“LIDERII” PROTESTELOR ANULUI 2013: militanti de profesie, veleitari, “rebeli” fara cauza. Si ceva “laboratoare sociale” de “redesteptare a tinerilor” cu fonduri de la SOROS

7-01-2014 35 minute Sublinieri

O-saptamana-de-proteste-Rosia-Montana--Manifestatiile-castiga-in-intensitate

  • Adevarul:

Adevărul despre noii revoluţionari. Cine sunt şi ce vor liderii protestelor care au cuprins România

Tinerii care au contribuit la apariţia şi la dezvoltarea protestelor tot mai numeroase din ultimii ani vor să destabilizeze sistemul şi să formeze o nouă clasă politică până în anul 2020.

Traversăm o perioadă dominată de proteste. România n-a mai avut atâţia oameni în stradă din primăvara lui 1990 şi nu pare să fie doar revolta duminicală a unor tineri ecologişti. Tot mai multe voci vorbesc despre trezirea unor reflexe civice amorţite de mai bine de două decenii şi despre un cetăţean care nu mai e dispus să accepte orice şi oricum. În 2012, presiunea străzii a dărâmat un Guvern. În 2013, protestele au ţinut pe loc două proiecte uriaşe (Roşia Montană şi gazele de şist), deşi politicul hotărâse că ele pot să înceapă.

„Adevărul” vă propune o serie de articole care vor căuta să explice apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen. Vor fi, de fapt, patru portrete ale unor tineri care au contribuit la naşterea şi dezvoltarea protestelor de stradă din ultimii ani. Cine sunt şi ce vor aceşti oameni? Pe Mihail Bumbeş, Claudiu Crăciun, George Epurescu şi Alexandru Alexe îi găsim acum implicaţi în mitingurile care se opun proiectului Roşia Montană şi exploatării gazelor de şist, dar care ies în stradă demult şi au făcut din asta un mod de viaţă.

Unii i-au acuzat că ar avea interese ascunse, ei spun că nu vor decât să reînvie spiritul civic al românilor şi să provoace o schimbare. Fiecare vorbeşte despre un plan, despre o revoluţie pe etape la capătul căreia România ar trebui să fie cu totul altfel. În acest plan, început la sfârşitul lui 2011 ca o aliniere cu mişcările „Occupy” şi „Indignados”, protestele din ultimele luni sunt pentru ei ceva mai mult decât o mişcare cu scopuri ecologiste. Sunt etapa care urmează protestelor din ianuarie 2012, în care aplică ce au învăţat atunci şi în care construiesc următoarul pas.

Poate să sune exagerat şi pretenţios. Dar dacă ţinem cont că Mihail Bumbeş (primul din seria de patru portrete) a obţinut o finanţare prin care a comandat la IMAS un studiu sociologic privind mecanismele care i-ar determina pe tinerii din România să iasă în stradă, s-ar putea să înţelegem că lucrurile nu se fac chiar la întâmplare. Şi că această revoluţie pe etape ar putea să fie mai mult decât o idee naivă născocită în capul unor tineri prea entuziaşti.

Mihail Bumbeş, omul care şi-a propus să destabilizeze sistemul

În ecuaţia protestelor din ultimele luni, Mihail Bumbeş (32 de ani, foto dreapta) n-a fost doar unul dintre oamenii cu portavocea în mână. A iniţiat pe Facebook evenimentul din 1 septembrie (prima duminică în care s-a ieşit în stradă), a venit cu ideea marşurilor prin cartiere, care a însemnat momentul de apogeu al mişcării, şi a întins identitatea protestelor dincolo de miza ecologistă, construind platforma “Uniţi salvăm”, care s-a implicat în toate mişcările de stradă din ultima vreme.

Tot el a fost cel care, pe 28 august, la o zi după ce Executivul adoptase legea cu privire la Roşia Montană, s-a legat cu cătuşe de gardul Guvernului. Recunoaşte că a fost un gest bine calculat, prin care a vrut să atragă atenţia şi să promoveze protestul din 1 septembrie. Un prieten de-al său a filmat totul şi a pus imaginile pe internet, adunând în câteva zile peste 10.000 de vizualizări. “Acel teaser a contribuit foarte mult la mobilizarea oamenilor care au ieşit în stradă pe 1 septembrie”, spune Bumbeş.

Născut în Curtea de Argeş, Mihail Bumbeş a ajuns la Bucureşti în 2002, când a devenit student al Facultăţii de Istorie. În acelaşi an a constituit, alături de trei colegi, grupul informal „Miliţia Spirituală”, transformat din 2010 în organizaţie non-guvernamentală.

bumbes-2„Îmi amintesc foarte clar. Pe data de 9 mai 2002 eram împreună cu nişte colegi de la Istorie, mâncam covrigi în Piaţa Universităţii. Ne-am trezit cu Emil Boc, Theodor Meleşcanu şi Marko Bela acolo, era Ziua Europei, se amplasase o scenă. Ne-am enervat şi am început să urlăm, să strigăm la ei. Am zis că «ce vin ăştia să confişte piaţa cu discursurile lor demagogice?». Ne-am hotărât să ne organizăm mai bine, atunci a apărut scânteia, ca să spun aşa. Şi am înfiinţat acest grup informal numit «Miliţia Spirituală»”, povesteşte Mihail Bumbeş.

La început, „Miliţia Spirituală” scotoceau prin presa comunistă şi prin arhive şi deconspira lucruri mai puţin ştiute din biografiile unor personaliăţi politice. Textele lor erau afişate pe pereţii facultăţilor, apoi au început să le publice în ziare.

Din 2006, când s-a înfiinţat Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Bumbeş a devenit cercetător la această instituţie. Însă în toţi aceşti ani, activitatea de cercetare a mers mână în mână cu acţiunile de stradă pe care le organiza ca preşedinte al „Miliţiei Spirituale”. Proteste pentru accesul la arhivele fostei Securităţi, pentru votul uninominal, pentru problemele cu care se confrunta Bucureştiul. Interferând cu zona politică, acţiunile lor n-au fost scutite de suspiciuni şi de acuzaţii. Bumbeş susţine că „totul pornea din ce ne venea nouă la o bere, «hai să facem, să ne implicăm»”.

2011, prima cărămidă

Mihail Bumbeş a depăşit această etapă şi are acum nişte idei clare: „Da, eu încerc să destabilizez la propriu sistemul ăsta mafiotizat şi îmi asum public acest lucru. Dar destabilizăm nu doar lovind verbal, prin proteste, ci în primul rând construind cetăţeni. Nu poţi să schimbi sistemul decât punând cărămidă peste cărămidă. OK, ne dorim o schimbare, dar trebuie făcută în timp, nu se poate peste noapte oricât de mult ne-am dori. Şi atunci începi să construieşti, începi să formezi grupuleţe care să acţioneze în sensul acesta. Revoluţia se gândeşte în timp şi e un proces, nu e o revoltă de o zi”.

În mai 2011, când în Spania a apărut fenomenul „Indignados”, Bumbeş a încercat să organizeze ceva similar în Bucureşti. „Începuse nebunia în Spania şi am preluat şi noi. Am ieşit vreo trei duminici la rând pe esplanada Teatrului Naţional. Ne întâlneam şi stăteam de vorbă cu oamenii despre problemele societăţii.

O jumătate de an mai târziu, în noiembrie, câţiva tineri refuzau să mai părăsească amfiteatrul după o dezbatere desfăşurată la Facultatea de Istorie şi declanşau un protest spontan care s-a stins după câteva zile. În fruntea lor se afla Mihail Bumbeş: „Era discuţia atunci ca Educaţia să primească undeva la 2%. Aveam nişte prieteni studenţi la Istorie şi le-am spus: «Hai să facem ceva, hai să ocupăm facultatea». Aşa am pus la cale toată povestea cu ocuparea facultăţii pentru 100 de ore”.

Cam în acelaşi timp, George Epurescu şi Alexandru Alexe (primul cercetător la Institutul de Fizică de la Măgurele, iar al doilea fără ocupaţie) încercau să pună bazele unei mişcări numite „Occupy România”, însă nu reuşeau să organizeze decât nişte manifestaţii anemice, cu câteva zeci de oameni, mai degrabă curioşi decât indignaţi.

Protestul de la Facultatea de Istorie n-a fost nici el vreun mare succes. Multă lume nici n-a aflat de existenţa lui, iar presa l-a considerat o încercare naivă şi uşor de trecut cu vederea. Însă Mihail Bumbeş a fost convins atunci că a reuşit să aşeze o primă cărămidă din construcţia pe care şi-o pusese în cap.

„Protestul de la Istorie a fost un exerciţiu foarte util pentru că pe mulţi dintre cei care au participat la ocuparea facultăţii în 2011 i-am văzut în Piaţa Universităţii în 2012. Iar pe cei din ianuarie 2012 i-am văzut în Piaţa Universităţii 2013. A fost un precedent care a contribuit la ce se întâmplă astăzi. Cultura protestului se construieşte din aproape în aproape”.

Cine i-a transmis lui Bumbeş să redeştepte tinerii din România

Ianuarie 2012. Zdruncinaţi de criza financiară şi de măsurile de austeritate impuse de Guvernul Boc, mii de români au ieşit în stradă. Mihail Bumbeş a fost nelipsit din Piaţa Universităţii. „Pe 13 ianuarie, în prima seară, m-am dus în mijlocul oamenilor şi am spus: «Toată lumea spre Cotroceni!». Am avut ideea asta pentru că altfel se spărgea protestul. Au existat, în ianuarie 2012, şi oameni plătiţi de USL, dar piaţa nu a fost controlată de ei, cum s-a spus. O mare parte din oameni chiar au venit sincer”.

Acţiunile sale din timpul protestelor n-au rămas fără urmări. În martie 2012, câţiva agenţi de poliţie au mers la Curtea de Argeş, oraşul natal al lui Bumbeş, unde i-au interogat pe părinţii acestuia, încercând să afle dacă fiul lor deţine arme de foc. „Sunt nişte tactici de intimidare”, spune el.

bumbes-1Era clar că, pentru autorităţi, Mihail Bumbeş devenise mai mult decât un om care iese în stradă. Mai ales că între noiembrie 2011 şi ianuarie 2012 acesta derulase, prin „Miliţia Spirituală”, un program numit „Geografia activismului la tineri”, care şi-a propus să cuantifice nivelul implicării civice a tinerilor din România, precum şi identificarea ideilor care i-ar face să reacţioneze.

Concret, „Miliţia Spirituală” a obţinut o finanţare de 30.000 de dolari din partea CEE Trust („Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe”), o platformă de ONG-uri finanţată, între alţii, de magnatul american George Soros, prin care a comandat la IMAS un studiu sociologic amănunţit despre mecanismele care i-ar face pe tineri să se implice în acţiuni civice.

Bumbeş spune că tocmai cei de la CEE Trust (cu sediul central în Polonia) i-au sugerat să facă studiul: „M-au chemat acolo şi mi-au spus că ar trebui să fac o cercetare, «fă un studiu sociologic, să vii cu nişte măsuri să redeştepţi tinerii. Vezi exact unde e problema». Am făcut şi ei mi l-au finanţat”.

Una dintre concluziile studiului a fost că tinerii socializează tot mai puţin şi nu mai formează grupurile sociale care stau la baza protestelor de stradă. Aşa că, în vara acestui an, „Miliţia Spirituală” a mai obţinut o finanţare de la CEE Trust (75.000 de dolari), graţie căreia a derulat proiectul CRIM, o şcoală de activism civic bazată pe creativitate, care şi-a propus „să asambleze laboratoare sociale alternative capabile să stimuleze dialogul civic între participanţi”.

Toate acestea au provocat o serie de teorii conspiraţioniste ţesute în jurul lui Mihail Bumbeş, inclusiv speculaţii de tipul „Soros îl plăteşte să scoată oamenii în stradă”. El nu se simte foarte confortabil când trebuie să vorbească despre acest subiect:

„Asta cu Soros am demontat-o demult, a fost o diversiune. Realistic vorbind, ţi-l imaginezi pe Soros sunându-mă şi spunându-mi: «Băi, Bumbeş, fă aşa şi aşa»?. Aaa, bun…, omul e un speculant şi un rechin care joacă pe bursă. Finanţiştii ăştia, care joacă pe fondurile astea, în general n-am o părere bună despre ei. Dar, spre deosebire de alţii, ăsta chiar a investit. În democratizarea României, dacă te uiţi cine a băgat bani la începutul anilor ’90, o să vezi. Şi nu doar în România. Şi în Rusia, şi în Bulgaria, peste tot. O fi având şi nişte interese, dar nu la nivelul ăsta. Poate cel mai important este să-şi spele imaginea. Despre ce vornim? Nu sunt prieten nici nu Soros, nici cu altcineva. E ridicol”.

În primăvară, Mihail Bumbeş a participat şi la protestele din Turcia. S-a speculat că ar fi mers acolo să se pregătească pentru eventuale mişcări de stradă care vor urma în România. „În Turcia m-am dus pentru că am fost solidar. Lumea îşi imaginează că te duci la un protest din ăsta cum veneau palestinienii înainte de 89 şi se antrenau în taberele Securităţii. În Turcia, dincolo de faptul că au fost violenţe, ce antrenamente puteam să fac? Stăteam în Parcul Gezi, mâncam, mă plimbam pe acolo şi vorbeam cu oamenii. Da, evident că a fost o experienţă care mi-a folosit. Am învăţat nişte chestii de mentalitate, de viziune, de cum s-au organizat”.

Antrenat sau nu, Mihail Bumbeş a jucat un rol important în protestele din această toamnă. A organizat marşul din 1 septembrie, punctul de plecare al protestelor, apoi a făcut parte dintr-un grup restrâns care a gândit dezvoltarea mişcării. „La început eram vreo cinci persoane în grupul de organizare, iar eu mă ocupam de trasee şi de mobilizat oameni. A existat o viziune, inclusiv marşurile. A fost ideea mea. M-am gândit că mergând către oameni, prin cartiere, numărul protestatarilor creşte, a fost o chestie strategică. Apoi, grupul de organizare s-a umflat prea mult, veneau şi o sută de persoane, nu se mai putea comunica. Acum lucrez la o nouă identitate a protestelor”.

Bumbeş admite că temele ecologiste au fost şi un pretext în jurul căruia, în această toamnă, s-a construit o nouă etapă în drumul către o schimbare radicală în România. Dovadă că şi-a propus să întindă identitatea mişcării dincolo de subiectul Roşia Montană sau de tema gazelor de şist. Aşa a pus bazele platformei „Uniţi salvăm”, care s-a implicat şi în protestele anti Roşia Montană, şi în cele de la Pungeşti, şi în cele din ultimul week-end, când s-a ieşit în stradă împotriva modificării Codului Penal.

„Eu mi-am dat seama că avem nevoie de o chestie mai conceptuală. Şi atunci am propus să creem o pagină. Nu ştiam ce nume să-i dau şi am făcut un atelier în piaţă. Au venit şi câţiva publicitari, ne-am aşezat pe jos şi am discutat. Am zis că pe pagina asta să nu fie doar despre Roşia Montană, protestele nu sunt doar despre Roşia Montană sau despre gazele de şist, aceste teme sunt doar declicul. Şi atunci nu puteam să-i punem numele paginii „Uniţi salvăm Roşia Montană”, dar am zis că vreau să fie ceva cu „Uniţi salvăm” pentru că îmi place foarte mult. Un prieten publicitar a zis «de ce nu rămâi la Uniţi Salvăm, dacă tot îţi place?”. Şi aşa a rămas «Uniţi Salvăm»”.

Mihail Bumbeş crede că protestele trebuie să intre într-o nouă fază, care ar trebui să includă pichetarea unor instituţii. „Nu neapărat acţiuni săptămânale, pentru că va fi o bătălie de durată şi trebuie să ne păstrăm resursele fizice şi psihice”.

Şi nu renunţă la ideea unei revoluţii pe termen lung: „Etapa de acum este o etapă a schimbării de mentalitate. Oamenii conştientizează că pot să protesteze şi ăsta e primul pas. Mişcarea asta poate fi debutul unei revoluţii care să se finalizeze în 2020 poate. Vor urma alegeri, vor apărea nişte oameni, inclusiv la europarlamentarele de anul viitor probabil că vor candida unii. Din punctul meu de vedere miza e 2020. Speranţa mea e ca din rândul societăţii civile care se formează acum să apară noi partide, care să dea naştere unei altfel de clase politice”.

Întrebat dacă vrea să facă şi el parte din această nouă clasă politică, Bumbeş se eschivează: „Nu ştiu, e prematur. Nu neg că poate la un moment dat…, dar pe termen scurt nu mă văd în politică. Nu sunt ipocrit. Poate în 2020 voi fi într-o formaţiune. Nu pot să neg”.

Eu sunt un progresist, dar în România se poartă etichetele. Îmi place să spun că sunt anarho-socialist. Sunt anarhist pentru că îmi place să mă autoguvernez, „anarho” înseamnă fără stăpân. Sunt două lucruri la care ţin foarte mult: fără stăpân şi solidaritate. De aici vine. În general sunt un progresist.

SERIAL Adevărul despre noii revoluţionari. Claudiu Crăciun şi primăvara est-europeană

„Adevărul” a început ieri o serie de articole prin care şi-a propus să explice fenomenul protestelor de stradă din România prin patru portrete de tineri care au contribuit la naşterea şi la dezvoltarea mişcărilor de stradă din ultimii ani. Sunt oameni care au luat portavocea în mână şi care se străduiesc să scoată în stradă tot mai mulţi români, să le canalizeze furia împotriva clasei politice şi să provoace, în final, o schimbare. E o revoluţie în etape despre care nu se feresc să vorbească şi în care cred din ce în ce mai mult. Pentru că oamenii care ies pe străzi sunt din ce în ce mai mulţi.

În ianuarie 2012, un băiat înalt şi firav, despre care nu se ştia aproape nimic, s-a aşezat în mijlocul mulţimii adunate în Piaţa Universităţii şi a început să strige în portavoce. A fost recunoscut ca un fel de lider, a apărut la televizor şi a ţinut un discurs în Parlamentul European, un mesaj din partea protestatarilor din Piaţă. A fost un discurs coerent, în care a spus că „acesta nu e decât începutul pentru că Europa de Est are nevoie de o primăvară democratică. Şi aceasta va veni!”. Dezbaterea era prezidată de un europarlamentar bulgar, care a zâmbit ironic.

La începutul lui 2013, mii de bulgari au ieşit în stradă pentru a protesta la adresa clasei politice corupte. Protestele au reapărut la începutul verii şi continuă şi acum. În România, un miting anti-Roşia Montană organizat pe 1 septembrie a adus un nou val de proteste care, la apogeu, a avut şi 10.000 de oameni pe străzile Bucureştiului. Tânărul acela firav, pe numele său Claudiu Crăciun, a fost în fruntea lor, cu portavocea în mână.

Primăvara est-europeană nu mai poate fi tratată cu zâmbete ironice. Şi Claudiu Crăciun ştie asta: „Iată că această idee cu primăvara est-europeană am dezvoltat-o în craciun-1stradă. Şi noi, şi bulgarii, şi polonezii, şi ucrainenii. Or să apară mişcări similare şi în Ungaria. E o problemă cu democraţia estică pentru că în 20 de ani am trecut de la un super-entuziasm la o mare dezamăgire. Dacă noi continuăm cu protestele astea şi ele devin din ce în ce mai puternice şi mai credibile, resursele de încredere ale societăţii vor fi mai degrabă în afara politicii. Şi dacă oamenii ăştia din politică nu-şi reformează instituţiile, atunci vor cădea”.

„Rămâi în ţară, dar nu te izola!”

Claudiu Crăciun are 35 de ani şi este lector la Facultatea de Ştiinţe Politice din Bucureşti. Implicarea lui în mişcările de stradă din ultimii ani a venit ca o continuare firească a unei biografii sugestive. A fost comandant de grupă pe vremea pionierilor, apoi şeful clasei, apoi, în perioada liceului, membru în asociaţia „Cercetaşii României”. La facultate a fondat o asociaţie studenţească şi a devenit apoi preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Studenţilor în Ştiinţe Politice.

„În perioada liceului am avut multe lecturi pe zona asta, citeam despre politică, eram interesat. Am împlinit 18 ani pe 2 noiembrie 1996 şi exact pe 3 noiembrie au fost alegerile prezidenţiale. Am fost şi membru într-un birou electoral, cred că m-am implicat şi în campania electorală. Profesorul meu de latină din liceu era în politică şi m-am conectat şi eu puţin alături de el. Îmi amintesc că m-am dus în Piaţa Universităţii pentru a sărbători victoria lui Emil Constantinescu. Iar în 2000, când am avut de ales în turul doi între Iliescu şi Vadim Tudor, unul reprezentând trecutul, celălalt frica, am şi organizat împreună cu nişte colegi de facultate un marş al tăcerii exact între cele două tururi. A fost primul meu marş organizat. Era o formă de protest, o exhibare a unei tristeţi că niciuna din cele două alternative nu părea că duce România mai departe”.

După facultate, Claudiu Crăciun a făcut masteratul, apoi a devenit doctor în ştiinţe politice. A lucrat în diferite poziţii de expert în politici publice în cadrul Secretariatului General al Guvernului şi a fost, între 2005 şi 2006, consilier pentru politici şi strategii educaţionale al ministrului Educaţiei.Am intrat prin concurs, nu pe filieră politică”, spune Crăciun. Şi-a îmbogăţit CV-ul şi cu două stagii de pregătire în străinătate. Unul de cercetător într-un proiect derulat la Budapesta de Open Society Institute şi altul ca participant la un program masteral în politică europeană, la London School of Economics and Political Science. Ar fi putut să plece din România, dar spune că, „până la urmă, soluţia de compromis cu mine însumi a fost «Claudiu, rămâi în ţară, dar nu te izola! Fă tot ce poţi, implică-te, încearcă să te conectezi la ce se întâmplă!»”.

„Nu mi-am propus să fiu lider”

În ianuarie 2012, când au apărut protestele din Piaţa Universităţii, Claudiu Crăciun s-a conectat încă din primele zile, hotărât să canalizeze nemulţumirile haotice ale mulţimii către o direcţie clară: „După prima seară, m-am întors cu o portavoce pentru că simţeam că nu se întâmplă nimic acolo. Mi-am dat seama că pe oamenii ăia nu-i unea nimic în afară de un instinct de a ieşi în stradă. Atunci am început să strig la portavoce. Nu mi-am propus să fiu lider, ci să ajut, să coagulez o energie care exista deja. Au fost câteva zile grele pentru că nimeni nu mă cunoştea în afară de câţiva prieteni şi de câţiva ONG-işti. Din prima secundă am simţit că există un mare potenţial pentru a dezvolta mişcarea de atunci într-o mişcare de tip occupy-indignados, îndreptată împotriva clasei politice”.

E greu de spus cât de mult a reuşit Claudiu Crăciun să îndrepte furia mulţimii către întreaga clasă politică, de vreme ce protestele din ianuarie 2012 au rămas în mentalul colectiv mai degrabă ca o mişcare anti-Băsescu şi anti-PDL. Crăciun susţine că vina o poartă în primul rând presa:

„Lumea a rămas în cap cu ideea de «Jos Băsescu!» pentru că nu a ştiut ce a fost în Piaţă cu adevărat. Presa intermedia şi filtra mesajele, iar USL, aflată în opoziţie, a încercat să pună un monopol asupra reprezentării acelor nemulţumiri, având acces la mass-media. Dar mesajele noastre erau îndreptate împotriva întregii clase politice. Cred că efortul meu şi al altora a mai limitat deturnarea protestelor către zona «Jos Băsescu!», care oricum a existat. Noi am fost aripa aia de la Arhitectură, de la fântâni, care se reproduce acum la mişcările anti Roşia Montană şi la celelalte proteste. Am fost accidentul la care USL-ul nu se aştepta Noi am strigat acolo «PDL şi USL fură prin rotaţie» şi «PDL şi USL, aceeaşi mizerie!». Iar celor care m-au făcut USL-ist le spun că prezenţa mea acolo a ajutat ca protestele să nu fie şi mai USL-iste decât au fost”.

Avertismetul către politicieni: „Dacă se produce ruptura finală între politic şi societate, se poate întâmpla orice, chiar orice”

Alături de prezenţa la protestele din Piaţa Universităţii, discursul pe care l-a ţinut în Parlamentul European pe 31 ianuarie 2012 i-a adus lui Claudiu Crăciun un însemnat capital de imagine. Dar a iscat şi controverse. Unii l-au acuzat că ar fi fost dus acolo de USL.

„E ridicol, eu mă duc la Bruxelles pe banii mei pentru că lucrez ca expert pentru Comitetul Economic si Social al Uniunii Europene. Nici nu eram pe agendă la acea dezbatere, m-am dus acolo însoţindu-l pe Cristian Pârvulescu pentru că aveam o după-amiază liberă şi apoi trebuia să mergem împreună la avion. Nu ştiam că voi putea lua cuvântul. La sfârşit, Cristian Pârvulescu l-a întrebat pe moderatorul bulgar dacă poate vorbi şi cineva care a participat la proteste. Şi chiar am spus atunci către cei din USL, în ideea că vor urma la putere, «aveţi grijă pentru că dacă o să faceţi acelaşi lucru noi vom fi din nou în stradă». Ceea ce s-a şi întâmplat”.

Într-adevăr, începând cu 1 septembrie 2013, mii de români au ieşit din nou în stradă după decizia Guvernului Ponta privind proiectul de la Roşia Montană, iar Claudiu Crăciun s-a implicat în dezvoltarea acestor mişcări de stradă. Au urmat apoi protestele de la Pungeşti, unde Crăciun a fost săltat de jandarmi, şi cele din ultimul weekend, îndreptate împotriva modificării Codului Penal.

Claudiu Crăciun nu crede că protestele vor schimba sistemul din temelii, dar e convins că ele pot provoca o reformare a clasei politice. Pentru asta, ar fi nevoie de o relaxare a condiţiilor de participare la viaţa politică, „pentru că noi avem acum un sistem de oligopol, foarte puţini actori deţin controlul vieţii politice”. O scădere a pragului electoral la 3% şi reducerea numărului de semnături necesare pentru înfiinţarea unui partid ar duce la apariţia unor partide noi, născute din societatea civilă: „Atunci, partidele vechi, de teamă să nu-şi piardă mandatele, vor fi nevoite să se reformeze”.

Numai că legea electorală poate fi schimbată doar de actualii politicieni, care n-au niciun interes să deschidă o breşă în sistem. „Avem nevoie să câştigăm aceste lupte cu proiectul de la Roşia Montană şi cu gazele de şist, sunt nişte teme bune pentru că toată clasa politică este aliniată în spatele lor. Fie va fi ultima ruptură între politic şi societate, fie va fi prima şansă să ne revenim. Lucrurile deja sunt rupte, iar ignorarea protestelor şi continuarea acestor proiecte ar fi ruptura finală. Dacă se produce această ruptură finală, va urma o perioadă în care se poate întâmpla orice, chiar orice”, avertizează Crăciun.

Remus Cernea, Claudiu Crăciun şi alianţa cu PSD-ul

Claudiu Crăciun crede că o victorie a oamenilor din stradă împotriva clasei politice ar declanşa „un moment originar, creator”, care ar conduce la apariţia mai multor iniţiative din partea societăţii, de la înfiinţarea de ONG-uri la apariţia unor noi partide politice.

El nu se vede intrând într-un partid, fie şi nou format, deşi există numeroase voci care îl acuză că participarea sa la proteste vizează obţinerea notorietăţii pentru o viitoare carieră politică. De fapt, în ianuarie 2012, când protesta în Piaţa Universităţii, Crăciun era membru în Mişcarea Verzilor Agrarieni, „un partiduleţ cu câteva zeci de membri”, condus de Remus Cernea.

„Se poate spune că eram membru de partid, dar mi-am dat demisia pe 19 ianuarie 2012. Pentru că Remus Cernea luase o opţiune de alianţă cu PSD-ul şi pentru că nu voiam să ratez mişcarea aia socială din Piaţă riscând să fiu bănuit că urmăresc câştigarea de capital politic. Celor care cred că prezenţa mea în Piaţă m-ar aduce în politică, le spun că ea m-a scos din politică în 2012. Acum, la 35 de ani, nu mă văd intrând într-un partid şi candidând, poate la 70 de ani o să am altă viziune despre lume şi viaţă”.

Remus Cernea are însă altă variantă despre demisia lui Crăciun din partidul în care au fost colegi: „Opţiunea alianţei cu PSD-ul fusese luată cu şase luni înainte de ianuarie 2012, la un congres la care Claudiu Crăciun a participat. A fost şi la conferinţa de presă de la sediul PSD. Am colaborat bine cu el, eu sunt cel care i-am dat portavocea în mână la protestele din 2012. Dar atunci el nu a participat din prima zi, l-am sunat eu să vină şi era la o terasă. A venit şi i-a plăcut.”

Despre influenţa lui Soros: „Suntem în plin scenariu putinian”

Odată cu dezvoltarea protestelor anti Roşia Montană din această toamnă, au apărut intepretări conform cărora acestea ar fi influenţate de magnatul american George Soros prin ONG-urile pe care le finanţează. În urmă cu opt ani, Claudiu Crăciun a făcut un stagiu de cercetare la Budapesta, la Open Society Institute, fundaţie finanţată de George Soros, aşa că speculaţiile nu l-au ocolit.

craciun-2„Este interesant să remarcăm că persoana lui Soros e atacată prin tot estul Europei, pe acolo pe unde interesele clasei politice sunt afectate. Avem de-a face cu o demonizare a societăţii civile care în estul Europei s-a dezvoltat şi cu ajutorul fundaţiei lui George Soros. E un atac care-mi aduce aminte de poziţia lui Vladimir Putin de interzicere a finanţării străine a ONG-urilor. Noi suntem acum într-un scenariu putinian, acela că societatea civilă românească răspunde la comenzile lui Soros. E o teorie a conspiraţiei foarte convenabilă pentru politicieni şi poate pentru unii din serviciile secrete care aşa se gândesc ei să discrediteze protestele. Eu am lucrat cu Fundaţia pentru o Societate Deschisă, aşa cum au făcut-o zeci de mii de oameni, şi nu văd nicio vină ataşată, dimpotrivă”, spune Claudiu Crăciun.

Învinuit pentru incidentul Barbu. „Nu exclud o posibilă înscenare”

Pe 17 octombrie, maşina în care se afla Daniel Barbu, fostul ministr al Culturii, a fost înconjurată de protestatari în Centrul Vechi al Capitalei, iar geamul din spate al autoturismului a fost spart. În grupul de manifestanţi se afla şi Claudiu Crăciun, pe care, două zile mai târziu, într-o emisiune TV, Daniel Barbu l-a identificat drept autorul moral al agresiunii, numindu-l „un universitar fără operă care a acumulat frustrări”.

După o săptămână, Claudiu Crăciun a fost pus sub învinuire pentru ultraj, lucru pe care îl cataloghează drept o presiune politică: „Ţi se pare normal ca la oră de maximă audienţă un ministru al Guvernului să mă declare vinovat şi apoi să înceapă o anchetă a Poliţiei? Nu-mi place să mă victimizez, dar trebuie să fim realişti, există presiuni guvernamentale în această direcţie”.

Crăciun spune că nu se simte vinovat pentru incidentul din 17 octombrie: „Domnul Barbu este un persoanj sinistru. Nu ştiu cine a spart luneta maşinii sale. Regret că s-a spart, nu eu am făcut-o, deşi ancheta poliţiei mă cataloghează făptuitor. Însă pentru ultraj, nu pentru distrugere aşa cum a spus domnul Barbu, pe care o să-l dau în judecată pentru calomnie. Interesant e că printre cei de acolo au existat câţiva cu feţele acoperite şi bănuiesc că de acolo a venit şi spargerea lunetei. Nu exclud o posibilă înscenare şi există indicii în această direcţie”.

SERIAL Adevărul despre noii revoluţionari. George Epurescu, liderul rezistenţei anti-şist, îşi face partid

 “Adevărul” continuă seria de articole despre oamenii implicaţi în organizarea şi dezvoltarea protestelor din ultimul timp. În primele două episoade am scris despre Mihail Bumbeş şi Claudiu Crăciun, astăzi – despre George Epurescu.

Suntem la capătul unui an în care mişcările de stradă au luat o amploare nemaiîntâlnită din primăvara lui 1990 încoace. Şi e tot mai clar că nu avem de a face cu nişte proteste lipsite de orizont, ci cu un fenomen care ar putea provoca schimbări importante în România următorilor ani. Un fenomen condus şi întreţinut de reprezentanţi ai tinerei generaţii, care, odată cu apariţia mişcării “Occupy-indignados” în mai multe ţări ale lumii (2011), au început să cheme lumea în stradă şi să construiască o cultură a protestului în România.

Printre ei se află şi George Epurescu (39 de ani), doctor în fizică şi cercetător la Institutul de la Măgurele. El a înfiinţat, în 2011, o asociaţie numită “România fără ei” şi şi-a propus să “atace răul de la rădăcină”: “Ideea de bază este schimbarea fundamentală de sistem, dar ea nu se poate face direct, ci în etape. Prima etapă este deschiderea unei breşe. Schimbarea clasei politice, urmând ca apoi întreaga societate să participe la această schimbare fundamentală”.

Bineînţeles că, la acel moment, declaraţia de război pe care un ilustru anonim i-o făcea clasei politice din România părea aproape o glumă şi trecea complet neobservată. Cam la fel au fost şi protestele de stradă pe care Epurescu s-a chinuit să le iniţieze spre sfârşitul lui 2011. “Pe 15 octombrie a fost «Occupy World» şi am încercat şi noi ceva similar. Ne-am adunat la Piaţa Unirii câteva zeci de persoane şi am stat de vorbă”.

Pe 10 decembrie, a încercat să organizeze un miting la Piaţa Universităţii, însă Primăria Capitalei i-a respins cererea de aprobare, oferindu-i varianta unui teren viran din zona Colentina. George Epurescu s-a dus totuşi în Piaţa Universităţii, alături de câţiva prieteni, şi a constatat că erau bine depăşiţi numeric de efectivul de jandarmi. N-au mai apucat să închege niciun protest, pentru că au fost săltaţi şi băgaţi în dubă pe motiv că ar fi refuzat să se legitimeze.

Ianuarie 2012: “Totul a fost un studiu”

Din toate aceste experienţe, George Epurescu a înţeles că lumea nu va ieşi în stradă la chemarea unui necunoscut şi că singura şansă este să speculeze nişte evenimente care au potenţial de a înfierbânta populaţia. Un astfel de moment a apărut pe 12 ianuarie 2012, când peste 1.000 de persoane epurescu-1au ieşit în stradă la Târgu-Mureş, în semn de solidaritate cu doctorul Raed Arafat, fondatorul SMURD, care demisionase în urma unui conflict cu Traian Băsescu şi a nemulţumirilor privind noua lege a sănătăţii.

Anti-şist înseamnă şi anti Gazprom”

Ca şi în cazul proiectului de la Roşia Montană, opoziţia faţă de exploatarea gazelor de şist a fost mitraliată cu fel şi fel de speculaţii. Inclusiv preşedintele şi premierul României au vorbit de o posibilă implicare a ruşilor, care, pentru a apăra interesele gigantului Gazprom, ar avea toate interesele să le pună beţe în roate americanilor de la Chevron. George Epurescu are argumentele lui: “Politicienii mereu dau vina pe altcineva. Gazprom a concesionat perimetrul pentru explorare, dezvoltare, exploatare gaze de şist în vestul ţării. Deci, anti-şist în România înseamnă şi anti Gazprom. Chevronul este cel mai demonizat pentru că este cel mai avansat în acest moment. Ceilalţi n-au cerut nici măcare avizul de mediu”.

Epurescu susţine că felul în care s-a adaptat la această situaţie a contribuit la apariţia valului de proteste din ianuarie 2012: “Ne propusesem să facem un miting pe 24 ianuarie, însă a apărut această situaţie cu Raed Arafat şi am hotărât să devansăm. Am simţit imediat că este o scânteie cu potenţial de a scoate mulţi oameni în stradă şi am lansat un eveniment pe Facebook pentru 14 ianuarie. I-am convins şi pe cei de la «Salvaţi Roşia Montană» să ni se alăture şi am creat un eveniment destul de mare. Şi televiziunile au avut un rol important, strategia noastră chiar asta a fost, să manipulăm presa, să-i servim un subiect pe care nu-l poate refuza. Iar presa USL-istă a preluat imediat comunicatul nostru. Noi, când am început să organizăm, plecasem cu trei oraşe, apoi am ajuns la opt şi pe 14 ianuarie ne-am trezit cu 18, probabil că în zece din ele s-a ieşit spontan”.

George Epurescu a fost prezent în Piaţă pe toată durata protestelor – dimineaţa era la serviciu, iar seara la Universitate – însă mai mult ca observator decât ca manifestant: „Când am văzut că protestele sunt deturnate de USL, am făcut un pas înapoi. Nici nu prea puteai discuta cu oamenii. Tăcuseră atât de mult timp încât nu mai puteai să-i opreşti din strigat. Câte cinci ore nu se opreau. Dar pentru mine şi pentru alţii a fost interesant pentru că am învăţat nişte lucruri. Pentru mine totul a fost un studiu atunci. Iar faptul că Băsescu a retras legea sănătăţii a însemnat prima victorie asupra sistemului după 1990”.

După ce protestele din ianuarie s-au stins, perioada de acalmie n-a ţinut prea mult. În primăvara lui 2012 au apărut, la Bucureşti şi la Bârlad, mitinguri împotriva gazelor de şist. George Epurescu n-a avut legătură cu aceste proteste, însă, aflând de existenţa lor, a identificat o nouă temă cu potenţial de a scoate oamni în stradă.

A început să se documenteze, a tipărit flyere cu mesaje împotriva fracturării hidraulice, a mers la Bârlad, a vorbit cu oamenii, şi-a făcut relaţii. Apoi a trecut la organizarea de proteste şi a devenit “un fel de portdrapel în lupta contra gazelor de şist”.  În primăvara acestui an a coordonat un lanţ de proteste anti-şist organizate simultan în 24 de localităţi din ţară.

Pe 14 octombrie 2013, sătenii din Pungeşti (judeţul Vaslui) se opuneau instalării utilajelor Chevron în zonă. Epurescu a plecat din Bucureşti cu mai multe autocare: “A fost o ieşire spontană a oamenilor din sat. După care ne-am dus şi noi cu toată susţinerea posibilă, am mobilizat toate cunoştinţele din zonă, am trimis pe toată lumea acolo. Localnicii au ştiut că vor avea susţinerea noastră şi cred că şi asta le-a dat curaj”.

Protestul de la Pungeşti s-a transformat într-o tabără permanentă în care câţiva activişti au stat zi şi noapte pentru ca americanii să nu poată începe explorările, iar Epurescu i-a susţinut de la Bucureşti. Când ne-am întâlnit, la sediul asociaţiei “România fără ei”, tocmai aranja trimiterea unui berbecuţ şi a unui cort militar, mâncare şi adăpost pentru cei aflaţi la Pungeşti. Între timp, Jandarmeria a preluat controlul în zonă, a desfiinţat tabăra şi le-a permis americanilor să înceapă lucrările.

“S-au făcut abuzuri mari, dar asta nu ne sperie. Continuăm lupta atât pe plan juridic, cât şi prin acţiuni directe. Avem o campanie forte agresivă de informare a presei şi a organismelor internaţionale. Plus că am strâns nişte bani pentru închirierea unei case în sat, pentru a continua rezistenţa”, ne-a spus George Epurescu.

El afirmă că banii care asigură toată această susţinere vin de la membri şi din donaţii: “Suntem cam 10 membri activi în asociaţie şi fiecare dă din ce câştigă. De exemplu, Pungeşti, am scos din buzunar pentru ce a fost nevoie: benzină la generatoare, cort, mâncare, apă. Mai sunt donaţiile, cea mai mare a fost de 200 de dolari, nu vă închipuiţi sume colosale”.

Până acum, asociaţia “România fără ei”, condusă de George Epurescu, nu a beneficiat de finanţări din fondurile speciale destinate ONG-urilor. Abia în această vară a depus primul proiect, numit “România fără fracturare”, prin care solicită de la Fundaţia pentru Parteneriat o finanţare cu ajutorul căreia intenţionează să deschidă puncte de informare în zonele din România unde s-ar putea exploata gaze de şist.

“De trei ani ne tot străduim să ridicăm lumea”

epuescu-2Până la urmă, istoria de activist a lui George Epurescu este destul de simplă şi, fără a exclude o implicare civică dezinteresată, explică într-o oarecare măsură cum a ajuns el să conducă opoziţia faţă de exploatarea gazelor de şist.

Anul 2011. Dezamăgit de ţara în care trăieşte, un tânăr cercetător se hotărăşte să facă ceva pentru a aduce o schimbare. Identifică clasa politică drept cauza principală a problemelor din România. Îşi înfiinţează o asociaţie, încearcă să devină vizibil şi să scoată cât mai mulţi oameni în stradă pentru a contribui la crearea unui val de proteste îndreptat împotriva politicienilor. Înţelegând că oamenii au nevoie de motive clare pentru care să protesteze, găseşte o nişă favorabilă şi se transformă într-un lider al mişcării anti-şist din România.

Însă scopul cu care Epurescu a plecat la drum a fost acesta: “De trei ani ne tot străduim să ridicăm lumea, să o conştientizăm că există soluţii. Pentru că nu avem persoane care să iasă în faţă după modelul omului providenţial, soluţia este o echipă de oameni care să gestioneze bine şi să atragă de partea lor profesionişti din toate domeniile. Prima dată trebuie făcută o breşă în sistem, este nevoie ca politicienii să simtă că le fuge scaunul de sub fund. În acest moment lumea protestează dar, cumva, ea nu este împlinită în aceste proteste, pentru că se întoarce acasă şi spune «Da, dar ăştia încă sunt acolo». Alternativa este un grup de oameni care vine şi, pe căi legale, prin alegeri, face breşa şi poate deveni o alternativă pentru viitor”.

Scopul final: schimbarea de sistem

George Epurescu spune că a identificat deja o serie de “oameni din societate, fără trecut politic, dar oameni care au nişte fapte în spatele lor şi o verticalitate dovedită”. Recent, a demarat procedurile pentru înfiinţarea unui partid, primul partid născut din mijlocul protestelor din ultimii ani:

“Dorim să facem o breşă, să intrăm în sistem cu oameni credibili şi să luptăm din interior. Se va numi Partidul Oamenilor Liberi şi vom încerca să apărem cu el la alegerile europarlamentare de anul viitor. Cei care vor crede că nu vrem decât să ajungem şi noi la ciolan, trebuie să pună în contrapondere faptele noastre şi faptele clasei politice actuale. Noi, dacă voiam să parvenim până acum, intram într-un partid şi avansam. Dacă ne duce mintea la idei bune în domeniile în care lucrăm, ne ducea şi la şmecherii, dar nu am vrut asta”, se apără Epurescu.

El a mai avut o tentativă de a candida, ca independent, la alegerile parlamentare din decembrie 2012, dar nu a reuşit să strângă suficiente semnături:Am făcut un experiment să văd ce înseamnă să aduni semnături şi cum reacţionează oamenii. Erau necesare vreo 2.700 şi am reuşit să strâng cam 1.200. Am constatat că, deşi în mod teoretic există posibilitatea unei candidaturi independente, practic este o utopie. Am vrut să dovedesc discriminarea, faptul că au construit un sistem legislativ prin care au izolat populaţia de puterea politică”.

George Epurescu e convins că, odată ce acest baraj va fi spart de el şi de alţi oameni din societatea civilă care vor accede în funcţii politice, breşa se va lărgi şi îi va determina pe toţi “profesioniştii retraşi în meseriile lor” să iasă în faţă. Iar acesta ar trebui să fie doar începutul: “Formaţiunea pe care o vom înfiinţa îşi va prezenta scopul final şi acesta este o schimbare de sistem. Ideea este de a gândi dincolo de nişte doctrine precum capitalismul sau comunismul, pentru că ele te blochează şi nu-ţi dau voie să dezvolţi în continuare peste ele. Sigur, o inovaţie totală nici în cercetare nu mai poate fi. Ceva se păstrează şi din vechiul sistem şi se va pleca de la libertăţile fundamentale cu această construcţie. Credeţi-mă că nu este chiar o utopie, cum ar putea să pară”.

 “Bineînţeles că sunt urmărit”

George Epurescu susţine că, de când a început să-şi pună în aplicare planul prin care urmăreşte o schimbare de sistem, este foarte atent supravegheat de autorităţi. După protestele din 2012, un poliţist a mers în blocul unde locuieşte şi le-a cerut vecinilor informaţii despre el, iar un secretar de stat de la Ministerul Educaţiei s-a interesat de activitatea sa la Institutul de Fizică.

“Bineînţeles că sunt urmărit. Cu telefoanele chiar am probat. La un moment dat am zis să organizez un protest şi la Buzău, oraşul meu natal. Am vorbit cu sora mea şi nu i-am spus decât «hai să facem un protest duminică». A doua zi a primit un telefon de la adjunctul şefului jandarmeriei Buzău care a invitat-o să discute pe tema unor proteste aşa-zis neautorizate. Mi-am luat nişte măsuri de precauţie, sunt destul de atent şi trebuie să fiu foarte legal în ceea ce fac, să nu mă poată agăţa cu nimic. Nu le rămâne decât să inventeze chestii”.

SERIAL Adevărul despre noii revoluţionari. Alexandru Alexe, portretul unui protestatar de meserie

“Adevărul” încheie astăzi seria de articole despre liderii protestelor care au cuprins România. Al patrulea şi ultimul portret este al lui Alexandru Alexe, un personaj mai puţin cunoscut, dar cu un rol important în mişcările de stradă din România ultimilor ani. Este o altă faţă a nucelului de tineri care au contribuit la apariţia şi dezvoltarea acestui fenomen, un băiat fără ocupaţie rătăcit printre cercetători, istorici sau doctori în ştiinţe politice. Un tânăr care şi-a făcut o meserie din participarea la protestele de stradă, pendulând între eticheta de pierde-vară şi aceea de activist care îşi sacrifică viaţa personală pentru a provoca o schimbare.

Alexandru Alexe are 29 de ani şi spune despre el că este activist civic full-time. Asta e ocupaţia lui. Participă la mişcări de stradă, le organizează, le promovează, scrie bannere, se ceartă cu jandarmii. În ultimii ani a fost prezent la aproape orice fel de protest, de la cele faţă de organismele modificate genetic până la cele faţă de proiectul Roşia Montană. Nu-i mai rămâne timp şi pentru un loc de muncă, aşa că e nevoit să trăiască din banii părinţilor.

„Am fost dintotdeauna un băiat foarte sărac, am mers cu pantaloni rupţi în fund şi cu adidaşi dezlipiţi aproape toată viaţa mea. Nu fac un motiv de laudă, alexe-2dimpotrivă, am încercat să schimb asta, dar fără să-mi încalc principiile morale. Într-o societate în care compromisul este calea către o stabilitate financiară, eu n-am reuşit s-o ating. Nu mă complac, dar acum sunt obligat să fac nişte sacrificii pentru că sunt implicat în ce sunt implicat”.

Filmuleţele de pe contul său de YouTube ni-l arată în diverse ipostaze: dând lecţii de activism din propria sufragerie, ţinând discursuri în Piaţa Universităţii, luptându-se cu forţele de ordine pe câmpul de la Pungeşti sau înregistrând mesaje din dubele Jandarmeriei, în drum spre secţie.

Însă trebuie spus un lucru: Alexandru Alexe nu este, nici pe departe, imaginea protestatarului român din această toamnă. Nu din oameni ca el au fost formate coloanele care au blocat străzile Bucureştiului, depăşind, în zilele bune, peste 10.000 de participanţi. Majoritatea au fost tineri din clasa de mijloc, mulţi dintre ei cu joburi bune şi cu salarii mari. Şi totuşi a fost posibil ca ei să-l accepte pe Alexandru Alexe în fruntea coloanelor pe care le-au format, să asculte ce le strigă în portavoce şi să repete apoi sloganurile dictate de băiatul “cu adidaşi dezlipiţi şi pantaloni rupţi în fund”. Protestele au logica lor, în care este nevoie şi de astfel de oameni.

“Occupy România”

Acţiunile lui Alexandru Alexe au început în noiembrie 2011, când s-a urcat pe bordura din faţa Teatrului Naţional din Bucureşti şi a ţinut un monolog prin care îi îndemna pe oameni să iasă în stradă. Aşa-zisul eveniment fusese anunţat şi promovat pe Facebook, însă, în afară de o mână de prieteni care se învârteau în jurul său, vorbele sale n-au avut alt rezultat decât privirile nedumerite ale celor care treceau prin zonă. Într-un final, Alexe a fost săltat de jandarmi şi amendat „pentru organizarea unei adunări publice neautorizate în care s-a erijat în lider”.

La acel moment, ideile cu care Alexe ieşise în stradă aveau la origine o „vastă experienţă de activist în mediul online”. El susţine că, intrând în contact pe internet cu diverse grupuri de activişti de pe tot mapamondul, a participat online la proteste şi revoluţii precum cele din Iran, Egipt şi Tunisia, şi la fenomenul „Occupy-indignados”. „Eu am fost implicat, prin online, în echipa care a construit evenimentul 17 septembrie 2011 de pe Wall Street”, spune el.

În decembrie 2011, inspirat de ce se întâmpla în mai multe ţări, Alexandru Alexe a încercat să organizeze, în parcul din faţa magazinului Unirea, un eveniment numit „Occupy România”. Acţiunea a fost mai degrabă un eşec. N-a strâns mai mult de câteva zeci de oameni care au socializat pentru câteva ore: „La vremea aceea, tot mapamondul fierbea de proteste, iar România devenise o enclavă de tăcere”.

În această enclavă, eforturile lui Alexandru Alexe păreau ridicole şi lipsite de sens. Însă el continua să creadă că ceva se va întâmpla, dovadă înregistrarea făcută pe 21 decembrie 2011 la Piaţa Universităţii, unde ţine un nou monolog: „Singura soluţie este să ieşiţi în stradă, fraţilor. Pregătiţi-vă, pentru că în ianuarie, după ce vor trece sărbătorile şi vă vor chiorăi maţele, va trebui să ieşim în stradă”.

“Dintotdeauna am fost un rebel”

În ianuarie 2012, pornind de la un protest spontan desfăşurat la Târgu-Mureş în semn de solidaritate cu Raed Arafat, mii de români au ieşit în stradă, în mai multe oraşe din ţară, şi au provocat prăbuşirea Guvernului Boc. Au urmat apoi mitinguri împotriva gazelor de şist, iar acum, în a doua jumătate a lui 2013, valul de proteste contra proiectului Roşia Montană şi din nou împotriva gazelor de şist.

Bineînţeles că Alexandru Alexe a participat de fiecare dată. A strigat în portavoce, a inventat sloganuri, s-a luptat cu jandarmii. Când nu era în stradă, era pe internet. Promova protestele, dădea mesaje de încurajare, elabora sfaturi practice pentru cei care participă: de la cum să se îmbrace şi cum să interacţioneze cu forţele de ordine, până la indicarea magazinelor din care se pot cumpăra cele mai ieftine baterii pentru portavoce.
De ce alege un tânăr de 29 de ani să îşi petreacă tot timpul în felul acesta? Dacă îl cunoşti pe Alexandru Alexe, ţi-e imposibil să îl bănuieşti de vreun interes ascuns. Arată ca un om care pur şi simplu se simte bine făcând toate lucrurile astea. „Dintotdeauna am fost un rebel şi am avut o problemă cu autoritatea impusă absurd. La serviciu, la şcoală, în familie. La unele locuri de muncă am închis restaurantul în care lucram, împreună cu angajaţii, ca să ne cerem dreptul la pauză pe care semnasem şi nu ni se oferea”.

De aproape doi ani, de când România se află sub semnul protestelor de stradă, Alexe se simte ca peştele în apă. Şi are planuri mari: „Prin tot ceea ce fac, eu lupt împotriva acestei clase politice năpădite de corupţie, de incompetenţă, de aroganţă şi de oameni care nu fac politică din dorinţa de a schimba în bine. Acest gen de om politic nu se poate schimba prin demisii. Eu nu vreau să schimb doar feţele. Toată lumea zice că e nevoie de partide noi, nu vreau asta, e o capcană. 24 de ani am înlocuit feţele, dar tipul de om politic nu s-a schimbat niciodată. Noi nici nu sperăm ca ei să se schimbe, tocmai de aceea nu negociem cu ei, nu trimitem reprezentanţi, nu ne interesează că nu au reacţie. Noi suntem puşi pe un drum şi avem toată încrederea că singurul efect a ceea ce facem este sfârşitul lor. Finalitatea trebuie să fie schimbarea sistemului. Şi asta se poate întâmpla numai printr-o spasmă sau o serie de spasme sociale care să afecteze pe toată lumea şi toată lumea să fie angrenată”.

Democraţie directă şi poprire pe averi

Alexandru Alexe e conştient că dorinţa lui de a provoca o schimbare de sistem atrage, inevitabil, după sine o serie de întrebări despre ce s-ar putea pune în loc. „Urăsc «ismele», capitalism, socialism, anarhism. Dacă citeşti cărţi de specialitate toată sună frumos, dar sunt utopice. Eu caut un echilibru, vreau să ating o societate rezonabilă, bazată pe respect şi pe echitate. Structura politică poate să fie aceeaşi, prea puţin mă interesează. Nu sunt genul de ideolog care să vină cu soluţii detaliate, este alegerea societăţii. Rolul meu este să impulsionez societatea pentru ca oamenii să se autodetermine. Ei, oamenii, masele vor decide. Se vor autoorganiza în forumuri de discuţii, vor emite tot felul de documente mai mult sau mai puţin hilare, dar din ce în ce mai serioase, mai bine argumentate. Societatea va decide ce vrea pentru ea. Cu cât va fi o schimbare mai fundamentală, cu atât va dăinui mai mult”.

„Nu parlamentarii, ci fiecare om să voteze legile”

După acest moment originar în care se vor pune bazele noului sistem, în viziunea lui Alexe ar trebui ca noii conducători să fie aleşi din rândul tinerilor. Şi să fie instituite mecanisme de control care să-i împiedice să devină la fel ca predecesorii lor.

alexe-1„Acum, instituţiile controlează populaţia şi nu populaţia controlează instituţiile care o guvernează. Raportul se poate inversa reinstaurând mijloacele de control. De pildă, în democraţia reprezentativă pe care o trăim acum s-ar putea introduce elemente puternice din democraţia directă. Tehnologia este foarte avansată şi putem avea putere decizională instantanee dacă dorim asta. Există în ţările nordice experimente de democraţie aplicată, de implicare a tuturor cetăţenilor în actul decizional. Spre exemplu, un sistem informatic naţional, coroborat cu sisteme de verificare a identităţii unde fraudarea este mai puţin posibilă decât pe buletinele de vot. Promovăm un proiect de lege o lună de zile, întreaga populaţie poate să îl studieze, discută între ei şi la un moment dat oamenii votează direct proiectul. Nu parlamentarii, ci fiecare om să voteze legile. Un fel de referendum pe lucruri mai puţin vitale”.

În sistemul imaginat de Alexandru Alexe, fiecare politician ar trebui să răspundă în mod individual pentru deciziile pe care le va lua. Iar poporul va fi neîndurător: „Un vânzător la magazin, dacă a dat restul greşit, pune banii de la el din buzunar. La fel să fie şi cu politicienii. Poprire pe averi! Poprire pe averi! Cât ai fraudat statul? 3 miliarde de euro. Cât ai tu avere? 200 de milioane.Ţi-i luăm pe toţi! Îţi lăsăm pentru subzistenţă şi asta e o dovadă de îngăduinţă din partea noastră. Lucrul ăsta va filtra foarte mult clasa politică şi nu vom mai avea o adunătură de indivizi dornici de îmbogăţire”. Momentan îmi câştig existenţa susţinut de familie. De acolo mănânc, de acolo fumez, dar în general fumez de pe la prieteni. Prietenii deja ştiu că Alexe dă bună ziua şi după aia cere o ţigară.

În timpul protestelor din această toamnă, au existat mai multe tipologii care şi-au făcut apariţia în Piaţa Universităţii şi în marşurile prin cartierele Capitalei. Cu riscul de a apela la şabloane şi fără pretenţia că acestea sunt definitorii pentru protestele care au încă loc, iată câteva dintre ele.

Hipsterul:

Apariţia sa la un protest a constituit în sine o surpriză, pentru că hipsterul nu este interesat de treburile curente ale zilei, fie că este vorba despre mersul politicii, al societăţii sau al economiei. Conectat la ultimele tehnologii şi trenduri online, hipsterul este mai interesat de obicei de cultivarea propriei imagini şi a propriilor pasiuni, neînţelese sau neauzite de cei catalogaţi drept mainstream – adică marele public. De aici şi inundaţia de poze de la proteste, postate pe Facebook. Unele guri rele spun că, uneori, pe traseele marşurilor sau în Piaţa Universităţii, reţelele de internet mobil se blocau, pentru că majoritatea protestatarilor erau preocupaţi să posteze pe Facebook statusuri despre ei înşişi sau poze cu ei înşişi la protest (selfies).

Hipsterul este în esenţă o persoană cu studii superioare, educată şi cultivată, dar care poate fi considerată cu uşurinţă cu capul în nori în ce priveşte aspectele pragmatice ale societăţii în care trăieşte. Putând fi recunoscut după felul în care se îmbracă, chiar dacă nu este o “uniformă” de tipul celor purtate de rockeri sau rapperi, hipsterul-clişeu are haine retro-cool-chic-tocilar, tenişi sau derivate ale acestora în picioare, ochelari cu rame groase, şi freze cât mai asimetrice sau, dimpotrivă, studiat-clasice. E greu să îl descrii şi totuşi atât de uşor de recunoscut pe stradă. Nu va recunoaşte în veci că este hipster, aceasta fiind Bucuresti-proteste-Rosia-Montana-Universitate-08regula de căpătâi a hipsterilor. Lucrează de obicei în domenii liberale sau artistice, iar uneori este pur şi simplu şomer. Banii nu sunt definitorii pentru el, însă de obicei nu suferă de nevoi stringente.

Cineva ar putea presupune că hipsterii au fost animaţi de acest protest pentru că a fost declanşat pe o temă de nişă în societatea românească  – ecologia, dar şi poate pentru că promotorii acestui protest sunt hipsteri sau au tendinţe de hipster.

Activistul:

Personaje de linia întâi, cei care au ţinut în viaţă acest protest weekend de weekend, cei care s-au preocupat ca mesajele să devină coerente, vizibile şi memorabile, dar şi ca tacticile de gherilă urbană să fie aplicate de masa de manifestanţi. Activiştii implicaţi în aceste proteste provin din mai multe domenii, iar problema Roşia Montană i-a adus pe toţi sub acelaşi stindard.

Activiştii s-au antrenat în societatea civilă de mai mulţi ani, unii pentru a contracara exploatarea minieră de la Roşia Montană, alţii pentru a cultiva spiritul protestului la români, ca exerciţiu al democraţiei, alţii pentru protejarea ariilor urbane sau a patrimoniului. Declicul provocat de Guvernul Ponta a constituit momentul în care masa critică a fost atinsă – nici unul dintre ei nu reuşise până atunci să urnească în stradă sau în dezbateri atâţia oameni.

Anticapitalistul de multinaţională

Fost sau actual angajat al unei multinaţionale sau companii mari, acest tip de personaj suferă de un conflict lăuntric. Scârbit de practicile dure, imorale ale multor companii, el a ajuns să le confunde cu însuşi conceptul de capitalism. Deşi se bucură din plin de binefacerile tehnologiei sau vestimentaţiei produse de astfel de corporaţii sau multinaţionale, el le urăşte deopotrivă. Uneori, acest tip este şi hipster.

Extrema acestei tipologii a putut fi observată în Piaţă, cu bannere pe care scria „Jos capitalismul” sau alte mesaje cu iz marxist. O variantă a acestei tipologii este şi marxistul de lume nouă, etichetat de unii de-a dreptul comunist. Toate aceste variaţiuni pe aceeaşi temă anticapitalistă, mai mult sau mai puţin asumate ideologic, au fost aţâţate de tema protestului: o corporaţie cu practici veroase, care a venit în România să pună mâna pe o resursă imensă, în acelaşi timp corupând statul.

Ecologistul:

Această tipologie subsumează toate persoanele care cred, argumentat sau nu, că o exploatare minieră bazată pe cianuri şi o exploatare de rosia-montana-1gaze naturale bazată pe fracturare hidraulică sunt automat dezastre pentru mediul înconjurător. De obicei, contra-argumentele nu au loc într-o discuţie cu ei, pentru că sunt convinşi definitiv de ceea ce spun. Varianta moderată a ecologistului, o pasăre rară, este în stare să accepte că, dacă statul sau o autoritate independentă ar fi atât de puternice în a controla la sânge standardele de mediu aplicate de companiile care fac aceste tipuri de exploatare, riscul pentru mediu ar fi redus aproape de zero.

Ecologişti fără să îşi dea seama sunt şi tinerii, destul de numeroşi, care au luat parte la proteste şi care apreciază curentul muzical electronic psy şi filozofiile care au în centru natura, spiritele şi energiile. Ei pot fi porecliţi hippioţi moderni sau hippioţi-electro, un hibrid între muzica electronică, dragostea de natură şi ezoterism.

Picăturile de culoare:

La proteste au existat mereu grupuri de personaje fără legătură cu tema principală a protestului, dar care prin acţiunile lor au putut să creeze anumite impresii privitorilor de pe margine.

Huliganii, aşa numiţii băieţi de galerie de fotbal, aproape că au lipsit de la aceste proteste. Când au apărut mai numeroşi, în luna decembrie, s-a ajuns la violenţe cu jandarmii. Din practica revoltei din 2012, nu este deplasat să crezi că aceşti băieţi sunt motivaţi politic.

Legionarii de debara şi-au făcut şi ei apariţia la proteste, fiind vorba despre tema pământului românesc care se duce cu japca la străini. Cum la noi extrema dreaptă este infim dezvoltată, aceşti tipi au putut fi confundaţi cu uşurinţă cu nişte rockeri mai deprimaţi şi predispuşi la violenţă. Variantele acestei tipologii mai sunt românii verzi (cei care susţin românismul cu orice preţ şi cu orice ocazie, precum şi faptul că Basarabia este pământ românesc şi trebuie anexat cu orice preţ României), dar şi ultraortodocşii, mireni sau chiar preoţi, care au putut fi văzuţi la proteste propovăduind pildele Bibliei.

“Dacii liberi” sunt câteva personaje care şi-au făcut apariţia şi care cred că Dacia a constituit o civilizaţie din care se revendică absolut orice în lume şi, prin urmare, românii trebuie să fie mândri că se trag din daci şi să conştientizeze că sunt superiori altor popoare. Până la urmă, o deviaţie a românismului verde.

Protestatarii de serviciu – acei oameni care sunt nelipsiţi de la orice protest, indiferent de temă şi pe care ajungi să îi cunoşti dacă te perinzi pe la suficiente manifestaţii de stradă.

image-2013-09-5-15514059-41-patra-seara-proteste-anti-rosia-montana-anti-guvern-piata-universitatii

Nota noastra:

Asadar, ce avem?

1. Avem exemple de militanti “de profesie”.

Adica, pe de o parte, avem oameni care sunt activisti, militanti ai schimbarilor sociale prin protest sau prin crearea de miscari sociale care se manifesta si stradal, si care, facand acest lucru si tocmai pentru acest lucru, sunt stipendiati, finantati, obtin granturi etc. Si care au totodata seninatatea sa zica, asa cum o face Bumbes, ca e ridicol sa se afirme despre ei ca “sunt platiti de Soros.” Ah, ca nu sunt platiti cu bacsis, “la negru”, ca nu vine Soros in persoana sa le spuna faceti x, y, z si luati aci niste cash si niste diurne, e una. Dar ca sunt activisti de profesie si ca obtin granturi considerabil de consistente fix de la Soros, pentru ANUME teme de “cercetare” si “interventie” sociala, este alta si e cat se poate de DUBIOS.

De ce? Pai pentru ca, de pilda, se face foarte mare caz de conflictul de interese. Pe scurt, conflictul de interese spune ca n-ai voie sa si centrezi si sa si dai cu capul. Esti actionar la o firma? Nu ai voie sa te afli in comitetul public care incheie un acord cu acea firma. Esti intr-o pozitie de putere, avand capacitatea de a influenta? Nu e etic sa te folosesti de ea pentru a-ti promova interesele tale, agenda ta, intr-un mod structurat si incompatibil cu postura in care te afli. 

Daca vrei sa studiezi miscarile civice si obtii granturi, e una. Dar sa pretinzi ca esti independent, sa obtii granturi pentru analizarea fenomenelor de “redesteptare a tinerilor” si sa fii, in acelasi timp, unul dintre liderii principali ai miscarilor de protest este cu totul si cu totul altceva. Sa avem pardon, asta e complet ne-etic. Ori esti independent si esti lider de capul tau, ori esti platit sa faci asta si atunci o vei face in functie de conditionalitatile (oricat de soft, subtile sunt ele) granturilor. Adica esti acolo cu agenda. Iar obtinerea granturilor la modul – “m-au chemat si mi-au zis sa cercetez” e o vrajeala. Granturile se obtin extrem de greu si niciodata nu esti solicitat. Daca esti, atunci esti “pe linie de partid” – indiferent despre ce partid e la mijloc. 

Cum se explica faptul ca Soros et comp. au devenit interesati de miscarile de protest din zona periferica rasariteana?

Pai pentru ca nu trebuie sa fii nici profet, nici mare social scientist ca sa-ti dai seama ca se acumuleaza un rezervor social de nemultumire, de frustrare, de atitudini politice – si nu numai – contestatare fata de establishment, fata de mainstreamul/centrul puterii. Si atunci, cea mai buna metoda de preintampinare, dar si de exercitare a unei presiuni din interior fata de decidenti (care devin astfel si mai vulnerabili in fata ta) este nu sa cenzurezi aceste “zacaminte”, ci sa le exploatezi. Cu stiinta. Spre folosul tau, agenda ta. Mai precis: sa captezi aceste energii contestatare pe “conducta”, astfel incat nu care cumva se formeze o miscare sociala cat de cat independenta, care sa fie de capul ei, incontrolabila, imposibil de remorcat politic sau altfel. Finantarea societatii civile din diverse tari inseamna capacitatea de a exercita control social si politic in acea tara.

De altfel, Soros a fost implicat oricum in miscarile Occupy de acum cativa ani:

Se pare insa ca simtul mirarii si al dubiului dispare la cei care sunt finantati de fundatiile lui Soros. Astfel, ei ajung sa nu-si mai puna intrebari elementare, cum ar fi urmatoarea: care e explicatia pentru care unul dintre rechinii financiari mondiali, unul dintre pilonii capitalismului neoliberal provocator de crize, unul dintre cei mai mari investitori in mine si gaze de sist, finanteaza organizatii care sa se implice in miscarile sociale revolutionare de tip Occupy? Pentru activisti, totul pare a fi perfect coerent si mana “revolutionara” si datatoare de granturi a lui Soros o spala pe cea oligarhica.

O alta intrebare ar putea fi: cum ar putea unul din consilierii apropiati ai presedintelui Obama sa fie implicat in finantarea organizatiilor de protest/revolutie/contestare din Estul Europei si din Orientul Mijlociu si, totodata, sa fie imaculat de orice interese si agende (geo)politice? 

Fie ca scopul tau este sa organizezi protestele astfel incat obiectivele asumate sa nu poata fi atinse; fie ca speri sa le re-directionezi catre obiective false, lipsite de substanta (cum a patit Bulgaria, unde miscarea contestatara a ajuns de la anti-corporatii si anti-privatizari la anti-coruptie, la sloganuri europene de lemn); fie ca le canalizezi inspre agenda ta cu cateva puncte clare, principiul de baza este acelasi: sa plantezi in locurile strategice liderii tai, pregatiti din timp, care sa-i pregateasca pe altii, la randul lor, in “laboratoare sociale”.

Si uite-asa te poti trezi dupa multi ani de zile, cum a fost cazul cu liderul “revolutiei” anti-Milosevici din Serbia (si trainer al revolutionarilor egipteni), Srja Popovici, ca acesti mari vajnici luptatori erau niste meschini datatori cu pixul la agentii ale serviciilor secreteAsta nu spune insa nimic despre justetea unor cauze sau despre justetea unor actiuni de protestare sau rezistenta locala. A fi prudent nu inseamna a nu lua atitudine, a nu protesta. 

In serialul din “Adevarul” mai sunt prezentati si alte tipuri de “lideri”, in afara militantilor profesionisti.

2. Un alt tip este “veleitarul”.

Cel care vrea sa capitalizeze nemultumirea sociala si sa o transforme in voturi. Este cel care vrea partid politic. S-ar prespune ca un astfel de lider ar avea un simt pragmatic crescut si ar fi foarte priceput in actiunea de teren. Cine vrea partid trebuie sa stea foarte bine la capitolul strategie si organizatie. Nu ajunge sa fluturi niste sloganuri, sa-ti tragi niste poze cu tarani suparati si sa apari la TV. Or, daca luam la bani marunti pe cei care, pe baza implicarii lor in protestele anti-fracking, vor sa-si faca partid, vom descoperi ca stau dezastruos tocmai la capitolul organizare si strategie. Vom descoperi ca nu au obtinut si nici nu par ca vor sa obtina rezultate concrete si tangibile in confruntarea cu alianta stat-corporatie, ca, dimpotriva, s-au implicat in actiuni de tip petarda care nu folosesc “cauzei” pe termen scurt, ci sunt profitabile pentru adversar pe termen lung. Veleitarii par a fi, astfel, mai degraba, pusi acolo sa compromita orice fel de rezistenta inteligenta. Nici macar sa o redirectioneze, ci sa o tina la un nivel al penibilului si al lipsei de rezultate concrete.

3. In fine, ultimul tip de lider este “rebelul fara cauza”.

Este “anarhicul” care se remarca, insa, nu atat prin dispozitia sa de a rezista/combate “sistemul” in mod radical, ci prin faptul ca taie frunza cainilor jandarmilor. Se distinge tocmai prin faptul ca, in afara galagiei, nu are nimic – nici program, nici ideologie, nici strategie, nici tactica. El doar se agita si vorbeste, vorbeste, vorbeste, pana iti vuie capul si te ameteste definitiv. Si vorbeste, din punctul de vedere al eficientei actiunii de protest, exact ce NU trebuie, exact cum NU trebuie, transmitand exact ce NU trebuie si ca stare de spirit. Ai nevoie de luciditate si de sange rece? “Rebelul fara cauza” iti tine un discurs epocal si apoteotic despre Marele Moment Istoric la care esti martor. “Acum, Incepe, Istoria!” Ai nevoie de proteste lipsite de provocari? “Rebelul fara cauza” este la post, razboindu-se necrutator cu jandarmii sau cu lunetele masinilor politicienilor.

Nu am lipit cele trei tipuri de protestatar  – militantul profesionist, veleitarul, rebelul fara cauza – de cineva anume deoarece ele nu apartin doar unei singure persoane. Unul este mai accentuat militant, de pilda, insa il uneste cu veleitarul dorinta de a ajunge in politica la un anumit moment dat.  Fara cauza sunt, de fapt, toti. Nimeni din cei prezentati nu are o framantare anume, un ideal, niste valori clare si concrete pentru care sa lupte. A vrea “schimbarea sistemului” este intr-atat de general incat e echivalent cu a vrea totul – adica… nimic. Toti sunt, de fapt, niste oportunisti care asteapta momentul “infierbantarilor” si acele lucruri care tensioneaza societatea pentru a specula in propriul lor interes. Daca gazele de sist sunt cele care provoaca tensiuni, foarte bine, se specializeaza in gaze de sist si preiau “fruncea” miscarii protestatare. Daca gazele de sist ar fi fost intampinate pasiv de populatie, nici ca i-ar fi interesat vreodata. 

Pe de alta parte, tipologia “Adevarului” este una personalizata care incearca sa dea identitate liderilor miscarilor de protest din 2013. Am vazut, data trecuta, ca aceasta tendinta de “identificare” serveste autoritatilor. Cine sunt astia? Este o intrebare la care autoritatile vor mereu raspuns cand se confrunta cu miscarile sociale. Dar nu e mai eficient pentru ele sa-si dea singure raspunsul? Mult mai eficient – atat pentru ca reusesc sa controleze miscarea, plantand pe cine vor in fruntea ei, cat si pentru ca, facandu-i vizibili, erodeaza credibilitatea acesteia tocmai prin vulnerabilitatile acestor “lideri” fabricati. Nu trebuie sa fii un conspirationist ca sa te deranjeze sa fii manat la lupta de unul platit de Soros. Nu trebuie sa fii apolitic sa ti se scarbeasca de veleitari. Odata circumscrisa, miscarea de contestare se reduce considerabil, mai ales in conditiile in care valul de efuziune, de fervoare si de solidaritate stradala incipient a trecut si ne aflam intr-un moment de “depresie” profunda. De fapt, miscarea de proteste a inregistrat, in ciuda optimismului unora din liderii sai, un esec rasunator.

In ceea ce priveste tipologia de la “Gandul”, aceasta e mai degraba structurata pe tipuri de categorii sociale si, asa cum am aratat deja, se remarca prin obstinata, incapatanata vointa de a ignora taranul, actorul social cel mai lovit de agenda corporatista a guvernului. 

Si o ultima precizare: atrageam atentia, mai pe la inceputul protestelor de anul trecut, ca nu trebuie, mai ales noi, ortodocsii, sa ne “ambetam” de la atmosfera efervescenta a primelor iesi in strada pe tema RMGC si a gazelor de sist si ca trebuie sa intelegem ca, de fapt, unele revolutii sunt fabricate si ca nu exista spontaneitate in asa ceva. Avertismentul nu a “prins”, caci caci multi dintre noi eram ocupati cu renasterea “Romaniei” si a “Neamului”. Intre timp, toamna a trecut, iarna a venit, renasterea a murit, Romania si Neamul isi deschid venele ca sa curga sisturile si aurul.

De asemenea, semnalele legate de strategiile suspect de falimentare ale activistilor, mai ales in cazul celor de la Pungesti, trase si pe site-ul nostru, au ramas si ele fara ecou…


Categorii

Gazele de sist, Opinii, analize, PUNGESTI, Revolte populare, revolutii, ROSIA MONTANA

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la ““LIDERII” PROTESTELOR ANULUI 2013: militanti de profesie, veleitari, “rebeli” fara cauza. Si ceva “laboratoare sociale” de “redesteptare a tinerilor” cu fonduri de la SOROS

  1. „M-au chemat acolo şi mi-au spus că ar trebui să fac o cercetare, «fă un studiu sociologic, să vii cu nişte măsuri să redeştepţi tinerii. Vezi exact unde e problema». Am făcut şi ei mi l-au finanţat”.
    ——–ACESTEA SUNT SINONIME CU ———
    8. “Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui.
    9. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat…..”
    Evanghelia după Matei,
    Capitolul 2
    ——–DECI UNDE SUNT INTENTIILE RELE? LA MAGI SAU LA IROD?—–In articol informatiile sunt luate de-a valma. Si astfel fara discernamant ajungem la titluri pompoase de genul….“LIDERII” PROTESTELOR ANULUI 2013: militanti de profesie, veleitari, “rebeli” fara cauza. Si ceva “laboratoare sociale” de “redesteptare a tinerilor” cu fonduri de la SOROS

  2. @elisays:

    Da, exact ca cei Trei Magi de la Rasarit sunt Bumbes et comp… Alta comparatie nu ati gasit? 🙂

    A vorbit cineva de intentii rele? Am aratat pur si simplu ca nu “tine” povestea cu “sunt militant independent neplatit de Soros” si, totodata, sa beneficiezi de granturi de la Fundatia aceluia. Si chiar nu vine nimeni la tine sa-ti ofere granturile in brate. Iar daca vine, atunci e foarte neobisnuita si curioasa treaba.

  3. “De asemenea, semnalele legate de strategiile suspect de falimentare ale activistilor, mai ales in cazul celor de la Pungesti, trase si pe site-ul nostru, au ramas si ele fara ecou.”

    Care semnale? Filozofiile lui Utzu?
    “Strategii, suspect falimentare….”
    Lasati-ii pe Craciun, Epurescu si altii!
    Inainte sa apara acestia, in cazul gaze de sist si fracturare hidraulica, Pungesti, Puiesti, etc. s-a incercat si s-au facut cate in luna si in stele, legal, cu pixul, pe care si voi le stiti dar de care nu vreti sa va aduceti aminte sau poate nu le stiti, caci totusi sunt multe.

    Fratilor, Chevron nu Romgaz!
    Chevron este diavolul in persoana.
    De cand a intrat in Romania, a cumparat tot, guvern, APM-ul, primarii, primari, jandarmerie, politie, a incalcat flagrant legi si legislatii, umbla cu falsuri, minciuni…etc.

    Cu chevron nu se poate purta nici un dialog. Orice ai intrepinde impotriva chevron, radical sau pasnic, vor face ca lucrurile sa iasa favorabil lor cu ajutorul mass mediei si al politiei.

    Ultima isprava a jandarmeiei si politiei ce actioneaza sub comanda chevronului a fost sa insceneze o plangere impotriva celor care faceau greva foamei pe imasul satului.
    Seful jandarmeriei, nea’ Smantana, a mers la unul din tarani, membru al asociatiei crescatorilor de animale de acolo si sa prezentat ca venind din partea prefectului, intimidandu-l pe taran sa semneze in alb un formular de plangere impotriva protestatarilor pasnici care aveau deja autorizatie de la primarie si se aflau in regula cu toate formele legale.

    Inlaturarea grevistilor s-a facut pe baza acestei plangeri mincinoase din partea asociatiei crescatorilor de animale cu acuzatia de tulburare de posesie. S-au intocmit dosare penale.
    Iata asa lucreaza oamenii chevronului. Jandarmii stau cu 2-3 camere de filmat pe tine si cu bocancul dau la tibie. Provoaca pentru a strange noi motive de riposta radicala impotriva protestatarilor.
    Din fata calculatorului va asigur ca nimeni nu va putea pricepe nimic din ceea ce se intampla in tara sau la pungesti sau din orice loc unde sunt puncte fierbinti.

  4. chevron nu e romgaz

  5. @Cosmin S:

    Noua nu ni s-au parut a fi filosofii. Erau multe chestiuni concrete punctate. Nu era vorba sa se dialogheze cu Chevron, nu stim de unde s-a retinut asta. Am urmarit cat am putut de atenti evolutiile de acolo, si am remarcat chiar destul de devreme noi insine ca, din punct de vedere juridic, acolo e o pasivitate cam ciudata (http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/10/09/ponta-cutremure-profit-americani-ong-uri-procese-chevron-vs-rmgc-izvoarele-schela-foraje/). Nu zicem ca nu sunt implicati multi oameni de buna credinta – ba chiar suntem convinsi de acest lucru! atitudinea noastra este de solidarizare cu acestia – insa acesti multi oameni de buna credinta trebuie sa-si puna problema directiei in care sunt condusi si sa incerce sa vada daca e in regula. De pilda, ca sa luam chiar exemplul cu greva foamei – dupa noi ideea din start era falimentara. Ce sens a avut toata chestia asta cu greva foamei de Sarbatori ca sa vina Jandarmii si sa puna capat? Altceva in afara unor oameni nemancati nu s-a obtinut. Nu mai bine faceau aia de au avut ideea sau au incurajat ideea greva foamei, in loc sa faca amaratii aia ai locului?

  6. Ca unul care am participat atat la anemicul protest din 15 oct 2011 cat si la protestele din iarna lui 2012 sau cele din toamna anului trecut, pot spune ca articolul este unul echilibrat, concluziile autorului de la final fiind destul de corecte.
    Legat de oportunismul “liderilor” pot sa-mi exprim o parere legata doar de Alexandru Alexe, pe care, atunci cand l-am cunoscut, l-am perceput ca fiind un tip idealist peste masura. Nu exclud ca intre timp sa se mai fi schimbat si sa fi incoltit si in el samanta oportunismului. Orice este posibil.
    De restul personajelor care mai apar in articol nu ma pronunt pentru ca nu am apucat niciodata sa schimb doua vorbe cu ele.

    La finalul comentariului as dori sa mai adaug ca eu unul m-am desprins de aceasta miscare ‘uniti salvam’ in urma unui episod care s-a consumat la Arcul de Triumf, o scena care mi-a lasat un gust destul de amar dar care in acelasi timp mi-a luminat mintea luata de ale tineretii valuri si ratacita de entuziasmul si febra revoltelor. Nu o sa mai relatez cele intamplate atunci ci doar o sa spun faptul ca in calitate de crestin eu unul nu ma mai pot identifica cu aceste proteste. Daca preotii sau Biserica vor face vreodata apel sa iesim in strada pentru o cauza comuna, atunci am sa o fac cu cea mai mare placere. Pana atunci, stau in banca mea si imi vad de ale mele pacate.
    Iar daca tara asta are asemenea lideri/politicieni asta se datoreaza in primul rand pacatelor noastre. Pentru ca stim foarte bine ca nimic nu se face fara voia lui Dumnezeu. Apotolul Pavel spune asa in Epistola catre Romani, Cap. 15: “1.Tot sufletul sa se supuna inaltelor stapaniri, caci nu este stapanire decat de la Dumnezeu; iar cele ce sunt, de la Dumnezeu sunt randuite.
    2. Pentru aceea, cel ce se impotriveste stapanirii se impotriveste randuielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se impotrivesc isi vor lua osanda.”

    Doamne, ajuta!

  7. @ioan:

    Nu acuzam nominal pe niciunul din cei prezentati de Adevarul; mai mult ne-a interesat tipul de lideri pe care un cotidian central si destul de implicat in PR-ul pro-Chevron a avut interesul sa-i evidentieze. Pe baza acestui interes, am tras propriile noastre concluzii, avand in vedere vulnerabilitatea fiecarui tip in parte – militant cu granturi Soros sau universitar; veleitar cu ambitii politice; anarhist soft bun la “incingerea” atmosferei (mai ales cand nu trebuie?) si cam atat.

    Stim episodul de la Arcul de Triumf. In ce ne priveste pe noi, crestinii, practic am fost cam absenti din aceste proteste. In sensul in care in afara iilor taranesti, a paradelor de semne “ortodoxe” si a unor bannere nu ne-am vazut si nu am adus nicio contributie pe plan concret – discurs, organizare, directie etc. Asta, ce-i drept, si pe fondul neimplicarii BOR din diverse motive.

    Impresiile fratiei tale demonstreaza din plin ca strategia entuziasmului “de stadion” de care vorba odinioara si fratele utzu este cat se poate de eficienta. Entuziasmarea facila este urmata de dezamagire iar consistenta unei astfel de motivatii se consuma rapid, fiind inlocuita de pasivism sau fatalism. Nu trebuie, insa, sa cadem la cealalta extrema. Nu e cazul sa fim fatalisti. Ci mai degraba sa fim lucizi si sa nu ne lasam fermecati de aparente sau momente trecatoare de “trezire”. Iar noi suntem obligati, totusi, sa marturisim (cu cap, cu discernamant, adica) si atunci cand puterea, cu ingaduinta (nu si cu bunavointa!) lui Dumnezeu, face abuzuri si nedreptate, caci puterea ne priveste pe TOTI si daca tacem cand calca pe grumaz (la propriu sau la figurat) pe aproapele nostru atunci cu siguranta nu avem o atitudine crestina.

  8. @ioan:

    Bravo si punctat foarte bine in final.

    Si dupa parerea mea chiar daca vine toata lumea in strada tot nu se rezolva nimic daca asa vrea Bunul Dumnezeu, si in aceeasi masura chiar daca nu vine nimeni in strada ei nu vor putea face nimic daca Domul nu vrea. Inclusiv gandurile lor murdare sunt tot datorita faptului ca Dumnezeu ingaduie toate astea pentru pacatele noastre.
    In concluzie cu manifestatii sau fara tot Bunul Dumnezeu ingaduie tot.

    In ceea ce priveste activitatea celor care fac acest site, aplaud activitatea lor , pentru ca sintetizeaza din fluxul de stiri ale acestei lumi, ceea ce intereseaza si pe niste oameni care vor sa vada si realitatea din jurul lor fara a se pierde in toate cancanurile vremii.

    Pentru mine tot ce se intampla si se bifeaza ca lucruri facute de carmuirea mondiala si nationala nu ma face decat sa ma gandesc mai mult si mai mult la pacatele mele si la iertarea pe care o cer de la Bunul Dumnezeu pentru ca sunt foarte aproape de judecata.

    Iertare sa ne dea Bunul Dumnezeu ! Doamne miluiestene !

  9. Dar eu nu m-am retras intr-o pasivitate pe vecie. Refuz doar sa mai iau parte la diverse manifestari alaturi de atei, anti-crestini, sustinatori ai homosexualilor, anarhisti, oportunisti, grupari feministe s.a.m.d. Ma indoiesc ca rezultatul unor astfel de miscari de strada poate fi unul pozitiv.
    Asa cum am si specificat in comentariul de mai sus, ma voi alatura oricand unor cauze dar numai daca ele vor fi pastorite de catre Biserica sau macar daca vor fi initiate si sustinute de catre romani cu credinta si cu frica de Dumnezeu (chiar si in acest caz,ar trebuie bine cantarit momentul si contextul, ca nu cumva respectivii sa fie niste ‘credinciosi de circumstanta’).

  10. @ ioan:

    Pai suntem foarte de acord. La multi ani! Sfantul Ioan Botezatorul sa te ocroteasca si sa te sporeasca pe calea cea buna, frate!

  11. Sunt de acord asa cum au spus si fratii admini ca trebuie marturisit Adevarul asa cum este el cu toate fatetele pe care le ia si chiar sustinut sus si tare chiar si intr-o manifestatie asa cum ai definit-o intr-un fel tu, cu oameni credinciosi si frica de Dumnezeu.
    Aceste marturisiri le fac si fratii admini prin acest site care pune in vederea unor oameni niste fapte pe care sa le analizeze. Aceasta este si un fel de manifestatie asa cum ai definit-o si tu, pentru mine.
    De aici vede cine are ochi sa vada si aude cine are urechi sa asculte, pentru mine in strada o sa fie numai martiriu, nu mie teama de martiriu marturisit pentru Hristos, mai ales ca numai Dumnezeu ne intareste pentru asa ceva si numai el poate “organiza” asa ceva.

  12. @psi, si eu gasesc RiC ca fiind unul dintre cele mai echilibrate siteuri din Romania si indraznesc chiar sa spun ca astfel de site-uri mai spala din mizeria care stapaneste internetul si mass-media in general(online si offline).

    @admin, Multumesc, asemenea si tie/voua!

    Dumnezeu sa ne ierte, sa ne lumineze si sa ne aiba pe toti in paza Lui!
    Doamne, ajuta!

  13. @ Ioan:

    Multumim!

    @ psi:

    Asisderea 🙂

    Domnul sa rasplateasca dragostei fiecaruia!

  14. Iertare dar trebuia sa incep si eu cu urarea de La multi ani ! celor care sunt sarbatoriti in ziua sfantului Ioan .

    Doamne ajuta!

  15. Subscriu la Ioan si Psi ! La multi ani dragi romani si dragi ortodocsi care cititi RiC ! Sa ne lumineze la toti mintile Domnul in Noul An atat noua cat si familiilor si sa dea Domnul sa ne inmultim ca prezenta ortodoxa!

  16. Frate Ioan, la mulţi ani şi cu darul lui Dumnezu să ajungi la vrednicia sfâtului al cărui nume îl porţi.

    Despre implicarea BOR…
    Mă tem, că”primejdie”(în est) va deveni foarte curând “fundamentalismul ortodox”.
    Tare mă tem că nu va trece mult şi vor apărea violenţe (şi specislişti în aşa ceva), acţiuni detip guerilă, arme, bombe umane, luptători rebeli etc,etc.

    Creştinii vor da iarşi foc Romei (celei noi).

    Nemulţumirea şi tensiunile sociale cresc, iar politicile (FMI-ste) măresc prăpastia dintre guverne şi popoare dintre om şi om.
    Oricând pot apărea lideri ce fac documentare (şi experienţe) nu numai în Turcia ci şi prin în alte părţi…
    Părintele Cleopa a lăsat o înregistrare care acum ne este soluţie (şi cale), iar la judecată ne va fi acuzare:
    RĂBDARE, RĂBDARE, RĂBDARE şi RĂBDARE.RĂBDARE… RĂ…

    Desigur că spusele mele vor genera comentarii pro şi contra. Am văzut cu câtă iscusinţă (şi inteligenţă) se “ortodoxesc” fel şi fel de variante şi idei ce justifică cam tot.
    Eu am crezut (şi cred) că ortodocşii trebuie să caute împărăţia şi dreptatea lui Dumnezu. Să lupte (până la sânge) cu păcatul personal, să folosescă armele (şi strategiile) ortodoxiei.
    Iertare ptr îndrăzneală.

  17. O sa-mi permit sa transpun aici cateva fragmente extrase din predica sustinuta de Parintele Ioanichie Balan, la inceputul anului 1998, de ziua Sfantului Ioan Botezatorul.

    1. Despre situatia din lume, cu referire la popoarele care nu cred in Hristos (evrei, chinezi etc.):
    “Daca toata lumea ar crede in Hristos alta ar fi istoria lumii. Alta ar fi viata pe Pamant. Toate framantarile, chiar sociale daca sunt pe lume, sunt datorita faptului ca nu toata lumea crede in Hristos, Mesia. Cei mai multi nu cred!”

    2. Despre situatia din Romania:
    “Cat va fi avort in Romania, bine in Romania n-a sa fie! […] Pentru aceea ne merge rau, nu pentru ca nu stiu cine e in fruntea tarii.”

    3. Ce avem de facut:
    “Cel mai important lucru in viata dumneavoastra ramane rugaciunea. Sfanta Rugaciune! Nu lipsiti de la Sfanta Liturghie duminicala, incepeti un an nou cu rugaciune. Fiindca lucrurile in lume sunt tot mai agitate. Nu trebuie sa ne speriem.”

    […]

    “Incepeti un an nou cu rugaciune, iubiti frati!
    Haideti sa ne rugam mai mult si anul nou va fi mai binecuvantat!
    Haideti sa ne spovedim regulat si anul nou va fi un an de mantuire pentru noi.
    Haideti sa traim in mai multa iubire si dragoste si sa facem milostivire si celui sarac.”

    […]

    “Va idemnam, la inceput de an nou, puneti-va nadejdea in Hristos Dumnezeu, imitati pe sfintii lui Dumnezeu incepand cu Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul. Nu lipsiti duminica de la Sfanta Liturghie. Traiti in pace cu toti, cat puteti stingeti procesele si judecatile […] lasati la Dumnezeu dreptatea! Si iubiti-va, impacati-va, iertati-va, si staruiti mai mult in viata curata, in rugaciune, cerand ajutorul Maicii Domnului si Sfantului Ioan Botezatorul. Si pe Bunul nostru Dumnezeu si Mantuitor, sa-L rugam sa binecuvanteze noul an, pentru lume si pentru Romania si pentru dumneavoastra. Sa fie un an binecuvantat, un an de impacare, un an de bucurie, un an de sporire duhovniceasca. Ca toti untr-un glas sa-L slavim pe Dumnezeu Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Amin!”

    Pr. Ioanichie Balan – Predica la Sfantul Ioan Botezatorul (1998)
    Sursa: http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/01/07/predici-sfantul-ioan-botezatorul-boboteaza-ioanichie-balan/

    @nicolae mirean, multumesc pentru urari! Asemenea si tie iti doresc!
    Iar legat de prima parte a comentariului tau, asa cum ne indeamna si Parintele Ioanichie Balan, sa nu ne speriem de cele ce sunt si de cele ce vor veni. Nadejdea noastra este la Dumnezeu!

    Doamne, ajuta!

  18. Pingback: Premierul Ponta vorbeste despre “EXPERIMENTELE” PROTESTELOR din 2013 si lauda JANDARMERIA/ Brasovul isi ridica BIG BROTHER cu camere video - Recomandari
  19. Pingback: EXCLUSIV: ORDINUL DE INSTITUIRE A “ZONEI SPECIALE DE SIGURANTA” DE LA PUNGESTI. Ce sta la baza celei mai importante restrangeri a drepturilor fundamentale din istoria recenta a Romaniei? - Recomandari
  20. Pingback: Presa de propaganda, grupuri de lobby, liste negre. CUM IGNORA NEW YORK TIMES REALITATEA IN FAVOAREA “RELATARILOR” DESPRE PRESUPUSA FINANTARE RUSEASCA A PROTESTELOR DE LA PUNGESTI/ Guvernul Ponta vrea neaparat FRACTURARE HIDRAULICA - Recomanda
  21. Pingback: RAZBOIUL IMPOTRIVA DEMOCRATIEI SI A LIBERTATII. Isteria FAKE-NEWS, un pretext inventat pentru legitimarea POLITIEI GANDIRII/ Societatea civila: reteta SOROS de cucerire a puterii politice
  22. Pingback: GUERILLA DE ACTIVISTI PROFESIONISTI #REZIST INSTAUREAZA DICTATURA FORTEI. Activistii strazii au reusit sa anuleze o decizie a Primariei Bucuresti. LECTIILE SI IMPREJURARILE INCIDENTULUI CU BATRANUL POCNIT CU BOXUL DE UN #REZISTENT
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare