UN EPISCOP DIN BULGARIA a aparut la slujba cu o limuzina pe care o mai are doar Obama, livrata special pentru el… DIN MOTIVE SIMILARE, MASS-MEDIA PUNE TUNURILE PE PF DANIEL

8-12-2011 2 minute Sublinieri

Episcopul de Varna, Kiril, i-a lăsat muţi de uimire pe enoriaşi. Nu cu harul său, ci pentru că a venit la slujba de Sfântul Nicolae cu o limuzină pe care doar preşedintele SUA o mai are. Potrivit Novinite, Kiril a sosit la biserică într-un Lincoln MKZ Hybrid, un model care va ieşi pe piaţă anul viitor.

Maşina nu se găseşte la vânzare în Bulgaria şi este, probabil, singurul exemplar din ţară. Episcopul s-a lăudat chiar că autovehiculul i-a fost adus special şi a spus că nu se teme de fisc pentru că maşina nu a fost cumpărată din banii Bisericii.

În Statele Unite, preţul porneşte de la 35.000 de dolari.

Biserica bulgară neagă că episcopul-hibrid ar fi demisionat

Episcopul de Varna a venit la slujbă cu o limuzină-hibrid Lincoln MKZ, ceea ce a stârnit mânia presei şi opiniei publice din Bulgaria. Episcopul regiunii Varna, Inalt-Preasfintitul Kiril (57 de ani), a fost silit sa demisioneze, dupa ce a venit la slujba intr-un automobil de lux – un Lincoln MKZ Hybrid, a scris joi o agenţie de presă, însă dezminţirea bisericii bulgare a venit la scurt timp.

Limuzina episcopului, de culoare neagra, este model 2012 si, probabil, nu se afla inca in oferta oficiala pentru Bulgaria a companiei americane, scrie green-report.ro. MKZ este primul model hibrid de lux al firmei Ford, care produce marca Lincoln, fiind considerat cel mai luxos automobil hibrid din America. Aceasta versiune a fost lansata in anul 2010, iar in SUA se vinde cu preturi care pornesc de la 35.000 de dolari. Lincoln MKZ este construit pe aceeasi platforma cu Ford Fusion Hybrid.

Episcopul Kiril a venit cu limuzina de lux la biserica, pentru a oficia slujba de marti, de Sfantul Nicolae. Aparitia inaltului prelat, in acest context, a fost imediat remarcata si criticata de opinia publica si de presa bulgara. Masina mi-au cumparat-o niste prieteni, eu n-am platit nici un ban. Masina a fost livrata special pentru mine, inainte sa ajunga pe piata. Doar presedintele american mai foloseste un asemenea model”, a recunoscut Kiril. Dupa 24 de ore, episcopul si-a inaintat demisia, invocand “nemultumirea fata de managementul Inaltului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare”.

Dezbatere REALITATEA.NET: De ce merge Patriarhul Daniel cu maşini de lux?

Episcopul din Varna a anunţat că va demisiona după ce s-a afişat într-o limuzină de 35.000 de euro, stârnind astfel mânia opiniei publice din Bulgaria. În condiţiile în care maşinile de lux sunt în contradicţie cu valorile fundamentale ale creştinismului, precum smerenia şi abnegaţia, REALITATEA.NET vă întreabă dacă vi se pare normal ca Patriarhul Daniel să se deplaseze în limuzine cu preţuri de peste 50.000 de euro.

Episcopul de Varna s-a trezit implicat într-un scandal-monstru, după ce s-a prezentat săptămâna aceasta la biserică într-o limuzină hibrid Lincoln MKZ, al cărei preţ porneşte de la 35.000 de dolari. Gestul său a stârnit mânia opiniei publice şi a jurnaliştilor din Bulgaria, ceea ce l-a făcut să-şi anunţe demisia, miercuri, în cadrul unei emisiuni de radio. Biserica bulgară neagă însă că şi-ar fi dat demisia.

Patriarhul Daniel îi dă E-Clasă Episcopului de Varna

Şeful Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Daniel, nu este nici el străin de plăcerile lumeşti oferite de confortul maşinilor de lux. În 2010, la întâlnirea de 40 de ani cu colegii de liceu, organizată la Lugoj, Patriarhul Daniel şi-a făcut apariţia într-o limuzină A8, de culoare albă şi cu motor de 4,2 litri şi 326 de cai putere. Maşina i-a fost oferită Patriarhiei Române în 2007 de către Porsche România, distribuitorul mărcii Audi pe teritoriul ţării noastre. În prezent, Preafericitul Părinte Daniel se deplasează într-o limuzină Mercedes Clasa E de culoare neagră, cu geamuri fumurii. Ambele maşini costă mai mult decât modelul cu care s-a afişat Episcopul de Varna şi intră în contradicţie cu valorile fundamentale ale creştinismului: cumpătarea, smerenia, abnegaţia.

De la măgar la cai putere

Fără-ndoială, creştinismul a evoluat mult în ultimele două milenii: de la măgarul cu care şi-a făcut intrarea Isus în Ierusalim s-a trecut la sutele de cai putere ale limuzinelor prelaţilor autohtoni. Potrivit unei statistici din 2010, în România există 18.300 de biserici şi numai 4.700 de şcoli generale şi 425 de spitale. Nu e suficient pentru Biserica Ortodoxă Română, care are ambiţii faraonice: ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului, care va fi înaltă cât un bloc de 30 de etaje şi va costa aproximativ 400 de milioane de euro.


Categorii

1. DIVERSE, Biserica Ortodoxa Bulgara, Patriarhul Daniel

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la “UN EPISCOP DIN BULGARIA a aparut la slujba cu o limuzina pe care o mai are doar Obama, livrata special pentru el… DIN MOTIVE SIMILARE, MASS-MEDIA PUNE TUNURILE PE PF DANIEL

  1. Mercedesul clasa E nu l-as trece la lux, mai ales daca e second. Insa faptul ca Daniel a primit limuzina A8 chiar daca i-a fost data pe degeaba denota micimea lui si expune patimele carora ii este rob. Este trist sa vedem cum unii ierarhi sunt cazuti, precum spune la Apocalipsa: a treia parte din stelele cerului au cazut pe pamant. Ce sa fie altceva decat caderea in noroiul pamantului a celor chemati a fi stele care lumineaza oamenilor si le sunt modele?

    Mereu cand citesc stiri de astea, imi aduc aminte de Pavle al Serbiei care mergea cu autobuzul: uimitor cat de puternic poate fi exemplul unui om sfant. Probabil nu mereu mergea Pavle cu autobuzul, poate cateodata cand nu avea graba, cand mergea la plimbare sau sa vada un prieten. Dar totusi faptele lui smerite chiar daca erau rare, au razbit pana peste hotare, peste ani. De cate ori a mers Daniel cu tramvaiul, macar sa il vada si pe el lumea o data, desi e firesc ca un episcop sa foloseasca cand are nevoie o masina buna, ca doar Biserica are bani destui si asta nu este o acuza ci un merit al ortodocsilor care contribuie la averea Bisericii.

    Inspirat titlul din finalul articolului de la Realitatea: “de la magar la cai putere”; denota o realitate si trebuie sa ne indemne sa ne comparam fiecare cu Hristos si cu Sfintii Apostoli: cat de mult ne asemanam lor, cat de mult macar ne dorim sa ne asemanam lor.

  2. Poate ca mai rau ar fi daca ar merge intr-o Dacie ponosita sau pe jos…

  3. Mie nu mi se par in regula unele observatii cum ca unul sau altul, mai ales cler, este rob al unei patimi. Cat de bine stim treburile astea si mai ales cat din ce vedem intelegem si nu judecam? Asta este doar de competenta duhovnicului fiecaruia. Tot ceea ce ar trebui sa vedem ar fi numai impactul asupra noastra a evenimentelor, faptelor respective.
    Insa sunt cateva lucruri care trebuiesc punctate:
    – masinile astea pot fi tratate ca un obiect utilitar, adica sa ma deplasez din punctul A in punctul B insa din cele de mai sus inteleg ca este importanta si raportarea la cei ce privesc adica la noi toti care ne uitam si ne punem intrebari poate fara sa vrem, suntem ispititi sa judecam poate fara sa vrem si atunci o atitudine potrivita ar fi indepartarea de ceea ce ar ispiti pe cei multi si mici. Cunosc episcopi care au masini nici prea-prea nici foarte-foarte dar cu ele cara lumanari, calendare, tot felul de obiecte pentru unii sau altii si deci in acest caz masina nu ami este un scop in sine ci un mijloc, ceea ce este in regula din punctul meu de vedere.
    – referitor la situatia din Bulgaria, cum poate un episcop sa-si dea demisia? Adica a fost angajat in urma unui interviu, a semnat contract si primeste salariu? Chestia asta mi se pare incompatibila cu episcopatul si imi pare o cumplita secularizare in chiar “institutia” episcopului de care se leaga strans ecleziologia ortodoxa. Dar poate ziaristii respectivi n-au inteles bine.

  4. A se vedea intalnirea dintre Efrem Sirul si Vasile cel Mare, ambii sfinti si mari traitori. Judecata dupa infatisarea si masina poate fi stramba

    Ramane si cuvantul Psaltirii:
    ‘unii se lauda cu caii lor (putere) altii cu carutele (wagen) lor’

    Intrebarea imi ramane mie: sincer, eu cu ce ma laud ?

  5. Daca ni se pare normala ideea (fapta) ca un calugar, fie el si episcop, care are o masina unicat, exclusivista in sensul literal, procurata prin metode obscure inca inainte de a fi pusa in vanzare – nu doar o masina foarte buna, sa zicem, in sens utilitar, lucru de acceptat – atunci… inseamna doar ca e inca o dovada ca avem ierarhii pe care ii meritam (nu numai romanii). Indignarea fata de o fapta si un principiu (flagrant anticrestine) nu e totuna cu judecarea persoanelor care au avut slabiciunea si au cazut in acel pacat, producand acea sminteala. Pacatul ramane pacat. Si sminteala e mare, cu atat mai mult cu cat exista astazi atata saracie si atata suferinta, cu cat se pune astfel piedica Evangheliei (cam in felul in care Mantuitorul spunea ca pun fariseii care fac cu totul altceva decat ceea ce predica celor multi) si, nu in ultimul rand, pentru ca asta arata o apartenenta la un “club” extrem de… hm, select si ocult al lumii acesteia, la care nu au acces decat unii foarte putini, care… adera la respectivele “cluburi”, cu tot cu privilegiile de rigoare.

  6. Pingback: Bulgaria: sindicatele cer AUDIT pentru banii primiti de BISERICA ORTODOXA de la bugetul de stat
  7. Pingback: Patriarhul interimar al Bulgariei ACUZAT de politie politica pentru REGIMUL COMUNIST. In februarie vor avea loc ALEGERILE pentru NOUL PATRIARH - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: Mitropolitul Kiril al Varnei (Bulgaria) gasit mort pe plaja. Procuratura banuieste o crima - Recomandari
  9. Pingback: Cum se “neodihneste misionar” PS Ioachim vizitand sate sarace in limuzine de lux spre smintirea poporenilor si a presei [VIDEO] - Recomandari
  10. patriarhul Pavle al Serbiei a facut un gest f. curajos in fata ierarhilor sai – cand ei l-au invitat sa urce intr-o limuzina pt. a merge impreuna la intalnire i-a certat si a zis ca un crestin nu are voie sa mearga dupa lume, iar un monah nu are voie sa aive lux.
    si-a continuat drumul pe jos.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare