PERICOLUL DICTATURII GAY IN EUROPA/ Tragediile umane provocate de FERTILIZAREA IN VITRO/ Ce reprezinta notiunile de “SANATATE A REPRODUCERII”, “SANATATE SEXUALA”, “DREPTURILE SEXUALE”?/ Israelul “ofera” AVORTURI gratis/ John Elefante despre “CEL MAI MARE GENOCID”

25-01-2014 23 minute Sublinieri

honest-gay-history

  • Cultura Vietii: 

Raportul Lunacek, sau pericolul dictaturii gay în Europa

Raportul Lunacek, numit și „Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei și discriminării pe motiv de orientare sexuală și identitate de gen”, este un raport de inițiativă al unui grup din Parlamentul European, fără caracter legislativ, programat a fi votat în plenul Parlamentului European pe 4 februarie. Chiar și fără a avea urmări obligatorii, Raportul Lunacek este esențial pentru lobby-ul homosexual, pentru că poate stabili agenda europeană în domeniul sexualității pentru următorii 7 ani.

Același grup care a inițiat Raportul Estrela, referitor la „drepturile sexuale și reproductive”, respins la vot în P.E. pe 10 dec. 2013, se află în spatele Raportului Lunacek, care reia de fapt și temele Estrela („dreptul” la avort și educația sexuală obligatorie încă din creșă), adaugă definirea comportamentului gay ca fiind „normal”, legalizarea căsătoriilor gay, permiterea adopției de copii de către asemenea „cupluri” etc. și pune bazele pentru o dictatură gay în Uniune.

Ca și Estrela, Raportul Lunacek încalcă principiul subsidiarității: competența statelor membre în ceea ce privește politicile care se adresează familiei, definită încă, în România și în alte state UE, ca uniunea dintre un bărbat și o femeie.

Sexualitatea este tratată sistematic ca fiind separată de funcția reproductivă și este văzută ca o activitate recreativă, un „drept” pentru toți, la respectarea căruia trebuie să vegheze Uniunea. De mai mulți ani lobby-ul gay încearcă să-și îmbrace obiectivele politice în haina drepturilor omului. În acest scop, în anul 2006 au fost enunțate principiileYogyakarta, denumite astfel după un oraș din Indonezia, unde câțiva „experți” s-au adunat pentru a „interpreta” drepturilor omului din perspectiva homosexualilor. Deși documentul nu este recunoscut de nimeni în afara creatorilor săi, conform acestor „principii”, toate statele trebuie să legalizeze căsătoria gay, în caz contrar fiind considerate „inamici ai drepturilor omului”! Libertatea de opinie și de exprimare este ignorată de acești „experți”, promotori ai unei veritabile dictaturi gay.

Raportul Lunacek reprezintă una dintre tentativele de a introduce principiile Yogyakarta în legislația UE. O altă încercare, eșuată, a avut loc recent, în timpul sesiunii Adunării Parlamentare a OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa).

Câteva pericole conținute de Raportul Lunacek

  1. În primul rând, Raportul propune ca UE să introducă în strategia-cadru un „mecanism” care să asigure faptul că nici o lege ulterioară a Uniunii nu va aduce atingere intereselor persoanelor gay. Acest lucru ar crea un privilegiu fără precedent, având în vedere că orice lege este contrară intereselor unui grup sau altuia. De fapt, un asemenea „mecanism” ar echivala cu un drept de veto pentru persoanele gay, pe care numai ele l-ar avea. O întrebare ar fi: de ce numai ele să aibă drept de veto? Drepturile omului sunt pentru toți și ele nu trebuie să ajungă privilegii pentru unii.
  2. Raportul vorbește doar de „drepturile persoanelor LGBTI”. „Drepturile” lor sunt desprinse artificial de drepturile omului și sunt privite ca aparținând unui grup separat, ceea ce subminează principiul universalității drepturilor. Unii sunt mai egali decât ceilalți și drepturile persoanelor gay trebuie să aibă prioritate, spune Raportul, în esență.
  3. Raportul face referire la „foile de parcurs” pentru persoanele cu dizabilități și cele de etnie romă. Documentele respective sunt despre persoane cu nevoi speciale care nu pot primi un „tratament egal” pentru a le oferi o viață mai bună, ci un tratament privilegiat; pentru ele sunt gândite politici speciale. A propune politici speciale pentru persoanele gay înseamnă doar să le oferi privilegii, nu să le oferi un tratament egal.
  4. Unele propuneri din Raport sugerează că mariajele gay ar trebui recunoscute de facto și în statele care nu le-au legalizat. Acest lucru este insinuat prin cererea ca toate actele civile în care persoanele gay sunt parte să fie considerate valabile și în restul statelor UE.
  5. Raportul pretinde că persoanele gay trebuie protejate de orice critică, numită generic „crimă de ură” (hate crime sau bias crime). În același timp se pretinde că libertatea persoanelor gay, „de a se aduna și de a se exprima”, nu trebuie să fie în nici un fel restricționată, mai ales de legile care au scopul să protejeze minorii… Autorii raportului propun un dublu standard: libertatea de exprimare fără restricții pentru grupul gay și libertate de exprimare restricționată pentru cei care îi critică. Toți trebuie să avem libertate de expresie și să fim protejați de crimele de ură, nu doar homosexualii. Crime de ură au comis și homosexualii contra altor grupuri, de ex. în 2013, la Bruxelles, unde slujea un Arhiepiscop, și la Biserica Madeleine din Paris.

Raportul Lunacek aparține agendei anticreștine, cu susținere serioasă la Bruxelles. Odată adoptat, chiar dacă nu are putere legislativă, el va putea servi drept bază pentru o Directivă, lege unională cu caracter obligatoriu.

Marea Britanie: copii concepuţi in vitro pe bani publici, ucişi prin avorturi decontate… din bani publici

Am auzit o poveste înfiorătoare pe care am considerat că merită să o relatez pentru revista Townhall: în anul 2009, 127 de copii care fuseseră concepuţi prin tratamente de fertilitate plătite din bugetul de stat au fost omorâţi prin avorturi tot pe banii publici.

Marea Britanie are o singură instituţie care decontează serviciile de asistenţă medicală, denumită National Health Service (NHS). Aria de servicii pe care le decontează NHS este destul de extinsă, incluzând lucruri precum implanturi mamare, remuneraţia însoţitorilor persoanelor bolnave de obezitate morbidă şi serviciile de fertilizare in vitro. Femeile britanice cu vârste cuprinse între 23 şi 39 de ani au dreptul la 3 cicluri de fertilizare in vitro în încercarea de a avea un copil dacă s-au confruntat cu dificultăţi în a-l concepe pe cale naturală.

Ziarul britanic Daily Mail a dat publicităţii anul trecut (2012) faptul că peste 100 de copii concepuţi prin fertilizare in vitro au fost în cele din urmă avortaţi, pentru că părinţii s-au răzgândit. La unii dintre copii, din testele prenatale a reieşit că aceştia sufereau de anomalii genetice, precum sindromul Down.

Acest lucru este o dovadă revoltătoare că facilităţile dau naştere pur şi simplu la alte facilităţi. Sistemul de sănătate al Marii Britanii a generat o cultură a nerecunoştinţei şi o mentalitate egoistă de tipul „după mine potopul”.Un copil nu este un obiect de care te poţi descotorosi când ceva nu merge bine – mai ales dacă altcineva a suportat cheltuielile necesare conceperii acelui copil.

În timp ce articolul din Daily Mail aruncă cea mai mare parte din vină pe egoismul părinţilor, eu văd altfel lucrurile. În S.U.A., un ciclu de fertilizare in vitro costă mii de dolari. Aceste cheltuieli nu sunt suportate de asigurările de sănătate americane din moment ce această procedură medicală este extrem de costisitoare şi nu este necesară pentru susţinerea vieţii. În Anglia, poate fi gratuit. Unei persoane îi va păsa cu atât mai puţin de risipirea banilor, dacă nu este conştientă de costul real a ceea ce plăteşte. Îi este mult mai uşor să „mai facă o încercare” când altcineva plăteşte un tratament extrem de costisitor. Ca o vitro2comparaţie, fiţi atenţi la luptele şi dezamăgirile simţite de cuplurile apărute la această emisiune TV. Ambele au investit mii de dolari în conceperea unui copil –credeţi că l-ar putea arunca la gunoi printr-un avort doar pentru că s-au răzgândit?

Marea Britanie este un exemplu trist de acordare de facilităţi scăpate de sub control. Acest lucru trebuie îndreptat înainte ca alte tragedii similare să se întâmple şi în S.U.A. (LifeNews via  Ştiri pentru viaţă)

Fertilizarea in vitro înseamnă risc dublu de a da naştere unui copil mort

Copiii concepuţi prin tratamente de reproducere asistată au un risc mult mai mare de a suferi complicaţii grave şi de a muri cu o săptămână înainte sau după naştere, comparativ cu cei concepuţi pe cale naturală. O spune cel mai complet studiu efectuat pe 300.000 de copii născuţi prin astfel de metode în Australia, în perioada 1986-2002, excluzând naşterile gemelare care, prin natura lor, sunt mai complicate.

Studiul asupra problemelor de sănătate ale copiilor născuţi prin intermediul fecundării extracorporale şi asupra tratamentelor hormonale la care sunt supuse mamele a fost publicat de către cercetătorii de la Universitatea din Adelaide, Australia, conduşi de profesorul Michael Davies.

Cauzele

În afara deceselor, printre complicaţii se numără şi naşterile premature cu consecinţele lor problematice. Cercetătorii vorbesc apoi despre problemele create de medicamentele folosite pentru stimularea ovulaţiei şi despre hormonii luaţi în timpul tratamentului. De asemenea este subliniat faptul că situaţiile critice sau bolile pe care le manifestă copilul se datorează faptului că actul concepţiei are loc în afara uterului matern. Este specificat faptul că medicamentele necesare tratamentului clinic au efecte nocive asupra uterului şi asupra placentei femeii.

Statistica

Potrivit cercetări, în sarcinile obţinute cu tratamente de reproducere asistată, inclusiv fertilizarea în vitro (FIV), există o probabilitate dublă de a da naştere unui copil mort, mai mult decât dublă de naştere prematură şi aproape triplă ca nou născutul să fie subponderal, pe lângă un dublul risc ca acesta să moară în termen de 28 de zile de la naştere.

„Noii născuţi, a spus Davies, cântaresc în medie cu 250 de grame mai puţin şi prezintă un risc de şapte ori mai mare la un eveniment rar, dar catastrofal, de naştere a unui copil mort sau deces neonatal.”

Utilizarea embrionilor congelaţi este asociată cu un risc crescut de macrosomie în naşterile asistate de FIV sau ICSI. Greutăţi foarte mici la naştere şi naşteri premature sunt mult mai frecvente în sarcini de FIV şi într-o măsură mai mică în cele din ICSI.

Piaţa milionarilor

Studiul a fost preluat şi de mass-media din Marea Britanie, unde numărul femeilor care se supun inseminării artificiale este de circa 50.000 pe an, cu o medie de 17.000 de naşteri (incluzând aici numărul copiilor care mor în săptămânile imediat următoare naşterii), pentru o industrie în valoare de 500 milioane de lire sterline.

„Mă îndoiesc că această descoperire va opri multe cupluri cu probleme de infertilitate care doresc să se supună fertilizării în vitro”, a subliniat Dagan Wells, expert în tratamente de fertilitate de la Oxford University.

După părerea lui Davies, este necesară furnizarea unor informaţii din ce în ce mai clare asupra acestei metode:

„Acum este urgentă începerea unei analize a consecinţelor pe termen lung asupra copiilor născuţi prin fertilizare artificială şi care acum au crescut mari. Ar trebui să ţinem cont pe lângă daunele fizice şi de posibilele consecinţe psihologice.”

Școala Provita. Probleme fundamentale de bioetică (V). „Sănătatea reproducerii” și „drepturile sexuale”

SĂNĂTATEA REPRODUCERII

conf. univ. dr. Sebastian Moldovan *

Moldovan---FotoMoldovanSFără nici o îndoială, „Legea privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical” (în continuare LSR), aflată în stadiu de proiect dezbătut în camerele Parlamentului, reprezintă o măsură politică ce intră sub incidenţa art. 28 din Convenţia de la Oviedo privind drepturile omului şi biomedicina, care afirmă: „Părţile la această Convenţie vor veghea ca problemele fundamentale ridicate de progresele biologiei şi medicinei să facă subiectul unei discuţii publice adecvate, în special în lumina implicaţiilor juridice, etice, economice, sociale şi medicale relevante, şi ca posibilele lor aplicaţii să facă obiectul unor consultări adecvate.” [1] Până în prezent, în ajunul promulgării, proiectul acestei legi de o importanţă greu de subestimat n-a avut parte nici măcar de o popularizare corespunzătoare, cu atât mai puţin de dezbateri publice adecvate, lucru cu atât mai regretabil cu cât „cazul Adriana Iliescu” ar fi putut lansa o asemenea discuţie aprofundată, iar nu doar o emoţie mediatică tipică interesului pentru anormal sau paranormal.

Împrejurarea că legea de faţă nu se referă explicit decât la tehnologii de asistare medicală a reproducerii (adică hiperstimulare ovariană, inseminare artificială, fertilizare artificială, transfer de embrioni) intrate de mult în uz în ţările dezvoltate, unde au avut parte de dezbateri copioase – departe însă de a se fi încheiat -, la toate nivelele opiniei publice, nu scuteşte societatea românească de efortul de a întreprinde propriile evaluări şi de a-şi asuma propriile responsabilităţi. Ar fi regretabil să se confirme, încă o dată, apetenţa nefericită de a copia după modelele altora, fără altă grijă poate decât aceea de a oferi acoperire legală pentru practici în folosul unor grupuri interesate ori pentru a împământeni, în numele integrării politice, directive ale unor instituţii internaţionale. Omul de rând, ale cărui drepturi se presupune că sunt salvgardate de asemenea legi şi convenţii, nu este, în nici unul din aceste cazuri, realmente consultat. În numele său îşi ridică uneori vocea „reprezentanţi ai societăţii civile”, foarte adesea însă sponsorizaţi, direct sau prin sateliţi, tocmai de promotorii acelor modele. Observaţia că dacă s-ar aştepta până la o dezbatere publică pentru formularea legii, aceasta nu s-ar mai realiza niciodată, datorită interesului precar al societăţii în ansamblu şi lipsei de pregătire necesară înţelegerii unor probleme de specialitate din partea majorităţii cetăţenilor, este pe cât de pertinentă ca şi constatare, pe atât de greşită ca obiecţie: ce altceva urmăreşte dezbaterea publică – şi paragrafele din convenţii care o consideră obligatorie – dacă nu tocmai depăşirea ignoranţei şi iresponsabilităţii celor care oricum, astăzi sau în viitor, constituie principalii beneficiari sau victime ale deciziilor politice?

Desigur, un asemenea obiectiv este, chiar teoretic vorbind, dificil de realizat, dar nu are nici o şansă dacă nu demarează cumva şi nu este susţinut. Imaginea masei de oameni obedienţi, buni de exploatat comercial sau, eventual, de condus pe cărările fericirii de către elite (autocrate, tehnocrate, democrate) – temă predilectă a utopiilor – este înşelătoare. Oamenii nu sunt niciodată cu totul pasivi, indiferent de gradul ori calitatea, bună sau rea, a manipulării sau coerciţiei. Singura cale care poate evita derapajul spre cercul vicios al opresiunii şi revoltei este angajarea liberă şi conştientă a celor mai mulţi. [2]

Ar fi de aşteptat ca măcar un simpozion despre „Familie, naştere şi tehnologii medicale de reproducere asistată” să-i acorde acestei legi o minimă atenţie. Scopul intervenţiei de faţă [3] este de a supune preocupării celor interesaţi (cu precădere BOR, clerului, părinţilor şi medicilor care îi aparţin) însuşi conceptul central al legii, şi anume sănătatea reproducerii, identificându-i sumar semnificaţia şi unele implicaţii.

Ceea ce ne interesează sunt noţiunile definitorii, cuprinse în art. 3, iar dintre acestea, noţiunile de sănătate a reproducerii, sănătate sexuală, respectiv drepturi reproductive şi sexuale. În forma sa actuală, LSR defineşte sănătatea reproducerii umane prin „starea de bunăstare fizică, mintală şi socială completă care nu poate fi definită doar prin absenţa bolii sau infirmităţii şi care este legată de tot ceea ce ţine de sistemul reproductiv, funcţiile sau procesele îndeplinite de acesta” (art. 3, par. b) [4], sănătatea sexuală prin „menţinerea sau îmbunătăţirea funcţiilor sexuale şi de reproducere, precum şi a relaţiilor dintre partenerii de cuplu” (art. 3, par. d), iar dreptul la reproducere prin „dreptul cuplurilor şi indivizilor de a decide liber şi responsabil numărul, frecvenţa şi momentul în care doresc să aibă copii, precum şi dreptul de a avea acces la informaţii, educaţie şi mijloace, pentru a lua o asemenea decizie.” (art. 3, par. a) [5].

Deşi LSR îi lipseşte o expunere de motive, în care originea acestor definiţii în documente oficiale internaţionale să fie explicitată, putem identifica în aceste sumare precizări fragmente din definiţiile intrate în uz odată cu Conferinţa Internaţională pentru Populaţie şi Dezvoltare de la Cairo, din 1994. Considerată a fi punctul de turnură al unei noi paradigme privind relaţia dintre dezvoltare şi populaţie, privită de acum înainte din perspectiva fiinţei umane ca izvor, promotor şi beneficiar al dezvoltării durabile şi formalizată conceptual în limbajul drepturilor individuale ale omului [6], conferinţa a promovat ca unul dintre pilonii acestei noi paradigme afirmarea sănătăţii ca drept al omului, în special în sfera sexualităţii şi reproducerii şi, corespunzător, afirmarea egalităţii de gen şi a împuternicirii (empowerment) femeii, inclusiv în sensul puterii de a-şi controla propria fertilitate. [7]

Conferinţa a elaborat un Plan de Acţiune până în 2015, ale cărui paragrafe 7.2 şi 7.3 conţin noua definiţie a sănătăţii sexuale şi reproductive, respectiv a drepturilor umane care o garantează, după cum urmează:

„Sănătatea reproducerii este o stare de bunăstare fizică, mentală şi socială completă şi nu doar absenţa bolii sau infirmităţii, legată de sistemul reproductiv şi funcţiile şi procesele îndeplinite de acesta. Sănătatea reproducerii implică deci ca oamenii să fie capabili să aibă o viaţă sexuală satisfăcătoare şi sigură, precum şi să se reproducă şi să aibă libertatea de a decide dacă, când şi cât de des să o facă. Această ultimă condiţie presupune implicit dreptul femeilor şi al bărbaţilor de a fi informaţi şi de a avea acces liber la metode de planificare familială sigure, eficiente, ieftine şi acceptabile, precum şi la alte metode legale de reglare a fertilităţii, precum şi dreptul la accesul corespunzător la servicii medicale care să permită femeilor să parcurgă cu siguranţă perioada de sarcină şi naşterea şi să ofere cuplurilor cele mai bune şanse de a avea copii sănătoşi.

Potrivit cu definiţia sănătăţii reproductive de mai sus, asistenţa medicală reproductivă este definită drept constelaţia de metode, tehnici şi servicii care contribuie la sănătatea şi bunăstarea reproductivă prin prevenirea şi soluţionarea problemelor de sănătate reproductivă. Ea include totodată sănătatea sexuală, al cărui scop este îmbunătăţirea vieţii şi a relaţiilor personale, iar nu doar consultaţii şi îngrijire privind reproducerea şi bolile transmise sexual. (7.2)

Având în vedere definiţia de mai sus, drepturile reproductive conţin anumite drepturi umane recunoscute deja în legi naţionale, documente internaţionale referitoare la drepturile omului şi alte convenţii. Aceste drepturi se bazează pe recunoaşterea dreptului fundamental al tuturor cuplurilor şi indivizilor de a decide liber şi responsabil numărul copiilor, frecvenţa şi momentul în care să-i aibă, şi dreptul de a avea informaţia şi mijloacele de a o face, ca şi dreptul de a ajunge la cel mai înalt standard al sănătăţii sexuale şi reproductive. Acesta include de asemenea dreptul lor de a lua decizii privind reproducerea fără discriminare, coerciţie şi violenţă, aşa cum se prevede în documentele referitoare la drepturi umane.

În exercitarea acestui drept, ei trebuie să ţină seama de necesităţile copiilor actuali şi viitori, precum şi de responsabilităţile faţă de comunitate. Promovarea exercitării responsabile a acestor drepturi de către toţi oamenii trebuie să fie temelia fundamentală pentru politici şi programe guvernamentale şi comunitare în domeniul sănătăţii reproductive, inclusiv planificarea familială. Ca parte a angajamentului acestora, trebuie să se acorde deplină atenţie promovării unor relaţii de gen mutual respectuoase şi echitabile, iar în mod particular satisfacerii nevoilor educative şi de servicii ale adolescenţilor care să le dea posibilitatea de a trata pozitiv şi responsabil propria sexualitate. […]” (7.3) [8]

Definiţia, operă a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conţine doi poli conceptuali evidenţi: reproducerea şi sexualitatea, dar relaţia dintre aceştia este, în text, ambiguă. Pe de-o parte, ideea de sănătate sexuală este subsumată celei de sănătate reproductivă („include totodată…”); pe de altă parte, sexualitatea este prima menţionată în propoziţia definitorie, înaintea reproducerii („implică… să fie capabili de o viaţă sexuală satisfăcătoare şi sigură, precum şi să se reproducă…”). Mai mult, în timp ce se vorbeşte explicit de „drepturi reproductive”, expresia „drepturi sexuale” este absentă (cu toate că apare exprimarea „dreptul de a ajunge la cel mai înalt standard al sănătăţii sexuale şi reproductive”). Cert este că deşi textul afirmă existenţa a două sfere ale sănătăţii în domeniul sexual-reproductiv, sfera reproductivă este mult mai bine conturată, bunăstarea pe care o stabileşte acest paragraf al Planului de Acţiune al CIPD Cairo drept sănătate ţinând de posibilitatea de a procrea şi de libertatea deciziei de a o face, ambele înţelese prin accesul la planificare familială, la sănătatea maternităţii şi la sporirea şanselor de a avea copii sănătoşi. La rândul ei, sfera sexualităţii are contururi vag definite printr-o bunăstare legată de „viaţa sexuală satisfăcătoare” şi „îmbunătăţirea vieţii şi relaţiilor personale”.

Ambiguitatea în cauză exprimă deopotrivă o dependenţă profundă, biologică, între cele două sfere, precum şi o tensiune de aceeaşi importanţă, însă de natură socio-culturală, ideologică, între semnificaţiile lor în mentalitatea contemporană dominantă. Să le urmărim, sumar, în continuare.

Sistemul sexual-reproductiv procură două tipuri de bunăstare umană ori, cu un termen mai subiectiv, de satisfacţie [9]: satisfacţia plăcerii sexuale şi satisfacţia de a deveni părinte şi de a avea copii. În mod tradiţional, cel puţin în sfera de influenţă a civilizaţiei europene, împlinirea celor două satisfacţii avea loc în cadrul familiei heterosexuale şi monogame, instituţie al cărui dublu scop natural era tocmai acesta. Între sexualitate şi procreaţie era stabilită o dublă legătură: procreaţia nu era posibilă fără uzul relaţiei heterosexuale, iar la rându-i, acest uz era legat în mod fundamental de procreaţie (chiar şi atunci când nu părea destinat numaidecât acesteia). [10] Definiţia de care ne ocupăm pretinde să promoveze ferm ambele tipuri de satisfacţii. Tot ceea ce le-ar împiedica nu poate intrat decât în categoria patologicului, devenind ţinta preocupărilor curative sau profilactice. Or, fără nici o îndoială, cele mai redutabile piedici în faţa acelor satisfacţii sunt tocmai cele ridicate de sexualitate şi procreaţie una asupra celeilalte.

