FRANTA INTERZICE EXPLOATAREA GAZELOR DE SIST PRIN FRACTURARE HIDRAULICA. Compania de petrol vizata ameninta cu DESPAGUBIRI URIASE

Interzicerea exploatării gazului de şist a fost confirmată,săptămâna aceasta, în Franţa, iar Parlamentul European a cerut ca orice forare să fie precedată de studii de impact asupra mediului. Obstacole în plus pentru o resursă care poate că nu este soluţia pentru problemele energetice din Europa.

Anne Feitz

Gazele de şist au devenit în Franţa obiectul tuturor fantasmelor. Deoarece, potrivit US EIA, o instituţie americană de statistici legate de energie, Hexagonul ar avea rezerve de gaz şi de petrol considerabile: 3 870 de miliarde de metri cubi de gaz şi 4,7 miliarde de barili de petrol.

Adică, aproape optzeci de ani de consum pentru gaz, şi aproape şaizeci de ani pentru petrol. Suficient pentru a alimenta cele mai nebune vise. Francezii nu sunt singurii care au astfel de fantezii. Polonia speră să-şi reducă dependenţa faţă de Rusia, Marea Britanie contează pe compensarea declinului câmpurilor din Marea Nordului… În Statele Unite, hidrocarburile neconvenţionale au provocat, este adevărat, o revoluţie.

Între 2005 şi 2012, producţia de gaz a crescut aici cu 33% şi cea de petrol cu 28%. Potrivit unui studiu recent al IHS Cera (care consiliază industria petrolieră), acest boom a condus în 2012 la crearea de 2,1 milioane de locuri de muncă (inclusiv indirecte şi induse), a generat 75 de miliarde de dolari (55 de miliarde de euro) în venituri fiscale şi a crescut veniturile fiecărui cămin cu 1 200 de dolari (885 de euro).

Țara a beneficiat în dublă măsură de efectul “petrol şi gaz de şist”: economia sa a câştigat din reluarea activităţii industriei petroliere, dar a şi profitat de scăderea spectaculoasă a preţului la gaz, legată de creşterea producţiei: s-a împărţit la patru în şase ani. Un avantaj competitiv enorm, care a adus beneficii industriilor puternic consumatoare de energie şi a marcat un fenomen de reindustrializare în Statele Unite. Independenţa energetică a continentului nord-american de acum până la sfârşitul deceniului este considerată o ipoteză plauzibilă.

Europa nu este America

Trebuie totuşi să constatăm că Europa nu este America. Chiar presupunând că îndoielile legate de exploatarea lor ar fi risipite, şi că tehnologia utilizată, faimoasa fracturare hidraulică, ar fi peste tot autorizată, gazele de şist nu ar provoca în Europa un şoc economic de aceeași amploare ca în Statele Unite. Argumentul este deseori reluat de partizani, dar este şi amplu împărtăşit de industriaşii experţi în petrol şi gaz.

Niciun studiu serios nu a fost realizat pe această temă

Niciun studiu serios nu a fost realizat pe această temă. Exerciţiul ţine de o misiune imposibilă pentru că nimeni nu are astăzi vreo idee despre potenţialul real al Europei. Estimările avansate de US EIA sau de alte administraţii naţionale se bazează pe hidrocarburile prezente a priori în subsol, în funcţie de geologie, şi nu pe cele care ar fi recuperabile la un cost acceptabil.

Or, este rar ca rata de recuperare să fie superioară unor câteva procente. Chiar dacă ar atinge 10% în medie – un nivel mai degrabă optimist – , producţia potenţială de gaz de şist nu ar depăşi în total 1 300 de miliarde de metri cubi în Europa. Adică, pe o durată de douăzeci şi cinci de ani, doar 5% din consumul european anual. Un calcul foarte teoretic, dar care are meritul de a reaminti proporţiile. În Statele Unite, gazele neconvenţionale au reprezentat 56% din consumul în 2012.

Rapiditatea şi amploarea dezvoltării producţiei de peste Atlantic nu vor putea nici ele să fie copiate în Europa. Condiţiile excepţionale existente în Statele Unite nu se reunesc: prezenţa unei industrii petroliere şi gaziere importante, a materialului de foraj abundent, a unei reţele de gazoducte, de mari spaţii goale, care le-a permis să foreze peste 200 000 de puţuri în câţiva ani.

Costuri mai ridicate

În Europa, infrastructura rămâne limitată

Contextul juridic a jucat de asemenea un rol: cetăţenii sunt proprietari ai subsolului lor şi au un interes financiar de rezolvat direct cu firmele. În Europa, infrastructura rămâne limitată, iar reglementările locale sunt mai constrângătoare. Polonia, care a demarat explorarea în 2008, nu a forat decât în jur de patruzeci de puţuri. În Danemarca, primele foraje au fost decalate cu un an, pentru realizerea unor studii detaliate de impact

Aceeaşi constatare în Marea Britanie. “Va trebui să se ţină cont, în Europa, de cel puţin zece ani necesari între demararea lucrărilor şi intrarea în producţie, faţă de trei în Statele Unite”, pronostichează un industriaş. “La fel, din motive de acceptare, va trebui fără îndoială să se limiteze numărul de foraje simultane în aceeaşi zonă.” Potrivit unui studiu recent efectuat de Bloomberg Energy Finance, costurile de producţie din Marea Britanie ar fi astfel cu între 50% şi 100% mai ridicate decât în Statele Unite.

Mai puţin masivă, având nevoie de mai mult timp, producţia de hidrocarburi de şist în Europa va fi mai costisitoare şi fără îndoială insuficientă pentru a cântări asuprea preţurilor sau a reduce în mod real dependenţa sa energetică. Chiar dacă Franţa ar fi reuşit să producă 30% din consumul său de gaz, ea nu şi-ar fi reduce factura energetică decât cu 3 până la 4 miliarde de euro pe an, dintr-un total de 70 de miliarde în 2012.

Impactul asupra slujbelor ar fi de asemenea limitat. Rarele estimări efectuate asupra acestui punct de cabinetele SIA Conseil, în Franţa sauPoÿry în Marea Britanie, nu au putut decât să extrapoleze experienţa americană, fondându-se pe numărul de slujbe la miliardele de metri cubi produşi sau la numărul de puţuri. Calcule care ajung, în cel mai bun caz, la câteva zeci de mii de locuri de muncă per ţară. Nu este ceva neglijabil în vremurile acestea. Dar gazele de şist nu vor reprezenta reţeta miracol care va permite Europei să iasă din criză.