Drept la replica din partea Parintelui Mihai Valica DESPRE ISPITELE UNUI SIMPOZION DE MARTIROLOGIE SI CRITICILE RAUTACIOASE

12-11-2010 5 minute Sublinieri

Martirii neamului între suferinţele temniţelor, indiferenţa actuală şi criticarea unui simpozion de martirologie

Referitor la criticile aduse de unii cu privire la recentul Simpozion de martirologie ţinut la Bucureşti pe data de 11 oct. 2010 şi organizat de fundaţia Sf. Irina, la hotelul Hilton, pe unele le consider nedrepte şi subiective iar pe altele chiar răutăcioase.

Întrucât, din punct de vedere creştin, au voie să vorbească despre martiri şi martiraj nu doar cei ce au suferit, sau doar Biserica, ci şi cei care doresc să cunoască istoria martirilor pentru ca să-şi însuşească moral exemplul acestora, pentru ca istoria să nu se mai repete şi să se pregătească să meargă la judecata finală cu slava neamului şi jertfa lui, consider simpozionul o reuşită şi un semnal de alarmă pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română şi pentru întreg neamul românesc.

Referitor la referatul „Mucenicia: o perspectivă Iudeo-Creştină”, a prof. de filosofie Dominic Rubin şi la afirmaţia că:

„soarta întregii omeniri, şi soarta omenirii în trecerea ei către metaistorie depinde de continuitatea poporului evreu”,

răspunsul meu post-factum este că, destinul nostru şi soarta omenirii este Hristos şi nu un popor, iar  multe alte păreri filosofice şi personale expuse de el, rămân doar la nivel filosofic şi partinic şi nu sunt în duhul credinţei ortodoxe, în ciuda faptului că se crede ortodox.

Personal am considerat inutil şi o piedere de vreme, un răspuns la un astfel de referat, întrucât răspunsul lui Sorin Lavric în referatul său Nevoia de martiri, precum şi intervenţia unui participant din sală, au contrapus punctual realitatea ortodoxă despre martiri şi acestea au fost suficiente pentru a corecta deviaţiile filosofice ale prof. Rubin.

Cu toate că nu există martiri universali, însă respectând martirii fiecărui neam, respectăm pe sfinţii universali ai lui Dumnezeu, care devin ”împreună cetăţeni cu sfinţii  şi casnici ai lui Dumnezeu” (Efes. 2, 19) , doar dacă au făcut actul martiric în numele şi de dragul lui Dumnezeu în Vechiul Testament şi al lui Hristos şi a credinţei creştine, în Legea Harului. Altfel sunt ori victime, ori agresori, ori torţionari, ori eroi ai neamului sau viteji ai popoarelor, dacă ce-i martiric pentru mine devine duşman postum pentru altul”, precizează Sorin Lavric. Nu era nevoie de alt răspuns mai concret şi de bun simţ la toate speculaţiile filosofice ale prof. Rubin.

Ce-i drept, organizatorii nefiind teologi, nu au reuşit să surprindă unele subtilităţi sau diversiuni teologice şi sper să-şi asume creştineşte neajunsurile şi critica corectă a unor vigilenţi creştini, însă a critica pe cei ce au organizat simpozionul, pe motiv că ei nu au fost martiri sau deţinuţi politici, este ca şi când ai hotări de unul singur, că doar sfinţii care au suferit au voie să vorbească despre suferinţă sau martiraj.

Când cineva  eclipsează sau îşi asumă de unul singur suferinţa multora, doar că a supraveţuit terorii şi temniţelor comuinste, sau când deturnează suferinţa altora în favoarea unei confesiuni, a unei tagme, a unei etnii, sau a unei mişcări politice, cu scopul de a-şi etala meritele  sau curajul, sau şi mai rău cu scopul de a falsifica şi muşamaliza istoria, (vezi canonizarea recentă a cardinalului   Szilárd Bogdánffy, de origine maghiara, sanctificat de curând de Vatican. A fost cunoscut ca  un om plin de ură contra românilor din Ardeal. Vezi pe larg http://theologhia.wordpress.com/2010/11/01/presupus-colaborator-al-organiza%C8%9Biilor-anti-romane%C8%99ti-bogdanffy-szilard-a-fost-beatificat-in-prezen%C8%9Ba-trimisului-papei/),  atunci asistăm la o competiţie martirică ridicolă şi frivolă, ducând în desuitudine noţinea de martiraj şi o poate  transforma, în acest caz, fără valoare hristică.

Alegerea locaţiei arată tocmai discrepanţa, ruptura şi neînţelegerea care există între cei ce reprezintă Biserica în mod oficial şi între cei ce trăiesc dreapta credinţă în mod responsabil şi conştient cu istoria şi neamul. Probabil a fost aleasă locaţia în mod intenţionat, tocmai pentru a sublinia neimplicarea celor în drept.

Pentru că nu s-a oferit Biserica să ofere un spaţiu, din sutele de spaţii bisericieşti doar în Bucureşti şi pentru că din peste 50 de episcopi invitaţi, au fost prezenţi doar trei, atunci s-a ales locaţia oferită de hotelul Hilton. Apoi,  întrucât ”cei chemaţi la nuntă” nu au venit, s-a umplut sala cu cei de la răspântii şi ce s-a găsit prin pieţe, la garduri şi pe uliţele societăţii româneşti, adică oameni fireşti, curajoşi şi creştini sinceri, fie episcopi, preoţi, monahi şi monahii, fie laici inimoşi.

Unii au venit cu haina de nuntă a smereniei şi a dragostei, însă au intrat şi unii, la ”cina martirică” şi fără haina de nuntă (Luca 14, 23), ci cu haina lor de masoni cunoscuţi şi necunoscuţi, precum şi unii provocatori sub acoperire…

Personal pe masoni şi pe provocatori îi consider în mod egal un pericol real şi duşmani ai Bisericii lui Hristos şi ai martirilor, care au compromis un moment atât de important (şi unii  încă îl mai compromit), fără să se lepede mai întâi de satana şi toată lucrarea lui şi de toată trufia lui şi să ia parte fără jenă tocmai la un moment al cinstirii martirilor. Martirul reprezintă o sinteză a smereniei şi a jertfei personale cu lucrarea harică a lui Dumnezeu în ei. Ceea ce un mason reprezintă tocmai contrariul.

Dar cine ştie poate unii s-au lepădat prin lucrarea aceluaşi har, de masoneria şi rătăcirea lor după simpozion…! Toate sunt cu putinţă la Dumnezeu.

Eu mă rog ca Bunul Dumnezeu să-i ajute pe toţi masonii să se lepede de satana şi de rătăcirea lor cumplită şi să-i aducă la cunoştinţa adevărului veşnic şi la turma lui Hristos. Nimeni nu poate sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona în acelaşi timp. Slujirea la doi domni este contraslujire şi batjocorire a lui Dumnezeu.

În contextul de mai sus  s-a oferit lumea laică, pe care criticii simpozionului o consideră mai puţin vrednică decât lumea bisericeasca oficială, care păcătuieşte prin tăcere şi tărăgănare sau poate chiar tăgăduire a propriilor martiri, să ajute cu bani şi să ofere locaţie pentru organizarea unui astfel de simpozion.

Aşa cum Biserica rămâne sfântă chiar dacă în ea sunt şi păcătoşi sau nelucrători după vrednicie, tot aşa şi acest Simpozion rămâne un moment sfânt, indiferent câte iude ştiute şi neştiute au fost de faţă. Sfinţenia a venit direct de la martiri şi  nu de la donatori sau de la vrednicia organizatorilor sau a participanţilor.

Dacă după 20 ani de la revoluţie nu au găsit de cuviinţă nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Faculţăţile de Teologie, nici vreo mănăstire unde trăiesc martiri în viaţă, nici Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, nici jurnaliştii palavragii şi nici vreo instituţie a statului; s-au gasit totuşi un medic şi un actor, consideraţi pe nedrept locuitori ai Samariei, să suplinească, pe cât posibil, această enormă lipsă şi să diminueze cât de puţin din indiferenţa unei Biserici şi a unei naţii,  faţă de martirii neamului nostru, fără să se substitue nici Bisericii şi nici neamului şi fără să-i critice pe cei responsabili.

Scopul simpozionului nu a fost nici acuzarea torţionarilor, nici  criticarea celor responsabili şi autoîndreptăţiţi să vorbească doar ei  despre martiri şi nici alte scopuri oculte, ci să arte că martirii sunt ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu, ca un prinos de recunoştinţă al întregii creştinătăţii. Ei sunt aleşii credinţei şi ai neamului, lămuriţi în focul chinurilor, precum aurul în topitoare. Să facă cunoscut românilor că acest nor de martiri poate aduce ploaia Duhului Sfânt pese noi şi ţara noastră, ca să nu ne uscăm în deşertul uitării, al minciunii şi al nesimţirii actuale. Apoi să arate că România sub teroarea roşie a dat ”nor de mărturii”[1] ai credinţei creştine şi aceştia trebuie să fie puşi în calendare şi nu în sertare sinodale sau academice şi amânaţi sine die.

În loc să mulţumească celor doi organizatori şi să continue acest gest de onoare, şi să facă ei şi mai bine decât au făcut cei doi, justiţiabilii societăţii jurnalistice şi unii justiţiabili eclesiali, îi critică, îi blamează şi aruncă cu pietre, ca unii care sunt fără de păcat. Imi pare rău pentru ei şi sper să-şi reconsidere atitudinea mai puţin creştină.

A nu studia martirii din punt de vedere academic, instituind un centru de martirologie post comunism, ar însemna că nu trebuie să dăm importanţă nici sinaxarelor, nici patrologiei, nici teologiei şi nici persecuţiilor din istoria creştinismului, ca obiect de studiu.

Ortodoxia nu trebuie redusă doar la cler, doar la nivel de slujbe, parastase şi colivă, elemente vitale pentru Biserică, însă nu reprezintă totul. Să nu uităm că fundamentul Bisericii Orotodxe este puterea de desăvârşire şi îndumnezeire permanentă prin jertfa lui Hristos, care generează jertfa de zi cu zi a credincioşilor ei şi apoi aceasta lucrează dreapta cunoaştere şi dreapta trăire a faptei în Duhul Sfânt.

Fără răspunsul nostru la jertfa lui Hristos cu jertfa noastră, Ortodoxia se goleşte de sens. Ortodoxia nu este conservatoare şi statică, ea este radicală şi profundă şi de aceea nu critică gestul sfânt al laicilor, uneori mai responsabili şi mai conştienţi decât mulţi clerici, oricât de imperfect ar fi acesta săvârşit, ci este îndelung-răbdătoare, sfătuitoare, îndrumătoare, mustrătoare şi lucrătoare prin iubire şi într-o permanentă relaţie dinamică cu lumea la toate nivelurile ei şi mijloceşte lucrarea harului necreat al lui Dumnezeu în fapta cea bună, care lucrează sinergic cler-mirean, care mistuie orice necurăţie şi împlineşte orice neajuns, numai dacă există dorinţă sinceră de mântuire, de adevăr şi îndumnezeire.

În clipa în care nici tu nu intri în Împărăţia lui Dumnezeu şi nici pe alţii nu îi laşi să intre, atunci cred că acei oameni care au astfel de atitudini morale şi de opinie, sunt departe de o ţinută duhovnicească autentică, departe de desăvârşire, departe de mântuire şi nu au înţeles prea mult din Ortodoxie. Să ne rugăm pentru ei să-şi recunoască măcar limitele, spre îndreptare şi mântuire!

Pr. Mihai Valică


[1] Vezi Evrei 12, 1: De aceea şi noi, având împrejurul nostru atâta nor de mărturii, să lepădăm orice povară şi păcatul ce grabnic ne împresoară şi să alergăm cu stăruinţă în lupta care ne stă înainte.


Categorii

Opinii, analize, Parintele Mihai Valica

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “Drept la replica din partea Parintelui Mihai Valica DESPRE ISPITELE UNUI SIMPOZION DE MARTIROLOGIE SI CRITICILE RAUTACIOASE

  1. Mulţumim, părinte Mihai!

  2. Pingback: Drept la replica din partea Parintelui Mihai Valica DESPRE ISPITELE UNUI SIMPOZION DE MARTIROLOGIE SI CRITICILE RAUTACIOASE « PELERIN ORTODOX
  3. Admiraţie, respect, preţuire şi susţinere pentru aşa părinte şi învăţător.

  4. http://acvila30.wordpress.com/2010/11/13/protoprezbiter-gheorghios-metallinos-%E2%80%9Emireasma-a-mortii-dar-spre-viata%E2%80%9D-vezi-ii-corinteni-216

    (…) Cele de mai sus au fost confirmate în a doua zi a simpozionului, când am vizitat (în pelerinaj) una din marile lor închisori, în afara Bucureştiului, la Jilava, unde literalmente ne-am îngrozit. Pentru că din descrierea şi istorisirea a doi vechi deţinuţi de acolo, astăzi bătrâni, printre puţinii care au supravieţuit, dar în principal, din câte am văzut şi am putut să conchidem, ne-am încredinţat că a fost vorba despre reînvierea muceniciilor din alte epoci, din vechiul Imperiu Roman până la regimurile totalitare şi fasciste din secolul XX în Europa de Est şi de Vest. Dar trebuie să precizăm aici că din punct de vedere istoric valoarea torturilor a fost dogmatizată de către al IV-lea Conciliu de la Lyon (1245), al XIII-lea Sinod Ecumenic al Bisericii Latine (romano-catolice), care a acceptat torturile ca pe un mijloc de anchetă pentru facilitarea operei Sfintei Inchiziţii! Astfel s-au născut monştri Revoluţiei Franceze şi bolşevice, a nazismului şi a jalnicelor imitaţii ale lor din Est şi din Vest până astăzi.

    Condiţiile de „viaţă” în celulele morţii erau mai rele decât cele ale creştinilor şi evreilor din lagărele de concentrare ale lui Hitler. De aceea, noii mărturisitori români din închisorile-morminte au cerut cu disperare să fie trataţi aşa cum naziştii se poartă cu deţinuţii lor. Din acest motiv singura lor mângâiere şi uşurare era rugăciunea şi prin aceasta dezvoltarea unui spirit de frăţească dragoste şi solidaritate reciprocă, care a provocat uimirea noastră.

    În anul 2009, în oraşul universitar Sibiu, a fost publicată de către editura „Agnos” traducerea engleză a unei importante cărţi cu titlul „Sfântul închisorilor”, având ca autor pe monahul Moise. Cartea se referă la unul dintre martirii închisorilor româneşti, Valeriu Gafencu. Ceea ce oferă o greutate în plus este faptul că această carte a fost editată cu binecuvântarea Arhiepiscopului Andrei de Alba Iulia (Transilvania). Am avut onoarea să-l cunosc şi să mă împrietenesc cu el, atunci când, la început ca decan al Facultăţii noastre, l-am vizitat în Eparhia sa, dar şi prin participarea mea la invitaţia sa, ca Decan al Facultăţii de Teologie de acolo, la simpozioane în acest minunat oraş. Traducerea în engleză a făcut-o monahul Sava de la Mănăstirea Oaşa. Pot să vă comunic că această carte se traduce deja în limba greacă şi o recomand călduros încă de pe acum.

    3. Simpozionul a fost urmărit de episcopi şi clerici, monahi şi monahii, profesori şi, în principal, ortodocşi culţi şi luptători, cu poziţionare precisă faţă de sistemele surori, comunismul şi fascismul, produse ale secularei dialectici occidentale, care au fost transplantate în Răsăritul Ortodox. Simpozionul a avut ca scop impulsionarea şi încurajarea Sfântului Sinod al Bisericii României să purceadă la recunoaşterea oficială a acestui holocaust al ortodocşilor acestei ţări. Desigur, n-au lipsit şi cei dintre care nu cunoşteau criteriile eclesial-teologice ale Ortodoxiei, vorbind despre „aşezarea în rândul sfinţilor” («ἁγιοκατατάξεως»), şi în esenţă despre „sanctificare” («ἁγιοποιήσεως»), aşa cum de altfel se întâmplă şi în Biserica noastră.

    Smerita mea contribuţie, aşa cum a fost caracterizată de către mulţi, a fost recomandarea de a se evita generalizarea făcută de Ierarhia noastră (Sinodul mare la greci este numit Ierarhia – n.tr.), sub fericitul întru adormire Arhiepiscop Hristodulos, cu referire la Asia Mică (1922). Am subliniat că o aşezare în rândul sfinţilor generalizată şi în esenţă sanctificarea (a se vedea „canonizatio” la catolici) ar crea mai mari probleme Corpului Eclesial Român, care fireşte nu ar aduce niciun folos. Tocmai de aceea, am recomandat să se facă un prim pas prin recunoaşterea bisericească oficială a sacrificiului martirilor holocaustului românesc. Având în vedere rolul matern al Ierarhiei bisericeşti în vremuri critice, care pentru ocrotirea turmei evită mişcările riscante şi grăbite, atunci când ierarhia întârzie şi evită să ia hotărâri, se întâmplă două lucruri: sau este vorba despre înţelepciune sau despre trădare. A doua variantă vreau întotdeauna să o exclud dintr-o Ierarhie ortodoxă.

    Există însă o dificultate naţională, aşa cum mulţi dintre congresişti au subliniat în pauze; că adică cei care obstrucţionează o astfel de hotărâre sunt renegaţii călăi „ortodocşi” ai celor întemniţaţi şi notabili evrei. Fireşte, nu pot să cercetez veridicitatea acestei opinii, dar nici să o resping, pentru că cei care au făcut această mărturisire au fost distinşi ortodocşi români şi buni cunoscători ai lucrurilor.

    Aşadar, să ne rugăm ca Presfânta Biserică a României să depăşească aceste obstacole şi să recunoască holocaustul românesc din veacul al XX-lea, hotărând o anumită zi de pomenire şi de cinstire a victimelor frumos-biruitoare sub regimul comunist, ca mărturisitori şi eroi ai credinţei noastre.

  5. Parintelui Mihai Valica:

    Treceam prin viata-asa ca orice om
    Si frematand si eu ca orice pom
    Visam sa infloresc, sa leg apoi,
    Si sa rodesc, nu roade prea de soi,
    Ci rodul simplu-al omului de rand
    Ce creste pe oriunde si oricand
    Si care zdrentuit de vant si ploi
    Isi trage seva numai din noroi.

    Dar intr-o zi o pasare straina,
    Cu penele brumate de lumina,
    Venind de pe taramul celalalt,
    Roti de-asupra mea in zbor inalt
    Si poposind in ramurile-mi ciute
    Isi smulse-o pana si-ncepu sa cante.

    Si cantecul ei sfant, din alte sfere,
    Ecou indepartat al altor ere,
    Ca seva dulce-n ramuri mi-a patruns
    O data numai dar mi-a fost de-ajuns.
    De-atunci un dor inalt, un dor fierbinte,
    Necunoscut de mine inainte
    Imi staruie ca un blestem in sange,
    Sufletu-l canta, inima il plange.

    Si scos din lumea mea, din ale mele
    Ma indarjesc sa-mi fac din frunze stele,
    Sa infloresc luceferi si sa am
    Cate un cuib pe fiecare ram,
    Dar nu de pasari, ci de ingeri care
    Sa scoata pui si-apoi spre cer sa zboare.

    Din ziua ceea, parasind gradina,
    Mi-am smuls din lutul reavan radacina,
    M-am rasucit si am intors-o-n sus
    S-o-nfig adanc in bolta ca pe-un fus
    Si seva pentru rodul ce-l framant
    S-o trag de sus din cer nu din pamant.

    Dar ramurile mele invatate
    Cu seva dulce trasa din pacate
    N-au rezistat luminii si pe rand,
    Au prins a se usca, iar eu plangand
    Am strans tot verdele pe care-l am
    Si l-am ingramadit pe-un singur ram,
    Am pus pe el si frunze si petale
    Si-asa, cu celelalte ramuri goale
    Imi pregatesc in trunchiul chinuit
    Arome pentru rodu-nchipuit.

    In jurul meu, stufosi, ceilalti fartati
    Peste zaplazuri ma privesc mirati,
    Dar de-nteles nu ma-ntelege unul
    Si zic in sinea lor: nebunul.

    Nemaigasind pe coaja mea crapata,
    Nici gaze, nici omizi ca altadata,
    Ma ocolesc si mierla si lastunul
    Zicand in ciripitul lor: nebunul.

    Si vantul sur, nomadul, calatorul,
    In frunza mea vrand sa-si doineasca dorul
    Si-a destramat prin crengi uscate fumul
    Si-a zis trecand pe-alaturea: nebunul.

    Si prietenii mei buni ce pana-acum
    Mi-au fost tovarasi nelipsiti de drum
    Au dat din cap si, unul cate unul,
    M-au parasit zicand incet: nebunul.

    Si cand, miscandu-mi singurul meu ram,
    Fosnesc din frunzele ce le mai am
    Si-ngan sfios o melodie sfanta
    Ei, dandu-si coate, zic: nebunul canta.

    Iar cand omida indoielii moale
    Si duhul deznadejdii-mi da tarcoale,
    Fosnesc uscat si sec din ramuri ciunge,
    Ei dau din cap zicand: nebunul plange.

    Nebun, da sunt nebun, dar lume, daca
    N-ar fi nebuni ai fi de tot saraca,
    Ti s-ar usca si ramuri si tulpina
    De n-ai avea prin ei, sus, radacina
    Si-ai fi de tot comuna si banala
    Caci cei cuminti n-ar face rod nici unuii
    De n-ar muri in locul lor nebunii.
    (NEBUNUL – Demostene Andronescu)

  6. Mentionez de la bun inceput, reactia mea este doar punctuala la anumite aspecte din articolul prezent. Nu am fost prezenta la simpozion, nu am avut rabdare sa citesc amanuntit ce i-a deranjat dincolo pe oponentii pt care se scrie articolul, am inteles din titlu si din cateva fraze ca a deranjat ca nu stiu care conferent s-a apucat sa ridice in slavi nu stiu ce martiri ai neamului evreiesc, nedreptatind memoria martirilor crestini din perioada comunista.

    Nu sunt de acord cu oarecare cercuri care se manifesteaza violent si critica dur astfel de simpozioane, sau din alt punct de vedere e dreptul lor, ca-i doare, tot asa cum si pe cei criticati ii doare, sunt replici care la urma urmei nu pot fi oprite.

    Revenind la articol.

    Apreciez ca autorul socoteste ca parerile personale ale unui purtator de cuvant raman personale, si nu afecteaza credinta noastra ortodoxa:
    “răspunsul meu post-factum este că, destinul nostru şi soarta omenirii este Hristos şi nu un popor, iar multe alte păreri filosofice şi personale expuse de el, rămân doar la nivel filosofic şi partinic şi nu sunt în duhul credinţei ortodoxe, în ciuda faptului că se crede ortodox”

    Apreciez sublinierea pasajului de mult bun simt al lui Sorin Lavric. Era necesara precizarea.

    De asemenea, nu sunt de acord ca numai supravietuitorii sa participe la un astfel de simpozion, ci si noi toti impreuna cu ei.

    In acest pasaj apar insa oarecare deviatii neortodoxe, probabil din neatentie, sau Dumnezeu stie:
    “Când cineva eclipsează sau îşi asumă de unul singur suferinţa multora, doar că a supraveţuit terorii şi temniţelor comuinste, sau când deturnează suferinţa altora în favoarea unei confesiuni, a unei tagme, a unei etnii, sau a unei mişcări politice, cu scopul de a-şi etala meritele sau curajul, sau şi mai rău cu scopul de a falsifica şi muşamaliza istoria, (vezi canonizarea recentă a cardinalului Szilárd Bogdánffy, de origine maghiara, sanctificat de curând de Vatican. A fost cunoscut ca un om plin de ură contra românilor din Ardeal. Vezi pe larg http://theologhia.wordpress.com/2010/11/01/presupus-colaborator-al-organiza%C8%9Biilor-anti-romane%C8%99ti-bogdanffy-szilard-a-fost-beatificat-in-prezen%C8%9Ba-trimisului-papei/), atunci asistăm la o competiţie martirică ridicolă şi frivolă, ducând în desuitudine noţinea de martiraj şi o poate transforma, în acest caz, fără valoare hristică.”

    Sa ma explic unde este problema.

    Se da exemplul unui “sfant” catolic beatificat, stim ca sunt mai multe cazuri de acest gen, si ca in confesiunea catolica termenul de martir are o alta valoare decat in invatatura ortodoxa. Este considerat martir si cel care prin metode tortionare a reusit convertirea cat mai multor indivizi la confesiunea lor. In alte confesiuni si religii sunt considerati martiri inclusiv sinucigasii care au reusit sa ucida cat mai multi indivizi care nu apartin confesiunii respective. Desi dorim sa negam acest aspect, invatatura ortodoxa referitoare la sfant si sfintenie este foarte diferita de invatatura actuala iudaica sau a altor confesiuni, inclusiv cea catolica. Oricat am incerca sa ne ridicam deasupra confesionalului prin miscarea ecumenica, nu pot fi sfinti ai Bisericii Ortodoxe decat cei care se inscriu pe linia invataturii de credinta ortodoxa atat in ce priveste credinta lor cat si in privinta modului de marturisire. Nu am facut sfinti din Visarion Sarai, Stefan cel Mare, sau Constantin cel Mare din spirit de “competitie martirica ridicola si frivola” fata de catolici, mahomedani turci, respectiv pagani, asa cum adesea este acuzata Biserica noastra in occident. Cel putin eu, ca fiica al Bisericii asa marturisesc cu toata convingerea, nu stiu ce marturiseste Pr. Valica in acest sens.

    Desigur, modern este ca macar de acum inainte sa avem doar martiri de tip “ecumenist”, “new-age-ist”, ceva cu totul deasupra confesionalului, pentru ca in mod naiv unii se mai amagesc cu ideea ca poate exista o perspectiva “iudeo-crestina” macar in aspecte mai “neesentiale” ale credintei ortodoxe, cum ar fi cea privitoare la intelesul termenului de “martir”, sfant si sfintenie. Raportul intre marturia prof Ruben si S Lavric, demonstreaza ca totusi diferentele confesionale atat la nivel teoretic, filozofic, cat si la nivel practic (ceea ce noi si ei practic categorisim ca si martiri) – sunt inca prezente, nicidecum dizolvate sau dizolvabile.

    Nunta la care organizatorii simpozionului chemau pe episcopi, preoti, credinciosi si supravietuitori era din bun capul locului, din titlul Simpozionului nu aceea a Imparatului nostru, Fiul lui Dumnezeu! Nici macar faptul ca nu s-a organizat in Biserica, motivat asa ca un fel de palma pentru atitudinea Bisericii oficiale (terminologie care-mi aminteste de simpaticii nostri vecini stilisti, noi nu avem episcopi, ierarhie neoficiala paralela, condamnam doar oarecare rataciri in care au cazut si organizatorii simpozionului, nu pe cei responsabili inaintea lui Hristos pt sufletele noastre), nu este fireasca.

    “Oficialii” nostri cunosc mai bine decat organizatorii Simpozionului delicatetea acestui subiect, constrangerile ecumeniste dinafara, reactiile din ce in ce mai dure de rezistenta dinauntru, si toate resorturile. Au ceva mai multa experienta decat novicii care-i critica

    “În contextul de mai sus s-a oferit lumea laică, pe care criticii simpozionului o consideră mai puţin vrednică decât lumea bisericeasca oficială, care păcătuieşte prin tăcere şi tărăgănare sau poate chiar tăgăduire a propriilor martiri, să ajute cu bani şi să ofere locaţie pentru organizarea unui astfel de simpozion.”

    Eu personal nu sunt in masura sa ma pronunt daca organizatorii Simpozionului sunt mai “vrednici” decat “lumea bisericeasca oficiala”, dar daca ei asa se considera, sa le dea Dumnezeu roade duhovnicesti mai imbelsugate decat “oficialilor”.

    “Dacă după 20 ani de la revoluţie nu au găsit de cuviinţă nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Faculţăţile de Teologie, nici vreo mănăstire unde trăiesc martiri în viaţă, nici Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, nici jurnaliştii palavragii şi nici vreo instituţie a statului….”

    Atitudinea este partinitoare. Nu stiu daca Simpozionul organizat de acesti “suplinitori” ai “lumii bisericesti oficiale” are roade duhovnicesti mai bogate decat seminariile si lucrarile care sunt sustinute de studenti pe tema martirilor din perioada comunista, sau cartile care s-au scris, sau conferintele ce s-au mai intreprins sau activitatea duhovnicilor din manastiri si a profesorilor din facultatile de teologie care cu multa sensibilitate se straduiesc sa sensibilizeze sufletele celor mai devotati dintre copiii Bisericii noastre inclusiv in privinta acestor martiri. Domnul sa primeasca osteneala fiecaruia.

    “Scopul simpozionului nu a fost….”

    Apreciez intentia buna a organizatorilor, si naivitatea lor. E semn ca totusi constiinta nu le este pervertita si ca devierile previzibile chiar din numele temei Simpozionului nu sunt izvorate din rea-vointa, cum nu sunt majoritatea devierilor din “lumea bisericeasca oficiala”.

    “A nu studia martirii din punt de vedere academic, instituind un centru de martirologie post comunism, ar însemna că nu trebuie să dăm importanţă nici sinaxarelor, nici patrologiei, nici teologiei şi nici persecuţiilor din istoria creştinismului, ca obiect de studiu.”

    Nu stiu cat de mult ajuta cuiva instituirea unui centru de martirologie post-comunist dupa model iudaic holocaustian, si o teoretizare academica de tip “new-age”, ecumenista a invataturii Bisericii despre “martir”, sfant si sfintenie asa cum propun unele persoane mai luminate. Domnul stie si se va vedea dupa roade.

    Sa luam aminte totusi la obida supravietuitorilor care de bine de rau au trecut totusi prin cea mai inalta academie de Teologie: suferinta. E atat de mult ce-si doresc ei: o manastire simpla, si sa lasam excesul de zel si concurenta cu institutiile iudaice despre holocaust macar pentru inca 40-50 de ani cand nici unul dintre ei nu va mai fi intre noi sa ne mustre?

    Domnul sa primeasca dragostea tuturor, si a organizatorilor Simpozionului, si a par. M. Valica, si a vietuitorilor manastirilor, si a celor din facultatile de teologie, si a celor din Sf. Sinod.

  7. Scuze pt cateva repetitii si pleonasme, n-am fost atenta.

  8. @ingrid: Am citit de mai multe ori pasajul citat din articolul pr. Valica si lungul si complicatul excurs despre new age, iudaitate, ecumenism. Si nu am priceput deloc ce legatura are una cu alta? Se face o hermeneutica aproximativa a posibilelor implicatii sugerate de o lectura printre randurile interpretate alegoric – adica se face un ersatz hermeneutic in dispretul textului si intentiei autorului – pentru a face credibile niste teze rauvoitoare si pentru a mai eticheta inca un personaj incomod pentru “stim noi cine” drept ecumenist.

  9. Ne vine greu sa credem ca nu ati mai citit pana acum nimic scris de pr. Mihai Valica, incat sa puteti sa va inchipuiti (sau doar sa lansati insinuari nedemne) referitoare la presupuse convingeri ecumeniste, trans-confesionale, New Age, etc. ale sfintiei sale. E ceva incredibil… Arata mai degraba, si sa ne iertati daca gresim, ca un mod mai rafinat de a denigra pe criticii “cercurilor violente” de care acum va delimitati formal, dupa ce ati participat activ, cu un rol aproape de co-moderator la alte (foarte recente) campanii isterice duse de ele. Si noi avem retinerile noastre, deja exprimate fata de centrul de martirologie, fata de unii dintre organizatori (recte Dan Puric), etc., dar de aici si pana la a arunca cele mai grave acuzatii posibile asupra parintelui Valica si a duce mai departe tezele aberante, securistice legate de presupusele intentii iudaizante, apoi a continua psihoza inceputa pe blogurile de scandal si diversiune deja iese cu mult din sfera rezonabilului. E halucinant si … lipsit de onestitate sa arunci asemenea suspiciuni taman asupra parintelui care a denuntat aberatiile lui Ruben si sa faci dintr-o exceptie penibila si regretabila un fel de cheie de bolta la care sa reduci cu obstinatie intreaga manifestare…

    In orice caz, e interesant ca, iata dintre toti episcopii, preotii, teologii si… detinutii politici prezenti acolo (apropo de “obida supravietuitorilor care de bine de rau au trecut totusi prin cea mai inalta academie de Teologie: suferinta”), cu destule nume destul de grele, zicem noi, niciunul dintre ei nu a sesizat subtilele, dar, vai, atat de fatalele deviatii de la Ortodoxie, nici din titlul simpozionului, si nici din desfasurarea lui. O adunatura de prosti si de apostati sau eretici, nu-i asa, care merita, pe buna dreptate, o palma dreptmaritoare virtuala…

  10. @admin
    Eu am auzit despre par. M. Valica prima data legat de povestea cipurilor. Apoi a avut cateva interventii frumos conduse si binevenite pe net. Mai multe nu stiu despre el. Aspectele punctate de mine nu au intentia de a eticheta inca un personaj in vreun fel, nici nu ma incomodeaza acest par. M. Valica. Din celelalte interventii, stiu ca parintele nu este nici ecumenist, nici nu are inclinatii stiliste (desi am atras atentia si asupra respectivului termen utilizat in mod gresit).

    Nu am interpretat absolut nimic alegoric, tot ce am scris este cel mult interpretare de tip literar, stil antiohian, nu alexandrin sau istorico-critic modern (daca vreti neaparat sa va raportati la un stil exegetic). Sau mai bine zis este exprimarea de zi cu zi.

    Intentia autorului este de a motiva respectivul centru de martirologie in pofida opozitiei unor “supravietuitori”, respectiv de a replica criticilor aduse de opozitie. Nu sunt de acord cu o anumita terminolgie nepotrivita utilizata de obicei pe un site vecin, in privinta asta ma delimitez. Dar ma delimitez si de incapatanarea aceasta de a nu respecta dorinta batranilor supravietuitori.

    Nu stiu ce sa explic mai limpede. Nu mi se pare de folos respectivul centru de martirologie nici Simpozionul, ca piatra de temelie, care se inscrie pe linia tuturor Simpozioanelor ecumeniste in sensul asezarii in paralel a filozofiilor teologice ortodoxe cu filozofiile iudaice sau de alta confesiune. Domnul va arata mai tarziu roadele. Asta nu inseamna ca Pr. Valica sau alti participanti la Simpozioane de acest gen sunt ecumenisti. In ultima instanta importanta este si in cazul acestui tip de intruniri ecumeniste delimitarea permanenta precisa a invataturii de credinta ortodoxa, nu neaparat evitarea lor.

    In alta ordine de idei mi se pare lipsa de bun simt, incapatanarea cu care respectivii organizatori se grabesc peste cadavre sa faca ceea ce fac. Se poate face si dupa moartea unora. Acum ar fi graba de ridicat o manastire ca sa mai smulgem un zambet de la niste parinti dragi, vorba uneia “Mi pare asa ciudat, c-avem atata vreme pentru ura, cand viata nu-i decat o picatura intre acest moment si celalalt…si e de neinteles de trup ca nu culege flori, ca nu privim la cer mai des, ca nu iubim, noi, care atat de repede murim…”

  11. @admin 2

    “Ne vine greu sa credem ca nu ati mai citit pana acum nimic scris de pr. Mihai Valica, incat sa puteti sa va inchipuiti (sau doar sa lansati insinuari nedemne) referitoare la presupuse convingeri ecumeniste, trans-confesionale,….”

    Iertati-ma, nu ati fost atent, nu apar in commentul meu nici un fel de insinuari referitoare la presupuse convingeri ecumeniste, trans-confesionale a Pr. Valica. Desigur am citit cate ceva din ce a scris, si am o parere formata despre el cum am mentionat mai sus, in al doilea comment. Aici este necesar de precizat modul in care privesc eu ecumenismul, sunt de acord cu cuvintele de aici http://www.youtube.com/watch?v=Sy3Eodtjc6g, in sensul ca dialogul este firesc; dar : insusirea/propovaduirea unor filozofii straine de invatatura ortodoxa, slujbele comune etc sunt caderi cu totul si cu totul nedorite. Nu intamplator am apreciat ca pr Valica a punctat pozitia ortodoxa subliniata de Sorin Lavric. Era strict necesar, altfel erau cuvinte in vant, nu ar fi fost retinute decat devierile Prof Rubin. Dupa alti Sf. Parinti, ar fi bine sa se inceteze cu totul dialogul de acest tip ecumenist, ca roadele sunt evidente. Simpozionul se inscrie pe linia acestor dialoguri de tip ecumenist si a amagirii ca totusi mai poate iesi ceva bun din ele. Poate nu este gresita nici aceasta speranta, de aceea am zis: Domnul va arata roadele si sa dea Dumnezeu sa fie mai imbelsugate decat cele obtinute de “oficiali” cu intentii similar de bune. Nu spun de “oficialii” aproape pierduti si incadrati adesea in categoria celor care raspund simptomatic deliberat impotriva invataturii noastre de credinta.

    Participarea cu rol de “aproape co-moderator” pe cate o tema pe site-ul vecin reflecta pe de o parte ca nu sunt multumita de modul in care adminii respectivi conduc anumite teme si profit ca nu mi se respinge replica, si pe de alta parte ca tema ma intereseaza si-mi exprim propriul punct de vedere.

    Cunosc retinerile fratiilor voastre cu privire la unii dintre organizatorii Simpozionului precum si cele referitoare la proiectul cu centrul de martirologie. Stiu ca vi se pare necesar si firesc de a publica toate replicile pe care cei de pe site-ul vecin le primesc.

    Nu inteleg care sunt acuzele grave pe care i le-am adus par. Valica. Ca eventual se amageste ca asemenea dialog de tip ecumenist, in conditiile delimitarii invataturii ortodoxe, ar mai putea aduce rezultate bune? Nu este singurul, si la urma urmei nu este chiar gresit. Si eu sunt pentru dialog, dar nu prea mult, si in imprejurarea in care nu ai cu cine.
    Ca Pr Valica ar avea intentii iudaizante nu am spus si nu sustin! Ca instituirea acelui centru de martirologie post comunista are ca model holocaustul iudaic e altceva. Poate e bine si de folos sa se raspunda cu astfel de institutii holocaustului si pretentiilor sale. Poate este de folos cuiva dialogul acesta de tip ecumenist, Domnul stie.

    Cat despre “O adunatura de prosti si de apostati sau eretici, nu-i asa”, nu sunt de acord sa-i categorisesc (pe ierarhi si mireni participanti) nici cu asemenea epitete, nici intre cei care nu se incadreaza in “lumea bisericeasca oficiala” cu totul dezinteresata de problema.

    In Biserica Ortodoxa, devreme ce ecumenismul n-a fost inca anatematizat inca in mod Sinodal pan-ortodox, sunt mai multe moduri de raportare la ecumenism:

    Unii mai spera in dialog, altii nu mai spera, altii denatureaza invatatura de credinta.

    Cam asta e.

  12. @ingrid:

    Nu am interpretat absolut nimic alegoric, tot ce am scris este cel mult interpretare de tip literar, stil antiohian, nu alexandrin sau istorico-critic modern (daca vreti neaparat sa va raportati la un stil exegetic). Sau mai bine zis este exprimarea de zi cu zi.

    Intentia autorului este de a motiva respectivul centru de martirologie in pofida opozitiei unor “supravietuitori”, respectiv de a replica criticilor aduse de opozitie. Nu sunt de acord cu o anumita terminolgie nepotrivita utilizata de obicei pe un site vecin, in privinta asta ma delimitez. Dar ma delimitez si de incapatanarea aceasta de a nu respecta dorinta batranilor supravietuitori.

    Puteti folosi orice fel de abordare doriti, ideea este sa respectati textul si sa nu ii atribuiti sensuri pe care nu le are. Stim ca suntem crestiniti postmoderni, insa nici chiar pana acolo la a inventa si atribui intentii ecumeniste unui text marturisitor. Altfel semanam cu acei interpreti descrisi de Umberto Eco in Pendulul lui Foucault (nu filosoful), care au inventat o intreaga istorie complicata cu masonerii, crime si intrigi pornind de la interpretarea gresita a unui bilet de spalatorie din sec. XIX. Asa si noi, crestinii postmoderni, inventam istorii si povesti propagandistice plecand de la cele mai banale si anodine texte, gesturi, intamplari. Morala (lui Eco) era urmatoarea: exista niste limite in interpretare si nu putem merge dincolo si impotriva textului si autorului. Ce va costa sa intrebati, cinstit si omeneste, la sectiunea de comentarii, pe parintele Valica, ce a vrut sa spuna prin acel paragraf? Nimic, decat ca va scutea de un lung excurs fantasmagoric si va furniza raspunsul singurul valabil. Ati preferat insa sa broditi un scenariu plin de teze dand singura raspunsurile si promovand anumite conceptii care il osandesc pe parinte in mod nejustificat.

    In privinta centrului de martirologie, iarasi trebuie sa intrebati respectivul autor cum priveste problema manastirii si a centrului – se exclud una pe alta, e mai importanta una decat alta? Ca el nu a facut decat sa justifice utilitatea unui centru, fara sa afirme ca nu ar fi manastirea importanta. Deci iarasi niste acuze gratuite, teziste, propagandiste.

    Nu mi se pare de folos respectivul centru de martirologie nici Simpozionul, ca piatra de temelie, care se inscrie pe linia tuturor Simpozioanelor ecumeniste in sensul asezarii in paralel a filozofiilor teologice ortodoxe cu filozofiile iudaice sau de alta confesiune.

    Deci deja a devenit Simpozion ecumenist?! Si deja sunteti grav rupta de realitate. Nu aveti proprietatea termenilor. Ar fi trebuit sa stiti cum se organizeaza un Simpozion: se anunta centre academice (in speta, centre din spatiul ortodox) si se aplica. Avem informatii ca graba si lipsa de timp au facut ca multe lucrari sa nu fie si verificate inainte – si asa s-a strecurat si infamantul articol rubinian. Si iata cum ne aflam iar in Pendulul lui Foucault – dintr-o intamplare provenita din greseli omenesti se brodeste o intreaga poveste mitologica, ajunge sa fie acuzat un intreg Simpozion ca ar fi ecumenist, in dispretul desavarsit al realitatii, intentinei organizatorilor si participantilor care, de bine de rau, erau ortodocsi, indiferent de ideile pe care le aveau! E ca si cum ai face un simpozion dedicat pr Arsenie Boca simpozion ecumenist datorita faptului ca parintele avea niste idei originale despre sfintii catolici! E deja rusinos ceea ce facem aici!

    In alta ordine de idei mi se pare lipsa de bun simt, incapatanarea cu care respectivii organizatori se grabesc peste cadavre sa faca ceea ce fac.

    Iarasi o afirmatie demna de marturisit la spovedanie, ca tot incepe Postul. Nu intelegem peste ce cadavre s-a trecut. Nu intelegem cum de supravietuitorii temnitelor care au participat la acel simpozion sunt cantitate neglijabila. Eu nu cred ca s-a facut in dispretul voii si gandului nimanui acest simpozion. Ah, in dispretul unei masini de propaganda, da. Insa nu faceti hula sa identificati un mare om cu o masina de propaganda. Si asta incheiem discutia, ca vorba lunga si intortocheata este saracia omului.

    PS: probabil la fel de ecumenist este si celebrul pr. G. Metallinos…
    http://acvila30.wordpress.com/2010/11/13/protoprezbiter-gheorghios-metallinos-%E2%80%9Emireasma-a-mortii-dar-spre-viata%E2%80%9D-vezi-ii-corinteni-216/

  13. Imi cer iertare de la admin, care a dorit discutia incheiata, dar as vrea totusi sa intervin, nu atat pt polemica, ci pentru o mai buna intelegere a unor lucruri, pentru ca au fost si unele pasaje din articol care s-au inteles gresit, si care poate au cantarit in tragerea unor concluzii.

    @Ingrid,

    In acest pasaj apar insa oarecare deviatii neortodoxe, probabil din neatentie, sau Dumnezeu stie:
    “Când cineva eclipsează sau îşi asumă de unul singur suferinţa multora, doar că a supraveţuit terorii şi temniţelor comuinste, sau când deturnează suferinţa altora în favoarea unei confesiuni, a unei tagme, a unei etnii, sau a unei mişcări politice, cu scopul de a-şi etala meritele sau curajul, sau şi mai rău cu scopul de a falsifica şi muşamaliza istoria, (vezi canonizarea recentă a cardinalului Szilárd Bogdánffy, de origine maghiara, sanctificat de curând de Vatican. A fost cunoscut ca un om plin de ură contra românilor din Ardeal. Vezi pe larg http://theologhia.wordpress.com/2010/11/01/presupus-colaborator-al-organiza%C8%9Biilor-anti-romane%C8%99ti-bogdanffy-szilard-a-fost-beatificat-in-prezen%C8%9Ba-trimisului-papei/), atunci asistăm la o competiţie martirică ridicolă şi frivolă, ducând în desuitudine noţinea de martiraj şi o poate transforma, în acest caz, fără valoare hristică.”
    Sa ma explic unde este problema.
    Se da exemplul unui “sfant” catolic beatificat, stim ca sunt mai multe cazuri de acest gen, si ca in confesiunea catolica termenul de martir are o alta valoare decat in invatatura ortodoxa. Este considerat martir si cel care prin metode tortionare a reusit convertirea cat mai multor indivizi la confesiunea lor. In alte confesiuni si religii sunt considerati martiri inclusiv sinucigasii care au reusit sa ucida cat mai multi indivizi care nu apartin confesiunii respective. Desi dorim sa negam acest aspect, invatatura ortodoxa referitoare la sfant si sfintenie este foarte diferita de invatatura actuala iudaica sau a altor confesiuni, inclusiv cea catolica. Oricat am incerca sa ne ridicam deasupra confesionalului prin miscarea ecumenica, nu pot fi sfinti ai Bisericii Ortodoxe decat cei care se inscriu pe linia invataturii de credinta ortodoxa atat in ce priveste credinta lor cat si in privinta modului de marturisire. Nu am facut sfinti din Visarion Sarai, Stefan cel Mare, sau Constantin cel Mare din spirit de “competitie martirica ridicola si frivola” fata de catolici, mahomedani turci, respectiv pagani, asa cum adesea este acuzata Biserica noastra in occident. Cel putin eu, ca fiica al Bisericii asa marturisesc cu toata convingerea, nu stiu ce marturiseste Pr. Valica in acest sens.

    Desigur, modern este ca macar de acum inainte sa avem doar martiri de tip “ecumenist”, “new-age-ist”, ceva cu totul deasupra confesionalului …

    Ai inteles gresit. Pr.Valica nu despre sfintii romani se referea ca ar fi fost canonizati din spirit de competitie, ci despre unii sfinti catolici canonizati de catre Vatican, inclusiv cel mentionat. Ceea ce sustii tu “nu pot fi sfinti ai Bisericii Ortodoxe decat cei care se inscriu pe linia invataturii de credinta ortodoxa atat in ce priveste credinta lor cat si in privinta modului de marturisire” nu contrazice deloc afirmatiile Pr. Valica. Iar restul comentariului din ultimul paragraf citat, pornind de la aceasta intelegere eronata, este o persiflare ce nu isi gaseste temei.

    Nunta la care organizatorii simpozionului chemau pe episcopi, preoti, credinciosi si supravietuitori era din bun capul locului, din titlul Simpozionului nu aceea a Imparatului nostru, Fiul lui Dumnezeu! […]
    Nu mi se pare de folos respectivul centru de martirologie nici Simpozionul, ca piatra de temelie, care se inscrie pe linia tuturor Simpozioanelor ecumeniste in sensul asezarii in paralel a filozofiilor teologice ortodoxe cu filozofiile iudaice sau de alta confesiune.

    Nu intelg de unde si pana unde ideea de “ecumenism”, la simpozion si-au expus lucrari doar profesori si preoti ortodocsi, chiar daca au fost si invitati din strainatate. S-a discutat despre martirii ortodocsi ai secolului trecut in contextul martirajului crestin cunoscut in istorie. Nu orice conferinta, simpozion cu invitati din strainatate, sau in care se trateaza un subiect si dpv al contextului international, poate fi catalogata ca fiind “ecumenica”.

    Nu stiu daca Simpozionul organizat de acesti “suplinitori” ai “lumii bisericesti oficiale” are roade duhovnicesti mai bogate decat seminariile si lucrarile care sunt sustinute de studenti pe tema martirilor din perioada comunista, sau cartile care s-au scris, sau conferintele ce s-au mai intreprins sau activitatea duhovnicilor din manastiri si a profesorilor din facultatile de teologie […]
    Nu stiu cat de mult ajuta cuiva instituirea unui centru de martirologie post-comunist dupa model iudaic holocaustian, si o teoretizare academica de tip “new-age”, ecumenista a invataturii Bisericii despre “martir”, sfant si sfintenie asa cum propun unele persoane mai luminate…

    Cu alte cuvinte, faptul ca si o multime de evrei au suferit in lagare, evreii contemporani avand grija sa nu treaca in uitare aceste exterminari la care au fost supusi intr-o perioada neagra a istoriei, inseamna ca noi, romanii, sa renuntam la cinstirea memoriei martirilor romani prigoniti in inchisorile comuniste (in primul rand prin aducerea la lumina a acelor evenimente, prin constientizarea realitatilor istorice a acelor timpuri, cu atat mai mult cu cat vorbim despre niste martiri crestini, sfintiti prin jertfa lor) doar ca sa nu ne asemanam “modelului iudaic”, sa nu “teoretizam”?? Waw…

    Lucrarile unor studenti, cartile, conferinte pare ca nu sunt totusi suficiente pentru constientizarea opiniei publice… sunt foarte multe persoane cu studii chiar, care nu inteleg valoarea acelor jertfe, mai cu seama motivatia lor, aceea a nelepadarii de credinta, mai degraba invocandu-se motive de convingere politica. Exista si multi atei si nu numai, care considera ca Biserica ortodoxa romana a avut o atitudine lasa in timpul comunismului, dar nu scot o vorba despre martirii crestini ai inchisorilor, printre care multi preoti ortodocsi (nici nu recunosc si nici nu constientizeaza macar unii). Oricum, punerea in discutie a unui centru de martirologie nu ar trebui asociata nici cu “modelul iudaic”, nici etichetata ca fiind “teoretizare academica de tip “new-age”, ecumenista”, aceste vorbe chiar nu isi au rostul, ce legatura ar avea new-age-ul, ecumenismul in toata aceasta poveste? Exista si pe unele bloguri o tendinta mai degraba extremista, la tot ce are legatura cu iudaismul, insa sa nu lasam aceaste reactii si judecati patimase sa ne intunece ratiunea, nu este nici in duhul ortodox si nici nu ne apropie de Dumnezeu acest gen de reactii, de generalizari. Chiar atat de simplist sa judecam lucrurile? Ma duce cu gandul la genul de analiza simplista asemanatoare unui banal cod de programare: IF (exista vreo mentiune despre iudaism, catolicism) THEN (se pune stampila: ecumensism, new-ageism) ELSE (se gaseste neaparat o stampila jignitoare daca ne deranjeaza vreo persoana implicata in eveniment)…

    Iar a critica simpozioane pe motiv ca nu sunt tinute in Biserica, este oricum ai da-o de-a dreptul neserios. Imi cer iertare daca am suparat.

  14. Ma iertati ca revin din nou cu intrebari.

    @Mirela
    “Ai inteles gresit. Pr.Valica nu despre sfintii romani se referea ca ar fi fost canonizati din spirit de competitie, ci despre unii sfinti catolici canonizati de catre Vatican, inclusiv cel mentionat.”

    Stiu ca pr. Valica nu a spus ca sfintii romani ar fi fost canonizati din spirit de competitie, ci alt aspect imi atrasese atentia, pe care nu l-am inteles, si daca poate Pr. Valica sa-l explice mai mult, nu m-ar deranja. Intrucat incepe paragraful cu “Când cineva eclipsează sau îşi asumă de unul singur suferinţa multora, doar că a supraveţuit terorii şi temniţelor comuinste,”, eu am inteles ca se refera la faptul ca cineva prea are indrazneala si tupeul de a vorbi in numele tuturor celor care au suferit in temnitele comuniste, doar pentru simplul fapt ca a supravietuit (si mai incolo am impresia ca tot pe acel cineva sau pe iudele care i-au transmis ce a fost la Simpozion tradand cine stie ce secret cu prof Rubin -il/ii indeamna la mai multa pocainta). De aceea, din motiv ca respectivul nu este un om prea de incredere si are sanse sa se laude prea mult pe sine sau sa denatureze istoria, asa precum au obiceiul catolicii, si sa impinga Sinodul sa declare sfant pe un om care a facut rau altor confesiuni, popoare, tocmai de aceea se justifica sa ascultam si ce are de obiectat iudeul sau cei de alta confesiune la adresa celui/celor propusi spre sfintire.

    De la acest mod de intelegere a aparut obiectia mea ca viata sfintilor trebuie cercetata totusi exclusiv de ortodocsi si in duh ortodox, (mai multi, ca sa fie mai obiectiv, nu de unul singur care poate fi acuzat de cine stie ce rea-vointa), sa se cerceteze si ce s-a facut in cazuri similare in istoria Bisericii, si asa cum au fost declarati sfinti Sf Visarion Sarai, Sf. Stefan cel Mare, Sf Chiril al Alexandriei, Sf Constantin cel Mare si multi altii, tot asa sa se procedezesi in aceste cazuri.
    De aceea am accentuat si am scos in evidenta Sfinti Ortodocsi care au deranjat alte confesiuni si inca ii deranjeaza, si totusi au fost declarati Sfinti.
    Istoria are aspectul acesta subiectiv, confesional in cazurile respective, iar in altele aspecte politice, sau de alta natura.

    Nu am inteles ca evreul acela era totusi ortodox, si ca expunerea lui n-a fost verificata inainte sa fie publicata, si ca de aici a aparut toata neintelegerea si necazul. Ramasesem cu impresia ca ar avea si iudeul, sau altii de alta confesiune ceva de spus la modul cum facem cercetarile pentru canonizarea sfintilor, ca sa nu cumva sa fie deturnata marturia confesional, din motiv ca nu ar exista destula incredere in obiectivitatea cercetatorilor ortodocsi. Precum eu nu-i dictez catolicului sau evreului ce are de facut si nu-i fac reguli in “biserica” sa pe cine sa sanctifice, tot asa nu-mi fac altii reguli in propria Biserica.

    De aceea am spus ca nu sunt de acord ca pentru obiectivitate, vocea ortodoxa sa fie dublata de alte voci de alta confesiune. De asemenea, mai sus nu am fost atenta si am asimilat nu stiu de ce numele simpozionului cu numele “Mucenicia: o perspectiva iudeo-crestina” – mentionez ca numai acesta din urma are continut previzibil, si era necesara citirea atenta si o discutie in prealabil, eventual un referat raspuns sau sa se raspunda spontan, dar daca nu s-a facut-nu s-a facut, asta e, nu mai conteaza.

    Inteleg ca ceilalti au fost numiti iude pentru ca cineva a tradat secretul cu interventia neplacuta a Prof Dominic si a produs scandalizari. Am cautat acum din nou ce au postat ei (am vazut ca si ei au spus ca era un convertit la ortodoxie dintre iudei, si nu ceva ecumenic din bun capul locului, cum am ramas eu cu impresia). Totusi nu aveau cum sa nu se scandalizeze, indiferent cat sunt acuzati ca sunt iude, si indiferent daca poate exagereaza cu respectul pe care il au pentru Corneliu Zelea Codreanu. In privinta acestuia nu ma pricep, nu am cercetat si nu ma bag.
    Revenind, citatul din S. Lavric imi pare acum insuficient fata de ceea ce trebuia dezbatut referitor la teza prof Dominic, si nu stiu daca s-a facut, ar fi de dorit sa se publice celelalte documente, ca practic ramane in atentia cititorilor doar ce a afirmat acest fost evreu.
    Fata de “in sum Bulgakof saw clearly, that Hitler with his genicidal conditions against the Jews was a threat to the salvation in Christ of all mankind”, s-a raspuns in vreun fel?
    Poate sunt eu subiectiva, simt nevoia unui raspuns: chiar este de dorit o permanenta si sacaitoare paralela cu holocaustul (extrem de deplasata in referatul lui Dominic), ca sa-mi dea mie senzatia ca povestea este un fel de replica la necazurile neamului lor, ca sa fim chit? Si la propunerea unui centru de martirologie post-comunista, nu s-ar putea propune inca un centru de martirologie post-Deciana, unul de martirologie post-cruciade, unul de martirologie post-uniata (pt. Transilvania), unul de sinaxarologie si aghiografie (cel putin)?
    De obicei Biserica Ortodoxa a cinstit sfintii prin inaltarea de biserici si manastiri cu hramul lor, cinstindu-i atat particular, fiecare pe nume, cat si colectiv. S-au scris carti, omilii, biografii (vieti de sfinti), colectii cu minuni savarsite, acatiste, icoane. Pana acum, nici macar la Facultatea de Teologie nu s-a infiintat nici o catedra de sinaxarologie sau martirologie, (abia avem patrologie – pt sfintii, si nesfintii cu lucrari teologice de valoare) avem enorm de mari lipsuri in Biserica Ortodoxa, si ar trebui depus un efort sustinut sa se infiinteze toate aceste centre de martirologie. (La acestea eu as adauga inca o propunere de infiintare a unui centru de martirologie post-decembrista prin avort si contraceptie (stiu ca este absolut utopic, dar n-ar fi rau).

    Cand citesc: “Dacă după 20 ani de la revoluţie nu au găsit de cuviinţă nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Faculţăţile de Teologie, nici vreo mănăstire unde trăiesc martiri în viaţă, nici Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, nici jurnaliştii palavragii şi nici vreo instituţie a statului;….” oare pot sa nu ma revolt, cand stiu ca la mine personal, din tot simpozionul nu a ajuns decat cuvantul unui fost evreu, pe care nici n-am avut rabdare sa-l citesc atunci, mi-a ajuns sa ma uit putin peste; dar de la profesorii facultatii de teologie, si de la duhovnicii de manastire mi-a ramas totusi in cap cate o farama, la fel si din oarecare carti scrise? Oare ca sa ne scoatem in evidenta valoarea proprie trebuie neaparat sa spunem ca nimeni altul afara de noi n-a facut nimic, si n-are nici o contributie? Oare nu se cuvine sa multumim si efortului depus de altii, de-a lungul timpului ca sa ajunga macar 2-3 Episcopi, sau trebuie sa banuim ca respectivii au onorat cu prezenta doar din politete, cum se intampla la facultatile de teologie cand studentii sunt opriti cu arcanul la cate o conferinta? Sigur au venit acolo pentru martirii comunisti fost detinuti pt dreapta credinta sau au venit pentru profesorii din strainatate si pelerinajul la Aiud?
    La conferintele care s-au mai tinut pana acum pe aceasta tema, a fost prezent macar unul din ei?

    Pe alte site-uri vad acum ca in program nu figureaza nici un cuvant tinut de nici unul din fostii detinuti.

    Ma gandeam ca doar un singur fost detinut politic a fost persecutat, cel de la Petru Voda, ca este asa si pe dincolo si are tendinta de a falsifica istoria, dar chiar asa nu s-a gasit nici un fost detinut vrednic de crezare? Oare de ce referatele nici unuia dintre acestia nu a primit aprobare de la comisie, dar referatul Prof. Dominic a primit? Sau tot “profesorii cu renume” trebuie sa-si mai adauge la propriul renume, iar acesti paria trebuie sa-si mai vada de lungul nasului?

    Eu din textul lui M. Valica am perceput dispret si ruptura fata de “lumea bisericeasca oficiala” si fata de micile eforturi nevrednice ale unora depuse pana acum in cei 20 de ani, dispret si ruptura in raport cu fostii detinuti care sunt iude, denaturatori si nu se pocaiesc destul, ridicare in slavi si pretentie la multumiri nesincere in favoarea organizatorilor.

    In final ce sa zic, sa dea Domnul sa dea roade bogate, si iertare pt greseala ca eu chiar asa intelesesem ca ala era evreu evreu.

  15. @ingrid: o lunga, desarta si inutila betie de cuvinte si idei. Si niciun fel de intrebare, ci iarasi si iarasi aceleasi teze propagandistice. Iarta-ne, insa deja este total deplasat modul cum interpretezi, la mana a 7-a, tot felul de pareri care ti se par ca apar din textul pr. Valica. Pare ca e un proces de ideatie deliranta, altfel e inexplicabil, dublat de un spoi de autism ce te face sa ramai complet surda la tot ce am scris anterior, nefacand decat sa repeti aceleasi idei, exceptand evreul neiudeu. Cum ai reusit sa tragi concluzia ca din criticarea unui episcop catolic anti-roman pr. Valica il avea in vedere pe pr Iustin?

    Cat de inteligent este sa repeti aceeasi marota a faptului ca nu i s-a raspuns lui Dominic cand exista si poze cu pr. Metallinos vorbindu-i dupa prezentari, iar pr. Valica a mentionat faptul a fost contrazis si in timpul prezentarii?

    Apoi, cum poti sa spui ca pr. Valica ridica in slavi si pretinde multumiri nesincere pt organizatorii simpozionului cand el a scris:

    Ce-i drept, organizatorii nefiind teologi, nu au reuşit să surprindă unele subtilităţi sau diversiuni teologice şi sper să-şi asume creştineşte neajunsurile şi critica corectă a unor vigilenţi creştini, însă a critica pe cei ce au organizat simpozionul, pe motiv că ei nu au fost martiri sau deţinuţi politici, este ca şi când ai hotări de unul singur, că doar sfinţii care au suferit au voie să vorbească despre suferinţă sau martiraj.

    …si tot cearceaful de acuzatii haotice, nelegate, bezmetice, aruncate asupra parintelui fara niciun pic de aderenta la realitate si text. Ce justificare este sa il aduci pe Corneliu Zelea Codreanu in discutie? Ce legatura are cu textul pr. Valica? Cat de scuzabil este sa folosesti pretextul indignarii ca sa acuzi o gramada de oameni, inclusiv fosti detinuti, ca sunt masoni si oameni ai securitatii? Astea ar fi intrebarile, insa nu asteptam niciun raspuns, deoarece nu credem ca mai este posibil cu adevarat. Oare cand se va intelege ca textul nu are niciun fel de adrisant, ci este o atitudine fata de un subiect?

  16. @Ingrid,

    E bine ca ai facut aceste precizari. Citez din articol (replica):

    Ce-i drept, organizatorii nefiind teologi, nu au reuşit să surprindă unele subtilităţi sau diversiuni teologice şi sper să-şi asume creştineşte neajunsurile şi critica corectă a unor vigilenţi creştini, însă a critica pe cei ce au organizat simpozionul, pe motiv că ei nu au fost martiri sau deţinuţi politici, este ca şi când ai hotări de unul singur, că doar sfinţii care au suferit au voie să vorbească despre suferinţă sau martiraj.

    Mentiunea din citat este cat se poate de corecta. Nu e musai sa fii implicat intr-un eveniment tragic, pentru a nu putea dezbate o tema cu acest subiect. Nu era cazul sa fie aduse atatea critici acestui simpozion, in principal am inteles datorita organizatorilor (persoana lui D.Puric mai ales a dernajat). Dar atat timp cat scopul este unul bun, acela de a aduce marturii despre suferintele martirice, despre faptul ca moastele lor fac minuni, pentru recunoasterea si cinstirea lor inclusiv de catre BOR, nu doar la nivel de seminarii si carti, nu inteleg de ce unii jurnalisti, si nu numai, arunca cu noroi… Orice lucru este perfectibil, daca vrei sa critici neaparat intotdeauna vei gasi motive, depinde si ce alegi sa pui sub lupa. O minte inteleapta analizeaza in ansamblu insa si nu pe particele (la care, sub o analiza mai atenta, intotdeauna se vor gasi imperfectiuni).

    “Când cineva eclipsează sau îşi asumă de unul singur suferinţa multora, doar că a supraveţuit terorii şi temniţelor comuinste,”, eu am inteles ca se refera la faptul ca cineva prea are indrazneala si tupeul de a vorbi in numele tuturor celor care au suferit in temnitele comuniste, doar pentru simplul fapt ca a supravietuit […]

    Asta e, ca eu nu stiu la cine se referea. Cred insa ca stiu la cine crezi tu ca se referea, si inteleg si de ce te-a deranjat, insa daca nu este asa cum ai inteles? Fraza continua cu “cu scopul de a-şi etala meritele sau curajul, sau şi mai rău cu scopul de a falsifica şi muşamaliza istoria” si aici sunt sigura nu este acea persoana la care te-ai gandit, pentru ca nimeni cu o minima frica de Dumnezeu, si cu bun simt, nu ar putea bate asemenea apropuri legate de acea persoana. Cu atat mai putin Pr. Valica. Asa ca sigur te-ai grabit sa tragi concluzi (sau altii care le-au tras inaintea ta si poate te-au influentat)…

    Inteleg ca ceilalti au fost numiti iude pentru ca cineva a tradat secretul cu interventia neplacuta a Prof Dominic si a produs scandalizari.

    Asta, sau poate chiar la masoni se referea, la unul cel putin poate.
    Iar referitor la profesorul Dominic, pare ca nu s-a stiut dinainte speach-ul sau, asa ca ce a spus el nu poate fi pus pe seama organizatorilor, e pacat ca din tot acest demers sa se retina doar acest lucru.

    Cand citesc: “Dacă după 20 ani de la revoluţie nu au găsit de cuviinţă nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Faculţăţile de Teologie, nici vreo mănăstire unde trăiesc martiri în viaţă, nici Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, nici jurnaliştii palavragii şi nici vreo instituţie a statului;….” oare pot sa nu ma revolt […]

    Te-a revoltat faptul ca Pr.Valica a mustrat pe cei ai “Bisericiii Oficiale” (adica clerici, ierarhi) pentru ca nu s-au implicat in organizarea simpozionului, insa multi dintre noi, ca mireni, ii criticam cu nesat pe acest site sau pe unele bloguri, atunci cand ni se pare ca acestia gresesc (sau chiar gresesc), insa atunci cand un cleric face asta, ne indignam si ne revoltam… pai, de ce criticam la altul ceva ce noi insine facem? Stii cum e, cu barna si cu paiul… Pe de alta parte, au fost invitati 53 de ierarhi, dintre care doar 3 au onorat invitatia, oare Pr. Valica nu are dreptul si el sa se revolte?! Cred ca judecam cu masuri diferite.

    Oare ca sa ne scoatem in evidenta valoarea proprie trebuie neaparat sa spunem ca nimeni altul afara de noi n-a facut nimic, si n-are nici o contributie? Oare nu se cuvine sa multumim si efortului depus de altii, de-a lungul timpului ca sa ajunga macar 2-3 Episcopi

    “Ca sa ne scoatem in evidenta valoarea proprie” este concluzia ta, si poate nu ai dreptate. Si “valoarea proprie” a cui? Pr. Valica nu a organizat acest simpozion pentru a i se atribui aceasta interpretare.
    Si deci sa multumim si pentru foarte putinii care au binevoit sa participe (din multimea de invitatii), adica sa privim a cincea parte plina a paharului :)…

    Pe alte site-uri vad acum ca in program nu figureaza nici un cuvant tinut de nici unul din fostii detinuti.

    Pe site-ul lui Claudiu Tarziu: “Simpozionul a fost onorat şi de prezenţa altor foşti deţinuţi politici, între care i-am remarcat pe dl Gheorghe Jijie (secretarul general al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti), dl Demostene Andronescu şi dl Jacques V. Iamandi;”

    Eu din textul lui M. Valica am perceput dispret si ruptura fata de “lumea bisericeasca oficiala” si fata de micile eforturi nevrednice ale unora depuse pana acum in cei 20 de ani, dispret si ruptura in raport cu fostii detinuti care sunt iude, denaturatori si nu se pocaiesc destul, ridicare in slavi si pretentie la multumiri nesincere in favoarea organizatorilor.

    Pai de ce ne luam dupa perceptiile noastre ca fiind realitati? Eu zic ca te-ai pripit. Perceptiile sunt subiective si de aceea uneori gresite. Cum poate cineva dispretui o lume din care face parte, nu inteleg. Iar despre iude, in nici un caz nu se referea la vreun fost detinut. Doar pomeneste si de masoni in articol, peste asta ai sarit (sau poate despre unii jurnalisti?). Ai pus gresit accentul in propozitie. Nu s-a dorit acuzarea celor care nu s-au implicat si a caror participare in calitate de organizatori, ar fi fost de dorit, ci s-a vrut apararea celora care s-au straduit sa faca acest efort (asupra carora s-a aruncat cu noroi). Afirmatia care te-a deranjat a fost doar o introducere pentru ce s-a dorit a sublinia defapt. Analizand contextul, intreagul paragraf, reiese destul de limpede acest fapt:

    “Dacă după 20 ani de la revoluţie nu au găsit de cuviinţă nici Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe, nici Faculţăţile de Teologie, nici vreo mănăstire unde trăiesc martiri în viaţă, nici Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici, nici jurnaliştii palavragii şi nici vreo instituţie a statului; s-au gasit totuşi un medic şi un actor, consideraţi pe nedrept locuitori ai Samariei, să suplinească, pe cât posibil, această enormă lipsă şi să diminueze cât de puţin din indiferenţa unei Biserici şi a unei naţii, faţă de martirii neamului nostru, fără să se substitue nici Bisericii şi nici neamului şi fără să-i critice pe cei responsabili.

    Insa cum am spus, depinde unde alegem sa punem lupa. Cat priveste “dispretul” fata de oamenii bisericii, repet, de cate ori nu am criticat pe bloguri atatia ierarhi (mireni fiind), pentru ca sa nu meritam noi insine a fi acuzati de “dispret” fata de “lumea bisericeasca oficiala”. Iertare si Doamne ajuta!

  17. Erata: 3 din 53 face mult mai putin decat a 5-a parte a paharului cum am spus, face a 17,6 -a parte… cu care trebuie sa ne multumim :), si sa nu cumva sa ne revoltam. Bine ca nu e vorba de salarii. 🙂

  18. @admin

    “nefacand decat sa repeti aceleasi idei, exceptand evreul neiudeu.” Nu am repetat, ci m-am explicat. Am spus ce am inteles, ce informatii am consultat, si de ce am reactionat asa. Iar daca altceva din reactie nu este limpede, nu ma doare mana sa mai explic de 10-15 ori, chiar daca va calca pe nervi. Si sunt si destule intrebari, iar daca aveti informatii mai putin de mana a 7-a, sunt binevenite, nu este strict necesar sa raspunda autorul articolului in persoana.

    “Cum ai reusit sa tragi concluzia ca din criticarea unui episcop catolic anti-roman pr. Valica il avea in vedere pe pr Iustin? ” Poate sunt si altii care n-au inteles la cine se refera, de influentat nu m-a influentat absolut nimeni, si e bine sa se stie ce am inteles eu din articolul sau.

    “exista si poze cu pr. Metallinos vorbindu-i dupa prezentari, iar pr. Valica a mentionat faptul a fost contrazis si in timpul prezentarii?”
    Pozele nu le-am vazut, ca n-am apucat sa consult toate site-urile pe care apare ceva despre Simpozion, iar dincolo pe Apologeticum apare ca a intervenit un basarabean, a fost oprit, spre nemultumirea unora. Iar ce a incercat sa argumenteze acela sau pr. Metallinos unde scrie? E bine ca s-a facut ceva. Dar i s-a spus in particular, dupa prezentari, nu inainte, si intre timp s-au scandalizat unii si era imposibil sa nu apara tot felul de discutii. Si cum acum toate nelamuririle apar pe net, i s-a facut publicitate gratuita si intensa doar textului Pr. Dominic. Celelalte referate nu stiu daca apar, dar ar fi bine sa fie si acelea la indemana oamenilor, nu pe cine stie ce siteuri obscure, ca sa vada si cuvintele de bun simt a altor participanti (nu fragmente, cat a reusit sa citeze pr. Valica in scurta interventie de aparare). Sa se faca publicitate mai multa lucrurilor de bun simt spuse despre martiri decat “pe mine m-a deranjat Puric si pr. Dominic”, iar “pe mine m-a deranjat ca au fost atatia episcopi invitati si doar atatia au onorat, aluzii care nu le inteleg la tot felul de acuze din partea unora si a altora, etc”

    “Ce justificare este sa il aduci pe Corneliu Zelea Codreanu in discutie? ” Am spus asta pt ca am revazut ce au scris cei de pe Apologeticum, cum am mentionat. Si pe ei ii suparase cel mai rau din textul prof. Dominic tocmai ce spune acela la adresa lui Codreanu. Si am zis ca la asta nu ma pricep, nu stiu in ce masura au dreptate.

    “ca sa acuzi o gramada de oameni, inclusiv fosti detinuti, ca sunt masoni si oameni ai securitatii? ”
    nu stiu cine i-a acuzat, am vazut ca pr. Valica scrie si ceva de asta, dar tot enigma este pt mine acel pasaj, si nu m-am luat de el tocmai pt ca nu am inteles ce este cu acel pasaj, si nici nu mi-am dat seama ce interpretare sa-i dau. Desigur nu sunt de acord, este absurd sa spui asta despre ei, si cred ca si multi ierarhi sunt acuzati de asta in mod cu totul si cu totul gratuit.

    “Oare cand se va intelege ca textul nu are niciun fel de adrisant, ci este o atitudine fata de un subiect?”
    Nu stiu daca are sau nu vreun adresant, dar face referire la multe acuze din partea multora, si le raspunde dupa propria constiinta. Daca nu stii cine si cu ce i-a acuzat si la ce se refera multitudinea de aluzii, nu ai cum decat sa dai cu banuitul si sa-ti faci propria parere. Si cum textul depaseste cu mult disputele vechi dintre voi si cei de la Apologeticum si Sacciv, in privinta carora m-am tot straduit sa intervin si colo si dincolo cu ce m-a dus mintea, intrucat textul face aluzie la chestii cu totul si cu totul necunoscute si acuze de pe alte site-uri, mi-am dat cu parerea dupa cum am inteles.

    Este multa multa indignare si prea multe aluzii in acest text ca sa nu aiba nici un fel de adrisant. Dar probabil este facut asa ca sa inteleaga doar acela.

    @Mirela

    Primul paragraf
    Sunt intru totul de acord, si nici asta nu imi place ca se face atata caz de pacatele omului. A gresit, a mai spus nu stiu ce zeflemitor sau necuviincios, nu ami conteaza, i s-a atras atentia si gata, iertare, mai spune inca o data sau mai face o boroboata, iarasi i se poate reprosa, si iarasi iertare, iar daca face ceva bun cinste lui, si slava Domnului. Dar e deosebit de important sa fie armonie, sa se lupte si de o parte si de cealalta ca nu iese nimic in dezbinare decat critici, indignari, sminteli, vorbe grele, etc.
    Am intrat aseara si pe un site care apare printre primele pe Google, (acum sunt la biblioteca si mi-e greu sa intru din nou sa vad unde) si zice intr-un articol dinainte de Simpozion ca nu este multumit ca nu participa si detinutii la dezbateri. Si vad ca si pe Apologeticum (ce s-a intamplat sa-l consult datorita celuilalt articol, ca de o bucata de vreme, de la razboiul dintre Razb intre Cuv si celelalte siteuri nu mai consult doar Razb intru Cuv, ci si cele 2 site-uri adverse, in masura timpului) deci vad ca si pe Apologeticum, dupa Simpozion, apare tot aceeasi nemultumire ca nu au participat si unii si altii. Desigur, e drept asa cum spui, totul este perfectibil, si oricand se pot gasi tot felul de motive. Nimeni nu este vinovat, dar trebuie sa fim atenti la sensibilitati simptomatice. Ca sa mearga totul cat mai bine si sa nu apara tot felul de critici, trebuia sa fim atenti ca primii oponenti sunt la PV, si aceia ataca tot ce poate avea legatura cu ecumenismul, aceea se pune sub lupa in mod sigur la un astfel de eveniment. Resentimentele legate de greseli mai vechi ale lui Puric (afara de cine stie ce razboaie grele, nu-s chiar cu totul in tema, am surprins si eu cate ceva pe parcurs) pot fi trecute cu vederea daca totul iese bine la acest aspect si daca, fiind interesati sa participe si ei cu vreun referat nu sunt dati la o parte. Acum inteleg ca unii jurnalisti i-au acuzat si ca ar fi masoni, si cate si mai cate. Astea la urma urmei sunt cu totul gratuite, si daca n-au legatura cu concretul, cu vreun aspect concret pe care sa se poata pune lupa, pot fi ignorate, sau amintit in treacat, ca oricum, nu se retin.
    Dar precum spune Pr. Valica, nefiind teologi n-au sesizat la timp bomba s-a discutat abia dupa prezentari, si jurnalistii erau cu lupa pe greseli dinainte de a incepe Simpozionul, din cauza animozitatilor mai vechi. Previzibil, si ar fi trebuit vreun teolog care cunostea dinainte animozitatile, sa se implice, ca sa nu mai fie iar prilej de atatea vorbe.

    paragraf 2
    “Cred insa ca stiu la cine crezi tu ca se referea, si inteleg si de ce te-a deranjat, insa daca nu este asa cum ai inteles?”

    Am luat textul in contextul in care din toti fostii detinuti doar unul singur iese in evidenta in mod simptomatic. De asemenea nu inteleg ce legatura are in context excursul cu obiceiurile catolicilor de a beatifica pe tot felul de inchizitori, si nici de ce urmeaza pasajul dinainte in care este aparata posibilitatea ca si oameni cu oarecare pacate, nu doar cei care au trecut prin tortura sa poata vorbi despre sfinti, pasaj cu care sunt intru totul de acord. Am luat-o ca un apropo fara sa ma influenteze nimeni, si desi nu-l cunosc pe parintele decat doar din disputele de pe net, si sunt unele lucruri cu care nu-mi plac, dar nici nu sunt pt cine stie ce vorbe rautacioasa. Si in privinta asta este bine ca admin. a precizat ca nu este o aluzie la el. Tocmai de aceea am detaliat de am gandit si ce am inteles.

    Paragr. 3
    “Asta, sau poate chiar la masoni se referea, la unul cel putin poate.”
    Nu stiu ce a avut par. in cap nici cu masonii, nici cu iudele, e din articole pe net care mi-au scapat. Eu am detaliat ce am inteles, ca sa fiu contrazisa.

    “Iar referitor la profesorul Dominic, pare ca nu s-a stiut dinainte speach-ul sau, asa ca ce a spus el nu poate fi pus pe seama organizatorilor, e pacat ca din tot acest demers sa se retina doar acest lucru.”

    Asta am zis si eu. Admin zice ca n-am mai pus nici o intrebare, dar pe langa explicatiile pe care le-am dat la ce am inteles din articol, ca sa fiu lamurita, am cerut si celelalte referate ale participantilor. Nu pe email, ci public. E o intrebare, propunere, cerere, sau ceva ce mi se pare necesar.

    Paragr 4.

    Mustrarea Pr. Valica este deosebit de buna si necesara, dar cand incepe cu aprecierile, sa vorbeasca si de alte eforturi care s-au depus pana acum spre sensibilizarea oamenilor. Sa fie si reprosuri dure, si multumiri pt cei care se stiu ca au contribuit, stiuti si nestiuti, si si-au facut datoria. Ca prea este evidentiata o separare de netrecut intre oficiali impasibili si cei care traiesc credinta cu adevarat. Oare n-a gasit intre oficiali pe nimeni care traieste credinta cu adevarat? Chiar si la cei rau criticati, pe buna dreptate, sa nu neglijam sa vedem si aspectele bune, ca altfel ii aruncam cu totul la gunoi ca jurnalistii pe Puric.

    Iti mai raspund putin de acasa, ca acum trebuie sa plec de la biblioteca, se termina programul.

  19. @ingrid: ne luam libertatea (si responsabilitatea) de a inchide aici discutia. Raspunsul nou (mult prea lung) nu aduce nimic substantial la tot ce s-a discutat pana acum si intram intr-o morisca a justificarilor care nu vad pe cine poate folosi. E mai cinstit sa cadem de acord ca nu suntem de acord si cu asta basta. Atata energie si taste batute ar fi putut fi folosite la cauze mai bune. Cat despre asa zisele servicii de intermediere si de impacare pe care le-ai fi depus, mai bine sa nu pomenim. Nu stiu cum incerci tu sa impaci oamenii instigand si aplaudand la linsarea noastra.

  20. @ Ingrid:

    Iarta-ne, te rugam, dar nu mai dorim continuarea unui dialog obositor si neproductiv, pentru noi. Iar anumite… sa le zicem eufemistic, “contradictii” destul de grave si de deranjante legate de atitudinea fata de noi, respectiv fata de alte bloguri, chiar ne fac odata in plus sa ne oprim aici si sa ne intoarcem la lucrurile mai importante pe care dorim sa ne centram macar in aceasta perioada. Minciuna (flagranta, grosolana mai ales) supara foarte tare. Chiar daca poti ierta, dar nu poti totusi nici tolera la infinit. Vom mai aproba doar continuarea replicii tale catre Mirela si vom inchide aici subiectul. Iti dorim pace si post cu folos duhovnicesc!

  21. Si multumesc pt noile articole de pe acasa, despre sfintii inchisorilor. sunt deosebite.

  22. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Pr. Mihai Valica: SFARSITUL LUMII SI MISCARILE OCULTE IN NOUA ERA A GLOBALIZARII
  23. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Unde greseste Parintele Mihai Valica si cum e folosit de altii PRETEXTUL zilei Duminicii din calendar pentru a mai crea un scandal diversionist. EXPLICATII SUPLIMENTARE DIN SFINTII PARINTI DESPRE SEMNIFICATIA ORTODOXA A DUMIN
  24. Pingback: Parintele Gh. Metallinos: Ce este SFINTENIA si care sunt CRITERIILE DE CANONIZARE in traditia ortodoxa? - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare