GREGORIAN BIVOLARU – extradat si adus in România. “GURU” declara ca mai multe ADEPTE ALE SALE OCUPA “FUNCTII PUBLICE SI DE INALTA DEMNITATE”! Se investigheaza cine au fost persoanele care l-au ajutat sa plece din tara. SE VA AJUNGE SI LA MONICA MACOVEI? (video)

23-07-2016 2 minute Sublinieri

Gregorian Bivolaru a spus, in timpul audierilor din Franta, ca extradarea sa ar face rau unor adepte ale sale care ocupa functii publice, au declarat surse apropiate anchetei pentru Mediafax, odata cu aducerea acestuia in tara fiind declansata o ancheta de catre mai multe structuri din MAI.

Mai multe structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au declansat vineri, odata cu aducerea lui Gregorian Bivolaru in Romania, o operatiune de stabilire a “turnusului”, pentru a vedea ce a facut liderul MISA din momentul in care a fugit din tara si pana a fost capturat, au declarat surse aproapiate operatiunii pentru Mediafax.

Potrivit surselor citate, scopul anchetei este de a stabili daca l-a ajutat cineva sa fuga din tara si, daca da, cine sunt respectivele persoane. Astfel, vor fi facute verificari atat in ceea ce priveste institutii ale statului roman, cat si persoane fizice.

Suspiciunile autoritatilor sunt intarite si de declaratia pe care Gregorian Bivolaru a dat-o la momentul capturarii, in Franta. Liderul MISA le-ar fi spus politistilor, in timpul audierilor de la Paris, printre altele, ca sunt persoane care ar putea avea de suferit dupa extradarea lui.

“Va rog sa intelegeti, daca ma trimiteti in Romania, nu imi faceti rau doar mie, ci si mai multor adepte ale mele, care ocupa functii publice si de inalta demnitate“, ar fi declarat Bivolaru imediat dupa capturare, au confirmat pentru Mediafax aceleasi surse apropiate anchetei.

Pe langa asta, liderul MISA ar fi invocat faptul ca este nevinovat si ca in Romania nu ar avea parte de un proces corect.

Gregorian Bivolaru va fi audiat in perioada imediat urmatoare de autoritatile din Romania. Sursele citate spun ca operatiunea de stabilire a “turnusului” are loc in cadrul dosarului penal in care se investigheaza fuga din tara a liderului MISA.

Liderul MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus vineri din Franta in Romania, acesta fiind incarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Politiei Capitalei, au declarat surse din cadrul Politiei Romane pentru Mediafax.

“In urma cooperarii politienesti internationale cu autoritatile judiciare din Franta, la data de 22 iulie, politistii din cadrul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala – I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escorta, a unui barbat de 64 de ani, pe numele caruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru savarsirea infractiunii de act sexual cu minor. Acesta a fost introdus intr-un Centru de Retinere si Arest Preventiv al Politiei Romane. Actiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agentii de aplicare a legii, cu competente in domeniu”, se anunta intr-un comunicat de presa al Politiei Romane.

Curtea Suprema din Franta a decis definitiv la data de 13 iulie sa il extradeze in Romania pe Gregorian Bivolaru pentru a isi ispasi pedeapsa de sase ani de inchisoare pentru act sexual cu un minor, dispusa in iunie 2013 de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Gregorian Bivolaru a plecat din Romania in anul 2004 iar in 2005 a primit azil politic in Suedia. Pe 26 februarie anul acesta a fost prins de autoritatile franceze in timp ce se afla la un targ in Paris. Pe parcursul judecarii cererii de extradare, autoritatile suedeze au informat magistratii francezi ca il mentin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

Liderul MISA a figurat pe lista Agentiei politiei europene (Europol), printre cei mai cautati infractori, alaturi de persoane precum Salah Abdeslam, dat in urmarire pentru implicare in atacurile teroriste comise la Paris in noiembrie 2015.

bivolaru3

Vedeti si:


Categorii

1. DIVERSE, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Tradatori si lichele, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “GREGORIAN BIVOLARU – extradat si adus in România. “GURU” declara ca mai multe ADEPTE ALE SALE OCUPA “FUNCTII PUBLICE SI DE INALTA DEMNITATE”! Se investigheaza cine au fost persoanele care l-au ajutat sa plece din tara. SE VA AJUNGE SI LA MONICA MACOVEI? (video)

  1. Pe Assange il haituiesc suedezii ca pe hotii de cai pentru un viol nedemonstrat inca, iar pe Bivolaru, acuzat de pedofilie, il mentineau ca azilant si-n Franta. Care-i oare trasatura aia de “caracter” care ii uneste pe adeptii lui Bivolaru? In imagine guru este tot cu sacosa de plaja care-l defineste.

  2. @Ileana:

    Franta nu l-a mentinut ca azilant pe Bivolaru, ci Suedia. Franta e cea care l-a extradat.

  3. Pretinsul viol este un pretext pentru extradarea lui Assange; adevaratul motiv pentru vendeta impotriva lui este prezentarea de catre Wikileaks a unor documente si video compromitatoare.

    E o mare diferenta intre Assange si Bivolaru.

  4. @Doroteea
    M-am exprimat eu confuz. Iertare!

  5. CIA s-a folosit de Assange pentru a porni Primavara Araba. La fel ca si Snowden, Assange e un alt agent aflat la datorie. Va recomand sa vedeti filmul Jason Bourne, exista niste adevaruri pe acolo despre cum functioneaza CIA.

  6. “After being told that Wikileaks has been given some credit for the Arab Spring and Occupy Wall Street, Assange claims he and his associates “planned for most of what has occurred over the past 12 months.”” http://www.businessinsider.com/julian-assange-interview-2012-1
    ^asta ca sa nu ma banuiti cumva ca am luat-o pe aratura 🙂

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare