NOUA ORDINE MONDIALA IN ERA TRUMP/ PRO-AMERICANISMUL MANUFACTURAT DE CIA-SRI IN CRIZA. Structurile de putere din România, COMPLET DEZORIENTATE in fata agendei de politica externa a noii adminitratii americane? POSIBILITATEA UNEI NOI YALTE SI A DESTRAMARII UE – scenarii extreme sau procese deja declansate?/ DE CE ESTE SOROSISMUL O IDEOLOGIE ANTIDEMOCRATA

8-01-2017 19 minute Sublinieri

trump-econ

După un an 2016 în care victoria taberei Brexit la referendumul din Marea Britanie și alegerea lui Donald Trump la Casa Albă au fost șocurile majore, 2017 se anunță nu atât un an al confruntărilor geopolitice, militare și economice, cât unul al bătăliei dintre viziunile asupra lumii.Pe de o parte, sunt cei care vor să apere statul-națiune și care vor să ridice ziduri în fața unei lumi instabile și periculoase. Pe de altă parte, sunt cei care cred în internaționalismul liberal, în deschidere, liberul schimb și instituțiile internaţionale“, scrie BBC. Prin urmare, sunt toate premisele ca 2017 să fie anul extinderii acestei bătălii a ideilor, deseori echivalată cu războiul informațional dintre Vest și Est.

Creșterea economică globală va rămâne modestă în 2017, iar buzunarul cetățenilor din statele mai puțin dezvoltate va fi mai sărac. Marile acorduri comerciale, precum cel dintre UE și SUA sau Parteneriatul Transpacific, vor lăsa locul unor acorduri mai puțin ambițioase. Statele rămase pe dinafară vor avea de suferit presiuni economice ce vor duce la tensiuni sociale, iar guvernele vor avea de ales între o globalizare care presupune pe mai departe salarii tot mai reduse și beneficii sociale ce tind spre zero și o politică de reducere a fiscalității și de creștere a cheltuielilor sociale, anatemizată până acum de retorica globalistă dominantă.

China – certitudini și enigme

Evoluția economică a Chinei va defini în bună măsură peisajul internațional în 2017, pentru că va continua să se axeze pe tehnologia înaltă de producție proprie, lovind astfel în economiile exportatoare de produse cu valoare adăugată mare.

Pe de altă parte, rămâne o enigmă dacă Beijingul va intra în conflict cu noua administrație americană. China revendică aproape integral Marea Chinei de Sud, iar dacă SUA nu-și vor păstra prezența în regiune, Indonezia, Vietnam sau Singapore își vor pierde încrederea în parteneriatul cu Washingtonul. Donald Trump și noua sa echipă au arătat deja că vor ataca Beijingul pentru că manipulează cursul yuanului, că vor ataca politica „o singură Chină“ privind Taiwanul și că ar putea riposta la provocările militare chineze din Marea Chinei de Sud, aruncând mingea în terenul Beijingului.

Nu este însă un an potrivit pentru o confruntare comercială între SUA și China, câtă vreme Trump se va axa pe problemele economiei americane, iar președintele Xi Jinping va trebui să-și susțină reformele economice în faţa celui de-al 19-lea Congres al Partidului Comunist Chinez. În plus, intenția lui Donald Trump de a renunța la Parteneriatul Transpacific (acordul de liber schimb menit să îngrădească expansiunea economică chineză) poate fi interpretată la Beijing ca o compensație pentru „războiul comercial“ pe care îl pregătește noul preşedinte al SUA.

Un 2017 crucial pentru UE

„Cei care vor duce lumea înainte sunt cei care au curajul să-și asume riscuri, încăpățânații și barbarii“, spunea Beppe Grillo, liderul partidului antisistem „Mișcarea de 5 Stele“ din Italia, și aceasta este declarația care ilustrează cel mai bine provocările pe care le va aduce 2017 Uniunii Europene.

„Barbarii“ se vor afla în fața porților democrației liberale în Franţa, în Germania, în Olanda şi, poate, în Italia, acolo unde vor avea loc alegeri parlamentare și prezidențiale cruciale în 2017. Sunt șanse minime ca partide extremiste precum Frontul Național din Franța și Alternativa pentru Germania să ajungă la guvernare, însă pentru aceasta forțele politice tradiționale vor trebui să facă mari concesii celor catalogați drept populiști: mai mult protecționism, mai puțină libertate de circulație, iar în cazul Franței, viitorul președinte Francois Fillon, mai multă apropiere de Rusia. Or, aceasta va însemna diluarea proiectului european, care se bazează tocmai pe tandemul franco-german. Iar mai puțină Europă înseamnă sărăcie pentru statele estice, ai căror cetăţeni se vor opri la barierele ridicate în calea căutării unei vieți mai bune.

Șocul Trump pentru Europa

2017 va aduce un șoc pentru o Uniune Europeană obișnuită să prospere sub umbrela de securitate oferită de Statele Unite și deschisă către semnarea unui Parteneriat Transatlantic pentru Comerț și Investiții, care să-i ofere și o umbrelă economică americană în fața fenomenului „Made in China“. Europa trebuie să plătească pentru „serviciile NATO“, Europa trebuie să se decidă dacă luptă în războiul comercial cu China pe care îl pregătește administraţia Trump. Aranjamentele economice și de apărare SUA-UE pe care le poate aduce 2017 vor fi mult mai costisitoare decât cele preconizate sub administrația Obama, iar aceasta se va repercuta asupra vieții de zi cu zi a cetățeanului european sărac.

Joc de sumă zero în Orientul Mijlociu

Cu un regim șiit la Bagdad și unul dominat de secta șiită a alawiților lui Bashar al-Assad la Damasc, Iranul se anunță unul dintre marii câștigători ai conflictelor din Irak și Siria. A fost în această poziție începând de la invazia americană în Irak, în 2003, în ciuda sancțiunilor la care a fost supus, pentru că toate aceste războaie au dus la șiitizarea Irakului, prin excluderea sunniților de la guvernare și acordurile premergătoare creării unui stat kurd, iar acum același fenomen are loc în Siria, cu sprijinul Rusiei. Această ascensiune iraniană este o mare înfrângere pentru Israel și monarhiile din Golf, aliații SUA. Washingtonul poate pune o piedică Iranului prin anularea sau amendarea acordului nuclear încheiat în 2015, așa cum a sugerat Donald Trump, însă este puțin probabil, atât timp cât este un acord multilateral (implicând și Rusia, China, Franța sau Germania). Cel mai probabil, estimează analiștii occidentali, Trump se va mulțumi să creeze un mediu toxic pentru investițiile străine în Iran, pentru a forța Republica Islamică să accepte mai multe concesii nucleare.

Rusia, o mare putere vulnerabilă

Rusia a invadat Ucraina și a intervenit în Siria pentru a-și recâștiga locul la masa marilor puteri, iar 2017 poate aduce confirmarea noului statut, la un sfert de secol după prăbușirea URSS.

În ciuda semnalelor pozitive date prin numirea lui Rex Tillerson în fruntea diplomației SUA (un critic al sancțiunilor occidentale impuse Moscovei), Vladimir Putin nu va renunța la testarea administrației Trump prin noi provocări în statele flancului estic al NATO: amestec în afacerile interne ale statelor baltice, amenințări legate de scutul antirachetă din România și Polonia, atacuri cibernetice. Instalarea, în octombrie 2016, a sistemelor de rachete ce pot transporta focoase nucleare în exclava Kaliningrad este un semnal în acest sens.

Este o provocare pentru Vest și pentru Rusia deopotrivă, avertizează analistul Fiodor Lukianov, care consideră că Rusia este obligată să-și ajusteze politica pe măsura noului statut. Iar aici, prețul petrolului va fi călcâiul lui Ahile pentru Moscova și în 2017, în ciuda acordului pentru reducerea producţiei semnat de marii producători în 2016. Niciun stat semnatar nu va respecta integral acest acord în anul ce vine, scrie agenția Stratfor.

Anul atentatelor teroriste

Ofensiva pentru eliberarea orașului Mosul de sub ocupația organizației Stat Islamic se va încheia cu succes în primele luni ale anului 2017, iar la scurt timp va fi eliberat și orașul Raqqa, „capitala“ siriană a jihadiștilor amintiți. Însă nicio grupare teroristă nu dispare total odată ce piere identitatea sa teritorială. Pierderile teritoriale vor fi compensate prin resurgența terorismului internațional. Propaganda jihadistă va merge mai departe, de această dată pentru recrutarea de adepți pentru comiterea de atentate în statele occidentale, mai frecvente și mai grave decât în anul 2016.

Cele mai radicale scenarii

O nouă Yalta. Izolaționismul administrației Trump și agresivitatea regimului Putin pot pune Germania Angelei Merkel în fața unei alegeri dificile, scrie Bloomberg: fie Berlinul investește uriaș în apărarea Europei împotriva Rusiei, fie va cădea de acord cu SUA și Rusia pentru o restabilire a sferelor de influență. În acest din urmă caz, Moscova va renunța la războiul informațional împotriva Vestului și la agresiunile militare, iar Merkel și Trump vor recunoaște dominația rusă în Ucraina, Siria și chiar în flancul estic al NATO.

Război economic SUA-China. Un alt scenariu oferit de Bloomberg arată că noul președinte american poate impune taxe de import uriașe pentru produsele chinezești, Beijingul urmând să riposteze prin devalorizarea puternică a yuanului. Cum anul 2017 este unul foarte important la nivel politic în China, orice posibilă sciziune la Congresul Partidului Comunist poate arunca țara în cea mai gravă recesiune din epoca modernă, aducând și o criză economică asiatică similară celei din 1997.

Disoluția UE. În cazul în care preconizatele alegeri anticipate din Italia sunt câștigate de populiştii lui Beppe Grillo, dacă liderul Frontului Național, Marine Le Pen, devine preşedinta Franţei, dacă Angela Merkel pierde alegerile din Germania, iar în Marea Britanie actualul premier, Theresa May, este înlocuit de un adept al „divorțului“ dur de UE, atunci spațiul Schengen se va dezintegra, iar în Cehia, Polonia și Ungaria putem asista la referendumuri pentru părăsirea UE și apropierea de Rusia.

  • Cotidianul: 

Vicecancelarul german. “Dezmembrarea UE nu mai este de neconceput”

Insistența Germaniei asupra austerității în zona euro a lăsat Europa mai divizată ca oricând, iar o dezmembrare a Uniunii Europene nu mai este de neconceput, a declarat vicecancelarul german Sigmar Gabriel pentru revista Der Spiegel, transmite sâmbătă Reuters, potrivit independent.md.

Gabriel, al cărui Partid Social Democrat (SPD) este partener în marea coaliție cu conservatorii cancelarului Angela Merkel, a spus că eforturile extenuante ale unor țări precum Franța și Italia de a-și reduce deficitele fiscale implică riscuri politice.

“L-am întrebat cândva pe cancelar, ce ar fi mai costisitor pentru Germania: ca Franței să i se permită să aibă o jumătate de punct procentual mai mult la deficit (stabilit la maximum 3% din PIB pentru zona euro) sau ca Marine Le Pen să devină președinte?”, a declarat Gabriel, referindu-se la lidera Frontului Național (extrema dreaptă). Angela Merkel “încă îmi mai datorează un răspuns”, a adăugat Gabriel, al cărui partid pledează pentru o concentrare mai mare pe investiții, în timp ce conservatorii lui Merkel pun accentul pe disciplina fiscală ca fundament al prosperității economice.

Este de așteptat ca SPD să-l aleagă pe Gabriel, președintele formațiunii, care este și ministru al economiei în guvernul german, pentru a candida împotriva cancelarului Merkel în scrutinul federal din septembrie, au declarat în această săptămână surse din partid.

Întrebat dacă el chiar crede că ar putea câștiga mai multe voturi prin transferul mai multor bani din Germania către alte țări ale UE, Gabriel a răspuns: “Știu că discuția aceasta este foarte nepopulară. Dar mai știu și despre starea UE. Dezmembrarea sa nu mai este de neconceput”. “Dacă acest lucru se va întâmpla, copiii și nepoții noștri ne vom blestema. Pentru că Germania este cel mai mare beneficiar al comunității europene, atât din punct de vedere economic, cât și politic”, a mai spus el.

În altă ordine de idei, Gabriel a susținut că ar trebui interzise în Germania moscheile conduse de islamiști ultraconservatori, cunoscuți sub numele de salafiști, astfel de comunități ar trebui dezmembrate și predicatorii expulzați. “Pe acest subiect am toleranță zero”, a insistat Gabriel atunci când Der Spiegel i-a amintit că tunisianul care a ucis 12 oameni într-un atac la un târg de Crăciun din Berlin avea legături cu predicatori salafiști.

“Moscheile salafiste trebuie interzise, comunitățile trebuie dezmembrate, iar predicatorii expulzați. Și cât mai repede cu putință”, a susținut vicecancelarul german.

Razvan Ciubotaru: O monedă de schimb în relația Statele Unite-Rusia? Soarta Ucrainei în era Trump

Rusia ar fi putut ataca din nou Ucraina, în cazul în care democrata Hillary Clinton ar fi câştigat alegerile prezidenţiale din SUA, spuneau unii comentatori de la The Economist înainte de scrutinul american. Acum că Donad Trump va fi noul preşedinte, Vladimir Putin îşi permite să mai aştepte, spune un ofiţer de informaţii ucrainean, citat de Kiev Post, adăugând că Rusia ar putea lovi oricând, însă este puţin probabil să o facă până la primăvară. Răgazul ar veni pentru că Donald Trump încă nu şi-a expus în mod limpede linia politică faţă de Rusia, deşi a făcut o serie de declaraţii şi nominalizări ce par să anunţe o apropiere de Rusia (numirea ca secretar de stat a preşedintelui ExxonMobil, care a făcut afaceri profitabile cu compania rusă Rosneft şi care se opune sancţiunilor împotriva Rusiei, numirea generalului Michael T. Flynn drept consilier pentru securitate naţională, un militar care a discutat cu Vladimir Putin chiar la apogeul crizei diplomatice dintre SUA şi Rusia).

În acest moment, în regiunile Luhansk şi Doneţk din estul Ucrainei este război. Acordul Minsk II, care prevede încetarea focului, este încălcat mai des decât în perioada ce a premers alegerilor din Statele Unite şi fiecare zi aduce schimburi de focuri între armata ucraineană şi separatiştii pro-ruşi. Reglementarea conflictului se bazează pe amintitul acord Minsk II şi pe constrângerile de ordin economic ale sancţiunilor impuse Rusiei de UE şi SUA.

SUA nu vor mai fi „Uncle“ Joe Biden

Statele Unite nu numai că au impus cele mai dure sancţiuni Rusiei, dar au contribuit cel mai mult la susţinerea financiară a noului regim instalat în 2014 la Kiev: ajutoare de 1,3 milarde de dolari, alte 2 miliarde de dolari în împrumuturi garantate şi o influenţă decisivă pentru ca FMI să împrumute Ucraina cu 17,5 miliarde de dolari (echivalentul a peste 60% din veniturile bugetare ale Ucrainei în 2015). În plus, pentru regimul președintelui Petro Poroşenko, America nu a fost „Uncle Sam“, ci mai degrabă „Uncle Joe“, vicepreşedintele Joe Biden. „În ultimii ani am stat la telefon două-trei ore pe zi cu Kievul“, spunea, recent, Joe Biden.

John McCain îl sfidează pe Putin

Este puţin probabil ca lucrurile să stea la fel în timpul administraţiei Trump, însă ucrainenii se leagă de declaraţiile de campanie ale preşedintelui ales pentru a spera. „Obama nu a făcut ce trebuie în Ucraina. Rusia a luat Crimeea în timpul aşa-zișilor ani ai lui Obama“, a spus Trump. Unii analişti ucraineni consideră că influenţa unor republicani, precum John McCain (cel care îl numea pe Putin „golan“ şi „criminal“ și care în ajunul Anului Nou vizita trupele ucrainene de pe linia frontului din Donbas, într-un gest de sfidare a regimului Putin), va fi mai mare decât în administraţia Obama, că SUA vor oferi ajutoare financiare şi mai mari Kievului şi chiar armele letale refuzate de administraţia Obama. Alte voci, precum Volodimir Horbach, de la Institutul de Cooperare Euro-Atlantică din Kiev, spune însă că „Ucraina va fi o monedă de schimb în relaţia lui Trump cu Rusia“. Chiar şi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a oferit un scenariu: „Ucraina a complicat campania lui Trump, oferind informaţia că şeful echipei de campanie, Paul Manafort, a primit bani de la oligarhi ucraineni“, uitând însă să spună că banii au fost viraţi printr-o bancă rusească.

Opțiunile lui Trump

Preşedintele ales Donald Trump este pus în faţa unui test de către aliaţii europeni. Pe 7 decembrie, secretarul generel NATO, Jens Stoltenberg, şi ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier (preşedintele în exerciţiu al OSCE), au declarat că sancţiunile împotriva Rusiei trebuie prelungite până la constatarea „unui progres semnificativ necesar“. După învestirea la Casa Alba, pe 20 ianuarie, lumea va aştepta poziţia oficială a noii administraţii americane. Din punct de vedere procedural, situaţia nu arată încurajator pentru Ucraina – sancţiunile americane au fost impuse Rusiei în 2014, printr-un decret prezidenţial semnat de Barack Obama, iar acest decret poate fi anulat printr-o trăsătura de condei de noul preşedinte, Trump. Cea mai sigură variantă pentru menţinerea sancțiunilor este transformarea acestora în lege, mai greu de abrogat de noul preşedinte, însă o iniţiativă a democraţilor americani în acest sens a fost respinsă de republicanii din Senat. Totul este lăsat în seama viitoarei administraţii şi a viitorului Congres, dominat clar de republicani.

Un semnal negativ pentru regimul de la Kiev vine din partea secretarului de Stat nominalizat de Trump. Rex Tillerson, preşedintele ExxonMobil, a făcut afaceri cu compania petrolieră rusă Rosneft (supusă acum sancţiunilor Vestului) şi a criticat sancţiunile împotriva Rusiei, care au împiedicat dezvoltarea acestor legături profitabile. La începutul lunii decembrie, Rosneft a vândut 19,5% din acţiuni, în valoare de 10,2 miliarde de dolari, unui joint venture format din compania elveţiană Glencore şi Autoritatea de Investiţii din Qatar. Sancţiunile au împiedicat companiile americane şi din UE să participe la tranzacţie. „Acţiunile ostile împotriva Rosneft au fost dăunătoare în special pentru firmele occidentale şi nu şi-au atins scopul“, spunea unul dintre foştii consilieri ai lui Donald Trump, Carter Page, care s-a aflat la Moscova timp de o săptămână, pentru stabilirea unor punţi de legătură, spun analiştii ruşi.

Două viziuni asupra Acordului de la Minsk

Trecând la Acordul Minsk II, Ucraina se găseşte într-o situaţie şi mai dificilă. De data aceasta, avem de-a face cu un acord în care Statele Unite nu sunt parte – este un pachet de măsuri convenite de Rusia, Germania, Franţa şi Ucraina, iar ultimele evoluţii arată cum presiunea Rusiei tinde să „convingă“ Berlinul şi Parisul. Acordul care trebuia să pună capăt ostilităţilor trebuia aplicat până la finalul anului trecut, însă s-a blocat la chestiunea delicată a alegerilor locale din regiunile Doneţk şi Lugansk. Organizarea acestui scrutin are o miză mare pentru Ucraina – ar fi practic o recunoaştere de către regimul de la Kiev a conducerilor separatiste de aici, inclusiv amnistierea liderilor separatişti şi obţinerea de către aceştia a pârghiilor de influenţă asupra procesului politic de la Kiev. Preşedintele Poroşenko solicită restabilirea controlului ucrainean asupra graniței cu Rusia şi retragerea armamentului rus pentru organizarea acestor alegeri. Aceste alegeri trebuia să aibă loc cu mai bine de un an în urmă, însă procesul a fost blocat. Pentru Rusia, miza este la fel de mare, căci prin organizarea alegerilor şi-ar vedea recunoscută influenţa în Ucraina şi, mai mult, s-ar respecta formal prevederile Minsk II şi astfel ar putea solicita Vestului ridicarea sancţiunilor economice.

Ucraina coruptă

Administraţia de la Washington a preferat să treacă în plan secund problema extremei dreapta din Ucraina şi a acordat atenţie unui flagel cel puţin la fel de periculos – corupţia. Până şi Joe Biden a insistat ca regimul Poroşenko să judece şi să condamne măcar un oligarh important. Rezultatul a fost zero, chiar dacă pe frontul anticorupţie au căzut, la rând, procurorul general al Ucrainei şi guvernul condus de Arseni Iaţeniuk. Oligarhii ucraineni sunt atotputernici. Și chiar preşedintele Petro Poroşenko însuşi este un mare oligarh (deţinător al celor mai mari fabrici de dulciuri şi patron al unui post de televiziune) şi nu şi-a ţinut promisiunea de a vinde afacerile; în plus, Poroşenko a fost implicat şi în scandalul Panama Papers.

Apoi, urmează nume precum Viktor Pinciuk, Rinat Ahmetov sau Igor Kolomoiski, cu toţii implicaţi financiar în războiul din estul ţării. Mai trebuie amintit că fiul vicepreşedintelui SUA, Hunter Biden, este angajatul unei companii energetice ucrainene ale cărei încrengături de afaceri duc către oligarhul Kolomoiski. Până acum, cel mai mare „succes“ al agenţiei anticorupţie din Ucraina este complicarea campaniei lui Trump din SUA, prin dezvăluirea legăturilor dintre şeful său de campanie, oligarhi ucraineni şi băncile ruse. A fost un pariu pierdut de regimul de la Kiev. Rezultatele slabe ale luptei anticorupţie nu numai că au dus la scăderea dramatică a popularităţii preşedintelui Poroșenko, însă îi lasă fără argumente pe politicienii şi diplomații SUA care doresc să-l convingă pe Donald Trump să continue măsurile împotriva Rusiei.

Urmează revoluţia lui Saakaşvili?

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili stă cel mai bine pe valul anti-corupţie din Ucraina. Saakasvili, acum cetăţean ucrainean, a fost guvernatorul regiunii Odessa, însă a demisionat, acuzându-l pe Poroşenko că protejează „clanurile corupte din Odessa“. Saakaşvili a creat un nou partid, Noua Forţă, şi imediat după alegerile din SUA a cerut organizarea anticipatelor, altfel, Ucraina urmând să fie cuprinsă de haos, spunea el. Fostul preşedinte georgian, acum inamicul numărul unu al Rusiei în Ucraina, nu priveşte cu ochi buni sosirea lui Trump la Casa Albă.Trump este atras de succes şi îi urăşte pe perdanţi. Ucraina stă rău din ambele puncte de vedere“, spune Saakasvili, adăugând că până şi oficialii administraţiei Obama „spuneau între patru ochi cuvinte oribile despre Ucraina“, însă închideau în cele din urmă ochii în faţa corupției. Nu la fel vor sta lucrurile cu regimul Trump, avertizează Saakaşvili.

Numirea unui „prieten al Rusiei“ în fruntea diplomației americane face ca speranțele regimului de la Kiev să se îndrepte către posibila nominalizare a lui John Bolton ca adjunct al secretarului de stat – un susținător al războiului din Irak, diplomat care a dorit bombardarea Iranului și livrarea de arme letale în Ucraina. Este însă puțin probabil ca Bolton să fie într-atât de războinic. Cel mai optimist scenariu pentru Ucraina, în cuvintele lui Volodimir Horbach, ar fi ca „Trump să descopere în cele din urmă că Ucraina este o țară-cheie pentru rezolvarea problemelor legate de Rusia în relațiile internaționale“.

O inițiativă a Ungariei

Ucraina rămâne o ţară în război, la graniţa României, care este implicată direct în susţinerea Kievului. Încă din 2014, România şi-a asumat coordonarea în cadrul NATO a apărării cibernetice a Ucrainei. Dincolo de acest aspect, situaţia comunităţii româneşti din Ucraina trebuie să provoace preocupări, atât timp cât starea de conflict alimentează tendinţele extremist-naţionaliste în ţara vecina. Ungaria, mai puţin implicată în eforturi, a lansat recent un program de ajutor pentru etnicii maghiari din Ucraina prin intermediul unor credite pentru agricultură în valoare de circa 60 de milioane de euro.

“Rusia a fost în spatele atacurilor cibernetice din timpul alegerilor”. Trump acceptă raportul CIA

Președintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, a acceptat concluziile serviciilor de informații americane conform cărora Rusia a fost în spatele atacurilor cibernetice din timpul alegerilor americane, a afirmat șeful de cabinet al lui Trump, Reince Priebus, citat de Reuters.

Priebus a mai spus că SUA ar putea acționa în consecință.

Șeful de cabinet al lui Trump a făcut declarațiile la Fox News. El a mai spus că președintele ales a acceptat faptul că entități din Rusia au fost în spatele atacurilor cibernetice asupra Partidului Democrat și ca intenționează să ceară serviciilor de informații recomandări.

“În funcție de aceste recomandări, vom acționa”, a spus Priebus.

Presedintele ales al Statelor Unite, Donald Trump, continua sa se opuna concluziilor la care au ajuns serviciile secrete americane asupra implicarii Rusiei in alegerile din 2016, iar sambata, acesta si-a aparat vechea credinta conform careia relatia stransa dintre SUA si Rusia nu este un lucru nociv, ci chiar benefic pentru SUA, transmite CNN, citata de Mediafax.

Comentariile lui Trump au fost facute dupa ce serviciile secrete americane au realizat un raport de evaluare si au ajuns la concluzia ca guvernul din Rusia a influentat scrutinul prezidential american din 2016, acest lucru ducand la victoria lui Trump.

“Principala concluzie este ca presedintele Vladimir Putin a ordonat o campanie de influentare a scrutinului prezidential desfasurat in SUA in 2016. Scopurile Rusiei au fost subminarea increderii publice in procesul democratic american, denigrarea candidatului Hillary Clinton, compromiterea capacitatii sale de a fi aleasa si afectarea eventualului mandat prezidential. Vladimir Putin si Administratia de la Moscova au dezvoltat o preferinta clara pentru republicanul Donald Trump”, precizeaza raportul citat.

Trump si-a exprimat indignarea pe Twitter in ceea ce priveste concluzia acestui raport: “Faptul ca avem o relatie buna cu Rusia este un lucru bun. Numai oamenii “prosti” sau fraierii ar crede ca acest lucru este unul rau. Avem suficiente probleme in lume si fara asta. Cand voi fi presedinte, Rusia ne va respecta mai mult decat o face in prezent, iar ambele tari, cel mai probabil, vor lucra impreuna pentru a rezolva unele dintre cele mai presante probleme si aspecte ale LUMII!”, a fost mesajul postat de Trump pe Twitter.

Presedintele american in exercitiu Barack Obama i-a reamintit sambata succesorului sau republican ca “suntem in aceeasi echipa”, dupa raportul serviciilor de informatii potrivit caruia Moscova a intervenit in procesul electoral din toamna trecuta in Statele Unite ale Americii pentru a-l ajuta pe Trump sa castige.

Presedintele rus Vladimir Putin a dat ordinul pentru eforturile de a-l ajuta pe republicanul Donald Trump sa castige alegerile prezidentiale din SUA, prin discreditarea democratei Hillary Clinton, au anuntat agentiile americane de informatii, intr-un raport dat publicitatii vineri.

Trump a declarat vineri dupa-amiaza ca intreaga campanie din jurul presupuselor atacuri cibernetice lansate in perioada electorala de Moscova nu reprezinta altceva decat o “vanatoare de vrajitoare” orchestrata de adversarii sai politici de la Washington. Miliardarul republican a explicat ca cei care au lansat aceste acuzatii impotriva hackerilor rusi sunt doar rusinati ca au pierdut alegerile prezidentiale

S-ar putea să fi greșit atunci când am spus că Teodor Meleșcanu este o proastă alegere la Externe, întrucât ar fi omul unor timpuri de retragere și indecizie. Chiar dacă viziunea sa asupra lumii de azi nu ne este cu adevărat cunoscută (e și vina presei care l-a ignorat), Teodor Meleșcanu ar putea fi tocmai omul cel mai potrivit pentru starea de descurajare și dezorientare totală în care se găsește diplomația românească. Adică omul care să imagineze un limbaj numai potrivit, prin echivocul său conciliant, pentru această situație de dezorientare, care nu se datorează unor persoane sau partide, ci ține de întreaga evoluție a țării în ultimele decenii. Niciodată, parcă, de la admiterea în NATO si UE nu ne-am găsit într-o încurcătura mai mare, în ciuda faptului, desigur, că ea nu are dramatismul altor timpuri și că nu există pericole propriu-zise iminente. Și totuși.

În ultimul deceniu, România a urmat politica dictată de americani în mai toate privințele, aruncând în aer toate proiectele energetice propuse de Rusia, asociindu-se cu americanii pe diferite câmpuri de luptă, sfidând Europa occidentală în perioada administrației Bush și apoi răsuflând ușurată când președintele Obama a readus concordia în relația cu Germania și Franța. Diplomația română se simțea eliberată de povara și stresul de a evolua între cei doi poli de putere și influență, regăsindu-se mai calmă într-un Occident ”reunificat” după sciziunea provocată de războiul împotriva Irakului. Desigur, reununțând la anumite excese de zel pro-american (susținerea integrării în NATO a Ukrainei și Georgiei și militarizarea Mării Negre) și acomodându-se cu politica mai conciliantă a Germaniei în vecinătatea estică, diplomația românească a reușit să se instaleze în câteva ”certitudini”, care i-au conferit ceva mai multă siguranță de sine și coerență.

Instalarea Scutului antirachetă a fost momentul de vârf al acestei ”direcții pro-Vest”, cum se spune în termeni de cod, care părea că statornicește, pentru multă vreme de aici înainte, o anumită configurație a lumii. Estimp, România și-a conservat relațiile în Orientul Apropiat (în Siria, în mod special, în ciuda războiului și a retragerii ambasadelor occidentale) și  a căutat să profite rapid de reluarea legăturilor comerciale cu Iranul, având grijă să nu pericliteze relația cu Israelul. Tentativele anterioare ale guvernului Ponta de a ieși din acest decor forțând o deschidere comercială către China au fost privite cu intransigență de cercurile dominante pro-americane, care le-au tratat ca erezii impardonabile. În linii mari, prin reinstalarea lui Traian Băsescu, după referendumul de demitere, linia ”ortodoxă” pro-americană și anti-rusă refăcuse fisura, păstrând orientarea ”pro-Vest” nemodificată.

Astăzi însă problema nu mai este nesiguranța loialităților interne, ci chiar cursul mare al lumii, care și-a schimbat subit orientarea. Sau, cum spunea pe un ton de calmă decepție cancelarul Angela Merkel în cadrul unei reuniuni recente a CDU: ”Lumea s-a întors, parcă, cu capul în jos” (Der Spiegel). Posibilitatea care prinde contur, a unei înțelegeri ruso-americane, și rolul incert pe care l-ar avea Germania în acest nou context, crează o mare dilemă pentru diplomația de la București, care se vede brusc desprinsă din certitudinile sale. În Franța, este foarte probabil ca alegerile să fie câștigate anul viitor de candidatul Republicanilor, François Fillon, un politician care nu a ascuns că dorește o apropiere de Rusia și în plus că aspiră să facă din Franța în următorii 10 ani cea mai mare putere europeană. O provocare vădită adresată Germaniei, care a și perceput-o rapid ca atare. Paradoxal, Germania care a întreținut în ciuda ”războiului rece” din ultimii ani cele mai strânse raporturi comerciale cu Rusia și care s-a îngrijit permanent de întreținerea unui canal de comunicare politică cu Moscova, pare a fi lăsată să exprime singură sentimentul libertar anti-Putin al Occidentului în versiunea sa încă nedivizată. Angela Merkel a fost prudentă, dar rece și circumspectă în relația cu viitorul președinte Donald Trump, ceea ce nu ne lasă să întrevedem evoluțiile viitoare și, cu siguranță, diplomații de la București își pun aceleași întrebări. Cu alte cuvinte, vechiul peisaj, nici el cu adevărat liniștitor, dar care sugera că se va fixa într-o imagine stabilă pentru o perioadă mai lungă de timp, a fost total bulversat.

În aceste împrejurări, diplomația românească se găsește într-o situație de nesiguranță pe care nu a mai trăit-o demult. Dar cel mai grav este că pro-americanismul bine implantat și păzit cu mare vigilență de serviciile secrete (CIA, direct sau prin mijlocirea SRI pare a fi avut un rol mai mare de cât se bănuia în toate afacerile politice interne românești), trece el însuși printr-o mare derută. În definitiv, ce înseamnă pro-americanism, dacă el va exclude adversitatea fățișă față de Rusia? Sau, și mai grav, dacă noua administrație americană va îngheța capabilitățile militare din România? În plus, toate minoritățile libertare și anti-ortodoxe care exultau de stilul și orientarea prezenței americane vor tinde la rândul lor să-și retragă sentimentele și să devină mai circumspecte dacă Donald Trump va lăsa să iradieze conservatorismul pe care îl sugerează. Ce va mai însemna atunci pro-americanismul de până acum? Și cum se va împăca el cu cealaltă putere semnificativă, Germania, care ține să fie prezentă, exercitând o supraveghere atentă a economiei românești? Prin urmare pro-americanismul însuși nu va mai fi pe de-a-ntregul ce a fost, trecând la rându-i printr-un proces de reformulare.

După toate aparențele, dacă luăm în considerare absența oricăror luări de poziție la nivel înalt și tăcerea absolută și, de fapt, incompetentă a Președintelui (a trimis, ce-i drept, o telegramă de felicitare președintelui ales, Donald Trump), diplomația românească e complet dezorientată și așteaptă, în prealabil, ca marile puteri să intre în dialog și să ofere o indicație cu privire la noua configurație a lumii. Iată motivul pentru care, în ciuda a ceea ce am spus, Teodor Meleșcanu pare a fi o soluție potrivită. Nu este însă o laudă, ci doar un fel de a spune că uneori instinctul colectiv își găsește soluții pe potriva firii și înclinațiilor sale.

Desigur, oricine are dreptul să adere la o filosofie sau alta. Când însă persoana care și-a ales o filosofie îi atacă pe cei care nu o împărtășesc, suntem datori să vedem despre ce este vorba. Este cazul lui George Soros. Miliardarul a publicat de curând un articol, în Project Syndicate (1 ianuarie 2017), în care își propune să apere „societatea deschisă“ atacând mulți – de la Donald Trump, Vladimir Putin, diverși lideri europeni la numeroși fără nume. George Soros invocă de la început ascendența sa în filosofia lui Karl Popper și face distincții cu pretenții.

Cei vizați nominal – președintele ales al SUA și președintele Rusiei – nu au ocolit prilejul de a respinge sorosismul, deja cu ani în urmă, și, probabil, vor reacționa, într-un fel sau altul și acum. Cât despre ascendența într-o filosofie, nimeni nu este împiedicat să o revendice cum poate.

Distincțiile lui George Soros sunt însă îndoielnice, iar asumpția după care optica sa constituie singura apărare a societății deschise este fără acoperire. Din acestea pleacă și erorile sale, între timp răspândite sub numele de sorosism în diferite țări, pe care mulți le-au semnalat. De aici izvorăsc evaluările greșite ale lui George Soros.

Să ne oprim mai întâi asupra distincției hotărâtoare. „Am împărțit regimurile – scrie George Soros în articolul menționat – în două categorii: cele în care poporul își alege liderii, care ar trebui să aibă grijă de interesele electoratului, și cele în care liderii își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese. Sub influența lui Popper, am numit prima categorie «societate deschisă» și pe cea de-a doua «societate închis㻓. Nu este cazul să examinăm aici ce a scris Karl Popper. Este de observat însă că „lideri care își manipulează electoratul pentru a-și urmări propriile interese“ sunt și în prima clasă de regimuri, pe care George Soros le numește „deschise“ și le agreează, nu numai în cele din a doua clasă, pe care le incriminează.

George Soros însuși este forțat de realități să admită că democrația actuală are nu numai atuuri, ci și neajunsuri. El le pune cu simplism în seama faptului că anumiți „lideri aleși nu s-au ridicat la înălțimea așteptărilor“. George Soros nu ia în seamă faptul că asemenea lideri s-au repetat de multe ori, în societăți de orice fel, închise sau deschise. Este, așadar, de neocolit observația că însăși democrația, așa cum o înțelege George Soros, are probleme și că democrația nu se lasă redusă la accepțiunea pe care el o îmbrățișează. De aceea, cine nu este de acord cu democrația pe care și-o imaginează George Soros și pe care cei aleși o trădează, nu înseamnă nicidecum că este adversarul democrației și al „societății deschise“, cum pretinde acesta fără vreun suport.

A apăra ceea ce tradiția culturală a numit societatea deschisă este mai mult decât datoria oricărui om rațional. O societate deschisă este condiție a vieții demnă de om. Nu există însă niciun monopol al vreunei filosofii sau optici asupra societății deschise. Un astfel de monopol ar contrazice, de altfel, „deschiderea“ însăși. Termenul este de fapt al lui Henri Bergson. Dar, chiar luându-l în accepția popperiană, „societatea deschisă“ nu este apărată doar de Karl Popper și de optici de genul celei create de George Soros.

Optica ce pretinde astăzi monopolul „societății deschise“ – sorosismul, așadar – nu ia în seamă faptul că „societatea deschisă“, în virtutea unei istorii ce trebuie încă lămurită, a devenit, la rândul ei, opacă la diversitatea abordărilor. Se observă bine și la noi, și astăzi, că sorosismul își asumă că doar unii sunt cetățeni demni să fie ascultați. Exponenții săi îi acceptă doar pe cei care le împărtășesc chestionabilele lor distincții. Sorosismul este acea optică asupra societății care își închipuie că istoria s-a sfârșit și că anumiți inși dețin adevărul, orice ar spune ceilalți și oricare ar fi relația cu realitatea. În asemenea întruchipări, sorosismul subminează vizibil pluralismul și, cu aceasta, democrația.

Observăm și pe meleagurile noastre inși care socotesc justiție numai ceea ce generează organizările judiciare conduse de ei, sau acceptă că democrația a triumfat doar atunci când câștigă asociații lor, sau speră să facă carieră reprezentând o optică din afară, sau toate la un loc. Adepții sorosismului depreciază alte abordări după o funestă „corectitudine politică (political correctness)“, ce se deosebește de cea de odinioară doar după culoare. Norocul este că, măcar din când în când, procesele electorale reafirmă pluralismul, cum s-a văzut nu de mult în SUA și, la alte proporții, la noi, și, cu aceasta, normalitatea vieții.

Nu stăruim asupra erorilor de evaluare istorică ale lui George Soros, ele fiind la fiecare pas izbitoare. De pildă, la un moment dat, acesta scrie că „ascensiunea mișcărilor anti-UE au împiedicat și mai mult funcționarea instituțiilor UE. Aceste forțe ale dezintegrării au primit un avânt mare în 2016, de la Brexit, de la alegerea lui Donald Trump și, apoi, de la respingerea prin referendum a reformelor constituționale din Italia“. De ajuns să punem doar o întrebare: nu cumva George Soros, tributar unor distincții îndoielnice, încurcă efectele și cauzele? În fapt, dacă cineva rămâne onest, atunci nu poate să nu spună, împreună cu cei mai calificați analiști și cu milioanele de cetățeni care votează, că soluțiile nepregătite, stagnarea birocratică și lipsa de orizont a autorităților Uniunii Europene au alimentat aceste mișcări, înainte de orice altceva.

Dacă George Soros pune pe umerii filosofiei lui Karl Popper originea vederilor sale, atunci trebuie spus că celebrul filosof a gândit, într-adevăr, o filosofie care să împiedice autoritarismul și dictaturile. El a apărat „societatea deschisă“, iar acesta este un merit istoric. Karl Popper nu a dat însă mijloacele pentru a apăra „deschiderea“ acestei societăți de orice demon ce poate apărea, inclusiv din sânul ei. El a oferit mijloacele intelectuale ale demantelării autoritarismului, dar nu a dat și mijloacele apărării „deschiderii“. Chiar cei care au conceput tranzițiile de la autoritarism la democrație (O’Donnell, Schmitter) au arătat din timp că cine folosește mijloacele demantelării autoritarismului pentru a democratiza ajunge să împiedice tocmai democratizarea. De aceea, dacă este vorba de replici filosofice, atunci este de amintit că Adorno, poate într-o argumentație prea complicată, a avut dreptate când i-a obiectat lui Karl Popper că din „libertatea pe care și-o ia, de a alege sistemul de coordonate, se ajunge la falsificarea obiectului“, căci despre ceea ce trăiește fiecare cetățean al unui stat modern se poate spune incomparabil mai mult decât permite acel sistem. Altfel spus, de dragul unor distincții discutabile, Karl Popper nu mai atinge ținta apărării necondiționate a „deschiderii“ societății. În orice caz, George Soros supralicită filosofia lui Karl Popper dincolo de sensul acesteia și face eroarea de a o socoti soluție pentru orice.


Categorii

1. ȘTIRI, Razboiul impotriva Romaniei, Rusia, SUA versus Rusia, Ucraina, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “NOUA ORDINE MONDIALA IN ERA TRUMP/ PRO-AMERICANISMUL MANUFACTURAT DE CIA-SRI IN CRIZA. Structurile de putere din România, COMPLET DEZORIENTATE in fata agendei de politica externa a noii adminitratii americane? POSIBILITATEA UNEI NOI YALTE SI A DESTRAMARII UE – scenarii extreme sau procese deja declansate?/ DE CE ESTE SOROSISMUL O IDEOLOGIE ANTIDEMOCRATA

  1. PIna la urma foarte multe depind de cum va sti Trump sa epureze, FINALLY, sistemul de “securitate” interna a US si de cum va sti sa placheze asociatia bilionarilor gloablisti gen Soros Bill Gates, etc.

    E bine, este foarte bine ca s-a inceput o reactie in lant a fortelor pro-nationale in diverse tari, inclusiv la noi.

    In rest, daca Trump reuseste sa curete sistemul american de toate lipitorile nenorocite care au parazitat tara asta de aproape o suta de ani incoace… atunci majoritatea scenariilor n-au cum sa fie decit pozitive, o mare usurare mondiala. Nu-mi vine sa cred ca spun asta…..

    Dezmembrarea UE n-are cum sa fie decit o veste buna; asta va insemna relaxare fiscala si mai ales relaxarea masurilor neo-liberale de restringere a statului din economie si de colapsare a sistemului social si a statului social. FMI-ul, Banca Mondiala si alte organizatii de promovare a globalismului si distrugere a statului national isi vor pierde din influenta.

    Sigur, nu stim ce se va intimpla cu marile corporatii – cum vor reactiona.

    Problema este ca prapaditzii astia care s-au autodenumit “elite” nu vor renunta la putere fara o lupta acerba…. totusi agenda lor satanista a primit o opozitie clara din partea majoritatii (chiar daca micsorata) care inca mai adera la norme morale, care inca mai are un elementar bun-simt. Deci n-o fi dracu’ asa de negru…. totusi?!

  2. Asa mai Marga…spune-i unde greseste mentorului tau.Poate se redreseaza…mai stii?

  3. @petra
    Dezmembrarea UE ar fi un dezastru la fel de mare cum ar fi fost si continuarea actualei situatii, adica vasalitatea fata de SUA, prin coruperea de catre SUA a guvernelor, oficialilor UE, infiltrarea de agenti si cozi de topor. Dupa ce SUA au pierdut controlul Europei ca intreg, trec la planul “B”(sa vedem daca Trump va continua politica fostilor), adica exact incercarea de dezmembrare a Europei, caci pentru SUA prioritatea a fost mereu sabotarea sistematica a constructiei europene, pentru a impiedica Europa de a deveni un pol de putere care sa-i amenite hegemonia. Europa divizata poate fi astfel controlata la bucata, parti putand fi date la schimb, in vederea reglarii zonelor de influenta, in cazul asta cu Rusia. Asa ca, pentru Romania ar fi o catastrofa absoluta dezmembrarea UE.
    E o sansa nesperata acum pentru UE, ca sa se reformeze si sa revina la proiectul unei uniuni de state in care fiecare sa fie respectat asa cum trebuie, unica posibilitate pentru o Europa unita dar si pe picioarele ei, care sa poata face fata provocarilor lumii multipolare care sta sa se nasca.

  4. @ petra,
    dracu e chiar mai negru de cat crede omul, mai ales atunci cand se arata a fi de lumina.
    @ logos,
    niciodata UE nu va fi o unine puternica,fiind creata din petice,gen ”racul ,broasca si o stiuca”.Autsaidarii tot aut vor fi.DOAMNE AJUTA!

  5. @czc

    E o decizie ok de fapt, titlul hotnews e tendentios. E aceeasi chestie ca in affaire de foulard, ideea de baza nu e conflictul dintre libertatea religioasă si educatia laică, ci adaptarea minorităților la cultura țării gazdă – exact ce refuza musulmanii sa faca, desi, la ei acasa pretind asta in mod neechivoc si radical. Dacă citesti atent li s au oferit alternative de catre scoala respectiva – purtarea costumului de baie special, înot separat de băieți- dar ei au refuzat. Si atunci e absolut firesc ca scoala sa isi mentina tradiția si exigentele. Hotnews insa a prezentat o in staniolul lor obisnuit, manipulativ.

    @Petra

    Eu iti dau dreptate. Deja imi pare ca se respira alt aer fata de imbacseala sufocantă a ultimului deceniu, ale carei dimensiuni parca acum incepem sa le realizam cu adevarat. Da, si eu ma indoiesc ca nu vor apărea represaliile – ele deja exista si maraiturile lor înfuriate ne huruie in timpane in fundal – dar ma indoiesc ca vor rezista. Problema e ce va atrage prăbusirea asta si ce vom fi capabili cu toții sa punem in loc. Raman la impresia ca e o fereastra de oportunitate care nu tr ratată pt a numi răul ‘rau’ si binele ‘bine’. Au zăpăcit si asa pe atat de multi…. Asta face de fapt Trup in maniera lui directa si incisiva si de aia ii enerv atat pe unii si le reda suflul pierdut altora.

  6. Din pacate, decizia nu e ok. Daca ne uitam la decizia Curtii (http://hudoc.echr.coe.int/eng#{%22languageisocode%22:[%22FRE%22],%22appno%22:[%2229086/12%22],%22documentcollectionid2%22:[%22CHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001-170346%22]}), vom gasi , printre altele:
    “Dans cet exercice, elle gardera à l’esprit que les États jouissent d’une marge d’appréciation considérable s’agissant des questions relatives aux rapports entre l’État et les religions et à la signification à donner à la religion dans la société, et ce d’autant plus lorsque ces questions se posent dans le domaine de l’éducation et de l’instruction publique. Si les États doivent diffuser les informations et connaissances figurant dans les programmes scolaires de manière objective, critique et pluraliste, en s’abstenant de poursuivre tout but d’endoctrinement, ils sont néanmoins libres d’aménager ces programmes selon leurs besoins et traditions. Certes, il incombe en priorité aux parents d’assurer l’éducation de leurs enfants, mais ils ne peuvent, en s’appuyant sur la Convention, exiger de l’État qu’il offre un enseignement donné ou qu’il organise les cours d’une certaine manière.”
    precum si:
    “en faisant primer l’obligation pour les enfants de suivre intégralement la scolarité et la réussite de leur intégration sur l’intérêt privé des requérants de voir leurs filles dispensées des cours de natation mixtes pour des raisons religieuses, les autorités internes n’ont pas outrepassé la marge d’appréciation considérable dont elles jouissaient dans la présente affaire, qui porte sur l’instruction obligatoire”
    Pe viitor, va fi mai usor de facut pasul catre, de exemplu, obligativitatea educatiei sexuale in scoli, organizata asa cum crede statul de cuviinta – va fi suficient sa inlocuim in decizia actuala “cursuri mixte de natatie” cu “cursuri de educatie sexuala”.

  7. Da diplomatia noastra de lingai e in deruta. Ei nici nu isi dau seama ca nu reprezinta poporul, ci pe cei care le dicteaza ce sa faca poporului.
    Am gasit un articol foarte interesant si e bine sa fie cunoscut. Mai putin cunoscuta e reactia oficialilor nostrii la indemnul unor republicani de a accepta si incuraja ideea de referendum pentru familie, autorii incurajand familia traditionala.

    http://www.ziaristionline.ro/2016/12/19/membri-ai-congresului-sua-din-partidul-lui-donald-trump-ii-solicita-oficial-presedintelui-romaniei-sa-faciliteze-cat-mai-rapid-referendumul-coalitiei-pentru-familie-si-constitutie/

    Titlul m-a impresionat ca sa nu zic mai mult. Incerc iarasi bucuria de fi castigat Trump si nu vrajitoarea. Diferenta este uriasa, iar pe noi ar trebui sa ne intereseze cum este sustinuta normalitatea.
    Avem o experienta trista cu acel obama anticrestin, homosexual, poate cel mai malefic produs de peste ocean. In Apocalipsa se vorbeste de cele zece coarne ale fiarei care reprezinta zece imparati si este posibil ca unul ca asta sa fie unul din acestea poate al zecelea. La cat rau a facut esti tentat sa crezi ca este asa. A sustinut un intreg sistem de promovare a raului, vrand sa schimbe ceea ce omul a inteles ca trebuie sa faca pentru a indeplini voia lui Dumnezeu. Si isterica facea la fel si chiar mai rau, daca venea ea era cea mai mare nenorocire mondiala dand apa la moara, tuturor organizatiilor anti viata. Poate urmareste cineva titlul de mai sus.

  8. Pingback: Vom asista din nou la ”salvarea” democratiei si a ”statului de drept” de popor? OPINII DESPRE (R)EVOLUTIILE PRO-SISTEM DIN SUA SI ROMÂNIA | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: PUTIN LA BUDAPESTA. URMEAZA TRUMP. România, prea ocupata sa salveze Binomul Securitatii ca sa mai conteze in ecuatia geopolitica | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: SUA VERSUS RUSIA. De la Putin democratul la Putin demonizatul. VA (MAI) REUSI ADMINISTRATIA TRUMP DESTINDEREA RELATIILOR CU KREMLINUL? Cu istoricul Stephen F. Cohen despre politica externa americana | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: AMERICA KGB. O "societate secreta" din FBI ar fi conspirat impotriva lui TRUMP. Miscarea #REZISTANCE si STATUL PARALEL american/ GEORGE SOROS intr-un discurs care acopera perfect definitia LUPULUI IN BLANA DE OAIE: critici dure la adresa GIGANTI
  12. O “predictie” a lui Lyndon LaRouche din octombrie 2009 indica formarea unui nou sistem bancar global, din care sa fie scoase Anglia si UE, condus pe baza unui acord intre SUA, China, Rusia si India. Saptamana trecuta ne-a spus ca lumea intra intr-o “noua paradigma”, iar oligarhia britanica si geopolitica sunt aproape de sfarsit.

    In October 2009, speaking at the Dialogue of Civilizations Forum on the Island of Rhodes, Lyndon LaRouche developed the concept that an agreement among four leading powers — the U.S., China, Russia and India — can form the basis for creating a new global credit system.
    In the last years, under the direction of China’s President Xi Jinping, that potential began to take concrete shape. With the election in 2016 of Donald Trump as President, in large part due to his rejection of the policies of war and financial speculation of his predecessors, it appeared that he was prepared to take steps to move the U.S. to join this agreement.
    Helga Zepp LaRouche has said that the only thing which can stop this Four Power dynamic, which has been gaining momentum around China’s leadership, with the Belt and Road Initiative, is war. The war drive from Britain must be defeated!
    https://www.youtube.com/watch?v=2WQLxi0gNnc

    “Bridging the Unbridgeable Gaps” and the end of Geopolitics
    EIR’s Michael Billington details how geopolitics and British oligarchy are about to go extinct as the world enters a New Paradigm dominated by ideas fought for by decades by Lyndon LaRouche and his collaborators. In Asia “65 years of created division is about to be overcome,” where the British-manipulated “cockpit for war” on the Korean peninsula is about to come to an end.
    https://larouchepac.com/20180529/bridging-unbridgeable-gaps-and-end-geopolitics

  13. Pingback: OBLIGATIVITATEA GRADINITEI - UN EXPERIMENT SOCIAL anti-familie/ Presiuni pentru programe agresive despre homosexualitate si sex in unele gradinite din SUA/ FIII SI FIICELE LUI SOROS in România - o analiză AFR
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare