Taina dragostei adevarate: CE SA CAUTAM SI CUM SA NE ALEGEM VIITOAREA SOTIE sau VIITORUL SOT?/ Cheia potrivita in rezolvarea neintelegerilor/ CUM SA NE AJUTAM COPIII CA PARINTI SI CA INVATATORI sau PROFESORI?/ Nodul dragostei si insemnatatea exprimarii sentimentelor

“Dacă suferi, vorbeşte despre asta, nu ţine în tine, împărtăşeşte durerea cuiva apro­piat…”

Altarul Credintei:

Atrag cu adevărat atenția bărbaților blândețea feminină, smerenia, castitatea…

Multe fete încearcă să facă impresie asupra bărbatului doar prin aspectul exterior: cosmetică, bluzițe cât mai frumoase, fustițe cât mai scurte. Ele cred că la ele nu se vor uita nimeni dacă nu se vor găti cât mai strident.

În societate precumpănește părerea potrivit căreia idealul feminin este „fata de pe coperta revistei”, care le place tuturor de la prima vedere – și toate fetele se străduie să se conformeze acestui ideal, acestei forme lipsite de conținut, fiindcă aproape nimeni nu se străduie să-și cultive lumea lăuntrică. Toate eforturile sunt orientate doar spre aspectul exterior, puțini se îngrijesc de frumusețea lăuntrică. Aceasta este miopie, e o falsificare a valorilor și a idealurilor.

De fapt, toate acestea se nasc tot mai mult din repulsie, fiindcă arată lipsa integrității lăuntrice, a castității. În ultimă instanță, ceea ce fac fetele din ziua de astăzi nu place nimănui. În mod serios atrag cu adevărat atenția bărbaților blândețea feminină, smerenia, castitatea, așadar idealurile acestea impuse le împiedică pe fete să-și găsească un soț cum trebuie.

Din Dmitrii Semenik, Dragostea adevărată: taina dragostei înainte și după căsătorie, Editura Sophia, București, 2012, p. 77-78

***

Domnul nu-ți va trimite omul pe care ți-l imaginezi tu, ci pe cel care „va fi ție spre mântuire”

În primul rând, vreau să le spun fetelor, femeilor, că a vrea să te măriți este o dorință normală – însă ideea vulgară de a te mărita „cu cine o fi, numai bărbat să fie și să mă pot cununa cu el în rochie albă” trebuie eradicată. Trebuie să te împaci cu faptul că Domnul nu-ți va trimite omul pe care ți-l imaginezi tu, ci pe cel care „va fi ție spre mântuire”.

Acest principiu destramă concepția potrivit căreia trebuie neapărat să mă mărit cu, să zicem, un brunet de doi metri înălțime, sau bogat, sau cu părinți la minister- fiindcă avem o mulțime de astfel de concepții false. Domnul poate să trimită un om care e bolnav, poate chiar invalid, care nu este prea frumos, nu este deloc „prinț” din punctul de vedere al funcției ocupate și al salariului primit.Aici intervine un moment de alegere serioasă și de încercări.

Adeseori, ideile „trandafirii”, care sunt foarte înrădăcinate în capul fetei, o împiedică pe aceasta să-și recunoască „jumătatea”. Ea se poate trezi în fața următoarei alegeri: cel la care visează ea nu-i împărtășește sentimentele, dar uite că o iubește din tot sufletul un om modest, fără mari posibilități materiale și cu un aspect exterior deloc de invidiat, în care se simte bunătate, noblețe, finețe. Totul e determinat aici de măsura în care fata este gata să se smerească înaintea voii lui Dumnezeu și să primească în viața sa un om care, deși nu corespunde viselor și concepțiilor „trandafirii”, oferă un devotament sincer și sentimente profunde.

Omul are neapărată nevoie de priceperea de a distinge în celălalt frumusețea lăuntrică. Trebuie neapărat să ținem minte că exteriorul trece, pe când interiorul rămâne, înflorește și transfigurează exteriorul. Iată, de exemplu, un bărbat singur, care nu câștigă prea mult, care poate că arată cam caraghios, cam stângaci, dar de care se îndrăgostește o femeie care îl sfătuiește cum să se îmbrace, cum să progreseze în carieră- și uite că înflorește. Grija femeii pentru bărbat, în combinație cu bunul gust și cu corecta abordare a vieții, formează o combinație armonioasă, care se potrivește atât exterior, cât și interior. Cel mai important este însă întotdeauna interiorul: sentimentele dragostei, încrederii și respectului reciproc.[…]

Din păcate, noi trăim în viața adultă cu urmele traumelor sufletești trăite în copilărie, ale zguduirilor din adolescență și ale exemplelor negative oferite de viața părinților. În consecință, modelul nostru de alegere a „jumătății” se formează adesea pe baza unei experiențe negative, ca rezultat al compensării psihologice a deficitului de dragoste din partea părinților. De exemplu, dacă o familie a trăit în sărăcie și părinții se plângeau adesea de lipsa banilor, la fiică se formează dorința de a se mărita neapărat cu un om bogat, pentru a evita repetarea experienței părinților.[…]

Adeseori, asemenea decizii nechibzuite, bazate pe experiența negativă a părinților, îl duc pe om într-o fundătură. Tinerii încep să alerge după „luna de pe cer”, fără să înțeleagă și să prețuiască Purtarea de grijă dumnezeiască. Uneori, adevărata fericire a omului se găsește chiar lângă el, dar el nu este capabil să își dea seama.

Căutarea „jumătății” este, cred eu, un lucru foarte tainic. Pentru a nu te înșela, pentru a găsi omul cu care poți să trăiești o viață alături, trebuie în primul rând să nădăjduiești în voia lui Dumnezeu și să te rogi.

(Irina Moroșkova, psiholog)

Sursa: Dmitry Semenik, Dragostea adevărată (Taina dragostei înainte și după căsătorie), Editura Sophia, București 2012, p. 195-197

***

Să nu cauţi bogăţia şi frumuseţea, ci să aibă bunăcuviinţă şi minte…

Întâlnirea neaşteptată cu necunoscuta domniţă te-a făcut să te gândeşti dacă nu cumva ar putea să fie o partidă bună pentru căsătorie?

Poate că acest gând se va îndeplini, dacă aceasta va fi voia lui Dumnezeu; tu să nu cauţi bogăţia şi frumuseţea, ci să aibă bunăcuviinţă şi minte, pentru ca să-i poţi împărtăşi în viaţă cele bune şi cele rele, să aibă o vedere dreaptă asupra lucrurilor şi să judece corect. Din încredinţarea acelei onorabile doamne, în casa căreia ai văzut-o, e destul de educată, deşteaptă şi modestă, şi aceasta are o mare importanţă, pentru că, petrecându-şi viaţa cumpătat şi chiar în sărăcie, a putut să evite conformările la obiceiurile zgomotoase şi nefolositoare ale lumii, care au o mare influenţă asupra moralităţii.

Eşti în nesiguranţă şi nu ştii cât de serios este acest gând, iar eu nu îndrăznesc să iau asupra mea hotărârea într-o problemă atât de importantă, ci te sfătuiesc să te rogi lui Dumnezeu şi să laşi acest lucru în voia Lui. Dacă acesta îi va fi bineplăcut, atunci dorinţa ta va creşte spre a fi împlinită şi, chemând ajutorul lui Dumnezeu şi slujind un Te Deum Domnului şi Maicii Lui, să treci la fapte, iar dacă, rugându-te, se va şterge din mintea ta, atunci să laşi lucrurile aşa cum sunt.

Sfântul Cuvios Macarie de la Optina

Din Filocalia de la Optina, Galați, 2009, p. 69-70

***

Cheia potrivită

La un călugăr a venit o femeie să-i ceară ajutorul, fiindcă nu avea înţelegere în casă.

– Ce-ai făcut în această situaţie, a întrebat-o călugărul?

– Am încercat să-mi conving bărbatul, certându-l.

– Când aţi avut iar probleme, ce-ai mai făcut?

– Acelaşi lucru, i-a răspuns din nou femeia. I-am reproşat şi l-am certat. Şi de fiecare dată am făcut la fel.

Atunci, călugărul a scos o grămadă de chei şi dându-i una femeii a rugat-o să deschidă uşa din faţa lor. A încercat femeia, dar, nepotrivindu-se cheia respectivă, i-a cerut călugărului altă cheie.

– Poate n-ai ştiut cum să deschizi, i-a spus călugărul, mai încearcă!

Dar oricât s-a străduit femeia, nu a putut deschide.

– Părinte, daţi-mi toată grămada de chei şi aflu eu care-i cea potrivită – l-a rugat aceasta. Privind-o cu căldură, duhovnicul i-a răspuns:

– Acum înţelegi ce-am vrut să-ţi dovedesc? Cum nu poţi tu deschide acea uşă cu o cheie nepotrivită, oricât ai încerca, tot aşa nu poţi deschide sufletul bărbatului tău cu aceeaşi vorbă de ceartă cu care încerci mereu. Caută cheia potrivită şi, dacă o vei găsi, sigur vei putea deschide!

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”

***

Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi pe copii la şcoală

Ceea ce se face cu părinţii, se poate face şi cu educatorii. Prin rugăciune şi sfinţenie puteţi să-i ajutaţi şi pe copii, la şcoală. Poate să-i adumbrească harul lui Dumnezeu şi, astfel, să devină buni. Nu vă străduiţi cu mijloace omeneşti să îndreptaţi lucrurile rele. Nu va fi nicio roadă. Numai prin rugăciune veţi aduce roade. Să chemaţi harul dumnezeiesc pentru toţi. Să pătrundă harul dumnezeiesc în sufletul lor şi să-i preschimbe. Asta înseamnă creştin.

Voi, educatorii, fără să vă daţi seama, transmiteţi în chip tainic copiilor neliniştea şi-i influenţaţi. Prin credinţă se risipeşte neliniştea. Ce spunem? „…şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”.

Să răspundeţi la iubirea copiilor cu discernământ. Astfel, dacă vă iubesc, veţi putea să-i călăuziţi aproape de Hristos. Veţi deveni voi mijlocul. Iubirea voastră să fie adevărată. Să nu-i iubiţi omeneşte, precum fac de obicei părinţii; nu-i ajută asta. Iubire întru rugăciune, iubire în Hristos. Aceasta într-adevăr foloseşte. Să vă rugaţi pentru fiecare copil pe care îl vedeţi, iar Dumnezeu va trimite harul Său şi-l va uni cu El. Înainte de a intra în clasă, şi mai ales în clasele mai dificile, să spuneţi rugăciunea „Doamne Iisuse…”.

Intrând, să îmbrăţişaţi cu privirea toţi copiii, să vă rugaţi şi apoi să vorbiţi, dăruindu-vă întregul vostru sine. Făcând această jertfă în Hristos, vă veţi bucura. Astfel, vă veţi sfinţi şi voi, şi copiii. Veţi trăi în iubirea lui Hristos şi în Biserică, fiindcă veţi deveni buni în lucrarea voastră.

Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 340-341

***

„Nu ţine suferinţa în tine. Vorbeşte! Împărtăşeşte-o cu altul”

– Câteodată, durerea este mai presus de puterile omeneşti, şi oame­nii, chiar şi cei cre­dincioşi, se pierd. Cum să rezistăm su­ferinţei? Există paşi de urmat?

– Întâi de toate, dacă suferi, vorbeşte despre asta, nu ţine în tine, împărtăşeşte durerea cuiva apro­piat, mamei, soţiei, unui prie­ten bun sau, şi mai bine, duhov­nicului – căci harul lui se va revărsa şi spre tine. Bărbaţii mor mai re­pede de­cât femeile, pen­tru că nu-şi deschid ini­ma, nu se exteriorizează atunci când su­feră. Femeile, în gene­ral, scot din ele trăirile lor şi astfel se vindecă mai repede.

Când lă­săm să se acumuleze stă­rile de rău în noi, fără să le deschidem nicio supapă, la un mo­ment dat, ele se transformă în boală. Biserica spune adevărul ăsta de două milenii, iar acum o confirmă şi oamenii de ştiinţă, care au des­coperit că emoţiile neîmpărtăşite sunt transformate de creier în substanţe chimice, care ne invadează celulele corpului. Astfel, fericirea sau nefericirea sunt trans­mise inimii, ficatu­lui, rinichilor, intestinelor… Deci, înainte să apară, bolile au fost disfuncţii ale sufletului. De aceea, este foarte important să ai un duhovnic, căruia să-i spui necazul tău. Prima mea întrebare, când vine cineva la spovedit, este aceasta: „Ce te apasă?” – adică „spune ce e în sufletul tău”. Şi atunci, credin­ciosul îmi zice ce supărări are şi, deodată, se înseni­nea­ză şi se simte mai uşurat. Mai mult decât atât, atunci când spui cuiva pro­blema ta, primeşti sfaturi.

Stai, frate, că nu eşti sin­gur, prin ce treci tu au mai trecut şi alţii, există soluţii. Aşadar, întâi descarcă-te, vorbeşte despre necazul tău. Apoi, smereşte-te. Dacă a venit nenorocirea asupra ta, înseamnă că Dumnezeu a îngăduit să vină, pentru că ai greşit undeva. Asumă faptul că ai greşit! De acolo începe vindecarea. Dacă admiţi că boala e consecinţa păcatelor tale şi te duci la duhovnic să le mărturiseşti, nu le mai repeţi a doua oară şi intri în rânduiala creş­tină, adică ai eliminat cauza spirituală a bolii. Ceea ce este fundamental, pentru că sufletul trebuie salvat. Trupul e o coajă care, oricum, se duce în pământ. Însă, de cele mai multe ori, după înlăturarea cauzei spiri­tuale, se vindecă şi trupul.

Repet: smereşte-te! Dum­ne­zeu iubeşte cel mai mult smerenia şi când te vede smerit, îţi trimite har şi bucurii în boală: fie un prieten de sprijin, la care nu te aşteptai, fie un înger de medic, fie o minunată vinde­care… Iar al treilea pas este să redevii dependent de Dumnezeu, să te legi puternic de Dumnezeu în boală, să-l iubeşti. Singurătatea în suferinţă este cumplită şi nici un om nu te poate însoţi în durerea ta, aşa cum o face Dumnezeu. Spune: „Doamne, vreau să fiu cu tine!” şi pecetluieşte aceas­tă declaraţie prin spoveda­nie, împărtăşire, rugăciune şi fapte bune. Vei simţi împlinire în viaţa ta. Boala e un prilej pentru omul credincios de a se apropia de Dum­nezeu.

Din păcate, mulţi bolnavi se concentrează pe boală, iar nu pe Dum­nezeu, ceea ce-i dezechilibrează. Prea des se roagă oamenii pentru sănătate, dar sănăta­tea nu e totul în viaţă. Cea mai importantă este relaţia cu Dumne­zeu, care duce la mântuirea sufletelor noas­tre. Am cunoscut o grămadă de oameni sănătoşi care s-au dus la iad.

Extras din interviul cu pr. Vasile Ioana

sursa formula-as.ro

***

Marturie Athonita: Nodul dragostei

La ședința cu părinții care a avut loc la o școală, directoarea a subliniat sprijinul pe care părinții trebuie să-l dea copiilor lor. Cu toate că cei mai mulți părinți lucrează, ea le-a cerut să dedice mai mult timp copiilor lor.

Dar a rămas uimită când un tată s-a ridicat încet și cu glas liniștit a spus că el nu găsește deloc timp de-a lungul săptămânii să se ocupe de băiatul său. „Când plec în zorii zilei la lucru, fiul meu încă doarme, iar când mă întorc seara târziu, îl găsesc din nou dormind”.

I-a explicat că trebuie să lucreze din greu ca să-și întrețină familia. Se neliniștea pentru situația care se crease și simțea mustrări de conștiință. Pentru a se împăca cât de cât cu sine însuși, când ajungea seara târziu acasă, îl săruta pe fiul său care dormea. Iar ca el să-i simtă prezența, făcea un nod în colțul cearceafului cu care se învelea fiul său. Iar aceasta o făcea cu multă dragoste, rugându-se în același timp pentru el. Când fiul său se trezea, știa cu siguranță că primise sărutarea tatălui său și că toată noaptea fusese alături de el. Și astfel, se simțea bucuros și în siguranță.

Nodul din colțul cearceafului era modul de comunicare dintre ei… Directoarea a rămas încremenită la auzul acestora. Dar și mai mare a fost uimirea ei când a aflat că băiatul lui era printre cei mai buni elevi ai școlii.

Această istorioară ne îndeamnă să ne gândim la mai multe moduri de a fi prezenți în viața celorlalți, pentru a comunica mai bine cu ei. Tatăl acesta a găsit modul său simplu, dar eficient. Și cel mai important lucru e că fiul său înțelegea prin acel nod ceea ce voia tatăl său să-i transmită.

Uneori ne neliniștim cum să spunem unele lucruri și uităm ce e mai important, și anume comunicarea prin sentiment.

Mișcări simple, precum o sărutare sau nodul la colțul unui cearceaf înseamnă mult mai mult pentru un copil, decât alte daruri și cereri seci de iertare. Este important că ne pasă de oameni, dar mai important este să simtă și ei aceasta. Ca să existe această comunicare, trebuie să ascultăm „glasul inimii”, fiindcă atunci când vrem să arătăm dragostea noastră, sentimentele sunt mult mai puternice decât orice cuvinte.

Uneori oamenii nu pot înțelege importanța mulțimii de cuvinte, dar știu să aprecieze un gest de dragoste. Chiar dacă acest gest este un simplu nod. Dar este un nod plin de dragoste și bunătate…

Legaturi: