“POARTA ALBA” – un film-marturie despre GULAGUL ROMANESC lansat in curand. Interviu cu regizorul NICOLAE MARGINEANU: “Comunistii aveau nevoie de un popor obedient si infricosat si aceasta stare se obtinea prin teroare”

15-10-2014 7 minute Sublinieri

poarta-alba

Din această toamnă, în cinematografele românești va rula filmul „Poarta Albă”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Lungmetrajul surprinde viața deținuților politici care au lucrat la realizarea canalului Dunăre – Marea Neagră și este construit în jurul experienței carcerale a lui Adrian și Ninel, doi studenți închiși de autoritățile comuniste, dar și a prezenței părintelui Arsenie Boca (interpretat de Bogdan Nechifor) în lagărul de muncă. Filmul își propune să fie „un testimonial al unor vremuri dure, nu foarte îndepărtate”, după cum afirmă Nicolae Mărgieanu.

Premiera filmului va avea loc joi, 17 octombrie de la ora 20la Cinema Studio din București, în prezența regizorului și a actorilor Cristian Bota, Sergiu Bucur, Bogdan Nechifor, Marius Turdeanu, Mihai Bica, Tudor Smoleanu, Radu Banzaru, Constantin Cojocaru, Virgil Aioanei, Ion Besoiu, Eugen Cristian Motriuc, Maria Ploae și Oana Mărgineanu.

Mai jos puteți citi un fragment dintr-un interviu cu regizorul Nicolae Mărgineanu, despre filmul „Poarta Albă”, realizat de Simona-Maria Pop:

Cine nu-și cunoaște trecutul, este condamnat să-l repete… vorbele astea mi-au rămas întipărite definitiv in minte, de când le-am auzit întâia oară. Lamentațiile postcomuniste ale lumii în care creșteam mi-au ridicat multe semne de întrebare. De ce unii regretă comunismul, în timp ce alții îl consideră cea mai terifiantă perioadă a istoriei noastre naționale? Căutând răspunsuri la toate aceste întrebări, am citit multe jurnale ale foștilor deținuți politici, intelectuali care și-au sacrificat viața (sau cei mai prolifici ani ai ei) prin temnițele comuniste. De la jurnale de detenție, la descoperirea filmelor realizate de  regizorul Nicolae Mărgineanu a fost doar un pas. Si pentru că se deschid căi nebănuite celor care vor să-și cunoască mai bine trecutul, iată c-am ajuns să-i pun domnului Mărgineanu câteva întrebări despre cel mai recent film al său, cu aproape o săptămână înainte de lansarea sa oficială. De ce a ales acest subiect delicat, cum s-a documentat, ce greutăți a întâmpinat în timpul filmărilor și cum speră că va fi receptat filmul său… toate acestea și multe altele, într-un interviu special pentru cititorii CutieiDeCarton. Evident, nu o vă spunem chiar totul, pentru. Nu vrem să vă distrugem curiozitatea de-a descoperi POARTA ALBĂ în cinema, începand cu 17 octombrie.

De ce încă un film de reconstituire a universului torționar din comunism și de ce tocmai Poarta Albă?

Sigur că s-au făcut prea puține filme despre această perioadă a istoriei noastre recente, perioadă în care s-a încercat prin forță să se mutileze sufletul neamului nostru. Nu se dorește un astfel de subiect, dovadă că proiectul a fost respins de trei ori la concursul de finanțare al CNC, abia a patra oară a reușit. Se dorește ca trecutul nostru să fie îngropat, ni se spune că nu mai interesează pe pa1nimeni, nu e un subiect comercial, ”ce-a fost a fost, să ne vedem de viitor, de viața noastră!”.  Sunt foarte multe evenimente din acești ani care ar putea inspira subiecte de film.

Ce durată a avut perioada de documentare și la ce surse ați apelat? Ați avut mai multe variante de scenariu?

Am citit multe cărți de memorii foarte bine scrise și de-a dreptul emoționante. Una din ele a fost VĂRUL ALEXANDRU de Adrian Oprescu care fusese arestat când avea 20 de ani si era student în anul întâi la Politehnică. Si-a scris memoriile după 60 de ani, deci la optzeci de ani, și le-a povestit cu o minunată prospețime. Eroii principali ai filmului ADRIAN (Adrian Oprescu) și NINEL sunt preluați din această carte. Tot aici era relatată și scena cu copilul de trei ani care a adormit în baraca de scule. Am simțit că este un final bun de film. Scena păstrează toate datele unui eveniment real, dar te trimite către Pruncul Iisus, care a ales să vină pe lume în deplină sărăcie, într-un grajd de vite. Copilul din lagăr apare într-o magazie sărăcăcioasă și este înconjurat de umili pușcăriași, care se bucură de prezența lui. Această poveste este relatată și în alte cărți de memorii ale celor care au suferit la Canal, fapt care dovedește că devenise o mică legendă. Ce poate fi mai uluitor pentru un deținut care nu și-a mai văzut de ani buni familia și copiii decât să privească un prunc adormit, care îi aduce aminte de tihna căminului și a Sfintei Sărbători a Crăciunului care se apropie. M-am inspirat apoi și din cărțile de memorii TORTURA PE ÎNȚELESUL TUTUROR de Florin Constantin Pavlovici, din care am preluat câteva scene de umor, atât de necesare pentru a da o respirație de optimism filmului, precum și din cartea scriitorului clujean Teohar Mihadaș ”Pe muntele Ebal” și din cartea de interviuri ”Drumuri în întuneric” de Dumitru Andreca. Au fost mai multe variante de scenariu, s-a muncit mult, s-au făcut modificări chiar și în timpul filmărilor datorită faptului că bugetul filmului nu ne permitea realizarea unor secvențe mai costisitoare.

Ce importanță ați acordat ficțiunii și cât la sută din film poate fi interpretat ca o reconstituire fidelă a epocii?

Cred că mai mult de 90% din film este inspirat din fapte reale. Ficțiunea a fost necesară pentru a  da o evoluție dramatică personajelor și a crea o înlănțuire a întâmplărilor în așa fel încât să rezulte o poveste cu început și sfârșit.

De ce ați optat pentru o imagine alb-negru?

pa3Din două motive: imaginea alb-negru este mai gravă și corespundea mai bine epocii în care se desfășoară povestea. Al doilea motiv este unul practic: am avut mari probleme în a respecta starea reală a vestimentației deținuților. Foștii deținuți politici ne-au atras atenția că majoritatea dintre ei aveau haine atât de uzate, de rupte, de peticite încât păreau zdrențe. Ca să redai o asemenea sărăcie, în mod paradoxal, te costă foarte mult. Ar fi trebuit să beneficiem de o echipă mai mare la costume care să controleze hainele, deoarece figuranții nu le suportau și le aruncau, preferând îmbrăcămintea adusă de acasă. De multe ori apăreau în cadru culori neadecvate, care în versiunea alb-negru au dispărut. In plus zeghele au fost închiriate din penitenciarul Jilava și nu puteam să le zdrențuim, căci ne gândeam că se vor mai face și alte filme în care vor avea nevoie de ele.

Personalitatea lui Arsenie Boca și “minunile” sale sunt firul conductor al filmului. Ce importanță are factorul religios în rezistența morală a deținuților?

Părintele Arsenie Boca a stat în lagărul de muncă forțată Poarta Albă un an și trei luni. Mărturiile care au venit despre Sfinția Sa de la colegii de detenție spun că Părintele a fost o forță spirituală care i-a învățat să reziste,”i-a ajutat să păstreze lumina în întuneric”. Amintirea faptelor concrete s-a transformat treptat în legendă și este greu acum să delimităm granița între real și fantastic. Personal sunt convins că Părintele Arsenie Boca avea puterea să facă orice minune – și cu siguranță a făcut – dar Sfinția Sa își dorea ca faptele sale să rămână ascunse. Sunt convins că majoritatea minunilor înfăptuite de cel care își merită pe deplin denumirea de ”Sfânt al Ardealului” au rămas în anonimat.

Personajul “Călugărul” vorbește foarte puțin, însă transmite enorm prin atitudine și privire. Rolul său este construit așa din scenariu sau a fost contribuția personală a actorului?

Rolul CĂLUGĂRULUI a fost dificil datorită faptului că din scenariu avea o partitură mai redusă, avea replici puține, multe scene de tăcere, în ciuda faptului că personajul era extrem de important pentru film. Atunci am căutat un actor care să aibă forță interioară. Bogdan Nechifor, cel care îl interpretează pe Părinte, are curățenie în privire și multă forță de-a transmite stările interioare. În același timp și-a jucat rolul cu economie de mijloace. Simpla prezență a Părintelui în lagăr îi ajută pe cei doi tineri să redescopere credința chiar prin excesul de suferință, o credință de care te agăți ca de un ultim refugiu. Când viața îți este în primejdie, bruma de credință țâșnește de undeva din interiorul tău, ca un jar care se reaprinde.

De ce ați ales să umanizați unii gardieni, insistând mai mult asupra laturii lor umane, de victime colaterale ale unui sistem totalitarist?

Am încercat să ne apropiem în acest film mai mult de deținuți, nu de torționari. Nu toți gardienii erau fiare, mulți dintre ei reușeau să-și păstreze un dram de omenie. Din acest motiv am considerat că torționarii trebuie judecați individual și tratați cu toleranță, majoritatea dintre ei fiind oameni needucați, șantajabili, obligați să intre în această odioasă aventură. In acei ani ”ura de clasă” era sloganul preferat al comuniștilor. ”Să urăști fierbinte, tovarășe!” era îndemnul Anei Pauker. Indoctrinarea cu ”ură de pa2clasă” a gardienilor și brigadierilor justifica și încuraja orice act de agresiune și de violență din partea lor. Nu am dorit să dăm o pondere prea mare acestui fenomen. Am considerat că este mai bine să-i punem în evidență pe cei care au trecut prin această teribilă experiență. Cei doi tineri studenți descoperă cât de importantă este solidaritatea alături de credință în momentul în care viața îți este pusă în pericol. Mai mult chiar, ei constată că umorul te poate ajuta să devii mai optimist și să traversezi cu seninătate încercările.

Unele secvențe, precum cea cu capetele de vită, dimineața din baraca morților sau contemplarea colectivă a copilului sunt extrem de plastice și construite parcă după alte criterii estetice. Ați încercat prin simbolistica lor să transmiteți un anumit mesaj?

Filmul este o cronică a suferințelor cotidiene care au avut menirea să uniformizeze și să îndobitocească mulțimea deținuților. Au existat însă momente de respiro, în care pușcăriașii au putut privi pentru o secundă un răsărit de soare, în care au avut răgazul să asculte o melodie imaginară sau au avut șansa să admire frumusețea și candoarea unui prunc adormit în baraca de scule. Astfel de momente de pură spiritualitate au fost rare, dar au existat aievea și au fost adevărate baloane de oxigen pentru deținuți.

Care a fost cea mai mare provocare pe care ați avut-o în cadrul acestui film? Bănuiesc că nu este tocmai ușor să lucrați cu deținuți din penitenciar (figurație) sau să faceți rost de un vagon de capete tăiate de vite.

pa4Momente de dificultate pentru pregătirea filmului au fost destule. Mulțumesc încă o dată Petronelei Costin, directoarea filmului și echipei de producție pentru ajutorul dat. A fot extrem de greu să procurăm acele capete de vită. Azi legile Sanepidului sunt mult mai aspre și țin să mai mulțumesc și celor care au înțeles necesitatea de-a filma această secvență și ne-au ajutat. Cu deținuții din penitenciarul Poarta Albă am avut o colaborare foarte bună. Au fost mult mai disciplinați decât figuranții luați din sate. In prima zi deținuții erau mai suspicioși deoarece nu ințelegeau mecanismul unei zile de filmare: de ce se repeta atât de mult, de ce se trag duble, de ce nu au voie sa aibe maiouri colorate sub zeghe sau de ce nu-și pot arăta tatuajele specifice deținuților de drept comun etc. Au învățat însă foarte repede cum e treaba și apoi a început să le placă harababura asta organizată de la filmare. In câteva zile au început discuții mai familiare cu actorii, iar apoi s-au legat simpatii și chiar prietenii. Le-am promis să le prezentăm filmul când va fi gata și ne-am ținut de cuvânt. Am făcut o vizionare în avanpremiera la penitenciarul Poarta Albă și deținuții care au participat la filmare s-au bucurat să vadă filmul terminat și, mai ales, să se recunoască pe ecran.

Care este scena de care v-ați atașat emoțional cel mai mult?

Scena finală în care deținuții admiră pruncul adormit din baracă.

De ce considerați că este important să se realizeze cat mai multe filme despre destinul crunt pe care l-au avut intelectualii în comunism?

Această perioadă din istoria noastră recentă ar trebui cunoscută mai bine deoarece te poate ajuta să înțelegi starea actuală a națiunii. pa5În 1948 România era slăbită de război și instaurarea în forță a comunismului a zdruncinat țara întreagă. Eu am fost martor al acestor vremuri și mă simt dator să povestesc despre această perioadă. Eforturile de a crea ”omul nou” au început prin a distruge toate valorile existente, prin a distruge omul cu opinie, toată personalitatea unui om. Mai întâi a fost anihilată armata, apoi decapitată intelectualitatea și pe rând vârfurile din celelalte pături sociale. S-au făcut atât de multe arestări încât în acei ani nu a mai fost loc în pușcăriile existente. Din acest motiv s-au creat lagăre de muncă forțată. Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost denumit de către Gheorghe Gheorghiu Dej ”Mormântul intelectualității românești.” Comuniștii aveau nevoie de un popor obedient și înfricoșat și aceastpă stare se obținea prin teroare.

[…]/ integral la cutiadecarton.blogspot.ro


Categorii

Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Parintele Arsenie Boca, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la ““POARTA ALBA” – un film-marturie despre GULAGUL ROMANESC lansat in curand. Interviu cu regizorul NICOLAE MARGINEANU: “Comunistii aveau nevoie de un popor obedient si infricosat si aceasta stare se obtinea prin teroare”

  1. Doamne, ajuta!

    Oare o sa fie si un dvd?

    Doamne, ajuta! sa fie cat mai multi romani in salite de cinema, sa-si puna intrebari si sa caute din ce in ce mai multi adevarul si cauzele situatie tarii din zilele noastre.

  2. @ Marius:

    E inca devreme.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare