GRECIA IN FLACARI, ROMANIA IN GENUNCHI. Miroase a Revolutie si in alte capitale ale lumii. De ce e atat de cinic-satisfacut Basescu? Ne asteapta AMPUTAREA SOCIALA (Stiri si analize 15-16 decembrie 2010)

16-12-2010 13 minute Sublinieri

PLUS: CUM CASTIGA IARASI BANCILE IMPOTRIVA CETATENILOR SI CUM LE AJUTA PRESEDINTELE!


20.000 de sindicalişti greci au protestat ieri împotriva noilor măsuri de austeritate adoptate de Guvern. Protestatarii s-au bătut cu forţele de ordine, atacând un fost ministru cu bâte şi pietre.

Protestatarii greci care demonstrau, ieri, împotriva măsurilor de austeritate anunţate de guvernul de la Atena au aruncat cu pietre şi cocktailuri Molotov spre forţele de ordine, atacând cu pietre şi bâte şi un fost ministru care s-a refugiat în clădirea Parlamentului.

Jandarmii au ripostat cu gaze lacrimogene, mai multe altercaţii având loc în faţa Parlamentului, în momentul în care protestatarii au încercat să forţeze intrarea în clădire. Demonstranţii au incendiat mai multe pubele de gunoi, precum şi alte materiale şi le-au lăsat să ardă în apropierea Parlamentului şi a Ministerului de Finanţe. Unele dintre materialele care au luat foc au fost şi ele aruncate spre jandarmi. Protestatarii au incendiat apoi vehicule şi staţii de autobuz. Violenţe s-au înregistrat şi în oraşul Salonic, unde forţele de ordine au recurs la gaze lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor.

Grecia, paralizată de greva generală

Sindicatele din Grecia au scos aproximativ 20.000 de oameni pe străzi, pentru a protesta împotriva unei noi măsuri a guvernului de la Atena – reducerea salariilor şi la companiile unde statul este acţionar.

După ce angajaţii publici au fost lăsaţi fără cel de-al 13-lea şi al 14-lea salariu, toate salariile peste 1.800 euro din companiile unde Statul elen este acţionar vor fi reduse cu 10%. Circa 89% dintre angajaţii la companiile de stat vor fi afectaţi de această măsură. În afara miilor de poliţişti adunaţi să apere Parlamentul de la Atena şi alte clădiri guvernamentale, şi a celor care asigură servicii de urgenţă (pompieri, medici), aproape nimeni nu mai lucra, ieri, la prânz, în Grecia. Trenurile şi autobuzele nu mai circulau decât pentru a duce oamenii către şi de la locurile anunţate pentru protestele de stradă.

Taximetriştii din Atena s-au alăturat şi ei grevei, în timp ce operatorii portuari, judecătorii, funcţionarii bancari, profesorii, controlorii de trafic aerian etc. au încetat lucrul.

Ţara a căzut pradă unui “blocaj informaţional”, deoarece majoritatea jurnaliştilor au intrat şi ei în grevă.

Sindicatele din Grecia: “Bogaţii să plătească costurile crizei”

ADEDY, unul dintre cele mai puternice sindicate din Grecia, a cerut Guvernului să renunţe la măsurile de austeritate pe care le-a numit “injuste din punct de vedere social”, afirmând că singurul rezultat va fi “târârea muncitorilor şi a pensionarilor în sărăcie”. Sindicatele au acuzat şi implicarea “FMI – UE-troikăi”, referindu-se la măsurile cerute de aceste instituţii, precum şi de Banca Centrală Europeană. “Angajaţii trebuie să pună capăt şantajului impus de speculanţi. Speculanţii şi bogaţii trebuie să suporte costurile crizei”, se arată într-un comunicat al sindicatului.

Printre demonstranţii care au ieşit ieri pe străzi au fost şi sindicaliştii cu simpatii de stânga de la PAME. Într-un comunicat aceştia au declarat că: “Nu vom ceda în faţa plutocraţiei. Problemele care afectează economia Greciei nu au fost create de oamenii de rând, ci de lăcomia capitaliştilor”.

“Protestăm pentru că Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Guvernul ne-au adus în starea de sărăcie şi de şomaj. Acum ne aruncă nouă în cârcă poverile pe care ei ar trebui să le poarte, se arată în comunicat. Marţea trecută,Parlamentul grec a adoptat o lege prin care s-au modificat reglementările contractului colectiv de muncă, făcând mai uşor pentru angajatori să concedieze angajaţii. De asemenea, bugetarilor li se va mai tăia 10% din salariu. Noua rundă de măsuri de austeritate se bazează pe reforme structurale, în special în sectorul public, unde sunt mai bine de 20% dintre angajaţii greci.

Demonstraţiile vor continua în această săptămână. Bugetul Greciei pe 2011, programat să fie votat în Parlament pe 22 decembrie, are drept scop diminuarea deficitului bugetar de la 9,4% la 7,4%. Cei care vor suferi cel mai mult de pe urma tăierilor de salarii vor fi angajaţii căilor ferate sau ai altor forme ale transporturilor publice.

La 2 mai 2010, împrumutul de 110 miliarde euro din partea celorlalte 15 state euro şi FMI pentru Guvernul de la Atena era salutat drept o încheiere fericită a unei “tragedii greceşti”. Nu doar că puternic îndatoraţii greci primeau un colac de salvare, pe care puteau pluti liniştiţi vreo trei ani, dar însăşi stabilitatea monedei europene era garantată, susţineau prea optimiştii lideri europeni.

Pentru a confirma “triumful”, de Ziua Europei (9 mai) din acest an a fost creat şi un Mecanism European de Stabilizare Financiară (EFSF). La dispoziţia acestuia, statele euro au pus 440 miliarde euro, iar Comisia Europeană şi FMI – restul până la un total de 750 miliarde euro. Se credea că suma va fi suficientă pentru a descuraja speculaţiile financiare privind insolvabilitatea statelor euro.

Pieţele financiare urmau “să se calmeze”, iar planurile de austeritate adoptate în aşa-numitele “verigi slabe ale Eurozonei” aveau să-i convingă pe cumpărătorii de obligaţiuni guvernamentale că nicio criză bugetară precum cea a Greciei nu va mai fi lăsată să se acutizeze. Mai mult, se spera că EFSF va înceta să existe, din oficiu, la 30 iunie 2013, fără să fi fost nevoie să împrumute vreun stat.

Niciuna dintre aceste speranţe nu s-a confirmat. În loc de “calmare”, dobânzile percepute la obligaţiunile Portugaliei şi Spaniei, dar şi Italiei, Franţei şi Belgiei, au continuat să crească. Despre acutizarea unei alte crize bugetare tocmai s-a pronunţat, săptămâna aceasta, agenţia de rating Moody’s.

După scăderea ratingului Spaniei de la Aaa la Aa1, în septembrie, Moody’s are în vedere o nouă “degradare”. Cauzele ar fi, pe de o parte, nevoile de creditare ale Madridului în 2011, plus faptul că ultima sa emisiune de obligaţiuni, în valoare de 2,5 miliarde euro, s-a vândut la dobânzi mai mari decât cele anterioare.

Că fondurile la dispoziţia EFSF au început să scadă – “deşi sunt departe de a fi epuizate, iar mecanismul poate fi îmbunătăţit şi adaptat”, declară preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso – s-a văzut când Irlanda a trebuit împrumutată cu 85 miliarde euro. Şi este greu de crezut că nu vor scădea în continuare. Faptul că Lisabona şi Madridul dau exact acelaşi tip de asigurări (“nu avem nevoie de împrumuturi”) precum cele auzite de la Atena şi Dublin în ultimele luni nu garantează nimic. Dimpotrivă, cine se tot scuză foarte probabil că se acuză. Apoi, chiar şi creditate, “verigi slabe” nu vor primi mai mult de o amânare a scadenţei, dar nu soluţii de redresare a economiilor.

De unde să restituie 4,5 milioane de irlandezi 85 miliarde, iar 10 milioane de greci – 110 miliarde, cu dobânzile aferente? Oare chiar nimeni să nu mai ştie că nicio tragedie grecească nu se încheie cu “happy end”?

Fostul ministru conservator Kostis Hatzidakis a fost atacat cu pietre si bate de circa 200 de demonstranti de stanga, carestrigau: “Hotilor! Rusine!”. Zeci de mii de greci – 15.000, potrivit politiei – protesteaza la Atena, intr-o zi ploioasa, impotriva noilor masuri de austeritate, care prevad in special o generalizare a reducerilor de salarii. Cu banderole pe cap, pe care scrie “Ajunge, nu mai suportam”, cortegiul celor doua principale sindicate, Adedy (functionarii) si Gsee (privat) a invadat centrul capitalei grecesti, in timp ce o alta manifestatie, organizata de comunistii de la Pame, ajusese deja in fata Parlamentului. Sloganurile vizau in principal Uniunea Europeana si FMI, care au cerut noi masuri de austeritate in bugetul pentru 2011, cu scopul de a asana bugetul tarii, care a trecut pe langa faliment in primavara acestui an. Istoria se scrie in strada: FMI-UE, veniti sa vedeti”, scria pe un afis, in timp ce pe altul se putea citi: Jos cu Junta”, facand referire la dictatura militara prin care a trecut Grecia. Ellada Christodoulou, 50 de ani, avocata, a afirmat pentru AFP ca a venit la miting “din solidaritate”. Pe pancarta pe care o poarta scrie: “Falimentul, imediat”, solicitand Greciei sa nu mai accepte ajutorul financiar de la FMI si UE si sa aleaga mai degraba restructurarea datoriei.

  • Adevarul:

FOTO Scene de gherilă urbană la Roma, 90 de răniţi

FOTO Violenţele de ieri de la Roma: Teatru ieftin, dar la costuri uriaşe?

***

  • Antena3:

Cum lucreaza Traian Basescu pentru banci si impotriva Romaniei? (VIDEO – sus)

Despre ordonanta 50 si o declaratie iresponsabila a lui T. Basescu, impotriva intereselor si a sigurantei nationale si in interesul maximal al bancilor.
Din emisiunea “Sinteza zilei”, miercuri 15 dec. 2010, Antena3.

Nota noastra: E stiuta agenda anti-ortodoxa pe care d. Stan pare ca o cultiva intens si tot mai consecvent in emisiunile sale; in materialul video extras de mai sus insa se pun niste probleme grave si serioase legate de expunerea vulnerabilitatii financiare a tarii noastre in mod cu totul iresponsabil fata de interesul national si favorabil doar FMI-UE si bancilor internationale. Niciun lider politic al tarilor aflate in dificultate (de exemplu, din cercul PIGS – Portugalia, Irlanda, Grecia, Spania) nu a admis public ca tara sa ar avea vreo problema cu imprumuturile, pana in ultimul moment, tocmai pentru a nu o preda fara lupta in ghearele FMI si ale bancilor. Ar fi fost insa bine, referitor la demonstratia lui Stan, sa se renunte la exagerarile cu dictatura si democratia – in nicio tara democratica liderul politic national nu ar fi fost responsabilizat juridic, cel mult s-ar fi declansat un scandal mediatic.

Comisia de buget-finanţe: Ordonanţa 50 nu se aplică şi contractelor în derulare

Legiuitorul a cedat, aşadar, presiunilor exercitate de bănci şi de FMI. E bine să-i ştim şi noi pe cei care au votat chestia asta şi pe cei care o vor vota, dacă o vor vota, şi în plenul Camerei. Aşa, ca să-i putem pomeni.
Oamenii ăştia parcă nu vor altceva decît să ne confirme, iar şi iar, părerea că îi doare în cot şi de interesul cetăţenilor-alegători, şi de interesul naţional şi că singura lor grijă este să-şi umfle conturile şi burţile şi eventual să respecte ordinele venite de la Bruxelles şi Washington. Trebuie, deci, trataţi după cum merită.
De remarcat că, dacă actul normativ trece în forma asta, cei mai mulţi dintre cei care au contractat credite vor continua să plătească dobînzi mascate – ceea ce este ca şi cum ai legifera înşelătoria. [Mie mi-a recunoscut nonşalant un ofiţer de credite de la Volskbank că prin “comisionul de risc” s-a practicat o dobîndă ascunsă, clienţii fiind amăgiţi cu dobînda la vedere.]

***


Dacă premierul rus Vladimir Putin îl apără pe Julian Assange, preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a afirmat că „WikiLeaks a făcut mult rău lumii, din foarte multe motive… încât s-ar putea scrie o carte cu ele”. Afirmaţia a fost făcută în conferinţa de presă din 14.12.2010, organizată imediat după discuţiile purtate la Cotroceni cu toate partidele, mai puţin PNL. Din păcate, preşedintele nu a explicat afirmaţia, însă a căutat de două ori un prilej pentru a-şi exprima public opinia vis a vis de scandalul WikiLeaks în timpul conferinţei [si a facut-o zambind extrem de enigmatic, ca si cum ar sti el ceva ce nu doreste sau nu poate sa spuna…, n.n.]

Domnule Presedinte,
Cunoastem cu totii pozitia Dvs. in legatura cu acordul cu FMI. De ce credeti ca o anumita parte a clasei politice si a mass-mediei incearca sa acrediteze ideea ca acest acord este o solutie proasta? Cum interpretati totusi ca unele tari (cred ca Ungaria) au respins relatia cu FMI ?

Traian Basescu

Acordul cu FMI este necesar si acest lucru il stiu toti politicienii. Sunt insa unii pentru care intrarea Romaniei intr-un derapaj economic si social ar fi fost momentul necesar pentru a se reveni la atmosfera inceputului anilor 90, cand s-au facut averi peste noapte, in detrimentul nostru al tuturor. In ceea ce priveste tari care au refuzat sa continue acordul cu Fondul, va propun sa asteptam consecintele.

  • Gandul:

Băsescu şi-a dat cu părerea, la HotNews, despre Antonescu, PDL, comunism, FMI, Pleşu, Ridzi, Parlament şi OTV. În afară de Fond, toţi sunt pe minus


Cum arată România anului 2011, descrisă de Băsescu: Vom avea o „ajustare fină” a numărului de bugetari şi încă 6 miliarde de euro împrumut – VIDEO

Traian Băsescu: În raport cu veniturile, “bugetul alocat cheltuielilor sociale în 2011 – pensii şi salarii – este foarte ridicat”

Într-o conferinţă de presă care a durat aproape o oră şi jumătate, preşedintele Traian Băsescu a pus la punct contabilitatea României pe următorii doi ani.

Rece şi degajat, reeditând cumva conferinţa din mai 2010, atunci când a anunţat măsuri drastice şi ajustări financiare, Băsescu a vorbit de această dată de ajustări pe palierul “acordului fin”, de continuarea reducerilor de personal, precum şi de faptul că, în continuare, cheltuielile cu pensiile şi salariile “sunt prea mari în raport cu veniturile”. (…)

În 2011 continuă ajustările

Una dintre primele teme abordate de preşedinte a fost aceea a Legii Bugetului de Stat pe 2011. Traian Băsescu a afirmat că România va fi nevoită să împrumute în 2011 încă şase miliarde de euro, pentru a acoperi deficitul bugetar de 4,4% din PIB. “Principalul eveniment al anului viitor este că valoarea împrumutului la sfârşitul anului 2011 va fi de 39,5% din PIB. Sumele pe care le împrumută România sunt mici, în raport cu alte state, dar au impact mare pentru că avem PIB-ul mic. În consecinţă, nu ne mai putem lua libertăţi în ceea ce priveşte împrumuturi pentru consum”, a spus Băsescu. Preşedintele a precizat în context că bugetul pe anul viitor nu arată bine la capitolul “structura de cheltuieli”. Un procent de 12,5%, destinat cheltuielilor sociale plus pensii, este foarte ridicat. Cheltuielile cu salariile, de 7,5%, sunt şi ele mari în raport cu veniturile”, a declarat Traian Băsescu. În acelaşi timp, preşedintele s-a referit şi la cheltuielile de 6,5% din PIB alocat investiţiilor. “Dar am atras atenţia arcului guvernamental că nu mai putem cheltui în funcţie de interes politic, pentru ca fiecare primar să aibă ceva investiţii”. Concluzia preşedintelui Băsescu a fost aceea că Legea Bugetului de Stat pe 2011 vizează continuarea procesului de consolidare. “Vor continua politicile de reducere a cheltuielilor sociale şi a forţei de muncă. Dacă în 2010 s-a făcut o ajustare importantă, în 2011 trebuie să se treacă la ajustare fină”, a conchis Băsescu. În acest context, preşedintele a spus că este necesar să se dea atenţie sectoarelor care au nevoie de personal în plus – dând exemplu Sănătatea -, precum şi celor care nu şi-au început încă procesele de restructurare, de exemplu Ministerul de Finanţe şi cel de Interne, acestora din urmă cerându-le să înceapă reforma încă din această lună.

Traian Băsescu îi acuză pe Voiculescu şi Vântu că manipulează Opoziţia pentru „a împinge ţara în derapaj“

***

Conferinta de presa tinuta ieri de presedintele Traian Basescu a marcat un moment important in evolutia tarii noastre catre inrobirea babilonica in noul aranjament institutional al lumii antihristice ce va sa vie. Iar acest lucru se degaja nu numai din declaratiile sale, ci din insasi atitudinea afisata de presedinte: rece, calculata, contabiliceasca, distanta si mai ales satisfacuta pentru a fi aplicat la litera “acordul cu FMI” si “programul de austeritate” cerut de celelalte institutii globaliste.

Cele mai grosolane si mai infricosatoare minciuni au fost, dupa parerea noastra, cele referitoare la motivatiile (halucinante si fara absolut nicio legatura cu ceea ce se adopta!) pentru care cele mai nocive legi care vor intra in vigoare de la anul, “codul muncii” si, respectiv, “legea educatiei” trebuiau sa fie adoptate obligatoriu in forma impusa de Putere si obligatoriu acum“pana la finele anului 2010”. Impresia – din vorbele presedintelui – de ORDIN si de DISPERARE a executarii lui intocmai si la timp, fara cel mai mic rabat a fost izbitoare, puternica si traumatizanta. Sunt subiecte pe care nu le-am vazut nicaieri tratate in presa si pe seama carora niciun ziarist nu a pus nicio intrebare la conferinta de presa (unde mai toate intrebarile au excelat prin prostie si inutilitate), desi adoptarea acestora cvasi-automata, PRIN DICTAT SI PRIN ABUZ, impotriva si cu incalcarea flagranta a oricaror proceduri democratice indispensabile, prin batjocorirea fatisa a Parlamentului si a Comisiilor de dialog social. Vazand imaginile din Parlament de ieri, si cunoscand si alte precedente de blat al opozitiei, am inteles odata in plus, de ce nimeni nu mai zice nimic si de ce zarurile au fost aruncate definitiv si ireversibil.

Intr-adevar, acesta pare a fi punctul de cotitura, impresia de piatra de hotar pe care a lasat-o conferinta de ieri: ideea exprimata de presedinte ca ceea ce era de savarsit mai important din agenda FMI-UE pe 2010 s-a cam savarsit si ca au mai ramas doar unele ajustari “fine” (nu conteaza ca aceste reglaje afecteaza foarte grosolan niste persoane concrete ce isi vor pierde slujbele). Sigur, se promite o oarecare imbunatatire a situatiei economice, insa analistii prevad tocmai contrariul, atat pe plan national, cat si pe plan international.

Siguranta de sine afisata de presedinte este, in aceste conditii, aproape stupefianta. Din doua, una: ori presedintele este deja un intim al cercurilor care fac jocurile in aceasta lume, insa din postura de executant complet obedient si, prin obedienta, slujitor de incredere al noului aranjament mondial, ori, daca nu, ar fi complet iresponsabil. Deoarece e clar ca situatia economica se va degrada din ce in ce si ca, inclusiv la noi, se va ajunge, intr-un tarziu, si la revolte sociale – cel putin asa sunt de parere unii analisti care au comentat chiar conferinta presedintelui, remarcand lipsa unui mesaj de compasiune pentru oamenii care sunt afectati de “austeritate”.

Prima varianta pare a fi cea mai probabila, avand in vedere unele indicii. Unul dintre ele este dat de alte declaratii date de presedinte online pe siteul Hotnews, la un dialog cu cititorii (vezi mai sus). Remarca enigmatica:

Acordul cu FMI este necesar si acest lucru il stiu toti politicienii. Sunt insa unii pentru care intrarea Romaniei intr-un derapaj economic si social ar fi fost momentul necesar pentru a se reveni la atmosfera inceputului anilor 90, cand s-au facut averi peste noapte, in detrimentul nostru al tuturor. In ceea ce priveste tari care au refuzat sa continue acordul cu Fondul, va propun sa asteptam consecintele.

este, de fapt, aproape socanta. Judecati si dvs: de unde stie presedintele ca Ungaria, Polonia si alte tari care nu au aplicat programul austeritatii impus de FMI&UE vor suferi consecinte?! Deoarece nimeni dintre cei care au analizat economic situatia acestor tari nu a preconizat ca ele pot avea, in mod obiectiv, dificultati de genul celor suferite acum de Grecia sau Irlanda. De altfel, in tarile date ca exemplu de tari-problema sau chiar urmatoate piese ale dominoului ce vor cadea, nu ele sunt mentionate, ci altele (Spania, Portugalia, Italia). Asadar, pare ca presedintele stie ceva ce nu stiu economistii… Ceva care poate se stie in cercurile foarte restranse ale elitelor care programeaza noile cutremurari tectonice pe plan economic si social, miscari care sa antreneze anumite consecinte…

Un alt indiciu este dat de acelasi ton misterios folosit in remarca despre Wikileaks:

„WikiLeaks a făcut mult rău lumii, din foarte multe motive… încât s-ar putea scrie o carte cu ele”

In materialul video se vede ca a dat de inteles ca stie multe, dar ca nu vrea si nu e cazul sa spuna tot ce stie. Iarasi, pare a sugera ca detine o cunoastere proprie initiatilor anumitor cercuri de putere selecte (si discrete).

Sigur, putem presupune ca este vorba si de o strategie de imagine: pasa-mi-te, uite, avem un presedinte care e conectat la lumea mare, la cei care iau decizii, are informatii cum altii de pe la noi nu au, deci stie ce face si face bine ce face, caci totul era necesar din ce s-a facut. Iar cei care se opun, o fac pentru ca vor sa duca tara in derapaj, si ar fi bine, poate, avand in vedere ca avem o sansa unica doar in acest presedinte conectat la sferele inalte si discrete ce conduc lumea, sa ii declaram, eventual, pe toti ceilalti drept exponenti ai unui curent ce ameninta siguranta nationala.

Dar nu poate fi vorba doar despre o strategie de imagine. Uitati-va in jur. Toata Europa este in fierbere si arata ca inaintea unui moment decisiv. Fiecare incearca sa isi consolideze propria pozitie, atat in raport cu FMI&UE, cat si in raport cu tarile vecine. In aceasta competitie surda, unele tari sunt facute pilaf prin santajul datoriilor bugetare, cum sunt Grecia si Irlanda, pentru a da cele mai “bune” exemple. Altele, care se incapataneaza sa creada ca pot evolua relativ indepedent, autonom, sustragandu-se jugului FMI&UE, vor avea de suportat, dupa cum avertizeaza si reprezentatul acestor institutii globale la noi in tara (vorbim de Traian Basescu), consecinte. Alt grup de tari sunt cele oricum privilegiate, care vor ocupa un loc fruntas in noul aranajament institutional, poate chiar facand parte din cei zece regi din profetiile apocaliptice (Germania e un bun candidat).

Asadar, intelegem de aici ca tara noastra a executat deja de bunavoie si nesilita de nimeni programul de inrobire care in alte tari s-a impus cu forta si cu mult scandal – a se vedea ce se intampla tocmai acum la Atena. Noi ne-am predat usor, din prima, cu entuziasm si exces de zel. Suntem un pion de nadejde, colonie cuminte si aliniata, un bou numai bun de pus sa traga la jug, carne de tun, poligon de exercitii militare, bazin de experimente sociale.

In orice caz, vom afla foarte curand nu doar ce inseamna aceste reglaje “fine” ce mai trebuie efectuate in anul ce va veni, ci si care sunt costiurile si efectele reale ale aplicarii obiediente a ordinelor FMI&UE. Pentru presedinte, e relativ simplu: aplicand cu placere ordinele venite de sus, are asigurat sprijinul acestor elite pentru a ramane la putere, in siguranta, indiferent de cat de tulbure va fi situatia la noi in tara, pe plan social, de revolte si de alte fenomene similare, previzibile chiar si in cazul nostru, avand in vedere ca prognoze optimiste credibile pe situatia internationala si nationala nu sunt. Relativ simplu… insa vazand atitudinea afisata aproape ostentativ de deconectare si de sentiment al lucrului implinit, nu ne-am putut impiedica sa ne aducem aminte de avertismenul cumplit din Evanghelie:

Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?

***

Iata insa, conform unei analize economice, spre ce suntem directionati:

Încet-încet se risipesc și slabele speranțe ale celor mai naivi care credeau că marele hop de trecut pentru a depăși criza a constat în reducerea salariilor bugetarilor cu 25%. Faptul că însăși conducerea politică a țării ne previne în legătură cu provocările cărora trebuie să le facă față România anul viitor (împrumuturi suplimentare de 6 miliarde euro, datorie care ajunge la 40% din PIB) vorbește de la sine. De regulă, nu te poți aștepta ca guvernele să mărturisească adevărul; este rentabil politic ca cruda realitate să fie ambalată în statistici false și promisiuni fanteziste. Așa încât atunci când guvernele ajung să ne pună în gardă, este bine să înțelegem cum trebuie.

La fel cum creșterea salariilor și a numărului de angajați publici în timpul boom-ului oferea poporului iluzia unei prosperități nemaiîntâlnite, reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, indiferent cât de drastică pare, a fost o măsură iluzorie de însănătoșire. Gândiți-vă la cifre. Anul trecut deficitul bugetar a fost de 7,2% din PIB (8,3%, după o metodă mai corectă, Eurostat), iar anul acesta ținta pe care se chinuie să o îndeplinească guvernul este de aproape 6%. Așadar, cu o amputare de 25% a salariilor bugetarilor (plus o creștere a TVA de 5%) am redus deficitul cu circa 1% din PIB. Nu mai pun la socoteală restul măsurilor. Și asta a fost valabil în a doua jumătate a anului, deci ne putem imagina că deficitul ar fi scăzut cu 2% dacă măsurile de austeritate ar fi fost aplicate de la 1 ianuarie 2010. Recurgând la un mini-experiment mental, rezultă că deficitul bugetar ar fi ajuns la zero dacă salariile bugetarilor ar fi fost reduse de 4 ori pe atât, adică la zero! De fapt, cheltuielile de personal bugetar reprezintă 8%-9% din PIB, prin urmare e chiar simplu de înțeles de ce dacă toți bugetarii ar munci gratis am rezolva problema finanțelor României – în sensul că statul nu și-ar mai asuma datorii suplimentare, nu că ar scăpa de datoriile existente!

Așa ceva este, bineînțeles, absurd. Dar comparația este utilă pentru că ne arată magnitudinea problemei, respectiv toarnă o găleată cu apă rece peste capul celor care cred că dincolo de austeritatea din acest an… ne așteaptă o viață nouă. Nu, nu ne așteaptă nimic bun. Ne așteaptă amputarea socială.

Apropos, în legătură cu criza rezultată din expansiunea necontrolată a creditului și datoriei care a afectat Occidentul în secolul al XIV-lea un faimos istoric afirma că s-a încheiat grație pandemiei de ciumă (Moartea Neagră), despre care putem bănui că a mai redus din numărul celor care așteptau ceva de la bancheri sau de la regi. Sunt curios cui vom mulțumi pentru ieșirea din criză de data asta. Bănuiesc că o reducere drastică, într-un fel sau altul, a numărului pensionarilor ar fi mană cerească pentru sistemele etatiste de pensii, aflate în cădere liberă, iar o expropriere prin inflație a deponenților ar reprezenta același lucru pentru sistemele bancare a căror supraviețuire atârnă acum doar de pixul celor care pot decreta câți bani să se tipărească peste noapte (750 de miliarde ajung pe termen scurt pentru Grecia și Irlanda, nu și pentru Spania).

Toate prognozele despre reducerea deficitului bugetar în anii următori fără alte măsuri de tăieri de cheltuieli publice se bazează pe presupunerea utopic-mecanicistă că PIB-ul va crește și că statul va încasa mai mulți bani din taxe. De parcă PIB-ul este precum o floare de câmp, crește de la natură și tot ce trebuie să facă guvernul este să înhațe cu mâna avuția produsă de populație. Dar, cum guvernul plănuiește reducerea pensiilor și a altor „beneficii sociale” este clar că nimeni de la Palate nu crede într-o creștere economică susținută. De fapt, România nu a prea avut așa ceva în cei 20 de ani de tranziție de la comunism la capitalismul de cumetrie, a avut doar statistici obeze (PIB este o statistică și nimic mai mult) datorate fie producției pe stoc din timpul guvernului Văcăroiu fie boom-ului global din perioada Tăriceanu. Iar nota de plată este inevitabilă.

Dar nu, producția nu crește natural, ci doar dacă oamenii decid în acest sens.  (…) Și mai rău este că falimentul modelului de dezvoltare centrat pe stat este evident în Occident – locomotiva pe care ai noștri încă o mai așteaptă să ne remorcheze. Însă această locomotivă tușește rău și probabil nu va mai trage multă vreme pe nimeni.

Dar cel mai rău este că puțini înțeleg cu adevărat cum stau lucrurile. Omului modern, care visează la iPhone, cinema 3D și încălzire prin pardoseală, îi vine greu să creadă că se mai poate întâmpla ceva rău în secolul al XXI-lea. Cu atât mai rău pentru el. Nihilismul este ultimul stadiu al degradării umane.


Categorii

Acordul cu FMI, Articolele saptamanii, Grecia, Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Ungaria, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

46 Commentarii la “GRECIA IN FLACARI, ROMANIA IN GENUNCHI. Miroase a Revolutie si in alte capitale ale lumii. De ce e atat de cinic-satisfacut Basescu? Ne asteapta AMPUTAREA SOCIALA (Stiri si analize 15-16 decembrie 2010)

VEZI COMENTARII MAI VECHI << Pagina 2 / 2 >>

  1. Pingback: Razboi întru Cuvânt » FMI LOVESTE DIN NOU: suntem dati drept “exemplu de redresare economica”. CE PRESUPUNE LAUDA FMI?/ Rezultatul conditiilor FMI&UE: scumpirea gazului si a energiei/ PIATA UNICA EUROPEANA ESTE, DE FAPT, ADMINISTRA
  2. Pingback: Razboi întru Cuvânt » DICTATURI MALTHUSIENE? SE CONTUREAZA INCA UN SCENARIU: lovituri de stat, dictaturi de forta majora, guverne autoritare pentru aplicarea politicilor dure asupra populatiei. SCURT INVENTAR AL SCENARIILOR DE CRIZA
  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Analistul Gerald Celente ”profeteste” ca revoltele din tarile arabe si din Spania deschid calea razboiului mondial, pentru care a si fost provocata criza. SE AUDE ZANGANITUL ARMELOR? DE CE ROMANIA AR PUTEA FI UNUL DIN PRI
  4. Pingback: Razboi întru Cuvânt » Ce inseamna, de fapt, guvern minimal si de ce nimeni nu vrea sa existe asa ceva in Romania? UNDE ESTE FRAUDA PRIMORDIALA?
  5. Pingback: SUNTEM PREA MULTI... SARACI SI BOLNAVI IN ROMANIA? Statul roman vrea sa ne reduca si-si ia mana de pe cei oropsiti prin viitoarea lege a asistentei sociale
  6. Pingback: LIPSA DE MILA, “principiul” declarat al “reformei” lui Basescu! De ce este ANTI-UMAN dar si… anti-capitalist sa delegi ATRIBUTIILE SOCIALE CATRE PRIVAT - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare