Lovitura Hidroelectrica: DENUNTAREA CONTRACTELOR CU BAIETII DESTEPTI. “Cel mai spectaculos fenomen al economiei romanesti”

26-07-2012 6 minute Sublinieri

Hidroelectrica a reziliat toate contractele bilaterale, a afirmat, miercuri, premierul Victor Ponta, surse oficiale precizând însă pentru Mediafax că este vorba de denunţarea contractelor încheiate cu traderii de energie, în timp ce contractele cu Alro, Elsid şi Electrocarbon sunt în vigoare.

Veştile de la Hidroelectrica sunt foarte bune şi ce nu au reuşit niciun guvern până acum şi niciun preşedinte care se lupta pe la televizor am reuşit noi: faptul că s-au reziliat, înţeleg, toate contractele bilaterale. Sper să se meargă şi se va merge până la capăt, nu mai pierdem peste un miliard şi jumătate de euro din cauza unor decizii, semnături ale domnului Videanu sau ale altor domni ca şi Videanu“, a spus Ponta la începutul şedinţei de guvern.

Surse oficiale au precizat însă pentru Mediafax că este vorba de denunţarea, nu de rezilierea, contractelor încheiate cu traderii de energie, iar contractele încheiate cu Alro, Elsid şi Electrocarbon sunt la acest moment în vigoare.

Potrivit acestor surse, în cursul zilei de miercuri continuă discuţiile cu reprezentanţii acestor trei companii pentru renegocierea contractelor cu Hidroelectrica. Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a anunţat marţi că a denunţat contractul încheiat de producătorul de electricitate cu firma Energy Holding, din analize rezultând că acesta a generat, din 2006, pierderi de 1,4 miliarde de lei.

Anterior au fost denunţate alte cinci contracte, cu Euro-P.E.C., EFT, Alpiq RomIndustries şi Alpiq RomEnergie.

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a declarat la sfârşitul săptămânii trecute că până la sfârşitul lunii iulie ar putea fi denunţate toate contractele Hidroelectrica încheiate cu “băieţii deştepţi” şi speră ca până cel târziu la începutul trimestrului IV din acest an producătorul de electricitate să iasă din insolvenţă.

Chiţoiu a afirmat că Hidroelectrica a înregistrat o pagubă de circa 4,5 miliarde lei, respectiv 1,2-1,3 miliarde euro, din contractele bilaterale încheiate cu “băieţii deştepţi”.

Compania, cel mai mare producător de energie din România, a intrat în insolvenţă în luna iunie, la solicitarea Consiliului de Administraţie.

Consiliul şi-a motivat cererea prin scăderea cifrei de afaceri şi creşterea datoriilor, pe fondul unui “dezastru de management” şi al secetei din 2011.

Administratorul judiciar a anunţat că vrea să găsească soluţii amiabile privind aceste contracte, prin discuţii cu beneficiarii acordurilor, menţionând însă că, dacă aceştia nu vor accepta noile condiţii, contractele vor fi denunţate.

Contractele directe de vânzare a energiei, la preţuri sub cele din piaţă, au fost încheiate de Hidroelectrica între 2001 şi 2003 şi expiră în 2014, 2015 sau 2018.

Campania de denunțare a contractelor păguboase de la Hidroelectrica pare sfârșitul unei uriașe minciuni uriașe, întinsă pe un deceniu. Atenție doar, să nu fie începutul alteia!

Deși lăsată în umbră de show-ul politic, rezilierea contractelor păguboase de la Hidroelectrica este cel mai spectaculos și cel mai intrigant fenomen care se petrece acum în economia românească.

Să recapitulăm: la doar câteva zile după instalarea unei puteri care abia dibuia dificultățile trecerii de la vorbă la faptă, conducerea Hidroelectrica era schimbată verigă cu verigă. Apoi, a venit vestea-șoc: insolvența unei companii care prin definiție nu putea intra în insolvență decât în urma unui cataclism. Mișcarea a fost descrisă în momentul respectiv în toată paleta de termeni de la “genială” la “imbecilă”. Însă scopul asumat, rezilierea contractelor cu “băieții deștepți”, a fost urmărit cu precizie aproape militară.

S-a demonstrat că aceste contracte nu erau deloc așa solide pe cât se sugera, că se renegociau chiar și de mai multe ori pe an și că nimeni până acum n-a avut cu adevărat interesul să le denunțe. Însă cea mai șocantă și cinică dintre concluzii este aceea că secretomania nu servea absolut nici unui scop direct: mostrele de contract devenite publice sunt niște banale înțelegeri păguboase, fără niciun fel de implicații “strategice” sau “concurențiale”. Singurul rost servit de secretizarea contractelor a fost tocmai să întrețină, prin opacitate, minciuna că ele ar fi greu de reziliat. Nu există presupusele despăgubirile exorbitante pe care Hidroelectrica ar trebui să le plătească în caz de denunțare unilaterală. Cel mai rău scenariu era doar ca instanța să oblige menținerea relației comerciale păguboase, nimic mai mult.

Dacă procesul va fi dus până la capăt fără probleme, Hidroelectrica va avea profituri suplimentare de câteva sute de milioane de euro pe an. Iar oamenii care au făcut treaba vor deveni eroi. Dar numai cu condiția să se deslușească niște lucruri care deocamdată ridică semne de întrebare și să se evite riscul principal: revărsarea din lac în puț. Încă nu e clar a cui este inițiativa și controlul în tot acest proces. Politicienii din ambele tabere au părut luați prin surprindere și pe alocuri iritați de deznodământ. Mai mult, s-a ajuns la un conflict juridic între Hidroelectrica și ANRE, care în mod normal putea fi arbitrat în interiorul Guvernului, chiar de premier.

Miza conflictului este majorarea prețului pentru curentul livrat în coșul pentru populație, care acum este sub costul de producție. Este legitimă abordarea că prețul trebuie să fie același pentru toată lumea – inclusiv pentru consumatorii casnici. Însă momentul ales este nefiresc. Abordarea corectă era ca prețul pentru populație să fie mărit nu în rând cu alungarea băieților deștepți, ci după. Dacă au existat rațiuni practice pentru această desincronizare, va trebui ca ele să fie explicate la sfârșit.

Marele pericol sunt noii băieți deștepți, care caută drumul spre sutele de milioane proaspăt eliberate. Deja încep să se înfiripe noi scheme de jaf cu ambalaj nobil, ca de exemplu “subvenționarea curentului pentru irigații”. Dacă astfel de argumente vor mai fi acceptate, singurul rezultat va fi schimbarea garniturii băieților deștepți din energie sau metalurgie cu băieții deștepți din irigații.

Există, desigur și panica băncilor care sunt puse în situația să reevalueze portofolii. Panica aceasta este neîntemeiată și ipocrită. În primul rând, pentru că atât timp au extras dobânzi sigure dintr-o companie putredă, n-au avut nici o apăsare. Și, cel mai important, pentru că oricum își vor primi banii înapoi.

Citiţi contractul pe care l-a obţinut Naşul TV.  Merită.  Contractul acesta arată cum s-au făcut bani în România în ultimul deceniu şi cum toată lumea, toate partidele, toţi politicienii au fost complici la marele jaf naţional din bani publici.  Şi, poate mai mult decât orice, arată de ce avem nevoie de o justiţie funcţională care să destructureze reţelele de parazitat statul.  Nu vă atingeţi de procurori şi de judecători, şi hai mai repede cu dosarul ăla DIICOT cu privatizările strategice şi subminarea economiei naţionale cu băieţii deştepţi.

Nu voi face aici decât câteva observaţii privitoare la acest contract, reziliat ieri.  Contractul e atât de simplu, încât n-are nevoie de descifrare, oricine e interesat îl poate citi pe îndelete să se convingă.

1). Nu există niciun motiv legal sau legitim pentru secretizarea vreunei clauze din acest contract, după cum am intuit şi am spus dintotdeauna, contrazicându-mă chiar cu oameni de bună credinţă care spuneau că ar putea fi totuşi şi niscaiva chestiuni sensibile comerciale de concurenţă sau mai ştiu eu ce.  N-a fost cazul.  Pur şi simplu, contractul n-a fost făcut public niciodată din cauză că toată lumea care l-a văzut până acum a fost complice.  Şi pentru secretizarea asta fără noimă trebuie să răspundă cineva.

2). Contractul e făcut clar în defavoarea Hidroelectrica, dar în favoarea lui Energy Holding şi în beneficiul personal al şefimii Hidroelectrica, permiţând renegocierea periodică a şpăgilor.

3). După cum s-a dat de gol dl. David acum vreo trei ani, clauzele importante (cantităţile şi preţurile) se renegociau frecvent.  Din contractul de care au făcut rost jurnaliştii de la Naşul TV lipseşte într-adevăr Anexa 2, cea cu cantităţile anuale, însă citind restul contractului (de pildă prima propoziţie din Anexa 4) se înţelege negru pe alb că Anexa 2 e un tabel completat cel puţin anual prin înţelegerea părţilor.

În alte cuvinte, toată şefimea Hidroelectrica a bătut palma cu Energy Holding de câteva ori pe an.  Număraţi actele adiţionale: în 5 ani s-a renegociat cu Energy Holding de 19 ori!  Subiectul – preţuri şi cantităţi.

4) Orice fraier şi-ar fi putut da seama că aceste contracte se renegociau des, numai că acum avem şi dovada.  Până acum aveam numai suspiciunile de bun simţ.  Când negociezi un contract pe 10 ani şi care implică cel puţin 2-3 miliarde de euro, din care se sifonează jumate, n-are nimeni bani – şi nici curaj – să dea toată şpaga dintr-o dată.  Şi atunci, logic, se face o clauză prin care ambele părţi se asigură că depind una de cealaltă pe toată durata contractului şi trebuie să se întâlnească să discute din nou.

5) Nimeni, absolut nimeni, n-a vrut să renunţe până acum la aceste contracte.  Din nou, genială mişcarea asta cu renegocierea periodică – Energy Holding s-a asigurat că contractul va rămâne în vigoare indiferent de schimbările de guvern (fiecare prelua contractul de la predecesorii şi mai făcea o mică renegociere pentru a-şi trage partea).  Niciun partid n-a vrut să publice acest contract ca să dea vina pe greaua moştenire – era mult mai profitabil să continue aranjamentul anterior.  De când s-a încheiat contractul iniţial (ianuarie 2004) şi până azi am avut toate partidele la guvernare, PSD, PNL, PDL.  Nimeni n-a vrut măcar să încerce să spună: băi Energy Holding, eu de la anul nu-ţi mai dau 4,7 TWh, îţi dau 1 MWh, ce-o să-mi faci?  Poate se ajungea la un proces – dar mă îndoiesc că Hidroelectrica ar fi pierdut din cine ştie ce penalităţi pe care i le-ar fi dat instanţa sutele de milioane pe care le-a pierdut continuând aceste contracte un deceniu.

6) Contractul de faţă arată şi de ce FMI n-a primit până acum raportul pe care l-a cerut de două misiuni încoace de la Guvernul României – un raport al Ministerului Justiţiei şi al Ministerului Economiei despre posibilităţile de reziliere sau renegociere a contractelor cu băieţii deştepţi şi pe care Mihai Răzvan Ungureanu se bătea cu pumnul în piept prin presă că-l va face public pe vremea când era premier.  Văd două variante – fie actele n-au ajuns integral la Ministerul Justiţiei (de pildă, toate anexele) şi atunci raportul n-a fost scris de MJ; fie în realitate s-a ajuns la concluzia că contractele ar fi putut fi reziliate cu riscuri acceptabile ca băieţii deştepţi să dea în judecată Hidroelectrica, şi nimeni n-a vrut să spună asta.

7) Cînd vorbesc de şefimea Hidroelectrica mă refer la toţi cei care au semnat aceste contracte de-a lungul timpului (Oprea, Tănase, Opriş, Zachia-Zlatea, David, directori generali, economici, departament juridic etc.); plus: consiliul de administraţie a Hidroelectrica (din care au făcut parte şi Tudor Şerban, dar şi actualul consilier al lui Băsescu, Bogdan Drăgoi), care a aprobat prelungirea acestor contracte; precum şi toţi miniştrii sau secretarii de stat cu atribuţii delegate şi care au semnat contractele de mandat pentru oamenii ăştia, DIP, Sereş, Vosganian, Videanu, şi secretarii lor de stat.  Când răspund 100 de oameni de fapt nu mai răspunde nimeni.

8.)Am zis că procedura de insolvenţă a Hidroelectrica e riscantă.  A avut efecte mult dincolo de Hidroelectrica, sper totuşi ca efectul final să fie pozitiv, asta vom vedea dacă Hidroelectrica va pune TOATE cantităţile eliberate de contract pe bursa de energie OPCOM, şi dacă va publica TOATE contractele, începând cu cel nou renegociat cu Electromagnetica. Cu siguranţă că a ajutat la renegociere şi reziliere şi faptul că e o secetă cruntă şi Hidroelectrica era realmente în pragul falimentului, că FMI e singura noastră şansă să plătim pensii şi salarii, Comisia Europeană a lansat 5 tipuri de investigaţii în contractele lui Hidroelectrica, şi, poate, şi faptul că guvernul s-a schimbat pe la mijlocul anului…

Două cuvinte de apreciere pentru ce a făcut Ministerul Economiei şi Hidroelectrica de la insolvenţă până acum:

1) au testat într-adevăr bursa OPCOM, să vadă dacă Hidroelectrica poate vinde acolo şi cât câştigă, şi le-a dat bine, 255 RON faţă de 130 cît luau pe MWh din contractele cu băieţii deştepţi, îi încurajăm să pună şi restul tot acolo (de fapt, numai pe OPCOM au voie să tranzacţioneze legal de-acum încolo)

2) în renegocierea cu Energy Holding, administratorul judiciar a propus formula pe care o recomandasem şi noi: o formulă legată de preţul spot din bursă (noi nu recomandasem PCCB din cauza distorsiunilor induse de vechiul contract cu Mittal pe piaţa pe termen lung, dar acum orice medie ponderată PZU-PCCB poate fi considerată un preţ de piaţă).

Pe scurt, rezilierea e primul pas: să stăm cu ochii pe ei ca de acum încolo contractele să se facă transparent, competitiv, corect, şi în contracte standardizate pe bursa OPCOM.

 


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Lovitura Hidroelectrica: DENUNTAREA CONTRACTELOR CU BAIETII DESTEPTI. “Cel mai spectaculos fenomen al economiei romanesti”

  1. O curata de balast pentru a o vinde perciunatilor….Vai de ea tara, pe ce maini a ajuns !Vai de el neam cine-l conduce !

  2. @Mocofanul:

    Baietii destepti, in cazul in care nu stii, erau ei insisi o mafie masonica. Si sunt in continuare. Decizia de a denunta contractele e buna in sine, fara discutie, intr-un mod extrem de categoric.

    DAR! Adevarul e ca nu exista o garantie si nici nu poti avea incredere in cei de acum ca vor pastra Hidroelectrica intr-un mod corect si o vor pazi de alti baieti destepti sau de o privatizare. Vorba cuiva pe care l-am citat in postare, trebuie sa se stea cu ochii si cu gura pe ei.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare