Întrunirea tinerilor ortodocși din Europa de Nord, o inițiativă a PS Macarie Drăgoi

22-05-2016 1 minut Sublinieri

????????????????????????????????????

Întrunirea tinerilor ortodocși din Europa de Nord

În perioada 20-22 mai 2016 a avut loc la Mănăstirea Ortodoxă Română „Sfinții Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” și la Parohia românească „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava” din Ikast-Herning, Danemarca, întrunirea anuală a tinerilor ortodocși din Europa de Nord. La această întâlnire de suflet, organizată cu sprijinul și cu participarea Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi al Europei de Nord, au fost prezenți numeroși tineri din țările scandinave, regăsindu-se în sfat și rugăciune pentru câteva zile, tineri frământați de aceleași încercări și ispite, în căutarea sinelui și a lui Dumnezeu.

Această întrunire se înscrie, pe de o parte, în cadrul manifestărilor Anului Omagial dedicat în Patriarhia Română Educației Religioase a tineretului creștin ortodox, iar pe de altă parte, în tradiția veche deja în această eparhie, ca în fiecare an, Centrul de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord să îi adune pe tinerii doritori de Hristos și de simțire românească și duhovnicească în astfel de întâlniri.

Și de această dată, în centrul acestui eveniment a stat participarea și împărtășirea cu Sfintele Taine la Dumnezeieasca Liturghie în zilele de sâmbătă, 21 mai și duminică, 22 mai, cuvintele de învățătură adresate de părintele profesor Constantin Muha, directorul Seminarului Teologic din Dorohoi, însă și dialogul pe care Preasfințitul Părinte Macarie l-a purtat cu tinerii, care a așezat la inima acestor suflete luminoase dorința de căutare și bucuria întâlnirii cu Dumnezeu în Biserică și în societate. Atelierele de creație și activitățile recreative și sportive și vizionarea documentarelor și filmelor ziditoare la finalul fiecărei zile au adus zâmbetele pe chipurile tinerilor, îmbogățind programul acestei întâlniri. În cadrul slujirilor liturgice, arhiereul înconjurat de soborul de preoți și diaconi a cununat doi tineri și a botezat câțiva prunci în familiile de tineri, membri ai Centrului de tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” al Episcopiei Europei de Nord.

Alegerea acestei perioade din an pentru întâlnirea tinerilor nu a fost întâmplătoare, pentru că s-a dorit conștientizarea valorilor creștine și a lumii noi, pe care Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena, sărbătoriți în aceste zile, le-au așezat în prim planul lumii greco-romane a secolului al IV-lea. După cum a transmis Părintele Episcop Macarie participanților, tinerețea și înțelepciunea sunt virtuți care pot să călătorească rodnic împreună, numai cu condiția ca Dumnezeu să fie călăuzitorul lor. Cunoașterea sfinților și a evenimentelor importante din istoria credinței, a sedimentat și mai bine în sufletele participanților bucuria participării la astfel de întruniri, prin Sfânta Liturghie și prin comunicare în comuniune.

Biroul de presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord


Categorii

1. DIVERSE, PS Macarie Dragoi

Etichete (taguri)

,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare