OBLIGATIVITATEA GRADINITEI – UN EXPERIMENT SOCIAL ANTI-FAMILIE/ Presiuni pentru programe agresive despre homosexualitate si sex in unele gradinite din SUA/ FIII SI FIICELE LUI SOROS in România – o analiză AFR

31-10-2018 11 minute Sublinieri

În urmă cu câteva luni Parlamentul României a legiferat o măsură pe care oficialii guvernamentali o anunțau de mai multă vreme: reducerea vârstei minime de la care începe școlarizarea obligatorie.

Un subiect, să o recunoaștem, serios, de natură a afecta viața cvasi-totalității familiilor românești tinere, care ar urma astfel să se despartă mai devreme de copiii lor pentru a ceda o bună parte din educația acestora unei instituții. Adio, deci, cei șapte ani de acasă!

În 2014 chiar prim-ministrul de atunci, dl. Victor Ponta, afirma că este necesară o dezbatere națională în această privință.

Această dezbatere n-a mai avut loc niciodată.

În schimb, Parlamentul a adoptat, în mai 2018, cu largă majoritate o propunere de lege privind amendarea art. 16 din Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 în sensul de a se stabili o nouă durată şi o nouă componenţă a învăţământului general obligatoriu, după cum urmează: învăţământul general obligatoriu are acum 15 clase şi cuprinde: ultimii doi ani ai învăţământului preşcolar, învăţământul primar, învăţământul gimnazial şi primii doi ani ai învăţământului secundar superior.

Astfel, învăţământul liceal şi grupa mare din învăţământul preşcolar devin obligatorii până cel mai târziu în 2020, iar grupa mijlocie până cel mai târziu în anul 2023. Nici grupa mică de la grădiniță nu scapă, ci devine, și ea, obligatorie nu mai târziu de anul 2030.

Motivațiile invocate în expunerea de motive a proiectului de lege au fost calitatea superioară a educației într-o formă instituționalizată, socializarea mai bună și… învățarea de la colegi.

Este un subiect asupra căruia ne-am pronunțat critic (de exemplu) în mod repetat, iar astăzi reluăm câteva din observații în speranța unei viitoare reveniri, din partea unui legislativ mai atent și mai responsabil, asupra acestor nefaste „inovații”.

Argumentele pentru începerea mai devreme a școlarizării obligatorii nu au niciun suport concludent – dimpotrivă
Dincolo de dificultățile de ordin logistic, privitoare la resursele financiare și de personal calificat necesare unei asemenea măsuri (ținând cont de nevoile sensibil diferite ale copiilor de vârste diferite mai ales în această perioadă de viață), renunțarea la „cei 7 ani de acasă” în favoarea unei „semi-instituționalizări” a copiilor ridică o serie de probleme obiective.

Argumentele curente pentru scăderea vârstei de începere a școlarizării nu au un suport științific concludent, așa cum recunosc o serie de rapoarte de cercetare din Irlanda de Nord și Anglia (țări europene cu cea mai scăzută vârstă de școlarizare, 4 ani) dar și pe plan mondial. (C. Perry, 2011; C. Sharp, O’Donnell, 2007, S.P. Suggate, 2009)

În schimb, cercetări recente evidențiază efecte negative semnificative ale angajării premature a copiilor în activități de învățământ instituțional, în special în cele de tip formal. De exemplu, Terman Life Cycle Study din SUA, un studiu longitudinal desfășurat pe perioada a peste opt decenii, arată că, în medie, școlarizarea timpurie este asociată cu „rezultate mai slabe, inclusiv pregătire mai slabă la matematică, educație mai scăzută în ansamblu, anumite dificultăți la mijlocul vieții, consum mai mare de alcool și o mortalitate mai mare.” (M. Kern & S. Friedman, 2009; S. Friedman, 2011) Autorii acestui studiu conchid că maturitatea psihologică și gradul general de pregătire pentru situația școlară, iar nu inteligența și vârsta, sunt factorii relevanți pentru a decide când ar trebui copiii să meargă la școală. De asemenea, alte studii scot în evidență scăderea motivării de a citi și o înțelegere mai slabă a textelor la copii care încep mai timpuriu (5 ani) să învețe să citească. (S.P. Suggate, E. Schaughency & E. Reese, 2013)

În acord cu cercetările de neuropsihologia dezvoltării, considerăm că aspectul cel mai important îl reprezintă efectul școlarizării timpurii asupra relației copiilor cu părinții lor. Studierea tipurilor de relații între copii și părinți în primii ani de viață arată că acestea sunt decisive pentru sănătatea mintală a copiilor și dezvoltarea lor de-a lungul întregii vieți. (M. Hyson & H.B. Tomlinson, 2014) În acest sens, autorități de talie mondială în domeniul științelor dezvoltării atrag atenția că scăderea influenței parentale în educația copiilor în favoarea influenței grupului de copii de vârstă apropiată („peer orientation”) subminează unitatea familiei, periclitează dezvoltarea sănătoasă și favorizează o cultură a tinerilor bazată pe ostilitate și hipersexualizare. (G. Neufeld & Gabor Maté, 2011)

De asemenea, studii efectuate în Norvegia demonstrează efectul pozitiv pe care creșterea timpului dedicat îngrijirii copiilor acasă – prin reducerea timpului de lucru al mamelor – îl are asupra performanțelor școlare ale acestora, în timp ce participarea mamelor pe piața forței de muncă este corelată cu efecte negative asupra educației și succesului ocupațional al copiilor. (E. Bettinger et al, 2013; V.F. Haaland, 2013) Alte studii recente probează faptul că copiii părinților cu un statut socio-economic și educațional mai bun au performanțe de dezvoltare, inclusiv școlare, mai bune. (J. Horstschräer & G. Muehler, 2014)

Pe de o parte, toate aceste cercetări confirmă vechea înțelepciune a valorii unice a celor „șapte ani de acasă”. Pe de alta, ele demonstrează că politicile educaționale ar trebui să țină cont într-o măsură mult mai mare de nevoie de educație ale părinților. Or, din nefericire, în țara noastră, contrar prevederilor Constituției și legislației în vigoare, rolul părinților în educarea copiilor este în mod constant minimalizat de autorități.

Un nou experiment în educație? Hilar, dacă n-ar fi pe timpul, banii și nervii noștri

În opinia noastră, „obligativitatea grădiniței”, ca să denumim colocvial această „extindere a învățământului obligatoriu”, este doar un nou experiment în școala publică, fie el și unul care ne aliniază la „tendințe internaționale” recomandate de organisme suprastatale birocratizate. Nimic nou până aici – de asta avem parte din 1990 încoace.

Mai rămâne de stabilit cum anume va fi el aplicat, din moment ce peste 3.000 de localități românești nu au nicio instituție de învățământ pe teritoriul lor. Și mai ales cu ce cost logistic și sufletesc vor fi dislocați copiii din familii pentru a fi trimiși la grădinițe, adesea în alte localități? Adevărat, guvernarea actuală s-a angajat că va construi 2.500 de creșe și grădinițe până în 2020, perioadă ce coincide cu termenul-limită pentru aplicarea măsurii învățământului obligatoriu de 15 clase. Însă, ne amintim de o altă promisiune similară, făcută în 2010 de guvernarea PDL-Băsescu și soldată cu… ceea ce știm cu toții. Cu nimic!

În plus, deși clasele a XI-a și a XII-a devin obligatorii, acest lucru nu poate rezolva problema abandonului școlar din anii anteriori. Conform statisticilor, aproximativ 25% dintre elevi abandonează școala în clasele a VIII-a și a IX-a.

Sistemul de educație din România are mari probleme, iar suplimentarea numărului anilor de învățământ obligatoriu nu ar contribui la soluționarea lor sau la creșterea calității actului educațional, ci dimpotrivă, în aprecierea noastră.

Statul-dădacă se substituie familiei

Doar în treacăt, din cauza complexității abordării, menționăm aici și tendința tot mai acută și mai îngrijorătoare a autorității publice de a se substitui familiei. Dintr-o perspectivă sociologic conservatoare, „confiscarea” copiilor și trimiterea lor într-o instituție la vârste atât de fragede este un experiment tipic de planificare socială, care ne duce cu gândul mai degrabă la statele marxiste.

Școlarizarea foarte timpurie și obligatorie nu doar că nu favorizează familia în niciun fel, dar de fapt o subminează, prin aceea că o dezintegrează în indivizi independenți unul de altul, dar dependenți față de Stat. Încredințarea către o așa-zisă „societate” impersonală și imposibil de tras la răspundere, dar controlată prin decizii birocratice a unei cote cât mai mari din creșterea și educarea copiilor a fost rețeta pentru pulverizarea familiei ca unitate socială în indivizi ca entități politice și, cu ea odată, dependența lor perpetuă de o formă sau alta de asistență socială. Fie aceasta și una indirectă, în care Statul ia cu forța de la familii o mare parte din câștigul lor, pentru a le furniza ceea ce tot el insistă că acestea au nevoie, indiferent că sunt de acord sau nu.

„Grădinița obligatorie”, a cărei necesitate nu există cu adevărat decât în mintea inițiatorilor propunerii legislative amintite, este exemplificarea perfectă a ipotezei de mai sus.

Dacă suntem tentați să respingem acest tip de enunțuri pentru simplul motiv că le atribuim unei istorii recente și nefaste și unor regimuri totalitare, să remarcăm că aceeași tendință este vizibilă acut și în Occident, Suedia fiind exemplul extrem de manipulare birocratică destinată a distruge principalul rival al statului, ca punct de convergenţă al loialităţilor: familia.

Peste Ocean, aşa-numitul „părinte” al şcolii publice americane, Horace Mann, nutrea sentimente critice sau chiar aversiune faţă de familie. Invocând „neglijenţa”, ignoranţa şi ineficienţele familiilor în statul lui, Mann lega sistemul de şcoli comunale de o viziune a unui stat puternic, autoritar, în cadrul căruia guvernul îşi asuma pur şi simplu rolul de părinte. Mai mult, „copilul nu merge la şcoală pentru a dobândi cunoştinţe”, era de părere F. W. Parker, aşa-numitul „părinte al educaţiei progresiste” şi inspiratorul influentului educator socialist John Dewey. „El vine aici ca să trăiască şi să-şi pună viaţa, formată la şcoală, în slujba comunităţii.” „Fiecare şcoală publică din ţară trebuie să devină un cămin şi un cer pentru copii”, mai spunea el.

Discuția poate continua – și trebuie să continue, căci miza ei este una majoră.

Pentru lectură suplimentară, vezi Notele de subsol. (…) Integral LA SURSA

Ministrul Educației a anunțat recent că până în 2018, grădinița va deveni obligatorie pentru copii de la vârsta de 3 ani. Altfel spus, chiar dacă o familie are cu cine să-și lase copilul, ea va fi totuși forțată să-l dea pe mâna sistemului de educație. De ce graba asta? Și de ce cu forța?

În paralel cu coborârea vertiginoasă a vârstei de școlarizare, în Occident are loc și o „împrospătare” a programei, prin introducerea unor teme sexuale precum: homosexualitatea, libertatea de a-ți alege sexul (genul), masturbarea de mic etc. În România, în cadrul programului Sexul și Barza, lansat sub patronajul aceluiași Remus Pricopie, teme asemănătoare sunt propuse, ce e drept, elevilor cu vârste ceva mai mari. Dar, tendința statului de sexualizare a copiilor este evidentă.

Potrivit Las Vegas Review-Journal, responsabilii din Educație din Clark School County (al cincilea district ca mărime din America) încearcă să obțină sprijinul părinților pentru o serie de schimbări radicale în programa de învățământ, în sensul prezentării lor „mult mai timpuriu” anumite teme.

Printre schimbările propuse se numără educația privind homosexualitatea, de la vârsta de 5 până la 8 ani, și transmiterea tuturor a ideii de respect „indiferent de cine se simt atrași”.

Copiii de această vârstă mai urmează să fie învățați și că „atingerea și frecarea organelor genitale pentru a obține plăcere se numește masturbare”.

Responsabilii școlari le-au prezentat părinților aceste schimbări în ședințe „cu ușile închise”. Doar că reacția acestora nu a fost nici pe departe una favorabilă.

„Vreți să-mi învățați copilul de 5 ani să se masturbeze?”, i-a întrebat o mămică, Julie Butler, pe șefii din educație, potrivit ziarului.

„În mod cert, nu ar trebui să înveți niște copii de 5 ani că masturbarea și provocarea plăcerii sunt bune, iar că elevilor de 12 ani trebuie să li se ofere toate detaliile despre sexul anal sau oral”, opinează postul de televiziune KTNV.

Un alt părinte, Ronald Whitaeger, a declarat pentru canalul Fox 5 că le-ar fi spus responsabililor din educație: „Masturbarea este un lucru intim. Aici este o grădiniță. Cred că glumiți. Nu trebuie să afle despre asta la vârsta lor”.

Un elev de liceu a declarat conducerii: „Cred că am citit vreo 20 de pagini, dar nu am mai putut continua; erau acolo niște lucruri prea tulburătoare pentru vârsta mea, deși am 17 ani!”

O altă serie de ședințe cu părinții, pentru a-i convinge de necesitatea schimbărilor este programată pentru noiembrie.

Își doresc părinții români ca micuții lor să fie inițiați în asemenea detalii sexuale de la 3, 4 sau 5 ani?

***

Alianta Familiilor din România:

Fiii si fiicele lui Soros in Romania (I)

Au mai ramas sapte luni pina la alegerile europarlamentare din mai. Partidele din Romania deja incep sa-si alinieze candidatii, ordinea lor pe listele electorale urmind sa fie facuta publica cu citeva luni inainte de alegeri. PNL deja a anuntat ca are 49 de candidati pe listele lui. Ne intrebam insa citi dintre acesti candidati ori cei care vor ajunge pe listele celorlalte partide sunt ori au fost “fii ori fiice ale Soros”? O alta intrebare relevanta este daca in primavara anului viitor Soros va incerca sa influenteze alegerile europarlamentare din Romania. Pe cele din 2014 a cautat sa le influenteze, iar subiectul acesta il discutam mai jos. Unii din europarlamentarii care in prezent reprezinta Romania in Parlamentul European, de fapt, sunt adeptii lui Soros, printre ei Renate Weber si Monica Macovei. Romanii le-au votat pe cele doua in 2014 si ramine de vazut daca le vor vota din nou in 2019. Le-au votat probabil fara sa stie ca ele au fost si ramin fidele viziunii lui Soros privind societatea civila. Am selectat deci subiectul de astazi pentru a va informa din timp ca in Romania exista un contingent relativ mare de mercenari ai lui Soros care detin functii importante in viata politica atit in interiorul cit si in afara Romaniei. Subiectul fiind vast, il publicam in doua parti, azi si saptamina viitoare.

Studiul CRC privind Soros in Romania

Comentariul nostru are la baza un studiu vast, publicat in zece (10) articole separate, intre decembrie 2017 si mai 2018, de fundatia americana Capital Research Center. Ele pot fi citite aici: https://capitalresearch.org/tag/soros-in-romania/. In iulie am publicat un articol despre George Soros dar am discuat mai putin implicarea lui in Romania, articolul fiind mai mult profilat pe activitatile internationale ale marelui magnat si om de afaceri new yorkez. [Articol: http://www.alianta-familiilor.ro/george-soros-apusul-vietii-unui-perdant/] In Romania, Soros a finantat educatia si cariera unor politicieni, miscari sociale si politice si publicatiile unora din organizatiile neguvernamentale din Romania care apar des in mass media romana si sunt activ implicate in fasonarea politicii si democratiei romane, inclusiv in eforturile pentru pierderea refendumului din 6 si 7 octombrie. [Asupra acestui subiect v-am informat in comentariul nostru din 11 octombrie: POST- REFERENDUM: IMINENTA LEGALIZARE A CASATORIILOR HOMOSEXUALE IN ROMANIA – Alianţa Familiilor din România] Ar putea fi, in intregime, obiectivul  lor reconfigurarea Romaniei dupa “chipul si asemanarea lui” Soros? Nu e exclus, Soros incercind acelasi obiectiv si in Ungaria, unde, insa, proiectele i-au fost anihilate de Viktor Orban.

Nu dorim sa fim intelesi gresiti. In materialul de astazi si cel care urmeaza vom mentiona o multime de persoane bine cunoscute in spatiul public romanesc si politica romaneasca, dar intentia noastra nu este sa-i denigram. Le mentionam numele pentru ca ele apar in dosarele investigate si publicate de Capital Research Center. Adaugam ca in timp ce unele din aceste persoane au promovat si inca continua sa promoveze viziunea seculara si secularizanta a lui Soros in Romania si la nivel de Uniune Europeana, unii dintre ei au abandonat “vasul lui Soros” si se distanteaza de cel care le-a finantat educatia ori promovat cariera. Informatiile din comentariile noastre sunt desemnate sa informeze publicul si sa echipeze votantii cu informatii pe care noi le socotim utile pentru alegerile europarlamentare din anul viitor.

Fundatia americana Capital Research Center (CRC) a obtinut o cantitate imensa de documente privind implicarea lui Soros la nivel international, iar aceste documente contin date inedite si despre Romania. Soros, de fapt, prefera sa-si investeasca banii in proiecte internationale mai mult ca in Statele Unite. In 2017, de exemplu, doar 15% din contributiile lui au vizat proiecte in interiorul Statelor Unite iar restul au fost proiecte internationale. Anul acesta, Soros deja a investit 5 milioane de dolari pentru a influenta alegerile din Statele Unite cit si alte initiative cetatenesti, inclusiv referendumuri, care vor fi votate pe 6 noiembrie. Printre ele e si un referend in statul Maine de crestere a impozitelor la care Soros a contribuit $400.000. [Articol: https://www.theatlantic.com/politics/archive/2018/10/zuckerberg-soros-and-steyer-fund-ballot-initiatives/573304/] Toate proiectele in care Soros e implicat si pe care le finanteaza promoveaza cauzele stangii politice extremiste, radicale si anti-crestine.

Prabusirea comunismului si vizita lui Soros in Romania

Citi dintre noi ne mai amintim ori stim ca in prima saptamina din ianuarie 1990, adica la mai putin de doua saptamini dupa ce sotii Ceausescu au fost executati, George Soros a facut prima calatorie in Romania? Sotii Ceausescu au fost executati pe 25 decembrie 1989 iar pe 30 decembrie s-a format Grupul pentru Dialog Social pe treptele Hotelului Intercontinental din Bucuresti. Prima intrevedere pe care Soros a avut-o in Romania a fost cu fondatorii Grupului, inclusiv Silviu Brucan. Intr-o emisiune televizata din 2005 dl Robert Turcescu afirma ca Soros a aterizat in Romania cu primul avion care a aterizat in Bucuresti dupa revolutie. Conform articolului CRC Soros ar fi oferit Grupului pentru Dialog Social un milion de dolari “with which to build a favorable NGO network in Romania” (“cu care sa construiasca o retea favorabila de organizatii neguvernamentale in Romania”). Grupul, insa, a refuzat banii pe motiv ca doreste sa-si mentina independenta.

Jumatate de an mai tirziu Soros a fondat in Romania Fundatia Soros, o organizatie neguvernamentala cu un buget initial anual de 1,5 milioane de dolari. Pina spre finele anilor 90 Fundatia Soros a fost singura organizatie neguvernamentala din Romania care primea fonduri externe. In urmatorii patru (4) ani Soros a investit in scrierea si publicarea de manuale scolare prin intermediul Ministerului Educatiei. De la an la an sumele investite de el prin Fundatia Soros au crescut, ajungind la 10 milioane de dolari pe an pe la mijlocul deceniului.

In 1997 Fundatia Soros si-a schimbat numele, devenind Fundatia pentru o Societate Deschisa (FSD), un nume similar cu al organizatiei mame din Statele Unite, Open Society Foundation. Bugetul anual al Fundatiei a crescut la 12 milioane de dolari. O mare parte din fondurile Fundatiei au fost folosite pentru a selecta si finanta educatia unor tineri romani in universitati occidentale cit si la Universitatea Centrala Europeana de la Budapesta. Singurele conditii impuse de Soros acestor studenti a fost ca la terminarea studiilor sa revina in Romania si sa devina activi in viata sociala si politica a tarii. Unul din acesti studenti, mentionati in comentariile CRC, a fost Mirel Palada care in anii 1997-1998 a facut studii la Kalamazoo College in Michigan, a obtinut un doctorat in sociologie si a devenit secretar de presa al Prim Ministrului Victor Ponta. In timp, dl Palada s-a distantat de “infanteria” lui Soros, pe care a numit-o “lipsita de scrupule” si care se pozitiona impotriva intereselor nationale ale Romaniei.

Investitiile lui Soros in Romania cresc

Soros a continuant sa creasca sumele alocate pentru scopuri ideologice in Romania, la inceputul Mileniului FSD avind un buget anual de 16 milioane de dolari. Cu 16 milioane de dolari poti face multe. In acelasi an, 2000, FSD s-a divizat in 12 grupuri separate, ele insa functionind sub tutela unei organizatii de tip umbrela numita Soros Open Network – Romania (SON). Articolele publicate de CRC discuta tranzitia treptata a organizatiilor lui Soros de la un activism strict civic la unul politic. In opinia CRC Soros si organizatiile pe care le-a finantat el in Romania au finantat miscarea civica impotriva proiectului minier de la Rosia Montana. O organizatie similara cu cele ale lui Soros, Charles Stewart Mott Foundation din Michigan a contribuit, afirma CRC, $426.800 la activitatile lansate impotriva proiectului Rosia Montana. Fondurile au fost folosite pentru propaganda, angajarea jurnalistilor si influentarea mass mediei si a publicului impotriva proiectului. In iunie 2006 Soros a anuntat ca este impotriva proiectului Rosia Montana si ca va folosi “toate metodele legale si civice pentru stoparea lui”.

La nivel politic, Soros a inceput sa sconteze succese in Romania incepind cu alegerile din 2004. In 1990 Sandra Pralong a demisionat din functia de ofiter de presa la publicatia americana Newsweek si a devenit primul Director Executiv al Fundatiei Soros in Romania. A fost consiliera a Presedintelui Constantinescu si astazi e consiliera a Presedintelui Ioahannis. In 1999 a publicat o carte despre Karl Popper, fostul profesor a lui George Soros din Viena anilor 40 care i-a influentat vederile politice ale acestuia.

Intre 1990 si 1996 Alin Teodorescu, primul presedinte al Grupului pentru Dialog Social, a fost primul Presedinte al Fundatiei Soros din Romania. Intre 2000 si 2004 a fost Sef de Guvern al Prim Ministrului Adrian Nastase iar in 2004 a intrat in Parlament.
Renate Weber a fost liderul Consiliului Director al Fundatiei Soros din Romania intre 1998 si 2007. Incepind din 2004 a fost consiliera Presedintelui Basescu in domeniul legislativ si constitutional si in noiembrie 2007 a intrat in Parlamentul European unde se afla de zece (10) ani.

Criza economia inceputa in 2008 l-a constrins pe Soros sa canalizeze 100 de milioane de dolari pentru combaterea “populismului” in Europa de Est, inclusiv Romania, pe care l-a numit, intr-un articol din Financial Times la vremea aceea ca fiind “xenofobic si de extrema dreapta”. Asta poate explica de ce dupa 2012 sumele investite anual de Soros in Romania au inceput sa scada.

A fost, insa, doar o schimbare in strategie nu obiectiv. Soros a continuat sa canalizeze fonduri in Romania dar printr-o structura noua, numita Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe (Fondul pentru Societatea Civila in Europa Centrala si de Est). Aceste fonduri au fost folosite pentru finantarea activitatilor celor 12 organizatii neguvernamentale sorosiste formate mai devreme si prin ele alte organizatii neguvernamentale care aveau ca scop, in opinia cercetatorilor de la CRC, “sa transforme cultura crestin-ortodoxa si conservatoare a Romaniei, promovind valori sociale seculare de stinga (“… seeking to transform Romania’s conservative, Orthodox Christian culture, by promoting socially liberal values”)

Printre organizatiile care au primit asistenta din partea organizatiilor sorosiste au fost si cele care promoveaza “drepturile minoritatilor sexuale”. Acest subiect a fost discutat intr-un articol publicat in anii 90 de publicatia americana Foreign Policy. Conform articolului CRC, Soros a sprijinit financiar si Vice News Romania. In urma investitiilor masive de-a lungul anilor, Soros, afirma cercatatorii de la CRC, a format in Romania “o armata de soldati loiali ai societatii civile” (“Soros could reduce his direct involvement in Romania because he left in his wake a loyal army of grateful, civil society soldiers”). Despre ei vom scrie in comentariul saptaminii viitoare.

SPUNEM NU PARTENERIATELOR CIVILE

Spuneam la inceputul lunii ca Parlamentul pregateste legalizarea casatoriilor homosexuale pina in decembrie inainte de vacanta parlamentara. Aveam motive bine intemeiate sa facem afirmatia asta deoarace la doar citeva ore dupa validarea rezultatelor referendumului guvernul a lansat proiectul de lege privind parteneriatul civil. Alianta Familiilor insa nu a stat pe ginduri. Intr-o nota remisa Senatului spatmina trecuta am solicitat ca proiectul de lege sa nu fie trecut prin Parlament fara consultari publice ori prin regim de urgenta: http://www.alianta-familiilor.ro/comunicat-afr/. Va vom tine la curent cu evolutia demersului nostru.

Sursa foto: https://www.washingtontimes.com/news/2016/aug/11/george-soros-the-money-behind-the-transgender-move/


Categorii

Educatia sexuala, Educatie, George Soros, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Sexualizarea copiilor, Tradatori si lichele

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “OBLIGATIVITATEA GRADINITEI – UN EXPERIMENT SOCIAL ANTI-FAMILIE/ Presiuni pentru programe agresive despre homosexualitate si sex in unele gradinite din SUA/ FIII SI FIICELE LUI SOROS in România – o analiză AFR

  1. Pingback: SOROS influenta direct politica externa a DEPARTAMENTULUI DE STAT al SUA, inclusiv in materie de justitie/ Comisari europeni, companii de PR si mari publicatii occidentale, CUMPARATE de LOBBY-ul Arabiei Saudite pentru a acoperi CRIMELE din YEMEN/ Austria,
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare