PARTIDUL #COLECTIV SI “REVOLUTIA” NEOLIBERALA catarata fara scrupule pe cadavrele celor arsi. ACELEASI ONG-uri, aceiasi “experti”, aceeasi “societate civila” se pune pe valul protestelor pentru ACEEASI AGENDA: mai multa putere REPUBLICII PROCURORILOR, mai mult PROFIT IN DAUNA SARACIMII si… MAI PUTINA DEMOCRATIE

(sursa foto: Cotidianul)

• Paul Cernat (Facebook):

Schimbind ce e de schimbat: 1938 reloaded. Se pare ca suntem tot acolo, pe alta spirala a istoriei. Si cam din aceleasi motive, interne si externe.

Aveti grija ce va doriti, ca s-ar putea sa ni se-ntimple. Cu tot ce a urmat atunci.

Intr-adevar, istoria nu ne invata nimic, pentru ca o uitam sau o ignoram. Asa cum ignoram si contextele in care traim.

• Cotidianul/ Ion Spanu: Partidele “Facebook” şi “Colectiv” caricaturizează ideea de “societate civilă”

După alegerile de anul trecut, ne-am închinat la Facebook şi am început tămîierea. Imediat, au apărut oportuniştii şi au anunţat Partidul Facebook: Lucian Mîndruţă şi Robert Turcescu s-au şi văzut noii lideri. Acum, cînd Guvernul şi-a dat demisia, a apărut Partidul Colectiv, deja revendicat de un tînăr traseist politic.

Nu ştiu de unde şi nu ştiu de cînd noi, ca naţie, am dobîndit un talent incredibil de a purta CĂDELNIŢA. Cum apare ceva care deschide o portiţă spre parvenire, pac!, ne lăsăm în genunchi şi ne închinăm ca la o icoană făcătoare de minuni. Fără discernămînt, fără să punem întrebări, fără pic de raţiune.

Fiţi atenţi ce se întîmplă chiar acum: au murit cîteva zeci de tineri într-un club criminal. O tragedie pe care n-o vom uita curînd pentru că a fost atît de absurdă, încît nu vom putea înţelege niciodată cum a fost posibilă. În lume au fost situaţii similare mult mai grave, cu sute de morţi, care au generat compasiunea firească în astfel de momente. La noi, cînd încă mai sînt vreo 90 de tineri într-un spaţiu îngust care delimitează viaţa de moarte, pe cadavrele celor morţi, se construieşte ceva macabru: PARTIDUL COLECTIV.

Splendidele manifestări din faţa clubului acela nenorocit, cu miile de candele aprinse, au generat în cîteva zile strigăte disperate către cei vinovaţi, arătîndu-i cu degetul şi cerîndu-le să-şi dea demisia. Totul a culminat cu ieşirea masivă în stradă a cîtorva zeci de mii de oameni, revoltaţi de surzenia lui Piedone sau Gabriel Oprea, ceea a dus la inevitabila demisie a lui Victor Ponta.

Pînă aici, totul a fost extraordinar. O mulţime care-i ameninţa pe guvernanţi că nu mai este dispusă să fie batjocorită a strigat răspicat: „Pînă aici!” şi, într-o secundă, Puterea şi Opoziţia au făcut ciocul mic. În acea secundă, minţi diabolice s-au şi gîndit că acesta este momentul pentru a profita şi a se căţăra pe umerii „străzii” şi imediat au apărut vocile care cereau: „Să facem un partid!”.

Din acel moment, am un coşmar: îi văd deja pe unii care ar fi în stare să ia morţii de la morgă, să-i poarte pe umeri, să-i arunce în aer şi să spună: „pentru ei ne sacrificăm noi şi ne ducem să conducem ţara în numele lor!”. Aceştia vor să facă Partidul Colectiv! Nu-şi dau seama că toată şmecheria asta este o blasfemie la adresa celor care au murit în acel club şi a acelora care se zbat între viaţă şi moarte pe patul de spital. Oricît de mult ne-ar fi dezumanizat viaţa aceasta pe care sîntem obligaţi s-o trăim, nu putem să mergem atît de departe cu ipocrizia şi oportunismul. Acolo, la Clubul Colectiv, totuşi, n-a avut loc o Revoluţie, ci era un concert rock.

Victoria obţinută odată cu demisia tardivă a guvernanţilor este, într-un fel, şi victoria noastră, a celor de la Cotidianul. Cine răsfoieşte arhiva ziarului găseşte acolo toate argumentele, în numeroasele anchete care au scos la iveală abuzurile autorităţilor, atît în Cazul poliţistului mort, cît şi în Cazul Colectiv. Cu toate acestea, nu ezit să spun că exploatarea morbidă a incendiului de la Colectiv este o mare greşeală, un profit care seamănă cu acela dobîndit de profanatorii de morminte! În faţa acestei oribile speculaţii NU POT SĂ TAC!

Am trăit intens toate evenimentele din aceşti 26 de ani de la Revoluţie şi constat că de fiecare dată au existat speculanţi care s-au ridicat pe cadavrele altora pentru a obţine pentru ei avantaje nemeritate.

A fost mai întîi Revoluţia. Din ea s-a născut Frontul Salvării Naţionale, o formaţiune care trebuia să preia temporar puterea şi să organizeze alegerile din 1990. S-a promis că nu se va transforma în partid, însă, în scurt timp, cînd devenise o forţă civică extrem de puternică, cei din preajma lui Ion Iliescu s-au gîndit să profite şi au transformat FSN în partid politic, ceea ce a dus la demisia Doinei Cornea! Astăzi toată lumea spune că acest FSN este cel care a deturnat Revoluţia din 1989.

A urmat apoi Piaţa Universităţii din 1990. Erau acolo sute de mii de oameni, cu opţiuni politice diferite, uniţi doar de lupta împotriva revenirii structurilor comuniste în viaţa noastră. După ce Piaţa Universităţii s-a stins, a luat fiinţă Alianţa Civică, în sarcina căreia s-a pus păstrarea idealurilor promovate pînă în 13-15 iunie 1990. S-a spus şi atunci că Alianţa Civică nu se va transforma în partid! Nici această promisiune n-a fost respectată şi, în scurt timp, Alianţa Civică s-a transformat în partid, ceea ce a dus la demisia lui Marian Munteanu, liderul Pieţei Universităţii şi al Alianţei Civice nepartinice!

Anul trecut, după alegerile prezidenţiale, a apărut forţa Internetului, numită generic Mişcarea Facebook. Nici nu-şi depusese Iohannis jurămîntul şi cîţiva oportunişti s-au şi gîndit să înfiinţeze Partidul Facebook! Lucian Mîndruţă, Robert Turcescu şi alţi fripturişti s-au şi văzut lideri politici cocoţaţi în Parlament pentru merite inexistente, furate de la milioanele de anonimi care au acţionat în perioada electorală.

Acum, în urma tragediei de la Clubul Colectiv, iată că se petrece absolut acelaşi lucru. Mesajul de compasiune pentru victime şi acţiunea populară de revoltă faţă de autorităţile care au refuzat zile în şir să-şi asume responsabilitatea a fost deturnat şi, iată, asistăm la încă un furt de identitate din partea celor care vor să înfiinţeze Partidul Colectiv!

După cum se vede, nu este o premieră această deturnare a idealurilor străzii, cioclii apărînd la orizont ori de cîte ori simt mirosul fripturii! Îmi pare rău s-o spun, însă ideea preşedintelui de a chema la consultării „societatea civilă” şi chiar „strada” nu face altceva decît să extragă dintr-o mulţime splendidă un grup de oportunişti care nu au nici o legătură cu evenimentele, decît cel mult aceea de a fi empatizat cîndva cu ele, aşa cum a făcut întreaga ţară. Nimic mai mult. Să-i extragi din masa de oameni şi să le dai statutul de reprezentanţi favoriţi, pe care apoi să-i transformi în agenţi electorali, mi se pare o blasfemie care, mai devreme sau mai tîrziu, se va întoarce ca un bumerang împotriva celui vinovat.

Ce nu înţelege nici Klaus Iohannis, la fel ca şi predecesorii lui, este faptul că societatea civilă are valoare atîta timp cît ea este risipită în mii, zeci de mii de organizaţii, cu preocupări diferite, avînd ca trăsătură definitorie tocmai faptul că nu este înregimentată! Orice tentativă de organizare sau de coagulare a acestui tip de „societate civilă” duce inevitabil la distrugerea ei, aşa cum s-a întîmplat şi cu acel GDS, în care Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu & Co au vrut să fie liderii întregii societăţi civile, devenind apoi slujitorii lui Traian Băsescu!

Cine are habar despre operaţiunea „Mani Pulite” din Italia, care a născut un adevărat erou al luptei anti-corupţiei în persoana procurorului Antonio di Pietro, ştie că şi acesta, profitînd de notorietatea dobîndită ca magistrat, a devenit apoi politician, ajungînd chiar ministru în cabinetul lui Romano Prodi, apoi senator şi europarlamentar!

Cunoscînd toate aceste consecinţe, se poate spune că atunci cînd cineva vrea să distrugă „societatea civilă” sau „strada”, nu are decît să extragă din ea cîţiva aşa-zişi lideri, să le ofere statutul de reprezentanţi ai acestora şi totul se risipeşte ca un balon înţepat de un simplu ac!

Asta se pregăteşte acum Klaus Iohannis să facă: să se cocoţeze pe umerii străzii, riscînd să distrugă însăşi ideea de democraţie, care nu mai există atunci cînd ia forma aceasta de tip Hugo Chávez. A încercat-o şi Traian Băsescu în 2007, cînd voia să-şi însuşească Piaţa Universităţii prin consultarea ei trimestrială şi a eşuat!

Şi ar mai fi ceva. Klaus Iohannis uită că este preşedintele tuturor românilor, fie ei copii, tineri, oameni maturi sau bătrîni. Indiferent de opţiunile lor politice. Orice excludere a vreunei categorii înseamnă încălcarea prerogativelor de Preşedinte, iar consecinţele sînt devastatoare. Acum îi place, se simte bine ca portavoce a tinerilor, i se pare că şi el ar mai fi un adolescent revoluţionar, însă uită că orice om este tînăr doar o scurtă perioadă de timp, căci tinereţea, oricît de frumoasă ar fi, trece al naibii de repede! Dacă vrea să-i trimită pe bătrîni într-un azil, Iohannis trebuie să ştie că, la un moment dat, şi aceşti tineri vor ajunge să-l populeze cîndva. Cine nu are grijă de bătrînii de azi (care nu sînt decît părinţii noştri) va deveni cîndva un pensionar revoltat că nu mai poate trăi cu o pensie mizerabilă din care să-şi ia medicamentele.

Sper că lui Klaus Iohannis nu-i trece prin cap acum să urmeze calea lui Traian Băsescu, aceea de a învrăjbi categoriile sociale, făcînd o falie între tineri şi bătrîni, aşa cum a făcut predecesorul său între angajaţii de la stat şi cei din mediul privat, între medici şi pacienţi, între patroni şi angajaţi.

P.S. Aflu că mai multe ONG-uri s-au şi strîns în miez de noapte pentru a pune la cale organizarea „străzii”. În capul mesei a stat Alina Mungiu Pippidi, care ani de zile l-a slujit pe Traian Băsescu. Şi Monica Macovei a fost cîndva liderul unui ONG al societăţii civile şi ştim ce a ajuns! Să fim foarte atenţi la cei care se vor duce la consultările cu Klaus Iohannis din partea „străzii”!

• Cotidianul/ Dumitru Constantin: Criza de guvern ne mai lipsea!

Marţi, în jurul orei 21.00, am ieşit de la un spectacol de la Sala Palatului, iar în apropiere se auzea un vuiet teribil. După câteva minute de mers mi-am dat seama că era vorba de o demonstraţie ai cărei participanţi strigau cu forţă „Demisiaaa!”. Nu mi-a fost greu să-mi dau seama că era vizat primarul de la 4, Piedone, sector în care se află nenorocitul Club Colectiv, în care, vineri seara, atâţia tineri nevinovaţi au ars de vii. De asemenea, m-am gândit că a fost asociat şi ministrul de la Interne, Gabriel Oprea, arhicunoscut pentru grandomania lui. În schimb, pe moment, în capitolul „Demisii” cerute de stradă, nu am asociat şi numele premierului Victor Ponta, şi nu din simpatii pentru el, celui care nu mă crede îi reamintesc că sunt printre primii care, încă din 2011, l-am criticat vehement în aceste coloane.

Am încercat să găsesc un taxi spre a ajunge în Drumul Taberei, dat fiind că, potrivit obiceiului său de a nu se complica, Poliţia „rezolvase” simplu problema: încă de la Strada Berzei, autobuzele 168, 268 şi 368 erau blocate, fără ca nimeni să anunţe cumva, inclusiv poliţiştii, care, la intersecţii, fluierau de parcă ne-ar fi atacat extratereştri. Până la urmă, am găsit un taxi, nu l-am privit atent, dar, la final, m-am căit. Şoferul a încercat diferite manevre spre a depăşi puzderia de sensuri unice, a ajuns la un moment dat şi pe contrasens pe celebrul Sărindar, pe la Cercul Militar, încercând să facă la dreapta, pe Calea Victoriei, apoi pe fostul 6 Martie, spre Taberei.

Am ajuns vizavi de Capşa când demonstranţii se îndreptau spre cheiul Dâmboviţei, unul dintre ei, purtând hanorac şi glugă pe cap, a venit brusc spre taxi, a dat două şuturi zdravene portierei din stânga, exact când eu coborâsem geamul din dreapta, spre a-i ruga să ne lase să trecem 10 metri fix. Nu am apucat, a venit un altul, destul de înfierbântat, care m-a albit de scuipat. Cu o remarcabilă prezenţă de spirit, şoferul a închis şi geamul meu, după care a dat maşina înapoi, ajungând în fine pe bulevard. Pe drum spre casă mi-a povestit că, mai devreme, dusese o persoană care i-a cerut bon de decontare, precizând că „fusese trimis de firmă la miting”. De asemenea, o altă clientă transportată de la Piaţa Chibrit până la Universitate i-ar fi spus că, dacă e liber, să vină azi (miercuri) la un mare miting. Am ajuns în fine la Valea Ialomiţei şi, când să plătesc, am amuţit: mă costa 43 de lei, dat fiind că în acea agitaţie mă urcasem într-un taxi cu tariful 3,50 lei/km!

Miercuri dimineaţa am luat act de demisia Guvernului Ponta şi am văzut explozia de bucurie a unora. Cu orice risc vreau să spun aici răspicat că această criză de guvern ne mai lipsea în actualul context internaţional. Ştiu, există acea foarte expresivă vorbă românească potrivit căreia schimbarea domnilor, bucuria nebunilor, iar unora li s-ar putea părea o explicaţie forţată şi nesusţinută, dar cine examinează atent contextul extern în care are loc criza de guvern din România va constata că lucrurile sunt extrem de complicate şi delicate.

În primul rând, sunt ţări din jur foarte interesate de o instabilitate politică în ţara noastră, iar cine studiază conexat declaraţia liderului UDMR, Kelemen Hunor, despre demisia lui Ponta va trage învăţămintele de rigoare, dacă vrea, este realist şi lucid. Nu exclud să apară voci care să susţină că NATO nu ar tolera o criză între două state membre. Ele uită sau ignoră deliberat conflictul dintre Turcia şi Grecia, care ajunseseră şi la ciocniri armate!

Pe urmă, din păcate, dând dovadă de o lipsă de luciditate crasă, unii din guvernul demisionar în frunte cu Ponta au împins dincolo de orice limite discursul anti-rusesc, crezând că, astfel, dau mai bine în ochii Unchiului Sam, socoteală greşită, dat fiind că nu astea sunt reperele de care se ţine seama la Washington, ci de interesele SUA. Să amintesc în context cât de exuberantă era Polonia în timpul celui de al doilea mandat al lui George W. Bush, care decisese ca scutul antirachetă să fie construit pe teritoriul acestei ţări şi al Cehiei, decizie pe care Administraţia Obama a schimbat-o în părţile ei esenţiale, stârnind revolta Varşoviei. Însă acest ultim fapt nu a contat în final, scutul fiind construit, cum se ştie, în România, lucru ce a stârnit o reacţie dură a Rusiei, care a criticat-o foarte dur şi a ameninţat voalat sau făţiş cu represalii. Dacă, la început, aceste ameninţări au venit din partea unor parlamentari sau a generalului „vultur” Dmitri Rogozin, în ultimul timp acest lucru l-a făcut direct preşedintele Vladimir Putin.

Nuanţa este semnificativă, nu poate fi ignorată sau minimalizată, mai ales dacă ţinem seama de faptul că, în ultima vreme, „ţarul” de la Kremlin deţine frâiele pe scena politică internaţională; am în vedere, în primul rând, dosarul sirian, unde numai cine are orbul găinilor nu vede că a apărut la suprafaţă o tot mai proeminentă conivenţă ruso-americană: pe plan militar, pe plan diplomatic etc., de aici şi constatarea că, întotdeauna, această conivenţă a triumfat, celorlaţi rezervându-li-se rolul de a lua act de ea. De aceea, o mai înţeleaptă, mai pragmatică şi mai nuanţată politică faţă de această ţară nu putea fi decât de salutat.

Aş mai invoca aici şi situaţia foarte complicată din R. Moldova, unde cred că lucrătura rusă va crea mari, dacă nu insurmontabile, probleme forţelor proeuropene. Cred că în relaţia cu R. Moldova, Bucureştiul a acţionat destul de amatoristic, a subestimat forţele de la suprafaţă şi mai ales pe cele subterane de acolo, care au învăţat lecţia Kievului şi acţionau contrar apropierii de UE. Acum, este criză serioasă de guvern la Chişinău şi una similară la Bucureşti, care nu pică bine deloc în construcţia paneuropeană în care el se angajase. Apoi cine crede că, la Kiev, situaţia este roz din perspectiva Bucureştiuli se înşală amarnic!

De asemenea, în actualul context european există această problemă a migraţiei, ieri s-a anunţat că cifra oficială din 2015 este de 744.175 de refugiaţi, care ne afectează explicit şi implicit şi nu o putem ignora în cazul unei crize de guvern, deciziile UE impunând un cabinet în deplinătatea forţelor şi a legalităţii. Să nu uităm nici expansiunea incredibilă a Statului Islamic!

Toate aceste, plus implicaţiile pe plan intern ale actualei crize de guvern, arată clar că avem o clasă politică, în care includ şi preşedinţele ţării, pentru care interesul naţional nu există!

Agerpres

• Cotidianul/ DANNY COPOSESCU: Da schimbării, nu tehnocraţiei

În cele ce au urmat tragediei din clubul Colectiv, două emoţii s-au dovedit mai puternice decât celelalte şi au devenit dominante în rândul populaţiei în general, şi al bucureştenilor în particular. Prima este îndurerarea pentru victimele incendiului, o tristeţe sinceră şi profundă care a cuprins oraşul şi s-a simţit pe străzile goale şi tăcute. A doua, mai prezentă acum decât în primele două zile de după acea seară, este furia. Neputinţa iniţială a făcut loc unei furii născute nu doar din şocul dezastrului şi al pierderilor de vieţi, ci din multe frustrări faţă de domeniul politic strânse de-a lungul multor ani. Protestele masive care au izbucnit marţi şi care continuă sunt acum supapa care eliberează nemuţumiri bine-cunoscute şi repetate des: falimentul întregii clase politice şi o cultură a corupţiei care de vineri noapte a ajuns să coste nu doar bani, ci şi vieţi.[…]

Mesajul şi cerinţele concrete ale protestatarilor nu sunt tocmai omogene. Unii îşi doresc doar demisii, pe care miercuri le-au şi primit. Alţii vor o nouă clasă politică, populată de oameni cu trăsături de caracter diferite de cele pe care le posedă guvernanţii actuali. O a treia categorie, însă, vizează altceva: o schimbare a modului de guvernare. Ei vor instaurarea unei tehnocraţii. Nu toţi folosesc termenul în mod explicit, aşa cum a făcut-o un fotograf profesionist pe blogul său. Mulţi folosesc doar una din definiţii atunci când îşi exprimă dorinţa de a milita pentru aşa ceva, spunând că cer să fim guvernaţi de către specialişti, nu politicieni.

Înainte de a face orice fel de comentariu în legătură cu această revendicare, e nevoie de o clarificare a termenului. Deci, ce înseamnă tehnocraţie şi cum ar arăta? În puţine cuvinte, tehnocraţia este o formă de guvernare prin intermediul unei elite tehnice, unde cuvântul „tehnic” are înţelesul rădăcinii sale greceşti, techne, adică artă sau meserie. Într-o tehnocraţie, nu orice cetăţean de rând poate ocupa o poziţie în guvernarea statului său, ci numai cei care fac parte din clasa celor specializaţi într-o tehnică. Care ar fi aceşti experţi? Spre exemplu, inginerii, avocaţii sau filosofii (cum şi-ar fi dorit Platon), birocraţii sau fotografii. Chestiunile publice, cele care privesc administrarea ţării şi, ca urmare, cetăţenii, sunt decise de o elită expertă în domenii ale ştiinţelor sociale, economice sau tehnice. Şi cum s-ar decide asupra componenţei acestei elite conducătoare? Bineînţeles că nu prin vot. Cum ar putea un simplu cetăţean să decidă asupra calificării pe care un tehnocrat sau altul o are, cetăţeanul nefiind un expert la rândul lui? Nu, această clasă ar trebui spre exemplu să dea concurs pentru posturile disponibile în guvernare, aşa cum ne propune blogul fotografului amintit mai sus. Concursul ar trebui probabil elaborat şi structurat de către alţi experţi (căci altfel de cine să poată evalua?). Prin urmare, de democraţie reprezentativă nu poate fi vorba, nici de vocea cetăţeanului în deciziile politice care îl privesc, pentru că el nu ar avea pregătirea necesară să se implice.

Cum arată o astfel de ţară? E straniu să trebuiască să aminteşti că majoritatea ţărilor din blocul comunist erau sau aveau elemente de tehnocraţie. Experţii lor şi ai ţării noastre erau de multe ori ingineri şi birocraţi. În 1968, studenţi şi tineri în general s-au ridicat împotriva confiscării procesului politic de către elite tehnocratice, nu doar la Praga şi în Iugoslavia, ci şi în societăţi capitaliste. Ca urmare a crizei economice începute în 2007-2008, în mai multe state europene (Italia, spre exemplu) au apărut nemulţumiri faţă de prezenţa unor experţi economici nealeşi în cabinete şi guverne, cu influenţe mai mult sau mai puţin maligne. În toată Europa şi nu numai există mişcări împotriva capitalismului neo-liberal care capătă tendinţe tehnocratice: economişti care interpretează guvernarea unei ţări ca şi managementul unei corporaţii. Împotriva unui astfel de capitalism s-a protestat în cazul Roşia Montană.[…]

Maladia politică în România nu ţine de prea puţină specializare. Nu este o problemă de ordin tehnic, ci una de ordin moral. Prototipul politicianului român nu este dispreţuit atât pentru lipsa sa de pregătire într-un domeniu sau altul, ci pentru lipsa sa de responsabilitate, un concept moral. Încurajarea unei tehnocraţii nu ar face decât să agraveze problema. Ar ştirbi cu atât mai mult puterea cetăţeanului asupra procesului politic, i-ar lua din mâini până şi decizia asupra persoanei (şi tipului de persoană) care să îl reprezinte în demersul politic. O armată de specialişti apolitici care dau concurs pentru posturile din guvern ar putea fi la fel de corupţi moral ca şi cei cărora le este îndreptat astăzi oprobriul. Doar că, într-o tehnocraţie, nu am avea nici şansa oricât de mică de a face o judecată asupra caracterului acestor persoane. Ar însemna o renunţare la responsabilitatea politică, o responsabilitate care a fost trezită atât de puternic în ultimii ani şi cu rezultate de care societatea merită să se mândrească.

Dacă noi cei din generaţia tânără ne găsim vocea în spaţiul public şi vrem să o folosim cu răspundere, atunci trebuie să ne ferim de scurtături intelectuale şi reacţii neinformate. Astfel de procedee sunt cele pe care le condamnăm la clasa politică care ne dorim să devină un trecut. Când ne gândim la întrebările cu adevărat dificile, la cum ar arăta schimbarea pe care ne-o dorim, răspunsurile nu pot implica o abandonare senină a democraţiei la care aspirăm, doar pentru că ne-am săturat de politicieni. Ar fi un eşec. Am fost şi eu în stradă şi am strigat pentru schimbare. Dar nu pentru tehnocraţie.

• Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei: HAI CA SE POATE!

Romanii protesteaza impotriva sistemului. Este evident ca societatea romaneasca vrea reinnoire, vrea sa se schimbe “sistemul”, de a carui esenta tine comunismul, nomenclaturistii, coruptii.

Demisiile recente sunt lipsite de importanta, atat timp cat impotriva lor vin altii de aceeasi factura si cu aceeasi istorie.

Schimbarea trebuie sa inceapa de la un nivel mult mai profund.

Trebuie inceputa cu Serviciile secrete, care s-au transformat, au fost transformate, in agenturi ale grupurilor de interese, fie ele externe sau interne.

Sa nu uitam in ’89, in ’90, in ’91 s-a luptat nu numai impotriva lui Ceausescu, ci impotriva comunismului, a intregului sistem construit de rusi in Romania, impotriva turnatorilor, a tortionarilor, a opresiunii si a terorii.

Nu mai vroiam sa ni se deschida scrisorile, nu mai vroiam sa fie ascultate telefoanele, nu mai vroiam sa ne fie frica sa vorbim in case, sa spunem bancuri, sa facem glume, sa ne revoltam, sa ne exprima frustrarile si nemultumirea.

Nu s-a putut. Securitatea a preluat intregul Stat, a devenit Statul, nu mai este un instrument iar Statului, chiar ea conduce Statul.

Cei care faceau parte din DIE, din SIE, din alte structuri secrete, au preluat averile nomenclaturii comuniste, economia si finantele romanesti, copiii si nepotii lor au devenit oameni politici si au ocupat scena publica romaneasca.

Iar acum se striga. Impotriva tuturor, mai putin a celor care se fac intr-adevar vinovati de coruptia din Romania.

Unde sunt pancartele cu Jos SRI, Jos SIE?

Nu Oprea este important, ci intreg sistemul care s-a creat, a crescut, s-a dezvoltat ca un parazit pana cand a omorît gazda.

Romania este inabusita de servicii.

Justitia este ocupata de servicii. Judecatori si procurori incuscriti cu agenti, ei insisi agenti, cu studii la institutii de securitate, cu doctorate plagiate si conduse de plagiatori si securisti.

Se bucura Romania cand vede ca a mai fost retinut de DNA un politician. Toata Romania a devenit fan DNA.

Unde era DNA acum 2 ani?

Nu tot Codruta Kovesi a ingropat dosarul Revolutiei?

Nu era Elena Udrea corupta si acum 2 ani? Sau Blaga, sau Ponta, sau Sova, sau Ghita?

Cine i-a lasat sa se umfle si sa ne rada in nas din masinile scumpe luate cu banii din spagi sau primite cadou?

Ati uitat cand Traian Basescu ne invita pe toti sa plecam din Tara daca nu ne place?

Sau Adrian Nastase care ne cerea sa ii numaram ouale?

Ion Iliescu, vinovat de genocid, care nici acum, dupa 25 de ani nu a fost condamnat pentru crimele comise si care isi rade in pumni pentru ca dosarul Revolutiei a fost inchis.

Toti securisti, toti politicieni, toti corupti, toti comunisti, ca sa il citam pe Traian Basescu.

Daca vrem schimbare, trebuie sa rupem capul hidrei, adica sa reformam serviciile, sa eliberam Romania de caracatita care o sufoca si o suge.

Si asta fara ca golul lasat sa fie ocupat de serviciile straine.

Nu vrem curatanie pentru ei, vrem curatenie pentru Noi.

Nu va lasati manipulati!

Hai ca se poate!

• VoxPublica/ Costi Rogozanu: Bănuielile de deturnare şi contradicţiile din stradă. Şi ce trebuie păstrat cu garanţii după Ponta

Ieri, la o televiziune, văd un fost consilier constituţionalist al lui Băsescu spunînd că el e strada, el e revoluţia, că el şi prietenii lui nu mai suportă sistemul (după ce au pupat în fund sistemul în modul cel mai dizgraţios, pe timp de austeritate). Curg acuzaţii de diversionism. Ceea ce probabil nu-i complet fals – că doar nu geaba plătim la greu servicii şi jandarmerie. Ăia unde să lucreze?

Diversionism pare să însemne însă în mod oficial tot ce mută totuşi atenţia şi pe incoerenţele lui Iohannis et comp. Şi alte siteuri de dreapta moderată, dar foarte “anticorupte” fac distincţii între “instigatori” care au ceva şi cu Iohannis şi oameni de bine care protestează împotriva sistemului (dar nu tot sistemul).

Pe facebookul preamărit, multe nemulţumiri, multă paranoia, oamenii ar fi vrut să găsească o singură voce şi au găsit 10 000. Chestiuni fireşti pînă la urmă, negocierea asta a mesajului am văzut-o de multe ori şi în România sucombă, graţie unui establishment al comentariatului, într-o ciorbă de dreapta şi în curente subterane de extremă dreapta care se manifestă de exemplu de alegeri într-o ură teribilă faţă de sărăcime, asistat social etc. Există oameni care vor să pună cap la cap şi mesaje coerente. […]

De unde atîta paranoia şi dezamăgire în a doua zi? S-au amestecat, uneori în interiorul aceluiaşi cap, motivele ieşitului pe stradă din 2012, cu motivele de azi. Unii au fost dezamăgiţi că au găsit şi oameni care nu-s ca ei, care-s “publicul Antena 3″. Ce să faci, “oamenii frumoşi” sînt şi ultra-intoleranţi, am constatat deja. Am văzut tot soiul de stipendiaţi ai regimurilor trecute care şi-au scos frustrarea în stradă şi le poartă o ură maximă activiştilor care acum 3 ani le-au dat jos rentele, dar care şi acum se regăsesc în stradă.

Strada a fost coerentă şi cu adevărat anti-sistem măturînd o excrescenţă perfectă a sistemului, UNPR. Aici mesajul a fost clar şi nu e puţin lucru. În rest, sînt foarte curios ce convocări va face Iohannis, ce grupuri va alege din piaţă pentru “consultări”.

O pauză de respiraţie

Am văzut discursul de ieri al lui Iohannis. Mi s-a părut ireal prin violenţă şi irespnsabilitate. Violent a fost enunţul următor, de un oportunism populist incredibil: “A fost nevoie să moară oameni ca Guvernul să demisioneze”. Eu nu mai comentez aşa ceva. E sinistru.

Apoi, aş sublinia o declaraţie care mi-a plăcut, a unui avocat, la o emisiune Realitate care exprimă o chestiune mai puţin discutată: şi anume că ceea ce pare nelegal a fost făcut posibil de fapt printr-o relaxare a legii în deplină cunoştinţă de cauză. Claudiu Dinu, fost consilier prezidenţial, declară aşa pe 3 noiembrie 2015:

Ca om îmi pun întrebarea cine-a greşit, cine-i de vină? (…) Revenind la profesia mea de avocat şi de profesor, deşi mi-e greu să vorbesc fără a avea această abordare umană firească, cine-i vinovat? Şi am început să-mi dau răspunsuri, urmărind evenimentele şi gîndind şi din prisma legii. Sînt mulţi vinovaţi, dar cred că sîntem vinovaţi şi noi, toţi, inclusiv şi eu. Acum 10-11 ani s-au modificat legislaţia privind autorizările în materie de spaţii comerciale, spaţii de evenimente. Înainte, ca să înţeleagă oamenii, trebuia să vină autorităţile ca să-ţi verifice spaţiul, altfel nu-ţi luai autorizaţie. Dura un pic această procedură. Am vrut o procedură simplificată. Legiuitorul ne-a dat-o. În sensul că acum dăm nişte declaraţii pe propria răspundere, administratorul societăţii spune: corespunde din punct de vedere ISU, veterinar-sanitar, mediu şi imediat primeşti autorizaţiile şi începi activitate. Dacă acea declaraţie nu e în regulă, dacă e rea-credinţă putem ajunge la aceste tragedii umane.

De aici trebuie pornit cînd urlăm “anticorupţie” fără să înţelegem ce consens a existat atunci cînd am “simplificat” drumul către profit pe cale legală şi, iată, criminală. Iohannis nu stă să explice din astea, că doar e primar şi ştie, o ia pe scurtătură, că doar e mediator. S-a trezit fiara din el, aia care zicea cu sînge rece “ghinion”.

După Ponta, ar trebui să obţinem nişte garanţii

E încă o mare ruptură între mesajele străzii bucureştene şi mase. Am scris o analiză mai mare aici. Redau partea în care le amintesc oamenilor că micile beneficii obţinute pentru mase precare de la Ponta nu trebuie în nici un caz compromise de filozofii economici Predoiu-Vass. Trebuie obţinute garanţii. NU vă atingeţi de salariul minim, nu vă atingeţi de creşterile pentru bugetarii prost plătiţi!

Strada din București nu pare preocupată de o masă de precari, de chestiunea sărăciei și inegalității în România. Sau e preocupată doar abstract și vine cu soluții puerile. Ponta, deși a făcut mari compromisuri cu marile averi și marele business, a demarat totuși niște chestii bune, creșterea salariului minimal, un program care se întinde pe mai mulți ani, sau mărirea salariilor unor categorii de bugetari lăsate în urmă. Astea sunt minimale, dar ar trebui garantate și pe mai departe. Sunt convins că aceste categorii, oameni plătiți prost, profesori, pensionari, chiar medici se uită la strada bucureșteană și se întreabă „Bă, ăștia știu lumea mea? Oare mă lasă, din atâta civism, și fără măririle alea ridicole? Oare dacă pleacă guvernul ăsta mai am vreo garanție măcar pentru acel puțin obținut pe un reflux antiausteritate? Sau vin de-alde Vass-Predoiu, susținuți de Iohannis-Isărescu, care explicau că 50 de lei la salariu minim e „creștere pe consum” și e periculoasă.” Mai mulți prieteni de stânga ne agităm să imprimăm și astfel de mesaje (vezi aici unele revendicări concrete formulate de un front de stânga dintre protestatari), să mutăm atenția de la stele verzi precum demnitate, fericire, eu nu plec din țară etc. la mesaje sociale care ar putea ajunge la pături care au fost excluse tradițional în ultimul deceniu.

• DCNews: După o demisie

Scena politică este zguduită de cutremur după cutremur. Dezastru colectiv, tineri care și-au pierdut viața într-un mod cumplit, demisii, guverne, o întreagă România stă pe un butoi de pulbere. Ce va urma după demisia lui Victor Ponta? Aflăm răspunsul într-o analiză făcută de Radu Călin Cristea pentru DC News.

Iată analiza pe care Radu Călin Cristea a făcut-o în exclusivitate pentru DC News:

Demisia Premierului Victor Ponta închide un ciclu din politica românească. Se încheie o guvernare de stînga ce a adus progres economic și un anume calm social prin multe măsuri de dreapta. Politic vorbind, demisia lui Ponta a fost grăbită de varianta imorală a conviețuirii cu UNPR. Poate că dacă, acum cîteva zile, Oprea și, îndeosebi, Piedone – imediat după sinistrul de la “Colectiv”, alegeau calea demisiei de onoare, nemulțumirea tulbure a unei părți a cetățenilor n-ar fi atins punctul critic al identificării țapului ispășitor. Așa funcționează psihologia maselor de la G. Le Bon încoace.

Demisia lui Ponta a deschis supapa ce va elibera tensiunea socială produsă de o enormă diversitate de probleme. Mi-aș fi dorit să înțeleg mai clar dacă, în cazul dat, “capul lui Moțoc” corespunde cu capul lui Ponta. Mă îndoiesc. Teamă mi-e mai ales de turbulența brută a unor tineri ce se înrolează inconștient, dar frenetic, în mase de manevră ce pot fi ațîțate de la o scînteie, ca bureții de la “Colectiv”.

Nu (doar) demisia lui Ponta a cerut strada, ci un sistem antisistem, radierea actualei clase politice, bulversări radicale în societate. Totul – în regim de extremă urgență. Se vorbește cu înflăcărare revoluționară despre „generația facebook” care ar fi înțeles nevoia de schimbare a societății. Să fim serioși. Nu mă simt deloc încurajat să pariez cu ochii închiși pe această generație care, pe cît am apucat s-o cunosc, trăiește mai mult într-o realitate paralelă, iar solidarizările ei atît de spectaculoase nu sunt decît suma unor acute singurătăți personale. Să nu vorbim, așadar, vorbe.

Alegeri anticipate? Ar schimba pe cine cu cine? Alegerile sunt fotografia unui moment din istoria societății, iar clasa politică este produsul unei anumite culturi democratice. Cu greu pot fi grăbite sau încetinite aceste ritmuri ale naturii sociale. În niciun caz – acum – prin anticiparea alegerilor. Ar ieși același lucru, altfel coafat. Ne-am mai fript o dată cu votul uninominal. Vrem să transformăm iarăși electoratul într-un poligon de încercare a ideilor din capul politicienilor?

Victor Ponta nu pleacă de la Guvern pentru că niște sute de exaltați se indignau marți seara, la Brașov, din cauza nesimțirii lui Piedone de la București. Ponta pleacă pentru că, acum, i se pare onorabil să procedeze astfel. Poate că același simț al onoarei putea să-i dea ghes cu prilejuri mai potrivite. A ales să se întîmple acum. Cariera sa politică se va reseta și Victor Ponta va putea reveni în politica mare în cîțiva ani. Cifrele seci ale statisticilor oficiale europene, ale agențiilor internaționale de rating, ale instituțiilor financiare occidentale arată că Ponta a condus trei ani de zile un executiv ce lasă principalii indicatori economico-financiari la cote bune. Renunțarea lui Ponta la șefia PSD și, iată, a Guvernului sunt deciziile sale. Au surprins cam pe toată lumea, unii le-au socotit pripite, alții – chiar injuste față de electoratul care a investit în el începînd din anii de glorie ai USL. Rămîn alegerile sale și doar timpul ne va lămuri cît au fost de inspirate și oportune. Restul e politică. Adică demagogie. Populism și fățărnicie. Sună ceasul războinicilor de după război.

Mi-e frică de un singur lucru: ca sufletele copiilor morți la “Colectiv” să nu fie invocate ca muniție în jocurile politice. Ar fi maxima impertinență de care am fi capabili. Cineva, Președintele Iohannis, a făcut deja un pas în această direcție afirmînd că “a fost nevoie să moară oameni pentru ca această demisie (a lui Ponta, n.m.) să se întîmple“. E una din cele mai oribile fraze pe care le-am citit vreodată în politica românească. Încă mai sper că Președintele nu a înțeles ce a spus.

[…]

• Antena3: Mesajul ambasadorului SUA pentru românii care au ieşit în stradă

Ambasadorul SUA Hans Klemm în România a declarat, joi, că îi încurajează pe toţi românii “să rămână implicaţi în procesul civic“, precizând, totodată, că aşteaptă “cu nerăbdare” să colaboreze cu preşedintele, prim-ministrul interimar şi cu guvernul în “domeniile prioritare comune“.

“Ultimele zile au fost atât dinamice, cât şi foarte emoţionante. Transmitem din nou condoleanţe pentru decesele tragice din data de 30 octombrie şi din zilele care au urmat. Aplaudăm exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare şi întrunire şi îi încurajăm pe toţi românii să rămână implicaţi în procesul civic“, a declarat ambasadorul Statelor Unite ale Americii Hans Klemm, printr-un comunicat de presă prezentat de Mediafax.

De asemenea, Klemm a precizat că aşteaptă “cu nerăbdare” să colaboreze cu preşedintele Klaus Iohannis, prim-ministrul interimar Sorin Cîmpeanu şi cu Guvernul interimar “în domeniile prioritare comune“.

“Statele Unite ale Americii şi România sunt aliaţi care au un parteneriat strategic puternic şi plin de energie. Aşteptăm cu nerăbdare să colaborăm cu preşedintele Iohannis, prim-ministrul interimar, Sorin Cîmpeanu, şi cu guvernul interimar în domeniile prioritare comune. În definitiv, relaţia SUA-România este puternică datorită valorilor noastre democratice comune, angajamentului nostru faţă de securitatea colectivă a cetăţenilor noştri şi dorinţa noastră de a asigura prosperitatea comună a ambelor noastre ţări”,

a arătat Klemm.

• HotNews: Monica Macovei: “Vreau ca ‘strada’ si cerintele ei sa nu fie confiscate, asa cum a fost Revolutia. Mi-ar placea sa urlu alaturi de voi, dar stiu ca nu vreti politicieni acolo”

Monica Macovei afirma, intr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, ca si-ar dori sa iasa in strada insa nu o face “din respect pentru durerea Oamenilor“, intrucat stie ca cei din strada nu isi doresc politicieni printre ei.

Ce spune Macovei, liderul partidului M10:

“Ma uit in jur, in aceste zile, si vad furie, si revolta, si durere. Vad o Romanie secatuita, dezamagita, cu rani pe tot corpul. Ma simt indurerata si lipsita, la randu-mi, de pace sufleteasca.

Vreau sa ies in strada, insa din respect pentru durerea Oamenilor nu o fac. Stiu ca nu vreti politicieni acolo, desi mi-ar placea sa urlu alaturi de voi.

Vreau ca ‘strada’ si cerintele ei normale sa nu fie confiscate, asa cum a fost confiscata Revolutia“.

• Hotnews:

LIVE TEXT O noua zi de proteste in Bucuresti / In Piata Universitatii s-au adunat circa 12.000 de oameni / Circulatia pe Magheru a fost blocata / Se cere si demisia lui Victor Ciorbea

[…] 22:15 Langa Universitate iar a bubuit o petarda. Se fluiera copios in toata piata / Se scandeaza “o tara fara partide”

22:10 Protestul a devenit unul multi-tasking: Intr-o parte a pietei se cere demisia Parlamentului, o noua clasa politica. Intr-o alta parte a pietei, oamenii cer locuinte sociale si protesteaza pentru educatie […]

Mai multe ONG-uri ii cer lui Iohannis 10 masuri urgente: inlocuirea lui Ciorbea (Avocatul Poporului), alegeri locale in doua tururi, dizolvarea comisiilor de control SRI si SIE

Expert-Forum (Efor), Centrul Roman pentru Politicei Europene (CRPE), Grupul pentru Dialog Social (GDS), Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN) si Asociația Pro Infrastructură (API) transmit o scrisoare presedintelui Iohannis in care subliniaza un set de zece măsuri fezabile şi neutre politic, ce pot fi adoptate până la finalul anului şi care răspund direct agendei celor care au ieşit în stradă să ceară o mai bună guvernare.

“Pentru preşedintele Iohannis

1. Desemnarea unui premier credibil şi cu voinţă pentru a introduce schimbarea de profunzime cerută de români atât în noiembrie 2014 cât şi în noiembrie 2015.

Demisia lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea doar pentru a fi înlocuiţi de consilieri ai lor nu este ceea ce se cere sau ceea ce dv aţi promis celor ce v-au ales. Dacă preţul pentru o schimbare reală vor fi alegerile anticipate, atunci aşa să fie.

Pentru Parlament și premierul nou investit

2. Revenirea la alegerea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin, pentru a înlătura pericolul de oligopol al partidelor mari. Termen: 10 decembrie.

3. Anularea mandatelor celor 552 primari şi 4791 consilieri migratori pe OUG 55/2014.

CCR a declarat măsura neconstituţională, însă Parlamentul refuză de aproape un an de zile să pună situaţia în ordine, plasându-se astfel în afara legii. Termen: 1 decembrie.

4. Dizolvarea actualelor Comisii de Control SRI și SIE din Parlament și desemnarea unor parlamentari credibili, care să efectueze anchete serioase și să ofere explicații publice pentru activitățile serviciilor secrete, plus un control bugetar eficient. Termen: 1 decembrie.

5. Înlocuirea actualului Avocat al Poporului cu o persoană competentă, neutră politic şi aptă să-şi îndeplinească mandatul în interes public. Termen: 1 decembrie.

6. Aprobarea înființării Agenției Naționale de Gestionare a Bunurilor Sechestrate. Termen: 10 decembrie.

7. Respingerea inițiativelor existente în Parlament care vizează slăbirea mecanismelor de luptă anticorupție. Termen: 1 decembrie.

8. Întărirea DNA și a Parchetelor prin oferirea posibilității tehnice de a efectua interceptări, pentru a nu ma depinde de tehnica SRI.

9. Premierul învestit să procedeze urgent la demiterea şefilor de companii publice cu probleme legale (cazul CE Oltenia).

De asemenea, şefii numiți prin încălcarea legii (OUG 109/2011 privind managementul profesionist) la companii precum CFR Marfă, CNADNR, Aeroporturi București, CN Hunedoara și altele trebuie demiși și noii şefi numiţi prin respectarea deplină a criteriilor de selecţie şi profesionalism cerute de OUG 109. De la aplicarea acestei ordonanțe, modificată recent, nu trebuie să existe niciun fel de excepţii. Termen: 1 decembrie.

10. Premierul învestit se angajează să decăpușeze companiile de stat (care au datorii cât bugetele sănătății și educației la un loc), precum și la continuarea procesului de profesionalizare și depolitizare a managamentului companiilor de stat. Termen: 10 decembrie.

Propunem Președinției stabilirea unei proceduri transparente de desemnare a reprezentanților societății civile la consultările convocate pentru data de 6 noiembrie sau altele viitoare, prin utilizarea de instrumente online de dezbatere.

ExpertForum (EFOR)
Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE)
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN)
Asociația Pro Infrastructură”

Facebook/ Vlad Mixich:

Există patru revendicări clare ale zecilor de mii de români ieșiți ieri în stradă:

1. Cel mai larg adoptat avertisment/scandare pe străzi a fost “Corupția ucide” => Parlamentarii și membrii Guvernului nu mai trebuie să beneficieze de un statut privilegiat în fața legii și anchetelor de corupție, privilegiu de care ceilalți cetățeni nu au parte.

2. Oamenii au scandat repetat “Am votat 300, nu 600” => Respectarea referendumului prin care s-a votat micșorarea numărului de parlamentari, vot pe care “aleșii“ nu au dat nici două parale.

Facebook/ Valer Cosma Damian:

Pe cadavrele celor arși la colectiv se cam cațără ”revoluția” neoliberală. Tehnocrații sunt vehiculați prin mass-media ca schimbare de paradgimă, schimbare radicală a sistemului, iar Klaus Iohannis își trage sub cur, prin mișcarea cu consultarea societății civile și a străzii, asentimentul străzii față de politicile ce vizează tot mai grabnica demantelare a statului și retragerea din calea business-ului aducător de profit și prea puțin interesat de traiul celor pe care-i călărește.

Și ce e mai trist, mulți dintre euforicii din stradă (excepție o minoritate sectarizată dar consecventă unor revendicări în direcția întăririi statului social) juisează în fața atenției acordate, cu gândul că fac istorie. Amin.