurile/a fi despăgubiți. După care acestea au ajuns în rândul samsarilor de drepturi litigioase care prin influențe penale au reușit să umfle și să grăbească procesul de restituire, categoric păgubos pentru bugetul de stat și pentru adevărații proprietari”, susține Radu Soviani.

Opera “Cumințenia Pământului“, bun cultural de patrimoniu clasat în categoria valorică tezaurul patrimoniului cultural național mobil, va fi achiziționată de statul român și va fi expusă în colecții publice, după ce Guvernul a luat măsurile legislative pentru asigurarea resurselor financiare necesare.

Printr-o Ordonanță de urgență adoptată astăzi, Executivul a stabilit ca diferența între sumele donate în cadrul campaniei de subscripție publică dedicată sculpturii lui Constantin Brâncuși și suma echivalentă în lei a 6 milioane de euro să fie asigurată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii. “Cumințenia Pământului” va fi achiziționată și va rămâne în circuitul public, urmând să fie găzduită în curând într-unul dintre muzeele bucureștene.

În cadrul campaniei naționale „Brâncuși e al meu” s-au strâns prin subscripție publică 1.273.668 euro până pe 30 septembrie, din care peste 800.000 euro au fost colectați în ultimele două luni și jumătate.

De asemenea, prin Ordonanța de urgență au fost stabilite măsurile necesare pentru perioada tranzitorie după ce campania de subscripție publică s-a încheiat în 30 septembrie. Astfel, sumele donate până la această dată dar nevirate, vor putea intra în contul deschis pe numele Ministerului Culturii până la 31 octombrie 2016.

Ion Spanu: Reacţii la prima vedere. „Cuminţenia pământului” – cine este beneficiarul acestei afaceri cu bani publici?

Ambiţia Guvernului de a cumpăra „Cuminţenia pământului” nu are nici o legătură nici cu patriotismul, nici cu preţuirea artei lui Brâncuşi. Totul este o afacere a unui grup de interese şi o campanie populistă de imagine într-un an electoral. E de ajuns să vedeţi clipul care cerceşete subscripţia şi veţi înţelege totul.

După şedinţa din 7 martie 1951 a Academiei Române, prin care s-a „constatat”„brâncuşi nu poate fi considerat un creator în sculptură” (chiar aşa, cu „b”mic!), asistăm acum, prin această campanie pentru cumpărarea statutei „Cuminţenia pământului”, la a doua umilire a celui mai mare sculptor al omenirii!

Noi am mai scris despre povestea aceasta încîlcită, în care, sub masca patriotismului, este vorba de o afacere murdară, pe milioane de euro, în care, din păcate, a intrat şi statul român prin intermediul unor funcţionari ai săi. Nu este însă prima oară cînd Brâncuşi este tîrît în astfel de matrapazlîcuri financiare, el fiind miza unor astfel de afaceri oneroase chiar din primi ani de după Revoluţie.

Totuşi, primul act samavolnic comis împotriva lui Constantin Brâncuşi a fost şedinţa Academiei Române din 7 martie 1951, cînd România a refuzat moştenirea lăsată de marele artist, care ar fi vrut să doneze statului român întreaga sa operă. Acel document este şi azi cea mai mare ruşine a Academiei Române. Iată-l:

Prezidată de Mihail Sadoveanu, şedinţa i-a avut între vorbitori pe George Călinescu şi Alexandru Graur, care l-au„executat”, pur şi simplu, pe Constantin Brâncuşi, aşa încît, dacă s-ar fi aflat în ţară la acel moment, ar fi ajuns cu certitudine la Gherla, alături de ceilalţi duşmani de clasă ai leninismului! Am publicat de mai multe ori acest ruşinos Proces-Verbal al şedinţei Academiei Române, însă observ că toată lumea se preface că nu-l vede, motiv pentru care reiau pasajele care sintetizează cuvîntările celor doi academicieni:

GEORGE CĂLINESCU: „Tov. Acad. Călinescu, la nota asupra comunicării tov. Prof. Jalea, constată că brâncuşi(cu „b”mic în original – n.n)nu poate fi considerat un creator în sculptură fiindcă nu se exprimă prin mijloacele esenţiale şi caracteristice acestei arte. D-sa clarifică noţiunea de realism, în sensul vederilor creatorilor de artă sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realității și nu ca o reproducere fotografică a ei, aşa cum e înţeles în mod stîngist. D-sa încheie arătînd inutilitatea continuării discuţiilor asupra lui Brâncuși”.

ALEXANDRU GRAUR: Tov. Prof. Graur este împotriva acceptării în Muzeul de Artă al R.P.R a operelor sculptorului Brâncuși, în jurul căruia se grupează antidemocrații în artă. D-sa cere ca în secțiune să se discute pe viitor probleme rezolvate si publicate de autorul comunicării și propuse spre discutare Secțiunii”.

Pînă azi, Academia Română nu s-a dezis de opiniile celor doi, George Călinescu şi Alexandru Graur, nici nu i-a sancţionat pentru susţinerea ideologiei sovietice criminale, considerîndu-i în continuare repere ale culturii noastre. Foarte bine.

Nu trebuie să uităm că şi „Coloana fără sfîrşit” din tripticul de la Târgu Jiu era să fie culcată la pămînt în 1950, cînd se plănuia aruncarea ei în aer cu trotil, iar dacă nu era bătrînul Dibernardo, care să avertizeze autorităţile că vor cădea şi clădirile din preajmă, monumentala operă de artă ar fi fost azi plug pentru tractoare! S-a încercat şi doborîrea ei cu un buldozer şi numai întîmplarea a făcut ca azi s-o mai vedem în toată splendoarea şi măreţia ei! După 1990, tot prin operaţiuni dubioase, s-a reuşit demontarea „Coloanei”, provocîndu-i-se daune greu de remediat!

De aici porneşte această campanie de cumpărare de la un particular din România a „Cuminţeniei pământului” de Constantin Brâncuşi, de la umilirea marelui artist de către cel considerat cel mai mare critic al României, George Călinescu şi neputinţa unui buldozer de a o pune la pămînt.

A fost apoi o perioadă cînd statul român a fost proprietar al „Cuminţeniei pământului”, iar după 1989 a început procesul pentru retrocedarea statuii către adevăraţii proprietari. După care, la fel ca şi în cazul retrocedărilor de la ANRP, „Cuminţenia pămîntului” a devenit o miză financiară uriaşă!

Cotidianul l-a avertizat pe ministrul Culturii de atunci, Vlad Alexandrescu, încă din 13 aprilie 2016, despre riscul ca operaţiunea de cumpărare a „Cuminţeniei pămîntului” să se transforme într-un dosar penal de proporţii. Alexandrescu a plecat între timp din conducerea ministerului, însă, după cum vă amintiţi, a pus condiţia ca succesorul său să fie Corina Şuteu, fosta directoare a ICR New York din vremea lui Patapievici. Şi dorinţa i-a fost îndeplinită! Iar operaţiunea de cumpărare a „Cuminţeniei pămîntului” a continuat, ba, chiar, a ajuns să fie subiectul donaţiilor prin SMS, urmînd ca pe 18 septembrie să se organizeze un Teledon, ca la ajutorarea sinistraţilor! Pe scurt, asistăm la o nouă batjocorire a lui Constantin Brâncuşi!

Ca un nou semnal de alarmă, republicăm mai jos principalele pasaje din articolul apărut în Cotidianul din 13 aprilie 2016:

Ministrul Culturii şi-a făcut singur dosar penal din “Cuminţenia pământului”

Ambiţia prostească a Ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, aceea de a cumpăra capodopera lui Brâncuşi „Cuminţenia pământului” de la proprietar, îl va duce în faţa Codruţei Kovesi! Vlad Alexandrescu trebuia să ştie că Ministerul nu poate cumpăra o operă de artă decît printr-un „operator economic autorizat”, aşa cum prevede Legea nr. 182/2000 la art. 35, al. 1! Iată ce spune acest articol care-l poate trimite pe Vlad Alexandrescu direct la Beciul Domnesc:

Aşadar nu există nuanţe care să completeze prevederile art. 35, al. 1 din Legea 182/2000: „Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizaţi”.

Dar iată ce spune chiar Ministerul Culturii în Comunicatul de presă difuzat în ziua de 18.03.2016:

Negocierile purtate pentru exercitarea dreptului de preempțiune pentru lucrarea lui Brâncuși au iscat unele întrebări și reacții in spațiul public, față de care Ministerul Culturii face următoarele precizări:

Statul Român prin Ministerul Culturii a negociat la datele de 11 și 14 martie 2016 prețul de achiziție DIRECT cu proprietarii operei și cu avocații acestora, Ministrul Culturii fiind președintele Comisiei de negociere;

La data de 10 martie 2016, Artmark comunicase deja oficial Ministerului Culturii renunțarea la mandatul de reprezentare a familiei moștenitoarea inginerului Romașcu în cadrul procedurii de preempțiune cu privire la sculptura „Cumințenia Pământului”;

– Domnul Radu Boroianu nu a avut niciun rol în cadrul negocierilor;

– Raportul de expertiză realizat în 2008 aparține domnului Henri Mavrodin, expert român independent;

Fiind clasată în categoria juridică „Tezaur”, potrivit prevederilor art. 38 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil,republicată, statuia nu poate fi exportată definitiv, ci doar temporarîn vederea participării la expoziții, pentru restaurare sau investigații științifice”.

Acest Comunicat confirmă faptul că Ministrul Culturii ştia foarte bine că demersurile pentru cumpărarea de către stat a capodoperei lui Brâncuşi nu era nici pe departe o urgenţă, căci, aşa cum spune Legea 182/2000, citată şi în Comunicat, din momentul clasării statuii în categoria „Tezaur”, ea nu mai poate fi scoasă din ţară definitiv niciodată, indifernt cine este proprietarul ei!

H.R. PATAPIEVICI I-A TRAS PREŞUL DE SUB PICIOARE MINISTRULUI VLAD ALEXANDRESCU

Ceea ce îi va crea mari probleme penale ministrului Vlad Alexandrescu este însă primul paragraf al Comunicatului, în care Ministerul Culturii recunoaşte că A NEGOCIAT PREŢUL DIRECT CU PROPRIETARII, lucru interzis de art. 35, al. 1 din aceeaşi lege 182/2000, care spune explicit: „Vânzarea publică a bunurilor culturale mobile aflate în proprietate privată sau intermedierea vânzării se efectuează numai prin operatori economici autorizaţi”!

Pînă în 10 martie 2016, operatorul economic autorizat prevăzut de lege a fost Artmark, societate fondată de Radu Boroianu, actualul director al ICR. Acum, director al ARTMARK esteH.R.Patapievici, fostul şef al ICR, iar expert este Pavel Şuşară, destul de controversat în timpul lungului proces pe marginea „Cuminţeniei pământului”!

Conform documentului de mai jos, în ziua de 10.03.2016ARTMARK anunţă Ministerul Culturii că renunţă nu numai la„mandatul de reprezentare a familiei Romaşcu”, ci şi că se retrage „din procesul de negociere cu statul român”! Decinegocierile din 11 şi 14 martie 2016 sînt în afara legii!

Acest document conţine o inexplicabilă eroare materială, căci este înregistrat la ARTMARK în ziua de 29.03.2016 sub nr. 71, dar ajunge la Ministerul Culturii cu 19 zile mai înainte, adică în 10.03.2016, unde capătă nr. de înregistrare 1267!!!

Motivele pentru care ARTMARK s-a retras erau uşor de bănuit încă de atunci cînd Ministerul Culturii refuza oferta de vînzare de 20 milioane euro, deşi, invocînd dreptul de preemţiune, formal, statul cam acceptase suma. Avînd, desigur, un comision din preţul de vînzare, ARTMARK s-a retras de la negociere!

Ceea ce surprinde, este reacţia Ministerului Culturii, care a decis să negocieze DIRECT cu proprietarii şi avocaţii acestora, lucru interzis de lege, aşa cum am arătat mai sus! Oricît ar crede Vlad Alexandrescu, ministrul culturii, că a făcut un gest patriotic acceptînd preţul de 15 milioane euro prin negociere DIRECTĂ, se va convinge foarte curînd că a încălcat legea 182/2000! Lucrurile au devenit şi mai grave în momentul în care a iniţiat şi o subscripţie populară pentru a strînge vreo 6 milioane de euro de la populaţie!

Este incredibil cum a putut Vlad Alexandrescu să cadă în plasa lui H.R. Patapievici! Legal, după retragerea ARTMARK,Vlad Alexandrescu trebuia să solicite prezenţa la negociere a unui alt „operator economic autorizat”, căci chiar Ministerul Culturii, prin aceeaşi lege 182/2000, la art. 35, al. 2, acordă astfel de autorizaţii: „(2) Autorizarea operatorilor economici prevăzuţi la alin. (1) se face de Ministerul Culturii şi Cultelor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, cu respectarea normelor privind comerţul cu bunuri culturale mobile”!

Dacă nu vrea să ajungă în faţa Codruţei Kovesi la DNA, Vlad Alexandrescu trebuie să oprească imediat subscipţia şi să reia procesul de negociere cu alt operator economic autorizat, aşa cum prevede legea”.

NIMIC NU S-A SCHIMBAT ODATĂ CU SCHIMBAREA MINISTRULUI CULTURII. DIN CONTRĂ

După apariţia articolului de mai sus, nu s-a schimbat nimic, doar ministrul Culturii! Corina Şuteu, controversată încă de pe vremea Expoziţiei cu „Poneiul roz cu zvastică”, duce şi mai departe ilegala cumpărare a „Cuminţeniei pământului”, primind donaţii prin SMS, pe care, conform declaraţiei recente, ar vrea să le returneze în cazul în care nu se va strînge suma de 6 milioane euro, ceea ce este, practic, imposibil, căci baza de date este la operatorii de telefonie!

Am spus încă de la începutul scandalului că această cumpărare a „Cuminţeniei pământului” este complet inutilă, căci, indiferent cine este proprietarul său, statuia nu poate ieşi din ţară decît temporar, pentru a fi prezentată la diferite expoziţii, cu aprobări speciale şi cu plata unor asigurări uriaşe, căci face parte din patrimoniul naţional, clasificată în categoria juridică„Tezaur”!

Mai mult ca sigur, această operaţiune aparent patrotică are o puternică şi vizibilă conotaţie financiară în intersul unor şnapani! Nu ştiu cît va primi în realitate proprietarul, dar ştiu cu certitudine că o mare parte din bani se vor duce în contul celor care s-au implicat încă de la început în această operaţiune, în care Constantin Brâncuşi a devenit o vacă bună de muls, la fel cum s-a întîmplat cu urmaşii Brătienilor, al căror pămînt din judeţul Argeş a fost traficat de samsarii coordonaţi de ginerele lui Traian Băsescu!

P.S. Dacă voia, totuşi, să cumpere „Cuminţenia pământului”, statul trebuia să se asigure că se respectă la centimă litera legii, astfel încît să se nască nici o suspiciune. În final, putea să dea banii direct din buget, fără operaţiuni ciudate şi umilitoare, astfel încît statuia să nu facă obiectul unei afaceri oneroase! Faptul că fiica generalului Mihai Chiţac a fost desemnată să coordoneze donaţiile prin SMS nu face altceva decît să completeze noua umilinţă a lui Brâncuşi!

Pe măsură ce se apropie data limită a strângerii de fonduri pentru „Cuminţenia pământului”, rumoarea este tot mai mare. Specialişti, jurnalişti, analişti îşi pun tot mai multe întrebări, încercând să afle ce ar putea sta în spatele acestei megaafaceri cu artă… pe bani publici. S-a ajuns până acolo încât, într-o recentă emisiune televizată, un cunoscut comentator să spună, cu subiect şi predicat, că afacerea „Cuminţeni pământului”… „pute a corupţie”.

Reporterii de la ziarulring.ro au fost printre primii care, inca de acum doi ani, au făcut dezvăluiri după dezvăluiri, cu documente prezentate în exclusivitate, despre dedesubturile/culisele afacerii “Cuminţenia pământului”. A venit vremea să vorbim din nou. Începută cu cinci luni în urmă, campania de strângere de fonduri pentru cumpărarea celebrei statui brâncuşiene „Cuminţenia pământului” a intrat în linie dreaptă, urmând ca, la sfârşitul acestei luni, să se încheie cu strângerea sumei de şase milione de euro. Sumă care, adunată cu alţi 5 milioane de euro puşi la bătaie de guvern, ar trebui să ajungă la persoanele instituite de justitie ca proprietarii de drept ai lucrării.

Problema este că, se strâng nu se strâng cei şase milioane prin colectă publică, cei 11 milioane de euro cât s-a fixat de către un expert (culmea, de formaţie pictor) că ar valora acest Brâncuşi pe piaţa de artă, trebuie daţi. Altfel, statul român, in luna octombrie, îşi pierde dreptul de preemţiune. Şi, odată cu aceasta, poporul român ar putea fi văduvit de una dintre puţinele sculpturi de Brancusi care se mai află în România, multe altele fiind deja retrocedate şi/sau cedate şi luând drumul străinătăţii. Cu toate acestea, mulţi s-au întrebat şi încă se mai întreabă ce stă de fapt în spatele afacerii „Cuminţenia pământului”, care a mocnit ani si ani, dar a ajuns la suprafata in 2014, cand casa de licitatie Artmark a facut publica intentia proprietarilor de a vinde lucrarea, dar intentia unor galerii celebre din strainatate de a o cumpara, daca statul si-ar declina/ar renunta la… dreptul de preemtiune.

Și întrebările au curs și curg în continuare.Este afacerea “Cumintenia pamantului” o operaţiune guvernamentală şi/sau a serviciilor secrete cu o miză cu adevărat patriotică? Este şi o miză electorală la mijloc? Este in acesta afacere vorba de un preţ real ori se joacă la cacialma? Si, in fine, am putea spune/presupune, vorba analistului Bogdan Chirieac, ca afacerea „pute a corupţie” şi ca, în jurul acesteia, nişte particulari şi nişte guvernamentali, cu sau fără grade, ţin „de şase”?!…

„Toată povestea asta cu Cuminţenia pământului duce la SIE”

Mulţi cred că afacerea „Cuminţenia pământului” sau, mai nou, afacerea „Brâncuşi e şi al meu” este pur şi simplu o întreprindere cât se poate de patriotică şi cât se poate de transparentă. Şi nimic mai mult. Sunt însă si unii, nu putini, care vorbesc în şoaptă despre această afacere. Şi nu au curajul să-şi asume cu nume şi prenume ceea ce ştiu şi spun. Pentru că, pur şi simplu, te trec fiorii de ceea ce auzi. „Toată povestea asta cu Cuminţenia pământului duce la SIE. Mulţi dintre cei implicaţi, din ţară sau din afară, şi vorbim de nume mari, binecunoscute, din domeniul artei sau din zona guvernamentală, din galerii şi case de licitaţie, din diverse institute cu ştaif sau din ministere, au, într-un fel sau altul, o legătură cu SIE (n.r. – serviciul de spionaj/de Intelligence al Romaniei). În general, tipul ăsta de afaceri le dirijează băieţii din servicii şi de asta nu poţi să pui mâna pe ei. Iar ei nu au nicio jenă să vândă şi Brâncuşi falşi”, ne-a spus, sub protecţia anonimatului, un negustor de artă care ştie multe. L-am întrebat pe acest „expert din umbră” dacă putem titra că afacerea Brâncuşi, despre care Bogdan Chirieac, la emisiunea „Sinteza zilei” a spus că „Pute a corupţie”, ar fi o afacere a serviciilor secrete, iar acesta, refuzând încă o dată să-şi facă public numele, şi-a nuanţat dezvăluirea: „Putem spune altfel. Putem spune că, în general, în tipul ăsta de montaje cu opere de artă cumpărate cu banii statului, sunt implicate şi serviciile secrete. Asta puteti spune, fără însă să mă citaţi, vă rog”.

E o lungă serie de afaceri cu Brâncuşi în România”

Când însă trebuie să pui punctul pe I, este greu să găseşti pe cineva, dintre greii artei şi ai comerţului cu arta, care să vorbească deschis, curajos si bine articulat despre dedesubturile/culisele afacerilor de tip „Cuminţenia pământului”. Cu toate acestea, noi am reuşit să stăm de vorbă despre “Cuminţenia pământului” (şi nu numai) cu un mare cunoscător în ale artei, negustor şi critic de artă, dar şi scriitor şi editor de carte cu cotă. Este vorba de Petru Romoşan, administratorul şi unul dintre proprietarii Editurii Compania. Care şi-a pornit şirul dezvăluirilor transant, vorbind despre mai multe afaceri guvernamentale „în serie” cu opere de Brâncuşi.

„E o lungă serie de afaceri cu Brâncuşi în România. E un patern deja la Ministerul Culturii. A început cu afacerea Pogany, sculptură dată fără bază legală şi vândută în străinătate, văduvind România de o importantă opera brâncuşiană. Statuia a fost dată înapoi urmaşilor familiei Stork, fără decizie de justiţie. Pur şi simplu s-a făcut prin decizie de ministru. Şi cam în aceeaşi perioadă a fost dat un cap de copil, o sculptură numită Supliciu, din tinereţea lui Brâncuşi, din perioada când el îl cam copia pe Rodin. Era realizată undeva înainte de 1907, an când el realizează sculptura Rugăciune, cotată ca prima sculptură cubistă. Este interesant că, în acelaşi an, Picasso, cu pictura Domnişoarele din Avignon, lansează cubismul, primul curent de avangardă al secolului 20. (…)

De aceea Brâncuşi este important, pentru că a fost în istoria artei un deschizător de drumuri, la fel ca Picasso. Si de aceea este scump Brâncuşi, între altele. (…) Şi cum spuneam, pentru acea sculptură intitulată Supliciu, se ofereau, dacă îmi aduc bine aminte, cam 500.000 de dolari. Culmea este că, în aceeaşi perioadă, la case de lictaţie celebre din străinătate, se vindea strictamente acelaşi lucru cu 80.000 de dolari. Adică era evident actul de corupţe. Era strigător la cer. S-a făcut scandal în presă, dar nu s-a întâmplat nimic: banii s-au dat, cine i-a luat, cum i-au împărţit, nimeni nu a aflat (n.r. – pe atunci, nu era DNA, dar, cu siguranta, serviciile secrete nu dormeau). În fine, după afacerea Supliciu, urmează o sculptură intitulată chiar Cap de copil, data în mandatul unui alt ministru al culturii. Ministru care probabil aflase şmecheriile de la funcţionarii din minister şi a zis: «Ia, să facem şi noi! Şi tot la 500.000 de dolari!»”, ne-a povestit, pentru început, criticul (şi negustorul) de artă Petru Romoşan.

„Şi, acelaşi ministru, văzând că a mers cu Brâncuşi…”

Şi a continuat pe un tot din ce în ce mai aprig, mai vehement, mai necruţător: „Dar, ce să zic, nici nu au imaginaţie. Nici nu au învăţat să fure măcar. Şi spun asta pentru ca acelaşi ministru, despre care v-am spus că a dat Capul de copil, văzând că a mers cu Brâncuşi, mai încearcă şi cu alte două lucrări, două tablouri, unul de Luchian şi altul de Andreescu, pentru amândouă dându-se tot 500.000 de dolari. Eu am scris la vremea respectivă în Evenimentul zilei despre chestia asta.

M-am dus atunci la Radu Bogdan (n.r. – critic de artă specializat în Andreescu) şi i-am cerut fişa de la tabloul de Andreescu, care era super-restaurat. Nu puteai să spui că Andreescu nu merită 500.000 de dolari, deşi pe piaţă nu se vânduse niciunul nici măcar la 50.000 de dolari, dar nu puteai să spui, pentru că îi jigneai pe bieţii români. Adică o lucrare de pictorul lor naţional nu valorează?!… Şi, atunci, trebuia să găseşti un alt argument ca să împiedici mârşăvia. În fine, a căzut afacerea, dar, până la urmă, am aflat că tablourile despre care am vorbit au fost cumpărate de un derbedeu. Şi, până la urmă, au ajuns tot unde trebuiau să ajungă”.

„Asemenea piese slujesc ca monede de negociere”

În sfârşit, Petru Romoşan, cum era si normal, se întoarce la Brâncuşi. „Revenind la sculptura Cuminţenia pământului a lui Brâncuşi, trebuie să vă spun că marea problemă este următoarea: singura ofertă făcută de un cumpărător viu a fost cea de 800.000 de dolari a lui Dinu Patriciu. Nu a oferit nimeni mai mult. Şi de ce a oferit Patriciu banii aceştia? Nu pentru că ţinea el neapărat să aibă un Brâncuşi valoros. Nu. Toţi oamenii care au mulţi bani au probleme de negocieri cu statul: pentru taxe, pentru impozite, pentru succesiuni. Şi, atunci, asemenea piese slujesc ca monede de negociere. De-aia se cumpără pe piaţa mondială, la preţuri mari, lucrurile astea. Numai că, în România, nu există zeci de miliardari, ca la New York. Există câţi există, şi înţeleg să dea bani câţi înţeleg să dea”.

„Acestă sculptură nu se poate vinde niciodată la Paris sau la New York”

Iar seria mirărilor retorice ale expertului Petru Romoşan continuă: „Deci statul nu are a căuta să cumpere lucrarea aceasta dând de 11 ori mai mult decât a oferit cel mai mare miliardar român. Pentru că este clar un act de corupţie ăsta. Daca PATRICIU A OFERIT PE CUMINTENIA PAMANTULUI  800.000 DE DOLARI, DE CE SA DEA STATUL ROMAN DE 11 ORI MAI MULT?!… Statul nu are a se implica direct în asemenea acte de cumpărare, pentru că, din moment ce sculptura nu poate părăsi teritoriul României în nicio condiţie, sub nicio formă, tot la stat ajunge, până la urmă. Şi nu contează unde stă ea 5 ani sau 10 ani. Pentru că acestă sculptură nu se poate vinde niciodată la Paris sau la New York. Iar mârşăvia care s-a făcut cum că dacă nu cumpără sculptura un român (sau statul român), atunci ea pleacă afară, este o minciună sfruntată. E chiar o prostie gogonată. Pentru că dacă nu poate să o cumpere nimeni în străinătate, atunci proprietarul rămâne cu ea în braţe şi aşteaptă… data viitoare”.

„Sculptura aceasta a fost accidentată şi reparată, iar chestie care scade preţul”

Petru Romoşan nu uită să scoată în evidenţă si un amănunt deloc de neglijat. „Şi mai este un lucru despre care nu se vorbeşte. Sculptura aceasta (nr. – Cuminţenia pământului) a fost accidentată şi reparată de două ori. Iar acesta problema scade preţul. În mod normal, sculptura ar trebui să o cumpere un particular din România care o va ţine cât o va ţine la el după care, într-un fel sau altul, o va ceda statului. Pentru că oamenii care au foarte mulţi bani au tot timpul si discuţii financiare cu statul. Asta este toată povestea. Nu este statul cel care se duce să cumpere şi cu atât mai puţin să facem noi chetă aici, pentru simplu motiv că nu suntem convingători.

De-aia nu dau oamenii bani: pentru că nu suntem convingători. (…) Iar suspiciunea cea mai mare în cazul acesta este că avem de-a face cu un montaj din care câştigă mai mulţi oameni. Asta este este problema”. Cât despre finalizarea acestei operaţiuni numită generic „Cuminţenia pământului” Petru Romoşan spune: „Eu nu cred că se va finaliza chestia asta. E o prostie, după părerea mea. De fapt a şi anunţat ministresa culturii că va da banii înapoi oamenilor. Ceea ce va fi foarte greu, pentru că mulţi au dat câte doi euro”.

„Câştigarea acestei lucrări în instanţă este profund dubioasă”

Şi, în fine, Petru Romoşan nu uită să vorbească şi despre modul controversat prin care a fost câştigată/retrocedată ”Cumințenia pământului” în instanţă. „Eu cred ca cea mai mare porcarie in povestea asta este retrocedarea. Si, in opinia mea, ar trebui cineva sa sesizeze DNA sa cerceteze aceasta  retrocedare frauduloasa. (…) Să nu mai vorbim despre faptul că această sculptură a mai fost o dată plătită. Există chitanţa şi dovezile că a mai fost plătită. Iar din ce a spus fostul ministru al culturii Daniel Barbu (n.r. – în emisiunea Sinteza zilei de acum câteva zile de la Antena 3) care, sigur, a avut documentele, ne dam seama ca, la vremea respectivă (n.r. – anii 60), sculptura s-a dat (n.r. – a fost platita de statul român proprietarului care a achiziționat-o de la Brâncuși) la preţul unui apartament. Deci nu puţin. Si de aceea eu spun, e opinia mea, ca retrocedarea/câştigarea acestei lucrări în instanţă este profund dubioasă.

Iar judecătorul implicat, din punctul meu de vedere, este un judecător corupt. Asta este clar, in opinia mea. Este unul din cazurile în care meseria de judecător este compromisă clar. Şi putem vorbi de un atac la Patrimoniu naţional şi la identitatea naţională. La vremea aceea, în 1960, după ce începuse un pic dezgheţul, banii pe care i-a dat statul pe Cuminţenia pământului erau bani mulţi. Pentru că – atenţie! – acest obiect nu este în marmură sau în bronz sau în alt material consacrat marilor capodopere ale sculpturii. Este un obiect care, sigur, este interesant pentru muzeu, dar preţurile unor sculpturi în calcar sau în argilă sau în alte astfel de materiale nu sunt scumpe. Sunt mai ieftine”, mai atrage atenţia petru Romoşan.

Întrebat cât costă, de fapt, pe piaţa internaţională Cuminţenia pământului, acesta ne-a adus cu picioarele… pe pământ (sic!), spunând: „Nu contează cât costă pe piaţa internaţională, pentru că ei nu pot ieşi cu această sculptură pe piaţa internaţională. Contează cât costă pe piaţa românească. În mod normal, eu i-aş întreba pe câţiva negustori de artă cunoscuţi, pe câţiva şefi ai unor case de licitaţie, alta decât Arrtmark, care a fost implicată direct, cam cu cât ar estima că ar putea vinde cumintenia pamantului. Veţi avea surprize mari…”

Dacian-Ciolos-Corina-Suteu-Cumintenia-Pamantului-Brancusi

 


Categorii

Articolele saptamanii, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “AFACEREA “CUMINTENIA PAMANTULUI” – “TUN” FINANCIAR SI MANIPULARE ELECTORALA CIOLOSIANA pe seama lui BRANCUSI (Video). Conditiile dubioase ale campaniei de achizitionare prin subscriptie publica a celebrei sculpturi

  1. Pingback: “Cioloșenia pămEXPERIMENTUL ANTIPOLITIC CIOLOȘ CONTINUA, RESAPAT PENTRU ALEGERI. ”Tehnocratul” manevrat de aceleasi SERVICII SECRETE si penibila sa ”PLATFORMA” pentru România | Cuvântul Ortodox
  2. Pingback: “Cioloșenia pământului” sau cum se fabrica in laboratoarele anti-românesti CIOLOȘOLATRIA – cel mai recent si mai strident EXPERIMENT (ANTI)POLITIC de “zeificare” a ZERO-ului absolut si de PROSTIRE IN FATA A ROMÂNILOR.
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare