Se intampla in Alberta, Canada. GUVERNUL PROGRESIST FORTEAZA SCOLILE RELIGIOASE SA ADOPTE CURRICULA PRO-LGBT/ Vesti foarte proaste din Finlanda. CAMELIA SMICALA SE ASTEAPTA SA FIE SISTATE VIZITELE COPIIILOR/ Agentia Papaya vs „13 penali”. O stire falsa folosita pentru o indignare prefacuta/ PARTENERIATUL CIVIL si ipocrizia USR-ului si a lui Ciolos

7-11-2018 8 minute Sublinieri

Guvernul de stânga din Alberta le transmite școlilor religioase să adopte agenda LGBT sau vor fi distruse

Noul Partid Democrat din Alberta este probabil conștient că nu mai are mult timp de stat la putere. Cultura seculară a adversarului lui Jason Kenney s-a îndreptat în mod implacabil împotriva școlilor religioase încă de când fostul ministru a părăsit politica federală, câștigând conducerea Partidului Progresist Conservator și susținând o fuziune cu Partidul PC și Partidul Wildrose, după care a câștigat cu succes conducerea noului Partid United Conservative, de asemenea. Și astfel, NDP s-a apucat să transforme provincia în timpul scurt pe care îl mai are la dispoziție.

Stânga progresistă este pe deplin conștientă de faptul că dacă vrei să transformi societatea în perioadele de intermitență guvernamentală, trebuie să te asiguri că sistemul de învățământ va face toate munca pentru tine.

Unul dintre motivele pentru care guvernele de stânga sunt de obicei mult mai aplicate decât guvernele de dreapta este faptul că guvernele de dreapta din Canada sunt adesea caracterizate de o lipsă totală de viziune culturală combinată cu o lașitate care îi determină să lase legislația de stânga intactă odată ce a fost adoptată, chiar și atunci când au ocazia să o abroge.

Astfel, Stânga pur și simplu trebuie să folosească în mod eficient timpul pe care-l are la putere și poate avea un impact mult mai permanent asupra societății decât au conservatorii canadieni, care au cedat total cultura Stângii (și astfel, în timp, întreaga țară). Când recâștigă puterea, o reiau mai mult sau puțin de unde au lăsat-o.

Ministrul Educației al NDP, David Eggen, s-a implicat total în acest lucru, încă din prima zi, lansând un asalt pe două direcții asupra sistemului educațional din Alberta: transformarea curriculumului școlilor publice și forțarea școlilor religioase fie să accepte standardele NDP, fie pur și simplu să le distrugă.

Școlilor religioase li s-a pus în vedere că vor fi forțate să înființeze cluburi de alianță gay-heterosexuali la cererea chiar și a unui singur elev și că va fi ilegal să informezi părinții dacă elevii vor să le frecventeze.

În mod previzibil – și Eggen și companionii lui știau că acest lucru se va întâmpla – multe școli religioase nu sunt dispuse să implementeze aceste modificări, pentru că aceste politici sunt în direct conflict cu principiile fondatoare ale instituțiilor iudeo-creștine.

În timp ce școlile religioase încearcă să lupte cu disperare în instanțe împotriva acestor atacuri asupra identității și convingerilor lor, așa numitul Ministru al Educației a dezvăluit recent că salvele inițiale reprezintă doar începutul.

Trecând peste problemele legate de stilul de viață și de sexualitate, cel puțin 30 de școli din Alberta au primit informări din partea guvernului prin care li se transmite că există o serie de aspecte în regulamentele lor care trebuie eliminate. Dacă acestea refuză să elimine aspectele ofensive, guvernul ar putea recurge la eliminarea finanțării sau refuzul acreditării acestora. Pe scurt, arma e încărcată, armată și îndreptată spre țintă.

Ce înseamnă aceste aspecte „ofensatoare”? Se pare că în timpul scurt petrecut la guvernare, NDP a decis să renunțe la prefăcătorie, să-și scoată masca și pur și simplu să declare război deschis împotriva locuitorilor din Alberta. Mai degrabă decât să se limiteze la tirade despre homofobie și transfobie și altele, aceștia au informat o școală că afirmația care declară loialitate față de „Cuvântul imuabil și infailibil al lui Dumnezeu”, încalcă regulile Actului Școlar prin care „diversitatea” trebuie respectată.

Mai mult, NDP consideră că afirmația „Noi credem că bărbații și femeile au fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și prin urmare au valoare transcendentă, instrinsecă” ca fiind potențial „neincluzivă, nepăsătoare și/sau lipsită de respect”. Acest lucru e greu de înțeles, dar probabil că NDP realizează că un cadru darwinist haotic și amoral este mult mai susceptibil de a se adapta agendei lor ideologice decât Sfintele Scripturi. Să nu îndrăzniți să le spuneți copiilor că sunt creați după chipul lui Dumnezeu, spune așadar guvernul din Alberta. Nu poți ști ce s-ar putea întâmpla în viitor.

NDP și-a stabilit clar poziția. Dumnezeu este dușmanul, iar școlile religioase trebuie să plece genunchiul sau să înfrunte cuptorul. În mod interesant, încercările lui David Eggen de a manipula psihologic eșuează atunci când te uiți mai atent la documentele fondatoare ale Canadei. Când acordă interviuri – ceea ce se întâmplă rar, din moment ce e alergic la critică și la chestionări – îi place să peroreze despre datoria școlilor religioase de a respecta legea, fără a menționa vreodată că aceste legi au fost aprobate recent și special pentru a viza aceste școli.

Dar domnul Eggen, care este atât de groaznic jignit de referirile la Dumnezeu, ar putea dori să citească din Carta Drepturilor și Libertăților Canadei. Evident că nu a făcut-o niciodată și vă puteți imagina convulsiile care ar avea loc în așa numitul minister al educației dacă el și reconstrucționiștii lui decid să o citească. Preambulul afirmă în mod clar că „Întrucât Canada se întemeiază pe principii care recunosc supremația lui Dumnezeu și statul de drept…”

Aștept cu nerăbdare furia DNP-ului din Alberta când va descoperii că Declarația Drepturilor și Libertăților noastre este ea însăși o ofensă împotriva „diversității” și că este „neincluzivă” – dar doar pentru ei, radicalii, totalitariștii seculari.

Life Site News
Sursa: Life Site News

O parte din presa progresistă s-a inflamat deoarece 15 parlamentari au sesizat la Autoritatea Pentru Protecția Copilului agenția de publicitate Papaya Advertising pentru clipul intitulat „Copiii Referendumului”.

Să ne amintim, întâi, cum a vociferat, acum un an, platforma Adevărul pentru că CpF făcuse un clip în care erau filmați niște adolescenți care se întrebau cum va arăta România de mâine. Și cum au publicat atunci un material de prima pagină în care titrau că este lipsit de moralitate și de bun-simț să te foloseşti de adolescenţi pentru a promova tema Referendumului pentru Căsătorie.

De ce ar fi, atunci, un gest moral și de bun-simț să te folosești de imaginile unor MINORI (nu adolescenți!) pentru a promova un mesaj umoral împotriva unui Referendum susținut de trei milioane de români, avizat de CCR și votat de Parlament? Mai ales când minorii sunt folosiți într-un scenariu ficțional întunecat, care pune probleme cu totul imaginare? (că CpF ar aduce Inchiziția Spaniolă în România; sau că ar discrimina femeile).

În al doilea rând, o parte din această presă progresivă a vehiculat o știre falsă: chiar jurnalistul Vlad Petreanu spune că cei 15 parlamentari nu au sesizat poliția, ci Autoritatea pentru Protecția Copilului. Ceea ce au făcut acești parlamentari a fost să sesizeze Autoritatea pentru Protecția Copilului pentru a afla dacă, folosind minori într-un clip care are un mesaj politic clar, a fost respectat interesul superior al copilului. “În raport cu textele legale invocate, vă rugăm să dispuneți o anchetă prin care să cercetați dacă copiii din spotul publicitar au avut acordul părinților la filmarea acestuia, dacă a existat o situație de exploatare a acestora sau dacă acești copii au fost abuzați emoțional sau economic”, se arată în solicitarea înregistrată pe 10.10.2018.

În al treilea rând, unele reacții de acum ale activiștilor progresiști agresive și chiar manipulatoare. De exemplu, G4Media Titrează: „13 penali din Parlament vs. o agenție de publicitate”. Adică, activiștii de la G4Media ne spun că orice politician ales în Parlament este în mod obligatoriu un penal? Are G4Media dovezi clare, juridice că toți cei 13 sau 15 parlamentari care au depus sesizarea la Protecția Copilului sunt „penali”? Iar clipul Papaya nu ridică nici un fel de problemă de fond, pentru ei? Și tot ce găsesc ei de cuviință e să creeze o atmosferă de autovictimizare isterică, pornind de la eticheta de „penal” și de la o știre falsă?

Nici un cuvânt în toată această agitație isterizată cu privire la dubla măsură strigătoare la cer – pentru că, desigur, tema bolșevicilor este ca familia „tradițională” să fie întotdeauna asociată cu Inchiziția, cu nazismul, și să fie sursa tuturor relelor. Deoarece, atunci când minorii sunt folosiți pentru o „cauză bună” în clipuri distopice gratuite, folosirea lor este, nu-i așa, morală și de bun-simț. Și nicio tentativă de corectare, de revenire a celor care au transmis această informație falsă. Pare că aceleași arme murdare, aceleași minciuni și dezinformări pe care le-am văzut folosite împotriva Referendumului pentru Căsătorie sunt folosite, în continuare, de acești activiști care vehiculează fără probleme de conștiință știri false și calomnii la adresa familiei și a susținătorilor ei.

  • Stiripentruviata:

Ancheta poliției la un centru de copii din Finlanda: tortură, violență, răpire, privare de libertate

Despre ancheta politiei finlandeze în lagărele de copii din Finlanda. Confirma tot ce am spus noi.

În raport se vorbește despre tortură, violență și răpire de libertate. Avocatul copilului din Finlanda se declară „uluit”.

Avocatul Copilului din Finlanda este informat despre cazul nostru, dar a spus că nu se poate implica în cazuri „particulare”.

Până la urmă, mulțumesc KRP!

Kiitos KRP! Ja kiitos Juuso Oilinki!

(„Mulțumesc Biroului Central de Investigații! Și cu ajutorul lui Juuso Oilinki” [șeful anti-corupției finlandeze – n.red.])

Camelia Smicală crede că vizitele copiilor vor fi sistate. Cum le-a călcat iar Finlanda drepturile în picioare

În seara de 16 noiembrie 2018, Camelia Smicală a scris pe Facebook că vizitele copiilor vor fi sistate și se declară învinsă, adăugând că se va retrage din viața publică.

Ea crede că se luptă cu un întreg sistem care nu îi lasă nicio șansă.

Reamintim că reclamația pe care a depus-o la CEDO a fost respinsă fără a se oferi nicio motivare.

Iată cel mai recent mesaj al acestei mame disperate pe care statul român nu a sprijinit-o cât ar fi putut:


Pentru că nu ne-au mai lăsat nici o speranță de a a fi salvați, mă retrag din” viața publică „. Am încercat tot, dar cu două țări și o Uniune Europeană nu am nici o posibilitate să mă lupt.

Cel mai probabil că vineri ne vor sista întâlnirile.

Ultima șansă de apel pe plan” legal”a fost epuizată fost epuizată: lui Mihai I s-a dat dreptul de a face apel, conform legii, socialul i-a pus la dispoziție chiar și un avocat, conform legii.

Numai că, acel avocat a fost numit de către social, „a avut timp” să se întâlnească cu Mihai doar exact în ultima zi în care se putea face apelul ȘI A OMIS SĂ FACĂ APELUL, așa că acesta s-a prescris. Deci, copii sunt condamnați la închisoare

Mai avem „o șansă” să facem apel la CEDO în timp de 4 luni dar nu s-a găsit nici un avocat probono care să o facă. Și, în plus, încrederea mea în CEDO (care ne-a dizolvat 3 dosare) e undeva la minus infinit.

Pe pagina de facebook al lui Mihai, prietenii au postat un video cu un pui de ursuleț care se chinuia să urce un munte să ajungă la mama lui. Acest video a fost șters de 3 ori de pe pagina lui Mihai, însă, în 10 minute după aceea, era prezentat la știrile naționale finlandeze. Dovada că suntem urmăriți și deranjam la nivel înalt.

Faptul ca ambasadorului României la Helsinki I se interzice în continuare să vadă copiii(care sunt cetățeni români ținuți captivi, împotriva voinței lor în Finlanda), iar ambasadoarea Finlandei face ce vrea în România, e o dovadă în plus că România se consideră inferioară Finlandei.

Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați susținut și îmi cer scuze! Mai mult nu am putut😪

Scrisoarea către ONU a fraților Mihai și Maria Smicală, luați abuziv de Finlanda de lângă mama lor

Mihai și Maria Smicală, care sunt „deținuți” abuziv în sistemul de protecția copilului din Finlanda, au petrecut din nou weekendul cu mama lor, Camelia. Cu toate că au cerut repetat să se întoarcă definitiv alături de ea, autoritățile finlandeze nu dau semn că ar vrea să permită acest lucru.

Copiii au fost luați de la Camelia Smicală după divorțul acesteia de tatăl finlandez care era foarte violent. O perioadă autoritățile i-au acordat totuși și tatălui custodia copiilor, deși aceștia erau înspăimântați de el. Reamintim scrisorile trimise anul trecut către ONU de cei doi copii ai Cameliei Smicală.

Mihai Smicală:

„Bună! Sunt Mihai şi am trecut prin încercări foarte grele. Petri, care se dă drept tatăl meu, pe când eu aveam 2 ani [n.b. – avea cam 4 ani], a încercat să mă omoare pe mine şi pe familia mea. El a izbit-o pe sora mea mai mare, Andreea de perete, s-a urcat pe mama şi pe sora mea mai mică.

Apoi, când eu, mama, sora mea mica şi sora mea mai mare, ne-am mutat de la el, am fost cu toţii fericiţi până ne-au obligat sa ne întâlnim cu Petri. Apoi ne-au dus la casa de copii, de fapt la închisoarea de copii.

Am fost luaţi cu forţa, bătuţi şi chinuiţi. Când ne-au dus la nişte lucratori sociali, aceştia ne-au spus că ne vor duce să locuim la Petri. Am sunat de multe ori la 112. Ne era frică de ce o sa ne facă Petri. Când a aflat Petri că am sunat la 112 a început să țipe la Maria: «Ce ați făcut?» El s-a repezit la noi pe scări în sus, ne-a luat telefoanele şi ne-a spus că ne duce la casa de copii. Eu şi Maria am spus că acolo e mai bine decât cu el.

Apoi, după ce am ajuns din nou acasă, am fost obligaţi din nou să ne întâlnim cu Petri. Petri ne spune tot timpul că suntem zombi şi că eu şi cu Maria nu vom mai ajunge niciodată acasă. a spus că ne promite că nu o să mai ajungem acasă.”

Maria Smicală:

„Ce ne-a făcut Petri mie şi familiei mele. Petri s-a urcat pe mama când eu eram la mama in braţe şi în acelaşi timp s-a urcat şi pe mine.

Petri ma pişca si mă strângea atât de tare de mână (la fel ii făcea si fratelui meu), incât imi rămâneau semne timp de o săptămână.

Petri l-a băgat pe fratele meu cu capul sub apă şi a aruncat-o pe sora mea mai mare pe scări. Petri mi-a aruncat cu papucii lui in capul meu si al sorei mele.”

De necrezut! Parteneriatul civil nu aduce fericirea decât pentru USR și Cioloș

de Gabriel Popa, Știripesurse.ro

Când s-a lansat Referendumul pentru Căsătorie, toți formatorii de opinie progresiști (dar și politicieni din zona USR – Cioloș) au sărit imediat: asta era urgența? avem atâtea probleme cu infrastructura, sănătatea, educația și ne arde de definirea căsătoriei? rezolvă referendumul problemele familiilor din România? rezolvă violența domestică ori despărțirea copiilor de părinții plecați la muncă în străinătate? avem școli cu WC-urile în curte și abandon școlar și nouă ne trebuie referendum pentru familia tradițională?

Și-n plus, aceiași oameni ne spuneau: referendumul nu e pentru familie, ci pentru PSD, ca să mascheze problemele din țară.

Aștept să-i văd acum, după depunerea proiectului legislativ al parteneriatului civil, ridicând aceleași probleme: asta era urgența? avem atâtea probleme cu infrastructura, sănătatea, educația și nouă ne arde de parteneriate civile? rezolvă parteneriatul civil problemele familiilor din România? rezolvă parteneriatul violența domestică ori abandonul copiilor? avem școli cu WC-urile în curte și abandon școlar și nouă ne trebuie parteneriate civile?

Și-n plus, sunt curios dacă vor spune: proiectul parteneriatului e inițiat de un deputat PSD (Petre Florin Manole), deci interesul e al PSD, ca să-și repare problemele cu Bruxelles-ul, deci USR și Cioloș ar trebui să se opună … Dar stai! USR-iștii tocmai ce l-au semnat! Au făcut oare pactul cu Dragnea? Sau se dovedește doar ipocrizia și minciuna opozanților referendumului?

Sunt politicienii din zona USR și Cioloș naivi sau cinici și ipocriți?


Categorii

Confiscarea copiilor de catre stat, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Se intampla in Alberta, Canada. GUVERNUL PROGRESIST FORTEAZA SCOLILE RELIGIOASE SA ADOPTE CURRICULA PRO-LGBT/ Vesti foarte proaste din Finlanda. CAMELIA SMICALA SE ASTEAPTA SA FIE SISTATE VIZITELE COPIIILOR/ Agentia Papaya vs „13 penali”. O stire falsa folosita pentru o indignare prefacuta/ PARTENERIATUL CIVIL si ipocrizia USR-ului si a lui Ciolos

  1. http://stiripentruviata.ro/scrisoarea-catre-onu-a-fratilor-mihai-si-maria-smicala-luati-abuziv-de-finlanda-de-langa-mama-lor/

    Sfasietor de trist e sa vad cum acesti oameni ii trimit scrisoare pentru ajutor tocmai fiarei care le-a rapit copiii… o fiara abisala cu masca de pace…

  2. citez “…copiii(care sunt cetățeni români ținuți captivi)”
    poate cineva sa-mi precizeze – cu informatii sigure, daca se poate… – daca nu cumva copiii au dubla cetatenie, si romana, si finlandeza? cred ca pe asta se bazeaza ei, pe faptul ca au si cetatenie finlandeza…

  3. I.MITROPOLIA MUNTENIEI ȘI DOBROGEI

    1. Arhiepiscopia Bucureștilor (Arhiepiscop si Mitropolit: Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, Episcop-Vicar: PS TIMOTEI PRAHOVEANUL).
    Prezență la VOT: București – 281.977 participanți / Ilfov – 66.121 (18,93%)

    2. Arhiepiscopia Tomisului (Arhiepiscop: IPS TEODOSIE).
    Prezență la VOT: Jud. Constanța – 90.717 participanți (14,47%)

    3. Arhiepiscopia Targoviștei (Arhiepiscop si Mitropolit :IPS NIFON).
    Prezență la VOT: Jud. Dâmbovița – 124.349 participanți (28,98%)

    4. Arhiepiscopia Argesului și Muscelului (Arhiepiscop: IPS CALINIC).
    Prezență la VOT: Jud. Argeș – 99.890 participanți (18,76%)

    5. Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei (Arhiepiscop: IPS CIPRIAN).
    Prezența la VOT: Jud. Buzău – 89.405 participanți (23,08%) / Jud. Vrancea – 69.966 participanți (22,26%)

    6. Arhiepiscopia Dunarii de Jos (Arhiepiscop: IPS CASIAN).
    Prezența la VOT: Jud. Brăila – 58.628 participanți (20,07%) / Jud. Galați – 91.910 participanți (17,58%)

    7. Episcopia Sloboziei și Calarașilor (Episcop: PS VINCENȚIU).
    Prezența la VOT: Jud. Călărași – 55.353 participanți (21,97%) / Jud. Ialomița – 44.930 participanți (19,34%)

    8. Episcopia Alexandriei si Teleormanului (Episcop: PS GALACTION).
    Prezența la VOT: Jud. Teleorman – 71.362 participanți (22,63%)

    9. Episcopia Giurgiului (Episcop: PS AMBROZIE).
    Prezența la VOT: Jud. Giurgiu – 57.143 participanți (25,43%)

    10. Episcopia Ortodoxă Română Tulcea (Episcop: PS VISARION)
    Prezența la VOT: Jud. Tulcea – 27.706 participanți (14,09%)

    II.MITROPOLIA MOLDOVEI SI BUCOVINEI

    11. Arhiepiscopia Iasilor (Arhiepiscop si Mitropolit: Inaltpreasfintitul TEOFAN; Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iasilor: PS CALINIC BOTOSANEANUL)
    Prezența la VOT: Jud. Iași: 160.043 participanți (20,85%) / Jud. Botoșani: 97.775 participanți (26,82%)

    12. Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților (Arhiepiscop: IPS PIMEN; Episcop vicar: PS Damaschin Dorneanul)
    Prezența la VOT: Jud. Suceava: 184.459 participanți (30,67%)

    13. Arhiepiscopia Romanului și Bacăului (Arhiepiscop:IPS IOACHIM)
    Prezența la VOT: Jud. Neamț: 124.748 participanți (26,63%) / Jud. Bacău: 129.116 participanți (21,34%)

    14. Episcopia Husilor (Episcop:PS IGNATIE)
    Prezența la VOT: Jud. Vaslui: 77.350 participanți (18,89%)

    III. MITROPOLIA ARDEALULUI

    15. Arhiepiscopia Sibiului (Arhiepiscop si Mitropolit: IPS LAURENTIU STREZA; Episcop-Vicar:PS ILARION FĂGĂRĂŞANUL)
    Prezența la VOT: Jud. Sibiu: 56.808 participanți (14,96%)

    16.Arhiepiscopia Alba Iuliei (Arhiepiscop: IPS IRINEU)
    Prezența la VOT: Jud. Alba: 70.989 participanți (22,67%) / Jud. Mureș: 75.391 participanți (15,70%)

    17.Episcopia Ortodoxa Romana a Oradiei (Episcop: PS SOFRONIE)
    Prezența la VOT: Jud. Bihor: 145.543 participanți (28,92%)

    18.Episcopia Covasnei și Harghitei (Episcop: PS ANDREI)
    Prezența la VOT: Jud. Harghita: 29.914 participanți (11,12%) / Jud. Covasna: 15.545 participanți (8,50%)

    19. Episcopia Devei și Hunedoarei (Episcop: PS GURIE GEORGIU)
    Prezența la VOT: Jud. Hunedoara: 86.210 participanți (22,19%)

    IV. MITROPOLIA CLUJULUI, MARAMURESULUI ȘI SĂLAJULUI

    20.Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului (Mitropolit: IPS ANDREI; Episcop-Vicar: PS VASILE SOMESEANUL)
    Prezența la VOT: Jud. Cluj: 113.190 participanți (18,61%) / Jud. Bistrița-Năsăud: 70.730 participanți (26,95%)

    21.Episcopia Ortodoxă Română a Maramureșului și Sătmarului (Episcop: Preasfințitul IUSTIN)
    Prezența la VOT: Jud. Satu Mare: 46.942 participanți (14,89%) / Jud. Maramureș: 75.938 participanți (17,78%)

    22.Episcopia Sălajului (Episcop: PS PETRONIU)
    Prezența la VOT: Jud. Sălaj: 43.683 participanți (22,08%)

    V. MITROPOLIA OLTENIEI

    23.Arhiepiscopia Craiovei (Arhiepiscop si Mitropolit: IPS IRINEU)
    Prezența la VOT: Jud. Dolj: 142.195 participanți (24,77%) / Jud. Gorj: 59.842 participanți (19,91%)

    24.Arhiepiscopia Râmnicului (Arhiepiscop al Râmnicului: IPS VARSANUFIE)
    Prezența la VOT: Jud. Vâlcea: 58.312 participanți (17,60%)

    25.Episcopia Severinului și Strehaiei (Episcop: PS NICODIM)
    Prezența la VOT: Jud. Mehedinți: 61.466 participanți (26,28%)

    26.Episcopia Slatinei și Romanaților (Episcop: PS SEBASTIAN)
    Prezența la VOT: Jud. Olt: 100.437 participanți (27,19%)

    VI. MITROPOLIA BANATULUI

    27.Arhiepiscopia Timisoarei (Arhiepiscop şi Mitropolit: IPS IOAN; Episcop Vicar: PS PAISIE LUGOJEANUL)
    Prezenţa la VOT: Jud.Timiş: 114.642 participanţi (18,36%)

    28.Arhiepiscopia Aradului (Episcop: IPS TIMOTEI; Episcop vicar: PS Emilian Crişanul)
    Prezenţa la VOT: Jud.Arad: 83.171 participanţi (21,33%)

    29.Episcopia Caransebesului (Episcop: PS LUCIAN MIC)
    Prezenţa la VOT: Jud. Caraş-Severin: 64.838 participanţi (24,15%)

    VII. MITROPOLIA BASARABIEI

    30.Arhiepiscopia Chisinaului (Arhiepiscop si Mitropolit: IPS PETRU)
    31.Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului – Episcop: PS ANTONIE)

    32.Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail – Episcop: PS VENIAMIN)

    33.Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fosta Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria)
    Prezenţa la VOT: Republica Moldova: 6.052 participanți (din aproximativ 1 milion de cetăţeni moldoveni cu cetăţenie română)

    VIII. MITROPOLIA ORTODOXA ROMANA A EUROPEI OCCIDENTALE SI MERIDIONALE

    34.Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Europei Occidentale (Paris – Arhiepiscop si Mitropolit: IPS IOSIF; Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei: PS MARC NEMȚEANUL)
    Prezenţa la VOT: Franţa: 6.837 participanţi (din aproximativ 300.000 români care trăiesc în Franța)

    35.Episcopia Ortodoxa Romana a Italiei (Roma – Episcop: PS SILUAN; Arhiereu vicar: PS ATANASIE de Bogdania)
    Prezenţa la VOT: Italia: 27.433 participanţi (din aproximativ 1.300.000 români care trăiesc în Italia)

    36.Episcopia Ortodoxa Romana a Spaniei si Portugaliei (Madrid: Episcop: PS TIMOTEI LAURAN; Arhiereu vicar: PS TEOFIL de Iberia)
    Prezenţa la VOT: Spania: 19.502 participanţi (din aproximativ 1.000.000 români care trăiesc în Spania) / Portugalia: 636 participanţi (din aproximativ 39.000 români care trăiesc în Portugalia)

    IX. MITROPOLIA ORTODOXA ROMANA a GERMANIEI, EUROPEI CENTRALE SI DE NORD

    37.Arhiepiscopia Ortodoxa Romana a Germaniei, Austriei și Luxembourgului (Nürnberg – Arhiepiscop si Mitropolit:IPS SERAFIM; Episcop Vicar: PS SOFIAN BRASOVEANUL)
    Participare la VOT: Germania: 10.804 participanţi (din aproximativ 660.000 români care trăiesc în Germania) / Austria: 9.114 participanţi (din aproximativ 107.000 români care trăiesc în Austria)

    38.Episcopia Ortodoxa Romana a Europei de Nord (Stockholm: Episcop: PS MACARIE DRĂGOI)
    Prezenţa la VOT: Suedia: 744 participanţi (din aproximativ 29.500 români care trăiesc în Suedia) / Norvegia: 683 participanţi (din aproximativ 16.600 români care trăiesc în Norvegia) / Danemarca: 876 participanţi (din aproximativ 25.000 români care trăiesc în Danemarca)

    X. MITROPOLIA ORTODOXĂ ROMÂNĂ A CELOR DOUĂ AMERICI, cu sediul la Chicago.

    39.Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Statelor Unite ale Americii și Episcopia Ortodoxă Română a Canadei (Arhiepiscop si Mitropolit : IPS NICOLAE CONDREA; Episcopul Ortodox Român al Canadei: PS IOAN CASIAN)
    Prezenţa la VOT: Canda: 1.067 participanţi (din aproximativ 240.000 români care trăiesc în Canada) / SUA: 5.128 participanţi (din aproximativ 500.000 români care trăiesc în SUA)

    XI. (40) Episcopia Daciei Felix, cu sediul administrativ în Vârset, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române (Episcop locţiitor: PS SILUAN MĂNUILĂ)
    Prezenţa la VOT: fosta Iugoslavie: 171 participanţi (din aproximativ 30.000 români, inclusiv Valea Timocului)

    XII. (41) Episcopia Ortodoxa Romana din Ungaria, (Gyula, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române – Episcop: PS SILUAN MĂNUILĂ)
    Prezenţa la VOT: Ungaria: 376 participanţi (din aproximativ 36.000 români care trăiesc în Ungaria)

    XIII. (42) Episcopia Ortodoxă Română a Australiei și Noii Zeedande (Melbourne, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române – Episcop: PS MIHAIL FILIMON)
    Prezenţa la VOT: Australia: 382 participanţi (din aproximativ 15.000 români care trăiesc în Australia) / Noua Zeelandă: 15 participanţi (din aproximativ 2.300 români care trăiesc în Noua Zeelandă)

    XIV. Vicariatul Ortodox Ucrainean (Sighetul Marmatiei, în jurisdicția directă a Patriarhiei Române)
    Prezenţa la VOT: 240 participanţi (din aproximativ 51.000 români care trăiesc în Ucraina)
    http://www.rostonline.ro/2018/10/quo-vadis-biserica-ortodoxa-romana/

  4. Alberta “s-a remarcat” si prin numarul deceselor datorate supradozelor de droguri

    A report released in May by Alberta Health Services found 733 people in the province died from accidental opioid overdoses last year.
    https://www.cbc.ca/news/canada/calgary/cannabis-overdose-toxicity-marijuana-1.4816654

  5. Pingback: CAZUL COPIIILOR CAMELIEI SMICALĂ SE AGRAVEAZA. Ipoteza: Finlanda s-a oferit sa ne inlocuiasca la presedinitia Consiliului UE ca sa blocheze eventuale initiative in acest caz?/ REZOLUTIA PE A CONDAMNAT ROMÂNIA SI PENTRU REFERENDUMUL PENTRU CĂSĂTORIE
  6. Pingback: Noii bolsevici nu se dezmint. Suvoi de BLASFEMII si instrumentalizari ale Invierii cu scop electoral. Iisus Hristos mesaj pentru români – Ieșiți la vot pe 26 mai!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare