OMUL INTRE TICALOSIRE SI DEMNITATEA ASCUNSA (Stiri si recomandari religioase si pe tema familiei 10-11 MAI 2010)

11-05-2010 8 minute Sublinieri

  • Impantokratoros:

Lectura apostolică din Duminica Orbului

(…) Cu adevărat, atunci când luăm aminte la lucrul acesta, ajungem inevitabil la concluzia că ispita – demon a banului este mai puternică decât legiuni întregi de demoni... „Profitabilul Hermes” este întotdeauna gata să-i înarmeze pe adoratorii lui cu cele mai puternice arme – a urii şi a calomniei – doar să nu piardă „libaţiile şi jertfele”, pe care victimele lui neghioabe i le oferă.

Să nu creadă cineva că aşa era atunci sau că aşa se întâmplă întotdeauna. Aşa se întâmpla odată, dar, din nefericire, astăzi mai ales se întâmplă din ce în ce mai mult. E suficient ca omul să fie realist şi să vadă realitatea în dimensiunea ei corectă.

Vânarea banului distruge nu doar persoane şi familii, ci şi societăţi şi popoare întregi. Iar situaţia de astăzi din Grecia şi, în general, din Europa (ca să ne limităm doar la „continentul civilizat”) ce altceva demonstrează, iubiţii mei, dacă nu faptul că gloata altor demoni, care provin din bezna şi „diferitele loje” ale iadului, se coalizează în a oferi libaţiuni oribilului mamona, fiind indiferentă cu totul la demnitatea persoanei umane.

Desigur, Marele Apostol al neamurilor a certat duhul de temut şi fata a fost eliberată de sub stăpânirea diavolului. Problema noastră astăzi este să avem dispoziţia de a ne împotrivi tuturor acestor înşelăciuni, care ticăloşesc şi sărăcesc nu numai „copilele” moderne, ci şi, în general, tineretul nostru. Într-adevăr, dispunem de această putere şi de această viaţă sufletească sau am căzut în ispita şi mai mare a struţo-cămilei, crezând că atunci când nu privim în ochi problema, atunci încetează să mai existe?

Dacă nu întreaga societate, pentru că asta este exclus, cel puţin noi, credincioşii creştini, să dojenim „duhul pitonicesc” social care întristează, umileşte şi ticăloşeşte pe cei mici şi pe cei mari sau oare blestematul compromis, cu tot ce implică el, ne-a făcut să „cazăm împreună”, „avântul apostolic” şi „paralizia social-religioasă”?!

Lucrurile arată mai degrabă că duhul aşa-zisului sincretism religios, în toate manifestările lui, tinde să dezamorseze curajul ecleziastic şi că modul new-age-istic de viaţă pe care îl trăim, a supus numaidecât structurile sociale interne şi, din păcate, şi persoane în adâncul pitonicesc…

Desigur, singurul lucru care nu poate să câştige teren este deznădăjduirea sau decepţia. Niciodată partizanii „calului alb” din Apocalipsă nu vor permite ca „visul” să se strivească sub greutatea pesimismului.

Cine este fericit?

(…) Iubiţii mei, daţi-mi ochi duhovniceşti, ochi cum au avut sfinţii, ochii Sfintei Varvara, ai Sfântului Nicolae, ochi binecuvântaţi pe care i-au avut oamenii din vremurile de demult. Pentru că ochii oamenilor de astăzi au devenit ochi diabolici.Dumnezeu nu ţi-a dat ochii ca să-i pironeşti pe ecrane cu cele ruşinoase, iar seara să ai iadul în tine. Ţi i-a dat cu un mare scop: ca să vezi făpturile Lui şi să-L slăveşti, să vezi icoanele în biserică şi să te închini lor, să-i vezi pe sfinţii îngeri. Nu este o poveste religia noastră. Dacă întrebaţi generaţia în vârstă, aceia vedeau sfinţi. Acum?…

Ce vom vedea în cealaltă lume! În faţa acelor frumuseţi cât de ticăloase sunt priveliştile acestei lumi! Atunci vom vedea că a meritat să ne lipsim de aceste privelişti ticăloase, ca să ne desfătăm de acelea. Vei zice: Mai degrabă să fi fost orb pe pământ, să nu fi avut ochi…

Ortodoxia va salva Georgia!

Mitropolitul Antonie de Suroj – Cuvânt la Duminica Orbului din naştere

Alt cuvânt al Mitropolitului Antonie la Duminica Orbului

Întâlnim oameni şi îi vedem cu ochii noştri, dar rareori se întâmplă ca în afară de forma exterioară, de trăsături sau veşminte să mai vedem şi altceva ,- cât de des se întâmplă să vedem ceva din adâncul persoanei din faţa noastră? Cât de des ne uităm în adâncul ochilor unei persoane şi ne adâncim în înţelegerea sa? Suntem înconjuraţi de oameni şi fiecare persoană este unică pentru Dumnezeu, dar sunt oamenii unici şi pentru noi? Nu sunt oameni care ne înconjoară doar ca «oameni», care au nume, prenume, porecle, pe care îi recunoaştem după înfăţişarea exterioară, dar pe care nu-i ştim deloc pe dinlăuntru?

Aceasta este condiţia noastră: suntem orbi, suntem surzi, suntem insensibili la lumea exterioară şi totuşi, suntem chemaţi să citim înţelesurile ascunse. Când întâlnim o persoană, ar trebui să ne apropiem de ea ca de o taină, care ni se descoperă numai printr-o comuniune profundă, intrând într-o relaţie, poate lipsită de cuvinte, poate în cuvinte, dar atât de adâncă încât să ne putem cunoaşte nu chiar cum ne cunoaşte Dumnezeu, dar în lumina lui Dumnezeu care ne luminează pe fiecare. Şi mai mult de atât: noi putem face, fiecare în limita puterilor sale, a darurilor sale, ceea ce a făcut Hristos: a operat ochii orbului. Ce a văzut acesta? Primul lucru pe care l-a văzut a fost faţa Fiului întrupat al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, a văzut dragostea întrupată. Când ochii săi au întâlnit ochii lui Hristos, a întâlnit mila lui Dumnezeu, tandreţea lui Dumnezeu, preocuparea lui Dumnezeu şi înţelegerea Lui. În acelaşi mod pot începe să vadă atâţia oameni, dacă, întâlnindu-ne pe noi, vor întâlni oameni în ai căror ochi văd strălucind dragostea gravă, responsabilă, o dragoste care nu este sentimentală, ci clarvăzătoare, o dragoste care vede şi înţelege.

Ridicarea minţii la gândirea Cuvântului Întrupat (Sfântul Nicodim Aghioritul – Războiul nevăzut, XXII: Lucrurile sensibile sunt mijloace şi unelte de corectare a simţurilor dacă trecem de la ele la meditarea Cuvântului Întrupat şi la tainele vieţii şi Patimii Lui).

Sfantul Nicolae Velimirovici despre sinucidere

Crestinism si Yoga – Pr. Ioan Filaret

Ce esti tu ba … vreun “pocait”?

“Fenomenul OZN” şi încrederea în progesul nelimitat al ştiintei într-un univers golit de Taina lui Hristos

Despre Sfântul Cuvios Alexis Toth

  • Calin Vasile Dragan:

Minunile sfinților Rafail, Nicolae și Irina

11 Mai – Părintele Dionisie Ignat de la Colciu

11 Mai – Sf. Chiril și Metodie, apostolii slavilor

Șeful crestin

Activismul judecatoresc nu putea sa fie mai agresiv decat in cazul lui Gary McFarlane caruia i s-a refuzat permisiunea sa fie audiat in privinta concedierii sale, la Curtea de Apel. McFarlane a fost dat afara din slujba sa de consiliere pe probleme maritale deoarece constiinta sa de crestin nu ii permitea sa asigure terapie sexuala pentru cuplurile de homosexuali. Cazul a fost indeajuns de semnificativ pentru a-l determina pe lordul Carey, fostul arhiepiscop de Canterbury, sa isi exprime ingrijorarea cu privire la numarul crescand al deciziilor anti-crestine date de justitia engleza. Astfel, seful Curtii de Apel a facut o serie de afirmatii care constituie motive de ingrijorare pentru publicul larg. Prima este interpretarea sa asupra naturii si caracterului legii englezesti. Dansul a afirmat ca a proteja o anume religie mai mult decat pe oricare alta “indiferent de durata traditiei, sau de bogatia culturala, e neprincipial”. In ce masura este oare acest punct de vedere compatibil cu juramantul de incoronare al Reginei, cu actul de consolidare (al monarhiei protestante, n.tr.) si cu actul de fondare al Bisericii Angliei? Seful nostru de stat este instalat in functie prin mirungere de catre arhiepiscop: tara noastra este crestina din punct de vedere constitutional. Actul de consolidare este asemanator unei constitutii scrise, de aceea catolicii care cunosc subiectul si care totusi au obiectii impotriva discriminarilor continute in act, au grija sa ceara amendamente si nu schimbari ale legii (care ar echivala cu crearea unei gauri negre in constitutia britanica). “In ochii oricui inafara de practicant, credinta religioasa e subiectiva si nu poate fi dovedita” a afirmat seful Curtii de Apel. A mai afirmat ca acordarea protectiei legale unei pozitii care se bazeaza numai pe argumente religioase nu poate fi justificata deoarece “credinta e irationala, preferand subiectivul, obiectivului. Este totodata generatoare de diviziuni, capricioasa, arbitrara”. De unde vine doctrina asta? Si de cand e “generator de diviziune”, expresie “corecta politic”, un criteriu legitim pentru luarea deciziilor judecatoresti, decizii care prin natura lor sunt “generatoare de diviziuni”? Cum este posibil sa li se refuze protectia legii unor cetateni numai pentru ca sunt influentati de “credinte subiective” (cum e de fapt 100% din populatie)? Afirmatia “sunt homosexual” este si ea subiectiva, din moment ce homosexualii au, in aceasta privinta, aceeasi psihologie ca si oricine altcineva. Cu toate astea seful Curtii de Apel afirma ca acordarea de protectie pe baza credintei religioase “ar duce la teocratie, ceea ce ar insemna de fapt autocratie”. Aceasta afirmatie e insa de-a dreptul comica prin lipsa de sens. Anglia nu a fost niciodata de-a lungul istoriei o teocratie, cu toate acestea, de mai bine de un mileniu legile tarii au acordat protectie bazata pe credinta religioasa. Mai degraba hotararile judecatoresti ca cea mai de sus ne indreapta spre o teocratie ateista–ceea ce nu e o contradictie in termeni, de vreme ce unii atei cer recunoasterea dreptului lor la necredinta ca pe o religie. Rationamentele excentrice (vezi seful Curtii de Apel) ignora insa probleme mai ample. Aici nu e vorba numai de crestinatate sau de religie, aici e vorba de constiinta. Ne intrebam de ce s-a refuzat audierea cazului de catre Curtea de Apel din moment ce se stie ca atunci cind se ajunge la controverse legale in probleme de principiu, acestea trebuie audiate la toate nivelurile judecatoresti. Orice societate civilizata respecta constiinta cetateanului. In timp de razboi nu ii impuscam pe cei care refuza sa lupte pt ca au obiectii pe motive de constiinta, si care pot fi chiar atei, ci le conferim sarcini in sectorul ne-combatant al frontului. Motivul pentru care lordul Carey a luat atitudine a fost ingrijorarea sa cu privire la proliferarea deciziilor judecatoresti anti-crestine, cel mai recent fiind cazul lui Lilian Ladele, ofiter de stare civila, care a fost data afara pentru ca a refuzat sa incheie parteneriate civile intre parteneri homosexuali. Consecinta acestei persecutii e ca tot mai multi crestini sunt dati afara din sectorul public si chiar si din cel privat daca de exemplu poarta un crucifix sau isi marturisesc credinta in moduri similare. Daca laburistii sau liberal-democratii iau puterea, “cruciada” anti-crestina va continua. David Cameron i-a mobilizat deja pe Tories in vederea extinderii “drepturilor homosexualilor”. Ati observat un lucru? Deciziile in cazurile Ladele si McFarlane au fost decizii date in favoarea drepturilor homosexualilor. Conform statisticilor homosexualii barbati reprezinta 2,6% din populatie. Este de dorit sau este normal sa treci in afara legii un segment mult mai larg al societatii pentru a amplifica continuu drepturile unei minoritati? Oare de ce numai crestinii sunt lipsiti de drepturi? Ce se va intampla cand agenda corectitudinii politice va intra in coliziune cu Islamul?

***

Buletinul informativ al Aliantei Familiilor din Romania

Marsul pentru Normalitate 2010. Marsul pentru Normalitate, pentru valorile familiei, va fi organizat anul acesta de AFR si va avea loc in data de 21 mai, in Bucuresti, cu punct de pornire biserica Kretzulescu, de la ora 17.30. Prin aceasta manifestatie, AFR doreste sa reafirme valorile familiei si sa transmita un mesaj politicienilor, in contextul procesului actual de revizuire a Constitutie. Pe 22 mai vor fi organizate marsuri similare si in alte orase din tara. Sunt invitati si asteptati sa participe toti cei ce cred in familia naturala, formata dintr-un barbat si o femeie. Vom reveni cu amanunte.

Basarabenii vor Religia inapoi in scoala. Dupa ce au protestat si au obtinut anularea unei manifestatii homosexuale in Chisinau, basarabenii ies din nou in strada. In cel mai mare miting organizat dupa tulburarile din aprilie 2009, care au condus la caderea guvernului comunist, 15.000 de basarabeni solicita acum reintroducerea Religiei ca materia scolara (articol).

Demografie. Va prezentam un articol din Business Insider care argumenteaza, destul de convingator, ca actuala criza economica din Grecia a fost cauzata de criza demografica care caracterizeaza Grecia. Aceasta perspectiva ameninta si Romania si, de altfel, intreaga UE. Cu toate acestea, avortul e in continuare promovat cu agresivitate la nivel unional, ca un “drept” pare-se inalienabil (articol).

Nu exista “familii alternative”. De multi ani, homosexualii promoveaza ideea familiilor “de facto” sau “alternative”. Pe 28 aprilie, Curtea Suprema din Irlanda a respins aceste argumente, a doua oara in mai putin de jumatate de an (articol). Anul trecut-o a facut-o in decembrie, in cazul unor lesbiene, si anul acesta in cazul unui barbat necasatorit, tata a trei copii. Tatal a cerut sa i se ingaduie sa-si aduca copiii din Marea Britanie in Irlanda ca “familie”, dar tribunalul i-a respins cererea afirmand ca, nefiind casatorit cu mama copiilor, nu are acest drept, decat dreptul de a-i vizita in Anglia. Instanta a respins, la fel de categoric, argumentul ca Tratatul de la Lisabona a legitimat familiile “de facto” sau “alternative”. O victorie pentru familie. Salutam curajul Irlandei de a-si proteja suveranitatea nationala si institutia familiei. Puteti citit aici textul deciziei judecatoresti (articol).

Indoctrinare cu homosexualitate. Poate veti fi surprinsi sa aflati ca in tarile occidentale scolile publice pomoveaza activ homosexualitatea in randul elevilor. Va prezentam un exemplu recent din SUA, unde bibliotecile liceelor sunt pline de manuale despre homosexualitate, iar titlurile sunt dezgustatoare. In Pennsylvania insa, parintii dintr-un district scolar au facut un demers comun care a condus la scoaterea acestor carti din intregul district (articol). Va rugam intrati pe link si participati si la sondajul de opinie propus de ziar. Cititorii sunt intrebati “Do you agree with the school board’s decision?” Va rugam sa votati “Yes.” Pana acum, majoritatea cititorilor au votat ca nu sunt de acord. Va amintim ca si in Romania miscarea homosexuala (reprezentata de Accept) face presiuni asupra diferitelor inspectorate judetene pentru includerea in bibliotecile liceelor sau in programa a unor manuale create de ei, in care homosexualitatea este prezentata ca normala. Din fericire, pana acuma incercarile lor au esuat. La nivel european insa, tendintele sunt insa in aceasta directie. Rezolutiile adoptate la nivel unional si in Consiliul Europei promoveaza acest lucru – eliminarea “homofobiei” prin educarea tinerilor in a nu le fi “teama” de homosexualitate. Este deci si mai usor de inteles de ce este o insulta la adresa noastra atunci cand reprezentantii R omaniei in forurile unionale voteaza pentru astfel de rezolutii sau nu se prezinta la vot pentru a le respinge.

Argentina. Saptamana trecuta, Camera Deputatilor din Parlamentul Argentinei a votat legea casatoriilor homosexuale. Presedintele Argentinei, Cristina Fernandez, a anuntat ca daca si Senatul va vota favorabil acest proiect de lege, ea va semna legea (articol).

Marea Britanie. Alegerile din Marea Britanie au produs si surprize – placute. Un candidat crestin, Nicola Blackwood, a castigat alegerile parlamentare in colegiul Oxford West care, pana acum, a fost detinut de un proeminent reprezentant al miscarii homosexuale, anti-crestine si proavort – Evan Harris (articol). Vreme de multi ani, Harris a fost, de fapt, si liderul onorific al grupului homosexual din partidul liberal democrat britanic. Comentatorii atribuie aceasta victorie mobilizarii de catre pastori si preoti a crestinilor din colegiu impotriva acestui apostol al intunericului. Efortul lor a avut succes. Blackwood a castigat cu un avantaj de doar 200 de voturi.

Lituania. Pe 8 mai a avut loc primul mars homosexual in Lituania. 400 de homosexuali lituanieni si straini (ca sa iasa mai multi la numar), parlamentari si demnitari straini au participat la parada. 1000 de protestatari si 800 de politisti au fost si ei prezenti. Saptamana trecuta un tribunal a interzis marsul pe motive de securitate, dar o curte de apel a fortat autoritatile sa permita marsul. Marsul s-a tinut in centrul orasului Vilnius (articol).

Rusia. Patriarhia Moscovei a criticat Consiliul Europei, pe buna dreptate spunem noi, pentru standardul dublu pe care il aplica libertatilor. Pe de o parte, Consiliul promoveaza libertatea de exprimare a opiniilor radicale, in mod special cele anticrestine, pe de alta parte restrange libertatea religioasa. Comentariul Patriarhiei Moscovei a fost facut ca raspuns la unele afirmatii recente ale Secretarului General al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, despre credinta religioasa ca fiind un “mit” (articol).

Persecutia crestinilor. Va informam saptamana trecuta despre un tinar crestin scotian, candidat la alegerile parlamentare britanice, care a fost exclus din partidul conservator dupa ce a afirmat ca nu este drept pentru crestini sa fie marginalizati daca critica homosexualitatea. Intre timp si in plus insa, el a fost suspendat de la scoala unde era angajat ca profesor (articol).

Demografie – China. Va recomandam un articol din Forbes Magazine care reflecta consecintele extreme ale politicii demografice chineze (articol). 300 de milioane de chinezi care au fost exterminati prin avort in ultimele decade. Dar, spun comentatorii, genocidul acesta va avea consecinte atat de extreme, incat chiar si multimilenara civilizatie chineza va putea fi desradacinata. Unul din motive este dezechilibrul crescand intre sexe si destramarea familiei ca institutie in civilizatia chineza. Actualmente, 32 de milioane de barbati chinezi nu-si gasesc sotii, pentru ca fetitele care astazi puteau sa le fie sotii au fost exterminate inca inainte de nastere.

Iubiţii mei, daţi-mi ochi duhovniceşti, ochi cum au avut sfinţii, ochii Sfintei Varvara, ai Sfântului Nicolae, ochi binecuvântaţi pe care i-au avut oamenii din vremurile de demult. Pentru că ochii oamenilor de astăzi au devenit ochi diabolici.

Dumnezeu nu ţi-a dat ochii ca să-i pironeşti pe ecrane cu cele ruşinoase, iar seara să ai iadul în tine. Ţi i-a dat cu un mare scop: ca să vezi făpturile Lui şi să-L slăveşti, să vezi icoanele în biserică şi să te închini lor, să-i vezi pe sfinţii îngeri. Nu este o poveste religia noastră. Dacă întrebaţi generaţia în vârstă, aceia vedeau sfinţi. Acum?…

Ce vom vedea în cealaltă lume! În faţa acelor frumuseţi cât de ticăloase sunt priveliştile acestei lumi! Atunci vom vedea că a meritat să ne lipsim de aceste privelişti ticăloase, ca să ne desfătăm de acelea. Vei zice: Mai degrabă să fi fost orb pe pământ, să nu fi avut ochi…

Fraţii mei! Ochii i-a creat Dumnezeu pentru cer, pentru cele mari şi înalte. Există ochii sfinţilor, ochii îngerilor, ochii Maicii Domnului, ochii lui Hristos; dar există şi ochii animalelor, ochii porcilor, ochii vulpilor, ochii lupilor şi ai fiarelor sălbatice. Alegeţi şi luaţi!

 

† Episcopul Augustin


Categorii

Pagini Ortodoxe, Parintele Cleopa Ilie, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “OMUL INTRE TICALOSIRE SI DEMNITATEA ASCUNSA (Stiri si recomandari religioase si pe tema familiei 10-11 MAI 2010)

  1. Pingback: Banii de pampersi ajung la homosexuali? Majoritatea romanilor se opune paradei exhibitioniste a homosexualilor. Va mai aloca Primaria un dispozitiv masiv de jandarmi, in ciuda crizei nationale? Alianta Familiilor protesteaza | Victor Roncea Blog
  2. Cine nu vrea sa fie fericit? Aici e cheia vietii noastre! Unii cauta fericirea in banii fara numar, altii o cauta in case, in masini si in tot felul de bunuri materiale, altii in iubiri impartasite, in casatorii … Dar toate astea trec, carii si rugina le mananca, iar oamenii sunt schimbatori in sentimentele lor. Si atunci unde gasim fericirea, o fericire care sa dureze pentru toata viata, si mai ales dincolo de aceasta viata? Vrem o fericire de tip instant, o fericire fast-food, o fericire a senzatiilor si nu una a inimii. Nu mai stim unde si cum sa cautam adevarata feicire. De ce? Pentru ca vrem fericiri imediate si castigate cu foarte putin efort, fara daruire, fara iubire, fara sacrificii si renuntari, in care in mod egoist vrem sa fim doar beneficiari, si nu si surse de fericire pentru altii. Poate si de asta Casatoria ca Taina, cheia de bolta a vietii crestine, nu mai este ceea ce era menita sa fie, cazand atat de mult in derizoriu. Ea este in mic ceea ce Dumnezeu si Biserica sunt in mare. Fericirea nu vine pur si simplu, decat poate in vremea cea fara de pacate a copilariei, ea trebuie muncita, cere un efort continuu si constant de zi cu zi, renuntari si chiar multa nefericire aici, pentru a putea sa ne bucuram mai apoi de fericirea cea adevarata si vesnica alaturi de Tatal nostru Cel ceresc. Foarte greu sa incerci sa fi fericit spunandu-ti: „tine mintea in iad si nu deznadajdui”.

    Mitropolitul Augustin de Florina, in omilia sa de la link-ul de mai sus (Cine este fericit?), spunea ca:” Va voi da o reteta si daca o veti urma veti gasi fericirea. Reteta se afla intr-un cuvant din Evanghelia pe care am ascultat-o astazi. Nu vi-l voi spune. Sunteti destepti. Va pun la un mic exercitiu duhovnicesc, ca atunci cand va veti intoarce acasa, in loc sa cititi reviste lumesti, sa cititi inca o data Evanghelia de astazi (Ioan 9, 1-38) sa gasiti acest cuvant, care constituie reteta fericirii”.
    Imi puteti spune si mie la CARE CUVANT se referea mitropolitul Augustin de Florina, ca reprezentand reteta fericirii? Eu am gasit unul. Nu vi-l voi spune nici eu, pentru ca nu stiu daca este cel corect. Vreau sa vad daca corespunde cu ceea ce descoperiti voi. Voi care credeti ca este CUVANTUL care reprezinta reteta fericirii noastre?

  3. @admin ,

    AFR nu face nici o referire la crestinism sau si mai direct la ortodoxie . Daca ar fi altfel ar fi inclus in titulatura lor ceva legat de acestea . De ce nu au facut-o ? Le-a fost teama ca vor fi asociati cu bisericosii sau habotnicii sau pocaitii sau cu mai stiu eu cine ? Le-a fost teama ca nu vor avea adepti ? Acum organizeaza un mars pentru normalitate in 21 mai ( zi de sarbatoare ortodoxa ) , anticipand parada gay-lor din 22 mai . Ce efect va avea marsul pentru normalitate daca pe retina oricui , ultima imagine va fi cea cu gay ? Mi se pare ca , fie fac lucrurile de mantuiala , fie sunt cu fundul in doua luntrii ( neoficial ) .
    In alta ordine de idei , ce ar insemna ” normalitate ” , de unde au luat ei reperele normalitatii ? De la lume ? De la traditie ? … Ciudate asociatii . Mie , unul , mi se par a fi tocmai cuiul din calcaiul nostru . Avem impresia ca ne apara pe undeva , valorile , dar de fapt toata teoria lor s-ar putea sa fie doar tangentiala fata de a noastra . Ca sa nu mai zic ca apeleaza exact la modaliatea de protest preferata de elite : marsul in strada .

    Cu siguranta nu ne reprezinta si ar trebui sa ne coalizam intr-un front crestin impotriva oricaror reprezentanti ai LGBT . Basarabia a reusit , le-a interzis marsul , pe strazile Chisinau-lui nu s-au plimbat satanistii rujati ,fardati si patachini . Noua ce ne lipseste ?

    Doamne , ajuta-ne !

  4. @fane: Ai si nu ai dreptate. AFR ar trebui sa isi asume mai clar identitatea ortodoxa, deoarece nu cred ca s-ar supara nimeni din partenerii neoprotestanti din strainatate, lupta e totusi comuna. Problema, de altfel, nu e la protestanti, ci chiar la liderii AFR – ei au o problema cu asumarea ortodoxiei, nu altcineva. Pe de alta parte, nu e potrivit sa respingem demersurile AFR pe motivul carentelor sale identitare. Atata vreme cat face treaba buna pe frontul familiei, trebuie sustinuti.

  5. @admin ,

    nu aceasta este modalitatea de a-i impiedica pe gay sa defileze pe strazi . Sau , bun , inteleg ca AFR face ceva din punct de vedere al familiei ( strict ) dar noi , crestinii , cei care citam din Sfanta Scriptura , ce facem ? Stiu ca fiecare dintre noi avem pacate si a protesta impotriva pacatelor altora inseamna sa-i judecam dar aici vorbim de pacate pentru care Tatal a pogorat foc din cer peste doua cetati . Si noi reactionam intorcand spatele ( nu in sensul gay , binenteles ) si ne facem ca ploua ? Sfantul Ioan Botezatorul a ajuns la taierea capului pentru ca protesta tot pentru pacat strigator la cer . Nu se poate sa nu facem nimic .
    Exista modalitati crestinesti de protest , totul este sa-l rugam pe Tatal sa ne ajute .

  6. @fane – Marsul pentru Normalitate s-a desfasurat anii trecuti sub organizarea mai multor asociatii, dintre care unele declarat crestin-ortodoxe, si au participat la el mai ales oameni din Biserica, au fost si preoti, s-au purtat si icoane (deci, mai mult, o procesiune). Acesta este un mod crestinesc de a protesta sau de afirmare a propriilor valori. Anul acesta singura noutate ar fi ca marsul este organizat doar de AFR (desi nu cred ca altele nu se pot asocia oficial demersului). Pentru cei care vor sa participe la actiuni publice de afirmare a ortodoxiei in contextul familiei, Marsul pentru normalitate este foarte potrivit.

  7. @admin ,

    da ,acesta este un mod crestinesc de a participa , asta spun si eu dar cu 300 de persoane ( ca anul trecut ) , fara sa se faca apel la participare , fara detalii … Se vor organiza si in alte orase -scurt , fara altceva , fara indemnuri de sprijinire . Chiar nu vi se pare ciudat ? mie mi se pare ceva de genul ” asta este , noi am organizat ceva dar atat putem noi , trendul este sa se obisnuiasca oamenii cu prezenta lor ” .

    Ma asteptam la o cu totul altfel de atitudine .

    Ajuta-ne , Doamne , ca doar la tine este nadejdea !

  8. Pingback: Pe 22 mai homosexualii, zoofilii, lesbienele si pedofilii vor organiza un mars slinos in Bucuresti | Urban Iulian
  9. Poate ca ar trebui sa se faca o campanie de boicotare a marsului homosexualilor. Acestora le place sa-si arate desfranarea in public, cred ca cel mai nimerit ar fi daca nu ar avea public. Adica sa marsaluiaasca in fata unui oras gol, toti sa ne ferim sa calcam prin zona in care se va desfasura marsul homosexualilor. Cred totusi ca este imposibil…

  10. Comentariul meu despre fericire, scris dupa citirea minunatei predici a Mitropolitului Augustin de Florina, pare cam deplasat in contextul in care se vorbeste de noua “parada” a homosexualilor. Va rog sa ma scuzati! Se pare ca luna mai este perioada anului pe care acestia o prefera pentru manifestarea exhibitionismului lor fara rusine. Mi se face greata. Chiar daca vor defila in tot ridicolul lor grotesc pe strazi pustii, mass (mess)-media va avea grija sa ne prezinte cu lux de amanunte toate “picanteriile” si “evenimentele” declansate de o asemenea manifestatie. Si apoi, aud pana la saturatie ca sunt mandri (proud) ca sunt asa cum sunt! De unde pana unde mandrie? Cum de le-a venit asa o idee stupida. Vor sa ne obisnuiasca cu raul cu orice pret.

  11. In acatistul Sf. Ioan Valahul pomenit ieri, 12 mai, se poate citi cea mai faina definitie a sodomiei: “placerea cea dobitoceasca”.

  12. Am gresit, e “pofta cea dobitoceasca” nu placerea.

  13. @ Alina:

    Da, expresia e valabila pentru orice fel de curvie.

  14. Asa e, dar pana la a citi acatistul nu am facut legatura cu sodomia.Mi-a placut etichetarea si o gasesc tocmai potrivita acum, cand se organizeaza marsul indivizilor.

  15. SA VEDETI IN MADRID CUM “SE PUPA” PE STRAZI, PRIN METROURI, PESTE TOT, FEMEI CU FEMEI, BARBATI CU BARBATI, ZIUA IN AMIAZA MARE II VEZI PESTE TOT, PE STRAZI, ETC DE TI SE FACE SCARBA. NU MAI E DECENTA, NU MAI E MORALITATE, AICI TOTI TINERII BEAU, SE DROGHEAZA, SE IMBRACA IN NEGRU, MULTI SUN EMO-ISTI,ISI FAC PIERCIENGURI, COLTI SI TEPI, IN FATA, IN BUZE, IN OCHI, ETC, SI AR TREBUI SA ACTIONATI INAINTE DE A FI PREA TARZIU. O FI VIATA MAI BUNA AICI, SALARIILE MAI MARI, DAR MENTALITATEA LOR E PREA DE TOT. NU MAI AU RUSINE, NU MAI AU RESPECT. DE CE TREBUIE SA SUPORT EU IN METROU PE SCAUNELE DIN FATA MEA, FEMEI PUPANDU-SE VULGAR SI FACAND OBSCENITATI? SA FACA LA EI ACASA ,NU IN PUBLIC.
    ACTIONATI PANA NU VA FI PREA TARZIU.

  16. @ SPANISH:

    Asa este, dar va rugam sa nu mai scrieti numai cu litere mari de acum inainte.

  17. Stiati ca in 7 tari din lume homosexualitatea este pedepsita cu moartea, iar in alte 80 cu inchisoarea?
    In: Mauritanie, Soudan, Yémen, Arabie Saoudite, Emirats Arabes Unis, Iran, Irak, Ouganda – PEDEAPSA CU MOARTEA
    In: Jamaïque, îles : Antigua et Barbuda, Sainte Lucie, La Barbade, Trinité et Tobago – INCHISOARE PE VIATA
    Adica pentru pedofili, zoofili, violatori, ucigasi, hoti, inclusiv cei care desfigureaza femeile in Pakistan – pedepsele sunt mai mult sau mai putin grele/usoare ! Iar pentru ca un barbat s-a culcat cu alt brabat este omorat !
    Oameni buni, daca sunteti crestini cu adevarat, cum de nu va cutremurati la ideea ca acei oameni sunt pur si simplu omorati, li se ia viata? Chiar e mai mare “crima” lor decat omorul, moartea, pedofilia, zoofilia? Ganditi-va un pic cu mintea voastra, si nu cu pseudo-valori impuse de traditie… judecati singuri daca chiar are cineva dreptul sa ia viata unui barbat care e milostiv, face danii, munceste pentru fiecare banut, vorbeste respectuos – dar in schimb traieste cu alt barbat?!!
    Oare nu spune chiar credinta crestina sa nu judeci pe apeoapele? De unde ura asta fata de cineva care pana la urma nu face nimanui vreun rau, cata vreme nu violeaza si nu omoara, din moment ce partenerul lui este de acord?
    Aia care se pupa in public sunt la fel de “scarbosi” ca si fetele care se ling cu baieti prin metrouri, e la fel de scarbos, indiferent cine cu cine, daca se dedau la acte intime.
    Fiti mai clementi, mai toleranti si-o sa vedeti ca e loc pentru oricine pe pamantul asta ! Nu suntem cu nimic diferiti unii de ceilalti, doar ura care ne este inoculata de mici ne face deosebiti !
    Nu-i adevarat ca homosexualilor le place sa-si arate in public desfranarea, ei vor doar sa arate ca nu le e rusine de faptul ca traiesc cu persoane de acelasi sex, adica faptul ca nu au nimic de ascuns. Daca unii se “imbraca” in pene si margele, cu ce sunt mai desfranati decat cei de la carnavalul de la Rio?! De carnavalul ala de ce nu ziceti ca e desfranare in public?
    “Mila voiesc, nu jertfa!” Fiti milostivi !

  18. @alin: Suntem cat se poate de intelegatori fata de persoane, oameni concreti, dar respingem cat se poate de ferm pacatul. Homosexualitatea este un pacat, si inca unul dintre cele mai grave, caci este ne-firesc. Legislatiile lumii sunt schimbatoare, dupa cum este si puterea lumeasca care le genereaza, insa poruncile lui Dumnezeu sunt nepieritoare. Hristos, pe care il aduci in apararea pacatului (ce hula…)a venit sa desavarseasca Vechiul Testament, Legea, nu sa o suprime, dupa cum El Insusi a spus. Asadar, legea morala continuta in Legea veche este nivelul elementar pe care un om trebuie sa il atinga pentru a putea macar aspira, gandi, la desavarsirea adusa de harul dumnezeiesc, harul lui Hristos. Asa cum o adevereste si intalnirea cu tanarul cel bogat, pe care il intreaba daca tine poruncile Vechiului Testament INAINTE de a il chema la desavarsire. Niciodata si niciunde nu a fost Dumnezeu ingaduitor cu pacatul! Acelasi Hristos, ca Persoana a Sfintei Treimi, s-a pogorat sa cerceteze pacatele strigatoare la cer ale cetatii Sodoma si Gomora si le-a pierdut in foc. Ingaduinta fata de oameni o arata faptul ca Dumnezeu Insusi i-a cercetat indeaproape, cautand pana in ultimul moment intoarcerea acelora si nu pierderea lor, dar pentru ca pervertirea era de nevindecat a fost nevoie sa fie arse cu foc ceresc.

    “Cazul” Sodomei si Gomorei, consemnat pentru vesnicie in Sfintele Scripturi care sunt insuflate de Duhul Sfant arata de fapt ce este homosexualitatea. Pentru ca din pasajele biblice se vede ca pervertirea oamenilor in homosexualitate nu a insemnat doar practicarea unui pacat sexual ne-firesc, ci o degradare continua a conditiei lor umane, astfel incat sodomenii au ajuns sa fie o cetate in care pacatele strigau la cer. Atat de strigator, incat ingerii, cand vin la casa lui Lot, sunt ceruti pentru a fi violati de cetatenii cetatii. Fireste, sodomenii nu stiau ca sunt ingeri, ci credeau ca sunt oameni obisnuiti. Asta arata gradul de decadere in care i-a dus homosexualitatea. Faptul acesta este confirmat si de o traditie iudaica de interpretare a Torei, care arata care erau pacatele strigatoare la cer ale sodomenilor, provocate de homosexualitate: jefuirea si uciderea trecatorilor; lasarea cersetorilor sa moara de foame; obligarea victimelor unei agresiuni sa plateasca agresorului pentru ranile provocate; recompensarea violurilor si a avorturilor etc. Desigur ca locuitorii Sodomei nu au ajuns la acest grad de pervertire de la inceput. Dar episodul biblic arata pur si simplu ce inseamna si ce consecinte are practicarea acestui pacat la scara mare si ce dezastru uman aduce ridicarea sa la rangul de lege.

    Cat priveste combaterea homosexualitatii, aceasta se duce cu aceleasi arme evaghelice, ale propovaduirii si ale mustrarii. Ce relevanta au cazurile din tari ne-crestine, nu stim. Este treaba si dreptul fiecarui popor sa decida codul de valori morale si modul in care le aplica. Fara discutie ca un crestin nu poate aproba uciderea sau torturarea altor pacatosi, oricat de mare si de grav le-ar fi pacatul. Problema noastra este mai ales propaganda interesata si nerusinata a perversiunii. Desigur, si propaganda curviei si destrabalarii “firesti” este la fel de murdara si merita combatuta (pasnic, crestineste!) la fel de sever.
    Paradele gay nu pot fi minimalizate, pentru ca ele exista si sunt asumate ca exponentiale, reprezentative pentru miscarea gay.

  19. @alin
    talmes-balmes tipic!!!
    Dar va ganditi voi oare – toti cei care fara rusine/cu mandrie va incadrati in minoritatea LGBT – ca MAJORITATEA covarsitoare, care este STRAIGHT, ARE DREPTUL SA NU VA VADA DANDU-VA IN SPECTOACOL? Si aici nu-i deloc vorba despre ura. Sa nu fie! Ci doar un lucru de bun simt si de respect fata de celalalt. Homosexualitatea este o alegere personala in ultima instanta. Nu e de ieri, de azi, ci de cand e omul pe pamant. Cei care o aleg, statistic reprezinta si au reprezentat intotdeauna o minoritate. Pentru ce s-a ajuns in zilele noastre a se face din asta o “problema de stat”, este foarte evident daca deschidem bine ochii.

    Sodomia este un pacat foarte mare. Cand pacatosii de felul asta devin majoritari intr-o cetate, stim ce se intampla. Poate ca cei din zonele apropiate Sodomei si Gomorei n-au uitat pedeapsa lui Dumnezeu pentru cetatile stricate si asa inteleg ei sa se pazeasca de foc. Atotmilostivul Dumnezeu nu i-a mai putut rabda, deci nu cred ca-i cazul sa rastalmacim cuvintele scripturii ca sa gasim justificare proliferarii raului.

    Nu ma intelege gresit, toti suntem pacatosi, dar una e sa-ti asumi neputintele naturii umane cazute, sa intelegi ca esti pacatos si sa te caiesti pentru neputinta ta, si cu totul altceva este sa-ti faci un titlu de glorie din ea – din neputinta – s-o prezinti ca pe ceva normal si bun si sa-i tragi si pe altii in pacat.

    Dumnezeu sa ne ierte!

  20. Am o nedumerire apropo de homosexuali. Se spune ca homosexualitatea este dobindita si ca nu te nasti asa sau ca se datoreaza poluarii alimentare (adica unor factori de mediu). N-am nici o indoiala ca multe din cazurile de homosexuali sint creatii ale acestor timpuri dar eu cunosc cazuri concrete de homosexuali care s-au nascut asa. SI intimplator cunosc un caz bine mediatizat, acela al lui MIrcea Solcanu de la acasa TV, cu care am copilarit de pe la 5 ani (eu)si il cunosc de cind avea 3 ani. NOi il porecliseram MIrcea fetita: vorbea ca o fata, se juca ca o fata (cu papusi), gindea ca o fata se batea ca o fata. Mai tirziu mama lui povestea ca de mic il surprindea imbracindu-se in rochiile si fustele ei. Ori el s-a nascut undeva prin 76-77 cind nici vorba de chimicale in mincare, etc.

    Acum 2-3 ani am cunoscut aici la facultate o lesbianca (englezoaica). AM realizat ca este de sex feminin cam la vre-o saptamina dupa ce am vazut-o prima oara: avea o conformatie a corupului si a figurii masculina, cu exceptia vocii si nu, nu era transsexual dupa cum am aflat mai tirziu. Asa s-a nascut.

    Presupun ca exista si alte cauze, mai spirituale sa le spunem, decit simpla impregnare culturala sau poluarea chimica…pacate sau blesteme de familie foarte probabil.

  21. @deannadurbin: Intotdeauna au existat anomalii genetice sau cazuri aparte (deviante), insa exceptiile – foarte rare de altfel – exista ca sa confirme regula, anume, ca nu te nasti homosexual, ci devii. Unele inclinatii pot fi mai puternic sadite, insa asta depinde mult de istoria familiala. Unele femei pot arata foarte barbatos si unii barbati mai feminin, nu e nimic nou in asta si niciodata nu a determinat aspectul si preferintele sexuale, ca sa vorbim asa. Sunt insa absolut convins ca, daca nu e vorba despre o completa anomalie genetica, dincolo de oarece apucaturi ciudate nu poate fi vorba de o natura homosexuala chiar si pentru cazurile descrise mai sus. Din cauza propagandei homosexuale insa, astfel de persoane cu predispozitii catre comportament deviant sunt condamnate pentru totdeauna sa ramana sclavele acestor inclinatii bolnave pentru ca li se spune ca acela e adevaratul lor sine…

  22. Oricat de “efeminat” s-ar fi nascut un barbat si oricat de “barbatoasa” s-ar fi nascut o femeie, totusi, la o privire mai atenta, si daca nu si-a facut nici o operatie “estetica”, se pot vedea cu ochiul liber anumite trasaturi specifice genului, si ma refer de exemplu la: forma fetei care la femei este mai rotunjita si la barbati mai colturoasa mai ales barbia si maxilarul, “marul lui Adam” care oricat ar fi de estompat se observa totusi la barbati, palmele care la barbati sunt mult mai mari decat la femei, picioarele care la barbati sunt mai muschiuloase si nu au o forma prea estetica, timbrul vocii, etc. Chiar daca exista anomalii genetice, ele nu acopera toata gama diferentelor somatice. NU cred ca o femeie poate fi confundata cu un barbat sau invers. Ce e in mintea lor e cu totul altceva, mai ales ca presiunile societatii “civilizate” occidentale ii “invita” sa se creada altceva decat sunt in realitate. Si mai este si “zestrea” de pacate mostenite de la parinti, nespovedite de acestia, si care s-au strans in generatii succesive. Despre aceasta “zestre” pe care o mosteneste fiecare, alaturi de zestrea genetica, da mai multe explicatii parintele Arsenie Boca. Tot de credinta tine rezolvarea problemei si vindecarea lor.

  23. Nedumerirea mea era pur tehnica pentru ca nu schimba datele problemei: necesitatea de a scapa de o astfel de “malformatie”. Din pacate dupa discutia pe care am avut-o cu citiva dintre ei (cu aceea cu care se putea discuta), am observat ca le era foarte bine inradacinata (de catre societate, evident) ideea ca sint niste victime ale prejudecatilor si imi veneau cu tot felul de argumente constructivist-deconstructiviste si relativiste…Citeodata ma uimeste cit de multa munca si creier este bagat intr-o minciuna destinata sa te faca sa te simti bine.

  24. Pingback: Razboi întru Cuvânt » HOMOSEXUALITATEA, IMPUSA STATELOR MEMBRE UE SUB PRETEXTUL ANTI-DISCRIMINARII/ Guvernul pro-european al Republicii Moldova vrea sa adopte legislatie anti-familie/ PROLIFERAREA CONCUBINAJULUI, EURO-MAMA SI CAZURI GRAVE DE SCLAV
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare