PELERINII SFINTEI PARASCHEVA (2012). Urcusul multumitor spre imbratisarea sfintilor

Interviu la Radio Doxologia cu Arhiepiscopul Antonie de Borispil si rector al Academiei Teologice din Kiev, ierarhul ucrainean care a adus la Iasi moastele Sf. Cuvios Teofil cel Nebun pentru Hristos – sfantul care a inspirat filmul OSTROV (INSULA)

***

• Doxologia: La Sfânta Parascheva, toţi vorbim aceeaşi limbă

Sfânta Liturghie săvârşită ieri, de ziua Cuvioasei Parascheva, la Catedrala mitropolitană din Iaşi, a revărsat lumina cea sfântă peste pelerinii sosiţi aici în număr mare, ca în fiecare an, şi care au umplut până la refuz curtea catedralei şi au stat zile întregi răbdători la rândul kilometric care duce la racla cu moaşte.

Slujba, la care au participat, ca în fiecare an, şi autorităţi locale şi centrale, a fost săvârşită în faţa Catedralei mitropolitane de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, împreună cu Preafericitul Părinte Hristofor, Arhiepiscop de Praga şi Mitropolit primat al ţinuturilor Cehiei şi Slovaciei, înconjuraţi de un sobor impresionant de ierarhi, preoţi şi diaconi.

În cuvântul de învăţătură rostit în cadrul Sfintei Liturghii, Patriarhul Bisericii noastre a tâlcuit pericopa evanghelică din Duminica a XXI-a după Rusalii în care Mântuitorul vorbeşte despre Pilda semănătorului.

„Sfântul Apostol Pavel spune că lupta noastră nu este luptă cu trupul şi cu sângele, ci cu duhurile cele rele din văzduhuri. Este vorba aici despre o luptă duhovnicească, dincolo de psihicul şi de comportamentul nostru fizic. Această ispită a deturnării omului de la cuvântul lui Dumnezeu îl face neroditor din punct de vedere duhovnicesc. Călcarea în picioare însă a seminţelor de către călători poate însemna şi calea largă a vieţii, obişnuinţa oamenilor cu obiceiurile rele, cu un comportament păcătos şi, astfel, calea cea largă pe care merg oamenii şi calcă în picioare seminţele semănate înseamnă insensibilitatea faţă de valorile sfinte şi sensurile duhovniceşti ale vieţii.

A doua categorie de oameni, spune Mântuitorul Iisus Hristos, este reprezentată de seminţele care cad pe un sol sau pe pământ pietros. Aceştia sunt cei care ascultă cu bucurie cuvântul lui Dumnezeu, dar în vreme de ispită se leapădă, uită cuvântul şi nu-i mai văd eficienţa în viaţă. Credinţa celor asemănaţi cu locul pietros este o credinţă spontană, dar nestatornică. O altă categorie de oameni este aceea a celor pe care Evanghelia îi compară cu seminţele căzute între spini. Au crescut împreună cu spinii, dar s-au sufocat. Mântuitorul spune din ce cauză, în viaţa omului, nu se dezvoltă o rodire a cuvântului lui Dumnezeu, nu se trece de la cuvântul ascultat la cuvântul aplicat, de la cuvântul bun la fapta cea bună. Şi spune că aceştia sunt oamenii care umblă sub povara grijilor vieţii, bogăţiilor vieţii şi plăcerilor vieţii. Foarte adesea, oamenii sunt plini de griji în mod justificat sau nu. În mod exagerat, grija devine o povară, chiar dacă trebuie să ne îngrijim de hrană şi de îmbrăcăminte, însă când grija pentru hrană şi pentru îmbrăcăminte şi o viaţă decentă devine o obsesie, o înrobire, atunci ea înăbuşă în om legătura cu Dumnezeu.

A patra categorie de oameni care reprezintă seminţele căzute pe pământul bun sunt oamenii cu inimă curată şi bună, care fac roditor cuvântul lui Dumnezeu întru răbdare. Aceştia sunt oamenii statornici în credinţă, rugători şi milostivi. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul Iisus Hristos“, a explicat Preafericirea Sa.

Statornicia sfinţilor

În continuare, cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii noastre a subliniat principalele virtuţi ale Sfintei Cuvioase Parascheva: „Oamenii cu inima curată sau curăţită prin pocăinţă sunt în primul rând sfinţii. Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos, ale căror moaşte se află aici, sunt pilde de oameni care au avut inimă curată şi suflet bun. Din tinereţe, Sfânta Parascheva a dorit viaţă duhovnicească. A răspuns chemării lui Dumnezeu şi a făcut roditor în sufletul şi-n viaţa ei cuvântul Evangheliei. De aceea, curăţia sufletului şi a vieţii ei şi bunătatea ei o fac mult milostivă şi mult folositoare.

Vedem că pilda din Evanghelia de astăzi se împlineşte în mod deosebit în oamenii care l-au iubit pe Dumnezeu şi-n vreme de binefacere, şi-n vreme de încercare, şi-n vreme de pace şi persecuţie, şi în sărăcie, şi în bogăţie. Şi când erau sănătoşi, şi când erau bolnavi, sfinţii au rămas statornici.

Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos să transforme sufletul nostru, inima noastră în pământul cel bun şi roditor, să ne ajute să ne curăţim conştiinţa, gândirea, simţirea, să fim milostivi! Mai ales astăzi, când există multă suferinţă în lume, multă sărăcie, multe boli, multe încercări, multe ispite, să cerem ajutorul lui Dumnezeu şi ajutorul sfinţilor săi ca să fim seminţe roditoare“, i-a îndemnat pe credincioşi Patriarhul Daniel.

„Simt că vorbesc aceeaşi limbă cu dumneavoastră“

După toate momentele solemne din cadrul slujbei care a transformat pentru a 371-a oară Iaşiul în inima duhovnicească a Moldovei, numeroşi credincioşi s-au împărtăşit cu trupul şi sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

La final a avut loc un schimb de daruri între ierarhii slujitori, iar în cuvintele rostite s-a subliniat bucuria prezenţei la Iaşi, la pelerinajul care strânge sute de mii de bătăi ale inimilor curate într-una singură.

Preafericitul Mitropolit primat Hristofor şi-a exprimat aprecierea faţă de statornicia în credinţă a românilor dând slavă lui Dumnezeu „că suntem ortodocşi în această lume care, de cele mai multe ori, este departe de credinţa în Dumnezeu. Îi admir pe Preafericitul Părinte Daniel şi pe Înalt Preasfinţitul Teofan, dar şi pe dumneavoastră, pentru că ţineţi credinţa Bisericii-mamă. Chiar dacă vorbesc într-o limbă străină, în cehă, simt că vorbesc aceeaşi limbă cu dumneavoastră, pentru că avem aceeaşi credinţă. Fie ca această adunare duhovnicească să fie binecuvântată şi în primul rând prin rugăciunile Cuvioasei Maicii noastre Parascheva!“.

Înalt Preasfinţitul Antonie, Arhiepiscop de Borispil, a precizat că ieri, la Iaşi a simţit „unitatea Ortodoxiei, unde se pierd şi graniţele, se pierd distanţele, cu toţii aflându-ne într-un gând. Indiferent de naţionalitatea noastră, noi, astăzi, toţi ne rugăm împreună Cuvioasei Parascheva şi nu ne trebuie traducători. Moaştele Sfintei Parascheva sunt un izvor de viaţă duhovnicească nu numai pentru poporul credincios român, ci şi pentru mii şi mii de pelerini din toate colţurile lumii. Eu mă rog sincer să păstrăm şi să întărim această unitate duhovnicească întru Hristos!“.

Peste 400 de biserici din ţară sunt închinate Sfintei Parascheva

Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a spus că nu există o altă cale de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru darurile pe care ni le-a dat, decât prin rugăciunile noastre, prin respectul nostru, prin dragoastea noastră. „Să mulţumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că a poposit aici între noi, că ne-a bucurat cu rugăciunea şi cuvântul, că a binecuvântat poporul acesta care l-a aşteptat, cei din Moldova, şi cu siguranţă şi cei veniţi, şi sunteţi mulţi din alte zone ale ţării, dar şi din alte ţări: Basarabia, Serbia, Bulgaria, Ucraina“.

În final, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a vorbit despre evlavia credincioşilor faţă de Sfânta de la Iaşi, în cinstea căreia s-au ridicat biserici în toată lumea: „Dumnezeu îşi arată iubirea prin sfinţii Săi. În oraşul Bucureşti se află 18 biserici cu hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în toată ţara sunt peste 400 de biserici. Avem biserici, de asemenea, în diaspora românească, dar trebuie să ne gândim că şi în alte ţări, unde moaştele sale au stat sute de ani, sunt multe biserici. Pretutindeni, în zonele pe unde au stat moaştele Sfintei Parascheva, credincioşii au o deosebită evlavie la ea“.

Evlavia s-a simţit în toate zilele trecute la Iaşi, estimându-se că până acum peste 120.000 de pelerini s-au închinat moaştelor Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Teofil cel nebun pentru Hristos, aduse din Ucraina, pentru a marca astfel şi faptul că anul acesta se împlinesc 370 de ani de la desfăşurarea lucrărilor Sinodului de la Iaşi, cel care a definitivat Mărturisirea de credinţă a Sfântului Petru Movilă, mitropolitul Kievului.

Dar din darul bucuriei primite de la sfinţi

Atmosfera duhovnicească de la mitropolie, în ciuda vremii mohorâte, a adus cu siguranţă pacea şi liniştea mult aşteptate peste an de cei care îi sunt recunoscători maicii Cuvioase „mult folositoare“.

„Dacă ai un pic de credinţă, poţi să stai la rând, şi cu mine a făcut Sfânta minuni, e vorba de cancer… Am stat 23 de ore şi mă simt nou-nouţă. Pot să mai stau la un rând“, ne-a spus o credincioasă din Paşcani care nu vrea să numere anii de când vine la Iaşi, căci e de-ajuns că Sfânta şi Bunul Dumnezeu ştiu. „Este o experienţă sufletească, o emoţie specială, pentru care nu numai că-i mulţumesc lui Dumnezeu, dar pentru care consider că am suferit mult prea puţin în viaţă ca s-o merit“, ne-a spus o pelerină care, deşi prezentă pentru prima dată la hramul Catedralei din Iaşi, a simţit lucrarea foarte intens.

Venită de la Râmnicu Sărat pentru al patrulea an, o tânără a stat la rând 22 de ore şi se simte fericită. A reuşit să se roage pentru pace, pentru ea, pentru cei dragi, pentru ţara noastră, mulţumindu-i Cuvioasei pentru tot ce i-a dat.

O credincioasă din Prahova a hotărât să vină la Iaşi, să se închine Sfintei Parascheva pentru a crede mai mult în Dumnezeu. „Cum m-ajută să cred? Să iert. Au mare har moaştele, iar bucuria primită o dai şi altora.“

21 de ore neîntrerupte de stat în picioare, ploaie şi frig nu l-au împiedicat pe un credincios din Oneşti să mărturisească faptul că Sfânta Parascheva i-a dăruit puterea de-a rezista, convins că aceasta vine din credinţă. „Gândurile, sentimentele care mă încearcă sunt copleşitoare şi n-am cuvinte potrivite. Ce îi îndeamnă pe oameni să stea la rând? Pentru unii crucea e nebunie, pentru alţii e puterea duhului lui Hristos!“

21 de ierarhi în sobor

Alături de cei doi Întâistătători, la slujba din ziua hramului Catedralei mitropolitane din Iaşi, au slujit ieri: Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înalt Preasfinţitul Antonie, Arhiepiscop de Borispil, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Preasfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, Înalt Preasfinţitul Calinic, Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului, Înalt Preasfinţitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfinţitul Paisie, Episcop de Gorlice, vicar al Arhiepiscopiei de Przemysl şi Nowy Szacz, Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor, Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, Preasfinţitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Longhin (Jar), Episcop de Bănceni, vicar al Eparhiei Cernăuţilor, Preasfinţitul Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, Preasfinţitul Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

• Doxologia [pr. Ioan Valentin Istrati]: Râul de lacrimi al luminii

Într-o lume în care teroarea vizuală şi materială stăpâneşte peste tot, există străfulgerări de cer revărsate peste oameni. Sunt persoane care locuiesc în materie într-un mod integral, desfiinţându-şi simţurile sufleteşti, raportându-se doar la pământ, plăcere şi stăpânire. Răul se infiltrează în creaţia lui Dumnezeu transformând materia în zid implacabil între oameni şi Dumnezeu, înconjurându-i cu instinctualitate şi cu păcat, amputându-le braţele sufletului care se ridică la rugăciune în formă de cruce.

Pelerinajul Sfintei Parascheva este printre alte realităţi fundamental cereşti un NU definitiv spus acestei lumi a confortului, plăcerii şi stăpânirii prin păcat. Oameni total diferiţi, veniţi din toate colţurile ţării, strânşi de o chemare nevăzută la picioarele Sfintei lor iubite, încolonaţi într-un rând kilometric parcă nesfârşit, aşteptând să sărute trupul plin de har al Cuvioasei. Oamenii aceştia, care fac eforturi uriaşe pentru a ajunge la racla Sfintei, nu primesc nicio plăcere din asta, niciun confort, nimic văzut, nici măcar mulţumire sau cinste de la oameni.

Toată răsplătirea unui om care stă la rândul spre raclă vine din ceruri, este nevăzută, necuprinsă de categoriile gândirii umane. E ca un fior de rai şi ca o plângere a cerului peste sufletele lor. Este dovada supremă a existenţei lui Dumnezeu. Oamenii simt cu sufletele puterea de lumină a Cuvioasei. Au zeci de mii de istorii în care Sfânta i-a vindecat, mângâiat, ajutat în calea suferinţei şi a durerii acestei vieţi. E un rând plin de lacrimi, de durere şi de suspin. E u frig uriaş, împletit cu umezeala care intră în oase şi doare. Unii plâng, alţii oftează, unii se revoltă pe cei ce se bagă în faţă, mai departe câteva zeci de femei cântă răguşit o priceasnă. Ploaia continuă să cadă rece ca gheaţa, dar aburul care iese din gura oamenilor topeşte frigul şi neputinţa. Încet încet, întunericul se înstăpâneşte peste lume. Mai departe se aude în difuzor un cor bizantin. Oamenii aprind lumânări, icnesc mişcând rândul uriaş, unii se vaită de durere, oameni bătrâni, femei cu copii în braţe, tineri, mulţi tineri. Luminile din mâinile oamenilor se unesc formând un râu uriaş de lumină, care şerpuieşte prin noaptea acestei lumi. Este râul de lumină al suferinţei, al mulţumirii şi al credinţei. Aceşti oameni tremură în frig pentru o clipă de vedenie cerească la trupul înmiresmat de feciorie al Sfintei vieţii lor. Ei sunt dovada supremă a lumii nevăzute, evidenţa tainică a raiului ascuns în suflet şi dăruit prin rugăciune. Oamenii aceştia sunt partea cea bună a lumii, credincioşii, cei ce plâng, cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate. Părintele Cleopa spunea despre ei că sunt aproape aceiaşi cu cei ce forţează poarta spre rai. Oamenii ăştia chair fac ceva pentru mântuire, în loc să privească din canapea pe cei ce se mântuiesc.

Mai târziu, după ce s-au închinat la „Sfânta” oamenii îşi strâng hainele şi florile binecuvântate şi se îndreaptă tăcuţi spre trenuri sau maşini. Sunt uzi leoarcă, dar în ochii lor curg lacrimi de bucurie. Mai departe, atunci când ajung la casele lor poartă în suflete, ca într-un chivot, toată bucuria pe care au strâns-o la rândul către rai. De aici, bunătatea, milostenia, smerenia, puterea de credinţă a neamului românesc care trece rugându-se peste sărăcie şi se mută la ceruri, după o viaţă plină de durere în care au aşteptat să o sărute pe Sfânta, ajungând acolo, unde Sfânta îi aşteaptă şi îi sărută, recunoscându-le feţele şi îmbrăţişându-i, căci sunt oamenii ei.

• Doxologia [Tudorel Rusu]: Răsplata de 30 de secunde pentru o răbdare de 15 ore

„Vă rog, vă rog, mai repede! Trebuie să înțelegeți că așteaptă încă atâția oameni în ploaie! Vă rog!”, strigă jandarmul, cu o mână întinsă spre scările de ieșire. Mădălina coboară încet scările baldachinului în care se află raclele celor doi sfinți, primește cu sfială iconița și firele de busoioc de la tinerii voluntari din capătul scărilor, se întoarce cu fața spre acoperământul îmbodobit cu flori, își face semnul crucii, în timp ce ochii, încet, încet, i se umezesc, cu gândul la cea care a îndemnat-o să vină tocmai de la Târgoviște la Iași, pentru a se închina Sfintei Cuvioase Parascheva: „E chiar așa cum mi-a spus bunica! Sfântă Parascheva, ajut-o să se însănătoșească!”

30 de secunde. Acesta a fost timpul, în medie, în care un pelerin, după ce a așteptat zeci de ore la rând în frig și ploaie, s-a putut închina în zilele hramului Sfintei Cuvioase Parascheva la racla cu moaștele Cuvioasei și ale Sfântului Teofil cel nebun pentru Hristos. 30 de secunde în preajma rămășițelor sfinților, o iconiță, niște vată sfințită, câteva fire de busuioc și pelerinajul s-a terminat. Sau nu?

Sâmbătă, 13 octombrie 2012, ora 23.00. În ploaia măruntă ce se așterne, fumul de tămâie de la racla cu moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Teofil se ridică ușor spre cer, odată cu rugăciunile pelerinilor ce își așteaptă liniștiți rândul spre închinare. În străduța din capătul baldachinului cu sfintele moaște, dau peste Leonard Pop, din Satu-Mare, elev în clasa a XII-a la profilul Matematică-informatică, bilingv engleză, a Liceului „Ioan Slavici”, care a venit pentru prima dată anul acesta la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, alături de un grup de cincizeci de pelerini, majoritatea prieteni. „Nu aveam de gând să vin, dar îndemnat de apropiați, m-am hotărât să iau ceva din economiile pe care le aveam și să merg să mă închin la racla Sfintei Parascheva. Deși am stat cincisprezece ore, în picioare, a fost o experiență unică. Nu pot exprima în cuvinte ce am simțit, pot doar să redau cuvintele unei doamne, care urcând alături de mine scările spre racla cu sfintele moaște, a spus că parcă ar urca spre scările Raiului. Asta am simțit și eu, că sunt foarte aproape de Rai”, îmi spune Leonard zâmbind. În urma lui Leonard, mă întâlnesc cu Ștefan Aștefanei din Târgu Neamț, proprietar al unei firme de transport, prezent pentru al cincilea an consecutiv la hramul Iașiului: „știu că dacă vin aici la Cuvioasă și mă închin de ziua ei, duc cu mine acasă, la familie, toată bucuria de aici. Nu am venit aici să mă rog, am venit să mulțumesc.”

„Sfinții merită orice sacrificiu”

În mulțimea de credincioși din curtea catedralei ce ascultă slujba Privegherii, îmi atrage atenția liniștea și lumina chipului unui tânăr cu barbă, potrivit de statură, îmbrăcat într-o pelerină de ploaie. Aflu de la el că-l cheamă Liviu și că este programator în București. Întrebându-l ce anume l-a determinat să bată atâta drum de la București la Iași pe o vreme așa mohorâtă, îmi răspunde liniștit și apăsat că „sfinții merită orice sacrificiu, întrucât ei au făcut ceea ce noi nici măcar nu gândim. Măcar atât putem face, să ne închinăm lor și să-i rugăm să ne ajute să le urmăm exemplul. Trebuie să știm cu toții că greutățile nu le putem depăși singuri, ci doar în comuniune cu Dumnezeu. Or sfinții tocmai asta fac: ne duc cu gândul spre Cer”. Spusele lui Liviu îmi sunt întărite de Lidia din Constanța, de profesie consilier bancar, care îmi mărturisește că în momentul când a atins racla cu moaștele sfinților, a simțit „o mare bucurie și liniște sufletească, o eliberare de păcate și foarte multă speranță”.

„Gândurile cu care am venit aici s-au schimbat în momentul când am ajuns la racla Sfintei în gânduri mai bune. Simt în fiecare an o chemare din ce în ce mai mare să descopăr calea adevăratei credinței și să vin la Sfânta Parascheva, lucru pe care nu-l pot explica. Pur și simplu așa simt, că trebuie să vin”, îmi spune Florin, de profesie aviator. Ținând strâns în mâini iconița cu Sfânta Parascheva și Sfântul Teofil, Maria din Bacău, de doar șase anișori, micuță și firavă, a venit alături de mama ei să se închine la Cuvioasă „pentru ajutor și pentru note bune la școală”. Mama Mariei, cu lacrimi în ochi, îmi mărturisește că vine la racla Cuvioasei de mai bine de 12 ani, pentru „ușurare sufletească și pentru ocrotire din partea Cuvioasei. Simți mântuirea mult mai aproape în preajma raclei”.

30 de secunde i-au fost suficiente tâlharului Dismas de pe cruce, prin credință, să-i ceară Mântuitorului Hristos mântuirea. Și a primit-o: a fost primul pământean ajuns în Rai. Pelerinii prezenți pentru câteva clipe lângă raclele sfinților, sunt în preajma lui Dumnezeu, Cel care S-a preaslăvit în rămășițele pământești ale celor care I-au închinat viețile. Iar în preajma lui Dumnezeu, timpul nu există, există doar intervalul dintre chemarea Lui și răspunsul omului. În cazul acesta, 30 de secunde omenești sunt mai mult decât suficiente pentru pelerinul autentic să spună: „Doamne, pentru rugăciunile sfântului căruia mă închin, ajută-mă să fiu pentru totdeauna alături de Tine. Amin”.

• Doxologia [Constantin Ciofu]: Iubire fără margini pentru Sfânta Parascheva

Sfânta Cuvioasă Parascheva a adunat la Iaşi zeci de mii de pelerini în rugăciune. Oamenii au stat în ploaie şi frig, dar s-au încălzit cu rugăciunea şi cu bucuria petrecerii a câtorva clipe în dreptul raclei Sfintei Parascheva şi a Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos. Cu haine groase, pelerine pentru ploaie şi câteva pacheţele cu hrană, credincioşii s-au aşezat la rând. Nu a contat cât a trebuit să aştepte, întrucât dragostea lor pentru Sfânta Parascheva, cea care le-a ascultat rugăciunile, este fără margini.

Pelerinii aflaţi sâmbătă, 13 octombrie, la rând pentru a se închina moaştelor Sfintei Parascheva şi ale Sfântului Cuvios Teofil, cel nebun pentru Hristos, au avut de înfruntat ploaia şi frigul. În ajunul sărbătorii Sfintei Parascheva, spre orele serii, coada formată de cei 50.000 de pelerini ajungea până la podul Cantemir din Iaşi. Cu busuioc în mâini, având o pelerină pentru ploaie, oamenii nu s-au sfiit să se aşeze la rândul răbdării, al rugăciunii şi al ostenelii. Lenuţa Aboaicei a venit din Dorohoi la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru a se închina sfintelor ei moaşte. Are şase ore de când aşteaptă la rând şi mai are multe ore de stat în picioare. O minune pe care Sfânta Parascheva a făcut-o în familia ei a fost aceea că i-a întors băiatul la credinţă.

Dumitru Zota din localitatea Poduri, judeţul Bacău, a venit la hram din curiozitate. El a fost mânat de mărturisirile vecinilor care au primit răspuns la rugăciunile adresate Sfintei.

Ana Boeriu din Recea Făgăraş vine de 12 ani la Sfânta Parascheva cu nepoata ei. Nu se plânge de oboseală sau de condiţiile meteo. „De 12 ani, de când s-a născut nepoţica mea, care ma însoţeşte, vin la Sfânta Parascheva. Eu am un băiat care a fost grav bolnav. Înainte de 1989 l-am adus la Cuvioasa pentru a se vindeca. Acum munceşte în Norvegia şi este aproape sănătos. În semn de mulţumire pentru această minune, vin an de an la Iaşi pentru a mă închina Sfintei Parascheva, pe care o iubesc din tot sufletul“, a mărturisit Ana Boeriu.

„Nu îi alegem pe sfinţi, ci ei ne aleg pe noi“

De-a lungul rândului de pelerini au mers încontinuu voluntarii Crucii Roşii şi ai Centrului Medical „Providenţa“ al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei pentru a veni în caz de nevoie în sprijinul celor care au nevoie de îngrijiri medicale. De asemenea, reprezentanţii Biroului de Asistenţă Socială (BAS) „Diaconia“ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi credincioşii din parohiile Arhiepiscopiei Iaşilor au oferit mii de pachete cu alimente şi căni de ceai cald oamenilor. Credincioşii Sfintei Parascheva aflaţi la rând au căutat pe parcursul traseului să citească un acatist pentru a se pregăti duhovniceşte pentru întâlnirea cu Sfânta mult folositoare.

Georgeta Matei are 62 de ani, este din Bucureşti şi aşteaptă la rând pe un scaun deoarece are poliartrită reumatoidă cronică. A venit să se „facă bine“, prin rugăciunile pe care le va lăsa la racla Cuvioasei, dar şi să se roage pentru copiii şi nepoţii ei. „La coadă mai am o mătuşă de 83 de ani şi o verişoară. Am fost şi anul trecut pentru a mă închina Sfintei“, a spus Georgeta Matei.

Un tânăr din Bacău, Ciprian Angheluţă, stă la rând de 13 ore şi a venit să se roage pentru familie. Rodica din Arad a făcut 24 de ore cu trenul până în capitala Moldovei şi are 14 ore de când aşteaptă să se închine Cuvioasei. Are evlavie la Sfânta Parascheva şi o iubeşte foarte mult. Acesta este şi motivul pentru care ţine un buchet de crini în mână pe care doreşte să-l ofere Cuvioasei: „Sfânta Parascheva a făcut foarte multe binefaceri. Nu noi îi alegem pe sfinţi, ci ei ne aleg pe noi“.

Marcela Dumitrescu este din Ploieşti şi tocmai s-a închinat moaştelor Sfintei Parascheva. A stat 14 ore la rând, timp în care a plouat. A avut o pelerină pe spate care „a înăbuşit umezeala“: „Am venit să mulţumesc Sfintei Parascheva pentru împlinirea rugăciunilor mele. De aceea sunt în continuare recunoscătoare“.

Nu puţini au fost credincioşii care, după ce au ajuns la racla Sfintei Parascheva şi a Sfântului Teofil, au vărsat lacrimi de bucurie pentru cele câteva clipe petrecute în preajma sfinţilor.

Legaturi: