SFINTII INCOMOZI SI NE(RE)CUNOSCUTI CARE AJUNG CEI MAI CAUTATI/ Mana calda si vie a Mironositei Maria-Magdalena, cea mai calomniata sfanta – facatoare de minuni/ MARTURII LUMINOASE DE PELERINI LA HRAMUL CUVIOASEI PARASCHEVA (VIDEO)/ O profetie a Sfantului Paisie Aghioritul implinita in Cipru, dupa 25 de ani/ PREDICA SI CONFERINTA de la Iasi a STARETULUI ELISEI SIMONOPETRITUL (video, foto)

***

• Doxologia:

Pr. Constantin Sturzu: De ce (nu) îi iubeşte lumea pe sfinţi

In fiecare an, caut să identific ce legătură, ce asemănări există între viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva, ale cărei sfinte moaşte se află la Iaşi de 374 de ani, şi vieţile sfinţilor care vin „în pelerinaj” la Iaşi, în miezul lunii octombrie. Anul acesta „oaspeţi” sunt Sfânta Mironosiţă şi Întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, şi Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. Cercetându-le cu atenţie vieţile, găsim o sumedenie de diferenţe şi, aparent, nici un element comun. Sunt sfinţi din epoci diferite, cu roluri şi cu lucrări diferite în Biserică. Sfânta Maria Magdalena a fost ucenică a Mântuitorului şi este prima persoană consemnată de Evanghelie că L-ar fi văzut pe Iisus Cel Înviat din morţi; Sfântul Ioan Gură de Aur a fost arhiepiscop în Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin (Istanbulul de azi), fiind întronizat în anul 398; iar Sfânta Parascheva a fost o tânără ce s-a nevoit, acum o mie de ani, într-o mănăstire din Ţara Sfântă. Sigur, toţi sfinţii lui Dumnezeu, inclusiv cei trei menţionaţi anterior, au în comun râvna lor pentru Cel de la Care au şi primit darul sfinţeniei. Dar ei se împart – fără să se despartă – şi în câteva „categorii”, funcţie de anumite similitudini aghiografice, cum ar fi: prorocii, apostolii, mironosiţele, evangheliştii, mucenicii, cuvioşii, ierarhii etc. Cei trei sfinţi, care, prin sfintele lor moaşte, se reunesc zilele acestea în capitala Moldovei, sunt din „categorii” diferite. Şi totuşi, au ceva în comun.

Sfânta Maria Magdalena nu a fost crezută când, în dimineaţa Învierii, a alergat la apostolii ce stăteau încuiaţi în casă „de frica iudeilor” (Ioan 20, 19) şi le-a vestit că „a văzut pe Domnul” (Ioan 20, 18). Mai mult, spusele ei şi ale celorlalte femei mironosiţe „au părut înaintea lor ca o aiurare” (Luca 24, 11). Ulterior, spusele ei au fost confirmate prin faptul că Însuşi Hristos li s-a arătat apostolilor şi multor alţi ucenici.

Sfântul Ioan Gură de Aur, deşi unul dintre cei mai iubiţi ierarhi din istoria Bisericii, om milostiv, ascet aspru, orator de excepţie şi tâlcuitor neegalat al Scripturii, nu numai că a fost exilat de puterea politică de atunci, în două rânduri, dar a şi fost caterisit de un sinod (în 403) sau depus din treaptă de un altul (din 404). Nu numai puterea lumească s-a simţit deranjată, aşadar, de prezenţa, activitatea şi predica acestui sfânt cu râvnă dumnezeiască, ci şi unii oameni din Biserică, ierarhi chiar, au preferat să-l înlăture, în loc să îndrepte ce era de îndreptat la viaţa lor. Nu multă vreme după moartea sa (survenită în anul 407), Ioan a început să primească cinstire de sfânt, la racla cu sfintele sale moaşte cerându-i iertare pentru prigoana la care a fost supus chiar urmaşul la tronul Bizanţului al celor care l-au alungat din Constantinopol.

Sfânta Parascheva, încă din copilărie, obişnuia să împartă bunurile sale celor săraci. Fapt pentru care a fost adesea mustrată de părinţii săi. Când s-a întors din Ţara Sfântă în locul natal (Epivata, în apropiere de Constantinopol), după ce împlinise 25 de ani, nu a mai fost recunoscută de nimeni şi a murit, la doar 27 de ani, fiind îngropată ca o străină oarecare. Cu toate acestea, în urma unor vedenii dumnezeieşti, creştinii de acolo au primit poruncă să scoată din pământ trupul acelei străine care ar fi trebuit să le fie, de fapt, foarte familiară, dacă ar fi avut ochi duhovniceşti.

Cei trei sfinţi au, aşadar, în comun faptul de a nu fi bine primiţi de lume: a nu fi crezut, atunci când vorbeşti despre Dumnezeu, a fi alungat, când viaţa ta este o continuă jertfă de inspiraţie cristică, a nu fi recunoscut, atunci când chipul ţi-e transfigurat de asemănarea cu Cel după al Cărui Chip am fost creaţi – iată tot atâtea situaţii care ne trimit cu gândul la cuvintele ce s-au spus chiar despre Domnul Hristos: „…dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11). Acesta este traseul oricărui om ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte: din partea lumii este inevitabil să aibă parte de îndoială, de judecată, de respingere. E o lume care nu se simte confortabil când se întâlneşte cu slava şi cu iubirea lui Dumnezeu. O lumea încă stăpânită de puterile întunericului.

Cei trei sfinţi continuă să dea mărturie, nu doar pelerinilor ce vin la Iaşi zilele acestea, ci tuturor celor ce caută cu adevărat pe Dumnezeu, cum că e firesc să ai împotrivire din partea lumii. E firesc să devii incomod, nebun chiar, în ochii celor ce le binevesteşti pe Fiul lui Dumnezeu, Cel Răstignit şi Înviat. Dar că o astfel de atitudine nu e menită să te descurajeze, ci să te ajute să dobândeşti acea desăvârşită smerenie, cea care te înalţă până la a-L vedea pe Dumnezeu precum este (Cf. I Ioan 3, 2). Când poţi păstra pacea într-o inimă zdrobită, dar mângâiată de cuvintele Domnului, în pofida respingerii, atacurilor sau indiferenţei celor din jur tău, înseamnă că eşti pe Cale. Să te uiţi atunci cu atenţie: vei întrezări, la un moment dat, ca tovarăşi de drum, şi pe înflăcărata Marie Magdalena, şi pe Ioan cel ce glăsuieşte neîntrecut, şi pe Parascheva cea cu pas de pelerin. De voieşti, îi poţi vedea chiar acum, în cei ce aşteaptă, răbdători, să ajungă la limanul sfinţeniei – cel cu chip de baldachin înflorit şi raclă de argint aurit.

***

***

La Sfânta Parascheva, în semn de mulţumire

Andreea Ghimici din Bacău a venit la Cuvioasa cu cele două fetiţe. De şase ani, tânăra mamă îi mulţumeşte Sfintei Parascheva pentru că a ajutat-o să o aducă pe lume pe fiica cea mică, Parascheva. „Venim la Sfânta de acum şase ani de zile, de când s-a născut fiica cea mică, ce poartă numele Sfintei Parascheva. Atunci când am rămas însărcinată, au avut loc mai multe minuni în viaţa mea. Sfânta Parascheva este cel mai frumos dar din viaţa fiicei mele, în această lume plină de multe rele”, a mărturist cu lacrimi în ochi Andreea Ghimici.

Am întrebat-o pe fiica sa, Parascheva, dacă ştie o rugăciune şi mi-a spus Troparul Sfintei Parascheva. „În fiecare seară cântăm, înainte de culcare, Troparul Sfintei. Frumuseţea familiei noastre este dată de Sfânta Parascheva”, a adăugat tânăra băcăuancă, care a menţionat că este pentru a adoua oară în acest an când vine la Cuvioasa, prima dată fiind pe 25 iunie, când fiica sa, Parascheva, a împlinit anii.

***

Stareţul Elisei: Să lăsăm în grija Sfintei Maria Magdalena durerile şi suferinţele noastre!

“Nădăjduim ca rugăciunile Sfintei Maria Magdalena să ne ajute să slujim în aceste zile cât vom fi la Iaşi dragostea dreptcredincioşilor creştini pelerini care vor veni, şi această slujire a noastră să devină un prilej de mângâiere pentru poporul dreptcredincios, pentru a încălzi inimile lor, astfel încât să binecuvinteze şi să mulţumească lui Dumnezeu, să mărturisească asemenea Sfintei Maria Magdalena Învierea Mântuitorului Hristos şi să lase în grija Sfintei Maria Magdalena durerile şi suferinţelor lor.

Şi mă gândesc că Sfânta a venit aici, aşa cum s-a dus la mormântul Mântuitorului, dimineaţa adâncă fiind, şi în Moldova a venit în aceleaşi condiţii, de dimineaţă. Se vede că avionul a făcut o greşeală, a întârzâiat, dar Sfânta nu face greşeli.

Binecuvântarea Sfintei Maria Magdalena să fie cu noi cu toţi!

Arhimandritul Elisei, stareţul Mănăstirii Simonos-Petra – Cuvânt la venirea moaştelor Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena la Iaşi, 2015

„Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască ceva din râvna Sfintei Maria Magdalena pentru Hristos!”

“Il rugăm pe Dumnezeu ca prin rugăciunile Sfintei Maria Magdalena să ne dăruiască şi nouă ceva din râvna ei pentru Hristos, să ne dăruiască ceva din dorul ei de a sta cât mai aproape de Domnul Hristos, inclusiv în momentele cele adânci şi de cumpănă ale Răstignirii Fiului lui Dumnezeu. Să ne dăruiască Dumnezeu ca prin rugăciunile Sfintei Maria Magdalena şi nouă arhierei, preoţi şi credincioşi să primim din râvna ei misionară, apostolească, de trăire, de cunoaştere şi de mărturisire a Evangheliei Domnului Hristos, ca prin rugăciunile sfinţilor să păşim şi noi pe urmele lor, şi nu prin dreptatea care nu face parte, din păcate, din viaţa noastră, ci prin mila lui Dumnezeu, să primim şi noi sălaş împreună cu drepţii lui Dumnezeu, în Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh. Amin”.

† TEOFAN, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei – Cuvânt la venirea moaştelor Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena la Iaşi, 2015

Căldura sufletească a Sfintei Maria Magdalena, manifestată acum două mii de ani iese în mod fizic din mâna ei

“Pentru noi, Sfânta Maria Magdalena este comoara şi tezaurul mănăstirii noastre, mângâiere şi putere duhovnicească. A fost model de curaj, de abnegaţie, de aplecare şi de apropiere de Mântuitorul, şi acest lucru o face Sfânta până în zilele noastre, întrucât până astăzi căldura ei, căldura manifestată acum două mii de ani iese în mod fizic din mâna ei, arâtând căldura sufletească şi inima caldă pe care le-a îndreptat către Hristos”.

Arhimandritul Elisei, stareţul Mănăstirii Simonos-Petra – Cuvânt la venirea moaştelor Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena la Iaşi, 2015

Mâna Sfintei Maria Magdalena este caldă și vie

Traducere și adaptare: Laura Enache

Mâna stângă nestricăcioasă a Sfintei Maria Magdalena constituie tezaurul cel mai sfânt al Mănăstirii Simonos Petras. În Grădina Maicii lui Dumnezeu, în curtea Preacuratei Stăpânei noastre este una dintre cele mai binemirositoare flori! Bogăție și slavă a obștii athonite și a Bisericii lui Hristos. Cu adevărat mâna aceasta a mironosiței Maria Magdalena, cea dintâi martoră a Învierii Mântuitorului Hristos, și după două mii de ani aproape păstrează, în mod palpabil, o căldură naturală. Această mână de trei ori fericită a slujit și cele două mari Taine ale mântuirii noastre, a răstignirii lui Hristos și a Învierii Lui. A atins și a pipăit picioarele fără de prihană ale Celui Înviat. Această mână preasfântă nu și‐a pierdut seva vieții. A rămas neschimbată dincolo de legile fizice. Este vie și transmite har și sfințire. Ea umple de bună mireasmă. „Este trimițătoare a unei bune miresme fără prihană și preadesfătătoare”. Este adăpată din harul Celui Înviat. Este aducătoare de bucurie. Este caldă. Mâna aceasta a săvârșit și săvârșește multe minuni tuturor celor care caută cu credință harul Sfintei.

(Ieromonahul Theologos Simonopetritul, Sfânta Maria Magdalena – Sfântul odor al Mănăstirii Simonos Petras, Editura Doxologia. 2015, p. 132)

Mărturia unui pelerin care nu a simţit caldă mâna Sfintei Maria Magdalena

Traducere și adaptare: Laura Enache

Sursa: https://antexoume.wordpress.com/2013/07/22/

Mâna nestricăcioasă a Sfintei Maria Magdalena

În Sfânta mănăstire Simonos Petra se păstrează și mâna stângă a Sfintei Mironosițe cea întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena. În perioada în care m-am închinat la mâna nestricăcioasă, aceasta se prezenta goală deasupra unui suport din catifea roșie, adică nu era în răcliță așa cum apare ea astăzi.

Seara, la arhondaricul mănăstirii Simonos Petra, arhondarul povestește despre sfintele moaște unui grup de închinători.

– Mâna este nestricăcioasă, având întreaga piele și toate tendoanele. Păstrează căldura naturală a unui trup viu și răspândește bună mireasmă. Desigur, din pricina minunilor ei, Sfânta Maria Magdalena este considerată și a doua ctitoră a Mănăstirii Simonos Petra.

– Spune-ne, părinte, cum constată cei care o sărută că este caldă.

– Da, este adevărat. Cei care o sărută cu evlavie și credință constată căldura naturală a unui trup viu.

Zâmbim, puțin neîncrezători.

– Și ce se întâmplă, părinte, dacă o săruți și nu este caldă, întreabă cineva.

– Să vă spun… Odată, un închinător a sărutat-o, dar nu a simțit-o caldă, în timp ce toți prietenii lui au simțit-o caldă. Atunci acela a căzut în depresie, era gânditor tot timpul și în final ne-a descoperit aceasta și ne-a cerut ajutorul. Gheronda i-a recomandat să se spovedească, să se roage Sfintei Maria Magdalena și apoi să se închine din nou sfintelor moaște ziua următoare. Lucru care s-a și întâmplat. În ziua următoare, închinătorul, de vreme ce se mărturisise, a sărutat din nou mâna ei și a simțit o mare căldură și bună mireasmă ieșind din sfintele moaște. A mulțumit cu lacrimi. Cu lacrimi!

– Care credeți că a fost pricina, părinte?

– Ce să vă spun?  Sfânta Maria Magdalena se scârbește de păcatele trupești. Oamenii trupești, cu curvii, adultere și altele asemenea răspândesc duhoare de care Sfânta se scârbește. Poate că voia să-i arate neplăcerea ei și dezgustul.

– Vai, vai, părinte, să se scârbească încă și sfintele moaște de păcatele trupești! zice cineva.

– Mâine, când vă veți închina după sfânta Liturghie, veți observa o mică rană pe o parte a mâinii. Ca și cum ar lipsi o mică bucată. Monahii ruși la începutul veacului al XX-lea, erau mulți atunci în sfântul Munte, o aveau la mare evlavie. Unii dintre ei, când o sărutau, o mușcau pe ascuns și tăiau cu dinții o bucățică, de binecuvântare. O ascundeau în gură. Până să ia seama monahii de atunci ai mănăstirii s-a făcut o mică rană.

Ziua următoare dimineața, sfintele moaște ale mănăstirii sunt expuse spre a fi închinate. Prietenul meu cu care călătorim împreună este primul. O sărută și se cutremură. Urmez eu după el, al doilea. Mă închin. Prietenul meu mă privește cu ochi mari strălucitori ecstatici.

– Vai de mine, ce arsură a fost asta! Mi-a ars buzele! Ai simțit? Arde buzele, ai simțit? îmi spune cu înflăcărare.

În acord cu tradiția ortodoxă Sfânta Maria Magdalena a fost în viața ei fecioară. Să avem harul și binecuvântarea Sfintei în viața noastră, Amin!

Sfânta Maria Magdalena, o sfântă rău interpretată sau vechea tehnică a calomniei folosită pentru amuțirea adevărului

Traducere și adaptare: Laura Enache

Sursa:

http://www.ekklisiaonline.gr/arxontariki/item/4004-agia-maria-i-magdalini-mia-pareksigimeni-agia-i-i-palia-texniki-tis-sykofanti

Pe 22 Iulie, vara, Biserica noastră ne cheamă din nou pentru a prăznui bucuria primăverii, amintindu-ne nouă de Învierea „dulcei Primăveri”, cu ocazia pomenirii celei dintâi Mironosițe care L-a văzut pe Hristos cel Înviat, Sfânta Maria Magdalena.

Această vestită și frumoasă fecioară din Magdala, potrivit Sfintelor Evanghelii, a fost tămăduită de Mântuitorul Hristos de demonizarea care o chinuia și de atunci L-a urmat ca o credincioasă uceniță și însoțitoare a Născătoarei de Dumnezeu, slujind lucrării apostolești a Domnului. În legătură cu vindecarea de demonizare (Domnul a scos din Magdalena 7 demoni) mulți ermineuți lămuresc faptul că Hristos, cunoscând mai dinainte că Magdalena avea să fie cea dintâi care Îl va vedea înviat, a curățit-o de pricinile patimilor (demonii) celor șapte păcate de moarte, iar nu că Maria Magdalena ar fi avut ea însăși aceste păcate de moarte. Dragostea, credința și devotamentul ei față de Învățătorul erau exemplare. Nu L-a părăsit nici când L-a văzut atârnat pe Cruce. Cu curaj, a doua zi de dimineață, sâmbătă, împreună cu Născătoarea de Dumnezeu au vizitat mormântul pe care l-au găsit gol. Magdalena a devenit cea dintâi evanghelistă care a transmis Apostolilor mesajul Învierii. În aceeași dimineață, în zori, uimită de minune, a vizitat iarăși mormântul, singură și L-a văzut din nou pe Învățătorul. De atunci ea a devenit cea mai fierbinte propovăduitoare a Învierii. De altminteri, mărturia ei și experiența pe care a avut-o cu privire la Mesia cel Înviat sunt păstrate de Sfintele Evanghelii. A călătorit până la Roma unde a propovăduit în fața împăratului Tiberiu pe Hristos și a cerut pedepsirea celor ce L-au răstignit. Minunii Sfintei Mariei Magdalena datorăm obiceiul vopsirii ouălor, precum și urarea „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat”.

Dar dușmanii de veacuri ai creștinismului, încercând să surpe temelia nezdruncinată a credinței în Învierea lui Hristos, s-au dedat unui război neînduplecat împotriva celei dintâi martore oculare a Celui Înviat. Încă din primele veacuri ale creștinismului, circulau scrieri mincinoase care o identificau pe Sfânta Maria Magdalena cu femei păcătoase cu moravuri ușoare sau lăsau să se presupună relații nepotrivite cu Învățătorul și celelalte. Toate aceste tradiții răuvoitoare, mișcate de diavolul au supraviețuit până în zilele noastre și circulă frecvent în mass media. Logica acestora este simplă. Micșorând și înjosind personalitatea Magdalenei, automat se micșorează și autenticitatea mărturiei ei cu privire la Învierea lui Hristos. În Romano-catolicism aceste încercări au găsit un teren propice și au reușit identificarea Sfintei Maria Magdalena cu femeia păcătoasă, anonimă în Evanghelii[1], care a uns cu mir pe Hristos (Vezi filmele despre viața lui Hristos care sunt difuzate la fiecare Paște).

Ortodoxia a păstrat pe Magdalena, cea dintâi Mironosiță și întocmai cu Apostolii, la înălțimea greu accesibilă care i se cuvine. O cinstește ca pe „cuvioasa Uceniță a lui Hristos”, ca pe o fecioară curată și ca pe cea dintâi femeie întocmai cu apostolii. La Mănăstirea Simonos Petra din Sfântul Munte se păstrează mâna nestricăcioasă, moaștele ei făcătoare de minuni.

În mintea celor mai mulți creștini ortodocși Sfânta Maria Magdalena este o sfântă greșit interpretată (vezi expresiile populare precum „Magdalena cea pocăită”, sau termenul de mironosiță folosit uneori peiorativ). Cu toate acestea însă, locul ei în Biserică nu este unul înjositor, ci dimpotrivă unul demn de invidiat (dacă mi se permite expresia). Întregul război împotriva ei are drept scop calomnierea Învierii lui Hristos.

De aceea, vă rog, să o cinstim pe această mare Sfântă cum i se cuvine, să medităm la viața ei apostolească și, mai înainte de toate, să restabilim, ca niște creștini ortodocși adevărați, fiecare dintre noi în mediul lui, faima celei ce a văzut cea dintâi pe Hristos cel înviat, fiindcă astfel apărăm cu îndârjire un capitol fundamental al Bisericii noastre, Învierea și prima ei mărturie.

Arhim. Arsenie Haldaiopoulos

[1] Menționăm că ori de câte ori în Evanghelii se face mențiune despre Maria Magdalena, este întotdeauna pomenită cu supranumele ei, Magdalena.

*

„Aveți binecuvântarea de a vă închina Moaștelor Sfintei Maria Magdalena și de a cere tot ce este de folos sufletelor frățiilor voastre”:

Predica starețului Elisei la resfințirea bisericii Roșca, Tătărași, vorbind despre RUGACIUNILE PARINTILOR ATHONITI PENTRU LUME si despre MINUNILE SFANTULUI PAISIE AGHIORITUL:

***

Arhimandritul Elisei Simonopetritul – Monahismul ortodox, un dar pentru lume

(conferinta integrala, Iasi, 11 octombrie 2015):

Monahismul ortodox – Un dar pentru lume

Anul acesta, pelerinii care vin la Iași la Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva se pot închina şi la moaştele Sfintei Mironosițe, întocmai cu Apostolii, Maria Magdalena, aduse de la Mănăstirea „Simonos Petras” din Sfântul Munte Athos. Cu acest prilej, Părintele Arhimandrit Elisei, starețul Mănăstirii „Simonos Petras” a susținut o conferință pe tema „Monahismul ortodox – Un dar pentru lume”.

La evenimentul care a avut loc astăzi, 11 octombrie, în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, au fost prezenți și Arhim. Nichifor Horia, Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și Starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” – moderatorul conferinței – și  Ierom. Nathanael Neacșu, de la Catedrala Mitropolitană din Iași – traducător.

Fiecare suflet dorește să aibă odihnă

În debutul conferinței, Părintele Arhim. Elisei a vorbit despre mănăstire și monahi, amintind faptul că „mănăstirea este icoana vie a împărăției lui Dumnezeu, iar părinții monahi rămân acolo pentru a arăta care este ținta și cum se dobândește viața viitoare. Probleme sufletești, patimi, păcate și orice alte slăbiciuni desigur că au existat, și vor exista, în mănăstiri. Cu toate acestea, mănăstirea rămâne o poartă către cer, iar părinții monahi de acolo cheamă pe toți credincioșii să urce pe calea sfințeniei și sunt îndemnați: «Urcă aici și vezi ce se va întâmpla după aceasta!»”.

În continuare, invitatul a mers pe ideea că cei chemați la viața monahală și la mersul pe această cale sunt cei care vor să trăiască liberi de orice compromis, de orice legătură; cei care nu vorbesc simplu doar despre libertate, ci doresc și se luptă pentru a fi liberi după modul în care aleg ei însiși să trăiască, așa cum le cere sufletul lor.

Roadele vieții monahale

Încercând să răspundă la întrebarea Sunt părinții monahi mai buni decât ceilalți oameni?, o întrebare aflată pe buzele multora, dar poate nerostită, Părintele Stareț Elisei a precizat că el nu crede asta: „Ei (n.r.: monahii) doar mărturisesc și arată calea spre Împărăția lui Dumnezeu, pe care ei înșiși o doresc. Acest lucru îl dorește fiecare suflet. Fiecare suflet dorește să aibă odihnă, să fie liber, să fie în siguranță, să fie nemuritor. Cu rugăciunea monahilor stă lumea, iar Dumnezeu a cinstit lumea prin viața monahilor.”

Punctul central al conferinței a constat în identificarea roadelor, a „consecințelor” vieții monahale, ca dar de preț pentru oameni. Primul rod menționat de Părintele Elisei a fost acela al iubirii – viața monahală este iubire. „Pentru noi, monahismul este ceva simplu. Pentru noi, viața monahală înseamnă că locul cel adevărat îl reprezintă celălalt. Monahul are singurul drept de a muri, pentru a învia apoi din cenușă. Aceasta este calea mai înaltă, calea iubirii, deoarece nu există posibilitatea și nu există această realitate de a te îndreptăți pe tine însuți. Dreptul este celălalt, chiar dacă este păcătos, chiar dacă face greșeli, chiar dacă este nedrept.”

Al doilea rod amintit a fost egalitatea. „Ceea ce constituie o temă de discuție la nivel mondial, Biserica o realizează prin intermediul monahismului. Dar realitatea aceasta a egalității aduce cu sine o altă realitate, a comunității; pentru că în mănăstire este interzis ceva ce este al meu, particularitatea sau a avea ceva în mod privat, nu numai pentru lucruri pământești, materiale, ci vorbim de orice dorință sau voință personală. Chiar dacă este vorba despre un vis sau o realitate frumoasă pe care vrei să o împlinești”, a spus invitatul, precizând ca un al treilea rod pacea și bucuria vieții monahale.

Monahul fuge de toate pentru a fi liber

În cadrul conferinței s-a vorbit însă și despre lacrimi, despre lacrima care nu lipsește din viața monahală. Însă părintele a ținut să sublinieze că această lacrimă constituie izvor și devenire a bucuriei, a păcii împărtășite.

Totodată s-a adus în discuție și viața monahală ca viață în libertate. „Monahul fuge de toate pentru a fi liber. Fuge și se eliberează de tot ce înseamnă lege, pentru a trăi o viață liberă, o viață în care nu există lege. Tot ceea ce constituie necesități, chiar somnul și mâncarea, le lasă deoparte. Tot ce este impus din fire, lasă deoparte. Nu face compromis cu nimic, urmând a construi o nouă lume care va fi o lume nestricăcioasă. Ține numai o singură realitate: rădăcina sa; nu se dezrădăcinează din tradiția și din istoria care-l reprezintă, istoria vieții monahale. Rămâne însă un om al lumii, al vremurilor în care a crescut și trăiește. Devine un sfânt nu al unor vremuri trecute, ci al veacului în care a trăit așa cum avem ca exemple pe Sfântul Porfirie și Sfântul Paisie Aghioritul”, a concluzionat Părintele Elisei.

Alte subiecte abordate au fost: scopul monahului de a se uni în mod real cu Dumnezeu, rolul starețului, al bătrânului și relația sa cu monahii sau Rugăciunea lui Iisus.

Luni, miercuri și vineri să postiți de tehnologie!

Părintele Arhim. Nichifor Horia, Exarh administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor și Starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi”, a ținut să precizeze înainte de sesiunea de întrebări din partea publicului faptul că „a aruncat părintele Elisei câte o sămânță în inima fiecăruia. Să ne ajute Dumnezeu ca această sămânță să rodească, să se împlinească și să trezească dorul și celor din jurul nostru spre viața cea adevărată, viața cea nemincinoasă, liberă de pătimirile acestei lumi, de egoismul care strâmtorează pe om în calea lui spre Dumnezeu”.

În finalul conferinței, publicul a adresat întrebări, majoritatea făcând referire la vârsta potrivită pentru alegerea vieții monahale; la modul în care ne dăm seama că avem chemarea spre monahism; la diferența dintre libertatea unui monah și cea a unui om din lume; la incapacitatea de a ne decide între căsătorie și călugărie sau la tehnologia în interiorul mănăstirii. La această ultimă problemă ridicată, Părintele Arhim. Elisei a evindențiat faptul că tehnologia „cu siguranță că este o amenințare. Este o ispită modernă, contemporană; dar nu o să folosim acest lucru deloc? Eu sunt pentru a fi folosite elemente de acest fel (n.r.: cum ar fi calculatorul) cu stăpânire de sine și o foarte mare stare de trezvie. Să fie folosite într-un cadru foarte aspru, strict, într-un program pe ore. Tehnologia a devenit o temă care poate fi inclusă în cadrul mai larg al postului. (…) Când mă întreabă tinerii ce sfat le dau, le spun să postească. Cum? Luni, miercuri și vineri să postiți de tehnologie!”.

[…]