Ocările adresate, de vreo două  secole încoace, impedimentelor pe care procreaţia şi instituţia ei socială, familia heterosexuală şi monogamă, le provoacă manifestării neîngrădite a sexualităţii în căutare de satisfacţii, sunt de notorietate, devenind un fel de bun cultural comun. Pe de altă parte, procreaţia este şi ea limitată, uneori blocată, de tot felul de disfuncţii sexuale şi chiar de însuşi faptul elementar că este (era?) posibilă numai pe cale sexuată. O sănătate deplină, conform criteriului unei definiţii care caută înlăturarea piedicilor din calea ambelor satisfacţii şi în care nici o valoare morală, superioară acestora, nu este invocată (alta decât non-maleficenţa reciprocă), pretinde dacă nu pur şi simplu disoluţia dublei legături dintre sexualitate şi procreaţie, cel puţin slăbirea ei la nivelul unui control voluntar deplin. Rezultă de aici două obiective ale promovării sănătăţii reproducerii: emanciparea sexualităţii de muncile procreaţiei – iar acesta este obiectivul planificării familiale (şi mai precis, al controlului fertilităţii), precum şi eliberarea reproducerii de limitele, fireşti ori patologice, ale sexualităţii – obiectiv al tehnologiilor de asistare medicală a procreaţiei. „Legea sănătăţii reproducerii” de la care am pornit reflectă în cele două parţi ale sale întocmai acest program.

În vederea dublei emancipări sunt angajate mijloace politice, economice, ştiinţifice şi tehnologice de anvergură. În contextul simpozionului de faţă, merită observată măsura în care medicina este antrenată în a furniza atât tehnologia necesară „sexului liber şi aseptic”, cât şi pe cea a reproducerii asistate. Ne interesează însă aici doar mijloacele ideologice angajate. [11] O abordare largă ar trebui să facă referire la un şir nesfârşit de dezbateri contradictorii, manifestate uneori cu amplitudinea unor războaie culturale. Nu voi evoca decât câteva aspecte contradictorii remarcabile apărute în relaţia dintre sexualitate şi reproducere în contextul dialecticii control-emancipare la care o supune modernitatea noastră târzie sau depăşită.

1) Să pornim de la cel mai familiar şi mai evident dureros dintre conflictele declanşate în jurul emancipării enunţate, legat de statutul metafizic şi social al embrionului uman. Negarea caracterului de fiinţă umană individuală al „produsului de concepţie”, de la stadiu de zigot la cel de embrion implantat şi mai departe, la cel de făt, ba chiar până la cel de nou-născut (Peter Singer), a fost şi rămâne unul dintre argumentele principale ale proclamării „dreptului la avort” ca piatră de temelie a emancipării femeii de o maternitate resimţită în lipsa acestui „drept” ca o servitute biologi- co-socială. [12] În acelaşi timp, atât ştiinţa fetologiei – care a permis pentru prima dată vizualizarea vieţii intrauterine prin ecografia cu ultrasunete -, cât şi medicina reproducerii asistate – care produce fecundarea in vitro şi ulterior transferul embrionar in utero -, au produs o veritabilă revelaţie a omului prenatal, mai ales a stadiilor sale incipiente. Fertilizarea sau concepţia (iar eventuala clonare nu schimbă cu nimic semnificaţia) ne sunt revelate tehnologic drept evenimentul fondator al vieţii noii fiinţe umane ale cărei trăsături individuale (deci personale) nu mai pot fi ignorate de vreme ce au devenit accesibile conştiinţei publice. [13]

2) Această revelaţie a embriomului constituie probabil unul dintre motivele reculului înregistrat de mişcarea „pro-choice” după ce a reuşit să impună liberalizarea avortului la cerere în marea majoritate a ţărilor dezvoltate.Pentru recâştigarea terenului pierdut în faţa replicii morale „pro-life” şi a dovezilor efectelor medicale şi psihologice dezastruoase ale avortului, acea mişcare pretinde că luptă împotriva avortului şi mortalităţii provocate astfel prin mijloacele sarcinii planificate (prin anticoncepţionale). De o ironie tragică, însă, avortul devine nu doar o opţiune ci parte practic integrantă a reproducerii asistate medical, sub terminologia de „reducţie embrionară” şi „reducţie fetală”, datorită fecundării multiple, respectiv sarcinilor multiple rezultate în urma transferului în uter a mai multor embrioni, în vederea creşterii şanselor de reuşită a procedurii. [14] Consecinţa este şi un risc obstetric sporit, în contradicţie cu „maternitatea fără risc” declarată obiectiv al sănătăţii reproductive.

3) Desigur, nu doar mama este într-un mai mare pericol în cazul sarcinii multiple, ci şi copiii respectivi. Dacă este să avem o stare de bine a reproducerii umane, acesta nu se poate rezuma doar la asigurarea capacităţii individuale de a procrea, „dacă, când şi cât de des”, ci trebuie să includă şi în ce fel de rezultat se concretizează acea capacitate, cu atât mai mult cu cât „copilul dorit” este aşteptat să corespundă prin calitatea sa „dorinţei” speciale care l-a planificat. Sănătatea reproducerii pretinde inevitabil sănătatea copilului, lucru ce nu poate fi asigurat decât prin eugenie. Merită citate aici aprecieri precum: „În contextul cultural curent, discursul predominant despre alegere şi control le permite oamenilor deopotrivă să-şi imagineze posibilitatea copiilor „perfecţi” şi să considere copii „mai puţin decât perfecţi” ca rezultatul scuzabil al unei alegeri individuale mai puţin decât perfecte… dacă vocabularul alegerii poate împuternici femeile să decidă dacă să aibă sau nu un copil la un anumit moment, este dureros de inadecvat pentru cele ce se confruntă cu întrebarea ce fel de copil vor hrăni.” [15] În aceste condiţii, a fi părinte presupune o responsabilitate încă şi mai mare pentru propriile decizii. Orice libertate pretinde o responsabilitate proporţională, dar este orice responsabilitate semnul unei emancipări?

4) În fapt, creşterea controlului reproductiv (atât prin planning, cât şi prin asistarea medicală a procreaţiei) este însoţită de un nou tip de relaţii reproductive. Medicul, ori echipa medicală, de pildă, a devenit un fel de partener reproductiv profesional al cuplului sau individului care îi solicită asistenţă. Este aşa pentru faptul că, prin competenţele sale specifice, medicul nu poate evita să ia decizii care intervin, uneori modifică sau anulează de-a binelea, deciziile reproductive ale celor direct interesaţi. În această privinţă medicul nu poate juca fără să-şi degradeze persoana şi profesiunea rolul analog al unui partener sexual profesional, adică să execute un simplu serviciu remunerat. [16]

Mai mult, dorinţa de a fi părinte poate fi uneori satisfăcută numai cu preţul unei parentalităţi multiple: pot fi implicaţi, deocamdată, până la cinci părinţi (doi biologici, o mamă purtătoare, doi beneficiari legali), făcând abstracţie de echipa medicală (dar poate fi considerată mai puţin importantă decât donatorii de gameţi?). Ce mai înseamnă în acest caz a fi „părinte”? [17] Cât de uşor va fi suportată răspândirea acestei confuzii majore de către cei în cauză şi de către societate în ansamblu? După cum putem constata, procreaţia devine astfel un proces cu mai multe etape decât cele naturale, cu mai mulţi autori, cu mai multe decizii implicate, aşadar cu mai multe ocazii de conflict. Reprezintă toate acestea cu adevărat o creştere a controlului individului faţă de propria-i capacitate reproductivă? [18]

5) Autonomia reprezintă valoarea centrală a liberalismului individualist, iar autocontrolul a fost mereu invocat drept virtute civică supremă şi în privinţa sexualităţii şi reproducerii, de la Robert Malthus la Margaret Sanger, Simone de Beauvoire sau Judith J. Thomson (autoarea unei celebre justificări a dreptului la avort bazate pe principiul intangibilităţii autonomiei). Chiar dacă ignorăm semnificaţia ultimelor două puncte de mai sus, autocontrolul trupului pretinde astăzi nu mai puţin decât dezintegrarea personalităţii în fragmentele unei subiectivităţi manifestate în raport cu procese considerate de acum intrinsec separate deşi sunt biologic contigue (relaţie sexuală, concepţie, sarcină, naştere, parentalitate). [19]

În sfera procreaţiei asistate medical efectul acestui habeas cor pus feminin, cum a fost numit, susţinut cu frenezie pentru a asigura libertatea alegerii, este de-a dreptul straniu, cum ne arată situaţia „surogării”, cu deosebire a celei comerciale. Dreptul asupra propriului trup, acum incapabil de sarcină, solicită mobilizarea trupului alteia, capabil de aceasta. Dacă faptul biologic de a purta în pântece nu creează de la sine o responsabilitate parentală, atunci mama surogată n-are nici o responsabilitate directă faţă de copil, ci numai faţă de contractul încheiat, în virtutea acordului ei voluntar. Pe de altă parte, dacă fătul nu este decât parte a trupului celei care îl poartă, aceasta pur şi simplu se închiriază pe durata contractului, iar ca să se asigure de calitatea sarcinii, beneficiarii trebuie să intervină masiv în viaţa mamei surogate, stabilindu-i regimul pe care să-l ducă. [20] Dacă, bunăoară, promovarea carierei profesionale presupune sacrificarea maternităţii proprii, poate chiar cu preţul avortului, câştigarea unei forme de maternitate oferă acum dreptul de a solicita sacrificarea carierei mamei putătoare? În fond, din cele cinci etape ale evoluţiei naturale spre calitatea de mamă, aceasta nu are parte decât de două, timp în care este într-un fel, prin copilul-altora-parte-a-trupului-ei, parte a trupului părinţilor beneficiari. Mai este această mamă persoană?

6) Sănătatea reproducerii constituie un titlu de mândrie în discursul împuternicirii femeii, începând cu Cairo 1994 una din temele preferate ale propagandei în favoarea dublei emancipări de care ne ocupăm (dar conceptul nu se rezumă la ceea ce ne preocupă aici) şi care a generat o veritabilă feminizare a agendei dezbaterilor privind populaţia, dezvoltarea şi drepturile omului. Este însă tot mai evident că, cel puţin până acum, femeile sunt în primul rând laboratorul uman al experimentării tehnicilor necesare disocierii sexualităţii şi procreaţiei. Literatura feministă începe să recunoască, cu greu încă, costurile plătite de către femei ginetehnicilor anti-reproductive şi celor pro-reproductive [21], întrebarea legitimă este dacă nu cumva această sarcină, ale cărei greutăţi teribile (să nu uităm nici de holocaustul pruncilor) revin încă o dată femeilor, poate fi dezirabilă. În condiţiile în care, între ideologia controlului şi alegerii şi realitatea vieţii cotidiene diferenţa este stridentă [22].

7) Dacă îi nesocotim pe inocenţi şi minimalizăm suferinţele femeilor (justificate, poate, ca „răul cel mic”?), să ne întoarcem privirile spre ceilalţi presupuşi beneficiari ai progresului sexual-reproductiv în curs, adică spre copiii „doriţi”. Care este partea lor în cultul şi cultura alegerii? [23] De la un accident al destinului, la o acţiune deliberată, de la ceva ce „se întâmplă”, la o alegere informată, originea acestor copii „făcuţi, iar nu născuţi” nu mai este tocmai naturală. Este o fericire să te naşti planificat şi după gusturile altcuiva? Să fii conştient de faptul de a fi sau a acţiona într-un fel sau altul pentru că altcineva a dorit ca lucrurile să se petreacă astfel reprezintă, mai ales într-un mediu cultural ca al nostru, un atentat la înţelegerea de sine ca subiect al propriei vieţi. Nu va zămisli oare, în replică, această conştiinţă alienată o dorinţă de a se elibera de asemenea servitute? Cum anume, prin sinucidere sau paricid?

Datur est tertium? Eugenia poate evita eutanasia? Iar dacă ieşirea din acest impas dezastruos pentru umanitate o reprezintă iubirea care acceptă, nu cea care alege, pe cel/cea care vine pe lume, dacă, când şi cum vine, nu este aceasta opusul revoluţiei sănătăţii reproductive? Altminteri, încetul cu încetul, vom fi obligaţi de propria decizie de a alege, ridicată la rang de singur criteriu al umanităţii, să ne luăm în mâini întreaga responsabilitate de a exista şi de a ne purta de grijă. Dacă nu un „spirit absolut” e cel care se revelează istoric, atunci poate spiritul controlului: de la Mâinile nevăzutului Dumnezeu, la mâna invizibilă a Naturii şi apoi la mâna tot mai vizibilă a antropotehnicilor. Vorba aceea, quo vadis, homo sapiens?

* Licenţiat în fizică (1989) şi teologie (1993), doctor în teologie, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Andrei Şaguna” din Sibiu, unde predă cursuri de Teologie Morală Ortodoxă, Teologie socială şi Bioetică creştină. Membru al Consiliului Director al Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro-vita din România

[…] Integral la sursa

  • Vremuri vechi si noi:

Israelul ar putea oferi avorturi „gratis” femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 33 de ani

WASHINGTON, 3 Ianuarie 2014 – O comisie a Ministerului Sănătăţii din Israel a recomandat ca Israelul să extindă finanţarea avortului, oferind avorturi „gratis” femeilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 33 de ani.

Recomandările ar putea deveni lege în 2014, extinzând astfel numărul avorturilor decontate din statul din Orientul Mijlociu cu 6.300, ceea ce îi va costa pe plătitorii de taxe 4.5 milioane de dolari.

În prezent, legile israeliene permit avortul în aproape orice situaţie, guvernul plătind avorturile femeilor sub 18 ani cât şi pe cele din motive medicale. Femeile sub 20 de ani şi peste 40 de ani pot beneficia de avorturi finanţate de guvern în condiţii speciale, dar şi femeile între aceste vârste pot obţine finanţare în caz de viol, incest sau dacă viaţa mamei este în pericol.

În timp ce uciderea unui copil nenăscut este pedepsită cu până la 5 ani de închisoare, există numeroase excepţii. Bărbaţii nu au dreptul de a lua vreo decizie în cazul unui avort, iar minorele nu sunt obligate să îşi informeze părinţii dacă fac avort.

Fiecărei femei din armata israeliană, Forţele de Apărare Israeliene (F.A.I.), i se oferă cel puţin un avort „gratis” dacă aceasta îl cere.

În plus, chiar dacă femeile care vor să obţină un avort finanţat trebuie să se prezinte în faţa unui comitet guvernamental, revista The Times of Israel raportează că 98% din cereri sunt aprobate.

Conform revistei Times, comitetul ar fi facilitat avorturile şi mai mult, dar motivele financiare au împiedicat acest lucru.abortion-is-not-a-victimless-crime

Un avort privat costă aproximativ 1.600 de dolari; creşterea finanţării publice este estimată de către comitet la 714 dolari pentru un avort.

În prezent, numărul anual de avorturi în spitalele publice din Israel se ridică la 20.000.

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere: Ioana Pleşca

„Cel mai mare genocid”: un interviu despre avort cu fostul solist al trupei Kansas, John Elefante

de John Jalsevac, 6 decembrie 2013

John Elefante este cântăreţ, compozitor şi producător, câştigător a mai multor premii Grammy şi renumit pentru stagiul său ca solist al trupei rock Kansas, ultra populară la începutul anilor ’80.

De curând a beneficiat de o atenţie deosebită în mass-media şi în cercurile pro-viaţă, datorită lansării ultimului său single „This Time” şi a videoclipului însoţitor. Cântecul relatează povestea reală a felului în care fiica adoptivă a lui Elefante a fost la un pas de a fi avortată, dar cum mama ei naturală s-a răzgândit în ultimul moment.

LifeSiteNews.com a avut recent o convorbire telefonică cu Elefante. În timpul conversaţiei, acesta ne-a expus convingerile sale cu privire la avort şi cum acestea s-au modificat în timp, ne-a împărtăşit povestea din spatele melodiei „This Time”, cum a luat aceasta naştere şi cum a folosit la salvarea de la avort a cel puţin trei bebeluşi.

Notă: Interviul a fost comprimat şi editat pentru a fi mai concis.

LifeSiteNews.com: Ai fost întotdeauna pro-viaţă, sau cum s-au desfăşurat lucrurile?

John Elefante: Cred că am început să mă gândesc la asta după ce am primit salvarea. Ştiţi, nu m-am gândit prea mult la asta înainte de a primi salvarea.

LSN: Şi când s-a întâmplat asta?

JE: În anul 1980.

LSN: A fost cumva vorba de vreun moment de genul „aha” când dintr-o dată ai realizat adevărul despre avort?

JE: Cred că s-a întâmplat când ne-am întâlnit cu părinţii naturali ai fiicei mele, când mama ne-a povestit cât de aproape a fost să o avorteze pe fiica mea. Atunci am realizat: „Uau. Dacă s-ar fi întâmplat asta, nu am fi aici, acum.” Asta a schimbat atât de multe lucruri, şi m-a afectat destul de profund.

Au mai existat câteva momente de genul „aha”: unele persoane foarte apropiate, despre care ştiu că au făcut avorturi, multe avorturi. Şi ei suferă, îi doare. Şi mă doare şi pe mine să îi văd cât suferă din această cauză, în fiecare zi. Poţi să încerci să ignori asta, poţi încerca oricât, dar nu e atât de uşor.

LSN: Ce părerea aveai despre avort înainte de a te converti?

JE: Nu mă gândeam în niciun fel la asta. Nu mă gândeam că este ceva neapărat benefic, dar nici neapărat rău. Eram indiferent cu privire la asta. Însă cred că a fi indiferent este ceva rău, pentru că înseamnă că nu te gândeşti la ceva ca fiind serios, cu consecinţe grave şi plin de importanţă.

LSN: Să fii pro-viaţă nu este tocmai o atitudine obişnuită în industria divertismentului. Cum este să fii pro-viaţă ca şi entertainer?

JE: Sunt extrem de şocat să văd că mulţi dintre prietenii mei din această industrie sunt pro-viaţă. Chiar sunt. Cât despre unii dintre ei, bineînţeles, nu sunt şocat să văd că sunt pro-alegere. Şi există această trupă cu care am mers în multe turnee în această vară. După ce am apărut la Huckabee Show de curând, unde am vorbit despre piesa „This Time” şi avort, de la trei din cei cinci băieţi din trupa am primit mesaje scrise zicând: „Bravo, omule, îmi place atitudinea ta asupra acestui subiect.” Am zis: „Poftim? Cine este expeditorul? Este nemaipomenit!”

Am nişte prieteni care sunt actori, nişte actori destul de cunoscuţi. Un anume prieten m-a sunat din Nashville şi mi-a spus că a plâns când a văzut clipul.

Nu aş vrea să spun că lucrurile se schimbă, dar cred că am început să văd o schimbare la tineret. Tinerii adulţi cu vârsta între 18 şi 24 de ani au ajuns la un procent de 56% pro-viaţă. Cred că aceştia încep să realizeze că au fost păcăliţi în diferite moduri, în special din cauza internetului. Încep să realizeze că fetusul nu este doar o bucată de ţesut. Încep să vadă dovezi ştiinţifice care indică faptul că în momentul conceperii, acolo există o viaţă. Şi atunci afirmă: „De ce nu mi s-a spus asta dinainte?”

Iar acea generaţie mai tânără va creşte mare şi sperăm că vom putea să scăpăm de acest lucru afurisit. Să fim serioşi. 56 de milioane de copii avortaţi din 1974? Este greu să te gândeşti la asta. Este cel mai mare genocid pe care l-a văzut lumea.

LSN: Oamenii fac referire la generaţia mai tânără ca la supravieţuitorii avortului. În multe cazuri aceştia descoperă că şi-au pierdut fraţii prin avort. Ce rol crezi că joacă asta în dinamica lucrurilor?

JE: Ei bine, eu pot vorbi doar în baza e-mailurilor primite şi a mesajelor de pe Facebook. Am primit 300 de mesaje Facebook de la străini şi aproape 600 de e-mailuri pe pagina mea de muzică John Elefante. Aud lucruri de genul: „Am avut un frate mai mic care a fost avortat pentru că nu ne puteam permite să mai avem un copil.” Aceşti oameni îşi vărsa necazul cu privire la cât de greu le-a fost să facă faţă acestui lucru. „Ştii, aş fi putut avea un frăţior”, sau „Aş fi putut avea un frăţior şi o surioară.”

Primesc e-mailuri de genul: „Când am crescut, mama mea mi-a spus că avea de gând să mă avorteze.” Şi asta are un dublu impact asupra acestor oameni: Nu încetează să îşi iubească părinţii, dar acest lucru îi pune pe gânduri: „Serios? Aveai de gând să mă avortezi şi asta ar fi însemnat că eu să nu mă aflu acum aici. Asta înseamnă că nu m-ai vrut.” Acest lucru derutează o persoană.

LSN: Să vorbim puţin despre experienţa ta legată de adopţie şi apoi despre întreaga poveste din spatele acestui cântec intitulat „This Time”. Aş dori să aflu câte ceva despre asta.

JE: Am scris acest cântec pentru noul meu album On My Way to the Sun. M-am gândit că acest cântec să fie unul ce spune o poveste iar versurile trebuie într-adevăr să prindă la public. Am zis „Doamne, dă-mi ceva foarte, foarte puternic pentru acest cântec.” Şi mi-am închis ochii timp de un minut. Am mers sus la etaj, mi-am luat un suc, am revenit jos şi mi-am închis ochii din nou.

Am zis: „Din ce văd că aşterni în inima mea, eu ar trebui să povestesc cum fiica mea a venit pe lume, şi cum aproape că n-a făcut-o.” Şi am început să scriu câteva versuri în acelaşi timp. M-am transpus în acea clinică de avorturi în care s-a aflat mama ei naturală acum 20 de ani.

„She sat cold în the waiting room, frightened and alone.” (Stătea înfrigurată în sala de aşteptare, speriată şi singură) Am venit la microfon şi am cântat acele două rânduri. Apoi am scris: „Watched the clock tick down, knowing that her baby would soon be gone.” (Urmărea cum ceasul ticăia, ştiind că bebeluşul ei curând va dispărea). Şi am cântat acele două rânduri. Am început doar să scriu câte două rânduri o dată. Povestea a început să se lege.

La momentul respectiv cunoşteam doar două lucruri exacte cu privire la acea zi: ea se afla în clinică, foarte, foarte aproape să o avorteze pe fiica mea. A cerut permisiunea să folosească telefonul, şi-a sunat mama şi i-a spus că este însărcinată.

Astfel, cântecul a continuat să se dezvolte tot mai mult şi imediat după ce l-am scris nu m-am gândit prea mult la faptul că: „Tocmai am scris un cântec pro-viaţă”, sau „A fost un cântec despre adopţie.” Nici nu mi-a trecut prin minte. Îmi spuneam ceva de genul: „Mulţumesc Doamne pentru o frumoasă bucată muzicală ce descrie cum fiica mea a venit pe lume şi cum aproape că a murit.”

Dar apoi, când am ascultat mix-ul la terminarea cântecului, mi-a dat în gând că acesta urma să fie un cântec controversat. Aceste gânduri îmi mai trecuseră prin minte înainte, însă chiar m-au lovit din plin când am auzit versurile atât de clar. Ştiţi, o mare parte din muzica rock & roll este o mormăială, dar mixajul a fost făcut să se audă vocea tare, ceea ce în mod normal nu îmi place să fac, însă cântecul trebuia să fie de aşa natură.

Apoi când l-am auzit mixat pentru prima oară, m-am rugat: „Doamne, cum ar fi dacă acest cântec ar putea salva un copil, doar unul, numai unul, pentru că ştiu că mi-ai dat acest cântec cu un motiv şi mi-ai dat această experienţă cu un motiv.”

LSN: Care a fost reacţia pe care ai primit-o la acest cântec?

JE: 90% incredibil, 10% critică vehementă, ură, dorinţa de boala asupra mea, dorinţa de boala asupra fiicei mele, şi aşa mai departe.

LSN: Am auzit că ai primit veşti de la unii oameni care au spus că au refuzat să mai facă avort după ce au vizionat videoclipul sau după ce au ascultat cântecul. Ai putea să îmi împărtăşeşti acele poveşti?

JE: Una dintre ele a fost în comentariile de pe YouTube. Sora lui urma să avorteze copilul. El i-a spus să ia un loc. După ce a văzut clipul, ea s-a dus şi a făcut o ecografie, iar drept urmare a acestui clip, ea i-a spus fratelui, „Nu voi avorta acest bebeluş.”

O altă fată este ofiţer corecţional. Ducea cu maşina o fată la ecografie, iar fata i-a spus că avea să avorteze bebeluşul. Ea şi-a scos telefonul şi i-a zis: „Pot să îţi arăt ceva?” Tocmai primise un e-mail cu acest video în acea zi. Această fată a plâns ca un copil şi a zis: „Nici în ruptul capului nu fac avort. Asta ţi-o promit, şi voi arăta tuturor cunoscuţilor acest videoclip.”

Cea de-a treia este o fată de 20 de ani. Era pregătită să avorteze. Erau oameni în viaţa ei care au vrut să o facă să aleagă între a alege un loc în care să stea şi a-şi avorta copilul. Se afla într-un moment de cumpănă. Datorită videoclipului i-am găsit un loc unde să stea, i-am dat bani, mulţi oameni au contribuit cu bani, am repus-o pe picioare pe jumătate, i-am oferit asistenţă medicală. Tocmai am văzut-o sâmbătă. Îşi va păstra copilul. Deja a efectuat două ecografii. În niciun chip nu va avorta acest copil. Nicidecum.

LSN: Ce crede fiica ta despre reacţia la cântec, despre publicitate şi despre tot?

JE: Ea nu este genul de fată căreia îi place să atragă atenţia asupra ei, aşa că aş zice că se ţine departe, numai pentru faptul că prietenii ei şi atât de mulţi oameni vorbesc despre asta; ei nu i-a plăcut niciodată să atragă atenţia asupra ei. Dar susţine această iniţiativă 150.000%. Şi-a spus povestea, din moment ce i-am spus că a fost adoptată la 11 ani. A spus-o multor, multor oameni.

Acum are un video în care vorbeşte despre originea ei şi nu-i pasă cui i-l arătă. Adică are mulţi prieteni acolo unde lucrează şi la şcoala de farmacologie pe care a făcut-o şi îl arată tuturor.

LSN: În ce an ai adoptat-o?

JE: În anul 1993.

LSN: Ce rol joacă adopţia în lupta împotriva avortului? Ai adoptat doi copii, nu-i aşa? Ce rol crezi că joacă adopţia în lupta împotriva avortului?

JE: Unul imens.

Atunci când i se explică unei tinere că unele din complicaţiile ce pot apărea în urma avortului pot duce chiar la moarte, să nu mai vorbim de depresia care se instalează în urma avortului. Este mult mai uşor să porţi un copil timp de nouă luni şi să îl dai spre adopţie, decât să porţi vina pentru tot restul vieţii. Şi poate părea o veşnicie atunci când eşti la prima sarcină, dar nu este, nu este o lungă perioadă de timp.

Şi există milioane şi milioane de familii dornice să adopte. Am postat ceva pe pagina mea de Facebook referitor la fata despre care vorbeam mai devreme, care intenţiona să facă avort. Fără glumă vă spun că trebuie să fi primit 25 sau 30 de CV-uri – nu doar mesaje Facebook, vorbim despre CV-uri, ale unor oameni care doresc să demonstreze că sunt părinţi capabili să adopte un copil. Mi-au sfâşiat inima, omule.

Mai întâi de toate, nu pot lua eu această decizie pentru ea. Nu s-a hotărât încă dacă va da copilul spre adopţie sau îl va păstra. Înclină spre adopţie. Dar ca să vezi numărul mare de oameni care doresc să adopte. Este uimitor. Ştii, multe din aceste fete sunt zorite să facă astfel de alegeri, însă nu au timp să îşi exploreze cu adevărat opţiunile, şi apoi este prea târziu. Ştii, amândoi suntem de acord că durerea este groaznică. Dar se întâmplă. Unul la 45 de secunde.

LSN: Cred că acestea au fost toate întrebările pentru tine astăzi. Mulţumesc mult pentru timpul acordat, şi mulţumesc că ai creat cântecul şi videoclipul. Am stat cu ochii pe el de când a fost lansat şi pare că are mare succes, iar eu îi voi mai da un impuls.

JE: Apreciez asta.

Sursă: Ştiri pentru viaţă
Traducere de Andreea Dancu


Categorii

Avort, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “PERICOLUL DICTATURII GAY IN EUROPA/ Tragediile umane provocate de FERTILIZAREA IN VITRO/ Ce reprezinta notiunile de “SANATATE A REPRODUCERII”, “SANATATE SEXUALA”, “DREPTURILE SEXUALE”?/ Israelul “ofera” AVORTURI gratis/ John Elefante despre “CEL MAI MARE GENOCID”

  1. Eu sunt impotriva fertilizarii in vitro!

    Cine stie cati ‘frati’ sau ‘surori’ de tata, nu sunt adusi pe lume, riscand (mai tarziu) datorita glasului sangelui (interpretat gresit) sa se combine intre ei (ca parteneri sexuali), cati – aruncati la canal!

    Insasi procedeul, provoaca repulsie; numai vacile erau inseminate artificial!

    Daca Dumnezeu nu ti-a dat copiii, stie EL, DE CE!

    Accepta soarta, mergi mai departe, infiaza un copil (daca vrei neaparat), iar Dumnezeu iti va darui unul (sau mai multi), si pe CALE NATURALA!

    Personal, am cunoscut un caz: amandoi parintii isi doreau foarte tare un copil, au adoptat cu bucurie – un baiat, pana l-a revendicat ‘mama’ naturala, careia i s-a nascut brusc ‘instinctul matern’!

    Buun! La scurt timp, dupa o tristete de nedescris, femeia – ramane insarcinata!

    Naste la termen un baiat, DAR…il lasa in grija bunicii care, isi i-a lumea in cap! De ce?! Copilul – nu vorbeste, scoate sunete onomatopeice, este agresiv (in gestica, in comportament) si, nu vorbeste!

    Parintilor – nu li se pare nimic anormal faptul ca folosesc INCA pampers-ul pana la 4 ani, ca nu vorbeste, doar tipa! ori ca se zbate ca un leu in cusca cand este corectionat verbal;

    Ulterior – bunica – in varsta, si satula de treburile casnice, dar si de comportamentul copilului – pleaca la ea acasa!

    Abia dupa plecarea bunicii, s-au gandit sa-l duca la doctor; medicii, i-au spus ca are autism!

    Si-acum – dupa alti 3-4 ani, copilul isi face nevoile pe jos, in casa, tipa, urla, se zbate, bate parintii, este dus/adus de la gradinita speciala cu taxi-ul, si da de furca serios (prin comportament) parintilor care l-au dorit foarte mult!

    Si-acum – putin despre parinti: trecuti bine de 35 de ani, nedusi la Biserica (decat sporadic – la nunti, inmormantari sau casatorii), fumatori inraiti, iar mama – fumatoare chiar si in cele 9 luni de sarcina!

    Eu zic ca a actionat AICI, legi duhovnicesti: pentru ca nu s-au lasat de patima (fumat), pentru ca n-au avut/n-au o relatie cu Biserica, cu Dumnezeu, le-a daruit Dumnezeu un copil, dar – a iesit CU PROBLEME!

    S-a co

  2. Am discutat problema asta despre fertilizarea in vitro cu un taran(din Ardeal)si mi-a spus asa:prima data exact ce a zis Magda(daca Domnul nu-ti da copii Stie El de ce),apoi a zis ca diavolul a insuflat si inca mai insufla pana astazi duhul razvratirii impotriva lui Dumnezeu.Si oamenii il primesc,unii din nestiinta(se referea la necunoasterea puterii Tainelor asupra omului,mai ales a Sfintei Impartasanii,care schimba omul din interior si nu se vede de afara lucrul acesta,numai tu incepi sa-l vezi),altii din mandrie(tot sataniceasca)ca ei sunt cineva si fara Dumnezeu si mi-a mai spus si alte cauze.
    Cu alte cuvinte,zice taranul,ca asa a ajuns aghiuta sa zica:daca nu le dai Tu copii,o sa-i facem noi cu metodele noastre.Cu stiinta noastra,adica de la tatal nostru duca-se pe pustii.Si uite ca oamenii(familiile) apeleaza fara sa gandeasca si fara macar sa stie ca s-au pus impotriva lui Dumnezeu.Chiar cred ca fac un lucru bun.
    Parintele Cleopa spunea ca aghiuta are stiinta multa,ca-i vechi de 7000 de ani,ca oamenii primesc tot gandul rau(imbracat intr-un fel de bine),pentru ca-s orbi,din cauza nelucrarii poruncilor Domnului,care sunt asa de usoare.
    Mi-a mai zis taranul ca la Dumnezeu nu se amesteca lucrurile,oricat ar vrea omul sa o faca.Mi-a dat exemple din observarea(nepatimasa)a multora din comunitatea in care a trait o viata.Numai un exemplu:intr-o familie oarecare din sat istoria se repeta:marturiseste tatal unor copii,ca acestia se poarta foarte urat cu parintii,in fel si chip ii ponegresc si din cauza asta sunt mahniti si nu stiu ce sa faca.S-a vaitat si la spovedanie de lucrul acesta.A primit si raspuns(din poruncile lui Dumnezeu):Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.Pentru el a fost raspunsul,nu pentru copiii cei”rai”.Atunci si-a adus aminte tatal ca si el s-a purtat la fel cu parintii lui,chiar mai rau.Tot atunci a inceput sa vada ca din dragoste mare le Face Dumnezeu acestea,ca sa-i sileasca cumva la mantuire.Si s-a linistit dupa aceea si altcumva le rabda pe toate.
    Multe mi-a mai zis taranul,de conducatorii nostri cei fara Dumnezeu si fara dragoste fata de popor,de legile strambe care ies,ca nu le mai intelege nimeni,ca-s cu viclesug si cu mestesugire draceasca.Zice,ma rog de mult pentru ei,sa-I lumineze cumva Domnul,dar inca n-am primit nici un raspuns.Dar nadajduiesc.
    L-am mai intrebat de curiozitate ce parere are despre unirea cu catolicii.N-a stat pe ganduri si a zis:
    N-am nimic cu nimeni.Eu daca ma intalneam cu papa ii spuneam asa:daca noi nu putem sa ne unim,sa-l lasam pe Dumnezeu s-o faca.Asa ca mergem fiecare la locul nostru si incepem sa ne rugam,prima data un an.Daca vedem ca n-am primit nici un raspuns ne mai rugam un an pentru unire si iar ne intalnim.Daca nici atunci n-avem raspuns de la Domnul sa nu deznadajduim si sa continuam tot asa inca un an si tot asa,pana cand vom afla…Cu toate ca amandoi stim raspunsul,dar el se face ca nu stie.
    Mi-a dat si un pahar de rachiu sa beau.Am inchinat pentru sanatate si pentru o viata mai buna.
    Ultimul lucru care mi l-a spus taranul,in seara aceea,a fost ca o sa moara cu o singura certitudine in toata viata lui,aceea ca Dumnezeu este Singurul care NU ESTE MINCINOS,toate se intampla dupa Cuvantul Lui si ca traieste fiecare zi cu frica sa nu greseasca cu ceva si cu bucurie si cu credinta in Sfanta noastra Treime,in Maica Domnului si a tuturor Sfintilor Lui.

  3. Foarte frumos a zis dl Dan Ioan.

    For many decades, the European Parliament had an image problem: it was considered unimportant and didn’t catch much attention. People had a certain interest in, and knowledge of, the politics of their own countries – but when it came to the EU’s 700 elected representatives, nobody really knew what they were doing, and, even worse, nobody actually wanted to know: it all seemed remote, boring, and irrelevant.
    Over the last few years, this attitude has changed, and many people have become aware that the EU’s decisions directly affect them. There has been, in recent times, an increasing number of instances in which massively negative reactions from citizens have caused the EU to abandon ambitious policy initiatives.

    http://www.turtlebayandbeyond.org/2014/homosexuality/controversial-lunacek-report-draws-negative-publicity-for-european-parliament/

    Sa actionam la Bruxelles!

  4. Pingback: Parlamentul European a adoptat RAPORTUL LUNACEK: ”Nu mai trebuie să toleram homofobia in Europa!”/ Un cunoscut publicist ortodox candideaza la europarlamentare - Recomandari
  5. Pingback: Parlamentul European a adoptat RAPORTUL LUNACEK: ”Nu mai trebuie sa toleram homofobia in Europa!”/ Un cunoscut PUBLICIST ORTODOX doreste sa candideze la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE - Recomandari
  6. Pingback: Raportul Lunacek: FOAIE DE PARCURS PENTRU HOMOSEXUALIZAREA EUROPEI/ Cu pasi repezi catre HETEROFOBIE si CRESTINOFOBIE: “BIG BROTHER bate iarasi la usa istoriei”/ Cernea revine cu parteneriatele civile in Parlament - Recomandari
  7. Pingback: REVOLUTIA TOTALA ANTI-CRESTINA a ideologiei homosexualismului. CORECTITUDINEA POLITICA: sinteza intre COMUNISM si NEOLIBERALISM - Recomandari
  8. Pingback: E(o)rori ale FERTILIZARII IN VITRO: o femeie va naste copiii altui cuplu - Recomandari
  9. Pingback: PARTENERIATUL CIVIL INTRE PERSOANE DE ACELASI SEX – respins de Comisia Juridica a Camerei Deputatilor/ LUNACEK = HUXLEY + ORWELL/ Site pro-familie dedicat problematicii PARTENERIATELOR CIVILE - Recomandari
  10. Pingback: EUROVISION – “megafon pentru sodomie”? “FEMEIA CU BARBA” din Austria sau niciun an fara travestiti, transsexuali si apologia “diversitatii” deviante/ STRATEGIA ”NORMALIZARII” HOMOSEXUALITATII PRIN INDUSTRIA CI
  11. Pingback: SFANTUL SINOD despre alegerile europarlamentare si sustinerea AGENDEI FAMILIEI TRADITIONALE/ Renate Weber – cea mai agresiva promotoare a AGENDEI LGBT. Majoritatea candidatilor: PRO-AVORT, PRO-EDUCATIE SEXUALA si PRO-GAY/ Opinii si argumente despre
  12. Pingback: CATEVA NOTE DUPA ALEGERILE EUROPARLAMENTARE. Spasmele “reformistilor” autohtoni si efectele DIVERSIUNII LGBT din Franta si Marea Britanie. Observatii despre CANDIDATURA LUI IULIAN CAPSALI - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare