„Maricică, să te ferească Dumnezeu de dușmani și pe Maica Domnului să n-o lași, măcar de-acum înainte, că ai de tras, Maricică. Când ești liberă, lasă toate și citește acatistul. Dacă n-ai timp să-l termini, că ai servici, pune semn și-l scoți în capăt mai târziu. Ai să ai o bucurie…! Îmi spune șoptit: eu citesc cinci-șase-șapte. Citesc multe și nu văd bine, dar așa mă nevoiesc, cad de somn jos și iarăși o iau de la capăt, ca să le meargă bine la maici, la prășit, să nu se sfădească, să fie fără zavistie, fără răutate. Și când mergi pe drum, ori ești acasă, așa să zici: Maica Domnului, ajută-mă! Cine o strigat-o pe Maica Domnului, i-o fost bine!”. „Am plâns, Maricică, că omul nu te știe și oamenii nu te înțeleg. Dar să știi că Maica Domnului știe pe omul care face rugăciunea. Să cauți Acatistul Maicii Domnului, că Ea este foarte milostivă. Ea și pe omul care a greșit l-o scos. Și noi, cam așa suntem toți, ca niște tâlhari”.
Articole din categoria: Sfantul Paisie Aghioritul
Cei trei sfinţi au, aşadar, în comun faptul de a nu fi bine primiţi de lume: a nu fi crezut, atunci când vorbeşti despre Dumnezeu, a fi alungat, când viaţa ta este o continuă jertfă de inspiraţie cristică, a nu fi recunoscut, atunci când chipul ţi-e transfigurat de asemănarea cu Cel după al Cărui Chip am fost creaţi – iată tot atâtea situaţii care ne trimit cu gândul la cuvintele ce s-au spus chiar despre Domnul Hristos: „…dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11). Acesta este traseul oricărui om ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte: din partea lumii este inevitabil să aibă parte de îndoială, de judecată, de respingere.
Agentia Romfea.gr a publicat o fotografie rara cu Sfantul Paisie Aghioritul cu putin timp inaintea inmormantarii sale, ce a avut loc la Manastirea Sfantul Ioan Teologul din Suroti.
Marturii ale parintilor Paisios Jung si Atanasie Simonopetritul, ale profesorului Georgios Mantzaridis si ale lui Athanasie Rakovalis.
Comuniune Ortodoxa: Moaştele Sfântului Arsenie Capadocianul în România În data de 2 iulie 2015, la Mănăstirea Putna, odată cu hramul Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, va avea loc un eveniment deosebit de important pentru spiritualitatea românească: donarea către Arhiepiscopia Sucevei …
UPDATE Patriarhia Ecumenica a anuntat ca, in sedinta Sfantului Sinod de pe 13 ianuarie, a fost hotarata canonizarea Cuviosului Paisie Aghioritul
Ortodox.md: Părintele Paisie Aghioritul va fi canonizat în viitorul apropiat În viitorul apropiat vor fi proslăviţi în rândul sfinţilor Părintele Paisie Aghioritul şi alţi stareţi de la Muntele Athos, relatează situl Sfântul Munte cu referire la un portal grec de încredere …
*** Doxologia: „Din Siria va începe al treilea război mondial! Rugați-vă neîncetat!” În contextul în care lucrurile se precipită într-o posibilă intervenție militară în Siria, a devenit iarăși evidentă una dintre multele profeții ale Părintelui Paisie (Aghioritul). Bineînțeles, profeția ar …
10. FILM ORTODOX: “Staretul Paisie si eu”, inspirat din pildele Cuviosului Paisie Aghioritul (VIDEO) 08-08-2013
ortodoxia.md: “Stareţul Paisie şi eu, stând cu picioarele în sus” – film ortodox (cu subtitrare în română) Denumirea originală: Старец Паисий и я, стоящий вверх ногами, Anul producerii: 2012
Doxologia: pr. Ioan Valentin Istrati: Moartea ca gravitaţie spirituală Mântuitorul Hristos este permanent preocupat binele oamenilor, aş zice de la începutul creaţiei. Pe unde găseşte vreun bolnav, îl vindecă, dăruieşte lumină celor orbi, întăreşte pe slăbănogi, picură auz în urechile …
Un punct de vedere ortodox care considera ca omul aflat in MOARTE CEREBRALA este VIU, iar prelevarea organelor sale este ASASINAT Despre transplantul de organe umane ”Si in aceasta chestiune, si indeosebi asupra aspectului “mortii cerebrale si a organelor …
Romfea.gr: Continuarea reacțiilor față de batjocorirea Părintelui Paisie Aghioritul de Emilios Polighenis Ierarhii și monahii comunității aghioritice se declară întristați de batjocorirea persoanei părintelui Paisie. Încercarea răuvoitoare de batjocorire și de înjosire a persoanei părintelui Paisie Aghioritul a provocat reacții …
Hotnews: Grecia: Un tanar care a caricaturizat un calugar pe Facebook a fost arestat pentru blasfemie si risca doi ani de inchisoare Un barbat de 27 de ani a fost arestat luni in Grecia pentru faptul ca a postat pe …
Doxologia: pr. Ioan Valentin Istrati: Schimbarea la Faţă a Domnului – sărbătoarea luminii veșnice a Treimii Câteva coordonate ale acestui eveniment mântuitor sunt în măsură să deschidă intrarea unei înţelegeri mistice şi eshatologice a Schimbării la Faţă a Domnului. Ea …
Hotnews: Turcia anunta din nou ca-si va ingheta relatiile cu Uniunea Europeana daca Cipru va primi presedintia UE Vicepremierul turc Besir Atalay a declarat ca tara sa, care aspira sa adere la Uniunea Europeana, va ingheta relatiile cu UE daca …
PROFETII ANTIHRISTICE ALE NEOPROTESTANTILOR, MESIANISM IUDAIC SI VIZIUNEA ORTODOXA ASUPRA CONFLICTULUI Cuviosul Paisie Aghioritul: Ciprul va primi palma de la turci (pentru că acum este neatins), dar va fi vremelnică Euronews: Turcia si Israel ar putea intra in conflict din …
Arhimandritul Isaac [Atallah] Atonitul [1937-1998] “Fericit este cel ce are faţă de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care-l are îndrăgostitul nebun faţă de iubita lui. Ce lucru bun aduce această cale ascetică pentru lume? Monahul se purifică pe sine, …