Seful Statului Major al Armatei Ruse despre RISCUL CRESCUT al unui RAZBOI NUCLEAR la granitele fostei URSS

17-11-2011 38 secunde Sublinieri

Potenţialele conflicte locale în apropierea frontierei Federaţiei Ruse ar putea escalada într-un război de anvergură cu implicarea armelor nucleare, a apreciat joi şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Nikolai Makarov, potrivit Interfax.

‘După destrămarea URSS, riscul unor conflicte locale armate a crescut dramatic pe aproape întregul perimetru al frontierei’ Federaţiei Ruse, a afirmat generalul de armată Makarov, într-un discurs susţinut în Camera Publică, o organizaţie înfiinţată în 2005 care asigură interacţiunea societăţii civile cu diferitele instituţii ale statului.

‘În anumite circumstanţe, eu nu exclud ca unele conflicte locale sau regionale să degenereze într-un război amplu, inclusiv cu utilizarea de arme nucleare’, a afirmat Makarov, citat de agenţia rusă de presă Interfax. Armata rusă ar fi putut să rămână fără arme şi echipamente dacă nu ar fi demarat la timp noua reforma militară, a mai spus el, indicând că, dacă s-ar fi aplicat planul vechi de dezvoltare a forţelor armate /până în 2015/, către orizontul anului 2014, Rusia nu ar mai fi avut aproape deloc forţe militare capabile s-o apere, deoarece echipamente în stare de funcţiune ar fi rămas doar în proporţie de 10%.


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Razboi Turcia Grecia Cipru Rusia, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Seful Statului Major al Armatei Ruse despre RISCUL CRESCUT al unui RAZBOI NUCLEAR la granitele fostei URSS

  1. Pingback: PORTAVIOANE si alte NAVE MILITARE rusesti si americane trimise langa CIPRU si SIRIA. Marea Mediterana de Est devine TEATRU DE OPERATII MILITARE NAVALE
  2. Pingback: Rusia Unita sau... nu prea? ”PRIMAVARA ARABA” si ”REVOLUTIE FACEBOOK” IN IMPERIUL RUSESC? Divizii de trupe speciale scoase pe strazile Moscovei si ale Sankt Petersburgului
  3. Makarov reitereaza posibilitatea izbucnirii unui razboi: http://www.itar-tass.com/c154/291698.html

  4. Pingback: Rusia isi pregateste trupele pentru RAZBOIUL ISRAELULUI CU IRAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Rogozin stops worrying and loves the bomb: RUSIA VA RIPOSTA CU ATAC NUCLEAR IN CAZUL UNEI AGRESIUNI. Studiu: un razboi nuclear ar duce la sfarsitul civilizatiei - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare