MITROPOLIA MOLDOVEI a cerut autorităților să ABROGE interdicția accesului pelerinilor din ALTE LOCALITĂȚI în catedrala de la Iași, precum și pe cea a ATINGERII RACLEI SFINTEI PARASCHEVA

9-10-2020 46 secunde Sublinieri

Hotnews:

Premieră: Mai mulţi jandarmi decât pelerini în curtea Mitropoliei Iași, la moaștele Sf. Parascheva / Mitropolia a cerut modificarea restricțiilor pentru cei din alte localități

(…) După ce marţi seara reprezentanţii Mitropoliei au anunţat că au informat Prefectura că nu vor să mai organizeze sărbătoarea în intervalul 8 – 15 octombrie, ci se vor limita la hramul din data de 14 octombrie, cu slujba ţinută pe pietonal, ulterior Mitropolia a trimis o adresă oficială către Consiliul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în care a solicitat modificarea punctului 4 din ultima hotărâre, cea care prevede că pelerinii nu au voie să atingă racla. Mitropolia se angajează că va lua măsuri de prevenţie sanitară la raclă, asigurând un plexiglas deasupra care urmează să fie dezinfectat o dată pe oră şi pe care pelerinii să îl poată atinge.

Mitropolia a mai cerut ca CJSU Iaşi să discute la nivel naţional pentru abrogarea Hotărârii nr. 47 / 05.10.2020, prin care a fost restricţionat accesul pelerinilor din alte localităţi la o sărbătoare religioasă, mai ales în contextul în care aceştia susţin că şi-au modificat programul de la Iaşi şi, astfel, riscul de a se crea o aglomeraţie a scăzut.

Reprezentanţii CJSU au trimis solicitarea Mitropoliei către Consiliul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. „După obţinerea răspunsurilor de la CNSU şi DSP Iaşi, vom putea organiza o şedinţă punctuală pentru a aduce amendamente deciziei CJSU nr 35/06 oct 2020”, au precizat reprezentanţii Prefecturii Iaşi. (…)


Categorii

1. DIVERSE, IPS Teofan, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “MITROPOLIA MOLDOVEI a cerut autorităților să ABROGE interdicția accesului pelerinilor din ALTE LOCALITĂȚI în catedrala de la Iași, precum și pe cea a ATINGERII RACLEI SFINTEI PARASCHEVA

  1. Pingback: PROTEST LA CATEDRALA DIN IAȘI. Sute de credincioși și-au exprimat indignarea față deanularea pelerinajului la Sfânta Parascheva (Video și Foto)
  2. Pingback: PATRIARHUL DANIEL ia poziție față de interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva: O MĂSURĂ DISPROPORȚIONATĂ ȘI DISCRIMINATORIE. Întâistătătorul BOR cere REVENIREA asupra deciziei
  3. “Mitropolia Moldovei a cerut autorităților…”… adică noi tot cu sărut-mâna… Bună și asta, da, dar ceva reacție mai bărbătească nu se cădea să avem oare în acest caz de necinstire a ocrotitoarei Moldovei??

  4. Pingback: MITROPOLIA MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI - ATITUDINI FERME împotriva restricționării pelerinajului de Sfânta Parascheva în funcție de PAȘAPORTUL COVID, precum și față de marșul LGBT de la Iași: "Se propagă pe străzile Iașului chipul păcatulu
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare