PAROHIA ROMANEASCA DIN BELGIA PASTORITA DE PARINTELE CIPRIAN GRADINARU are sansa sa-si cumpere PROPRIA BISERICA. Sa sprijinim aceasta parohie frumoasa sa-si continue lucrarea!
De șapte ani, de când Domnul a plămădit dintru noi parohia “Toți Sfinții”, trăim împreună Taina Bisericii, care poate preface necunoscuți în frați întru Hristos.
Parohia noastră a început să prindă viață întâi în duh și apoi în trup. Prin întâlniri răzlețe la început, prin mii de spovedanii, în sute de Liturghii și miriade de rugăciuni, Domnul ne-a legat inimile și încet-încet am devenit o familie în Hristos, în care au intrat, de-a lungul anilor, toți cei care s-au simțit înrudiți duhovnicește cu noi, lărgindu-ne astfel inimile și ajutându-ne să mărim “casa” sufletelor noastre. Chiar dacă uneori ne despart țări și mări, suntem mereu alături. Chiar dacă ne vedem mai rar cu unii dintre voi, rugăciunea unora pentru ceilalți ne apropie tainic și neîncetat inimile.
Parohia noastră trebuie să plece de la biserica din Vedrin-Namur și ne tot căutam biserică de un an și jumătate. De curând, Domnul ne-a ascultat rugăciunile și ne-a făcut o mare bucurie: am găsit o clădire destul de încăpătoare, într-un sat (Huldenberg) de lângă oraşul Leuven, unde ne-am putea continua rugăciunile şi toate cele ale vieţii parohiei şi ale misiunii ortodoxe în Occident. Parte dintr-o fostă mănăstire catolică, clădirea ne-ar permite așezarea acolo atât a parohiei, cât și a unei şcoli pentru copiii noștri (câțiva frați și surori din parohie au înființat o fundație care a pus temelie unei școli particulare cu pedagogie creștină, școala “Sfântul Siluan”, care își propune să fie pentru copiii noștri o alternativă creștină la sistemul școlar oficial).
Dacă vom strânge în următoarele două luni aproximativ 60.000 € (plata taxelor de înregistrare), putem face un credit pentru a cumpăra această clădire, pentru a avea o biserică a noastră. Putem avea un loc pe care-l dorim mai presus de orice loc de tămăduire, loc de sfințire și de mântuire, nouă înșine, precum și tuturor celor din jurul nostru, cum spune dragul nostru părinte Sofronie Saharov.
Ne-am bucura şi v-am fi recunoscători foarte daca ne-aţi ajuta. “Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer“, zice Scriptura (Eccl. 3,1); acum, pentru toţi cei care vrem, este vreme să devenim ctitori.
Dumnezeu lucrează prin oameni, și m-aș bucura să lucreze și de data asta prin tine, fratele nostru, sora noastră, care citești aceste rânduri.
“Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunăvoinţă”, zice Sfantul Ioan Gură de Aur, căci valoarea milosteniei nu depinde de cât dăm, ci de gândul cu care dăm. Vă asigurăm, deci, de întreaga noastră recunoştinţă, făgăduindu-vă pomenirea la rugăciune, oricare v-ar fi darul.
Contul asociației care cumpără imobilul:
TRIADA asbl
Rue de Crécou 57, 1350 Orp-Jauche
Belgique
IBAN: BE50 7360 2390 5918
BIC: KREDBEBB
Vă rugăm sa adaugaţi şi un mic pomelnic pentru lista de ctitori şi binefăcători.
“Pomenească Domnul toată jertfa ta, dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească. Bucura-ne-vom de mântuirea ta şi întru numele Dumnezeului nostru ne vom mări. Plinească Domnul toate cererile tale. ” (psalmul 19)
pr. Ciprian
Dar din dar se face rai. Parintele Ciprian Gradinaru a avut mai multe initiative de ajutorare a parohiilor sarace din Romania si a tinerilor saraci din parohii. A creat, de asemenea, o comunitate a rugaciunii care depaseste granitele fizice. Acum putem ajuta si intoarce darul, la randul nostru, sprijinind mutarea parohiei de la Vedrin Namur intr-o noua locatie unde sa isi poata desfasura misiunea si sa-si poata continua lucrarea.
Extraordinar interviul cu parintele Ciprian Gradinaru din Familia Ortodoxa, numarul pe luna lanuarie 2019, pune punctul pe i parintele, cinste lui. Din pacate, in editia electronica nu se poate citi.