SPITALELE ROMANESTI – IN FALIMENT IMINENT? Se mai fac internari in urma ordonantei aberante de “eficientizare”, marca FMI, a Ministerului de Finante?

15-10-2012 8 minute Sublinieri

O ordonanţă a Ministerului de Finanţe ar putea arunca in colaps spitalele din România, precum şi pe toţi ordonatorii de credite. Cea mai mare criză este în sănătate. Spitalul Grigore Alexandrescu, cel mai mare spital de copii din ţară, ar putea supravieţui din donaţii. Într-o intervenţie telefonică, subsecretarul de stat al Ministerului Sănătăţii, Raed Arafat, a vorbit la “Income Magazine” despre situaţia spitalelor din România şi soluţiile pentru această gravă problemă.

O scrisoare alarmanta a ajuns, joi dimineata, in email-ul mai multor oameni: cel mai mare spital de copii din tara, Spitalul de Urgenta “Grigore Alexandrescu” din Bucuresti, solicita obtinerea “oricarui tip de ajutor” pentru a se putea continua ingrijirea copiilor bolnavi.

Scrisoarea, semnata de unul dintre medicii bine-intentionati de la “Grigore Alexandrescu”, descria imposibilitatea spitalului de a mai cumpara medicamente si de a-si plati utilitatile. Originea dezastrului: un articol din ordonanta de urgenta 47 din septembrie 2012 introduce o noua reglementare fiscala care afecteaza si spitalele din Romania.

Functionarii din Ministerul de Finante au decis sa fie necrutatori cu datornicii, astfel ca au modificat legea privind finantele publice locale (la articolul 14). Noua prevedere impune ordonatorilor de credite sa mai poata face noi achizitii doar dupa ce isi achita toate datoriile restante inregistrate la finalul lui 2011 si datoriile facute in 2012.

Spitalele din Romania sunt si ele ordonatoare de credite si intra sub obligatia acestui articol. Ce au ignorat birocratii din Ministerul de Finante este faptul ca majoritatea spitalelor de stat din Romania functioneaza pe datorie. Este singura sansa de supravietuire intr-un sistem medical grav subfinantat.

Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” este si el indatorat pana la ultima suzeta. Chiar directorul spitalului, profesorul Dan Mircea Enescu, nu cunoaste exact suma: “60 miliarde de lei. E ceva cu sase. 60 de miliarde sau 6 miliarde. Ceva de genul asta.”

Cifrele sunt relative in sistemul medical romanesc, dar scriptele spun ca, doar in 2010, Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” a acumulat datorii de aproape 1,3 milioane Euro. O suma la care se adauga si cele acumulate de atunci incoace si pe care directorul spitalului trebuie sa o scoata din piatra seaca daca mai vrea sa cumpere in urmatoarele trei luni medicamente pentru spital fara a incalca legea. Iar directorul Enescu nu vrea sa-si riste libertatea.

Asa ca miercuri, 10 octombrie, directorul a trimis o adresa tuturor sefilor de sectie ai spitalului (vezi foto). In ea se constata “situatia deosebit de dificila” in care se afla Spitalul si se “impune necesitatea” ca resursele materiale si financiare ale spitalului sa fie folosite cat mai “rational, eficient, prudent si echilibrat”.

La inceputul anului, Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a impus Spitalului de Copii “Grigore Alexandrescu” un contract prin care se platesc cheltuielile de internare pentru 15.000 de cazuri. Asta desi este cunoscut ca media anuala a internarilor la “Grigore Alexandrescu” se apropie de 30.000 de cazuri. Fiind un spital de urgenta, peste 80% dintre copiii internati la “Grigore Alexandrescu” sunt urgente: “Mie nu-mi vin [pacientii] cu programare. Eu ii internez de peste tot: vin cu avionul, cu tractorul si asa mai departe”, spune directorul Dan Mircea Enescu.

La inceputul lui octombrie 2012 se inregistrasera deja 21.000 de internari. Cum acopera directorul Enescu diferenta? “Automat raman cu niste bani in urma“, spune Dan Mircea Enescu, “dar de obicei pot sa-i rostogolesc, in sensul in care ii plateam din urma in masura in care le venea randul.” Cum fac, de altfel, cei mai multi directori de spitale romanesti de stat.

Doar ca acum, prin ordonanta de urgenta 47, Ministerul de Finante a inchis si aceasta ultima portita. Spitalele nu mai pot cumpara nimic pana ce nu-si platesc datoriile. De unde banii? Solutia directorului Enescu se afla in adresa trimisa, miercuri, medicilor pe care-i conduce: “fiecare sef de sectie va aproba cu maxima rigurozitate internarea pacientilor in sectie”. Indemn interpretat de unii medici ca fiind o limitare drastica a internarilor. Sarcina destul de dificila intr-un spital de urgenta.

Si astfel a aparut, dupa o zi, scrisoarea prin care se face apel la donatii pentru ca Spitalul de Copii “Grigore Alexandrescu” sa-si poata continua activitatea. “I-am constientizat putin si ei s-au speriat in halul asta”, isi indulceste ulterior tonul directorul Dan Mircea Enescu. “Le-am tras atentia doar sa nu mai faca risipa, sa aiba grija, sa faca si ei rost de ceva, ca e spitalul nostru al tuturor.”

“Practic, noua nu ne lipseste nimic”, continua directorul Enescu, la doar o zi dupa ce scria despre “situatia deosebit de dificila” a spitalului pe care-l conduce. “Ne-am luat toate masurile. I-am constientizat putin si ei s-au speriat”, explica Dan Mircea Enescu aparitia scrisorii prin care se solicita donatii.

Situatia este “dificila in sensul ca le-am spus sa nu mai consume cum consuma ca sa pot sa-mi platesc arieratele din spate si sa pot sa ma strang in limita care mi-a fost impusa.”

Acea limita impusa de articolul din ordonanta de urgenta 47, ticluit intr-unul dintre birourile Ministerului de Finante. Acolo unde, de ani de zile, se face bugetul sanatatii romanesti: cel mai mic buget alocat pentru sanatate intr-o tara europeana.

Nota pentru cititori: In Romania, tratamentul copiilor este gratuit prin lege. Daca a trebuit sa platiti intr-un spital de stat medicamentele si tratamentul pentru copilul dumneavoastra, folositi formularul de comentarii pentru a ne spune povestea voastra si HotNews.ro o va publica.

Medicii români pleacă în pribegie
Arafat cere situaţia banilor necheltuiţi de spitale, pentru a fi redirecţionaţi

Ordonanţa de urgenţă care prevede că ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după plata datoriilor, va fi analizată de MS, după ce spitalele au anunţat blocarea activităţii, deficitul în sistem fiind de 700 de milioane de lei, scrie Mediafax.

Guvernul a emis, în 1 septembrie, Ordonanţa de urgenţă nr. 47 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial la 6 septembrie, care prevede că “ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent, cu excepţia celor provenite din neacordarea sumelor cuvenite conform contractelor de finanţare a proiectelor derulate prin programe naţionale“.

Ordonanţa vizează şi spitalele, care oricum au datorii mari, deficitul bugetar din sistemul sanitar, anunţat de premierul Victor Ponta, fiind de de 700 de milioane de lei în funcţionarea spitalelor, situaţie care pune unităţile sanitare în situaţia de a fi închise, după cum spun managerii de spitale.

[…]

Luând act de solicitarea managerului unităţii sanitare, în 11 octombrie, şeful secţiei de Chirurgie II – Urologie, dr. Florica Dinu, a trimis o scrisoare de sponsorizare în care prezintă situaţia dramatică în care se află unitatea sanitară. “Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii «Grigore Alexandrescu» oferă îngrijiri medicale pentru zeci de mii de copii din toată ţara, în fiecare an, prin serviciile prestate: pediatrie, chirurgie pediatrică, ortopedie pediatrică, chirurgie plastică şi reparatorie, terapie-intensivă, neonatologie, kinetoterapie, toxicologie, pneumologie, gastroenterologie, cardiologie, neuro-psihiatrie şi dermatologie. Întrucât fondurile de la Casa de Asigurări de Sănătate şi de la Ministerul Sănătăţii sunt limitate, prestarea serviciilor medicale a fost posibilă şi prin donaţiile primite din partea unor sponsori precum dumneavoastră. Din nefericire, începând cu data de 1octombrie 2012, fondurile către spital au fost blocate prin OUG 47/2012, făcând imposibila achiziţionarea materialelor medicale, medicamentelor şi a celorlalte consumabile, precum şi desfăşurarea oricărei activităţi medicale şi administrative”, a mai spus şeful de secţie.

Acelaşi medic a precizat, în scrisoarea de sponsorizare, că unitatea sanitară se află în imposibilitatea de a cumpăra de la ser fiziologic până la antibiotic, de a-şi plăti utilităţile şi de a asigura evacuarea reziduurilor biologice şi menajere. “Sperăm că vom putea oferi în continuare o şansă la viaţă micilor pacienţi. Orice donaţie din partea dumneavoastră poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte”, spune medicul, în încheierea cererii de sponsorizare care a ajuns pe reţelele de socializare.

În acest context, managerul unităţii sanitare, Dan Enescu, a declarat vineri, pentru Mediafax, că Spitalul “Grigore Alexandrescu” este clinică de urgenţă şi necesită o atenţie sporită la internări. Mai mult, el a admis că a trimis nota prin care a cerut şefilor de secţii să fie mai atenţi la cheltuirea banilor şi i-a îndemnat să caute sponsori pentru spital.

Ministerul Sănătăţii evaluează, deocamdată, impactul ordonanţei asupra spitalelor.

“Vom analiza impactul ordonanţei de urgenţă asupra spitalelor şi soluţiile care se pot găsi în cazul în care există riscul blocării activităţii unităţilor sanitare. Spitalul «Grigore Alexandrescu» va primi trei milioane de lei până la rectificarea bugetară”, a declarat, pentru Mediafax, subsecretarul de stat Raed Arafat.

Ministerul de Finanţe se apără şi anunţă, potrivit Realitatea.net, printr-un comunicat, că “promovează politici financiar-bugetare de însănătoşire a mediului economic atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat, în concordanţă cu reglementările europene”.

Intr-o reactie la articolul HotNews „Ministerul de Finante baga in sperieti cel mai mare spital de copii din tara”, Ministerul de Finante precizeaza printr-un comunicat ca „acumularea de arierate in sistemul de sanatate publica produce blocaje financiare in lant”. Aceasta situatie permanentizata, se mai mentioneaza in comunicat, „se reflecta in deteriorarea calitatii asistentei medicale”. Rectificarea bugetara de peste 2 saptamani „va avea in vedere si necesitatile de finantare suplimentare ale spitalelor”.

Redam in continuare intregul comunicat al Ministerului de Finante:

“Referitor la articolul “Ministerul de Finante baga in sperieti cel mai mare spital de copii din tara”, publicat de catre Agentia de presa Hotnews, Ministerul finantelor publice face urmatoarele precizari:

Acumularea de arierate in sistemul de sanatate publica produce blocaje financiare in lant atat la nivelul institutiilor publice din domeniul sanatatii cat si la nivelul agentilor economici care furnizeaza bunuri si servicii acestor institutii.

Permanentizarea acestei situatii se reflecta in primul rand in deteriorarea calitatii asistentei medicale acordate pacientului. Astfel, toti factorii implicati in sectorul de sanatate recunosc ca este necesar un efort suplimentar pentru imbunatatirea managementului in scopul platii datoriilor acumulate si gasirea unor noi modalitati de prevenire a acumularii de noi arierate.

Luand in considerare opiniile si recomandarile Comisiei Europene, Fondului Monetar International si Bancii Mondiale referitoare la intarirea disciplinei financiare la nivelul autoritatilor administratiei publice centrale si necesitatea reducerii volumului de plati restante si de arierate inregistrate de acestea, precum si prevederile Directivei nr.7/2011 a Parlamentului European si a Consiliului Uniunii Europene privind combaterea intarzierii in efectuarea platilor in tranzactiile comerciale, care trebuie transpuse in legislatia nationala pana in luna martie 2013, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.47/2012 a fost completata Legea nr.500/2002 privind finantele publice cu prevederi referitoare la platile restante.

Mentionam ca prevederile care au completat Legea nr.500/2002 privind finantele publice au fost introduse in Legea nr.273/2006 privind finantele publice locale inca din anul 2010 si, pana in prezent, nu au fost probleme in functionarea institutiilor de interes local.

Prin introducerea acestor prevederi consideram ca s-a creat un cadru unitar de reglementare pentru toate institutiile publice.

In sistemul de sanatate, datorita faptului ca la inceputul anului s-au stabilit alocari bugetare pentru spitale care ulterior s-au dovedit ca acopereau numai 10 luni calendaristice din necesarul de cheltuieli, Ministerul Sanatatii impreuna cu Casa Nationala de Asigurari de Sanatate analizeaza in prezent situatia fiecarui spital in parte. Pe baza acestei analize, care va lua in calcul numarul de internari efectiv realizat pana la inceputul lunii octombrie si estimarea numarului de cazuri pana la finele anului, casele de asigurari de sanatate vor incheia contracte suplimentare pentru asigurarea sumelor necesare decontarii serviciilor medicale spitalicesti.

De asemenea, in circa 2 saptamani, se va elabora si aproba rectificarea bugetului de stat si a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, care va avea in vedere si necesitatile de finantare suplimentare ale spitalelor.

Fata de cele mentionate nu se justifica afirmatia ca Ministerul Finantelor Publice baga in sperieti spitalele publice, ci dimpotriva, promoveaza politici finanicar-bugetare de insanatosire a mediului economic atat in sectorul public cat si in sectorul privat, in concordanta cu reglementarile europene.”

După ce Finanțele au decis că spitalele trebuie să își achite dările către stat pentru a primi bani la rectificare, activitatea s-a blocat.

Unitățile medicale care tratează cazuri complexe, care au costuri mari, sunt cele mai afectate de noua ordonanță

Ca la fiecare sfârşit de an, banii unităţilor medicale s-au terminat. Colac peste pupăză, în acest an, Ministerul de Finanţe a impus ca spitalele să îşi plătească datoriile la buget, ca să mai vadă bani la rectificare. Aşa că disperarea domneşte în unităţi medicale de prestigiu, care internează şi tratează un număr mare de bolnavi. O situaţie gravă este la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, unde şefii de secţie au primit o notă în care sunt atenţionaţi să utilizeze cât mai raţional resursele. Disperaţi, medicii au apelat la sponsorizări.

Efecte calculate în vieţi omeneşti

Guvernul a emis, în 1 septembrie, Ordonanţa de urgenţă nr. 47 care prevede că „ordonatorii de credite pot face noi angajamente legale, în limita prevederilor bugetare aprobate, numai după stingerea plăţilor restante înregistrate la finele anului anterior, respectiv a arieratelor din execuţia anului curent”. Ordonanţa vizează şi spitalele.

„Această lege care obligă spitalele să nu mai facă achiziţii şi să plătească prioritar la bugetul de stat dările afectează grav activitatea. Domnul Gherghina, de la Ministerul de Finanţe, care face strategiile, nu se gândeşte că spitalele nu sunt SRL-uri. Lucrează la foc continuu, nu ai voie să le perturbi activitatea pentru că daunele se calculează în vieţi omeneşti”, atenţionează Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor. El propune ca ordonanţa să fie retrasă sau reformulată „pentru că nu se poate închide poarta spitalului când pacienţii cer ajutor, legea interzice să îi refuzi”.

„Chiar cu rectificare, banii în Sănătate nu ajung. Costurile au crescut (gaze, utilităţi), ca şi nevoile (mai multe cazuri de cancer, boli de plămâni, ciroze)”.

VASILE BARBU, Asociaţia pentru Protecţia Pacienţilor

Faptul că spitalele funcționează doar opt-nouă luni cu banii primiți la început de an nu este ceva nou sub soare. Ceea ce complică lucrurile acum este însă o ordonanță dată de Ministerul de Finanțe, potrivit căreia instituțiile publice mai văd bani la rectificare doar după ce-și plătesc datoriile. De data aceasta, guvernul va trebui mai întâi să plătească datoriile spitalelor și abia apoi să le realoce banii necesari pentru ultimele 15 zile, o cheltuială dublă.

Declarația premierului Victor Ponta potrivit căreia spitalele nu vor mai avea bani pentru ultimele 45 de zile ale acestui ani a picat cum nu mai se poate mai prost, într-un moment în care pacienții se confruntă oricum cu lipsuri majore. Faptul că banii sunt pe terminate nu este nicio noutate, având în vedere că an de an spitalele se bazează pe rectificările bugetare pentru a funcționa, fondurile alocate inițial fiind de ajuns doar pentru primele 8-9 luni.

Mai mult, guvernanții cunoșteau această situație încă de la rectificarea din septembrie, însă ceea ce a tulburat apele este acea ordonanță dată de Ministerul de Finanțe care interzice instituțiilor de stat să facă achiziții sau să mai primească bani prin realocări bugetare până nu-și plătesc datoriile la stat.

„Este o ordonanță foarte corectă principial, care însă a neglijat situația spitalelor din România. Declarația primului-ministru vine tocmai ca urmare a faptului că ei au generat o astfel de situație. În aceste condiții, se vede nevoit să realoce fonduri către spitale, dar înainte de asta trebuie să plătească brusc toate datoriile generate, desigur, de toate guvernele de până acum, ceea ce va produce anumite dezechilibre”, consideră expertul în sănătate Sorin Paveliu, care contuează două scenarii în acest sens.

„Guvernanții pot spune că, prin derogare, prevederile ordonanței nu se aplică și spitalelor, însă această variantă este puțin probabilă, întrucât tocmai au făcut publică situația datoriilor și către FMI, organism care ne va cere să eliminăm arieratelele și să echilibrăm bugetul. Practic, nu pot da înapoi, trebuie să plătească datoriile spitalelor. Bani sigur că există la buget, însă asta va însemna întotdeauna să taie din altă parte, e vorba de priorități”, mai spune Paveliu.

Raed Arafat: „În acest moment, facem calcule”

Contactat de EVZ, subsecretarul de stat Raed Arafat a refuzat să comenteze declarațiile premierului, însă a recunoscut faptul că astfel de situații apar mereu la fiecare sfârșit de an. „Nu vreau să comentez nimic pe această temă. În acest moment, lucrăm la calcule, vrem mai întâi să avem cifre exacte – ce datorii sunt, câți bani ne mai trebuie – pe care le vom face publice în scurt timp. Însă aceasta nu este o situație nouă, știți foarte bine că în fiecare an ne confruntăm cu această situație”, a declarat Raed Arafat.

Principala cauză a acumulării de datorii este subfinanțarea spitalelor și mai puțin managementul defectuos. Așa se face că 70% din bugetul alocat unui spital merge către fondul de salarii, iar restul de 30%- către cheltuielile inerente (energie electrică, gaze, apă). Doar 9% din fonduri se duc pe medicamente, deși legea prevede pentru acestea un buget de 25%.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva sanatatii, Sistemul romanesc de sanatate, Video

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “SPITALELE ROMANESTI – IN FALIMENT IMINENT? Se mai fac internari in urma ordonantei aberante de “eficientizare”, marca FMI, a Ministerului de Finante?

  1. Un mod de eficientizare a societății e să scape de bolnavi, mai ales dacă sînt bătrîni. Păi da nuuu? Foarte mari costuri, în spitale, e cu anestezia. Eu zic că mult mai ieftină ar fi procedeul de anesteziere cu măciuca. Ca în evul mediu, dacă tot e moda retro, retrocedărilor.

  2. Pingback: Rascoala CAPUSELOR PRIVATE din sanatate si GOARNA propagandistilor basisti. CUM A REACTIONAT ”SISTEMUL PRIVAT” LA DECIZIA MINISTRULUI NICOLAESCU DE A LE TAIA FONDURILE DE LA STAT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare