Romania – numarul doi in Europa la DEPRESII. Somajul – printre principalele cauze (VIDEO)/ Vom duce o viata mai scumpa decat in Occident?

21-03-2014 2 minute Sublinieri

Cifre îngrijorătoare vin de la psihiatri. Numărul celor care suferă de depresie aproape s-a dublat din cauza creşterii şomajului. Peste 800 de oameni primesc zilnic acest diagnostic, ceea ce plasează România pe locul doi în Europa, arată datele Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Psihologii spun că depresiile se instalează în jurul vârstei de 40 de ani. Este un moment delicat pentru cei care îşi pierd locul de muncă pentru că puţine firme sunt dispuse, din păcate, să le mai acorde o şansă. Este important, însă, ca cei care au probleme să ştie că atunci când afecţiunea se manifestă acut, pot beneficia de consult psihiatric gratuit.

În schimb, atunci când pacientul are nevoie doar de ajutorul unui psiholog este nevoit să îşi plătească singur consultaţiile, care costă în jur de 100 de lei. Pentru cei care nu își permit să achite contravaloarea şedinţelor, există centre care oferă consultații gratuit.

La 40 de ani, pierderea unui loc de muncă poate să însemne sfârşitul carierei, credea Maria Ionescu în urmă cu cinci ani, atunci când a fost nevoită să îşi dea demisia. Ani la rând a încercat să se angajeze, dar a primit mereu acelaşi răspuns – este prea în vârstă.

Totul se năruia în faţa mea şi nu vedeam nicio soluţie. Am început să nu mai mănânc, am început să nu mai dorm, nu mai puteam nici măcar să îmi plâng de milă”, spune femeia.

Apropiaţii i-au sugerat să meargă la un consult psihiatric. Aşa a aflat că suferă de depresie. Un an şi jumătate a urmat un tratament medicamentos, după care a trecut în grija unui psiholog. Şi continuă şedinţele de psiho-terapie, chiar dacă între timp s-a vindecat şi s-a reangajat. Acum se simte norocoasă că este în viață.

În toată povestea asta încolţeşte ideea de a renunţa definitiv la viaţă. Nu mai găseşti un scop. De ce m-aş trezi mâine?”, mărturisește Maria.

Criza economică a provocat o creştere a ratei şomajului. Dacă în 2012 erau mai puţin de 450.000 de oameni care nu aveau un loc de muncă, anul trecut alţi 30 de mii de români au rămas fără serviciu. Mulţi dintre ei au cerut ajutorul psihiatrilor.

Poate să fie vorba de multiple alte traume psihologice mai mici care s-au acumulat în timp, dar la pierderea locului de muncă depresia devine manifestă”, explică Simona Trifu, medic primar psihiatru.

Tulburările de somn, starea de tristețe permanentă sau lipsa poftei de mâncare sunt primele simptome ale depresiei. În cazurile mai grave, boala are manifestări fizice.

  • Romania TV: 

CARBURANŢI DE LUX în ROMÂNIA: De la 1 aprilie, românii vor plăti mai mult decât austriecii sau francezii

De la 1 aprilie, românii vor plăti mai mult decât germanii sau francezii pentru un litru de motorină. De asemenea, pentru benzină, românii vor plăti mai mult decât austriecii şi spaniolii.

este mai puţin de două săptămâni, românii vor plăti pentru carburanţi mai mult decât austriecii, germanii sau francezii. Asta pentru că intră în vigoare taxa de 7 eurocenţi, care măreşte preţul unui litru cu peste 40 de bani. Un litru de motorină va costa în România mai mult decât în Germania, potrivit România TV.

Motorină standard, preţ mediu/litru:
România – 1,43 euro

Germania – 1,40 euro

Franţa – 1,30 euro

Austria – 1,32 euro

Spania – 1,33 euro

Luxemburg – 1,18 euro

Benzină standard, preţ mediu/litru:

România – 1,41 euro

Austria – 1,36 euro

Spania – 1,40 euro

Luxemburg – 1,29 euro

Ungaria – 1,31 euro

Bulgaria – 1,28 euro

SCUMPIRI de la 1 APRILIE. Cresc preţurile la curent, gaze, carburant şi ţigări

Scumpiri în cascadă în mai puţin de 3 săptămâni. De la 1 aprilie sunt anunţate creşteri de preţuri la curent electric, gaze şi carburanţi. Toate aceste majorări ar putea să genereze scumpiri în lanţ, inclusiv la alimente. […]

Scumpirile de la 1 aprilie nu sunt o păcăleală, informează România TV, curentul se va scumpi cu siguranţă.[…]

Tot de la 1 aprilie gazele naturale se vor scumpi cu 2%, pentru că este o nouă etapă de liberalizare a preţurilor pentru populaţie. Vor mai urma două runde de scumpiri ale gazelor, de la 1 iulie şi 1 octombrie, de câte 3 procente fiecare. De asemenea, vom mai avea parte de o scumpire importantă de la 1 aprilie, majorarea preţului carburanţilor cu 40 de bani pe litru, pentru că intră în vigoare acciza de 7 eurocenţi. 

Noua accziză va duce preţul celui mai ieftin sortiment de benzină la aproximativ 6,40 de lei, în timp ce litrul de motorină va depăşi 6,50 de lei.

Toate aceste scumpiri riscă să aducă alte scumpiri în lanţ, întrucât costurile cu energia este unul important pentru fiecare producător din România.


Categorii

1. DIVERSE, Criza preturilor, criza alimentara, Video

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “Romania – numarul doi in Europa la DEPRESII. Somajul – printre principalele cauze (VIDEO)/ Vom duce o viata mai scumpa decat in Occident?

  1. E de văzut și emisiunea de la Trinitas TV de miercuri seara (19.03.2014) la Rubrica Duhovnicie și Viață creștină – Depresia – boala secolului XXI)

    Invitați:
    – prof. univ. Florin Tudose, psihiatru
    – arhim. Mihail Stanciu

    http://cateheze.wordpress.com/2014/03/19/depresia-boala-secolului-xxi/

  2. Ce viata usoara au crestinii in privinta asta! Cu putina credinta, toate sunt infinit mai usoare. Toate supararile sunt mai mici, toate deznadejdile sunt acoperite de constientizarea voii lui Dumnezeu si a faptului ca El are grija de oile Sale. Si, cel mai mult, credinta iti da un scop constant in viata: mantuirea.

    „În toată povestea asta încolţeşte ideea de a renunţa definitiv la viaţă. Nu mai găseşti un scop. De ce m-aş trezi mâine?”

    Aceasta afirmatie cred ca expune foarte clar boala principala a unei generatii lipsite de Dumnezeu, si anume ca in absenta materialului, a divertismentului senzorial si a surogatelor spirituale, omul, golit de prezenta Duhului, respira in deriva. E ca si cum ai scoate o roata de la o masina, ai pune-o la o caruta, iar mai apoi cineva ti-ar fura caruta dar ti-ar lasa roata. In acest caz, masina reprezinta Ortodoxia si caruta – viata in afara Ortodoxiei. Cat timp face parte din masina, roata are un scop bine definit, isi indeplineste rolul pentru care a fost creata. Pusa la caruta, desi este scoasa din cadrul ei existential, va continua sa-si foloseasca inzestrarile cu care a fost creata pentru a continua sa existe, desi incet-incet isi va uita obarsia, isi va uita scopul initial. In clipa in care dispare si caruta, roata isi pierde raison d’etre-ul si verticalitatea (o roata luata separat va fi in majoritatea cazurilor trantita la pamant, pe orizontala).

    Personal, nu incetez a ma minuna cat de usoara este viata de crestin (chiar si cu necontenitul razboi duhovnicesc impotriva celui rau). Slava lui Dumnezeu pentru toate pe care ni le da, caci toate sunt spre mantuirea noastra!

  3. Personal, sunt sigura ca este vorba de locul doi la cresterea ratei de imbolnavire/diagnosticare. Ceea ce nu este deloc surprinzator. La noi nu prea s-a discutat despre boala asta pana relativ recent, a existat si stigmatizarea care tinea oamenii departe de cabinetul psihiatrului, iar viata socio-economica si politica pare un cutremur continuu, in care cad pe rand toate iluziile. Despre relatia cu Dumnezeu si Biserica se stie, s-a vorbit, tac.

    Va rog din suflet, nu preluati titlurile exagerate (deci mincinoase) din presa. Se face referire la cazurile noi. Dar a vorbi despre rata de crestere a incidentei unei boli este cu totul altceva decat procentul de bolnavi raportat la populatie. Numarul doi in Europa la depresii indica faptul ca am avea cel mai mare numar de bolnavi de depresie raportat la populatie. Sunteti siguri?

    M-am uitat putin pe statistici bazate pe studii si rapoarte oficiale, cred ca cel mai simplu tablou se ofera aici:
    http://www.washingtonpost.com/blogs/worldviews/wp/2013/11/07/a-stunning-map-of-depression-rates-around-the-world/
    Bazat pe un studiu publicat in noiembrie 2013.

    Deznadejdea intra in sufletul omului pe diferite portite in diferite contexte personale si sociale. In Romania poate este nedreptatea si spaima zilei de maine, in alta parte este altceva. In orice caz, duhul deznadejdii loveste mai des si mai usor in cei departati de Biserica. Iar dupa ce deznadejdea a pus stapanire pe om, atunci simptomele arata similar si i se pune acelasi diagnostic. In privinta prevenirii, tratarii si vindecarii, Romania inca are un capital social bun, comparativ cu alte tari, despre asta – nu stiu – se pomeneste pe undeva prin emisiuni?

    Ceea ce face manipularea si mai facila este sunt tari foarte dezvoltate si care ascund statisticile reale despre incidenta depresiei la ei. In statistici apare 7%, dar o cunostinta care e farmacist cu experienta iti spune uluit ca probabil este vorba despre aproape 25%, cand vede cati oameni iau regulat si pe termen lung medicamente pentru depresie. De ce aceasta nepotrivire intre realitate si cifre? Din motive pe care le puteti socoti singuri.

    Va rog sa ma iertati si sper sa nu va supere ce am scris. Ma sperie voluptatea cu care romanii primesc si tot cer vesti catastrofale (lumesti) despre ei insisi. Imi pare o autovictimizare dezarmanta care ii indeparteaza de adevarul luptei pe care o avem de dus in viata asta.
    Doamne, ajuta!

  4. Iertati-ma, nici linkul trimis de mine nu depaseste nivelul ‘ziaristic’. Datele inteleg ca vin din mai multe studii, dar nespecificate ca atare in text. Cred ca cele mai valoroase sunt comentariile. Un cititor spune ca s-ar sti ca in tarile foarte dezvoltate rata depresiei este in jur de 20%. M-a uimit cifra, pentru ca este apropiata de ce auzisem de la farmacistul sus-pomenit. Si este extrem de departe de cifrele vehiculate oficial. Altii se mira, pe buna dreptate, de ce nu exista tari/zone unde sa se admita de catre autorii articolului ca nu se dispune inca de date oficiale suficiente. Comentariile chiar sunt mai inteligente decat articolul, ma tem.

    M-am oprit la o descriere pe care o face cineva care a trecut prin depresie si spune ca a avut multi oameni cu depresie clinica in familie:
    “[it] involves a level of hopelessness that is felt by one’s entire body and is such a bottomless pit of total despair that paralyzes effort“.
    [traducere aproximativa: “implica un grad de deznadejde resimtit in tot corpul si este un asemenea hau nesfarsit de disperare totala care paralizeaza orice efort”]
    Din descriere chiar te izbeste faptul ca nu este vorba de tristete (sadness), cum cred unii, ci de ceva mult mai adanc. Nu doar fizic, nu doar emotional, nu doar intelectual. Le cuprinde, dar inseamna mai mult decat suma lor. Este o lupta duhonivniceasca in pragul capitularii.

    Iertare ca am scris atat. Ma oftic ca, din motive tehnice, inca nu pot vedea inregistrarile (nici cea de aici, nici cea cu Florin Tudose).

  5. @va rog, verificati:

    Nu e exclus sa fie cum spui tu… Din pacate, nu prea ne sta in putere sa verificam asa temeinic fiecare stire in parte. Daca cititorii pot aduce corecturi, nuantari, ar fi f bine.

  6. Romania a pierdut 900.000 de locuri de munca in ultimii 9 ani!
    Romania avea, in 2016, o populatie ocupata de 8,45 milioane (privat&sistemul public), fata de 9,35 de milioane in 2007.
    Numarul antreprenorilor a scazut in 2016 la 1,6 milioane fata de putin peste 2 milioane in 2007.
    http://economie.hotnews.ro/stiri-finante-21742809-economia-romaneasca-indreapta-catre-criza-acuta-piata-fortei-munca-analiza-keysfin.htm

  7. Somajul va creste vertiginos, in special tarile dezvoltate, datorita introducerii pe scara larga a robotilor si a programelor de inteligenta artificiala.

    Investiție de 30 milioane de dolari într-un start-up românesc care vrea să elimine prin roboți software munca de tip copy-paste
    Roboții software UiPath sunt programați să preia munca de tipul copy-paste a angajaților
    https://www.profit.ro/stiri/investitie-de-30-milioane-de-dolari-intr-un-start-up-romanesc-care-vrea-sa-elimine-prin-roboti-software-munca-de-tip-copy-paste-16930732

    Billionaire Jack Ma says CEOs could be robots in 30 years, warns of decades of ‘pain’ from A.I., internet impact
    “In the coming 30 years, the world’s pain will be much more than happiness, because there are many more problems that we have come across”
    http://www.cnbc.com/2017/04/24/jack-ma-robots-ai-internet-decades-of-pain.html

    “while those with specialized skills can continue to earn more in a wealthier world, the rise of robots provides a significant disinflationary force on the median wage globally. This effect will be most extreme in developed economies where labor costs are already elevated. (And as an aside, is the reason why increasing inequality and populism isn’t going away any time soon).”
    http://www.zerohedge.com/news/2017-05-02/technology-has-changed-game-why-rise-robots-will-be-significant-deflationary-force

  8. Este oficial: firmele din Romania nu vor sa angajze oameni in varsta de peste 55 de ani. Sa vedem cand o sa observe asta cei de la CNCD. Probabil ca niciodata.
    “Vârsta se află pe primele locuri în topul criteriilor de eliminare în procesul de recrutare, procentul angajaților români de peste 55 de ani se menține la 40%, mult mai mic decât media Uniunii Europene de 55%.”
    https://www.startupcafe.ro/angajati-femei-barbati-salariu-diferenta-varsta-discriminare.htm

  9. 4.01.2014
    Românii de peste 45 de ani sunt discriminaţi pe piaţa muncii
    http://discriminare.md/romanii-de-peste-45-de-ani-sunt-discriminati-pe-piata-muncii/
    http://adevarul.ro/news/societate/discriminarea-muncitorilor-trecuti-45-ani-fenomen-ia-amploare-sunt-strungar-vreau-muncesc-1_52c687e1c7b855ff562e1de7/index.html

    Conform datelor Eurostat la 1 ianuarie 2015, la nivelul Uniunii Europene, media de vârstă era de 42,2 ani, însă conform ultimelor estimări, în 2060 vârsta medie a cetățenilor Uniunii va fi de 47,2 ani.
    Discriminarea pe bază de vârstă constituie în prezent o problemă mult mai răspândită decât cea bazată pe sex.
    42% dintre europeni considerau discriminarea pe motive de vârstă ca fiind răspândită, 56% dintre români considerând că acest tip de discriminare este răspândit
    În România, ca și în celelalte state membre ale Uniunii Europene, apare următorul paradox: societatea nu mai prețuiește cunoștințele acumulate de vârstnici.
    Personalul peste 45 de ani punctează la capitolul etica muncii (45%) și loialitate (50,3%), în timp ce angajații mai tineri, deși sunt entuziaști (35,2%) și au competențe în domeniul IT (66,9%), nu dau dovadă de calități de leadership (0,6%) sau de o puternică etică a muncii (1,1%) .
    http://www.cnpv.ro/pdf/analize2016/Incluziunea-persoanelor-v%C3%A2rstnice-pe-piata-muncii-MP.pdf

  10. Robotizarea şi digitalizarea trimit acasă mulţi dintre angajaţii băncilor. 700 de angajaţi ai BRD vor fi restructuraţi în maximum trei ani. BRD a înregistrat cel mai mare profit din sistemul bancar în 2017.
    http://www.economica.net/paraschiv-sindicate-banci-circa-700-de-angajati-ai-brd-vor-fi-restructurati-in-maximum-trei-ani_151039.html

    Managerii români vor robotizare: de ce ar renunța la angajați
    34,7% dintre respondenți au declarat că intenționează să achiziționeze, în următoarele 12 luni, noi soluții de automatizare / robotizare.
    Motivele principale sunt reducerea costurilor (54%) și creșterea producției (44%).
    48,7% sunt de părere că este destul de dificil să recruteze personal pentru afacerea lor, durata medie a unei angajări fiind cuprinsă între 1-3 luni (27,3%) sau 3-6 luni (18,3%). 15% din respondenți au afirmat că durează peste un an să găsească un lucrător potrivit pentru jobul disponibil, 7% au afirmat că nu mai găsesc angajați pentru posturile disponibile.
    https://start-up.ro/managerii-romani-vor-robotizare-de-ce-ar-renunta-la-angajati/

    1 din 3 angajatori (36%) se aşteaptă să-şi crească personalul din producţie, însă alţi 2 din 5 (41%) cred că, în următorii doi-trei ani, vor face reduceri de personal în această funcţiune, pe fondul automatizării.
    https://www.agerpres.ro/economic-intern/2018/04/24/angajatorii-romani-sustin-ca-robotizarea-proceselor-de-munca-le-va-spori-numarul-de-salariati-studiu–96574

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare