Marea Britanie: decizie controversata de ELIBERARE A UNUI PEDOFIL

1-08-2011 54 secunde Sublinieri

Un scandal s-a iscat în sistemul de învăţământ şi în justiţia din Marea Britanie, după ce o judecătoare a eliberat un profesor pedofil, afirmând, de altfel, că nu-l condamnă pentru atracţia lui faţă de copii.

Profesorul suplinitor David Armstrong (63 de ani) din localitatea Tilehurst, situată la vest de Londra, a recunoscut în instanţă că a adunat peste 4.500 de fotografii şi înregistrări video cu minori în ipostaze indecent. Peste 300 din aceste documente implică scene sexuale explicite care implicau ca “protagonişti” chiar şi copii în vârstă de doar doi ani, informează “The Daily Mail“.

Cazul a ajuns în atenţia poliţiei după ce asistentul profesorului a descoperit pe laptopul acestuia dosare (foldere) intitulate “violează soţia”, “model nud”, “aligator homosexual”, care conţineau materialele pornografice cu minori.

Armstrong (foto) a recunoscut că el, însuşi, a făcut o parte din fotografiile indecente cu minori în perioada 2007-2010.

Judecătoarea Mary Jane Mowat l-a condamnat pe profesorul suplinitor din Tilehurst la 12 luni de închisoare, dar a decis, totodată, să suspende efectuarea sentinţei cu doi ani.

Deznodământul cazului penal a revoltat comunitatea locală din Tilehurst, de la oficialii unităţilor de învăţământ, la cei din justiţie, cu atât mai mult cu cât judecătoarea Mowat, însăşi, a motivat:Nu-l condamn (pe David Armstrong, n.r.) pentru că este un profesor atras de copii. Multe cadre didactice sunt atrase, dar îşi ţin dorinţa sub control şi când vine vorba de copii, şi când ţine de fotografii cu minori“.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare