EPISCOPUL EUROPEI DE NORD, ÎN CONTINUARE ALĂTURI DE COPIII ROMÂNI PERSECUTAȚI NEMILOS DE STATUL FINLANDEZ ȘI ALĂTURI DE MAMA LOR, CAMELIA (video)/ Pr. Radu Preda: “Cazul de faţă reprezintă traducerea INFERNULUI pe finlandeză, este un SCENARIU DE GROAZĂ”
PS MACARIE, la hramul bisericii românești din Uppsala, Suedia (30 ianuarie 2020):
„Îi cinstim astăzi pe Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, care, prin lucrarea lor strălucitoare de propovăduire și de apărare a dreptei-credințe, ne ajută și pe noi să dăm o bună și dreaptă mărturie. Sfinții Trei Ierarhi au fost neîncetat alături de cei săraci și sărmani, de cei căzuți în abuzurile celor puternici și ne îndeamnă și pe noi să fim alături de cei aflați în suferință sufletească și trupească. Tocmai de aceea, la această prăznuire, avându-i ca modele și călăuzitori pe Sfinții Trei Ierarhi, i-am cercetat pe cei bolnavi la spital și la domiciliu, iar aseară am săvârșit Taina Sfântului Maslu.
Se cuvine să fim alături cu inimile noastre și la această prăznuire și de greu-încercata mamă, Camelia-Mihaela, din Finlanda, despărțită de copilașii ei. Iată, Mihail a fost trimis de serviciile sociale finlandeze intr-o instituție pentru minori mult mai strictă decât cea unde s-a aflat până acum, probabil drept reacție la fuga lui din centrul social unde se afla. De aceea, protestăm față de aceste decizii pe care nu le putem înțelege, fiindcă ele nu țin cont de mamă și de voința proprie a copiilor. Îi suntem în continuare alături în rugăciune și în faptă greu-încercatei mame, Camelia-Mihaela Smicală, din Finlanda. Cu toții cunoașteți feluritele demersuri prin care încercăm să mișcăm lucrurile, însă este foarte-foarte greu! Dar ne solidarizăm în continuare cu sărmana familie Smicală și Îl rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să îi lumineze pe cei care pot să ia hotărâri în acest caz, iar hotărârile lor să fie drepte și umane”.
*
Sâmbătă, 25 ianuarie 2020, Preasfințitul Macarie a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești din Stavanger și a botezat doi copilași din comunitate. După slujbă, ierarhul cu slujitorii altarului și cu enoriașii au ținut să transmită un gând bun și un mesaj de încurajare, cântându-i tradiționalul La Mulți Ani, fetiței Maria-Alexandra din Finlanda, la împlinirea a 13 ani de viață, bucuria aniversării de sâmbătă fiind umbrită deoarece este încă despărțită de mama ei, medicul Camelia-Mihaela Smicală.
„Mai întâi de toate se cuvine să îi cântăm un călduros La mulți ani acestei fetițe care astăzi împlinește 13 ani și încă este despărțită de mama ei. Cu inimile pline de credință și de nădejde, îi arătăm că nu am uitat-o. O pomenim și pe ea în continuare în rugăciunile noastre, îl pomenim și pe frățiorul ei, Johan-Mihail, o pomenim și pe mama lor, Camelia-Mihaela, care este atât de încercată și îndurerată și în această zi în care este departe de copila ei. În aceste zile aniversare se cuvine ca părinții să fie împreună cu copiii, însă se pare că această greu-încercata mamă va fi departe de fetița ei și în această zi. Așadar, cu multă nădejde, arătându-i că-i suntem alături, să-i cântăm laolaltă tradiționalul cântec aniversar… […]”
Seară de rugăciune în semn de solidarizare cu greu încercata mamă româncă Camelia-Mihaela Smicală din Finlanda – miercuri, 5 februarie 2020, începând cu ora 18.30, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm
Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord organizează miercuri, 5 februarie 2020, începând cu ora 18.30, în Paraclisul Centrului Episcopal din Stockholm (adresa: Hasslinbyvagen, nr. 7, cod 137 95 Osterhaninge):
Seară de rugăciune în semn de solidarizare cu greu încercata mamă româncă Camelia-Mihaela Smicală din Finlanda, care va fi prezentă la slujbă.
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie Drăgoi împreună cu un sobor de preoți și diaconi, alături de credincioși, se vor ruga pentru ea și pentru copiii săi, săvârșind Slujba Acatistului Maicii Domnului „Bucuria tuturor celor necăjiți”. După slujbă, medicul român Camelia-Mihaela Smicală va purta un dialog cu cei prezenți.
***
Episcopia Scandinaviei: Infernul pe finlandeză (preluare adevărul.ro)
[Preot] Radu Preda, 30 ianuarie 2020, 16:14
Ceea ce se petrece de câţiva ani cu doamna şi cu cei doi copii Smicală în Finlanda depăşeşte cadrele normalităţii instituţionale, oricât de strict croite, încadrându-se mai curând într-un scenariu de groază.
Nu cunosc detaliile cauzei, de unde şi sugestia pentru un editor să adune în volum toate documentele relevante, tocmai pentru ca publicul larg, dar mai cu seamă autorităţile române să înţeleagă mai lesne ce se petrece acolo. Până să apară aşa ceva, ceea ce nu mă poate lăsa indiferent este soarta celor doi copii. Înţeleg că aceştia sunt acum izolaţi nu doar de mama lor, considerată de fostul soţ dusă cu capul – dacă nu ai fi, devii cu siguranţa în asemenea „condiţii“ de viaţă –, dar sunt scoşi şi din circuitul şcolar.
Fără a psihanaliza după ureche şi a judeca pauşal o societate, imaginea este, să recunoaştem, complet alta decât cea pe care Finlanda o prezintă lumii: emancipată, civilizată, prosperă, democratică etc. Să internezi nişte copii în căsuţa izolată a unei babe vrăjitoare – temă predilectă în narativul nordic – pe motiv de apărare a drepturilor acestora, iată confirmarea ultimă a imposibilităţii metafizice a unor popoare de a metaboliza Creştinismul. Ideea nu este a mea, ci a lui Kirkergaard.
Cum aceşti copii sunt şi cetăţeni români, întreb deloc retoric: la întâlnirile Consiliilor Europene, de câte ori a intervenit Preşedintele Johannis în favoarea problemei unor concetăţeni aflaţi la ananghie în întunecata Finlandă? Să fie indolenţă, lipsă de empatie sau pur şi simplu neruşinarea cuiva care calcă, aşa cum vedem, peste memoria recentă, decupând doar ce îi convine, care îşi negociază recunoaşteri simbolice, de carton, în detrimentul intereselor concrete ale celor care îl votează concret?
Pentru moment, singurul care mai menţine tema actuală, încercând sensibilizarea opiniei publice şi a decidenţilor, este episcopul ortodox român Macarie al Europei de Nord. Finlanda nu intră însă în jurisdicţia lui, această ţară având propria Biserică Ortodoxă locală autonomă. Una peste alta, cazul de faţă reprezintă traducerea infernului pe finlandeză iar în ceea ce ne priveşte oferă adevărata măsură a trecerii pe care o are la ora actuală România în UE. Să se autosesizeze oare noua Procuratură europeană?
http://episcopiascandinavia.se/apelul-episcopului-macarie-in-cazul-smicala-este-esential-sa-deblocam-aceasta-situatie-dramatica-preluare-basilica-ro/
Titlul este formulat ușor ambiguu. Se poate înțelege ca mama copiilor este și ea persecutoarea lor
@ Petru:
Corectat! Multumim!