Fenomenul MORTII IN MASA a pestilor si pasarilor se repeta

4-01-2012 1 minut Sublinieri

O nouă serie de incidente bizare provoacă isterie. 20 de tone de peşti morţi zac pe o plajă din Norvegia, iar în America se vorbeşte despre păsări moarte, găsite pe străzi, exact ca anul trecut.

Dacă cercetătorii caută explicaţii ştiinţifice, pesimiştii vorbesc despre semne rău prevestitoare.

O plajă din Nordul Norvegiei a fost acoperită de un covor uriaş de peşti. Scena sinistră a fost surprinsă pe 31 decembrie, de câţiva turişti, iar fotografiile lor, postate pe Facebook, au aprins toată presa norvegiană. Jurnaliştii au bătut pe la uşile autorităţilor, în căutarea unui răspuns.

Deocamdată însă, nimeni nu a găsit vreo explicaţie.

Peste ocean, într-un orăşel din statul american Arkansas, un alt incident misterios provoacă isterie. Zeci de păsări au fost găsite moarte pe străzi.

Ca şi anul trecut, localnicii se tot întreabă ce s-a întâmplat cu păsările. Unii merg pe ipoteza că focurile de artificii de Revelion ar fi de vină.

În 2011, mii de păsări moarte au fost găsite în mai multe oraşe americane, dar şi în Suedia. Totul s-a transformat într-o isterie globală atunci când, în aceeaşi perioadă, o colonie uriaşă de crabi a eşuat în Marea Britanie, iar în Brazilia şi Noua Zeelandă s-au descoperit zeci de tone de peşti morţi.

 

Valuri de peşti morţi au fost descoperite pe o plajă din Norvegia în primele zile ale acestui an, scrie Daily Mail.

Oamenii spun că un astfel de fenomen a mai avut loc în anii ’80. Cine ştie, poate bancul de peşte a devenit captiv într-un spaţiu fără oxigen“, a încercat să-şi explice descoperirea un bărbat care a văzut macabra privelişte. Potrivit estimărilor este vorba de 20 de tone de hering.

Una dintre teoriile pe care o au experţii este că bancul de peşte a fost prins în flux după ce a fost urmărit de alţi peşti prădători şi rămânând pe ţărm odată cu retragerea apelor. Alte ipoteze ar fie că heringii au fost aruncaţi pe ţărm după o furtună sau că peştii au fost afectaţi de apa dulce a unui râu care se varsă în golf.

Potrivit lui Jens Christian Holst, de la Institutul de Cercetări Marine, mai mulţi factori au putut cauza fenomenul peştilor morţi de pe ţărm. Specialistul va derula o serie de teste pentru a verifica dacă bancul era cumva afectat de vreo boală.

Acest incident nu este singura ciudăţenie de la începutul lui 2010. Duminică, într-un mic orăşel din America, mii de păsări au căzut moarte la pământ fără a se găsi o explicaţie pentru acest fenomen. În plus, în urmă cu o lună, 25 de cai au fost descoperiţi fără suflare într-o vale din New England, SUA.

Fenomene bizare similare au avut loc şi la începutul anului trecut, când au fost găsite milioane de peşti morţi în Maryland sau un prim episod al păsărilor moarte, în acelaşi orăşel american ca şi în acest an.


Categorii

1. DIVERSE

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Fenomenul MORTII IN MASA a pestilor si pasarilor se repeta

  1. Cred ca merita vazut:
    http://www.[…].ro/2012/01/03/food-inc/

    mesaj editat de admin

  2. ATENTIE !!!!

    Dupa ce am intrat pe site-ul indicat mai sus-1filme.ro- mi s-a blocat complet computerul. Trebuie sa platesti ca ti se anuleze blocarea.
    Culmea e ca anuntul se da venit de la politia locala care se ocupa cu infractiunile informatice… ceea ce pare credibil pt. un novice in PC.

    E bine sa luati seama , daca nu vreti sa pierdeti computerul.

  3. Am reaccesat site-ul respectiv, nu s-a intamplat nimic din cele semnalate de Maria. Filmul respectiv se poate (inca?) urmari pe diverse alte site-uri, de ex.:
    http://www.jurnaltv.ro/video/Food_Inc

    P.S. Maria, vorbesti serios?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare