Dan Dungaciu avertizeaza: SE PROFILEAZA AXA BUDAPESTA-MOSCOVA. “Bucurestiul trebuie sa invete ceva din lectia Ungariei”/ INCEP LUCRARILE LA SCUTUL AMERICAN ANTIRACHETA. Scutul NU ne protejeaza, CI NE EXPUNE!
GEORGE FRIEDMAN DE LA STRATFOR IL LAUDA PE VIKTOR ORBAN…
Victimele horthystilor: OPRITI “RETROCEDAREA” ARDEALULUI CATRE UNGARIA
Rusia si Germania – un nou PACT RIBBENTROP-MOLOTOV
Relatia Rusia-Ungaria poate atinge cote fara precedent, sub chipul unui parteneriat strategic asumat explicit, iar Bucurestiul ar trebui sa fie ingrijorat de faptul ca unul din scopurile majore ale politicii externe ungare este ca Budapesta sa devina o punte intre UE si Rusia, afirma Dan Dungaciu.
“Oricat de izolata international ar fi Ungaria la un moment dat, ea tot va avea mai multe canale de comunicare externa decat o Romanie izolata”, mai subliniaza Dan Dungaciu intr-un interviu acordat Ziare.com.Anul acesta se aniverseaza 135 de ani de la stabilirea relatiilor diplomatice romano-ruse. In acelasi timp insa, un sondaj de opinie publicat recent arata ca Ungaria si Rusia sunt statele fata de care romanii au sentimentele cele mai negative.
Nu este neaparat o noutate, iar aceasta dinamica nu se va modifica curand. Semnificativ in acest sondaj mi se pare insa perechea Rusia – Ungaria, pentru ca s-ar putea ca rezultatele, adica alaturarea celor doua state, sa reflecte adevaruri mai adanci decat s-au gandit poate cei care au dat raspunsurile.
In opinia mea, daca lucrurile vor functiona asa cum se intrezaresc acum, axa Moscova-Budapesta va deveni extrem de semnificativa si mult mai influenta in relatia cu Bucurestiul decat ne-am dori noi. Vorba aceea, nu de Ungaria trebuie sa ne temem, ci de parteneriatul strategic al Budapestei cu Moscova!
Exista un asemenea parteneriat?
Din istoria recenta stim ca a existat, daca nu o chestiune formalizata, o strategie comuna. Unul dintre meritele cartilor lui Larry Watts, de pilda, este acela de a prezenta convingator functionarea lui in perioada postbelica.
Dupa 1989, parteneriatul a capatat o forma tacita, nu directa, care pe noi ne-a afectat cel mai puternic in relatia cu R. Moldova.
Atunci cand vorbim despre spatiul estic, coincidentele ar trebui cel putin privite cu circumspectie. Semnalul interesului ca Budapesta sa devina jucator in stanga Prutului a aparut de la inceputul anilor ’90. Dupa integrarea in UE a Ungariei, toate pozitiile importate ale reprezentarii europene ale Bruxellesului au revenit Ungarei – reprezentantul UE pentru R.Moldova, generalul care conducea misiunea europeana de la frontiera moldo-ucraineana (EUBAM), Ambasada Ungariei devine centrul Schenghen in R.Moldova, seful misiunii parlamentare care verifica alegerile parlamentare decisive din 2005 este ungur etc.
Or, e clar ca toate aceste lucruri nu se puteau face fara acordul tacit al Moscovei, chiar fara incurajarile ei. Pe vremea cand Romaniei i se expulzau diplomatii, ambasadorii unguri ieseau cu Voronin la vanatoare, iar astazi sunt extrem de preocupati de situatia minoritatii ruse si a drepturilor ei din R. Moldova.
Interesant e ca politica Budapestei fata de R.Moldova nu tine de culoarea politica a guvernarii. Dupa instalarea la putere a regimului Orban, oficialii maghiari de la Budapesta au sistematic luari de pozitie pe problematica transnistreana, cerand autonomie pentru regiune – evident cu gandul la Transilvania.
Si trebuie sa reamintesc aici un caz recent: ambasadorul Ungariei in R.Moldova face o vizita in ianuarie 2013 in UTA Gagauzia, regiune rusofona si autonoma, se intalneste cu baskanul Mihail Formuzal, iar in septembrie, presedintele Consiliului judetea Harghita ii trimite lui Formuzal proiectul unui acord de colaborare intre judetul Harghita si regiunea Gagauza!
Apropo de ceea ce spuneati legat de coincidente…
Sigur, dar acestea sunt totusi lucruri minore. Recent, lucrurile au intrat in acceleratie, iar relatia Rusia-Ungaria poate atinge cote fara precedent, sub chipul unui parteneriat strategic asumat explicit.
Cred ca dincolo de toate puseurile oficialilor unguri cu referire la minoritatea maghiara, autonomie etc., ceea ce trebuie sa ingrijoreze cu adevarat Bucurestiul este, de pilda, o declaratie precum cea a Directorului Politic al MAE maghiar, Szabolcs Takacs, care spunea acum vreo doua luni ca unul dintre scopurile majore ale politicii externe ungare este sa reduca decalajul dintre UE si Rusia. Sa devina Ungaria, cum ar fi zis un presedinte american, o punte intre UE si Rusia!
Ceea ce Romania nu a reusit sa fie pana acum.
Problema nu este ca nu a reusit sa fie punte – problema este ca nu a reusit sa fie ceva! Sa dea un semnal lumii ca are, totusi, un proiect in regiune. Ungaria are unul! Ca e bun sau rau, periculos sau nu, riscant sau nu, e alta discutie. Dar, repet, Ungaria are un proiect pe directia Est, iar Rusia consimte la acest parteneriat.
Orban s-a intalnit cu Putin la Moscova la inceputul acestui an si au pus bazele parteneriatului strategic, adica “strategia deschiderii catre Est”, cum ii spun ungurii. Aceasta include chestiuni serioase, grele, grave.
Nu e vorba despre schimb de mesaje politicoase sau acorduri culturale – nivelul la care suntem noi acum. E pe agenda chestiunea conductei South Stream, comertul agricol – Rusia a fost luna trecuta oaspete de onoare la Targul agricol de la Budapesta, unde s-a anuntat un reviriment comercial intre cele doua state, care oricum e undeva la 12 miliarde -, Rusia este partenerul economic principal al Ungariei din afara UE, se anunta deschiderea camerelor de comert ruso-maghiare din Moscova pana la Rostov, Krasnoyarsk, Irkutk sau Novorosisk. Toate puncte strategice! Ungaria, la randul ei, a fost invitatul de onoare la marele Targul de carte de la Moscova din septembrie.
Deci, un joc diplomatic extrem de consistent si un parteneriat strategic care incepe sa functioneze pe toate nivelele.
Dar Ungaria este stat membru al UE si al NATO. Cum este privit acest parteneriat acolo?
Aici este marea intrebare si marea provocare, daca vreti. Noi trebuie sa invatam un lucru: oricat de izolata international ar fi Ungaria la un moment dat, ea tot va avea mai multe canale de comunicare externa decat o Romanie izolata. Si asta se vede clar in cazul Ungariei lui Orban. Recent, a fost invitat in eurosceptica Londra, s-a intalnit cu premierul conservator David Cameron, apoi la prestigiosul Chatham House, unde a tinut un discurs pe teme politice, dar si strategice.
Discursul sau s-a numit “Rolul valorile traditionale in viitorul Europei” si a fost laudat de presa conservatoare. Printre altele, Orban a spus acolo ca, in conditiile esecului Europei post-nationale si a indepartarii si izolarii Vestului de periferia sa estica, statele abandonate de aici nu vor mai putea evita o relationare cu Rusia, chiar o confruntare negociata.
Tot ceea ce face acum Budapesta, adica intarirea statului, centralizarea si preluarea parghiilor de putere la guvern, nu face decat sa pregateasca o asemenea relationare.
Pentru aceasta evaluare, un analist de talia americanului George Friedman, seful Stratfor, nu doar ca i-a dat dreptate premierului maghiar, dar l-a considerat un personaj complex si nuantat, care intelege dificultatile zilei, dilemele geopolitice, si este dispus sa isi asume si solutiile, indiferent cat de dificile ar fi ele.
Ce poate face Romania, in aceste conditii, in relatia cu Rusia? Sa faca ceea ce face Ungaria?
Repet ceea ce spuneam adineauri. Chestiunea semnificativa pentru Ungaria este faptul ca are o strategie in raport cu Estul, una care, in conditiile fragmentarii si a lipsei de orizont a Europei asa-zis post-nationale, nici macar nu mai pare atat de blamabila in ochii partenerilor euro-atlantici.
Romania nu este insa Ungaria. Si nici nu poate, chiar daca ar vrea, sa procedeze in acelasi fel. Problema este sa fie capabila sa isi asume si ea o strategie in aceasta zona si sa arate ca este capabila sa o urmeze. Daca in aceasta strategie intra si relansarea relatiei cu Rusia, si nu vad nimic condamnabil in asta, dar aceasta e dificila din mai multe ratiuni.
Prima, faptul ca Rusia a inchis relatia, cel putin pana in 2015, dupa prezidentiale. Numirea nouluiambasador rus si deschiderea dezbaterii intr-un spatiu public, civilizat, nu trebuie sa ne insele. E doar o schimbare de atmosfera, nu de substanta. Chiar si vizita ministrului roman de externe la Moscova face parte din acelasi pachet, chiar si o eventuala vizita a premierului in 2014. Dar nu intrevad o deschidere reala pana in 2015. Aici nu e vorba doar de istoria veche de 135 de ani, cat de istoria recenta. Si asa e foarte vie in mintea rusilor.
In al doilea rand, relatia Romaniei cu Rusia va fi determinata de ce se va petrece la Vilnius la Summitul Parteneriatului Estic din noiembrie. Acolo sunt doar doua scenarii, iar miza e Ucraina.
Primul, cel de succes, inseamna semnarea de catre Ucraina a Acordului de Asociere si a celui economic, parafarea de catre R.Moldova si Georgia etc. In acest scenariu, UE arata ca este dispusa sa mearga mai departe, chiar sa se confrunte cu Rusia, daca e cazul, ca Parteneriatul Estic este o politica serioasa, asumata de toti membrii si implementata cu succes. In acest caz, rolul Romaniei pe dosarul estic ramane redus, nici esential, nici neglijabil, pozitia Bucurestiului va fi cea a UE, cu mici accente personale fata de R.Moldova, cum a fost cel cu deschiderea pietii de vinuri.
In aceasta situatie, nu e prea mult loc pentru o relatie consistenta cu Rusia, care oricum va fi iritata de un succes la Vilnius al europenilor in “vecinatatea ei apropiata”. E prematur deocamdata sa vorbim despre o relatie a Romaniei cu Rusia, in conditiile in care nu stim acum comportamentul Rusiei fata de esec. In cazul unui Vilnius de succes, miza unei relatii cu Rusia nu se mai pune cu atata acuitate.
Ce inseamna un esec la Vilnius si care vor fi consecintele?
Inseamna esecul semnarii cu Ucraina. Vilnius 2013 devine un soi de Bucuresti 2008, cand Vestul a promis mai mult decat a putut sa ofere. Atunci, la Bucuresti, in cartile NATO erau Ucraina si Georgia, dar Germania s-a opus. Acum, la Vilnius, e doar Ucraina in cartile UE si trebuie sa vedem cine se va opune.
In acest moment negocierile sunt intense, Bruxellesul, Kievul, Moscova, Washingtonul, statele UE sunt prinse in jocuri diplomatice consistente. Nu totul depinde doar de Kiev, asa cum nu totul depinde doar de Bruxelles. Nu e clar daca Iulia Timosenko este miza deciziei sau pretextul.
In conditiile in care cel putin pe dosarul sirian Moscova discuta, pentru prima data dupa Razboiul Rece, de la egal la egal cu Washingtonul, rezultatul nu este insa foarte previzibil.
In cazul unui esec la Vilnius pentru europeni, datele problemei se schimba radical. Paradoxal, problemele Romaniei in regiune vor creste, dar si importanta strategica a Bucurestiului. In acest caz, Bucurestiul nu va mai avea cum sa se comporte mediu/onorabil – cum o face acum in siajul politicii europene fata de Est -, ci va avea doar doua optiuni. Esecul sau relevanta diplomatica!
Este clar ca totul va trebui redesenat: atitudinea fata de R.Moldova, care va trebui, totusi, scoasa cumva, oricum, din zona gri, relatia cu Moscova, care va jubila in fata unei UE confuze, fragmentate, lipsita de proiect rasaritean.
In acest caz, o relatie cu Rusia devine stringenta! In conditiile unui esec european la Vilnius, inseamna ca… Budapesta a avut dreptate, si ca ceea ce spunea Orban despre o relationare cu Moscova trebuie sa se produca.
Ce sanse are Romania in acest caz?
Romania va avea o misiune extrem de dificila, cu o Rusie resurgenta si o Ungarie mult mai bine plasata in relatia cu Moscova. Axa Moscova-Budapesta se va pune in functiune... As spune insa ca indiferent de rezultatele de la Vilnus, dar cu atat mai mult daca Vilnius va fi un esec, Bucurestiul trebuie sa invete ceva din lectia Ungariei. Nu sa se comporte precum Budapesta in politica internasi externa, ci sa poata controla parghiile esentiale intr-o viitoare posibila “confruntare negociata” cu Rusia.
Spre deosebire de Ungaria, Romania are la dispozitie in primul rand parghiile energetice. Energia este atuul Romaniei in orice deschidere sau negociere cu Estul. Daca Bucurestiul nu este capabil sa controleze aceste parghii si sa gestioneze competent dosarul acesta – si ce se vede acum este pentru mine extrem de ingrijorator!-, orice dorinta de relansare a relatiei cu Rusia suna aproape ridicol.
Dan Dungaciu este Director al Institutului de Stiinte Politice si Relatii Internationale al Academiei Romane si Presedintele Fundatiei Universitare a Marii Negre.
- Adevarul:
Şeful NATO: Construcţia scutului antirachetă va începe în România până la sfârşitul lunii octombrie
Construcţia în România a sistemului de apărare antirachetă AEGIS, în conformitate cu proiectul scutului antirachetă în Europa, va începe până la sfârşitul lunii octombrie, a declarat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, marţi, la Bruxelles, după reuniunea miniştrilor apărării din statele membre ale Alianţţei Nord-Atlantice.Într-o declaraţie de presă făcută pentru ziariştii ruşi înainte de începerea reuniunii, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a afirmat, de asemenea, că scutul antirachetă din Europa va proteja până în 2018 întreaga populaţie a ţărilor membre ale NATO. „Considerăm ameninţarea unui atac cu rachetă ca fiind reală, de aceea avem nevoie de un sistem corespunzător de apărare. Până în anul 2018, acest sistem de apărare antirachetă va proteja întreaga populaţie a Europei şi a ţărilor membre ale NATO“, a afirmat Rasmussen,citat de agenţia Ria Novosti, preluată de agerpres.ro Anders Fogh Rasmussen a insistat că scutul antirachetă are un caracter strict defensiv şi a propus Rusiei, ţară care consideră că acest sistem este îndreptat împotriva sa, să participe la acest proiect. Sistemul american de apărare antirachetă în Europa, despre care NATO şi SUA susţin că are drept scop contracararea ameninţărilor venite din partea Coreii de Nord şi Iranului, a fost o sursă constantă de nemulţumiri în relaţiile americano-ruse în ultimii ani.
Scutul american şi iluzia securităţii României
În ediţia din iulie/ august a FP România, Gabriel Elefteriu, tânăr analist de intelligence şcolit la Londra şi rămas să lucreze acolo, discută parteneriatul dintre SUA şi România din perspective tabu la Bucureşti. Mesajul analizei sale: “Dincolo de orice, pe Armata Română, nu pe <scutul [?]> american, se întemeiază securitatea acestei ţări, într-o lume din ce în ce mai periculoasă.”
Readucem în discuţie această analiză, pentru contrast, în contextul vizitelor la Washington ale premierului Ponta şi ministrului Apărării, prezentate exclusiv apologetic, fără nicio analiză temeinică – fie şi contestabilă, ca oricare alta. Londra, iulie 2013 Subiectul „scutului” anti-rachetă şi implicaţiile sale militar-strategice pentru apărarea naţională nu au fost supuse unei dezbateri consistente în România, nici înainte, nici după decizia prezidenţială de angajare a ţării în acest sistem.
Remarcabila declaraţie din 2010 a preşedintelui Băsescu, potrivit căruia, odată cu instalarea complexului american la Deveselu, nivelul de securitate al României va fi „cel mai înalt din istoria ţării”, a fost acceptată cu relativ puţine întrebări şi discuţii de către naţiune – ca de altfel şi întreg lungul şir de decizii umilitoare şi debilitante care au lovit Armata Română în ultimii ani. Însă adevărul este fundamental diferit: participarea românească în sistemul anti-rachetă este o monedă cu (cel puţin) două feţe, iar politica de securitate a ţării se sprijină în mare parte pe iluzii şi pe interese politice interne. Orientarea strategică a României este foarte clară: un angajament ne-echivoc de partea ordinii vestice, prin Uniunea Europeană şi NATO.
Fără nici un dubiu, aceasta este alegerea naturală, corectă şi de partea bună a istoriei, din punct de vedere al valorilor pe care sunt construite aceste organizaţii. Dar, din punct de vedere al realităţilor de putere, alianţa nord-atlantică este doar singura alegere posibilă pentru România, întrucât această ţară este mult prea slabă pentru a contempla alternativa unei o existenţe mai bune în afara acestei structuri. Condiţia ideală pentru state de talia României, aflate la intersecţii ale jocurilor marilor puteri, este aceea a unei maxime flexibilităţi şi independenţe în materie de politică externă. Aceasta dă unei ţări cea mai bună şansă de a-şi urmări şi apăra interesele naţionale.
Următoarea situaţie pe scara fericirii geopolitice este cea în care statul respectiv devine parte a unui bloc sau alianţe fixe, dar în cadrul căreia ocupă o poziţie de forţă şi influenţă, care, totuşi, îi permite să-şi apere interesele într-o bună măsură. Încă o treaptă mai jos, unde se află şi România, sunt statele „prinse” într-o alianţă dar care sunt atât de slabe încât exercită o influenţă foarte mică asupra deciziilor marilor aliaţi, deci au o capacitate minimă de a-şi apăra propriile interese – atât în interiorul cât şi în exteriorul organizaţiei. Se poate şi mai rău: ţări care sunt şi slabe, şi (relativ) „singure” pe lumea geopolitică. Ideea este că simpla apartenenţă la o structură internaţională de securitate, în sine, nu este decât o parte a poveştii – contează foarte mult, adesea decisiv, ce poziţie şi câtă influenţă are ţara în interiorul respectivei structuri.
Cu toate acestea, exact asta se vede din declaraţia triumfalistă a Dlui Băsescu din 2010 şi din politica de apărare şi securitate a regimului d-sale: impresia că, dacă România este în NATO şi sub „scut”, s-a rezolvat problema apărării. Aducerea americanilor la Deveselu a semănat teribil de mult pentru preşedintele României cu celebrul moment „mission accomplished” al lui George W. Bush din 2003, cu puţin înainte de dezlănţuirea dezastrului din Irak.
Acelaşi sentiment de complezenţă, aceeaşi miopie, aceleaşi iluzii cu privire la natura securităţii şi, în context românesc, cu privire la ce înseamnă „scutul”. Din punct de vedere strict militar „scutul” este de puţin folos României – iar termenul este evident inexact, de unde şi ghilimelele folosite aici. Aspectele militare Din punct de vedere strict militar „scutul” este de puţin folos României – iar termenul este evident inexact, de unde şi ghilimelele folosite aici. În primul rând, tehnologia sistemelor de apărare împotriva rachetelor balistice, inclusiv varianta Aegis Ashore destinată bazei de la Deveselu, nu este nici pe departe 100% eficientă. Rata de succes în testele de interceptare este controversată, în principal din cauza faptului că aceste teste sunt sub control strict militar, iar complexitatea tehnologiei face ca observaţiile şi analizele independente să fie greu de efectuat cu exactitate în lipsa unor seturi complete de date. De fapt, cel mai recent test, din 5 iulie, în Pacific, cu un cost de 214 milioane USD, a fost un eşec total. În orice caz, chiar Pentagonul admite că în prezent eficienţa medie la interceptare a sistemului Aegis (în multiplele variante ale sale) este undeva între 82% şi 84%. Asta, merită subliniat, în condiţii de test ideale şi perfect controlate. În condiţii de luptă, inamicul are şi el ceva de spus, iar dispozitive „anti-scut”, de penetrare şi derutare există deja şi sunt mai uşor de îmbunătăţit decât rata de succes la interceptare a sistemelor anti-rachetă. Din acest punct de vedere, „scutul” va fi mereu cu un pas în urmă.
Rusia, de exemplu, deţine deja şi îmbunătăţeşte constant o gamă întreagă de astfel de sisteme şi dispozitive „anti-scut”, ca Terek sau Atropus. Exemple specifice includ: ţinte false endo-atmosferice de a treia generaţie, cu generatoare de căldură pe bază de plasmă ce reproduc exact „semnătura” focoaselor; dispozitive generatoare de puls electromagnetic, ce orbesc sistemele de localizare în infraroşu şi radar ale interceptoarelor; focoase manevrabile, planoare şi cu separare paralelă, şi aşa mai departe. Ce rămâne, aşadar, din eficienţa „scutului” anti-rachetă, care oricum începe de la 82-84%? Probabil nu suficient pentru a justifica ideea că acest sistem a catapultat instantaneu România la nivelul maxim al securităţii din întreaga sa istorie.
Al doilea aspect major legat de „scut”, dincolo de eficienţa în sine a sistemului, este că nu acoperă decât un (mic) segment din gama de capabilităţi miliare ofensive pe care un inamic le-ar putea folosi împotriva României: un atac strategic cu rachete balistice (deci nu orice fel de rachete, cum s-ar putea înţelege din termenul generalist „scut anti-rachetă”).
Dincolo de această situaţie limitată, scutul nu aduce nici un fel de aport direct la securitatea ţării. În plus, „scutul” anti-rachetă reprezintă o capabilitate strict defensivă (cel puţin în varianta actuală), comparativ cu o forţă aeriană, de exemplu. În consecinţă, efectul său de descurajare (deterrence) a unor potenţiale acţiuni ofensive împotriva ţării este neglijabil: inamicul poate ataca fără riscul unei contra-lovituri asupra propriilor forţe şi teritorii din partea armamentului de la Deveselu. Legat de ultimul punct, se poate spune că, în realitate, efectul „scutului” este exact invers: prezenţa interceptorilor americani la Deveselu nu numai că nu măreşte substanţial capacitatea militară de apărare a României şi nici nu descurajează alte forme de atac, ci, de fapt, încurajează potenţiali adversari să-şi perfecţioneze tehnologiile şi să-şi mărească arsenalele de rachete ofensive ca răspuns la acţiunile americane în Europa de Est. Este exact ceea ce fac ruşii în prezent, nu numai în privinţa rachetelor balistice, dar şi a celor de croazieră, de exemplu, al căror număr este planificat să crească masiv.
Rezultatul final este că ameninţarea potenţială la adresa ţărilor-gazdă, inclusiv România, creşte, iar nivelul de securitate, evident, scade. Vorbim, desigur, despre o ameninţare potenţială, dar care acum este directă, întrucât, prin amplasarea „scutului” la Deveselu, România devine automat o ţintă militară într-un potenţial viitor conflict.
În acest context un aspect esenţial este că sursa acestor consecinţe importante, anume „scutul”, nu este sub comandă românească, nici măcar NATO, ci sub comandă americană. Într-o potenţială viitoare criză regională în care doar România – nu şi SUA – va avea o miză, este de aşteptat că Washingtonul nu va permite României să-şi urmărească interesul naţional până la capăt.
Aspectele politice
Aceasta ne aduce în zona consecinţelor politice ale acordului anti-rachetă promovat şi semnat de Preşedintele Băsescu, cu sprijinul larg al clasei politice. A accepta o prezenţă militară străină independentă şi permanentă pe teritoriul naţional este cea mai importantă decizie în materie de securitate naţională pe care o poate lua o ţară suverană. Este o decizie care fixează România foarte ferm – mai mult decât ca simplu membru NATO – în sistemul intereselor de apărare şi de politică externă americane; şi acesta e un drum cu două sensuri. Pe de o parte, cu trupe şi tehnologii militare de ultimă generaţie desfăşurate aici, pentru SUA este acum mai important ca niciodată să se asigure că România nu o va atrage, prin asociere, în „încurcături”. Într-o potenţială viitoare
criză regională în care doar România – nu şi SUA – va avea o miză, este de aşteptat că Washingtonul nu va permite României să-şi urmărească interesul naţional până la capăt. Cel mai probabil, SUA vor căuta să forţeze cel puţin un compromis în defavoarea României – pe modelul Suez 1956, când America a forţat fără menajamente mâna chiar şi celui mai vechi şi puternic aliat, Marea Britanie.
Iar România, prea slabă în relaţia cu partenerul american pentru a face altceva, se va conforma. Acesta nu este atât un scenariu, cât ilustrarea noii realităţi de influenţă şi interese în relaţia americano-română prilejuită natural şi automat de „scut” – iar în această ecuaţie singurul element variabil sub controlul României este forţa sa militară. Doar prin refacerea armatei române se poate echilibra cât de cât raportul cu America, astfel încât alianţa să funcţioneze eficient în favoarea României. Se pare că Polonia a înţeles acest lucru mai bine decât Bucureştiul. Aflată acum în faţa aceleiaşi probleme, Polonia a ales să investească masiv în apărare, în special în propriul sistem naţional anti-rachetă: va achiziţiona şase baterii MRBM (medium range ballistic missile/ rachete balistice cu rază medie) până în 2022 – separat de ce instalează americanii pe teritoriul polonez.
Dincolo de explicaţiile militare (de exemplu, rachetele Iskander pregătite de Rusia împotriva scutului), măsura poate fi interpretată ca o poliţă de asigurare şi un mesaj că, inclusiv în întreg spectrul anti-rachetă, Polonia poate sta în picioare şi singură, într-o relaţie echilibrată cu SUA. Faptul că resursele militare şi economice ale SUA sunt în scădere ar putea foarte bine împinge Washingtonul către un nou „deal” cu Moscova în câţiva ani, lăsând ţări ca Polonia şi România să se descurce singure cu resentimentele acumulate de Rusia faţă de ele în contul „scutului” anti-rachetă. Din nou, se pare că Polonia înţelege foarte bine aceste dinamici, motiv pentru care şi-a mărit cu 32% bugetul de apărare în ultimii patru ani.
Aspectele geopolitice
Cealaltă mare consecinţă a strânsei îmbrăţişări politico-militare a Americii, şi al doilea sens al noului drum româno-american inaugurat prin adoptarea „scutului”, ţine, direct vorbind, de relaţia cu Rusia. Sentimentul de siguranţă care se degajă din declaraţiile Preşedinţiei Românei şi ale altor analişti pare a se întemeia, cu privire la Rusia şi separat de virtuţile „scutului”, pe trei presupuneri principale. Prima, că angajamentul SUA faţă de securitatea Europei de Est este de neclintit şi de lungă durată. A doua, că nici ruşii nu iau în serios „scutul” antirachetă, care nu ar avea nici o relevanţă pentru securitatea Rusiei. A treia, că Rusia a decăzut mult şi nu mai reprezintă o ameninţare serioasă.
Deşi e ceva adevăr în toate aceste aserţiuni, există şi multă lipsă de substanţă. Legat de viitorul dinamicii americano-ruse, indiferent de toate declaraţiile oficiale, aceasta este sub semnul incertitudinii într-o lume care se schimbă rapid şi în care alianţele fixe pot fi contra-productive. Iniţiative ca „reset”-ul relaţiei cu Rusia în 2009, reorientarea militară spre Pacific cuplată cu retragerea de trupe din Europa şi refuzul de a sprijini direct operaţiunile NATO în Libia în 2011, toate arată că SUA nu sunt chiar acel garant implacabil al intereselor de securitate europene (inclusiv româneşti) pe care şi-l imaginează unii. În ciuda eşecului final, reset-ul a fost un succes pentru o bună perioadă de timp şi nu e improbabil să fie re-editat, poate în momente mai neconvenabile pentru România. Faptul că resursele militare şi economice ale SUA sunt în scădere ar putea foarte bine împinge Washingtonul către un nou „deal” cu Moscova în câţiva ani, lăsând ţări ca Polonia şi România să se descurce singure cu resentimentele acumulate de Rusia faţă de ele în contul „scutului” anti-rachetă. Din nou, se pare că Polonia înţelege foarte bine aceste dinamici, motiv pentru care şi-a mărit cu 32% bugetul de apărare în ultimii patru ani. Principiul incertitudinii, care face ca SUA să nu fie garantul securităţii (est-)europene visat de unii, este acelaşi motiv care face ca Rusia să rămână fermă în opoziţia faţă de „scut” şi să-l considere o ameninţare strategică, ca şi pe ţările-gazdă. Această incertitudine trebuie subliniată: arhitectura şi orientarea EPAA (sistemul anti-rachetă dezvoltat de America în Europa de Est, în faze succesive) nu sunt îngrădite de nici un fel de reglementări sau limitări legale din partea SUA. Sistemul poate fi extins (de exemplu, este expres prevăzută posibilitatea adăugării de baterii THAAD), restrâns (de exemplu, recenta anulare a Fazei 4 pentru Polonia) sau modificat (aşa cum s-a întâmplat când administraţia Obama I a renunţat la planurile administraţiei Bush pentru un sistem bazat în Cehia şi Polonia în favoarea formulei Polonia-România-Turcia).
Iar refuzul SUA de a oferi garanţii legale Rusiei că sistemul anti-rachetă nu este îndreptat împotriva sa se bazează tocmai pe recunoaşterea faptului că viitorul este imprevizibil şi că ameninţarea se poate schimba. Dincolo de toate acestea, din perspectiva Rusiei, problema fundamentală, până la urmă legitimă, este instituirea principiului staţionării de trupe şi sisteme militare americane avansate în baze din state est-europene. Acest lucru este fără precedent şi va rămâne o permanentă ameninţare din punctul de vedere al Moscovei. Cu privire la tendinţa multor analişti, în special vestici, de a desconsidera potenţialul Rusiei, evidenţa ultimilor ani sugerează contrariul. Treptat, dar sigur, Kremlinul a întors sau a domolit valul pro-occidental care, de la mijlocul anilor 2000, re-orientase ţări ca Georgia, Ucraina şi chiar Moldova cu faţa spre Vest. Uniunea Europeană, adversarul politic, se zbate să supravieţuiască sub presiunea austerităţii. NATO, adversarul militar, este din ce în ce mai slab (a se citi: sărac), divizat (vezi episodul Libia) şi, mai ales după retragerea din Afghanistan din 2014, irelevant. Între timp, Dl Putin şi-a întărit poziţia internă, eliminând aproape orice urmă de democraţie, şi a lansat un vast program de reînarmare în valoare de peste 700 miliarde de dolari, cu orizont de timp 2020.
O flotă de război a fost recent trimisă în Mediterana, unde va rămâne permanent, pentru prima dată de la Războiul Rece. Exemplele şi detaliile pot continua – dar esenţa este clară: geopolitic, Rusia este în ascensiune, iar în acest joc competitiv România are nevoie de o strategie puternică, bazată pe capabilităţi reale. Ceea ce impresionează poate cel mai mult mai ales în această parte a lumii sunt forţa şi capabilităţile politice şi militare. În acest sens, şi având în vedere condiţionările „scutului”, reformarea şi modernizarea urgentă a Armatei Române este condiţia-cheie pentru realizarea cu adevărat a securităţii naţionale. Un orizont de timp la care trebuie să aspirăm este 2020, care reprezintă reperul temporal pentru procesele de transformare în care sunt angrenate cele mai importante armate din Europa.
Aspecte finale
Instalarea „scutului” american la Deveselu este încă o imensă concesie făcută gratuit de România unor interese strategice străine. Ca urmare, România este acum mai expusă (ca ţintă directă, permanentă), mai ameninţată (întrucât adversarii reacţioneză prin înarmare accelerată) şi mai dependentă politic de aliatul american – deci mai vulnerabilă diplomatic. Toate, consecinţe automate ale faptului că România nu era (şi nu este) nici pe departe pregătită să facă acest pas. Nu este, însă, greu de înţeles de ce nişte lideri politici fără viziune şi interesaţi doar să „marcheze” puncte politice în ţară au implicat România în această combinaţie dezavantajoasă. Dovada stă exact în ideea propagată insistent în ultimii ani de către liderii politici, anume că România a atins nivelul maxim al securităţii din întreaga sa istorie. Pe lângă faptul că această idee a oferit preşedintelui ocazia să se prezinte drept un fel de campion (la scară istorică) al apărării naţionale, guvernul, la rândul său, s-a ales cu un pretext facil pentru a menţine Armata Română în mizerie şi a re-direcţiona fondurile către zone ale bugetului cu mai mare randament electoral-politic. Fără îndoială, „scutul” nu este exclusiv o colecţie de veşti proaste pentru România.
În definitiv, faptul că serveşte interesele strategice ale SUA este un lucru excelent pentru balanţa globală de putere, deci şi pentru ţara noastră; alternativele sunt clar mai proaste. De asemenea, „scutul” reprezintă, teoretic, o oportunitate şi pentru Bucureşti de a-şi influenţa aliatul şi, poate, chiar de a folosi prezenţa militară americană pentru a creşte „greutatea” diplomatică a României. Desigur, adversarii majori, strategici, nu vor fi impresionaţi de acest lucru, deoarece ştiu că, în condiţiile actualei slăbiciuni a României, discuţiile se poartă cu Washingtonul, nu cu Bucureştiul. Ceea ce impresionează poate cel mai mult mai ales în această parte a lumii sunt forţa şi capabilităţile politice şi militare. În acest sens, şi având în vedere condiţionările „scutului”, reformarea şi modernizarea urgentă a Armatei Române este condiţia-cheie pentru realizarea cu adevărat a securităţii naţionale. Un orizont de timp la care trebuie să aspirăm este 2020, care reprezintă reperul temporal pentru procesele de transformare în care sunt
O Armată Română puternică (cu un buget care să atingă 2-2,3% din PIB până în 2020) este, de asemenea, foarte mult şi în interesul NATO şi va permite României obţinerea unei mai mari şi reale influenţe în această structură şi nu numai – din nou, pe model polonez. Nu trebuie să uităm, de asemenea, că dintre toate instituţiile şi reprezentanţii statului român, Armata a fost cea care a adus de departe cel mai mare capital de imagine pentru România în cercurile oficiale din Europa şi din lume în ultimii zece ani cel puţin. Şi este, într-adevăr, poate singura instituţie a statului care face cu adevărat cinste şi ne onorează în străinătate. Dar, dincolo de orice, nu trebuie să uităm că pe Armata Română, nu pe „scutul” american, se întemeiază securitatea acestei ţări, într-o lume din ce în ce mai periculoasă. Aceasta este singura perspectivă istorică care trebuie să ocupe mintea liderilor politici români.
Gabriel Elefteriu lucrează ca analist de intelligence în sectorul privat la Londra. Este licenţiat (first class honours) în War Studies la King’s College London, unde continuă cu un masterat în Intelligence and International Security.
- DCNEWS:
Apel cutremurător al victimelor horthyștilor: Opriți “retrocedarea” Ardealului către Ungaria
Participanții la simpozionul “Ardealul pâmânt românesc”, organizat de Asociația Foştilor Refugiați, Strămutaţi şi Expulzați din Ardealul de Nord Timişoara fac un apel cutremurător către Președinție, Parlament și Guvern pentru a opri “retrocedarea” Ardealului către Ungaria. Victimele horthyștilor subliniază că “dacă nu se iau măsuri urgente pentru curmarea evoluțiilor negative din societatea românească, riscăm să lăsăm moştenire urmaşilor noştri o țară deşertică, depopulată şi dezmembrată, îndatorată peste măsură şi fără nici o perspectivă pentru tânăra generație”.
Victimele horthyștilor își exprimă nemulțumirea față de retrocedările ilegale de imobile, tentativele de reanimare a unor sechele administrative staliniste de tristă amintire, lipsa de reacție a autorităților publice față de acțiunile concertate împotriva unității şi integrității țării, de subminare a economiei naționale şi de distrugere a mediului. Ei fac un apel pentru oprirea “retrocedării” Ardealului către Ungaria.
Față de situația prezentată, victimele horthyștilor fac următorul apel:
“Preşedinției, Parlamentului şi Guvernului României următoarele:
1. Să se ia măsuri urgente pentru curmarea retrocedarii ilegale de imobile foştilor proprietari sau urmaşilor acestora, care au fost despăgubiți pentru aceste proprietăţi în cadrul procesului optanților, a imobilelor care au fost în administrarea Statusului Catolic Ardelean şi a retrocedărilor pe baza unor documente false. Considerăm că este necesară anularea tuturor restituirilor abuzive şi restabilirea situației anterioare, fie şi pe calea instanței de judecată.
2. Să se excludă orice variantă de reconstituire a Regiunii Autonome Maghiare, o relicvă administrativă şi politică stalinistă de tristă amintire, constituită pe criterii etnice. Orice autonomie teritorială pe criterii etnice trebuie considerată un atentat la integritatea şi suveranitatea țării şi pedepsită ca atare. Apreciem că orice discuție pe tema ”Ținutului Secuiesc” este inutilă şi neavenită, având în vedere rezultatele ultimului recensământ al populației României, potrivit căruia s-au declarat secui un număr nesemnificativ de persoane. Pe de altă parte, ”scaunele secuiești” sunt entități administrative revolute, ele aparțin Evului Mediu. După instituirea Monarhiei Austro-Ungare (Dualismul austro-ungar), autoritățile maghiare de la Budapesta au decis imediat, în 1867, desființarea scaunelor secuieşti, iar în locul lor au apărut mai multe comitate (vármegyék). Reforma administrativă de după 1870 a confirmat redistribuirea secuilor în mai multe comitate alături de alte etnii, secuii nemaiavând privilegiul autonomiei. Scaunele secuieşti au rămas desființate de administrația ungară şi la reforma administrativă din 1876, teritoriul rămânând împărțit în comitate. Într-o Europă Unită ar fi absurd să revenim la o structură administrativă dinainte de 1867 şi să creăm în mijlocul României enclave – bantustane, constituite pe criterii etnice. Pentru soluţionarea mai fermă a acestei probleme vă rugăm să aveţi în vedere şi respingerea de către Comisia Europeană a cererii liderilor UDMR, PPMT, CNS, privind acordarea autonomiei pe criterii etmice.
3. Să se solicite urgent şi imperativ, instituțiilor publice să reprime energic orice fel de acțiuni care aduc atingere unității şi integrității Statului Român ori aduc atingere valorilor unanim acceptate de Uniunea Europeană. România, țară membră a Uniunii Europene, nu poate constitui teatrul unor manifestări şovine, iredentiste şi antisemite. România nu este un sat fără câini, în care să facă vizite private şi să lanseze tot felul de provocări demnitarii unor țări vecine, unde sunt reabilitați şi comemorați criminali de război sau autori ai unor opere extremiste, şovine şi antisemite. Trebuie interzisă arborarea de drapele şi de însemne neautorizate de Statul Român”.
4. Federația noastră cere imperios să se interzică folosirea cianurilor pentru tratarea minereurilor aurifere şi exploatarea rezervelor de minerale si gaze ale țării prin metode agresive pentru mediu.
5. Mai solicităm, în baza drepturilor cetățeneşti prevăzute şi garantate prin Constituție, să se interzică tăierea ilegală şi irațională a pădurilor, exportul lemnului neprelucrat, sub formă de buşteni sau cherestea, din avuția Țării. Este necesară obligarea tuturor agenților economici care taie arbori să împădurească o suprafață dublă din acelaşi sortiment de arbori.
6. Introducerea în programa şcolară, alături de studierea Holocaustului, şi studierea persecuțiilor economice, sociale sau politice la care au fost supuşi românii din Transilvania şi lupta lor pentru egalitate în drepturile constituționale cu minoritățile conlocuitoare. Membrii federației noastre sunt foarte dezamăgiți de prestațiile tuturor guvernelor post-decmbriste de la București, care nu au fost capabile să stopeze discriminarea românilor ardeleni în propria lor țară şi să rezolve respectarea drepturilor cetățeneşti ale acestora, în baza legislației naționale şi la standardele Uniunii Europene.
7. Cerem acreditarea în regim de urgență a Complexului muzeal ”Andrei Bojor”din Mureşenii de Câmpie, comuna Palatca, jud. Cluj, ca ”Muzeu Național al Refugiaților”, care să funcționeze direct în subordinea Ministerului Culturii. Acest complex muzeal este unic în țară, el a fost construit cu efortul foştilor refugiaţi, expulzaţi şi deportaţi din perioada 1940-1945. El cuprinde şapte clădiri, obiecte, carți şi documente referitoare la prigonirea românilor din Transilvania, la crimele horthysto-fasciste săvârşite la Țaga-Sucutard, Mureșenii de Câmpie şi la Holocaustul evreilor ardeleni. În cadrul Muzeului funcționează şi un Centru pentru studiul istoriei şi sociologiei refugiului românesc. Pentru a putea funcționa la parametri normali şi pentru a putea fi dezvoltat, în viitor, este necesară trecerea lui în directa subordine a Ministerului Culturii.
Noul pact dintre Germania și Rusia, tip Ribbentrop-Molotov, lovește România și Ucraina
Un studiu coordonat de profesorul Andreas Umland și publicat de prestigiosul site de inteligence și geopolitică www.strat-eu.org lansează un serios semnal de alarmă pentru țările aflate la vest de Rusia. La fel ca în 1939, o alianță, economică de această dată, între Moscova și Berlin, lovește puternic interesele României și Ucrainei.
Studiul realizat la Universitatea din Kiev atrage atenția asupra cooperării dintre Germania și Rusia, care ar putea lua ostatice țările din zonă, prin șantaj energetic. Ucrainienii remarcă toleranța nemților față de autoritarismul regimului Putin. Cabinetul Merkel a ignorat cu îndârjire atacurile constante la adresa libertăților cetățenești și abuzurile guvernelor conduse, direct sau prin intermediari, de către Vladimir Putin. Mai mult, Germania se asociază neo-imperialismului rusesc, pe care îl sprijină economic. Căutarea profitului și mizele geopolitice merg mână în mână, susține studiul citat.
Rusia are ca obiectiv principal de politică externă refacerea Imperiului sovietic, prin includerea fostelor sale republici într-o uniune, condusă, evident, de la Moscova. Ucraina este cea mai importantă fostă republică și cel mai dificil de recuperat, așa că are parte de toată atenția Moscovei. Asistența pe care o oferă Germania este considerată imorală de către autorii studiului.
Cum a funcționat pactul
Concret, Ucraina reproșează Germaniei sprijinul acordat Rusiei în proiectele North Stream și South Stream, care vor transforma într-un morman de fier vechi principalul atu strategic al țării, respectiv conducta de gaz care leagă Siberia de țările europene. Așa cum a și avertizat Alexander Miller, șeful Gazprom. Costul celor două conducte, care ocolesc țara prin Marea Nordului și Marea Neagră, este de peste 40 de miliarde de euro, mult mai mare decât costul reparațiilor la conducta din Ucraina. Fără a lua în calcul și riscul de mediu, mai ridicat în cazul unor conducte subacvatice. Desigur, ca prin farmec, ecologiștii au ignorat pericolul, concentrându-se asupra altor ținte.
Cum a fost furată Ucraina
Ucrainienii sunt cu atât mai frustrați de evoluția proiectelor germano-ruse cu cât URSS a vândut, după 1945, mai întâi rezervele de gaz ale Ucrainei, acum epuizate, și a menținut intacte depozitele de gaz din Siberia. Tocmai gazul pe care îl vând, din 2012, prin North Stream. Cu ajutor german, Rusia a reușit să evite dependența de căile de transport ucrainiene, dar totodată ține captivă Ucraina care nu are alternativă la gazul rusesc.
Scenarii după inaugurarea South Stream
După ce amintește aceste fapte, prof. Umland nu poate avansa decât scenarii. Ucraina poate merge cu fermitate spre Vest, în condițiile în care reușește să recapete independența energetică. Singura soluție pentru a urma acest traseu ar fi să exploateze gazele de șist, din bazinele petroliere acum epuizate. O altă variantă ar fi accentuarea crizei economice și escaladarea tensiunilor, cu dezghețarea unor conflicte gen Abhazia sau Osetia. În fine, dacă Ucraina accepta statutul de subordonare față de Rusia, ar putea să caute salvarea în noul imperiu al lui Putin.
Vocea Rusiei amenință România
Situația României este asemănătoare celei în care se află țara vecină. Parteneriatul dintre Rusia și Germania a sabotat proiectul Nabucco, făcându-ne total dependenți de gazul rusesc. De altfel, rușii nu se sfiesc să amenințe voalat România. Încercând să minimalizeze interesul Rusiei față de blocarea proiectului Chevron, Vocea Rusiei scria ”În câteva luni, Bulgaria şi Grecia fiind racordate la gazele ruseşti, Gazprom va avea toate motivele să dezafecteze conducta de gaze care alimenta în trecut aceste ţări, tranzitând Ucraina, Republica Moldova şi România, obligând cele trei state să se aprovizioneze din altă sursă”. Cota de gaze alocate Republicii Moldova şi României reprezintă 0,6% din totalul exportului anual de gaze al Gazprom, arată site-ul citat. Practic, se spune că exportul de gaze spre România nu are valoare economică pentru Rusia, putând fi oprit dacă interesele politice o cer. Vocea Rusiei estima că, dacă rezervele de gaze de șist din România ar fi exploatabile, tot ar dura circa doi ani până ar putea asigura independența energetică a țării și avertiza că iarna anului 2013 se anunță deosebit de grea.
Legaturi:
- Dan Dungaciu despre INCERCUIREA RUSIEI. DE CE VA FI ROMANIA IN PRIMEJDIE
- Dan Dungaciu: MOLDOVA CADE DE PE HARTA. “A existat intotdeuna o alianta a tovarasilor de drum Moscova – Budapesta”
- Presedintele Rep. Moldova cere RETRAGEREA ARMATEI RUSE DIN TRANSNISTRIA. Dan Dungaciu confirma implicit SCENARIUL FEDERALIZARII MOLDOVEI DE GERMANIA SI RUSIA
- Alegeri in Rusia si scenariul unui nou “PACT” RUSIA-GERMANIA. E credibila ipoteza?
***
- Dupa Stratfor, CARNEGIE: expert american care ne indeamna sa NE “IMPACAM” CU RUSIA DUPA MODEL POLONEZ/ Basescu il “dezavueaza” pe FRIEDMAN si apara SCUTUL ANTIRACHETA
- George Friedman: jurnalul geopolitic al vizitei din ROMANIA. Despre DEZACORDUL cu Traian Basescu si seful NATO, iluzia garantarii SIGURANTEI NATIONALE prin parteneriatele euro-atlantice si O “OFERTA” CINICA
- GEORGE FRIEDMAN, ANALISTUL CIA trimis in Romania ca “SOL DE RAZBOI”. Interviu foarte important al sefului STRATFOR despre posibilitatea unei INVAZII RUSESTI pe teritoriul Romaniei si rolul tarii noastre de AVANPOST AMERICAN intre GERMANIA si RUSIA (video)
***
- Radu Golban despre MAREA PRADUIRE A TRANSILVANIEI PRIN RETROCEDARI/ Cum a ajuns un SAT INTREG din Ardeal sa fie RESTITUIT GROFILOR MAGHIARI/Catolicismul in Ardeal si scandalul retrocedarilor – un articol mai vechi dar actual al pr. Eftimie Mitra
- SATUL NADĂȘ la “Jocuri de putere” (VIDEO) – Rareş Bogdan, Marcel Bărbătei si localnicii despre JAFUL STRIGATOR LA CER AL RETROCEDARII ABUZIVE A UNUI SAT INTREG sau Cum sa stergi Transilvania de pe harta României, jefuindu-i pamantul, “legal”, bucata cu bucata
Doneaza pentru filmul "Scrum"
eu as previziona asa: Axa budapeşte-moscova-sofia
“Nu trebuie să uităm, de asemenea, că dintre toate instituţiile şi reprezentanţii statului român, Armata a fost cea care a adus de departe cel mai mare capital de imagine pentru România în cercurile oficiale din Europa şi din lume în ultimii zece ani cel puţin.”
Eu cred ca aceasta “armata romana” este doar o iluzie. Cred ca acei soldati romani sunt doar niste mercenari care lupta pentru salarii bune. Iar misiunile lor, departe de tara noastra, impotriva unor popoare care nu ne-au atacat si nici nu aveau vre-o intentie in acest sens, nu au nici-o legatura cu patriotismul sau cu apararea Romaniei.
Sa nu uitam ca acesta “armata romana” este subordonata politic, economic si militar unor forte straine. Bineinteles ca totul este mascat in frumosul ambalaj al NATO.
Iar scutul de la Deveselu, dupa umila mea parere, este doar o modalitate de a trece si Romania pe harta potentialelor tinte.
@Sluga:
Pai da, cam asta spune si articolul respectiv.
@slugă netrebnică
Oamnei buni, dar chiar atât de grav am deraiat de la realitate încât am ajuns să colportăm prosteşte toate fitilele disipate de adevrsarii naţiei noastre? Dar măcar bun simţ avem? Ce înseamnă asta: “nu au nici-o legatura cu patriotismul sau cu apararea Romaniei”? Dar cu are legătură atunci executarea unui ordin al comandantului tău în a-ţi risca viaţa prin nuş ce coclauri şi ţări uitate? Crezi dumneata că are de ales soldatul unde să se ducă şi ce să facă acolo? Sau crezi că în profesia pe care şi-a ales-o are marjă de apreciere.. politică? Dacă eu caporal Traistă sunt de acord cu alianţa încheiată de Băse plec în Afganistan, iar dacă nu.. stau acasă! Aşa crezi dumneata că se întâmplă? Cum crezi dumneata că sunt trataţi militarii care ar avea o astfel de atitudine? Ce loc ar avea ei în armata română?
Apoi, care credeţi că este diferenţa între un soldat călit în luptă care execută ordinul superiorului şi unul care a stat acasă, pentru că nu e de acord cu Băse?
Ce înseamnă asta “mercenari care luptă pentru salarii bune”? Despre ce vorbim aici, despre.. jandarmii de la pungeşti care-şi bat bunicii? Dacă militarii sunt mercenari.. ăia ce sunt? Aveţi măcar idee ce presupune.. lupta? Credeţi că dacă ar primi ordin, n-ar lupta pentru salarii.. proaste? Aveţi idee cât de insultătoare este această “observaţie” pentru cineva care totuşi îşi riscă viaţa şi uneori şi-o dă sub steagul naţional? Bine că avem patrioţi de tastatură care se grăbesc să facă judecăţi de valoare cu privire la “lăcomia” eroilor noştri! Aceeaşi “patrioţi” care altfel, se prind foarte repede când presa insinuează diverse cu privire la ortodoxie, care surprind manipulări, dar care nu văd când sunt duşi de nas cu exact aceeaşi metode în privinţa Armatei române!
Dar poate ar trebui să dăm ordin să moară ăia prin Afganistan pe salariul minim pe economie! Să fie clar, salariile alea bune sunt în directă corelare cu salariile primite de ceilalţi soldaţi aliaţi şi ţine de firescul militar să-ţi respecţi toţi soldaţii aflaţi sub comandă în egală măsură! Modul cum ne raportăm noi la salariile alea vorbeşte de la sine despre respectul ce-l purtăm militarilor noştri şi despre valoarea pe care jertfa lor o are în ochii noştri. Mercenari nenorociţi care omoară oameni nevinovaţi.. pe salarii bune!
Oare nu cumva responsabilitatea despre care vorbiţi dumneavoastră este una politică? Nu cumva, dacă există vreo vină, este a acelora care i-a trimis acolo? Nu cumva este strict în responsabilitatea noastră, a civililor, să cenzurăm excesele politicului? Păi fă dumneata domnule/doamnă slugă un partid şi ţine-i acasă pe mercenarii ăştia lacomi! Sau porneşte o petiţie ceva, fă un ong, fă un minim sacrificiu pentru cauza în care crezi şi poate te vei lecui să mai cântăreşti cu uşurinţă disponibilitatea de a muri din ordinul unui politician trimis la butoane de nişte “patrioţi” ca dumneata!
Nu este prima dată când această idee este promovată pe RIC fără să stârnească nici o reacţie! Simplul fapt că Armata se află în topul încrederii românilor, alături de Biserică şi văzând războiul dus împotriva ţării noastre, documentat zilnic pe situl acesta, ar trebui să ne facă să fim infinit mai prudenţi în faţa unor astfel de idei.
Dar motivul principal pentru care m-am inflamat nu ţine de manipulările insinuate pe toate gardurile ci ţine de NEDREPTATE! Armata română este un exemplu de demnitate instituţională seculară şi chiar avem toate motivele să ne mândrim cu eroii noştri! Există uscături cum există, la o adică, şi în Biserică dar unde ar fi ţara asta dacă ar exista patriotismul şi profesionalismul “mercenarilor” şi în rândul civililor, fie ei bugetari sau ba! Suntem întrutotul îndreptăţiţi să privim cu mândrie la armata română, mai ales ştiind ce război ocult este dus împotriva ei, ştiind sacrificiile şi umilinţa instituţională la care este supusă de către politicienii pe care îi cunoaştem cu toţii!
Mai mult decât orice, Armata Română este peste măsură de vrednică de IUBIREA noastră! Puţine lucruri merită iubite în ţara asta cum merită armata română şi nu idealizez când spun aceste lucruri! Puţine lucruri merită rugăciunile şi lacrimile noastre cum o merită militarii noştri trimişi aiurea de politicienii faţă de care ne entuziasmăm prosteşte la fiecare patru ani! Puţine lucruri stârnesc o bucurie curată şi firească cum o face o uniformă a armatei române purtată cu credinţă, demnitate şi iubire de ţară!
Faptul că suntem împietriţi faţă de toate acestea ţine de boala noastră ca naţiune, de a ne spurca mereu valorile şi tradiţiile. Bine măcar că primesc aprecierea din partea străinilor şi uneori chiar din partea adversarilor. Poate veţi afla vreodată cum sunt văzuţi militarii români comparativ cu ceilalţi militari “aliaţi”, care urinează pe cadavre, asta printre multe altele.
Am ajuns să vorbim “statistic” despre “importanţa” Bisericii şi a Armatei pentru poporul nostru, dar nu reuşim să le mai înţelegem.. însemnătatea. Iar boala e la noi.. nu la “mercenari”.
@Utzu
As vrea sa ai tu dreptate, dar ceea ce cred eu, se bazeaza pe fapte si nu pe lozinci manipulatoare de genul:”bravii soldati romani care apara Romania omorand niste oameni prin Afganistan sau pe aiurea”.
Dupa revolutie, puterile straine ne-au spus sa desfiintam armata Romaniei si sa facem o structura minuscula, care va intra sub patronajul acestor puteri prin NATO si ca, aceste puteri straine ne vor apara.
In timp ce soldatii romani sunt platiti sa lupte pentru impunerea intereselor acestor puteri straine, Romania este jefuita si exploatata la maxim de aceleasi puteri straine care au zis ca ne apara.
“Dar poate ar trebui să dăm ordin să moară ăia prin Afganistan pe salariul minim pe economie! Să fie clar, salariile alea bune sunt în directă corelare cu salariile primite de ceilalţi soldaţi aliaţi şi ţine de firescul militar să-ţi respecţi toţi soldaţii aflaţi sub comandă în egală măsură!”
Serviciul militar nu mai este obligatoriu in Romania. Singura motivatie pentru care pleaca soldatii sa lupte prin tari straine sunt BANII.
Nu are nici-o legatura nici cu patriotismul si nici cu apararea Romaniei.
Cred ca este pacat sa ne imbatam cu falsa imagine a unei armate romane in adevaratul sens al cuvantului. Armata noastra a fost aproape distrusa, pastrandu-se doar o particica, pentru imagine.
Iar soldatii care se duc sa lupte doar pentru bani se numesc mercenari.
Sunt unul dintre romanii care a facut stagiul militar obligatoriu. Sunt unul dintre romanii care au iubit armata si care isi iubeste tara. Si sunt unul dintre multii romani care si-ar dori sa mai aiba o armata a Romaniei.
Dar totodata, sunt si unul dintre romanii care vad si inteleg (intr-o oarecare masura) ce se intampla in jurul lor.
Cred ca nici nu-ti trebuie prea multi neuroni functionali, ca sa-ti dai seama imediat, vazand modul de functionare a scutului, ca in caz de razboi al SUA cu Orientul Mijlociu, Indepartat sau Rusia, Romania devine, prima, “teatru de razboi”. Adica romanii, vor nu vor, vor fi “soldatul din linia intai” care in cele mai multe cazuri…nu scapa… 🙁
@sluga ….,
subscriu.
@Utzu,
tot ce ai scris este valabil doar intrun singur caz:daca armata ar fi formata din fii ai poporului luati cu”arcanul” la oaste,da,dar de vreme ce pt. actuala oaste se duc fii, cu buna credinta si stiinta pt. bani,fiind doar o slujba,cu riscurile ei,NU.In toate razboaile,cate au fost,au murit fii ai neamului,care si-au aparat poporul si pamantul din care s-au nascut.Nu idealiza ce nu trebuie,iar daca ai pe cineva,roaga-te pt.el.DOAMNE AJUTA.
@Utzu:
Tot respectul meu pentru acest raspuns remarcabil mai ales prin…normalitate!! O judecata limpede si demna a devenit o adevarata gura de oxigen.
Da, boala e la noi. Si ma intreb: cum am ajuns sa fim ASA bolnavi?? Ce se intampla cu noi?? Nu vad nimic similar in jur… Si nu e o intrebare retorica, ci o cautare sincera a unui raspuns clarificator!
Frecventez in perioada asta niste cursuri f interesante – lectori de prima mana, oameni scoliti, unsi cu toate alifiile si – culmea! – buni patrioti, care nu prididesc in a trage disperati semnale de alarma. Auditorul compus din 2 categorii: pustime care s-a nascut cu telefonul mobil in mana si, noi ailalti, categoria “dupa 20 de ani…”. Primii – indiferenti, apatici, europeni, interesati mai mult de tehnica atingerii unei cariere de succes decat de etica acelei cariere sau de lectiile istoriei sau de efectele dramatice ale patologiei colective. Ceilalti – plini de infumurare nationala tenace, mania persecutiei, dispret bascalios. Si unii si altii – alergici la autocritica, basicati in orgoliul national la cea mai mica sugestie de revizuire sau, macar, de adaptare strategica la context. Low profile-ul nu convine, nu e de nasul nostru. Oricum, lumea in general e vesela, atmosfera conviviala, lucrurile merg bine…se rezolva de la sine. Sunt printre putinii – daca nu singura – care se simte , in rafale, podidita de dramatism. Sigur, pesimismul nu e semnul unei prea bune stari duhovnicesti, stiu asta. Dar nici orice liniste nu e simptomul sigur al sanatatii sufletesti, sunt tot mai sigura de asta…
@sluga nedremnica
Da domne` aveti dreptate toti militarii sunt niste mercenari nenorociti care omoara femei si copii afgani, nu fac parte din poporul asta sunt niste specii extraterestre lipsite de credinta si de demnitate. o gloata de salbatici dotati cu bate.Numai e ca pa vremea lu` Nea Nicu cand mergeam cu loptica la scos sfecla…ce vremuri …,aia da armata, le topeam tancurile la rusi nu alta.
Dar acum, noroc cu sfintiile dumneavoastra ca va rugati ptr tara asta ca alfel era vai si amar.
@Gheorghe
Daca tanarul se angajeaza in armata pentru cca 1500 de lei si isi pune la bataie sanatatea si viata , eu cred ca e si altceva la mijloc, nu numai dragostea de bani. Nu credeti ?
@utzu
Sa ti dea Dumnezeu sanatate! De ziua armatei (adica maine :)) ai facut un mic si frumos cadou militarilor, satui sa se tot arunce cu noroi in ei din toate directiile
tot la vorba parintelui nostru drag, Arsenie Boca ajunge,…
Sansele Romaniei in istoria recenta au fost:
a) ca Ungaria , la sfarsitul WW 2, desi era tot atat de strans conectata la URSS , a cerut (si) ajutorul USA-UK pentru partajarea Transilvaniei. Si, zice Dl Watts in cartea ce-o prezentati, ca lui Stalin nu i s-a parut cusher. Plus ca miza URSS a ramas cred aceeasi: Transilvanie independenta=mar al discordiei intre Romania si Ungaria si un stat prea mic pentru a nu avea nevoie de un protector mare. Bine,si mama Angela iubeste tarile mici, cat mai mici. Deci se poate.
Aceeasi logica a jucat-o (admirabil de altfel) diplomatia sovietica cu Germania si UK. Cu prima impartindu-si Polonia (mutata si astazi ceva Km mai la Vest) si Basarabia toata,apoi cu UK impartind Europa de dupa razboi.
b)China. Mereu tinuta cam pe tusa de comunistii sovietici, lovita in orgoliu si interese. Si care, de cam 10-15 ani, isi tot trimite studentii si investitorii in Europa occidentala. Macar de ne-ar interesa.
in rest,un cutremur-doua pe colo-colo si ne darama nu doar Deveselu (numele ni se potriveste perfect..sorcova ne lipseste)
@celor de mai sus:
1877, Plevna. S-a promis pamant
1917, Marasesti, Oituz. S-a promis pamant.
Armata Romana o fi luptat din datorie, dar ostasul roman a luptat pentru ceva concret, pamantul lui. Caci pana la urma ce e tara daca nu o poti avea sub forma de pamant, care sa fie al tau?
La fel si astazi, soldatul roman – “mercenarul” – din Afganistan se afla acolo ca sa castige bani, dar nu pentru bani in sine este acolo, ci ca sa-si cumpere cu acei bani mai apoi pamant si casa. De cand e el romanul n-a luptat asa, din idealuri filozofico-politice inalte, ci pentru pamantul lui si batatura casei. Dupa cum ati vazut si la Pungesti, tara este doar daca o poti avea. Ca astazi poti avea particica ta mica-mica de Romania in batatura casei tale luptand in Afganistan, conteaza mai putin, important e daca pentru ea lupta soldatul roman. Fiti siguri ca romanii care lupta in Afganistan pentru pamantul si casa lor, o vor face la nevoie si aici, cu atat mai mult.
Acum, cu axa asta Moscova-Budapesta. Nimic nou, imi aduce aminte de Bela Kun (Cohen), nascut pe langa Bistrita. Rusii au nevoie de teritoriul nostru si nu de tot, ci doar de o fasie care sa le asigure acces catre Balcani, cat mai aproape de Mediterana, prin Adriatica. Asta a vrut Stalin la Yalta asta a vrut si Gorbi la Malta, de asta a cerut gen. Militaru sa intre trupele rusesti in tara (cand se pregateau sa plece din celelate membre ale Pactului de la Varsovia). Da’ noi cu incapatanarea noastra de a-i astepta pe americani am facut totul ca sa ne sucim. Suntem specialisti in a strica planurile tuturor, asta e dovedit de istoria noastra. Mai prost e ca stricand planurile altora, nici noi nu ne alegem cu nimic, pentru ca nu avem un plan al nostru, cum zicea si Dan Dungaciu. Asa ca planul Rusiei e simplu: daca dezmembrarea Iugoslaviei a fost un plan american (au obturat accesul Rusiei la mediterana prin Adriatica), dezmembrarea Romaniei este un plan rusesc, pentru asta si au nevoie de Ungaria si tot felul de indivizi dubiosi de etnie maghiara dar cetateni romani. Numai daca Romania se dezmembreaza culoarul spre sudul Balcanilor se deschide catre Rusia.
Pe partea cealalta, nici nu ne putem increde in asa-zisii aliati occidentali. Ei nu vor de aici pamant, ci ce e sub pamant. Cand totul va fi gata si luat, nu vor mai avea aici nici un interes, o sa isi ia jucariile si o sa plece, poate nu cu mana goala ci cu Transilvania, depinde cat de frumos fac ungurii tumbele.
Asa ca singurul plan pe care trebuie sa-l avem noi, intr-un fel, este sa mergem in Afganistan. Sa avem soldati care sa isi poata cumpara pamantul pe care stiu sa-l apere la nevoie. Si sa nu dam nimic la nimeni, cu orice risc si orice presiune. Nici teritoriu, nici resurse. Cel putin deocamdata, politica a devenit mai scrupuloasa decat in 1939, se vor abtine de data asta. O dovedeste Siria, iar noi suntem mult mai aproape de ei.
@ Liviu
“Dar acum, noroc cu sfintiile dumneavoastra ca va rugati ptr tara asta ca alfel era vai si amar.”
Pai chiar este vai si amar de tara asta.
@ Titus L
Tu chiar crezi ceea ce ai scris in comentariu?
Armata romana lupta ca sa-si apere tara, pamantul, casa, familia … impotriva cotropitorilor veniti peste Romania. Atunci era vorba de patriotism. Si soldatii trebuiesc platiti, pentru ca asta este meseria lor.
Diferenta este ca, inainte, armata romana apara tara din datorie, patriotism, dragoste, iar salariu primit era o consecinta necesar pentru intretinerea militarului si a familiei sale.
Soldatii care lupta acum in Afganistan sau alte colturi ale lumii fac parte dintr-o armata cotropitoare. Nu sunt acolo sa-si apere pamantul, casa, familia, traditia …
Ei sunt acolo doar pentru a castiga bani. Atat. Nu are nici-o legatura cu patriotismul si cu apararea Romaniei. Sunt mercenari si sunt platiti sa duca razboaie impotriva unor popoare ale caror resurse vrea sa le jefuiasca America, sau Germania, sau Franta, sau … sau toti acestia la un loc.
Iar despre dezmembrarea Romaniei, nu stiu daca si in ce masura este implicata Rusia, dar am citit un articol in care se spunea ca la Bruxelles a fost deja acceptata existanta unei reprezentari a tinutului secuiesc. Deci, mai degraba m-as uita spre Europa ca fiind interesata si implicata in dezmembrarea Romaniei. Asta nu ii exclude pe rusi.
OK, sper că v-aţi obişnuit cu mine şi vă rog să îmi iertaţi tonul folosit. Sunt din categoria aia: mă aprind repede.. dar pricep greu 😀 Îmi cer iertare şi faţă de jandarmii (de la Pungeşti) care se vor fi nimerit citind întâmplător pe aici.
Nu am pe nimeni în familie militar şi nici cunoştinţe care să activeze în armata română şi nu am scris ca să-mi apăr cunoscuţii, ci pentru că în continuare consider că acuzaţi pe nedrept.
Deci, nu pot face rabat de la fondul spuselor mele şi insist că faceţi o eroare judecând militarii, şi armata română în general, cu prea mare uşurinţă. Întrucât vă încăpăţânaţi să credeţi că totul se rezumă la bani şi pentru că nu argumentele vă pot face să vă schimbaţi părerea, v-aş ruga să priviţi cu atenţie, pe îndelete, aceste feţe. Sunteţi sigur că singura motivaţie pentru care aceşti oameni au murit sunt banii? Dar mai ales, sunteţi sigur că acei colegi ai lor care au fost martorii decesului lor dar au supravieţuit, care au fost la rândul lor la o clipă de moarte, au rămas să lupte.. pentru bani?
În fine sunt multe de spus pe tema asta, căci lipsa de iubire faţă de armată este cauzată de o lipsă de legitimitate a statului şi de o tradiţie destul de îndreptăţită de persiflare a serviciului militar, ca să mă exprim elegant. Avem o întrepătrundere de cauze obiective şi subiective care ne-au adus aici. Dar să lăsăm acum asta şi să ne referim la ce spuneţi aici:
Armata română nu s-a desfiinţat. Serviciul militar obligatoriu a fost abrogat acum 7 (şapte ani) în 2006, nu în 1990. În prezent, Armata română numără aproximativ 75.000 de militari, scăzând gradual de la 300.000 totalul celor încadraţi în mod regulat în ultimii ani ai perioadei comuniste. Dacă puterile străine ne-au spus să desfiinţăm armata şi să o înlocuim cu o structură minusculă, probabil că acesta este singurul loc în care am făcut exact pe dos! 75.000 este un sfert, iar nu o structură minusculă. Apoi, nici un tratat militar, NATO implicit, nu condiţionează desfiinţarea armatei şi nici nu stipulează garanţia automată a protecţiei militare în faţa agresiunilor militare. De când ruşii au făcut exerciţii neanunţate în Marea Neagră, “aliaţii” nici măcar “nu ne-au mai răspuns la telefon” când le-am cerut instituirea planului de contingenţă militară pentru ţara noastră. Că politicienii ne-au spus altceva referitor la “garanţiile de securitate”, asta este o cu totul altă discuţie. Militarii sunt primii care au atras atenţia asupra acestor minciuni. Puterile străine însă au impus dezarmarea Armatei române şi reducerea spre anihilare a capacităţii sale operative, printre altele pentru că atunci când ai un ciocan în mână, tendinţa este să cauţi să baţi cuie, iar Balcanii sunt în mod tradiţional un loc foarte neinspirat în care să fii tâmplar 🙂 Cu alte cuvinte, dacă distrugi armata, statele de aici nu au cu ce să se lupte. Însă în clipa în care “pierzi ciocanul” de fapt pierzi iniţial autonomia politică pe aspecte secundare, iar apoi suveranitatea.. cu toate consecinţele ce decurg de aici.
Dar motivele acestei reforme structurale ale forţelor noastre armate sunt multiple, după cum spuneam atât obiective dar şi subiective/determinate de factori politici. Reducerea numărului de militari încadraţi ţine preponderent de raţiuni obiective. Anularea capacităţii operaţionale a armatei române a fost determinată însă de factori de ordin politic.
Cele mai importante conditii obiective sunt (A) scăderea demografică accentuată şi (B) situaţia economică, prin aceasta înţelegându-se inclusiv schimbările calitative, de conţinut (ex.dezindustrializarea, deprofesionalizarea..) ale economiei româneşti şi nu doar rezultatele macroeconomice dezastroase ale tranziţiei şi (C) occidentalizarea, iar aici e mai greu de explicat, căci s-ar putea crede eronat că e un factor subiectiv , politic. Similar, a existat un curent internaţional de profesionalizare a forţelor militare, adoptat şi în cadrul NATO spre deosebire de modelul revolut al forţelor pactului de la Varşovia, dar nu la asta mă refer prin ociidentalizarea cadrului cultural din ţara noastră.
Dar mai întâi de toate, că dezastrul demografic prelungit (pag.10) a obligat, prin firea lucrurilor, la o reconsiderare a numărului efectivelor aflate în termen. Aici intră şi deschiderea graniţelor şi migraţia masivă a tinerilor după 2007 şi veţi înţelege că armata română, chiar cu serviciu militar obligatoriu, nu mai putea să păstreze organigrama comunistă. Se putea spera într-un maxim de 150.000 de efective, pe care trebuia propriu zis să le vâneze “cu arcanul” vorba domnului Gheorghe, numărul celor care fentau încorporarea fugind peste graniţă sau invocând motive medicale evidenţiind această tendinţă progresivă, faţă de care nu se puteau lua măsuri conforme unui ideal democratic.
Renunţarea la serviciul militar obligatoriu a venit însă şi ca urmare a unui curent de profesionalizare a forţelor militare, la nivel internaţional, care a făcut ca vechea noastră organizare să fie depăşită faţă de scopul ei defensiv. În Europa, cu excepţia Turciei, obligată de raţiuni geostrategice, şi a Ukrainei (până în 2015, când se va încheia şi la ei reforma), doar câteva ţări mici mai păstrează serviciul militar obligatoriu (detalii).
Pentru noi actuala formulă numerică nu este suficientă pentru apărarea teritoriului naţional în cazul în care modelul agresiunilor istorice convenţionale împotriva ţării noastre s-ar repeta. În orice caz, trebuie precizat că celor 75.000 de mii de militari în termen li se adaugă alte ~ 70.000 de rezervişti, din rândul celor disponibilizaţi în anii trecuţi, o rezervă care îşi atinge rapid limita operaţională odată cu trecerea timpului. Spre comparaţie, înainte de 1989 erau disponibili aprox. 700.000 de rezervişti (ex.gărzile patriotice) şi acestea structurate pe mai multe categorii, în funcţie de utilitatea/pregătirea militară, deci ar fi fost disponibili, cumulat, privind pur contabil, aprox 1.000.000 de combatanţi. Structura de comandă a armatei din prezent reflectă în mod necesar şi această categorie a “rezerviştilor” iar acesta este şi unul dintre motivele (secundare) pentru care presa acuză că avem prea mulţi ofiţeri superiori pentru prea puţini soldaţi încadraţi efectiv.
Am putea spune că, formal, reformele sunt justificate. Am în vedere şi faptul că vecinii noştri se află angajaţi pe acelaşi drum al reducerii efectivelor militare, distribuţia forţelor ţinând cont de potenţialii adversari. Doar că lucrurile nu mai stau cu totul aşa:
Enter.. Russia! Care cu programul ei de înarmare şi cu obiectivele de politică externă dă peste cap toate calculele strategice din zona noastră, în baza cărora am pornit pe drumul acestor reforme. Pe hârtie, calculul ar rămâne echilibrat doar dacă armata română ar fi corect înzestrată, cu deplină capacitate operaţională, iar alianţa NATO ar funcţiona impecabil. Realitatea însă este într-atât de departe de calculele pe hîrtie făcute de politicienii noştri încât pur şi simplu nu are rost să vorbim de aşa ceva.
Nici nu putem reveni la un model defensiv generalizat, întrucât economia noastră nu poate susţine singură un efort militar
prelungit(de fapt, noi nici să ne hrănim singuri nu mai putem.. ce să mai vorbim de altceva!) şi nu mai avem logistica militară necesară încadrării şi pregătirii unui număr semnificativ de rezervişti (unde îi cazezi, unde faci instrucţia, cu ce faci instrucţia, unde fac duş, cum/cu ce îi transporţi, unde îi asişti medical.. etc). Dar nici nu ne mai permitem să ne înzestrăm Armata la standarde decente, să ne ducem cu profesionalizarea până la capăt, măcar pentru a nu repeta figura din anii 40.Răspunsul politicienilor noştri este să nu vorbească despre scenariile “pesimiste”, căci dacă nu vorbeşti despre ele.. nu există. Până când realitatea bate la uşă, aleg varianta infinit mai comodă de a se gudura pe lângă marile puteri, vânzând tot şi orice pentru a da greutate în calculele strategice ale acestora.. mizei numită România, în speranţa că acestea vor inhiba pe vecinii noştri stimulaţi de jocul de putere rusesc, să nu cumva ne facă vreo surpriză neplăcută. Alegem deci calea diplomaţiei, a jocurilor de politică externă, pentru a acoperi starea catastrofală a armatei române, prinsă între două luntrii şi înţepenită acolo fără urmă de speranţă. Doar că politica noastră externă este şi mai – cu muuult mai – catastrofală decât starea forţelor noastre militare. Termenul “catastrofal” e chiar blând. Pe ambele paliere însă, militar şi diplomatic, un incident pe modelul Georgia 2008, adică o adiere de conflict direct cu Rusia, indiferent de motiv, va determina un “stop joc” pentru statul român şi toate iluziile privind tratate militare sau interese economice directe se vor spulbera în vânt. Asta pentru situaţia în care soarta nu ne este hotărâtă pe un şerveţel de hîrtie.
Revenind la armata română, se naşte o întrebare: Din punct de vedere militar, se putea face ceva diferit a.î. să nu ajungem aici? Păi, după mintea mea, în mare.. nu, nu se prea putea.
Căci în afara raţiunilor obiective amintite mai sus, dpdv subiectiv, trebuie înţeles că Armata în perioada comunistă a avut un pronunţat rol de malaxor identitar. Armata a vizat uniformizarea, alienarea şi frângerea individualităţilor în scopul creării tipologiei supusului obedient, cauţionat ideologic să se sacrifice pentru partid. Modelul patriotismului comunist este unul “insuflat” din exterior, iubirea de țară derivând din asumări ideologice iar nu din cultivarea valențelor spirituale ale fiecărui individ în parte. Din punct de vedere al psihologiei militare, cultivarea unor sentimente „curate” ale dragostei de ţară, realiste, sensibile la valori transcedentale nu îşi are rostul. Individul realmente iubitor de ţară, cu un patriotism fierbinte şi autentic, nu va putea găsi resurse de automotivare în faţa suferinţelor prelungite de atrocităţile unui război. Valorile de la care îşi revendică patriotismul în timpul stării de pace se relativizează într-atât în timp de război, încât, dincolo de alţi stimuli negativi la fel de eficace, persoana normală pentru care milităria nu este profesia de bază, aleasă liber şi interiorizată ca atare, nu poate funcţiona ca şi combatant. Oricum, nu la nivelul soldatului profesionist.
Din acest motiv, nu poţi opune o armată de recruţi uneia de militari profesionişti. În trecut, soluţia la problema aceasta a motivării interne era dezumanizarea recrutului şi inocularea acestuia cu reflexe necondiţionate sub forma disciplinei militare. În timpul instrucţiei avea loc o veritabilă spălare pe creier, după aceleaşi principii folosite la altă scară şi în timpul reeducărilor de la Piteşti de pildă. Noul recrut era martorul sau suporta direct abuzul şi absurdul superiorului, la rândul său traumatizat de majorul său. Ceea ce tradiţional este cunoscut ca fiind mîrlănia militară, sau suferinţele bibanilor, avea drept scop, după cum am spus, frângerea individului. Traiul într-un asemenea mediu, pentru o perioadă îndelungată tara individul pe viaţă.
Nu doar comuniştii au folosit această metodă, a abuzului în cadrul serviciului militar prelungit (termen de 3 ani), ci ei doar au perfecţionat-o întrucât le servea unui scop de condiţionare şi control social al bărbaţilor proaspăt ieşiţi din adolescenţă. Dar, armatele lumii s-au folosit de acest model cu multă vreme înainte, din clipa în care la nivelul populaţiei, entitatea statală/autoritatea conducătoare şi-a pierdut din legitimitate, când individul era vânat pentru cătănie şi dus la unitate “legat fedeleş” (cu arcanul). De pildă armata română a cultivat abuzul şi absurdul, conştient sau nu, şi în timpul războielor mondiale (vezi aici şi aici). Este dificil de delimitat abuzul programatic de cel derivat din contextul conflagraţiei mondiale şi chiar termenul de abuz are altă însemnătate şi greutate pentru noi astăzi decât pentru ţăranul din interbelic, dar observaţiile cred că trebuie totuşi reţinute.
Însă această cultură organizaţională a batjocurii la adresa celui inferior în grad s-a perpetuat din păcate şi mult după căderea comunismului, fără a fi în mod exclusiv o trăsătură identitară a serviciului militar, însă fiind asumat ca ceva implicit acestuia, ca ceva inerent activităţii militare. Modelul sovietic de organizare a armatei a facilitat perpetuarea sistemului de abuzare a inferiorilor ca instrument de programare psihologică, a executării ordinului fără crâcnire, însoţit de asumarea patriotismului şi valorilor morale pe cale ideologică, chiar dacă “pe la spate” existau refulări fireşti ale vitimei, mai ales prin limbaj licenţios. Bineînţeles că nu la asta se reduce armata şi serviciul militar obligatoriu. Însă acest model de influenţare a tinerilor bărbaţi ieşiţi din adolescenţă a început să se îndepărteze cu mult de standardele culturale occidentale ce au pătruns şi la noi după revoluţie, iar reforma în sensul profesionalizării s-a impus de la sine în faţa unui colaps iminent. Practic, în aceste condiţii de disparitate flagrantă între standardul civilizaţional occidental şi etalonul abuzului militar comunist, nu mai putea fi asigurat moralul combatantului nici măcar pentru operaţiuni de poliţie/patrulare în zone autentice de conflict. Reformele interne care au încercat să elimine modelul abuzului şi a patriotismului de paradă nu au putut dezrădăcina pornirile înţelenite.
Unde vreau să ajung cu toate acestea? Mai întâi că nu a existat un ordin al puterilor străine să ne desfiinţăm armata, nici măcar implicit. Poate o sugestie prin care să fi fost preveniţi cu privire la falimentul moral al modelului sovietic odată cu democratizarea societăţii şi a importului cultural. Apoi că, modelul de demnitate instituţională al Armatei române despre care am vorbit în primul comentariu este valid în ciuda respectivei culturi a abuzului, pentru simplul fapt că societatea noastră a învăţat să distingă, probabil intuitiv, pe de o parte, între nocivitatea instrumentării abuzului în cadrul serviciului militar, în scopul psihologiei sociale iar pe de alta, a rolului formativ al suferinţelor îndurate. Armata Română rămâne un model de demnitate pentru că ea cuprinde în sine această tradiţie a valorificării suferinţelor şi a sacrificiilor supreme făcute de militarii noştri, iar încrederea în armată va scădea doar atunci când noi ca popor vom pierde/uita această lecţie (a valorificării morale a jertfelor), iar nu neapărat dacă vor fi în continuare mediatizate cazuri de corupţie militară, abuzuri, mârlănii etc. Acesta este motivul pentru care spuneam că boala este la noi iar nu la “mercenari”
Se poate observa că din acest punct de vedere, la o interpretare strict de suprafaţă, şi pentru ortodoxie şi pentru armată vorbim cam de aceeaşi boală, întrucât moartea credinţei poate fi interpretată şi ca imposibilitatea valorificării modelului euharistic. Cu specificaţia că demnitatea militară se conservă câtă vreme suferinţa este proprie Armatei iar nu provocată de aceasta în mod nelegitim (vezi suferinţele evreilor în al doilea război mondial sau cazul catolicilor în timpul inchiziţiei). Similar, abuzurile/greşelile ce se vor petrece în Biserică şi în Armată, din partea “reprezentanţilor” săi, urmează acelaşi cadru de interpretare. Căci aşa cum Biserica nu-şi pierde sfinţenia într-o atare situaţie şi nici sfinţii nu se micşorează aşa nici armata nu devine nedemnă şi nici eroii ei nu se pătează.
Închei arătând că dacă ţinem la mare preţ imaginea istorică a armatei ţării “cu fii adunaţi cu arcanul”, cu atât mai mult ar trebui să iubim Armata de astăzi, cu fii care vin singuri să se înscrie pe listele de recrutare şi care îşi urmează liber vocaţia militară. Căci trăgând linie, faţă de cele expuse mai sus, nu salariul te ţine o viaţă întreagă în uniforma militară.. măcar de ar fi el şi bun. Îmi cer iertare pentru comentariul muuult prea lung şi prea prolix pe final când am tăiat abrupt explicaţiile “filosofice”. Sper să fiu intuit dacă nu am reuşit să mă exprim decent cât să fiu înţeles. La mulţi ani Armatei Române! Doamne, ajută!
La mulţi ani armatei române.
@Liviu,
mi-am largit, putin ,unghiul de vedere,si am inclus si ce ai spus tu,Utzu si ceilalti.Da, este si altceva la mijloc.Am facut o comparatie cu copii nostri care au plecat in strainatate, “pt.un pumn de dolarica”, sa-si creste copii.Sa pleci(sa te dezradacinezi)din tara si din pamantul din care provii, pt.a-ti creste copii, cat de cat in normalitate ,este un sacrificiu imens,echivalent patriotismului.Chiar daca,soldatii plecati in Afganistan,nu au plecat cu ideea ca vor intoarce lumea pe dos ,si vor aduce pacea pe pamant,si tot merita mangaiati cu cuvinte de lauda pt.ca-si risca viata ,salvandu-si copii de la foametea (fizica si moral-religioasa)la care ne-au programat unii.E greu sa dai cu calcaiul in tepusa.Trebuie intariti si nu demoralizati(soldatii).Am vazut multa aciditate in cele scrise;nu e bine.Trebuie vazuta si dreptatea celuilalt,pt.a afla Dreptatea.Unii ar spune ca: asai contextul in care am ajuns ,datorita lacomiei unuia si a altuia si nu gresesc,dar mai e ceva:nemultumirea si lipsa de viata in duh si adevar.DOAMNE AJUTA.
ca să revin totuşi la tema articolului, semnalez un studiu important privind traseul relaţiilor ruso-germane ţintă 2030. Având în vedere autorii şi sursa, cred că trebuie avut în vedere:
http://russiancouncil.ru/en/inner/?id_4=2570#top
The project, “Russian-German Relations in 2030: four scenarios”, to be presented on 31 October 2013, comes under the sponsorship of Frank-Walter Steinmeier, the leader of the SPD faction in the German Bundestag, and Igor Ivanov, President of the Russian International Affairs Council (RIAC). The project team of ten Russian and ten German experts has prepared four probable scenarios of the development of Russian-German relations, taking into consideration the current global trends.
@Utzu:
Poate binevoieste cineva sa si rezume doua trei idei importante din studiu?
da.. derulaţi direct la pagina 30 şi e tabelul sinoptic al scenariilor şi criteriile avute în vedere. În principiu este un raport mai degrabă optimist, chiar şi în varianta “conflictului” ruso-german, cele două ţări aflându-se pe poziţii de forţă. Ideea generală este însă că au toate motivele să se înţeleagă bine, cu americanii retraşi din zonă şi cu europa centrală şi de est sub oblăduirea lor directă. Într-un singur scenariu suntem noi menţionaţi, în care totuşi americanii duc scutul de la deveselu la bun sfârşit, fără a exista însă implicaţii strategice din partea noastră. Basarabia este menţionată ca pion aflat în jocul celor două puteri, deci nu se pune problema să îi lipsim noi de un bun de negociere.
Scenariul al doilea pare cel mai probabil, cu o Germanie vârf de lance pentru un proiect federalist complet, care speculează pragmatic (realpolitik) pe europenii rămaşi pe din afară, cu ruşii crescând în forţă politică şi militară, deschizându-se spre ASIA, fără a obţine neapărat performanţe de top în economie sau de schimba modelul bazat pe exporturi energetice. Partea în care politicienii germani ar deveni value-oriented e ciar amuzantă, chiar dacă merkel şi putin s-au prefăcut că se mai calcă pe bătături din motive de democraţie şi stat de drept.
Dincolo de scenarii însă, raportul este un document cu valoare politică, semnalul transmis fiind că cele două puteri sunt în măsură să determine viitorul europei strict prin prisma relaţiilor reciproce. Un fel de: voi restul sunteţi degeaba! Nasol este că s-ar putea să aibă dreptate. Cei interesaţi de subiect şi care cunosc lb engleză îl pot parcurge foarte uşor, pentru că este un raport concis, doar că lungit aiurea pe mai multe pagini prin redactarea fiţoasă 🙂
revin la off topicul cu Armata română pentru că am dat peste un articol care completeză perfect ceea ce spuneam mai sus despre umilinţa instituţională la care sunt supuşi militarii români şi la anihilarea capacităţii de operaţionalizare. Articolul e de pe rumaniamilitary.ro
comentarii/reacţii: http://www.rumaniamilitary.ro/editorial-ponta-dusa-si-basescu-tomberonezii#comments
@Sluga:
Ce armata cotropitoare?? Ca sa fim noi cotropitori ar insemna sa luam ceva de acolo ce nu-i al nostru si sa il folosim in beneficiul propriu. Numeste acest ceva, ca nu e… si nici Afganistanul nu e o tara asa cum o intelegem noi, cu institutii ale statului, cu granite si vama si graniceri, politie etc. Era sa fie, dar nu este.
Sigur ca sustin ceea ce am scris. E real si e dincolo de lozinci.
@Sluga netrebnica
Opinie corecta,chiar daca nu este digerabila.
Incolo ce sa mai zic ?
Ma minunez citind argumentele si aprecierile despre sublima ostire romana…
Ora 25 !
@geluS, sluga, gheorghe & all
Greu de înţeles pentru mine poziţia dvs. Am încercat să arăt că nu idealizez armata în sine. cred sincer că m-am documentat asupra lipsurilor şi a neputinţeor de tot felul mai mult decât alte persoane care comentează pe acest subiect. Am şi încercat să le înţeleg în profunzime şi să mă feresc de interpretările comune. Nu văd unde aş putea completa cele scrise deja.
Nu pot înţelege cum de nu puteţi vedea, ca bărbaţi, români, suferinţa reală a armatei române şi procesul de destructurare prin care a trecut. Nu înţeleg cum de nu puteţi percepe modelul de demnitate reprezentat de Armata română în ciuda acestor lipsuri, model ce nu poate fi anihilat de naraţiunile demitologizării generalizate. Pur şi simplu nu înţeleg argumentele dumneavoastră faţă de acestă aspră judecată pe care o aruncaţi către aceşti orfani recenţi ai naţiei noastre, militarii. Iertaţi-mă, vă rog! Domnul să ne lumineze şi să ne ajute să ne iubim iubim unii pe alţii! Doamne, ajută!
@Utzu,
citeste ce-am scris pe sit 18.
P.S.-Sf.Liturghie ce urmeaza,sa ne lumineze mintea.DOAMNE AJUTA.
Utzu, nu te stradui sa intelegi. Ai auzit de Sildavia si de Borduria? De la Mirel Banica am aflat si eu de ele, zilele trecute. Ei, noi acolo traim. Neglijenta, trufia, opacitatea tenace, rastalmacirea credintei, tradarea, furtul, avorturile, lasitatea au adus acest neam in starea de a nu mai discerne – raul de bine, virtutea de viciu, realitatea de fictiune, esentialul de neesential, utilul de daunator etc etc.. Traim intr-o lume bolnava, consoleaza-te si accepta. Aici, daca esti sanatos, esti tratat de nebun sau rauvoitor – si asta in numele Lui Hristos, ca sa fie totul si mai dement!
Te lupti pe un teren arid – asta e crucea. Ai de ales: ori fugi rupand pamantul intr-un loc in care semintele tale sa poata da rod, ori te consolezi cu ideea ca te asteapta o munca titanica, unde pt orice ramurica, cat de firava, va trebui sa trudesti cat pentru o recolta intreaga in alte locuri.
Totul e sa nu o iei razna si tu – aici e provocarea. Si, crede-ma, nu-i usoara.
@Utzu
Eu cred ca dupa “ispravile” din 1989 armata romana nu putea sa se schimbe astfel incat acum sa fie aplaudata la rampa.Toate in jur se naruiesc,toate sunt in decadere si armata a ramas plina de demnitate si virtuti ?
Militarii de acum sunt profesionisti,oameni pragmatici care stiu ce vor si ce risca si de ce merg sa lupte in afara(oricum este bataie mare ca sa prinda biletul de avion !).
Pe de alta parte, hai sa fim seriosi,militarii care raman in tara nu sunt segmentul cel mai sarac carora sa li se planga de mila si care merg in Afganistan din disperare ca sa-si cumpere o casuta si ceva pamant,asta este gargara de 3 parale !
A ne iubi neamul si patria nu inseamna a avea orbul gainilor !
@gheorghe
Da.. am citit. De acord, şi mai ales cu asta: “Trebuie vazuta si dreptatea celuilalt, pt.a afla Dreptatea”. M-am referit la dumneavoastră din greşeală. Iertaţi! 🙂
@Gelu
Iarăşi asta cu salariile şi segmentul sărac.. offf!
Apoi, nu am spus că e plină de demnitate şi virtuţi ci că e un model de demnitate instituţională. Ca să înţelegeţi la ce mă refer, comparaţi instituţia Armatei române cu jandarmii, cu SRI-ul, cu Ministerul public.. La fel, am spus că e peste măsură de vrednică de iubirea noastră din motivele arătate.
Nu înţeleg încă motivele pentru care armata nu (mai) este iubită. Ce anume nu reuşesc eu să înţeleg/văd din cele ce sunt atât de evidente pentru dvs? Ce anume, concret, reproşăm militarilor? De ce există din partea noastră, a ortodocşilor, astfel de reacţii de învârtoşare, de respingere, de parcă nu am suporta să citim comentariile de apreciere la adresa “oştirii române”? Care sunt cauzele acestei atitudini?
Trag totuşi speranţa că această reacţie este provocată de stilul meu agasant de a comenta şi a scrie romane despre lucruri clare ca bună ziua. Vă rog să mă iertaţi.
Romanian President Trojan Basesku and US Under-Secretary of Defense for Policy James Miller attended the groundbreaking ceremony for the Aegis Ashore missile defense system at Deveselu military base in southern Romania on Monday.
http://rt.com/news/us-romania-groundbreaking-abm-839/
O fi știind RT ceva…
@ utzu
Poate ca armata ( ca si SRI-ul si alte institutii,ba chiar si oamenii )ar fi trebuit sa lupte impotriva presedintelui Basescu,guvernului Ponta si a tuturor celor care se straduiesc sa dizolve aceasta tara,care sint pe fata impotriva independentei ei,a supravietuirii ei si a valorilor umane si crestine in general.
Chiar intrarea ei in Nato,daca la inceput a fost o pacaleala,oarecum scuzabila,cu timpul devine din ce in ce mai nociva,vezi si scutul de la Deveselu.Apoi sa faci parte dintr-o structura care genereaza terorism,spionaj,razboaie de cucerire fara numar,suferinta si atrocitati,tortura…nu cred ca este motiv de lauda.
Daca armata ar da o lovitura de stat,i-ar trimite in agricultura pe politicienii corupti,ar scoate tara din Nato si UE,apoi ar favoriza alegeri libere ( aceasta ar presupune ca si ce scriem noi aici pe site,precum si altii,sa fie prezentat si la televiziuni,in ziare,sa aibe oamenii si variante alternative,sa poata cunoaste adevarul,ba chiar oamenii Bisericii sa fie invitati sa vorbeasca,etc )…atunci da,ar fi vrednica de cinste,ar lupta impotriva cotropitorilor,asa cum a facut-o dintotdeauna.
Dar cum aceasta poate ca nu o sa se intimple,sa speram ca macar nu o sa traga in oameni,daca le-or cere asta cei de la CIA,Nato prin cocosatii de la putere.
De acord cu tine,in comparatie cu alte structuri guvernamentale,nu se compara,mai este loc de speranta.
Utzu,
“Locotenentul Gheorghe Alexandru şi-a facut apariţia, îmbrăcat în uniformă militară, în Piaţa Universităţii, cu declaraţii de susţinere la adresa protestatarilor, afirmând că “S-A SATURAT DE BATJOCURA DIN ACEASTA TARA”
“Consiliul de judecată, format din cinci ofiţeri, cu grade de la locotenent la comandor, COLEGI de unitate ai locotenentului Gheorghe Alexandru, a propus trecerea în rezervă a acestuia, hotărârea fiind luată în unanimitate. Procedural, această decizie se înaintează spre aprobare comandantului unităţii militare căreia îi aparţine locotenentul şi apoi, pe cale ierarhică, la conducerea Statului Major al Forţelor Aeriene.
Avocatul locotenentului Alexandru Gheorghe, Ion Panaitescu, declara corespondentului MEDIAFAX că soldatul a fost găsit vinovat la toate capetele de acuzare.”
Cine vrea sa fie erou, o poate face si acasa, nu trebuie sa mearga taman in Afganistan.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/01/26/locotenentul-alexandru-gheorghe-propune-armata-sa-instituie-starea-de-urgenta-sa-organizeze-alegeri-libere-sa-se-plebisciteze-monarhia/
@sherlock, cititor:
Una e sa nu ne placa sau sa nu agream parcursul armatei, alta e sa intelegem ca e o institutie fundamentala a statului national, asa cum mai exista ea astazi, si ca nu se reduce la greselile celor care o compun. Nu suntem nici noi pentru vreo atitudine patriotarda si oarba, insa nici pentru un fel de nihilism generalizat. Iertati.
poftim exemplu de orbul găinilor și de atitudine de-a dreptul prostească: http://radu-tudor.ro/romania-isi-recapata-relevanta-militara/
cititor: depinde mult de felul de eroism pe care îl așteptăm de la armată ca și instituție. Exemplul locotenentului Alexandru ține mai mult de un model individual de sacrificiu.
Sherlock: parcă mai bine încercăm să facem ceva cu democrația asta, așa vai de capul ei cum e, decât să nădăjduim la junte militare justițiare. Nu cred că am ajuns chiar până în punctul în car esă imputăm armatei că nu dă lovituri de stat. Doamne, ajută!
@ utzu si admin
Armata ca si SRI are ca obiectiv principal apararea independentei tarii,asigurarea functionarii statului,…
Ori cind ai un presedinte care vorbeste public de SUE,care presupune disparitia Romaniei ca stat,regionalizare vicleana,cind se vorbeste public despre cedare de suveranitate la alcatuirea noii constitutii,cind NSA ci CIA spioneaza pe o scara nemaintilnita in istoria omenirii,presedinti de stat ai tarilor chiar aliate( poate or crede ca sint teroristi), incalcind legile internationale si ale sigurantei fiecarui stat component ),cind aceleasi servicii straine tortureaza cetateni straini,si mai mult ca sigur nevinovati pe teritoriul tarii tale…si tu ca institutii nu faci nimic,multi la virfurile lor fiind corupti,eu zic ca nu este bine deloc.
Evident ca ele sint necesare ca institutii fundamentale ale statului,numai ca trebuie sa-si faca datoria,nici mai mult nici mai putin,si pentru aceasta scriem si noi.
Daca te ducu la aprozar si vrei sa cumperi gogosi,iar vinzatorul iti spune ca el stie sa puna faianta si nu are habar de pretul gogosilor,nu te miri macar ?
Sau daca chemi specialistul in computere sa ti-l repare,si el spune ca se pricepe doar la schimbatul bujiilor la masini,ceva nu functioneaza cum trebuie,parerea mea.
Ce am spus cu lovitura de stat,era mai mult o gluma,gen punerea pe fuga a cotropitorilor cocosati si ai celor care-i sponsorizeaza ( avind in vedere ca poporul pare a nu mai avea resurse de a rezista prea mult )…dar macar sa-si faca datoria in proportie de 5.23 la suta,si tot ar fi ceva.
http://romanian.ruvr.ru/2013_10_28/Germania-Si-Brazilia-fac-front-comun-impotriva-NSA-6888/
http://voiceofrussia.com/2013_10_29/America-s-spooks-reject-scapegoat-role-blame-administration-in-surveillance-scandal-3674/
Multumit utzu acum ?
🙂
Am scris comentariile de mai sus prefigurând alt fel de reacţii din partea cititorilor. Este evident că fiecare dintre noi alege să se concentreze pe ceea ce îl doare mai tare ori pe ceea ce consideră că este mai relevant în discuţia despre armata română. Rămânem deci în coadă de peşte.
Îmi pare rău că am ispitit şi am dus discuţia departe de ceea ce as fi dorit să fie. Îmi cer iertare! Doamne, ajută!
Eu ma multumesc cu atata armata cata avem, si cum o avem. Imi aduc aminte ca atunci cand s-au facut ”restructurarile” in armata, comentariile in mass-media erau de genul asta: ca au salarii mari si nu fac mare lucru. Recunosc ca atunci am muscat si eu din ”soparla” asta. Cei 20 de ani brucanieni se refereau la timpul necesar pt.destructurarea tarii, iar armata, fiind unul din principalii pioni ai unei tari, a fost ”restructurata”, si in plus, la ora asta este foarte slab dotata, totul facand parte din ”solutia finala” a celor care ne vor tara.
Nu ne ramane decat sa ne rugam Lui Dumnezeu sa ne ierte pacatele.