STUDIU publicat in revista SCIENCE ce confirma un adevar duhovnicesc: OAMENII URASC SINGURATATEA SI INTROSPECTIA
Un nou studiu, publicat in revista Science, arata ca oamenii ar prefera sa fie supusi electrosocurilor decat sa stea singuri, in liniste. Rezultatele sunt mai evidente in cazul barbatilor: 67% dintre barbatii participanti la studiu si-au administrat cel putin un soc electric in timpul “perioadei de gandire”, potrivit psihologului Timothy Wilson si a colegilor acestuia de la Universitatea din Virginia.
Rezumatul cercetarii arata ca: in 11 studii am descoperit ca participantilor nu le placea sa petreaca intre 6 si 15 minute intr-o camera, singuri, cu nimic altceva de facut, ca acestia erau incantati sa aiba activitati externe si ca multi dintre ei preferau sa li se administreze socuri electrice in loc de a fi lasati singuri cu propriile ganduri. Majoritatea oamenilor preferau sa faca ceva, chiar daca acel ceva era negativ, decat sa stea pur si simplu.
Participantii la studiu au ales sa isi administreze in medie 1,47 electrosocuri intr-un interval de 15 minute (excluzand un caz particular care si-a administrat 190 de socuri). Femeile nu au ales varianta socurilor la fel de des ca barbatii, acestea avand o rata de participare de 25%, noteaza Time.
[…]
“Cercetarile au aratat ca mintile sunt greu de controlat si poate fi deosebit de greu sa ne directionam gandurile intr-o directie placuta si sa le mentinem acolo. Aceasta poate fi motivul pentru care multi oameni cauta sa isi controleze gandurile prin intermediul meditatiei si a altor tehnici, cu beneficii clare. Fara un asemenea antrenament, oamenii prefera sa faca ceva in loc sa gandeasca, chiar daca activitatea este neplacuta si in mod normal ar plati pentru a scapa de ea. Mintii neinstruite nu ii place sa fie singura cu ea insasi”, arata autorii studiului. […]/ integral pe hotnews.ro
Doneaza pentru filmul "Scrum"
“participantilor nu le placea sa petreaca intre 6 si 15 minute intr-o camera, singuri, cu nimic altceva de facut”
Acesta este doar varful icebergului, problema este mult mai grava, practic lumea sufera de ADHD, nu mai au stare si nu pot sa se concentreze pe ceva sau sa contempleze ceva mai mult de cateva secunde. Pacea interioara este total straina lumii in care traim, iar distractia mintii a devenit principala preocupare. Toti sunt pre(a)ocupati cu discutii intermiunabile si inutile la telefon, nimeni nu se mai uita in jur si nimeni nu mai are vreun interes in a-si petrece timpul in natura, in liniste. Mai degraba isi administreaza niste electrosocuri, s-au desensibilizat in goana dupa senzatii tari, nu mai simt bataia vantului si nu mai aud fosnetul frunzelor.
Daca ar putea oamenii sa stea sa se roage in liniste, poate ca Dumnezeu ne va mai da o sansa, iar de nu, ne paste apocalipsa zombi.
Cicero obisnuia sa spuna ca “un oras maret este o mareata singuratate”.
Intorcandu-ne in secolul nostru, il gasim pe om tragic de singur, in disperare si pesimism. In pofida tuturor eforturilor de a fugi de acestea, lumea se afla in conflict cu toti si cu toate, cu tarile, cu guvernele, cu rasele umane, cu parintii, cu cartile, cu munca si cu scolile. Fiind in conflict pana si cu el insusi, omul ajunge treptat in conflict cu Dumnezeu, caruia oricum nu ii vorbeste niciodata.
Cea mai dureroasa singuratate este aceea de a fi aproape de cel de langa tine si a nu putea sa ii transmiti sentimentele tale. Cu toate ca informatiile circula, intr-o fractiune de secunda, dintr-o emisfera intr-alta, gandurile si sentimentele (uneori) nu pot circula de la un om la altul. Este o singuratate dureroasa pentru cei casatoriti a umbla cu secrete. Este dureros atunci cand dialogul nu exista intre soti, intre parinti si copii, intre preoti si copii, intre elevi si profesori. Nu exista singuratate mai crude pentru o familie, decat a sta ore intregi in fata televizorului, fara a-si rosti nici un cuvant. Traim intr-o vreme grea. Singuratatea este pe culmi.
Observarea desertaciunilor, a lucrurilor lipsite de sens, a miscarii continue, a programului incarcat si a bucuriilor lipsite de bucurie care ne-au umplut vietile este de mare trebuinta. Constientizarea acestor lucruri ne ajuta sa realizam ca aceasta e cea mai buna forma de rezistenta in fata unei dezorientari generale, si anume, singuratatea cea buna.
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/dumnezeiasca-singuratate-omului-aflat-comuniune-dumnezeu-126920.html
Singuratatea naturala: un altar al cunoasterii de sine si a lui Dumnezeu
Exista un alt tip de singuratate, anume singuratatea cea naturala (buna), care nu este una de factura patologica, ci una creativa, de viata datatoare, plina de har. Aceasta se observa cel mai bine in separarea calugarilor de cele din lume. Aceasta este o singuratate careia, noi toti, trebuie sa ii dedicam mai mult timp.
Trebuie sa devenim apti sa ne sustragem pe noi insine de la zgomotele zilnice si de la multimea miscarilor de peste zi, care atat de mult de distrag atentia si care atat de mult ne impiedica de la a ne aduna sufleteste, fiind potrivnice unei retrageri sanatoase si de folos.
Noi, aici, vorbim insa despre o liniste sfanta, dobandita prin eforturi ascetice, care ne elibereaza pe noi insine de singuratatea lumii, de singuratatea cea rea, chiar daca ne aflam intr-un oras zgomotos sau intr-o casa aglomerata.
Aici, vorbim despre rabdarea si persistenta care ne ajuta sa probam si sa cunoastem cele mai adanci radacini ale existentei noastre, sa ne intelegem limitele si sa imprastiem intunericul care ne leaga si ne descurajeaza.
Despartit de prieteni si dezamagit de atatea intalniri, cat si de multimea artelor, a tehnologiilor si a ideologiilor, am ajuns la priveligiul ultimei deznadejdi, la o disperare existentiala. Am ajuns constient de faptul ca, in goliciunea mea, Dumnezeu insusi se afla pregatit sa ma intareasca intr-o nadejde autentica. Si, in aceasta minune, Maica Domnului, impreuna cu toti sfintii, imi apar gata spre a ma intari si ajuta.
In aceasta singuratate naturala, numita dumnezeiasca singuratate, eu insumi aflu usurare, imi gasesc odihna. Mastile de actor, pe care am fost obligat sa le port, sau care mi-au fost puse, sunt acum date la o parte.
Acum, in orice caz, intorcandu-ma spre mine insumi, spre interior, am inceput sa devin, sa fiu constient de faptul ca sunt un copil al lui Dumnezeu, sa descopar o metoda unica si personala, dar si de neinlocuit, de a ma identifica, de a ma cunoaste pe mine insumi, de a imi cunoaste persoana. Abia acum am inceput sa imi dau seama de lucrarea in om a patimilor, abia acum imi vad puterile si limitele. Sunt scapat astfel de pacate, de fantezii si de excese, cat si de orice fel de apatie.
Vocea care se inalta din adancimile unei persoane ramasa singura cu ea insasi strabate norii si ajunge la Dumnezeul Treime, care intotdeauna de asculta si intotdeauna ne raspunde.
Parintele Moise din Sfantul Munte Athos
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/comuniunea-desert-singuratatea-orase-120971.html