13 ani de la fericita adormire a PARINTELUI ISAAC LIBANEZUL, ucenicul si biograful Cuviosului Paisie Aghioritul (12 aprilie 1937 – 16 iulie 1998)

16-07-2011 7 minute Sublinieri

Arhimandritul Isaac [Atallah] Atonitul [1937-1998]

“Fericit este cel ce are faţă de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care-l are îndrăgostitul nebun faţă de iubita lui. Ce lucru bun aduce această cale ascetică pentru lume? Monahul se purifică pe sine, dar îi purifică şi pe cei din jur! Pentru că atunci când harul lui Dumnezeu ‘intră’ şi ‘se sălăşluieşte’ într-o persoană, atunci când acesta umple inima unui om cu dragostea pentru Hristos, această dragoste se revarsă şi asupra altora.

Cu această sfântă asceză, un ascet schimbă mediul din jur şi construieşte în jurul său o lume întreagă de dragoste, iar sfinţenia pe care acesta o capătă prin asceză se întinde asupra întregii lumi! De lucrul acesta avem nevoie în lumea de acum şi de-a pururi pentru ca lumea întreagă să nu cadă în păcat şi în idolatrie! Mă refer la venerarea patimilor şi a lucrurilor materiale în general, mai ales la depravare şi obsesia faţă de trup.

Există o necesitate spirituală imediată ca lumea să se închine Dumnezeului celui Viu Care aduce Evanghelia lumii, precum a adus Evanghelia profetului Ilie şi lui Ioan Botezătorul. Acesta este modul în care omul se poate sfinţi“! (fragment din omilia Mitropolitului Efrem de Tripoli la împlinirea a 12 ani de la adormirea părintelui Isaac)

***

Cu toate că nu a existat vreo mănăstire sau vreun schit anume de limbă arabă în Muntele Athos, au existat mulţi monahi vorbitori de limbă arabă care au mers în Sfântul Munte pentru a se mântui. Acest lucru este dovedit, de exemplu, de semnătura în limba arabă a “Declaraţiei Sfântului Munte în Apărarea Sfinţilor Isihaşti “ din secolul al 14-lea.

În vremurile noastre, Isaac Atonitul a plecat din Libanul său natal în Sfântul Munte, unde a devenit un ucenic al Părintelui Paisie. Articolul următor, tradus din limba arabă, a fost scris de fratele Arhimandritului Isaac, Antonie, şi adnotat de părintele Efrem [Kyriakos], stareţ al mănăstirii Sfântului Mihail din Baskinta. Traducerea aceasta este însă după cea în limba franceză realizată de “La Rédaction”, publicată în Păstorul cel Bun, buletinul Asociaţiei Creştinilor Ortodocşi Antiohieni şi a Prietenilor Lor, nr. 4, martie-iunie 2006.

Părintele Isaac s-a născut în familia lui Martha şi Nemr Attalah pe 12 aprilie 1937 într-un sat libanez pe nume Nabay în regiunea Metn de Nord, ce aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxa a Muntelui Liban. I s-a dat numele Fares. A crescut într-o familie Ortodoxă evlavioasă şi a învăţat de la tatăl său, cântăreţul bisericii, dragostea pentru Hristos şi fidelitatea pentru Tradiţia bisericii. Din tinereţe a fost atras de singurătate şi rugăciune.

Se întâmpla adesea ca părinţii să nu mai ştie de el până când îl găseau în cele din urmă rugându-se în câmpurile din jurul satului său, nu departe de casa în care s-a născut. Deja îşi găsea fericirea în apropierea de Dumnezeu şi de biserica Sa.
Într-o zi, pe când era încă destul de tânăr, a plecat de acasă pentru a se alătura mănăstirii profetului Ilie din Shwayya, în regiunea Metn de Nord, dar tatăl său a pornit să îl caute. La acea vreme, poate ca să îl consoleze, i-au spus că nu este în tradiţia mănăstirilor ca să accepte fiul cel mare dintr-o familie ca monah, de vreme ce acesta este cel care va susţine familia. Fares a fost de acord şi s-a întors acasă.

A urmat şcoala primară în satul său, Nabay, apoi a părăsit şcoala pentru a lucra ca ucenic tâmplar. La sfârşitul uceniciei, a plecat să îşi practice meseria în “souk‑ul tâmplarilor” din Beirut. Acela este locul în care, în fiecare seară, la sfârşitul zilei de lucru, lua cursuri de muzică bizantină în cartierul Ashrafiyya din Beirut la şcoala lui Mitri el-Murr, protopsaltul Bisericii Antiohiei.

În vara lui 1962, la vârsta de 25 de ani, a luat decizia vieţii sale. În mica lui plasă, şi-a împachetat cu grijă hainele sale şi a părăsit locul de muncă de la marele Hotel Phonecia, care era standardul luxului în Beirut la acea vreme, şi s-a întors acasă după ce şi-a dat demisia. Atunci când a ajuns în faţa tatălui, pentru care avea un respect imens şi o ascultare fără cusur, i-a dat carnetul său de economii, spunându-i:

“Acest cont de economii a fost deschis în numele tău. Atunci când va ajunge la termen, aş vrea să retragi banii şi să îi distribui în mod egal tuturor membrilor familiei. Cât despre mine, nu am nevoie de nimic pentru că mă duc la mănăstire“.

Tatăl său, întristat, l-a întrebat:

“Ce îţi pot oferi din această lume ca să nu devii monah “?

Fares i-a răspuns:

“Chiar de mi-ai da lumea drept moştenire, ochii mei nu o vor dori! Viaţa mea nu este aici, ci în mănăstire“.

Nemr, tatăl său, a încercat din greu să îl facă să se răzgândească de a urma calea monahală punând presiune pe ceilalţi membri ai familiei, dar a fost în van. În aceeaşi zi, Fares şi-a luat bagajul şi s-a îndreptat împreună cu fratele său, Antonie, către mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Bkeftin, în regiunea Koura, un loc pe care nu îl mai văzuse niciodată. Nu avea decât adresa mănăstirii şi numele egumenului, Arhimandritul Yuhanna [Mansour], viitorul Mitropolit al Lattakieh din Siria, care se formase în mijlocul Mişcării Tineretului Ortodox din oraşul al cărui episcop avea să-i fie mai târziu.

Ajungând la destinaţie, Fares a coborât din taxi şi a îngenunchiat, cu faţa spre mănăstire, şi, ridicând mâinile s-a rugat şi s-a închinat. În timp ce se ridica, a zis suficient de tare:

“Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a îndeplinit dorinţa “.

Arhimandritul Yuhanna era la intrarea mănăstirii ca să îi întâmpine. Mănăstirea era în mare parte în ruine, iar majoritatea camerelor erau într-o stare de dărăpănare şi aproape de nelocuit. Un singur călugăr locuia acolo în afară de egumen. Soarele apunea atunci când Antonie s-a întors acasă, lăsându-şi fratele mai mare la mănăstire.
În casa părintească toţi îl aşteptau cu nerăbdare. Tatăl său a vorbit primul, întrebând

“Prin urmare, unde a mers mai exact?”

“La mănăstirea Bkeftin din Koura,” a răspuns, “dar te asigur că, date fiind starea de ruină a mănăstirii şi faptul că Fares a lucrat ultima dată la Hotelul Phonecia din Beirut, nu va rezista mai mult de două sau trei zile până când îl vei vedea întorcându-se acasă “.

Tatăl sau s-a uitat drept în ochii lui şi a spus:

“Oricâte greutăţi va întâlni, fratele tău nu se va mai întoarce “.

Însufleţirea sufletului său şi zelul de care Fares a dat dovadă în timpul studiului l-au încurajat pe egumenul Yuhanna să îi permită să îşi continue studiile, lucru pe care Fares l-a făcut, înscriindu-se la şcoala ataşată mănăstirii patriarhale Adormirea Maicii Domnului din Balamand în regiunea Koura, din nordul Libanului. S-a găsit astfel sub autoritatea lui † Ignatie [Hazim, actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe a Antiohiei şi a întregului Orient], care era atunci episcop şi mai mare al mănăstirii.

A fost hirotonit diacon cu numele Filip la mănăstirea închinată Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul din Deddeh în regiunea Koura în 1963, prin punerea mâinilor lui † Elias [Kourban], mitropolit al diocezei de Tripoli şi Koura, sub care era mănăstirea Bkeftin, de care aparţinea.

A fost remarcat în acea perioadă prin atenţia la rugăciune, prin pacea şi zelul cu care ducea la îndeplinire ceea ce i se încredinţa şi prin ascultarea de superiorii săi. Providenţa, ca de obicei, a folosit evenimentele locale şi l-au făcut să plece de la şcoala din Balamand în insula Patmos din Grecia în 1968, unde a primit diploma de absolvire a studiilor secundare. Apoi a dat curs dorinţei sale de a-şi adânci cunoaşterea scripturilor, devenind student la facultatea de teologie din Salonic, unde a slujit ca diacon la catedrala Sfântului Dimitrie, patronul oraşului. Ar trebui menţionat că era cunoscut pentru vocea sa foarte frumoasă, care atrăgea mulţi credincioşi ca să îl asculte pe diaconul antiohian rostind ecteniile în arabă şi în greacă.

Dar cel mai important eveniment din această perioadă a fost pentru el faptul că a cunoscut Sfântul Munte al Athosului şi viaţa monahală care era cultivată în acea grădină a Maicii Domnului. Acolo a întâlnit pe cel care avea să devină părintele său spiritual, Părintele Paisie [† 12 iulie 1994]. La întoarcerea sa în Liban, a fost hirotonit preot la Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand prin punerea mâinilor patriarhului Elias IV [Mouawad], cu numele Philippos.

A vieţuit în perioada dintre 1973 şi 1975 în mica mănăstire dedicată memoriei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruinţă, ce depindea de mănăstirea Maicii Domnului din Hamatoura, în regiunea Zgharta din nordul Libanului, un metoc al Arhiepiscopiei Muntelui Liban pe teritoriul Arhiepiscopiei de Tripoli şi Koura. Părintele Philippos şi-a preluat îndatoririle la mănăstirea Sfântului Gheorghe cu mult entuziasm. S-a apucat imediat de restaurarea bisericii mănăstirii şi a chiliilor monahilor din jur. S-a ocupat, de asemenea, de câmpul necultivat, replantând măslini şi viţă de vie. Personalitatea părintelui şi munca pe care a depus-o au început să rodească şi mănăstirea a devenit, încetul cu încetul, un loc binecunoscut de renaştere spirituală ce atrăgea din ce în ce mai multe suflete la Domnul.

Merită menţionat faptul că Părintele Phillipos a slujit în timpul şederii sale în acea mănăstire în parohia închinată Sfântului Arhanghel Mihail din satul din apropiere, Ras Kifa. Dar Harul lui Dumnezeu a prevăzut un destin diferit pentru el.

Astfel, sub presiunea războiului din Liban, a fost nevoit să părăsească mănăstirea, localizată, precum cerea tradiţia, pe un vârf de munte, ce a devenit o poziţie militară valoroasă, şi să se refugieze încă o dată în Salonic, unde a fost ridicat la rangul de arhimandrit în 1976. A slujit ca preot chiar în oraş, în biserica Sfânta Varvara, şi răspundea de studenţii de teologie de la Mănăstirea Patriarhală a Adormirii Maicii Domnului din Balamand ce studiau la facultatea din Salonic.

În 1978, a obţinut permisiunea de la † Gheorghe [Khodr] al Muntelui Liban, de care încă depindea, de a se alătura vieţii monahale din Muntele Athos. S-a mutat la mănăstirea Stavronikita şi a primit numele patronului său, Sfântul Isaac Sirul. A putut astfel urma mai îndeaproape învăţăturile părintelui Paisie, ce locuia în sihăstria dedicată Sfintei Cruci, situată nu departe de mănăstire. Părintele Isaac avea să vorbească despre întâlnirea sa cu Sfântul Isaac în introducerea la Nuskiyyat, traducerea sa din greacă în arabă a Discursurilor Ascetice şi ale Scrisorilor Sfântului Isaac Sirul.

El ne povestea că un venerabil monah din Muntele Athos i-a spus, pe când ştia foarte puţine lucruri despre sfânt,

“Ai venit aici dintr-un pământ care a produs atâţia sfinţi precum virtuosul Isaac Sirul ca să înveţi fundamentele vieţii monahale “?

Părintele a răspuns,

“Da, părinte, pentru că experienţa strămoşilor noştri a fost transmisă aici şi eu am venit să o recuperez din acest loc “.

La un an după sosirea la mănăstirea Stavronikita, s-a retras în locul care avea să îi fie refugiul, sihăstria Învierii pe care el însuşi a restaurat-o în regiunea Kapsala, nu departe de Kareia, capitala Sfântului Munte. A locuit acolo singur timp de patru ani, o viaţă de un ascetism aspru şi de nevoinţă. S-a confruntat cu multe ispite şi încercări care erau menite să îl facă să părăsească sihăstria, până într-o zi când, copleşit de zbuciumul gândurilor sale, de oboseală şi de suferinţe, a descoperit un mic mormânt în timp ce mergea fără o destinaţie anume.

S-a oprit în faţa lui şi s-a rugat cu ardoare, chemând în sine amintirea morţii. Atunci a zis cu o voce hotărâtă

“Aici pot să mor“.

Din acel moment, gândurile care îl zbuciumau au dispărut complet. Această amintire a morţii nu l-a mai părăsit niciodată, de vreme ce, conform tradiţiei monahale, a săpat un mormânt pe măsura sa cu propriile sale mâini în grădina sihăstriei sale. Şi-a tămâiat mormântul în fiecare zi până când trupul său avea să fie depus spre odihnă în acel loc după adormirea sa întru Domnul în ziua de joi, 16 iulie 1998. A rămas în Muntele Athos din 1978 până în 1998, anul adormirii sale, şi a fost cunoscut pentru ascetismul său şi pentru lupta spirituală.

A devenit, din Harul lui Dumnezeu, un renumit duhovnic, cunoscut atât în Muntele Athos cât şi în Grecia, şi un susţinător înfocat al practicării asidue a Sfintei Taine a Spovedaniei. În timpul vieţii sale a devenit şi o punte vie între Biserica Antiohiei şi Sfântul Munte. El spunea adesea:

“Eu reprezint Antiohia în Muntele Athos “, şi era mândru de asta.

Libanezi, dar şi creştini vorbitori de limbă arabă din patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului şi Alexandriei, ca şi alţii proveniţi din Lumea Nouă, veneau să primească binecuvântare şi sfat de la el. A făcut, de asemenea un număr de scurte călătorii în ţara sa de origine, Libanul, precum şi în Siria, Iordan şi Egipt.

Fie ca rugăciunile sale să ne însoţească, amin.

Sursa materialului: http://www.lucascleophas.nl/?p=1775

Parintele Isaac Libanezul, adormit intru Domnul acum 13 ani, este autorul minunatei carti-marturii despre Cuviosul Paisie Aghioritul, din care am redat si noi fragmente precum urmatoarele:

Este de mentionat ca Parintele Isaac, desi trecut la Domnul de mult timp, a fost confundat recent, de catre unele siteuri, cu un alt calugar athonit care este inca in viata, punandu-i-se in seama, chiar daca nu din motive de rea-intentie, anumite opinii radicale [echivalarea stricta a actelor electronice cu pecetluirea si socotirea ca deja condamnati la iadul vesnic a athonitilor care au primit un anumit tip de acte noi] pe care Cuviosul Isaac Aghioritul nu este cunoscut sa le fi impartasit. Alte bloguri si conturi de youtube au sesizat eroarea si au corectat-o, spre lauda lor.


Categorii

Pagini Ortodoxe, Parinti greci si athoniti, Sarbatori, comemorari, sfinti, Sfantul Paisie Aghioritul, Traduceri

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare