GANDURI DUHOVNICESTI LA “TRECEREA DINTRE ANI”: “Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt!”/ Anul Bisericesc vs Anul Laic/ Cele trecatoare si cele ce raman/ CUM SA PETRECEM DE ANUL NOU si CUM “SA AVEM UN AN MAI BUN”?

31-12-2013 16 minute Sublinieri

hristos-emanuel

  • Doxologia:

Părintele Cleopa, despre grija cea mai mare de Anul Nou

Începând de la Anul Nou, grija noastră cea mai mare trebuie să fie alta. Cel mai mare lucru este să ne înnoim viața, să luăm aminte, cu fiecare an nou, să lăsăm câte un păcat care ne stăpânește cine știe de când și să punem în locul lui o virtute. Să iertăm greșelile celor ce ne-au supărat, să-i iertăm pe toți, să începem anul nou cu inima curată și cu credință în Dumnezeu. Să nu începem la crâșmă, cu beție, cu fluiere, cu câte și mai câte petreceri. Că dacă începi bine din ziua întâi, fiindcă ziua bună se arată de dimineaţă, aşa o să-ţi meargă tot timpul!

Du-te prin sate acum, în noaptea aceasta. Este iadul pe faţa pământului. Iată cum știu oamenii să mulțumească lui Dumnezeu că le-a mai dat un an de viață! Dar vine moartea la om şi-l strânge de gât, de nu mai poate spune nici preotului ce a făcut, că i-a legat limba! Cât ar mai avea el atunci să-i mai dea Dumnezeu un ceas. Dar nu-i mai dă! Este rânduit: când ţi-o veni ceasul, te ia şi te duce. Ai vrea să te rogi: “Doamne, mai dă-mi un minut!” Dar nu-ţi mai dă! Ai avut destule! Dumnezeu este prea drept! Ţi-a dat vreme, dar n-ai vrut să te îndrepţi, să te pocăieşti, să plângi, să te rogi! Ţi-a dat atâţia ani de viaţă şi n-ai avut nici o grijă. Şi atunci vei vedea că nu mai este pocăinţă în timpul morţii.

Deci, să ne gândim că, trecând un an de zile, foarte mult trebuie să plângem lui Dumnezeu, că n-am făcut nimic bun şi să-I mulţumim că ne-a ajutat cu mila şi cu îndurarea Lui să trecem iarăşi 365 de zile şi să ajungem până azi.

Toţi trebuie să mulţumească. Toată zidirea lui Dumnezeu. Căci viaţa şi fiinţele şi toate vremurile sunt în mâna lui Dumnezeu. Tocmai acum trebuie să mulţumim lui Dumnezeu, ca să nu vină urgia Domnului peste noi!

Aşteptăm mila lparintele-cleopa_0ui Dumnezeu, dar odată n-ar să mai fie timp, căci vine moartea pentru fiecare! Vine dreptatea lui Dumnezeu, de care nu poate scăpa nimeni!  Nu pot scăpa nici împărații. Unde sunt împărăţiile? Unde sunt faraonii Egiptului? Unde sunt sultanii turcilor? Unde sunt craii Germaniei? Unde sunt împărații de care se cutremura lumea? Unde sunt cetăţile? Unde sunt oraşele? Unde-i oraşul Pompei şi unde este Cartagina şi oraşele vechi care s-au dărâmat de cutremur?

Unde sunt cetăţile lumii? Unde sunt puternicii? Unde sunt cei învățați? Unde sunt filosofii? Unde sunt cei care au purtat sceptru şi ale căror capete străluceau ca soarele? Unde sunt? Praf, pământ și pulbere s-au făcut. Aşa-i dreptatea lui Dumnezeu şi vai de noi și de noi dacă cheltuim vremea în zadar. Marele Apostol Pavel spune: Răscumpăraţi vremea, că zilele rele sunt (Efeseni 5, 16). Vom cere să mai trăim un minut și n-ar să ne mai dea Dumnezeu! Pentru că trecem fără griji viaţa aceasta şi ne încurcăm cu grijile veacului, de parcă am fi nemuritori. Fum suntem! (…)

Aceasta v-o spun pentru Anul Nou! Să mulțumim Preasfintei Treimi și Maicii Domnului, care mijlocește pentru toată lumea, că ne-a învrednicit să mai trecem un an. Să ne hotărâm în inima noastră să punem început bun și să petrecem de aici înainte cu Dumnezeu, creștinește. Să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de a ne răpi moartea! Amin!

(Ne vorbește Părintele Cleopa, vol. 9, Editura Episcopiei Romanului, 1999, pp. 43-47)

Iubirea rămâne în veci – gânduri pentru Anul Nou

Iubirea niciodată nu se trece. Fie ele profeţiile: pieri-vor; fie ele limbile: înceta-vor; fie ea ştiinţa: pieri-va. (I Corinteni 13, 8)

Apropierea Anului Nou ne poartă de obicei gândul către scurtimea a tot ce este pământesc. Cred totuşi că acest mo­ment al anului ar trebui să ne aducă aminte de ceea ce „nici­odată nu se trece”. Când anii se scurg unul după altul în eter­nitate, nu-mi pare rău de ceea ce ia cu sine anul care se înche­ie, mă mir mai degrabă de ceea ce lasă în urmă. O asemenea senzaţie va fi avut şi Apostolul Pavel. El considera ceva firesc ca profeţiile să piară, limbile să înceteze, ştiinţa să piară şi ea, dar este bucuros să constate că „iubirea niciodată nu se tre­ce”, afirmaţia sa căpătând un accent triumfător.

Şi noi, încheind acest an, să încercăm să ne amintim da­că şi în ce fel am devenit mai bogaţi sufleteşte pe durata lui, nu pentru un răstimp, ci pentru totdeauna.

Există ceva asupra căruia timpul nu are putere. Inima omului. Toate celelalte se istovesc, se uzează: puterea ne trădează, capacităţile spirituale se diminuează, memoria slăbeşte. Inima rămâne tânără, ea nu-şi poate pierde capa­citatea de a iubi, este capabilă să rămână larg deschisă pen­tru tot ce este înălţător şi frumos, vibrează la fiecare necaz, la fiecare durere. Inima omului este ca un arbore, care nu se îndoaie în furtună sau pe vreme rea, ci rămâne verde, slo­boade frunze şi flori chiar şi în gerul iernii.

Veşnica iubire a lui Dumnezeu, care a făcut să apară pe cer curcubeul după potop, nu s-a schimbat, a fost şi a ră­mas aceeaşi. Ochiul Dumnezeului iubirii nu s-a împăien­jenit, puterea Lui nu a slăbit; cerul şi pământul vor dispărea, dar iubirea va rămâne în veci.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 418)

Arhim. Mihail Daniliuc: Cum să petrecem de Anul Nou?

Parcă mai ieri am pășit în anul mântuirii 2013 și iată, prin bunăvrerea Cerescului Tată ne pregătim să deslușim tainele noului an, pe care ni-l dorim cu toții aducător de roade îmbelșugate. Peste tot se vorbește în aceste zile de clipe de bilanț; cu ce ne-am îmbogățit în anul ce tocmai îl petrecem, ce fapte bune, ce împliniri  am izbutit să  înscriem în cartea vieții și ce a mai rămas de împlinit în anul al cărui zori mijesc la orizontul timpului. Cugetând adânc la sensurile vieții, la faptul că timpul tace și se scurge, este firesc să fim cuprinși de simțăminte contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârșește cel vechi, dar deopotrivă suntem cuprinși și de tristețe căci ni s-a mai scurs un an din viață. La fel, ne bucurăm că îl întâmpinăm pe cel nou, dar suntem cuprinși de neliniști legate de problemele, greutățile presărate pe parcursul lui. Numai gândul la Creatorul cerului și al pământului ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul noului an. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri și gânduri care ne încearcă pe toți la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zile-ți adaogi/ Cu ieri viața ta o scazi/ Și ai cu toate astea-n față/ De-a pururi ziua cea de azi.” Primele versuri arată tristețea neîndurătoarei treceri, dar ultimele două ne aduc un sentiment de împăcare, de speranță căci ne pune-n față prezentul, un prezent continuu, car ne duce cu gândul la spusele unui părinte bisericesc: „Anii, Tăi, Doamne, nici nu merg, nici nu vin, ci stau toți împreună. Anii Tăi, o singură zi și ziua Ta nu este în fiecare zi, ci astăzi, fiindcă astăzi al Tău nu cedează zilei de mâine, căci nu urmează zilei de ieri. Astăzi al Tău: eternitatea” (Fericitul Augustin, Confessiones). Vasăzică doar gândul la Dumnezeu, Cel veșnic de zile, ne motivează să ne facem planuri, să privim cu încredere şi speranță, dar şi cu responsabilitate, fiecare clipă a prezentului, preţuind-o ca fiind timp favorabil iertării păcatelor, timp al restaurării, timp al sfințirii existenței noastre, timp al înmulțirii darurilor primite de la Părintele Ceresc, timp al pregătirii pentru a dobândi starea fericită a sfinților, adică părtășia la viața de iubire a Preasfintei Treimi.

Îndeobște lumea modernă nu mai are timp la astfel de cugete la cumpăna dintre ani, înlocuind priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre așezăminte, biserici și mănăstiri, ori chiar în casele bunilor creștini, cu mult trâmbițatele revelioane. Însăși etimologia cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul” însemna veghe, deșteptare. Ca în cazul multor sărbători, societatea consumistă, care pare a pune stăpânire tot mai mult pe viețile noastre, a transformat veghea, rugăciunea din noaptea Anului Nou într-o petrecere, care „ajută” oamenii  prin euforia momentului și aburii bahici să uite că timpul este dar al Cerului și că fiecare clipă a existenței noastre trebuie pusă în slujba dobândirii timpului veșnic în comuniune cu Dumnezeu și sfinții Lui. Cu mult timp în urmă Sfântul Ioan Gură de Aur a glăsuit: „Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte.” Cât de actuale sunt cuvintele dumnezeiescului părinte!

Având în vedere toate acestea, unde ar fi, credeți mai potrivit să ne aflăm în noaptea dintre ani? „Petrecând în restaurante, pensiuni, cabane, ori pe la casele fiecăruia”, vor răspunde unii. Alții, vor fi de părere că alăturându-se mulțimilor citadine la petrecerile organizate în aer liber cu muzică devenită zgomot asurzitor și multă șampanie risipită, ar fi mai potrivit. De câțiva ani încoace, Sfânta noastră Biserică face apel să petrecem un autentic revelion; să priveghem, să ne rugăm aflându-ne în compania lui Dumnezeu, cel ce a pus vremile și stăpânește veacurile. De e în Biserică? „Ne-am putea ruga și acasă”, vor răspunde cei mai comozi. Lor și nu numai, le răspundem că doar în Biserică înțelegem cel mai bine cum timpul se întâlnește cu veșnicia, fapt împlinit mai întâi în persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos. El, Cuvântul lui Dumnezeu, Cel veșnic de zile, a coborât printre noi, nu din curiozitate de a fi om, ci ca să ne arate nouă calea la ceruri; El, Mântuitorul lumii ne-a învățat să împlinim fiecare în parte această simbioză dintre eternitate și timpul creat căci în măsura în care petrecem cu și în Dumnezeu deja pregustăm din veșnicie, ne obișnuim cum e să fii în compania lui Dumnezeu și a sfinților Lui. Așa înțelegem slova Sfintei Evanghelii: „Împărăția Cerurilor este în voi”. Veșnicia începe din această lume în măsura în care ne facem timp în efemera noastră existență pământească să ne întâlnim cu Nemurirea. Ce petrecere lumească îți poate oferi o astfel de experiență unică?  Nici cele mai exclusiviste restaurante și hoteluri, nici grandioasele concerte organizate în noaptea dintre ani nu pot dărui oamenilor această șansă.

De aceea, să ne îndreptăm pașii către sfintele locașuri, unde Hristos ne așteaptă să ne binecuvinteze noul  an cu sănătate și cu belșug de har care să rodească în noi spor în credință și în năzuința de mai bine, umplându-ne casele cu grâu, vin și untdelemn.

Noi, mulțumindu-I cu nesfârșită recunoștință și, neuitând că timpul este „intervalul în care Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale”, să avem bune nădejdi că în 2014 vom reuși fiecare în parte să dăm mărturia și răspunsul iubirii noastre la iubirea nemărginită pe care ne-o arată Dumnezeu, Cel în Treime închinat.

***

cruce post

Arhim. Andrei Coroian:

Meditaţie de Anul Nou. ,,Mai mult timp acordat Domnului!”

A sosit cumpăna dintre ani. A trecut un an, poate cu neîmpliniri, poate cu greutăţi şi apăsări, dar nu fără speranţă. Aşteptăm, acum, unul mai bun, unul mai luminos, mai roditor, mai liniştit, mai aducător de împliniri. Un an mai bun şi o lume mai bună…

Dorinţele şi speranţele noastre sunt bune, drepte şi sfinte. Dorim să se împlinească!

O lume mai bună înseamnă ca noi oamenii să devenim mai buni! Un an mai bun înseamnă ca faptele oamenilor să fie mai bune şi mai luminoase, mai îndestulătoare.

A deveni mai bun înseamnă a munci mai mult şi a te ruga mai mult. A munci şi a păzi.

A munci şi a curăţi pământul pentru a rodi. Pământul care ne înconjoară, care ne hrăneşte, dar şi pământul din care suntem alcătuiţi, trupul nostru. A-l curăţi, a-l ara,a-l semăna, a-l plivi de buruieni şi de spini. Altfel, el nu poate deveni frumos, bogat şi roditor. Şi, apoi, a-l păzi….  A-l păzi de ce ? De animale?.. Da!.. Şi de animale… Dar,  mai ales, a-l păzi de duhurile rele, de satan şi de duhurile lui.

De aceea, la început de an, se sfinţesc apele, pentru că apa naşte şi susţine viaţa. Şi nu numai apele. Ci şi ţarinile, grădinile, gospodăriile, prisăcile, viile, heleşteiele, casele şi toate ale omului.

A-l apăra apoi şi de fiarele cu chip de om, de slujitorii şi robii lui satan. Cine sunt aceştia? Toţi lacomii! Toţi care exploatează pământul, munţii, apele şi pădurile fără măsură. Care au ca dumnezeu „banul”! Care pentru bani distrug, pângăresc şi pustiesc totul. Ei înşişi sunt mereu pustii şi stăpâniţi de duhul pustietăţilor. De aceia, nu ei poartă marea vină, ci tatăl şi stăpânul lor, vicleanul diavol. Şi nu numai ei, ci şi alţii care prin mass-media şi alte mijloace, întinează şi pângăresc sufletele şi trupurile noastre. Viaţa noastră (sufletul) care ar trebui să fie curată, liniştită, luminoasă, şi trupurile noastre, adică pământul din care este formată fiinţa noastră. Pe toate le întinează, le îmbolnăvesc şi apoi  le părăsesc. Iar singurul lor câştig este banul.

Cum ne putem noi apăra de aceste tentaţii care vin spre noi, mereu, mereu, sub forme tot mai noi şi tot mai subtile, mai ,,nevinovate”? Cum putem apăra sufletul, trupul şi Ţara? Doar prin muncă, prin muncă cinstită şi prin rugăciune. Munca şi rugăciunea, primele îndeletniciri primite ca poruncă şi îndemn de către om de la Bunul Dumnezeu, chiar la început, în rai.

Munca este sfântă şi oricine cunoaşte rostul şi valoarea ei. Dar rugăciunea? Ea este, de fapt, tot o muncă. Vorbirea, starea de vorbă împreună cu Dumnezeu este o muncă şi o artă a cărui îndeletnicire cere multă răbdare, dar este absolut necesară. Doar atunci sufletul respiră cu adevărat (căci Dumnezeu este Adevărul şi radiază adevăr), se hrăneşte şi primeşte viaţă, căci Dumnezeu este Viaţa cea adevărată şi izvorul vieţii. Primii oameni, în rai, au primit porunca să muncească şi să păzească. Să muncească ce? Căci pământul, tot acolo scrie, scotea roade dela sine. Şi să-l păzescă de cine? Căci animalele îi erau omului supuse. De fapt, porunca era să lucreze rugăciunea şi să-şi păzească mintea de gânduri rele. Doar aceasta, atunci ca şi acum, îl poate face pe om mai bun, mai curat şi mai fericit. Bun şi curat asemeni lui Dumnezeu Celui bun şi fericit cu fericire netrecătoare. Rugăciunea nu înseamnă doar vorbire cu Dumnezeu, ci şi ascultare, stare de auzire, de recepţie. Într-un dialog se consideră uneori mai înţelept cel care ştie să tacă şi să asculte. Dumnezeu a venit spre noi, la noi, pentru a fi în maximă apropiere de noi, în noi. Ne iubeşte şi vrea un dialog de iubire cu noi. Cât mai lung, mai nesfârşit, veşnic. Acum depinde doar de noi cât timp Ii acordăm Bunului şi Atotputernicului nostru Dumnezeu, Părintele ceresc, Fiul iubit şi Duhul Sfânt.

Aşadar, dorim ca acest An să fie Anul Domnului, să fie bun precum Domnul este bun…

Atunci întâi să urâm răul,după cum scrie: ,,Cei ce iubiţi pe Domnul urâţi răul”. Să urâm răul, adică lucrarea lui satan în noi şi în lume. Nu oamenii trebuie urâţi, care, până la urmă, sunt fraţi de-ai noştri, căzuţi ca victime în ghearele satanei, prin lăcomie, prin trufie, mânie, ură, invidie, iubire de bani, iubire de stăpânire, iubire de plăcere, desfrâu, s.a.m.d. Iar  al doilea lucru fundamental: ,,Alipiţi-vă de bine”, adică de Dumnezeu. El este Atotputernic şi Atotbun, dar şi Atotdrept şi Atotsfânt. Să ne lipim, dar, de El, aceasta este rugăciunea. Să-I acordăm mai mult timp din timpul nostru. El este iubirea şi izvorul ei, însăşi frumuseţea şi puterea şi izvorul lor. Să-i dar acordăm timp aşa cum acordăm timp unei persoane dragi  şi plăcute. Şi o să vedeţi minunea! Cum şi noi devenim buni ca El! Luminoşi ca El! Curaţi ca El! Adevăraţi ca El! Fericiţi şi veşnici ca El!

Rugăciunea ne-o alegem fiecare: Acatiste, Paraclise, Psaltire, sau alte rugăciuni şi, desigur, să participăm la Sfânta Liturghie cât mai des …

Important este să-I acordăm timp cât mai mult în Anul care vine. Să lepădăm răul care ne chinuie şi ne nelinşteşte şi el va pleca de la noi. Să iubim binele, adică pe Dumnezeu, să ne lipim de El şi El va veni la noi prin Duhul Său cel Sfânt. Şi, prin rugăciune, El va rămâne pentru veşnicie în noi şi aşa vom fi fericiţi întru El şi cu El…

La opt zile după Naştere, Pruncul Iisus  a primit ,,tăierea împrejur”, oficial botezul, cum am spune  astăzi, punerea Numelui. A primit numele, aşa cum binevestise îngerul: „Iisus, care înseamnă Mântuitor”. Sfântul Apostol Pavel scrie că: ,,Oricine va chema numele Domnului se va mântui”, iar, în altă parte: ,,Nu este mântuire decât în numele lui Iisus”…

Deci, de câte ori chemam numele Domnului ne mântuim. Scăpăm de răutăţile mari şi de cele mărunte, care ne supără, scăpăm în final de stăpânirea lui satan. Prin numele Domnului Iisus Hristos, numai prin El, ne unim cu Dumnezeu şi suntem împăcaţi, bucuroşi şi fericiţi întru El.

  La Mulţi Ani Tuturor!

***

În timpurile comuniste, printre marile sărbători păgâne promovate de regim, se număra Noaptea de Anul Nou – Revelionul! O sărbătoare precedată de un eveniment politic şi aniversar foarte important pentru elita comunistă, anume 30 Decembrie – Ziua Republicii. Lovitura de stat, abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi transformarea României în laborator al unuia dintre cele mai sângeroase experimente de inginerie socială din istoria umanităţii, erau îmbrăcate, mascate în lozinci şi celebrate la 30 Decembrie prin spectacole omagiale în centrul cărora se afla venerarea celor doi semi-zei – Nicolae Ceuşescu, ”Cel mai iubit fiu al poporului” şi Elena Ceauşescu, ”Savanta de renume mondial”.

După ce plăteau preţul supravieţuirii, acceptând să-i omagieze pe cei doi dictatori, românii îşi aflau liniştea de o noapte, evadând în universul muzicii populare, muzicii uşoare şi a glumelor lui Nea Mărin. Bineînţeles, fantoma lui Ceauşescu ne invada casele, la miezul nopţii dintre anii calendaristici, când pe ecranele televizoarelor se transmitea Mesajul de Anul Nou al Tovarăşului Secretar General al Partidului şi Preşedintele Republicii. Tata, săracu, îl înjura de mamă şi schimba canalul pe ”bulgari” sau pe ”sârbi”, unde ascultam muzică, ciocnind paharele cu vin de la ţară, că şampania era tot mai rară spre sfârşitul anilor `80, şi dorindu-ne sănătate în noul an. După 23 de ani de la dispariţia comunismului, sărbătoarea laică a Revelionului este încă prezentă în viaţa românilor. Nu ar fi nimic rău în acest fapt, dacă ar exista o anumită moderaţie şi mai ales, dacă românii – care nu ezită să se declare creştini în procent de peste 98% la recensăminte – ar înţelege că ritmul lor sufletesc de viaţă este guvernat de un alt an, nu cel astronomic, ci Anul Bisericesc.

Cum se definesc Anul Laic şi Anul Bisericesc, de ce ar fi important să facem diferenţa şi să ne raportăm corect la importanţa total diferită pe care o are fiecare pentru viaţa noastră?

Batranul-orologiu1Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar. În al doilea rând, Anul Laic se defineşte ca unitate de măsură pentru timp. Există mai multe variante de an: Anul Iulian (365,25 zile), Anul gregorian (365,2425 zile), Anul „obişnuit” (365 zile) şi Anul tropic, care a fost luat ca bază, în perioada 1960-1967, pentru unităţile de măsură pentru timp, în perioada respectivă, secunda fiind definită ca fracţiunea 1 / 31.556.925,9747 a anului tropic la 1900/01/01, ora 12. Fiecare tip de an, ca unitate de măsură pentru timp, se foloseşte în funcţie de necesităţile de precizie ale utilizatorului. În al treilea rând, Anul Laic se defineşte ca An calendaristic şi este sincron cu ciclul anotimpurilor, având un număr întreg de zile (fie 365 de zile – anii obişnuiţi – fie 366 de zile – anii bisecţi- astfel încât durata medie a anului calendaristic să fie aproximativ egală cu durata anului tropic). În anul 45 î.Hr., Iulius Cezar a introdus Calendarul Iulian, în curgerea căruia fiecare al patrulea an este bisect. Calendarul iulian rămâne în urma anotimpurilor cu aproximactiv 7,8 zile în 1000 de ani. În anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat Calendarul Iulian prin introducerea Calendarului Gregorian, pentru a recupera diferenţele apărute între calendar şi realitate. În Calendarul Gregorian, anii cu număr multiplu de 100, da nu şi de 400, nu sunt bisecţi, astfel că întârzierea acumulată de Calendarul Gregorian este de 3 zile la 1000 de ani. Ce ne spun aceste date oferite de ştiinţă? Un fapt simplu, anume că orice calendar laic este doar o convenţie umană prin care se măsoară curgerea vieţii materiale, principalele repere fiind steaua din centrul sistemului nostru solar – Soarele – şi planeta unde ne-a rânduit Dumnezeu să ne căutăm mântuirea, a treia de la această stea – planeta Terra. Dar Calendarul Bisericesc (ca de altfel oricare alt calendar religios) nu este oare tot o convenţie umană? Da, sub aspect tehnic este o convenţie umană, dar din perspectivă spirituală, duhovnicească, iniţiatică, un calendar religios (Calendarul Bisericesc Creştin Ortodox, în cazul nostru) reprezintă expresia unui ritm de viaţă sufletească la care fiinţa umană este chemată în existenţa sa trupească şi mai ales, sufletească. În Biserica Ortodoxă, Calendarul Bisericesc stabileşte Anul Nou în ziua de 1 Septembrie, în această zi fiind cuprinse două tradiţii religioase: tradiţia iudaică care sărbătoreşte în ziua de 1 Septembrie (este şi prima zi a anului civil la evrei) începutul creaţiei lumii noastre de către Dumnezeu; tradiţia creştină care mărturiseşte că Iisus Hristos a început activitatea Sa publică în ziua de 1 Septembrie.

Anul Nou Bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi întruniţi la Sinodul I de la Niceea, când bis_lemn.ceasul_mortii_lui_Hss-a rânduit ca data de 1 septembrie să fie celebrată ca început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind poporului”anul bineplăcut Domnului”. În Biserică există, însă, şi un alt an, alături şi în armonie cu Anul Bisericesc. Este vorba de Anul Liturgic care începe în Ziua Sfintelor Paşti, în Ziua Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De la ziua Sfintelor Paşti se numără, în slujirea liturgică a Bisericii, Evangheliile şi Duminicile Anului bisericesc. Anul Liturgic se împarte în trei mari perioade: Perioada Triodului, ca perioadă prepascală, Perioada Penticostarului, perioada pascală şi Perioada Octoihului, ca perioadă postpascală. Timpul Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului (total 10 saptamani), Timpul Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (total opt saptamani), iar Timpul Octoihului ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului. Anul Bisericesc şi Anul Liturgic reprezintă sau trebuie să reprezinte pentru creştini, reperele esenţiale pentru ritmul de viaţă duhovnicesc, pentru călătoria iniţiatică spre întâlnirea noastră cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Anul Laic ne oferă doar sărbători artificiale, păgâne, pline de ipocrizie, de negustorie, de plăceri exagerate şi dăunătoare. Din păcate, mulţi dintre noi, creştinii – ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi mireni – am căzut de la credinţă şi am acceptat un nefiresc amestec între sărbătorile duhovniceşti ale Calendarului Bisericesc şi carnavalul păgân al sărbătorilor laice, aşa cum este şi Revelionul. Un amestec nociv pentru sănătatea sufletească a Neamului Românesc. Nu doresc să fiu fariseu, aşa că vă mărturisesc că, în noaptea dintre anii laici, obişnuiesc să fiu împreună cu familia mea, la o masă pe care încă unii dintre noi o numesc, ”masa de Revelion”, atât cât îmi îngăduie canonul de slujire ca preot, căci în ziua de 1 Ianuarie preotul trebuie să slujească Sfânta Liturghie. Totuşi, înainte de orice, ridic rugăciune lui Hristos, în sluba de Te Deum, în capela mea de spital, mulţumind lui Dumnezeu că a îngăduit ca planeta noastră să parcurgă încă o rotaţie în jurul Soarelui, călătorind în acest magnific şi necuprins Univers, una dintre infinitele minuni create de Dumnezeu. Am convingerea că

Revelionul poate şi trebuie să fie exorcizat şi încreştinat, altfel, va rămâne mereu doar o noapte pierdută inutil şi închinată demonic lui Anu, idolul păgân sumerian care stăpânea cerul şi pământul, întruchipând timpul primordial.

Câteva gânduri despre protestul eşuat al ASUR şi reacţia PR-ului bisericesc

Asociaţia Secular-Umanistă din România (ASUR) a proclamat ziua de 29 decembrie ca Zi de Acţiune Laică, sub lozinca oarecum proletcultistă ”Vrem spitale, nu catedrale!” Pe reţelele de socializare şi-au anunţat prezenţa aproximativ 1400 de persoane. Acuzând întreaga Biserică printr-un rechizitoriu în care anumite adevăruri sunt amestecate cu multe interpretări tendenţioase, manipulări şi minciuni, liderii ASUR şi-au imaginat probabil că vor reuşi să lanseze un fel de anti-cruciadă, un Jihad laic şi ateu împotriva Bisericii. Au analizat subiectiv, au interpretat eronat şi au acţionat pripit. Nu ştiu dacă liderii ASUR vor să împuşte religia, aşa cum se întreabă retoric un frate al meu pe blog, nu ştiu nici dacă vor să justifice vreo finanţare primită din străinătate, aşa cum suspicionează funcţionarii PR ai Patriarhiei.

Eu cred că liderii ASUR sunt într-o gravă eroare de cunoaştere. Pe de o parte, ei nu cunosc suficient de bine realităţile din Biserică, fapt dovedit de confuzia pe care o fac între unele acţiuni ale administraţiei bisericeşti (supusă slăbiciunilor omeneşti şi responsabilă, uneori, de decizii care afectează viaţa duhovnicească a Bisericii) şi Biserica în sine, ca Trup al lui Hristos. Dacă ar studia Istoria Naţiunii Române, cu ceva mai puţină îndârjire atee şi cu mai multă iubire de neam, ar înţelege că Biserica a fost şi rămâne unul dintre cei mai importanţi factori ai formării şi propăşirii acestei naţiuni. Pe de altă parte, liderii ASUR nu-şi cunosc suficient de bine propria realitate laică. Ca de exemplu, regula democraţiei: 98% dintre români se declară creştini şi de alte credinţe la recensământ. Atunci, de ce să le interzici să-şi susţină cultele prin interemediul mecanismelor statale, de ce să nu accepţi că valorile creştine trebuie să fie predominante în statul şi în societatea românească, măcar atâta vreme cât aproape toţi românii se declară creştini? Fraţilor de la ASUR, în România, deocamdată, ateii nu sunt majoritari, nu uitaţi această realitate! Câteva cuvinte sunt dator să mărturisesc şi despre reacţia administraţiei bisericeşti.

Patriarhia Română sau mai corect, funcţionarii cu atribuţiuni de PR ai administraţiei bisericeşti, au reacţionat cu un comunicat de presă al cărui conţinut este insuficient argumentat. Spitalele şi şcolile se închid nu numai datorită scăderii populaţiei, ci mai ales datorită incompetenţei şi corupţiei politicienilor români, dregătorii cetăţii româneşti care ne-au aruncat în haos şi sminteală. Dacă există o scădere a populaţiei României, aceasta are două cauze principale: sărăcia şi avorturile. Sărăcia provocată de politicieni a făcut ca mai multe milioane de români să plece din ţară şi să muncească în ţări străine, iar pe tineri îi determină să refuze să-şi întemeieze o familie şi să dea naştere la prunci. Avorturile comise de femeile românce, au aşezat România pe locul 5 în U.E. şi locul 6 în lume (2012) în clasamentul avorturilor la cerere. Această crimă (aproximativ 400 de avorturi la cerere pe zi) o comit femei românce care sunt membre ale Bisericii noastre, prin faptul că sunt botezate, însă prin faptele lor L-au părăsit pe Hristos. Sărăcia şi avorturile sunt probleme sociale grave pe care statul român trebuie să le rezolve, dar reprezintă şi grave probleme duhovniceşti la care Biserica trebuie să răspundă, să reacţioneze şi chiar face toate acestea, prin glasul acelor ierarhi şi preoţi care mărturisesc curajos credinţa în Hristos în calea stăpânilor efemeri ai lumii.

Da, Biserica face filantropie, există o reţea naţională cu zeci de centre şi aşezăminte filantropice bisericeşti! Totuşi, în mentalul colectiv această filantropie este încă firav percepută. Erorile de relaţionare cu statul şi cu societatea, mai ales în chestiunea finanţării de catedrale şi biserici, au generat o stare de iritare în rândul credincioşilor. Dacă adăugăm şi căderile de la credinţă ale acelor slujitori de altare care transformă preoţia într-o afacere prosperă, atunci vom înţelege că filantropia pe care o face Biserica va fi mereu acoperită de acest văl negru al slăbiciunilor omeneşti din rândurile noastre, ierarhi şi preoţi.

Biserica, în înţelesul de clădire, poate fi spital de suflete, dar poate fi şi sminteală, dacă în clădire Hristos nu este vizibil prin faptele preotului şi credincioşilor. Dacă preotul slujeşte la altarul bisericii cu smerenie, cu respect faţă de Canoanele Bisericii, cu recunoaşterea, asumarea şi căinţa pentru propriile păcate şi mai ales, cu dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele, atunci, da, biserica aceea devine spital de suflete. Dacă preotul are doar gândul să facă bani şi iarăşi bani din vânzarea ”serviciilor religioase” (stupidă denumire pentru Sfintele Taine şi ierurgiile Bisericii lui Hristos), atunci din biserica aceea oamenii pleacă smintiţi, deşi, Hristos, prin mila Lui nemăsurată, rămâne totuşi prezent în lucrarea Sfintelor Taine şi ierurgiilor.

La câteva zile după Naşterea Mântuitorului nostru, câţiva nebuni aruncă cu piatra în baltă şi alţi câţiva nefericiţi încearcă să caute piatra şi să o reaşeze la mal. O ceartă inutilă, o lipsă crasă de respect faţă de tradiţiile creştine ale Naţiunii Române şi o ignorare vinovată a Adevărului. Căci în Biserica Neamului Românesc, în Biserica Ortodoxă Română, adevărul nu este nici lozincă şi nici comunicat de presă. Adevărul este Persoană, este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre!

binecuvantare


Categorii

Arhimandritul Mihail Daniliuc, Pagini Ortodoxe, Parintele Cleopa Ilie, Preot Marcel Radut Seliste, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “GANDURI DUHOVNICESTI LA “TRECEREA DINTRE ANI”: “Rascumparati vremea, ca zilele rele sunt!”/ Anul Bisericesc vs Anul Laic/ Cele trecatoare si cele ce raman/ CUM SA PETRECEM DE ANUL NOU si CUM “SA AVEM UN AN MAI BUN”?

  1. Excelent articolul parintelui Seliste. Daca s-ar spune mai raspicat si mai des ca revelionul este o sarbatoare pur pagana poate s-ar mai trezi dintre cei botezati. Curios ca alti pagani, adeptii lui Mahomed, au curaj sa spuna ca nu este o sarbatoare si chiar sa o interzica.

  2. “Oare mai trăim noi, creştinii acestui mileniu, „sărbătorile cu Dumnezeu” – Emanuel. Îl mai simţim pe Hristos ca fiind efectiv cu noi, sau mai percepem noi dimensiunea autenticã a sãrbãtorilor sfinte în mijlocul acestor dezmăţuri ritualice păgîne? Oare nu suntem din toate părţile asurziţi şi orbiţi de hiturile radio, de emisiunile TV şi de alte surogate „crăciuniste”, iar în goana noastră din timpul isteriei cumpãrãturilor de Crãciunul devenit comercial, consumist şi chiar orgiastic, nu cumva nu-L mai simţim pe Hristos ca Mântuitor? Nu cumva nu vedem din taina şi dragostea lui Hristos decât bradul, obiceiurile pãgâne reînviate frenetic, porcul şi pe Moşul care face discount? Nu reprezintă oare toate acestea o toleraţă nepermisă faţă de demonizarea colectivă a societăţii şi a ţări? Nu este oare “era Harry Potter” o îndrăcire subtilă a lumii, sub masca magiei “nevinovate”?

    Iată doar câteva motive să se treacă în rânduiala Tedeumului de anul nou şi citirea Molifteleor Sf. Vasile, rostite de ziua lui, tocmai pentru a contracara acţiunea dezmăţului ritualic al obiceiurilor păgâne şi “magia regizată”, care se dezlănţuie fără oprelişti, la toate nivelurile vieţii laice, dar în special de la Craciun şi până la revelionul mult aşteptat de unii.”

    http://bucovinaprofunda.wordpress.com/2011/04/12/moliftele-sfantului-vasile-sub-restrictii-seculare-pr-prof-dr-mihai-valica/

  3. Halt!

    Numa’ce-am dorit si eu altora (prin mail) un An Nou mai bun…

    Ca este o noapte pierduta prin mancaruri si betii, ca este un mijloc pentru tot felul de personaje (mici, mari sau mijlocii) sa terorizeze cu muzica, petarde si zgomot de nedescris, pe altii….STIAM!

    Dar, n-am stiut ca anul nou este ” Anu, idolul păgân sumerian care stăpânea cerul şi pământul, întruchipând timpul primordial.”

  4. Sărbători fericite și un an nou cu pace și împliniri!

  5. Sfarsitul de an e prilej de retrospective interioare si de analize.Personal fiecare an aduce ceva in minus.Si atunci ce motive am de veselie?Privesc cu ingrijorare spre noul an.Profesional nu ai sanse de satisfactie sau de promovare intr-o societate corupta.Duhovniceste rugaciunea e o floare rara,caci nu-i asa vrajmasul stie unde sa plaseze mine antipersonale.Dumnezeu cu mila!

  6. Pingback: “Iata-ne de Anul Nou… “ – Predica Sfantului Iustin Popovici la sarbatoarea Sfantului Vasile cel Mare: ZIUA MANTUIRII -
  7. Parinte, este o problema – majora – cu textul “Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar.”
    In acord cu credinta crestinilor, Pamantul nu este o planeta si implicit nu orbiteaza!.
    Detalii se gasesc in belsug aici: http://www.hexaimeron.ro/IntrebariFrecvente/ObiectiiStiintifice.html
    Alte informatii pe aceeasi tema:
    https://www.youtube.com/watch?v=RCUhm63ioCU&feature=player_detailpage
    https://www.youtube.com/watch?v=jetPfsIi_pg&feature=player_detailpage
    Si chiar si in penultimul link “treaba” e afirmata “pe jumatate”, in sensul ca in modelul lor de “sistem solar” orbita Soarelui e rectilinie (in fine.., curba), insa nu este aratat in jurul a ce orbiteaza Soarele…
    Practic, odata parasit campul magnetic al Terrei, niciun calculator nu ne mai poate gasi drumul spre casa..! 😉

  8. Referitor la acelasi pasaj amintit si in comentariul lui IVDragoslav, am o nedumerire, pur stiintifica as zice eu:

    “Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar.”

    Daca pamantul se invarte in jurul axei sale si durata unei rotatii complete este de 24 ore, inseamna ca se invarte cu o viteza de aproximativ 462 m / s.

    Lungimea ecuatorului = 40.074 km
    Durata unei zile = 24 ore

    rezulta ca;

    40.074 km 1.000 m = 40.074.000 m

    24 ore x 3.600 s = 86.400 secunde

    40.000.000 m : 86.400 s = 462,96 m/s

    De multe ori m-am gandit cu mintea mea proasta, la un experiment banal: daca eu sar in sus, durata de timp de la desprinderea de pamant si pana la revenirea in contact cu pamantul este de aproximativ 1 secunda. In cazul unui sportiv antrenat, aceasta durata este mai mare decat 1 s.

    Daca pamantul se roteste cu o viteza de aproximativ 462 m/s, cum este posibil ca eu sa cad exact in acelasi loc din care m-am desprins de pamant? Cel putin teoretic, ar trebui sa cad la o distanta de aproape o jumatate de kilometru.

    O explicatie la care m-am gandit, este aceea ca as fi “prins” in campul gravitational al pamantului si ma invart odata cu el.

    Dar si in privinta acestei explicatii apare o alta nedumerire.

    Daca execut o saritura in lungime in aceasi directie cu sensul de rotatie al pamantului, aceasta distanta va fi egala cu distanta unei sarituri in lungime pe care as executa-o intr-o directie opusa sensului de rotatie al pamantului.
    Iar acest fapt exclude “prinderea” in campul gravitational si deplasarea odata cu pamantul in sensul lui de rotatie.

    Nu am nici-un fel de cunostiinte in acest domeniu, dar realitatea demonstrata de fapte simple, ma face sa ma gandesc ca este ceva dubios in aceasta teorie care spune ca pamantul se invarte.

    Mai degraba tind sa cred ca realitatea este aceasta:

    http://www.youtube.com/watch?v=e45UFAFiRQk

  9. Rugaciunea Staretilor de la M.Optina

    “Doamne,da-mi sa intampin cu liniste sufleteasca tot ce imi aduce ziua care incepe.Da-mi sa ma predau cu totul voii Tale Sfinte.In fiecare ceas al acestei zile povatuieste-ma in toate si ajuta-ma!
    Chiar daca as primi necazuri si nenorociri in timpul zilei,invata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si cu credinta tare,ca in toate este voia Ta cea Sfanta.
    In toate cuvintele si faptele mele calauzeste-mi gandurile si simtamintele.
    In toate intamplarile neprevazute fa sa nu uit ca totul este trimis de sus de catre Tine.
    Invata-ma sa ma port drept si cu intelepciune cu toti fratii mei,sa nu tulbur si sa nu supar pe nimeni.
    Doamne,da-mi putere sa duc greutatea zilei care incepe si toate intamplarile din cursul zilei.
    Calauzeste vointa mea si invata-ma sa ma rog,sa cred,sa nadajduiesc,sa rabd,sa iert si sa iubesc.
    Amin!

  10. Pingback: Mitropolitul Bartolomeu Anania, cuvant de invatatura la Anul Nou: „Înnoirea omului” | Regăsirea frumosului pierdut
  11. Pingback: Predici audio la INTRAREA IN NOUL AN CIVIL, praznicul SFANTULUI VASILE si Punerea Numelui Mantuitorului. CU UN PAS MAI APROAPE DE VESNICIE -
  12. Pingback: UNDE A MERS SFANTUL VASILE CEL MARE “DE REVELION”? Cum flamanzeste omul launtric in mijlocul “minunilor” societatii de consum… - Recomandari
  13. Pingback: CU CE GANDURI SA PORNIM IN ANUL CEL NOU? -
  14. Pingback: ÎNTRE ANI, LA CUMPĂNĂ… ”În loc de petreceri necreştineşti şi ospeţe şi beţii, este cuviincios şi datorie să ne facem bilanţul creştinesc al anului ce a trecut” | Cuvântul Ortodox
  15. Pingback: Anul Nou DIN NOI, Anul vechi AL LUMII… | Cuvântul Ortodox
  16. Pingback: “Unde ai căzut tu, vin și Eu. Unde ești rușinat tu, vin și Eu să fiu rușinat împreună cu tine. Și în dureri, și în întristări sunt și Eu, Dumnezeul tău”. Calda omilie a Arhim. Emilianos pentru ANUL NOU, praznicul TAIERII IMPRE
  17. Pingback: Intram in Noul An… MULTUMIND DOMNULUI PENTRU TIMPUL DARUIT si GANDINDU-NE LA (CE RAMANE IN) VESNICIE… | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Pr. VASILE IOANA: “Primul invitat la masa de Revelion este Dumnezeu” – CUM POT SĂ-L ADUCĂ ȘI SĂ-L ȚINĂ PE DUMNEZEU CU EI (ȘI) CEI NEVOIȚI SĂ PARTICIPE LA MESE FESTIVE ÎN NOAPTEA DE ANUL NOU? | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: 1918 – ANUL 100. Cuvinte însuflețitoare ale starețului MELCHISEDEC AL PUTNEI: “Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!”. PĂRINTELE EPISCOP MACARIE: “”Semnele vremilor” nu sunt liniștitoare. Să ne ancorăm viețil
  20. Pingback: 2018 – ANUL 100. Cuvinte însuflețitoare ale starețului MELCHISEDEC AL PUTNEI: “Tineri, așezați-vă în lucrarea lui Dumnezeu!”. PĂRINTELE EPISCOP MACARIE: “”Semnele vremilor” nu sunt liniștitoare. Să ne ancorăm viețil
  21. Pingback: RUGACIUNI SI URARI PENTRU ANUL NOU 2020... (audio, video) - Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: RUGACIUNI DE MULTUMIRE SI DE BINECUVANTARE LA INTRAREA IN NOUL AN (video, text). CUVINTE DE INVATATURA pentru cei care doresc sa aiba un an 2020 bineplacut lui Dumnezeu (VIDEO) | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare