„Slujba Învierii începe și se termină la ore diferite în bisericile catolice și ortodoxe. În cele din urmă ea se desfășoară între orele 0.00 și cel târziu 4.00”, spun reprezentanții Patriarhiei. Astfel, creștinii se vor putea întoarce acasă la finalul slujbei, „fără să fie vânați sau amendați pe străzi”.
Sfântul Sinod a reamintit obligaţia statutară a Bisericii Ortodoxe Române de a rămâne în comuniune şi unitate dogmatică (doctrinară), liturgică (sacramentală) și canonică (disciplinară) cu Biserica Ortodoxă universală. Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română nu poate modifica doctrina sa, ritualul său liturgic-sacramental şi disciplina sa canonică, îndemnând pe toți slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii.
Iată, cum cad măștile! Sub pretextul criticii, se aruncă invective și se linșează moral credincioșii, laolaltă cu păstorul lor. De când constituie pentru un jurnalist stigmatizarea noastră ca „vite” amăgite de un „șarlatan”, argument și gândire critică?
Paradoxal, pentru noi, aceste atacuri și nedemne lovituri sunt semnul cel mai clar că suntem pe drumul cel bun, iar Biserica nu și-a pierdut vocația sa profetică. E adevărat, e un drum strâmt și anevoios. Însă este drumul crucii și este mântuitor. Vai de cei care aleg ca, alături de mulțimile întărâtate, să arunce cu vorbele ca și cum ar fi pietre și să își calomnieze semenii lor pentru credința lor.
Sfântul Sinod a luat act de: răspunsurile întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale adresate Patriarhului României referitoare la modalitatea de împărtășire a credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii în contextul pandemiei cu noul coronavirus. Toate Bisericile Ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției liturgice ortodoxe de împărtășire a credincioșilor dintr-un singur Potir sfințit și cu o singură linguriță sfințită;
Să știți că din păcate, din 3 Biserici Românești de aici din (…), nici una nu a avut curajul să respecte măcar legea pământească. Iar sentimentul de părăsire din partea Preoților Români a fost max. Nu mai vorbim de tragediile care au avut loc în această perioadă, oameni care au murit chiar în ziua de Paști nespovediți, neâmpărtășiți, familii care erau programate pt botez și care au renunțat, certuri și “bisericuțe” în rândul mirenilor…
Discuția asupra linguriței a pornit eronat în spațiul public, întrucât Biserica nu este unitate de alimentație publică, ci instituție de cult. Împărtășania nu este mâncare și băutură firească (adică aliment pentru trup) ci este hrana cea mai sfântă pentru viața veșnică, Hristos prezent real, întrând în alcătuirea făpturii noastre, prin care ne îndumnezeim. Prin urmare, este o delimitare categorică între Hristos-Dumnezeu și alimentele firești, iar împărtășania și dăruirea ei credincioșilor este atributul exclusiv al Bisericii
La înțelepciunea, răbdarea și responsabilitatea Bisericii, autoritățile trebuie să răspundă simetric, cum se procedează între două instituții care se susțin și se respectă reciproc, conform Legii Cultelor. Acest lucru îl așteaptă creștinii! Credincioșii nu mai pot fi ținuți departe de biserică, de Liturghie, de rugăciune și comuniune. Altfel, nu ne vor ajunge toate medicamentele să-i tratăm de depresie, de disperare, de sărăcie și câte pericole nu mai pot fi enumerate. Românii sunt oameni frumoși, voioși și credincioși. De aceea au trecut cu greu, dar cu bine, peste această experiență traumatizantă, însă, din 15 mai, când se ridică starea de urgență, trebuie revenit treptat la normalitate, așa cum gradual s-au instituit și restricțiile.
Considerăm că încadrarea în mod obligatoriu a elevilor în programe de educație sexuală reprezintă un atentat asupra inocenței copiilor, împiedicând dezvoltarea lor firească și marcându-i pe aceștia pentru întreaga viață. În acest sens, mai multe studii realizate în diferite țări au demonstrat că o astfel de abordare a educației copiilor a avut ca urmare începerea vieții sexuale mai devreme, cu implicațiile de rigoare, fără vreo îmbunătățire în plan social.
În duh, încercăm să fim împreună şi să înţelegem semnele vremii. Constatăm, în primul rând, cât de mult ne-a cuprins frica morții, mai ales în ultima perioadă! Trăim intens teama de a nu fi molipsiți de ceva care ne-ar îmbolnăvi și ne-ar duce spre moarte. Dincolo de toate acțiunile justificate privind prevenția, atitudinea noastră arată cât de mică ne este credința în Înviere. Ne comportăm ca și cum viața de aici ar fi veșnică. Pe de altă parte, neliniștea din noi trădează îndoiala care ne roade cu privire la certitudinea vieții de după moarte.
Trecem printr-un moment de cernere. Sunt limpezite multe lucruri. Apele se separă unele de altele, iar gândurile multor inimi se dau cu adevărat pe față. Stăm de multe ori ascunşi cu teama de a nu fi contaminați precum stăteau ucenicii Domnului închiși într-o cameră de teama de a nu fi descoperiți.
Românii se pregătesc acum de un Paște care, peste două săptămîni, va avea loc cu bisericile goale. Cum situația în care ne aflăm aduce cu o recluziune forțată în care fiecare fierbe în suc propriu între patru pereți, analogia dintre noi și deținuții politici nu e deloc deplasată. Trăim o detenție la care sîntem siliți în numele protecției noastre. Sîntem protejați cu de-a sila, cu sîrguința cu care un părinte își oblăduiește niște copiii care sînt prea necopți ca să priceapă actul de binefacere la care sînt supuși.
Nu mai încingeți internetul cu disputa: o linguriță, zece, un milion. Este rânduiala și practica Bisericii, verificată, și instrumentarul pe care-l folosește dintotdeauna. Am văzut un document care circulă pe internet, în care autoritatea laică se amestecă în mod agresiv, nepermis și grosolan, dând dispoziții Bisericii cum să împărtășească credincioșii. Este necuviincios și riscant ca noi să dăm soluții medicilor și specialiștilor, din statutul de profani, ce diagnostic să pună, ce tratament să prescrie și ce instrumente să folosească în operații!
Dar credința este ea însăși o putere vindecătoare, mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum. Din acest motiv, să dăm ascultare sfatului sfântului Isaac Sirul care zice: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor”. Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă, fără necreștineasca teamă că ne putem contamina cu coronavirus sau cu vreo altă boală posibilă din lingurița cu Trupul și Sângele Celui ce ne-a creat pe noi și apoi S-a răstignit pentru mântuirea noastră!
Basilica: Starea de urgență este o stare specială de prevenire a extinderii epidemiei, nu o stare de panică și descurajare Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat luni un cuvânt de încurajare şi speranţă în contextul în care pe teritoriul României …
Unii pot cădea în ispită și, astfel, să evite să vină la Biserică din cauza fricii de a fi infectat prin atingere, prin Sfânta Împărtășanie, sau prin prezența în adunare. Mass-media secularistă poate hrăni, de asemenea, ideea de a evita mersul la biserică, folosind sistematic insinuări frecvente și provocatoare de frică, prin mijloace diverse cum ar fi filmele, animațiile, adăugate bombardamentului zilnic cu idei care ne împrăștie gândurile și distrug familiile. Umanitatea a devenit prizonieră unui plan demonic, fiind controlată prin frică și panică.
În acest caz, ne reamintim de cuvintele Sfântului Petru: „Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice.” (Ioan 6, 68).
“Impartasania nu e un bufet suedez in care fiecare se serveste după cum pofteste”
Profitând de o imaginară epidemie provocată pasămite de nuș’ce virus încornorat, puterile iadului s-au dezlănțuit cu forță asupra Sfintei Biserici a lui Hristos, folosindu-și, bineînțeles, slugile cele supuse și râvnitoare. Problema a fost propusă la fel de subtil cum i-a fost propusă problema răstignirii Domnului Hristos lui Pilat: (atunci) “Dacă nu Îl răstignești pe acest infractor nu ești prieten al cezarului”, (acum) “Dacă Îl distribuiți oamenilor nu sunteți prieteni ai sănătății lor”! Vedem că mereu se cere același lucru, răstignirea Domnului, completa Sa eliminare din societate, pe motiv că El, Iisus Hristos, deranjează mereu câte un cezar mai vechi sau mai nou.
Acceptând schimbarea unei reguli liturgice a Bisericii Ortodoxe care, fără a fi veșnică, durează oricum de peste nouă secole, se creează un precedent periculos. Dacă eliminăm reguli în Biserică la presiunea străzii, ce ne garantează că “strada” nu va pretinde și alte schimbări în cultul nostru bi-milenar?… Ce ne garantează nouă că nu ni se vor atinge și alte tradiții născute împreună cu credința creștină și legate indisolubil de ea?… Nu știu de ce, dar de când am aflat de declarația oficială a domnului Bănescu, îmi revin mereu în minte ca un refren de care nu mai pot scăpa cuvintele Mântuitorului nostru: “Nu aruncați mărgăritarele în gura porcilor, nici cele sfinte la câini, ca nu cumva, călcându-le în picioare, să se întoarcă și să vă sfâșie”! Porcii și câinii la care Se referă Domnul nostru nu se mulțumesc niciodată cu puțin. Ei vor să profaneze TOT, iar când vor reuși să facă lucrul acesta, vor vrea să-i sfâșie în bucăți pe cei care le-au oferit pe tavă “cele sfinte”…
Oare cum mai pot fi crezuţi preoţii care şterg Sfânta Linguriţa după fiecare împărtăşanie, atunci când spun rugăciunea de înainte: „Cred că acesta este însuşi preacurat Trupul Tău şi acesta este însuşi scump Sângele Tău”, sau: „dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului”?
Proorocul Moise păștea oile socrului său în jurul Muntelui lui Dumnezeu Horeb, riscându-și confortul vieții sale pământești. Aceasta pentru că, atunci când se apropie cineva de Dumnezeu, nu poate să rămână neatins de prezența Lui, care, deși așteptată, totuși se arată surprinzătoare, năvalnică, dar și mult prea puternică pentru ceea ce este omul și ceea ce el poate purta. Și curios, îndrăzneț și doritor de experiență, Moise se apropie de vedenie și dintr-o dată se trezește călcând pe pământ sfânt, pășind în altarul lui Dumnezeu. Și totuși, stând în fața lui Dumnezeu, stare pe care și-a dorit-o întreaga viață, i se face frică, pentru că se simte prea mic, Îl vede pe Dumnezeu așa de mare, iar sarcina care se așează pe umerii săi se arată a fi neașteptat de grea. Această stare o descrie Sfântul Apostol Pavel zicând: „Înfricoşător lucru este să cădem în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10, 31). Însă Moise va spune în cele din urmă „Iată-mă, Doamne”, „vremea este ca Tu să lucrezi”. Dincolo de frica, de neliniștea sau de slaba credință a omului, focul ce însoțea arătarea lui Dumnezeu „ardea și nu se mistuia”, reprezentând garanția chemării – „Domnul este cu tine”, și anticipând alegerea care aducea cu sine calea mântuirii sale, dar și a poporului lui Dumnezeu.
„Îmi iubesc ţara, locurile natale, iubesc mănăstirile şi bisericile noastre de acasă. Astfel că resimt acut, în Scandinavia,
Notre Drame e că uităm să fim creștini, că ne rușinăm să fim creștini, că nu mai știm să ardem de iubire pentru aproapele și pentru Dumnezeu. Notre Drame e că devenim ridicoli cerând în cor spitale – nu catedrale – pentru ca apoi să plângem pentru o Notre-Dame văzută oricum, mai puțin ca pe o catedrală. Notre Drame e că umblăm cu sufletele sfâșiate și că ne este greu să căutăm și să acceptăm că avem nevoie de vindecare duhovnicească.
Cu cât suntem astăzi invadaţi de mai multe imagini trecătoare, fugitive, cu atât sărăceşte conţinutul comunicării, al comuniunii dintre oameni. Totul devine imagine a materialului limitat și efemer, adică ne „informăm văzând”, fără să mai realizăm că „imaginile pot înşela mai mult decât cuvintele” şi că „pentru omul văzător (şi numai atât) nevăzutul nu există”.
Este necesară obținerea de garanții scrise din partea autorităților bisericești şi ale statutului ucrainean că identitatea etnică şi lingvistică a românilor va fi respectată, precum şi că acești ortodocși români vor avea posibilitatea de a se organiza într-un Vicariat Ortodox Român şi a cultiva legături spirituale cu Patriarhia Română, spre a fi sprijiniți prin trimiterea de cărți de cult şi de teologie în limba lor maternă, adică limba română.
Basilica: Ce hotărâri au adoptat ierarhii români reuniți în sinod? În ziua de 25 octombrie 2018, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, …
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (25-29 octombrie 2018) Basilica: Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie), organizat ca în fiecare an de Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, se va …
Nu ar fi fost, poate, mai folositor, un comunicat care sa asume ce e de asumat si sa exprime regrete pentru confuzia si neoranduiala create? Chiar asa mare „rana” ar fi pentru o Episcopie sa admita erori, fie ele si de comunicare sau neintentionate? Trebuie sa pendulam intre reactii defensiv-intimidate, in care ne lepadam de orice numai sa scapam de massmedia, si reactii agresiv-intimidante in care dam de pamant cu toti?
Este strigatoare la cer, in sens de dureros de evidenta, lipsa cultivarii misiunii, de catehizarii, lipsa predicilor evanghelizatoare. Cum sa te asculte oamenii, daca tu nu le-ai cerut niciodata sa te asculte pana acum intr-un discurs real, intr-un cuvant viu, actual si actualizat? Cum sa te urmeze oamenii, cand tu insuti nu le-ai cerut sa te urmeze in ceva viu si actual, ci te-ai multumit sa-ti indeplinesti rolul formal de cleric?
Stiripentruviata: IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei: „Paștele este sărbătoarea Bisericii, a familiei și a unității noastre naționale. Considerăm urgent să întreprindem acțiuni reale în sprijinul familiei, a realității de care depinde viitorul și dezvoltarea poporului nostru” (…) Iubiți părinți, frați și surori, …
După binecuvântare, Părintele Patriarh Daniel a ținut un cuvânt de învățătură cu titlul „Unitatea de credință și de neam se întărește prin lumina și rugăciunile sfinților”. A prezentat atât viața și activitatea celor doi sfinți, cât și importanța acestui moment în istoria Bisericii Ortodoxe Române. „Sfinții sunt cu adevărat vii, iar vii sunt sfinții”, a spus Preafericirea Sa, care a completat: „Fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, iar fără sfinți nimeni nu va înțelege pe deplin ce este Biserica”.
Episcopia Husilor: Episcopul Grigorie Leu – „patriarhul alb” al suferinţei pentru credinţă şi neam De fiecare dată când ne aflăm în ambianţa comemorării unui mare aristocrat – aici am în vedere sensul primar al cuvântului, adică cineva care este stăpânit …
Basilica: Au fost aleși doi arhierei vicari pentru diaspora […]
M-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „-Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine; ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă”.
După cel de-al doilea război mondial, a venit însă peste poporul nostru, ca un tăvălug, comunismul ateu care i-a distrus în mare parte fiinţa modelată de credinţa sa ancestrală, cultivând în locul ei patimile contrare virtuţilor strămoşeşti: necredinţa, ura de clasă, minciuna, hoţia. După căderea comunismului, românii au fost cu totul nepregătiţi să facă faţă concurenţei economice străine care i-a distrus industria. Tot la fel, cei mai mulţi n-au fost pregătiţi să-şi asume o libertate responsabilă. Astfel migrarea în străinătate a milioane de români în căutare de lucru, ca şi natalitatea extrem de scăzută, încurajată de liberalizarea avortului (peste 20 milioane de la Revoluţie) pun în pericol dăinuirea însăşi a neamului. Populaţia îmbătrâneşte, satele sunt pe cale de dispariţie. Ne putem întreba: câtă credinţă mai curge prin sângele nostru? Dar nu-i suficient să ne lamentăm. Ce putem face fiecare pentru neamul şi ţara noastră? Bogăţia unei ţări o formează în primul rând oamenii ei. Ţara are nevoie de noi. Cine se întoarce acasă, acela se aseamănă cu marele Moise despre care Sfânta Scriptură spune că a preferat să sufere cu poporul său şi să se întoarcă în Canaan decât să aibă dulceaţa păcatului cea trecătoare a Egiptului (cf. Evrei 11, 25-26).
Familia este supusă astăzi unor mari presiuni. Pe de o parte, grija excesivă pentru carieră şi bunăstare materială creează mari probleme familiei, cu consecinţe grele asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie şi, în mod special, asupra copiilor lor. Pe de altă parte, asistăm la tendinţe tot mai agresive de a impune alte forme de convieţuire, străine familiei tradiţionale, adâncind şi mai mult confuzia şi dezbinarea între oameni. Creştinul este chemat să conştientizeze acest lucru şi să se angajeze constant şi curajos în apărarea familiei.
Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului. Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup, [adică de minorităţile gender], nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe. Altfel spus, Biserica cu valorile propuse de ea doreşte respectul de care este firesc să se bucure.
Basilica: Sfântul Sinod a ales noul Episcop al Hușilor Primele declaraţii după alegere | PS Ignatie Îl cheamă pe Dumnezeu în ajutor în noua misiune A fost ales noul Episcop al Hușilor! În ziua de 5 octombrie 2017, în Sala …
Patriarhul Moscovei si al intregii Rusii, Chiril, va veni la Bucuresti in 27 octombrie, alaturi de patriarhii Bisericilor Ortodoxe din alte tari ex-comuniste. Chiril si ceilalti patriarhi vor veni la Bucuresti pentru a participa la evenimentele dedicate Anului comemorativ dedicat aparatorilor Ortodoxiei in timpul comunismului, dar si aniversarii a 10 ani de patriarhat ai Patriarhului Daniel
