ESCALADAREA PSIHOZEI COVID-19. ”Semnalul” restrângerii libertăților fundamentale în Europa, dat de ITALIA: carantinarea și IZOLAREA a 16 milioane de oameni. Riscul agravării CRIZEI ECONOMICE (Video)/ Se apasă și la noi pedala: adunările de mai bine de 1000 persoane, INTERZISE/ ZBORURILE AERIENE DIN ITALIA, SUSPENDATE

9-03-2020 10 minute Sublinieri

Digi24:

VIDEO. Fuga italienilor din Lombardia, înainte de instituirea carantinei. „Mă simt ca un refugiat”

O mare parte din nordul Italiei a fost plasat în carantină, inclusiv capitala financiară a țării, Milano. Este vorba despre o zonă în care locuiesc în jur de 16 milioane de oameni. Documentul a apărut în presă cu câteva ore înainte ca măsurile să intre în vigoare. Imediat ce s-a aflat că va fi carantină totală în Lombardia, sute de oameni au luat gările cu asalt, pentru a părăsi regiunea.

Întreaga Lombardie și încă 14 provincii din regiunile Piemont, Veneto, Emilia Romagna și Marche sunt în carantină până pe 3 aprilie. Nu se intră și nu se iese decât în situații serioase și care nu pot suportă amânare. Măsurile afectează inclusiv Milano, Veneția și stațiunile de schi. Dacă până acum erau afectați de astfel de măsuri în jur de 50.000 de oameni, acum zona roșie cuprinde o populație de aproximativ 16 milioane. Decretul a fost semnat la 2 noaptea de premierul Giuseppe Conte.

– V-am spus că nu mai sunt locuri! Nu știu ce să vă mai spun.

– Mă simt ca un refugiat acum.

– De ce ca un refugiat?

– Pentru că fugim. Pentru că fugim.

*

– Plec acum pentru că mai târziu nu mă voi mai putea întoarce acasă.

– Ești din Milano?

– Da. Merg la Roma.

– Și ai mai găsit loc?

– Da, pentru că am luat biletul imediat, chiar când am aflat. Aveam bilet pentru vinerea viitoare, dar am preferat să plec acum.

– Sunteți speriați?

– Da, oricum, este evident. Frica este că nu ne vom mai putea întoarce.

– Familia ta este la Roma?

– Da.

*

– V-am spus că nu mai sunt locuri. Nu știu ce să vă mai spun. Unde să vă punem? Nu puteți sta în picioare din pricina măsurilor de siguranță. Dacă nu, eu merg la închisoare. Nu facem nimic cu amenda, unde să vă punem? Trenul nu pleacă. Deja este plin. Sunați ministrul să-i spuneți să mai pună un tren.

– Pot pleca cu biletul lui? El nu mai pleacă, a renunțat.

– Hai repede, jos la coadă.

*

– Și dumneavoastră fugiți?

– Trebuie să mă întorc la Roma.

– Imediat cum ați aflat?

– Am căutat un bilet pentru Roma ca să mă întorc acasă. (…)/ integral pe digi24.ro

16 milioane de oameni în carantină și izolare. Italia își riscă economia în încercarea de a opri răspândirea virusului

Guvernul italian a luat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, măsuri extraordinare, plasând în carantină sau izolare o mare parte din nordul țării, ceea ce restrânge libertatea de mișcare pentru aproape un sfert din populația țării într-o regiune considerată motorul economic al țării.

Demersul reprezintă cel mai drastic efort din afara Chinei de a opri răspândirea noului coronavirus, cu prețul sacrificării economiei italiene pe termen scurt, pentru a salva-o de efectele devastatoare ale virusului pe termen lung. Luând astfel de măsuri dure, Italia, care cunoaște cel mai agresiv focar de epidemie din Europa, trimite un semnal: restricțiile – care vin în contradicție cu valorile democrațiilor occidentale – se pot dovedi necesare pentru a controla și a învinge virusul, scrie The New York Times.

„Ne confruntăm cu o situație de urgență. Este o urgență națională”, a declarat premierul Giuseppe Conte anunțând într-o conferință de presă, susținută după ora 2:00 noaptea, decretul prin care se impune carantina în regiunea Lombardia și în 14 provincii. Cel puțin 16 milioane de oameni sunt vizați de restricțiile de circulație, până la începutul lunii aprilie.

„Va exista obligația pentru toată lumea de a evita orice deplasare, ieșirea și intrarea în aceste zone. Chiar și în interiorul acestor zone, deplasările vor fi permise doar în scopuri dovedite de muncă, pentru situații de urgență și din motive de sănătate.  Înțelegem că sunt măsuri care cer sacrificii, unele mici, altele foarte mari. Dar este momentul să fim responsabili. Trebuie să ne conformăm, să nu încălcăm măsurile”, a spus premierul.

Provinciile vizate de măsurile de carantină sunt: Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro e Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano Cusio Ossola, Vercelli, Padova, Treviso și Veneția.

Vor fi închise sălile de sport, piscinele, muzeeele, stațiunile de schi. Competițiile sportive se vor desfășura fără public. Restaurantele și cafenelele vor fi deschise, dar clienții trebuie să stea la cel puțin un metru distanță unul de celălalt. Oamenii trebuie să stea pe cât de mult posibil în case, iar cei care încalcă măsurile de carantină riscă trei luni închisoare. Școlile vor fi, binînțeles, închise.

De asemenea, nu mai pot avea loc nunți și înmormântări, pe durata carantinei.

Magazilele rămân deschise, dar numai de luni până vineri.

De asemenea, măsurile anunțate de guvern includ și suspendarea tuturor concediilor pentru medici și asistenți, iar vizitele rudelor în spitale vor fi limitate doar la cazuri speciale.

Noile măsuri, care se aplică inclusiv centrului financiar al țării, Milano, și uneia dintre cele mai frecventate destinații turistice din lume, Veneția, sunt în vigoare până la 3 aprilie. (…)/ integral pe digi24.ro

Hotnews:

LIVETEXT Coronavirus în lume: Italia devine țara cea mai afectată după China – măsuri fără precedent, un sfert din populație e în carantină / Primele 4 cazuri și în Bulgaria

LIVE VIDEO TEXT Declarații de presă la MAI, susținute de miniștrii Marcel Vela și Victor Costache: Se suspendă zborurile înspre si dinspre Italia din 9 martie, ora 12.00, până în 23 martie

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anuntat că toate zborurle inspre si dinspre Italia vor fi suspendate din 9 martie, ora 12.00, până în 23 martie. Măsura este valabilă pentru toate aeroporturile din România.

Cetățenii români care sosesc din China, Italia, Coreea de Sud prin punctele de frontieră terestre vor intra în carantină pe raza județului de graniță sau în izolare la domiciliu.

Cetățenii străini care vin din aceste țări pot intra în România doar sub măsura obligatorie a carantinei.

Operatorii aerieni au obligatia de a nu permite imbarcarea cetatenilor care vin China, Iran, Italia cu escala in Romania.

Se permite accesul cetatenilor straini care vin din Romania daca vor intra in carantina

Sunt exceptate transporturile de marfuri de pana la 3,5 tone

Sunt exceptate si transporturile maritime

LIVETEXT Coronavirus în România: 15 cazuri de îmbolnăvire confirmate în București și în 8 județe. Măsuri fără precedent anunțate de autorități pentru a limita extinderea virusului

18.03 Metrorex a anunţat măsurile luate cu privire la coronavirus, printre acestea și un program suplimentar de dezinfecţie a barelor de susţinere şi a butoanelor de deschidere. Metrorex va folosi și afişe educative de prevenire a infecţiei cu coronavirus.

13.23 Anisie – Nu am luat în calcul închiderea școlilor. Nu este cazul deocamdată să ne alarmăm

VIDEO Coronavirus în România: Decizii ale autorităților – Se închid școlile unde se raportează un caz de coronavirus / Se interzic adunările cu peste 1.000 de participanți

Toate şcolile în care sunt raportate cazuri de infecţii cu coronavirus vor fi închise. De asemenea, evenimentele cu un număr mai mare de 1.000 de participanți, precum meciurile de fotbal, vor fi interzise începând de duminică pentru a limita răspândirea cazurilor de coronavirus, au anunțat autoritățile. O altă măsură vizează interzicerea accesului în spitale al aparținătorilor pacienților, precum și studenților la Medicină, pentru stagii practice. Toate aceste măsuri vor fi luate până la 31 martie, dar pot fi prelungite, a precizat secretarul de stat Raed Arafat.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat și secretarul de stat în Ministerul Sănătății Horațiu Moldovan au anunțat duminică mai multe măsuri care vor fi luate începând de astăzi și până la 31 martie, cu posibilitatea de prelungire, pentru a limita răspândirea coronavirusului:

Începând de astăzi, 8 martie, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată.

Evenimentele la care este estimată participarea unui număr mai mic de persoane pot fi organizate doar după obținerea aprobării de la direcțiile de sănătate publice locale.

Acceptul sau refuzul organizării va fi transmis în baza unei analize care ține cont de natura evenimentului, grupa de vârstă a participanților, modalitatea în care participanții ajung la eveniment și durata deplasării către eveniment, dacă există posibilitatea ca la eveniment să participe persoane pentru care există posibilitatea să fi fost în zone de risc sau să fi intrat în contact cu persoane contaminate.

Nu vor mai fi organizate stagii de practică în spitale pentru studenții la medicină și farmacie, cu excepția situațiilor de voluntariat în sprijinul medicilor. În aceeași perioadă, aparținătorii pacienților nu pot efectua vizite în spitale.

Se suspendă cursurile în școlile în care se confirmă 1 sau mai multe cazuri de coronavirus

A fost reluată recomandarea ca românii să nu circule în zonele afectate de coronavirus, iar cei care se află în aceste zone să nu vină în România

Persoanele aflate în izolare şi care au cumpărat bilete pentru a pleca în străinătate nu vor avea voie să iasă din izolare (…)/ integral pe hotnews

Arafat: Am citit că în perioada Paștelui va fi vârful în privința coronavirusului

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, spune că a citit un studiu care arată că perioada de vârf în privința coronavirusului va fi înregistrat în preajma Paștelui. Situația este îngrijorătoare, recunoaște secretarul de stat din MAI. Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, duminică seara, la Antena 3, că a citit că perioada de vârf a coronavirului va fi în preajma Paștelui.

„Este o părere pe care am citit-o recent că în perioada Paștelui va fi vârful, începe apoi să scadă și se întoarce în noiembrie. Este o părere științifică. Ce o validează? Când ajungem la Paști și după Paști să vedem dacă acest lucru este adevărat”, a spus Arafat. Întrebat dacă este îngrijorător acest lucru, dat fiind faptul că mulți români se întorc din străinătate în acea perioadă, Arafat a răspuns pozitiv.

„Da (ne îngrijorează că vor veni mai mulți acasă de Paști – n.r.) și pentru asta noi am lansat mesaje și apeluri către ei să nu vină dacă pot să anuleze și să nu expună familiile lor aici. Același mesaj l-am dat aici, să nu plece lumea în perioada sărbătorilor în zonele afectate. Când se întorc, cu siguranță, autoizolare sau carantină și nu știu dacă mai este corect, dacă au mers cu bună știință în zonele afectate statul să finanțeze carantina”, a mai spus Arafat, potrivit Mediafax.

DCNEWS: Coronavirus. Preşedintele Portugaliei s-a băgat în carantină

Preşedintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a anunţat duminica aceasta că intră de bunăvoie în carantină, ca măsură de precauţie, suspendându-şi orice activitate publică în ţară şi în străinătate pe o perioadă de două săptămâni, potrivit unui comunicat dat publicităţii pe site-ul preşedinţiei, citat de AFP.

El a motivat această decizie neobişnuită explicând că a fost în contact săptămâna trecută cu elevi ai unei şcoli din nordul Portugaliei, închisă între timp după descoperirea unui caz de coronavirus. ‘Nici elevul internat în spital, nici clasa lui nu au participat la această întâlnire’, a precizat comunicatul.

Şeful statului ‘nu prezintă niciun simptom’ şi îşi va continua activităţile din palatul preşedinţiei. Documentul a subliniat că preşedintele a hotărât să urmeze recomandările autorităţilor sanitare, deoarece consideră că atunci când vine vorba de măsuri preventive trebuie ‘să dea un exemplu’. Portugalia se confruntă de sâmbătă cu o creştere a numărului de cazuri de infecţie cu COVID-19, în special în nordul ţării.

Ţara a depăşit sâmbătă pragul de 20 de cazuri confirmate, faţă de 13 vineri seară. Pentru a face faţă situaţiei, autorităţile au anunţat o serie de măsuri pentru nordul Portugaliei: suspendarea temporară a vizitelor în spitale, cămine de pensionari şi închisori, închiderea unei şcoli şi a două clădiri aparţinând unor universităţi. ‘Recent, au fost confirmate’ cazuri de COVID-19 la persoane care au frecventat locurile respective, ceea ce ‘sporeşte riscul de transmitere în aceste instituţii’, a explicat ministrul portughez al sănătăţii, Marta Temido, conform Agerpres.

INPOLITICS:

ARAFAT SI UN ANUNT DRAMATIC. MASURI DISPERATE ORI ABUZ DE PROPORTII AL PUTERII?

Un anunț bizar în scandalul epidemiei de coronavirus a fost făcut azi de către secretarul de stat Raed Arafat și postat pe siteul Ministerului Administrației și Internelor. Spunem bizar pentru că el introduce restricții dure pentru cetățenii României, dar lipsește cu desăvîrșire orice referire la cadrul legal care să le permită. Ceea ce deschide drum unei întrebări tulburătoare: se calcă, oare, normele constituționale cele mai serioase de dragul unor jocuri politice meschine?

”Începând de astăzi, 8 martie 2020, sunt interzise manifestările publice sau private, în spații deschise sau închise, cu un număr de participanți mai mare de 1000 de persoane. Această măsură este obligatorie, la nivel național, pentru toți agenții publici și privați și nu este supusă negocierii, excepțiilor, neputând fi amânată(…) Această decizie este valabilă până la data de 31 martie 2020 pe întreg teritoriul național al României și există posibilitatea prelungirii, în funcție de evoluția situației.”

Așa debutează comunicatul MAI de azi, prezentat public de Raed Arafat, unul din care aflăm de  măsuri extraordinare determinate de evoluția epidemiei de coronavirus.

Conform acestui anunț, congresul PSD nu mai poate avea loc pînă la 31 martie și poate chiar după această dată, decît cu condiția limitării participării la mai puțin de o mie de delegați. E doar un exemplu.

Întreg comunicatul MAI, care conține și alte măsuri, e lipsit total de vreo referire la vreo lege, HG, OUG, ordonanță simplă șamd care să acopere respectivele măsuri.

Problema e următoarea, însă: dreptul cetățenilor la întruniri libere e consfințit de art.39 din Constituție, iar el nu poate fi restrîns, conform aceleiași Constituții, decît în două moduri: printr-o lege sau prin decretarea stării de urgență.

Legea adunărilor publice din 60/1991, spre exemplu, nu poate reglementa decît parțial în domeniu:

”Nu trebuie declarate în prealabil adunările publice al căror scop îl constituie manifestările cultural-artistice, sportive, religioase, comemorative, cele ocazionate de vizite oficiale, precum și cele care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”.

Nici Planul național de intervenție pentru prevenirea îmbolnăvirii în masă a populației generate de epidemii și pandemii, adoptat în 2013, nu acoperă reglementările anunțate azi. Suntem informați doar că

”Strategia generală de pregătire și intervenție vizează:
b) controlul monitorizat la nivelul frontierelor, recomandarea limitării deplasărilor neesențiale, aplicarea măsurilor de prevenție ale fazelor prepandemice;
c) limitarea contactelor de risc în locuri cu o mare densitate a populației, care favorizează contaminarea;”.

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prevede, la art.26, că

”În situații de risc epidemiologic, inspectorii sanitari de stat pot dispune măsuri speciale pentru bolnavii, suspecții și contacții de boli transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum și alte măsuri de limitare a circulației persoanelor”.

Exprimarea privind circulația persoanelor e extrem de ambiguă și e mai mult decît probabil că se referă la categoriile de persoane pomenite anterior; oricum, nu e vorba de limitarea ori interzicerea întrunirilor și în niciun caz la nivelul întregii țări.

OUG nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență vorbește, la rîndul ei, despre dreptul autorităţilor de a lua măsuri pentru prevenirea şi înlăturarea pericolelor pe care le presupune constatarea unei situaţii de urgenţă, care e reglementată clar. Numai că OUG 21 nu permite – nu ar avea cum – restrîngerea unor drepturi constituționale, aşa cum se întâmplă în cazul stării de urgenţă.

Iar starea de urgență e reglementată de ordonanța de urgență nr. 1/1999, devenită lege, și poate fi declarată de președintele României, prin decret contrasemnat de premier și cu aprobarea în regim de urgență a parlamentului, în maxim cinci zile.

Starea de urgență se poate declara pe durata a numai 30 de zile.
Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă, între altele, următoarele:
a) motivele care au impus instituirea stării;
b) zona în care se instituie;
c) perioada pentru care se instituie;
d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrînge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;

Deocamdată, în România nu e declarată starea de urgență, așa cum s-a întîmplat în Italia încă din 24 februarie.

Articolul 53 din Constituție spune astfel:

(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Măsurile anunțate azi de MAI, de restrîngere a unui drept prevăzut de Constituție, nu sunt susținute de nicio prevedere a Constituției.

De fapt, așa cum spuneam, ele nu sunt ancorate, în comunicatul oficial, de nimic.

Nu se spune nici ce sancțiuni vor suporta cei care încalcă interdicțiile anunțate de Arafat și în baza căror legi.

Să reamintim, în treacăt, că a mai existat o singură dată, după 1989, o discuție legată de limitarea întrunirilor publice, în 2009, atunci cînd, pe fondul epidemiei de gripă porcină, ministrul interimar al Sănătății, Adriean Videanu, anunța public că, la nivelul Comitetului ministerial condus de secretarul de stat Adrian Streinu Cercel se analizase posibilitatea de a se da un ordin privind interzicerea întrunirilor publice.

Evident că ordinul nu s-a dat vreodată tocmai din cauza problemelor de ordin legislativ pe care le-ar fi creat.

Azi, însă, românii au aflat că nu se pot aduna la un loc mai mult de 1.000, fără a fi clar de ce 1.000 și nu 800 sau 500, spre exemplu, cine a stabilit cifra și pe ce criterii.

Jurisprudența CEDO stipulează în clar că ”Libertatea întrunirilor este un drept fundamental cu caracter social și politic” și se amintește că e vorba de un drept consfințit și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Desigur, nu orice adunare de persoane se încadrează în definiția întrunirilor, pentru că, spune jurisprudența europeană, ”orice întrunire este o organizare de persoane, o grupare organizată, cu caracter temporar, destinată schimbului de idei, concepții, opinii etc și presupune o legătură, cât de firavă între participanți, o intenție comună și, totdeauna, un minim de organizare. Aceste trăsături deosebesc întrunirile de grupările sau aglomerările întâmplătoare de persoane”.

Numai că măsurile anunțate azi de MAI nu conțin nuanțe, ele acoperă atît întrunirile în sensul sus-pomenit, cît și meciurile de fotbal, spectacolele șamd.

Să fim bine înțeleși: nu contestăm o secundă măcar necesitatea ori eficiența măsurilor anunțate azi. Ci doar foarte probabilul lor caracter nelegal, care le transformă în vorbe goale, ca să nu spunem imense abuzuri.

De ce este atît de sec anunțul de azi al MAI, de o importanță covîrșitoare pentru cetățeni?

Cumva pentru că situația provocată de coronavirus este – sau se anunță a deveni curînd – suficient de gravă încît să reclame măsuri care includ limitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor, dar nu suficient de gravă cît să-l sensibilizeze pe președintele Klaus Iohannis și al său partid, PNL?

Cei care nu vor să audă de declararea stării de urgență pentru că le-ar stopa brutal planurile politicianiste legate de alegeri anticipate? (Bogdan Tiberiu Iacob)


Categorii

Coronavirus, Razboiul impotriva populatiei, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “ESCALADAREA PSIHOZEI COVID-19. ”Semnalul” restrângerii libertăților fundamentale în Europa, dat de ITALIA: carantinarea și IZOLAREA a 16 milioane de oameni. Riscul agravării CRIZEI ECONOMICE (Video)/ Se apasă și la noi pedala: adunările de mai bine de 1000 persoane, INTERZISE/ ZBORURILE AERIENE DIN ITALIA, SUSPENDATE

  1. https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=4057976430882974&id=100000119722747

    In orasele suprapopulate ale Chinei, ieri s-a putut vedea din nou cerul.
    E frumos, e albastru.
    Lumea nu mai circula, nu mai iese in parc, nu mai aglomereaza mall-urile, e cat se poate de bine pentru natura si mediu.

    Numai ca de priveliste se pot bucura, deocamdata, autoritatile, soldatii, medicii in combinezoane albe si cu masti pe figura, plus oamenii de rand care au voie sa iasa la aer si la cumparaturi cate 30 de minute, odata la 3 zile. In rest, omul obisnuit este izolat in cei 60 mp de apartament, inghesuit alaturi de familie si de cine o fi mai ramas blocat intr-o recenta calatorie la rude/prieteni, de anul nou chinezesc, intr-un bloc ticsit de mii de apartamente, cu apa putina la robinet, electricitate pe sponci si cu acces la internet din cand in cand, cu militie sau armata la usa.

    Prima lectia invatata perfect de China din “epidemiile” anterioare este subminarea economiei vestice, bazate pe banking si piata de capital. China detine, in prezent, cele mai mari intreprinderi manufacturiere din lume, ajungand in postura numarul unu in lume si economic, si din punct de bancar (in primele 5 banci ca marime a activelor, trei sunt chinezesti). Cum a facut asta? Devalorizand actiuni pe motiv de virus si, ulterior, cumparandu-le la preturi de nimic de la fraierii panicati de pe Wall Street sau de pe bursele din Singapore si Hong Kong.
    O a doua lectie invatata de China (lectie pe care acum ne-o “preda” si noua, europenilor deprinsi cu democratia si atat de mult obisnuiti cu libertatea incat am ajuns sa tanjim dupa captivitate) este monitorizarea minutioasa a turmei prin tehnici de recunoastere faciala cu precizie micronica. Big Brother-ul chinezesc te vede acum peste tot, avand peste 1,7 de miliarde de camere in tara si in lume. Pe baza a ceea ce faci, atat in intimitate, cat si in public (unde nu te mai poti ascunde), ti se stabileste un “rating de cetatean” – ai scuipat pe jos, ai injurat pe stadion, ai flirtat la birou, ai ratat plata unei facturi sau ai intarziat plata unei datorii la banbca, esti degradat in clasament, drepturile civile fiindu-ti reduse sau suprimate. Ca sa intelegeti despre ce e vorba: nu te mai poti imprumuta in viitor, nu mai ai acces la mall, nu mai poti merge la aceeasi unversitate, copiii tai nu vor mai fi primiti la orice scoala etc. daca ai rating de cetatean redus. Credeti ca asta e o chinezarie comunista, posibila numai la ei acolo? Mai ganditi-va. Uitati-va putin la cele doua tipuri de captivitati pe care le cerem in aplauzele tuturor – carantina covid-19 si datele cu caracter personal care pot ascunde toate infractiunile din Codul penal (dar nu si pe cele reale, geave, ale adevaratilor infractori, care zburda printre noi mai ceva ca pe vremea prohibitiei americane a alcoolului).

    Intrevad si o a treia lectie pe care China o invata treptat din “epidemia” de coronavirus si pe care ne-o vor preda sau impune si noua : carantina e o buna metoda de reducere a poluarii. Cand poluarea va fi considerata insurportabila, ni se va impune sa stam in case cu saptamanile sau lunile.

    Nu credeti ca asta se poate intampla la noi? Mai ganditi-va. Analizati, de exemplu, panica determinata de carantina impusa in nordul Italiei unei populatii de cca 16 milioane de persoane, din care vreo 500 de mii sunt romani disperati sa fuga spre Romania, ca sa se refugieze din calea urgiei.
    A, si mai incercati aceasta ipoteza: sa zicem ca vine ministrul demis al internelor si declara la tv, azi sau maine, ca “se aproba suspendarea” scolilor, universitatilor, cluburilor de noapte, restaurantelor, vanzarilor in mall-uri, plimbarilor in parcuri in grupuri mai mari de 2 persoane si ca, peste inca o saptamana, vine premierul Joker si ne spune ca a “aprobat izolarea la domiciliu”. Ce veti face atunci cand intregul mod de viata cu care v-ati obisnuit va fi nu numai dat peste cap, ci interzis temporar? Veti mai aplauda usurati deciziile unor autoritati (foarte credibile, de altfel) de a impune carantina pentru 16 cazuri de coronavirus “confirmate” in 2 saptamani de cand tot vin acasa “italieni”, dintre care 2-3 s-au rezolvat singure, fara medicatie? Veti mai cere in urale stare de urgenta, pentru a fi condusi prin decrete de premierul Joker?

    PS Pentru linistea sufleteasca a cetitorilor: nu subestimez riscul acestei potentiale epidemii, insa ma inspaimanta ideea ca boli adevarate, in care e vorba chiar de viata si integritatea fizica a unor oameni, vor fi neglijate de aceasta panica artificiala, indusa de “necesitatea” de a proba cat de vitale sunt medicamentele si vaccinurile pentru noile amenintari (ca vechile amenintari, de exemplu, cancerul, diabetul, bolile de ficat, bolile de inima, au fost eradicate…); si ma ingrozesc fata de concluziile aproape certe care reies din aceasta panica indusa – drepturile civile sunt pe duca. Din nou. Repetam cu entuziasm “motivatiile” celui de-al doilea razboi mondial. Curand vor aparea si tapii ispasitori – primii vor fi cei care tusesc in metrou sau care stranuta.

    https://www.digi24.ro/stiri/economie/adrian-vasilescu-bnr-banii-cash-sunt-murdari-la-propriu-sunt-cei-mai-periculosi-cand-e-vorba-de-raspandirea-unei-epidemii-1272131

    Incredibil cat de vicleni sunt…cat isi doresc retragerea cash-ului, acum vor induce psihoza.

  2. Încă nu este escaladată; să vedem noi de Paști cum va fi! În niciun caz nu mai avem voie ca să participăm la Sf Liturghie! Iar până atunci, politicienii noștri ”interimari” cu toții mai mult sau mai puțin și divizați nevoie mare la aproape orice inițiativă politică, vor fi în stare- o, minune!- ca să dea și o lege care să ne interzică participarea la slujbele Bisericii.
    Slavă Domnului că nu suntem singuri pe lume! Doamne-Doamne veghează. Și avem și nădejdea, că contrar opiniei băsesciene, Sf Sinod și Patriarhul vor reacționa normal, precum a făcut-o deja înaintea lor purtătorul de vorbe al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
    Și în plus mai este și atitutinea noastră, pe care tb ca s-o afișăm demn și în massă public, iar astfel toate păpușelele vor da urgent înapoi iar ”pandemia” va deveni ceea ce în fond este, un fâsssss.

  3. Va amintiti de proorocia parintelui Arsenie BOCA? .”Vor vrea sa vina acasa (in tara,cei plecati) si nu vor putea “.

  4. Vreau sa va multumesc pentru informare apropo de ce se intimpla in ROmania pentru ca nu am timp sa caut stiri pe internet care sa ma tina la curent cu ce se intimpla in tara. Ma intereseaza, printre altele, si pentru ca ma pregatesc sa vin in tara….undeva cu citeva saptamini inainte de Pasti si as cam vrea sa stiu care este pulsul istericalelor guvernamentale si cursul masurilor cretine.

    Asa, ca idee, astia p-aici, in UK, au ajuns cu numarul cazurilor la vreu 300 aprox. Si vre-o 3 sau 5 morti, din care toti sint oameni in virsta, peste 60 de ani cu probleme de santate majore deja existente…In ciuda faptului ca numarul la ei este cam de 20 de ori mai mare si au si citiva morti…acolo, de saminta…nu au mai inchis scolile n-au mai dat masuri draconice de interzicere a adunarilor, etc, n-au mai anulat toate zborurile din si inspre Italia, etc.

    Cit despre americani – e chiar distractiv ce comenteaza Trump: “The Fake News Media and their partner, the Democrat Party, is doing everything within its semi-considerable power (it used to be greater!) to inflame the CoronaVirus situation, far beyond what the facts would warrant. Surgeon General, “The risk is low to the average American.” https://twitter.com/realDonaldTrump/status/1236975196642390022

    si inca: “So last year 37,000 Americans died from the common Flu. It averages between 27,000 and 70,000 per year. Nothing is shut down, life & the economy go on. At this moment there are 546 confirmed cases of CoronaVirus, with 22 deaths. Think about that!”

    Trump, care oricum era destul de sus in opinia mea….in comparatie cu ceilalti presedinti SUA< evident (el ca personaj in sine nu e prea simpatic) ca de obicei, pune punctul pe I. Ar fi bine daca ar mai da si un exemplu lumii si mai ales servitorilor din Romania de cum sa NU ia masuri anti-democratic, de stare de asediu.

    A, p-aici preotii de la bisericile ortodoxe…greco-cipriote ii sfatuiesc pe credinciosi sa nu se teama de luarea sfintei impartasanii,etcetc. Oricum nimeni nu pare sa se sinchiseasca de virus. Bisericile au fost pline, cozile la impartasit lungi, lumea saruta ca de obicei icoanele si moastele deci…totul e normal, inca, p-aici.

    Voi tine in continuare un ochi pe site apropo de alte masuri dastepte ca sa stiu daca mai iau sau nu bilet.

    In rest, ce sa zic, post cu folos

  5. Iar eu tin sa iti multumesc din nou, dragă Petra, pentru acest comentariu ca de obicei remarcabil de savuros in….normalitatea lui! Lol.
    Asa cum miseleste am mai procedat si in alte dati, i am dat un copy paste si l am răspândit pe la diversi cunoscuți mai mult sau mai putin (de obicei, mai mult) inflamati (precizând insa deontologic ca nu mi apartine). Astept reactiile – de regula, stilul tau produce mare efect.
    Si eu am dileme legate de calatorie pt ca plec la Londra peste o saptamana pt cateva zile. Oricum, mi ar face mare placere să te întâlnesc acolo! 🙂

  6. Pingback: COMBATEREA CORONAVIRUSULUI, comparată de un expert cu AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL. Cum a fost găsit pretextul ideal pentru instaurarea unei DICTATURI TOTALITARE ORWELLIENE/ Memento mori și amintiri despre gripa Hong Kong din 1968
  7. Apropo de restrângerea drepturilor fundamentale :

    https://m.activenews.ro/stiri-locale/De-necrezut-La-presiunile-deputatului-USR-Adrian-Dohotaru-BCU-Cluj-a-evacuat-din-cladire-o-conferinta-despre-victimele-temnitelor-comuniste-pe-motiv-ca-organizatorii-ar-fi-fascisti.-Invitata-este-dr.-Galina-Raduleanu-160412

    Totuși conferința a avut loc în altă locație !!! În link-ul de mai sus este și un video foarte interesant cu mesajul doamnei dr. Galina Răduleanu în cadrul conferinței.
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  8. Doroteea
    Oare ce îmi scapă ? Văd comentariul dv după o pauza de nnnnnn zile ? Sau nu am mai observat eu ? Dacă sunteți aceea Doroteea , va rog sa va legitimati cu celălalt nume care ni l-ați dezvălui , numele mic al dv . 🙂
    In rest va urez sănătate si pace interioară .

  9. https://www.zerohedge.com/geopolitical/new-jersey-declares-state-emergency-coronavirus-cases-triple-greater-new-york

    Ministrul sanatatii din Marea Britanie este infectat cu coronavirus si se izoleaza la domiciliu, nici urma de panica…

  10. Pingback: CORONAVIRISUL ȘI AGENDA GLOBALISTĂ sau de ce „leacul” poate fi mai rău decât boala. Prin legea marțială medicală, spre reprimarea dizidenței și controlul populației?
  11. Pingback: Războiul contra COVID-19 induce un CLIMAT al FRICII și DELAȚIUNII/ Cum e sărbătorit Paștele în Grecia: DRONE, ELICOPTERE, ZECI DE MII DE POLIȚIȘTI/ Andrei Caramitru își continuă JIHADUL anti-ortodox/ Pentru ministrul sănătății, SUNTEM TOȚ
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare