MOLOHUL SI JERTFELE UMANE DE LA COLECTIV. “A lovit diavolul cu copita in România si acum isi aduna slugile”/ PREOTII SI TINERII sau… Cu durere si cu dragoste despre LIBERTATE, MANIPULARE, PACATE, ROCKERI, CLUBURI, SPITALE si BISERICI

“Nu vă cere nimeni bani, dar ridicaţi ochii în sus şi căutaţi lumina, care este Hristos!”

sursa foto: RFI

Ideea sistemului este de a lucra tocmai prin acești tineri pentru ca revoluția culturală să meargă mai departe. O indignare legitimă este deturnată abil spre propagarea și înrăutățirea aceluiași sistem, iar la asta tinerii pun din greu umărul. Nu trebuie condamnați, dar nici nu trebuie încurajați. E nevoie de răbdare și rugăciuni. E nevoie de răbdare pentru a le arăta tinerilor că necazurile noastre, ale tuturor, nu doar ale lor, provin dintr-un stat supradimensionat, în care serviciile de securitate au un buget de peste jumătate de miliard de euro, în care educația este făcută pulbere în mod intenționat, în care sănătatea este colectivizată, iar statul și corporațiile (inclusiv cele media) fac legea împreună. Este nevoie de rugăciuni, pentru că războiul pe care îl ducem în fiecare clipă nu este unul în primul rând al argumentelor, ci un război nevăzut, spiritual cu tatăl minciunii, iar problemele oamenilor din ziua de azi sunt în primul rând duhovnicești.

***

Ȋnchide televizorul. Ia o pauză de pe facebook. Gândește. Ești vulnerabil, pentru că ai sentimente. Sunt unii care se vor folosi de ele. […]. Ia o pauză și gândește. Adu-ţi aminte istoria recentă. Stai de vorbă cu tine sau întreabă-i pe alţii, care știu. Nu te lăsa folosit. Nu te lăsa manipulat. Şi mai ales, fii cu băgare de seamă, să nu devii, din prietenul celor care te manipulează, dușman al sufletului tău.   

• Parintele Savatie Bastovoi:

Facebook:

Niciodata diavolul nu fu mai milos.
Niciodata lumea nu fu mai pe dos.
Niciodata focul nu a fost mai sfint.
Ca-n aceste zile triste pe pamint

A lovit diavolul cu copita în România și acum își adună slugile.

Despre Moloh și jertfele nevinovate

Diavolul este singura entitate care lucrează în lume și căreia îi convine uneori să nu existe. Diavolul nu poate fi numit deoarece nu are identitate. Așa cum Hristos pururea se împarte și niciodată nu se sfîrșește, diavolul este un mare gol care înghite și niciodată nu se umple.

Atunci cînd Dumnezeu ni l-a descris pe diavol, El l-a descris simplu: ”tată al minciunii și ucigaș de oameni”. Iată de ce închinarea supremă adusă diavolului este arderea de tot a unor oameni. Deoarece ura diavolului este îndreptată în primul rînd împotriva lui Hristos, el cere jertfe nevinovate. Istoria cunoaște obiceiul de a arde prunci de lapte într-un taur uriaș de aramă sub care se făcea focul. Acest taur era adorat ca un zeu și i se zicea Moloh.

Veți întreba, desigur, care este condiția pruncilor nevinovați arși în pîntecele de aramă a lui Moloh: ajung ei oare în brațele diavolului? M-am întrebat și eu și cred că nu.

Atunci cînd în București s-a aprins un club în care au ars de vii peste 30 de tineri, aproape că nu s-a vorbit de cauzele incendiului. Presa a decis din primele minute că e un accident, ceva ce se poate întîmpla oricui, oriunde. Ca să aflăm în cîteva zile că vinovatul a fost de fapt un personaj abstract numit Corupție. Eu țin să spun că Corupția e și ea un demon, un Moloh cu burta mare cît România în care ard zilnic jertfele nevinovate luate din acest popor.

Corupția a dat foc băieților și fetelor la Colectiv. Corupția este un demon. Sau poate nu? Ah da, demonii nu există pentru toți. Să știți că nici Corupția nu există pentru toți.

Diavolul acesta, numit Corupție, a corupt mințile comentatorilor TV ca să nu mai vorbească nimic despre Molohul care a înghițit viețile acelea, ci a preferat să se acopere cu nevinovăția lor. Așa ne-am trezit cum slugile diavolului, tot vorbind despre frumusețea și nevinovăția tinerilor, au început să pară și ei tineri și frumoși. Iar oamenii normali care nu încetează să întrebe ”cine a pus focul?”, sînt înfruntați pînă la demonizare.

Fraților, nu vă pierdeți în detalii. Știți cine se ascunde în detalii. Nici de această dată nu e altfel.

• Hotnews: Preot, despre Colectiv: Trebuia sa-i convingem pe tineri ca nu au ce cauta in locuri intunecoase, insalubre / Sa-i invatam sa iubeasca lumina, sa danseze in aer liber si sa asculte melodii frumoase

Preotul buzoian Mihail Milea spune ca el si alti “slujitori ai Biserici” ar fi trebuit sa convinga victimele incendiului din clubul Colectiv “ca nu au ce cauta in astfel de locuri intunecoase, lipsite de lumina credintei in viata vesnica“, ci ca locul lor este “in mijlocul naturii lui Dumnezeu“, scrie Mediafax.

Presedintele Fundatiei pentru Copii “Sfantul Sava” din Buzau, preotul Milhail Milea, a postat pe Facebook un mesaj privind incendiul de vineri noapte din clubul Colectiv, in urma caruia 32 de persoane au decedat.

“La auzul acestei tragedii umane petrecuta zilele acestea in Bucuresti m-am gandit cu durere cat de repede se poate muri la o varsta tanara! Sufletul din mine plange pentru ei, cat si pentru nemangaiatii lor parinti, arsi la inima de durerea copiilor lor. Am lacrimat si am oftat deoarece eu, ca preot ortodox, n-am facut mai mult decat trebuia ca sa nu se intample aceasta scena apocaliptica: sa cada foc de sus peste acesti tineri plini de viata. Ca preot, trebuia ca, impreuna cu alti slujitori ai Bisericii, sa-i convingem, tot timpul, pe acesti tineri, cat si pe altii ca ei, ca nu au ce cauta in astfel de locuri intunecoase, insalubre, lipsite de lumina credintei in viata vesnica. Locul tinerilor este in mijlocul naturii lui Dumnezeu care ne ocroteste de tot ce este rau. Sa-i invatam pe tineri sa iubeasca lumina zilei, sa danseze in aer liber si sa asculte melodii frumoase, aducatoare de liniste si de bucurie interioara“,

a scris Mihail Milea, unul dintre cei mai cunoscuti si apreciati preoti din judetul Buzau.

Parintele Milea a mentionat, totodata, ca Biserica Ortodoxa nu este impotriva relaxarii, insa distractia trebuie facuta cu “discernamant, cu intelepciune si cu credinta, asa cum ii place lui Dumnezeu“, adaugand ca nu ii judeca pe tinerii care au fost in clubul Colectiv.

“Ca preot sunt alaturi de toti acesti tineri plecati dintre noi. Eu nu-i judec pentru sfarsitul lor. Ii compatimesc, puteau fi copiii mei, rudele mele. Durerea mea este aceeasi pentru oricine ar fi in aceasta situatie. Ca preot sunt obligat sufleteste sa ma rog pentru cei care au plecat dintre noi, dar si pentru cei care au mai ramas in viata, in spitale cu trupurile cicatrizate. Aceasta tragedie ne arata inca o data cat de scumpa e sanatatea si viata pe care nu le poti cumpara cu bani. Viata trebuie pretuita cat o avem ca dar de la Dumnezeu! Ca preot plang alaturi de toti parintii care au gustat acest pahar amar al suferintei tragice pentru copii lor inlacrimati”,

a mai aratat parintele Milea.

[…]

• B1: “Mergeţi, cheltuiţi banii în cluburi, beţi, fumaţi, distrugeţi-vă viaţa”. Preot din Iași: Tinerii nu vor să umple bisericile, vor să umple spitalele! Câţi bani sunt câştigaţi de patroni și cât plătește statul pentru recuperarea acestor tineri?

Preotul Vasile Manole de la Biserica Curelari, Iaşi, a transmis un mesaj tinerilor care cer mai puține biserici și mai multe spitale. Omul Domnului afirmă că cei care acum, în contextul tragediei de la clubul Colectiv, duc un război cu BOR nu fac decât să-și cheltuie banii în cluburi, să bea, să fumeze, să-și distrugă viaţa, dar, subliniază acesta, la urmă tot la Biserica vor vrea să fie slujiți și iertați de păcate.

Vasile Manole mai spune că este “tată de rocker” și că este conștient că acum și-ar fi putut înmormânta fiul, dar atrage atenția că în România se petrec zilnic zeci de tragedii: “prunci care mor în sălile de spital, tineri care mor de cancer din cauza țigărilor sau a drogurilor“. Pentru astfel de cazuri sunt cerute mai multe spitale, scrie preotul într-un comunicat de presă remis B1 TV.

“Vorbesc de pe poziţia unui om simplu, dar care nu face abstracţie de faptul că este preot si tată de rocker, si care şi-ar fi putut îngropa fiul de 18 ani, dacă ar fi fost în acel loc nenorocit Club “Colectiv”. Şi ar fi plans nu doar moartea lui, căci de moarte nu putem scăpa nici unul, mai devreme sau mai târziu, ci mai ales ar fi plans locul şi felul tragic în care şi-ar fi sfârşit viaţa. Ne-am născut şi vom muri. Unii am avut şansa să ne naştem pentru că părinţii nu ne-au omorât cu buna ştiinţă, acceptând să fim primul sau cel mult al doilea copil.

I-am pomenit pe masa Sfântului Altar şi pe aceşti tineri morţi într-un mod atât de tragic, si pe cei raniti, dar îi pomenim oare pe atâţia prunci care mor zilnic în “locurile morţii” – săli de spital – unde se scot pruncii din pântecele mamelor. Pe aceia cine îi pomeneşte? Şi credeţi-mă sunt mult mai mulţi decât cei morţi în Club Colectiv. Ar fi corect să-i pomenim şi să-i plângem şi pe tinerii care mor de cancer pulmonar de la vârste atât de tragic din cauză ţigărilor care ucid puţin câte puţin şi pentru care e nevoie de cât mai multe spitale şi de foarte mulţi bani pentru a-i salva, ori a-i scoate din dependente pe tinerii care se drogheaza, care beau, care trebuie trataţi de boli venerice. Câţi bani sunt câştigaţi de cei care produc cauzele acestor boli – patronii de fabrici de ţigări, de băuturi alcoolice, patroni de baruri, discoteci, cluburi, case de toleranţă – şi cât cheltuie statul ca să-i recupereze pe cei care-i îmbogăţesc. De aceea probabil tinerii nu mai vor biserici, ci cât mai multe spitale.

Neamul acesta românesc s-a clădit pe credinţa în Dumnezeu. Dumnezeu a fost cel care a binecuvântat neamul acesta atâtea secole, iar poporul în semn de recunoştiinţă i-a închinat câte un locaş în care oamenii să-şi spună durerile, să-şi plângă morţii, să-şi boteze şi să-şi cunune copii. Locaşuri în care şi cei care aduc lauda lui Dumnezeu şi cei care doresc cât mai multe spitale sau baruri sau cluburi sau underground-uri pot intra şi sunt primiţi cu braţele deschise. Tinerii nu vor să umple bisericile, vor să umple spitalele! Vor mai multe spitale, foarte bine! Mergeţi, cheltuiţi banii în cluburi, beţi, fumaţi, distrugeţi-vă viaţa, dar la urmă tot la Biserica vreţi să fiţi slujiţi şi iertaţi de păcate.

Sunteţi liberi! Dar stiţi voi oare cine oferă libertatea? Libertatea ne-o ofera Adevărul care este Hristos: doar Adevărul vă va face liberi. Duhurile acestea care se nasc în locuri întunecoase vă atrag pentru că păcatul trebuie ascuns, acolo lumina, care este Hristos, nu poate pătrunde şi acolo puteţi fi manipulaţi.

Băiatul meu e rocker, e un copil foarte bun, mi-aş da oricând viaţa pentru el şi cred că orice părinte ar face la fel. Dar i-am oferit libertate, i-am arătat calea luminii prin Hristos, dar el vrea calea underground-ului; are libertate; dacă Hristos i-o ofera, cum i-aş putea-o lua eu? Sunt conştient, chiar dacă el ar zice că noi aştia bătrânii suntem învechiţi, că drumul întunericul e drumul pierzarii şi fara să-şi dea seama, deşi mai toţi acesţi rockeri sunt oameni foarte inteligenţi cu pregatire superioara, oameni de calitate, care se ajuta foarte mult, se înteleg unii pe alţii şi chiar unii dintre ei se declara credincioşi, sunt totuşi atât de naivi, atât de uşor de manipulat, aş zice chiar orbiţi, pentru că la modul fizic, în întuneric acele flash-uri puternice te orbesc. Dar mai ales te orbesc spiritual. Aţi văzut şi la TV flacăra cât casa şi ei continuau să glumească, să se simta bine. Ascultaţi pe internet “vocile din iad”, ascultaţi şi urletele din acel club în clipele groazei-nu vă înspaimanta? nu vă problematizează cât de mult se aseamana?

Nu intenţionez – deşi nu zic că nu mi-aş dori acest lucru – să alegeţi chiar din acest moment calea luminii, să daţi la o parte întunericul, să intraţi în lumina, să umpleţi bisericile. Nu vă cere nimeni bani, acesta este sloganul celor care nu vă vor acolo sau dacă vreţi, daţi banii care i-aţi cheltuit pe ţigari şi băuturi pentru construirea de spitale, de azile pentru părinţii abandonaţi de copii, pe atâtea alte lucruri care să-i ajute pe oameni, dar mergeţi şi vă liniştiţi sufletele şi rugaţi-vă pentru cei dragi în linistea unei biserici, a unei mănăstiri, iar dacă nu vă simţiţi în largul vostru acolo, mergeţi în mijlocul naturii, dar ridicaţi ochii în sus şi căutaţi lumina, care este Hristos!

Hristos a înviat şi doresc sa vina si Ziua Învierii noastre!

Pr. Vasile Manole, Biserica Curelari, Iaşi”

• Ninel Ganea: Cel mai reușit produs al sistemului corupt

Tinerii protestatari sunt cel mai reușit produs al sistemului corupt pe care îl contestă. Doresc o mulțime de lucruri contradictorii, dar nu au nici priceperea și nici forța morală pentru a le obține, presupunând că se pot obține lucruri incompatibile. Au fost crescuți sub impresia faptului că sunt educați, suficient de curați interior, imposibil de manipulat și că au puterea de a schimba lucrurile. Din păcate, nu sunt foarte educați, nici nu au vreo putere reală de a schimba ceva în bine, iar la capitolul manipulare se mișcă exact după ritmul melodiei.

Educația tinerilor din ziua de azi a survenit în perioada postcomunistă, iar dacă s-a distrus ceva sistematic în postcomunism, acest lucru a fost tocmai educația. Mulți dintre ei au prins burse în afara țării, unde au luat contact tocmai cu faza cea mai decadentă a universităților occidentale. Așa că de aici nu au învățat ceva bun. Apoi în țară, foarte rapid, s-au importat curicumulum-urile aduse la zi, pentru o sincronizare perfectă în îndobitocire.

Generația nouă nu știe mare lucru din istorie, deci nu a avut cum să învețe că natura umană este căzută, că revoluțiile nu duc la nimic bun și că în competiția politică ies aproape întotdeauna în față cei mai răi.

Logica le-a fost la fel de străină, din moment ce diseminează cu aplomb orice sofisme, chiar și pe cel mai ordinar.

De economie probabil că nu au auzit mare lucru cât timp doresc 10% din PIB pentru Sănătate și majorarea bugetului pentru Educație, deși în România statul colectează în total sub 35% din PIB. Dar au văzut și auzit că în străinătate așa merg lucrurile și vor și ei același lucru (din nou, o eroare logică elementară).

Retorica nu se mai studiază pe nicăieri, așa că săracii tineri pică în capcana manipulărilor vulgare și cred că din cauza celor 60 milioane de euro alocați bisericilor suferă bugetul de peste cinci miliarde al Sănătății. Vor, de asemenea, impozitarea BOR pentru că orice tânăr liber își dorește taxe. Cât mai multe taxe.

Metafizică și teologie nu puteau să învețe pentru că oricum nu sunt de folos și cine mai învață așa ceva în zilele noastre?!

Mulți dintre ei sunt cu adevărat citiți, și nu trebuie negat lucrul acesta, doar că lecturile lor provin cu predilecție din literatură contemporană. Adică, sunt școliți din plin în confortul patimilor. Învață că sunt buni, inocenți și că e nevoie doar de sentimente frumoase pentru a schimba lumea. Celor care le argumentează că lumea nu e așa le replică cu “intoleranți și habotnici”.

Mai citesc câteva bloguri și site-urile de știri la modă, unde învață cuminți lecția bunului progresivist.

De morală nu vor să știe mai nimic, în afara vrerii proprii; dar doresc în permanență să fie conduși de oameni în afara oricăror bănuieli. Însă oamenii în afara bănuielilor nu sunt decât cei care au o morală, iar ei neagă în orice discuție serioasă că există vreo morală mai tare.

Cu toate astea, se simt deasupra plebei deoarece au terminat una sau mai multe facultăți, vorbesc fără greșeli gramaticale, ascultă muzică alternativă (dar tot comercială și tot cu același mesaj ca muzica mai puțin cool), lucrează în corporații (de când e ăsta un merit, nu știu) sau pe cont propriu, nu au fost educați în comunism și vor o viață mai bună.

Sunt aceste lucruri suficiente pentru a clama drepturi și libertăți? Bineînțeles că nu, dar ideea sistemului este de a lucra tocmai prin acești tineri pentru ca revoluția culturală să meargă mai departe. O indignare legitimă este deturnată abil spre propagarea și înrăutățirea aceluiași sistem, iar la asta tinerii pun din greu umărul.

Nu trebuie condamnați, dar nici nu trebuie încurajați. E nevoie de răbdare și rugăciuni. E nevoie de răbdare pentru a le arăta tinerilor că necazurile noastre, ale tuturor, nu doar ale lor, provin dintr-un stat supradimensionat, în care serviciile de securitate au un buget de peste jumătate de miliard de euro, în care educația este făcută pulbere în mod intenționat, în care sănătatea este colectivizată, iar statul și corporațiile (inclusiv cele media) fac legea împreună. Este nevoie de rugăciuni, pentru că războiul pe care îl ducem în fiecare clipă nu este unul în primul rând al argumentelor, ci un război nevăzut, spiritual cu tatăl minciunii, iar problemele oamenilor din ziua de azi sunt în primul rând duhovnicești.

• ActiveNews:

Iulian Capsali: Revoluție cu voie de la poliția globalistă

Asistăm la o mişcare “anarhică” bine dirijată, care deja prin atacul asupra BOR are în plan două direcţii clare: dirijarea energiei masei manipulate spre o ţintă laterală (cum bine observa un prieten, sloganul “Vrem spitale, nu catedrale” succede celui de acum 25 de ani al FSN, “Noi muncim, nu gândim”) şi, mai ales, este urmărită distrugerea unităţii poporului, pentru că marea masă de credinciosi nu se va regăsi în niciun caz reprezentată de aceste porniri neobolsevice.

Nu am văzut niciodată în imagini de arhivă din perioada comunistă atroce a anilor ’50 oameni care să huiduie când trec pe lângă biserică, aşa cum am văzut în imagini aseară, chiar în Iaşi, când câţiva demenţi au început circul lor demonic exact când treceau pe lângă biserica mănăstirii Trei Ierarhi, un simbol de credinţă şi un monument de cultură unic în Europa, ctitorit de domnitorul Vasile Lupu.

În fond, forţele care dirijează aceste comportamente gregare şi care folosesc, e clar asta, experţi în psihologie şi sociologie, mai ales în mass media şi pe facebook, iar în stradă au activiști pregătiți, știu foarte bine că fără Biserică acest popor va fi transformat imediat în populaţie, o masă de manevră pe care poţi face absolut orice experiment social.

Biserica și Familia sunt cele două ținte principale ale ideologilor Noii Ordini Mondiale. Nu mai e cazul sa explic motivele.

Adriana Oprea-Popescu: Ştii ce vezi când te uiţi la televizor?

Aseară, de curiozitate, am deschis televizorul. O fac rar, mă feresc de intoxicaţiile de pe micul ecran, mai ales că am trecut prin câteva bucătării și știu cât de mizerabil se prepară știrile. Ȋnsă aseară eram prea curioasă și am dat pe Digi24. Două ferestre, cu oamenii manifestând în Piaţa Universităţii și-n Piaţa Constituţiei.

Două Românii. Şi cu a mea, trei, că eu mă uitam la televizor. Prelipceanu și invitaţii săi erau (cu discuţiile) ba la Universitate, ba prin faţa Parlamentului. I-a adus cu picioarele pe pământ CTP-ul. Ȋmbrăcat în negru, ascetic, cu obrajii supţi de grijile ţării, gurul presei a început să ţină o dizertaţie despre viitorul acestei ţărișoare, despre speranţele ce reizvorăsc privind înspre generaţia tânără (tineret, mândria ţării), despre resetarea clasei politice și renașterea României. Mă rog, CTP a folosit cu totul alte cuvinte, dar așa au rămas ele în memoria mea…

Discursul lui, bine construit și inteligent dozat, aproape că m-a scos din casă. Spre Universitate, Parlament sau oriunde s-or fi aflat manifestanţii de aseară, ca să revendice… Nu știu ce, că asta n-am putut afla de la televizor. Eram gata – gata să ies pe ușă, ca să tremur de frig pe străzi pentru viitorul aceste ţărișoare, când, brusc, mi-am adus aminte ce frumos vorbea și scria CTP, acu’ vreo 25 de ani, despre Piaţa Universităţii… Despre acei tineri care credeau că România mai poate fi salvată. Atunci, când încă nu era prea târziu. „Proștii și deștepţii” felia CTP poporul, în 1990. „Ceea ce se petrece acum la noi este pur şi simplu înspăimântător”, scria el. „Interesant e că nici una dintre aceste „minţi înaintate” (ce perfect stalinistă sintagmă) nu bănuieşte că prin demersul tip Piaţă face un serviciu uriaşi tocmai nomenclaturii pe care o tot vestejeşte cu străşnicie”. 

Sunt unii născuţi mai târziu și alţii care uită repede. Dacă n-aș mai fi avut memorie, aș fi fost aseară în stradă. Laolaltă cu cei care scandează împotriva hingherilor, a Parlamentului și a Prefericitului Daniel. Mă descurcam, găseam pe-acolo o gașcă de protestatari care să aibă nemulţumiri convergente cu ale mele. Şi dacă n-aș fi știut cum se face, dacă n-aș cunoaște tehnicile de manipulare și de dezinformare, acum aș scrie un text emoţionant despre frumuseţea tinerilor trimbulinzi care s-au trezit din somn, pentru a salva viitorul părinţilor. Şi v-aș manipula, dezinteresat sau nu, profitând la maxim de vulnerabilitatea emoţională.

Manipularea este o tehnică prin care se urmărește acreditarea unor imagini false sau cu elemente eronate, prin filtrarea tendenţioasă a informaţiilor, prin omiterea aspectelor esenţiale și accentuarea amănuntelor, prin decontextualizarea faptelor relatate. Oricât de mult aţi vrea să vă hrăniţi artificial speranţele, ceea ce se întâmplă zilele acestea în stradă este doar o manipulare ordinară, adică obișnuită, a unor nemulţumiri legitime și acumulate în timp, pe fondul unei puternice emoţii colective. Cine știe cum se face, pregătește din timp terenul, așteaptă contextul și  profită de el.

Tehnicile de manipulare sunt redarea conștient falsificată sau trunchiată a unor evenimente, ascunderea până la voalare a surselor de informare. Rainer Geissler deosebește două tipuri de manipulare, pe care nu le consideră opuse: anumite elite, respectiv o clasă, ocupă mass media, respectiv, prin mecanisme ale economiei de piaţă (maximizarea receptorului) se produce o cultură apolitică de masă. 

Mass-media este instrumentul ales cu precădere pentru a manipula. Are o capacitate mare de diseminare a informaţiilor, este rapidă în răspândirea „zvonurilor” și reprezintă o autoritate („a patra putere în stat”). Atacul la imaginea Bisericii s-a făcut prin presă, dozat și calculat, și a atins apogeul într-un moment propice, cel în care oamenii se clătinau, loviţi de o tragedie. Inducerea vinovăţiei către Patriarh și BOR nu este deloc întâmplătoare. Este parte a unei îndelungi campanii de discreditare a Bisericii, dusă de către unele instituţii media. Deloc întâmplător, ele sunt și cele care au apăsat acum pedala de acceleraţie, după ce și-au încărcat remorcile cu rătăciţii pe care i-au cules, în drumul lor. 

Profesioniștii cunosc mecanismele care „pun în mișcare” oamenii, ce îi face pe aceștia să creadă, să asculte, să-și modifice opiniile în mod negativ.

Aseară, recunosc, eram gata să ies pe ușă, în stradă. Fără să mă mai întreb pentru ce. Sau pentru cine! E greu să le reziști. Dar nu imposibil… Ȋnchide televizorul. Ia o pauză de pe facebook. Gândește. Ești vulnerabil, pentru că ai sentimente. Sunt unii care se vor folosi de ele. Ești om și ai îndoieli. Nu ţi le scrie pe-o pancartă de carton, pentru că sunt alţii care-și vor face scară din ele, pentru a ajunge unde vor. Tu crezi că acolo-i Raiul și că te vor lua cu ei și pe tine. Dar ei nu urcă, ci coboară. Tu nu te coborî. 

Ia o pauză și gândește. Adu-ţi aminte istoria recentă. Stai de vorbă cu tine sau întreabă-i pe alţii, care știu. Nu te lăsa folosit. Nu te lăsa manipulat. Şi mai ales, fii cu băgare de seamă, să nu devii, din prietenul celor care te manipulează, dușman al sufletului tău.   

• ActiveNews: Gânduri la vreme de suferință: Nu vedeți că voi tinerii, sunteți îndrumați sistematic către hrube, alcool, înghesuială, “ierburi” sau “prafuri”?

Am primit pe adresa redacției acest mesaj, pe care îl postăm integral. Este semnat de domnul Ioan Savu, din Timișoara.

GÂNDURI LA VREME DE RĂSCOLITOARE SUFERINȚĂ

Înainte de orice, vreau să spun că sunt și eu îndurerat pentru sfârșitul tragic al acelor oameni, cei mai mulți tineri sau foarte tineri, pentru suferința celor grav afectați – fizic și sufletește – ce încă mai sunt în spitale, mulți cu o evoluție incertă. Rezonez și eu cu suferința familiilor lor. Domnul să-I ia în paza Sa pe toți! M-am rugat și eu și mă voi mai ruga – mai mult decât  așa cum o fac de obicei – pentru toți năpăstuiții, de aici și de oriunde. E durere multă, în noi și printre noi …

Aceste momente tragice și durerea zădărniciei regretelor – acolo unde sunt – ar fi normal să ne facă să ne analizăm pe noi înșine, valorile noastre, motivațiile noastre existențiale, temerile și năzuințele noastre. Se cuvine ca fiecare dintre noi, cinstit – pentru că altfel n-are nicio relevanță – să ne facem această analiză, la moment de răstriște, ce ne-a fost dat pentru a cumpăni adânc, vis-à-vis de noi înșine, familiile noastre, comunitatea în care trăim, țara, Europa așa zis unită ( chiar, în ce e unită, sau în ce se dorește a fi unită Europa?), lumea …

Ne trăim viața, mulți dintre noi, fără să ne punem prea multe întrebări. De ce ne-am pune? Viața noastră-i viața noastră și gata. Suntem oameni liberi, nu trebuie să dăm socoteală la nimeni, pentru modul cum o trăim, nu? Viața noastră cea de toate zilele, croită de noi înșine, trăită de regulă cu multă nepăsare și chiar inconștiență, fără multe bătăi de cap, după ”repere” îndoielnice, așa … cum pare că e trendy.

Noi ca oameni – ni se spune – avem  drepturi, multe, multe drepturi. Avem ”modele” ce ne sunt fluturate prin fața ochilor, pe nenumărate mijloace mass-media, propovăduite de diverse asociații și fundații, de la noi și de aiurea, ce asta ne spun permanent: Nu acceptați niciun fel de opreliști, faceți ce vreți, tot ce vreți, tot ce ați văzut sau auzit că fac alții, că asta înseamnă ”a trăi”! Și mulți, asta fac …

Prinși în vârtejul vieții, direcționați discret sau fățiș, în goana asta tot mai mare după și spre această butaforie, credem că trăim, că asta e viață. Oare?

Toate par bune, pentru că nici nu prea avem când să ne dezmeticim. Lucrăm până târziu. Familia, dac-am apucat să avem așa ceva, devine ceva secundar în goana noastră continuă de a fi cei mai buni, de a fi promovați, de a ajunge cât mai sus, nu? Team buildingul – sigur, pentru a mări eficiența echipei, evident – va  crea  legături și obișnuințe ce fac ca familia să devină o povară. Suntem școliți în fel de fel de cursuri, că trebuie să fim cei mai buni. Pentru a deveni așa, trebuie să învingem în competiția cu toți și cu toate, că totul e competiție, că ăsta-i rostul lucrurilor, al lumii …

Suntem învățați să fim în competiție unii cu alții, cam pe orice, de parcă ăsta ar fi firescul. În competiție, nu în întrajutorare și armonie, în bunăvință și iubire necondiționată. Iubirea aceea creștină, grijulie cu ceilalți, cu tot ce ne înconjoară, e tot mai străină acestui mod de viață, ce ni se bagă pe gât. E de fapt din altă lume, pentru că lumea aceasta spre care suntem împinși, e o cale spre nefiresc, o cale spre nicăieri …

Nu înțelegem că gândurile, vorbele, gesturile și faptele noastre – fiecare și toate – zidesc, ne zidesc. Numai și numai de noi depinde ce zidim cu gândurile, vorbele, gesturile și faptele noastre. E bine, e nevoie să înțelegem asta.

S-ar cuveni să fim mai atenți cu noi înșine, cu ceea ce ne dovedim a fi de fapt,  băgând de seamă că nu prea suntem, uneori cel puțin, prin ceeace facem, cei ce ne place să credem că suntem …

Probabil că vor fi unii, poate mulți, ce se vor revolta la cele spuse de mine. Unii vor să aibă o ”viață simplă”, fără prea multe gânduri, conștientizări, eforturi și asumări. Vor să trăiască, pur și simplu. Problema e că nu se poate. Nu se poate, pentru că nu suntem niște entități absolut independente, fără legătură cu nimeni și nimic. Vrând, nevrând, suntem circumscriși de: legături de sânge, familie, arbore genealogic, educație, prietenii, frății, asocieri, aderări explicite sau tacite la diverse grupuri sociale sau de orice fel, popor, țară, tradiții, civilizație, epocă, eră, etc, etc. Toate acestea și altele, generează influențe.

Prin starea de spirit de moment, ce-o avem și prin cele specifice locului în care ne aflăm, a gesturilor noastre și ale simbolurilor ce le purtăm sau sunt în acele locuri, se potențează unele influențe și  blochează  altele – pe perioade de timp diferite – putând  produce, ca efect cumulativ, situații cu totul regretabile și nefericite, raportându-ne la o viață de om. Asta e valabil pentru indivizii, dar și pentru grupuri, mai mari sau mai mici, ce se manifestă în aceleași condiții, în aceeași conjunctură, sub aceleași ”auspicii” …

Ar fi nevoie să înțelegem că viața e un nesfârșit șir de răscruci. Permanent, în orice moment, viața ne pune să luăm hotărâri, să avem opțiuni. Tot timpul optăm de fapt. De multe ori, în baza educației sănătoase, dobândite în familie, conform principiilor creștine în care am fost educați, deja avem filtre asupra situațiilor posibil nefericite și le evităm, sunt lucruri pe care pur și simplu nu le putem face. Dacă însă ne îndepărtăm de aceste precepte, dispar reperele, apar ”nisipurile mișcătoare”, e zona acelui perfid ”politically correct”, unde normalul devine anormal, în care totul e subordonat nefirescului.

Oare nu ne dă de gândit că suntem îndemnați să ne ducem viața cât mai departe de lumină? Poate ați obserat că de la halele industriale, la mall-uri, spațiile sunt tot mai lipsite de firescul realități naturale și totul, de la lumina naturală, la aerul cel respirăm, totul e falsificat, contrafăcut, controlat conform unor principii ce le stabilesc cei ce ne vor ”binele”. Nu vedeți că sistematic – mai ales voi cei tineri – sunteți  dirijați spre hrube, spre întuneric, înghesuială, alcool, ”ierburi” sau ”prafuri”?

Oare n-ar fi normal să ne punem întrebări de ce lucrurile ce se întâmplă ”la lumină”, au nevoie de nenumărate avize și aprobări, demarând greoi – sigur, conform legii – iar cele ce se petrec ”în hrube”, pot funcționa liniștit, numai cu declarație pe proprie răspundere?!? Oare legislația asta e în concordanță cu viața, în folosul ei, sau cu altceva?!?

Simbolurile sunt forme mocnite ale unei realități invocate, ce va erupe în legea ei – a acelei realități – pe  care, în superficialitatea noastră, nici n-o bănuim, dar întotdeauna, chiar dacă n-o simțim pe moment, se va manifesta, în urma invocării și va produce efecte. Experiența noastră de viață, arată că așa este.

Purtând simboluri, scandând slogane, făcând gesturi ce aparțin unor simboluri, invocăm de fapt – conștient sau inconștient – forțe, energii și vom fi beneficiarii manifestării acelor forțe, fie că suntem sau nu coștienți de asta. Ar fi  de dorit să ne gândim la asta.

Atunci când se produc nenorociri, căutăm vinovații. Acești vinovați, sunt evident, alții, nu noi înșine.

Totuși,  chiar dacă, cu adevărat există și asemenea vinovați conjuncturali – care din prostie, dorință de îmbogățire rapidă, superficialitate, aroganță, nepăsare, pentru că se cred pe ”cai mari”, fac lucruri de proastă calitate, în disprețul legii care și așa e criminal de permisivă răului – răul cel mare e în noi înșine, noi suntem partea cea mai importantă a răului ce ni se întâmplă.

Când noi înșine mergem în asemenea locuri, sau acceptăm să meargă copiii sau nepoții noștri, se pune limpede problema discernământului nostru de adulți. După ce criterii hotărâm noi, dacă ”da” sau ”nu”, dacă facem sau nu facem ceva? Care e adevărata scară de valori, din sufletul și mintea noastră, atunci când hotărâm sau măcar acceptăm tacit ceva? Avem în această Scară de Valori, repere cu adevărat ”de valoare”? Ce e valoare pentru noi și ai noștri? Ne pasă de ceva cu adevărat?

Înțelegem noi că – fiecare dintre noi și toți împreună, ca rezultantă vectorială a toți și toate – prin gândurile, simțirile, vorbele  și faptele noastre, generăm totul? Înțelegem că noi înșine zidim prezentul și facem făgaș bun sau rău viitorului? Înțelegem că noi prin ceea ce suntem și ne manifestăm a fi, prin opțiunile noastre, prin fricile și lașitățile noastre, prin nehotărârea și libertinajul nostru interior și exterior, ne zidim copiii? Înțelegem că noi suntem creatorii făgașelor devenirii lor, a viitoarelor lor reușite, sau a nenorocirilor lor?

Prin imaginile numeroase, prezentate în ultimele zile dureroase, am putut vedea toți, că în acel loc, și atunci și-n alte dăți, cei prezenți, își manifestau extazul, conform cu ”duhul locului”, care și era invocat – conștient sau nu – prin simboluri și gesturi ce le păreau familiar …

Cum se simt oare proprietarii hrubei, ca și cei ce aveau îndatoriri de bună gospodărire a comunității, văzând ce-au realizat, sau se simt ”realizați”?

În asemenea momente de răstriște, a arunca vina pe Biserica Ortodoxă – exact pe cei propovăduiesc viața, nu moartea – dovedește clar, dacă mai era nevoie, că atacurile vin tocmai de la cei ce propovăduiesc haosul, nefirescul și răul. E clar, în slujba cui sunt! …

Toate cele scrise până acum, nu sunt făcute pentru a îngrozi pe cineva, ci pentru a ne ajuta să înțelegem că indiferent că ne pasă sau nu, lucrurile se întâmplă, și că noi oricum optăm, alegem de fapt să nu ne pese, făcând făgaș răului, cu toate implicațiile, și va veni o vreme a bilanțurilor! …

Cu durere, dar și cu nădejdea că rădăcinile Binelui, ce vin din Neam, nasc mlădițe ce nu se pleacă la furtunile încercărilor vieții, ci vor deveni goruni dăinuitori!

• Ziaristi Online: Tragedia de la Colectiv: Artistul Paul Hitter expune caracatiţa cluburilor-gunoaie, “bombele cu ceas” care ucid spiritual şi fizic noua generaţie

[…] Si uite asa, ne trebuie un incendiu si multi morti, sa ajungem la lucruri pe care eu le vad de mult. De aici si refuzul meu de a merge in cluburile Bucurestene. Am schimbat iesitul in centru cu mare placere pe un mic barulet din cartier, unde pe langa cativa tineri culti, sunt multi oameni in varsta, interesanti din toate mediile. Refuzul meu vine si din pricina calitatii proaste a tinerilor frumosi si liberi, dar si din pricina cluburilor. De obicei locatii mizere, case vechi, hale semi-dezafectate, darapanaturi. Toate aceste bombe cu ceas, in care dupa cum vedeti intra cine vrea, iese cine poate, sunt la moda, au devenit la moda si cineva doreste cu tot dinadinsul sa fie la moda.

Tinerii merg, platesc o caruta de bani pe cea mai simpla si penibila bautura: Berea. O bere costa cam 10 lei in aceste locatii mirifice. La mine in cartier costa 4,5 lei. Patronii fac si ei o caruta de bani, mituiesc probabil autoritatile locale, Primarie, Politie, Pompieri, iau avize de functionare, si rezultatul il vedem. Citeam de asemenea o reactie de dupa acest accident, a unei tinere, care era indignata de duoul Arafat-Oprea, si ii acuza de lipsa de empatie. Pai, ce voiai sa planga? Nu empatie trebuie, ci capete care sa se tina tari, sa organizeze operatiunile de salvare, Ancheta de dupa tragedie, cat si controale la sange in toate bombele astea nenorocite, controale care sa se soldeze cu inchiderea acestor darapanaturi. Pai cum sa merg eu in Carol 53 de exemplu, in subsol, cand casa aia sta sa cada oricand? Merge cineva in control acolo? Cu ochii mei am vazut iadul de acolo, cu droguri la vedere si chestii nasoale. Picior de politie? Vreo razie ceva? Pai nu sunt razii, ca locurile astea sunt centre de formare ideologica. Sunt “societatea civila”. Sa nu mai vorbim de centrul vechi, de exemplu, Bordellos. Pai acolo daca sar mai tare la etaj, ajung cu plafon cu tot jos. Unde sunt restaurantele de alta data? Unde este nivelul tineretului? De asta l-am omorat pe Ceao, ca sa mergem in toate gunoaiele deschise ca ciupercile dupa ploaie? Era un cantec lautaresc vechi, il adaptez un pic: Am in Crasma pe perete, apa de la robinete, Igrasie, mucegai si rapirea din Serai. Pacat de tinerii aia. Mare pacat. Vina o poarta multi, este o vina Colectiva ca sa fiu in ton cu numele stabilimentului. Sa ne fereasca Dumnezeu de un cutremur major in Capitala…va fi haos generalizat. Ponta e cu raliurile, Oprea cu restaurantele, Basescu ar fi probabil beat clampa, Iohannis pe undeva cu dna Carmen….las ca se descurca fraierii…[…]

Legaturi: