Articole cu eticheta (tag): 5G

VIRGILIU GHEORGHE despre PANDEMIE, teroarea mediatică, VACCINAREA obligatorie și TRANSFORMĂRILE NOII ORDINI MONDIALE: <i>“Asistăm la cel mai mare experiment social și mediatic din istoria lumii”</i>

1. VIRGILIU GHEORGHE despre PANDEMIE, teroarea mediatică, VACCINAREA obligatorie și TRANSFORMĂRILE NOII ORDINI MONDIALE: “Asistăm la cel mai mare experiment social și mediatic din istoria lumii” 22-05-2020

Mai mult trebuie să ne preocupe fap­tul că se vor face presiuni asupra Bisericii, în sensul încetării slujbelor și restrângerii liber­tăților, lucru pe care îl vedem deja că se în­tâmplă. Gândiți-vă că Sfintele Liturghii sunt bătăile de inimă ale lumii creștine, ale ome­nirii în ansamblul ei. Ele ne țin pe o linie de plutire. Dacă ele se opresc, lumea își va pierde sensul existenței și probabil că așa se va apropia sfârșitul. Sau poate că a venit vre­mea să ne coborâm din nou în catacombe. Sfintele Liturghii nu trebuie să se oprească, ci să se înmulțească. Dacă cedăm aici, pier­dem lupta. Ne așteaptă oricum vremuri rele, dar, dacă cedăm aici, vor fi insuportabile, încât mulți nu vor mai vrea nici să trăiască. Avem o mare responsabilitate.

Vaccinarea obligatorie mi se pare, de ase­menea, un mare pericol. Gândiți-vă că ar îndrăzni cineva să refuze. Va fi ostracizat, și chiar închis. De asemenea, din punct de vedere biologic, prin această campanie de vac­cinare chiar se va putea răspândi o afecțiune ce va face sensibil organismul uman la anumiți viruși care, pe viitor, vor fi putea fi mortali pentru mulți dintre cei vaccinați. Bill Gates deja susține că va trebui interzisă circulația ce­lor care nu vor avea certificate de vaccinați15. Pe urmă, să vedeți pandemii și mortalitate! Ce ni se întâmplă acum, în această perspectivă, nu e decât o repetiție generală.

CORONAPOCALIPSA, denunțată de alți experți dizidenți/ Studiu important în THE LANCET despre estimările privind severitatea COVID-19/ Jurnalist italian: virusul, folosit pentru dobândirea PUTERII TOTALITARE?

2. CORONAPOCALIPSA, denunțată de alți experți dizidenți/ Studiu important în THE LANCET despre estimările privind severitatea COVID-19/ Jurnalist italian: virusul, folosit pentru dobândirea PUTERII TOTALITARE? 02-04-2020

Criza economică va fi îngrozitoare, ca și cea din 2008. O mână de bănci mari, camarile de investitori și multinaționale vor avea câștiguri înspăimântătoare, sărăcind restul omenirii. Gândiți-vă doar la ce va duce această închisoare. Miliarde de oameni blocați în case care vor ieși cu deficiențe, în depresie, obezi, fără apărări imune, pentru că nu s-au bucurat de soarele care asigură vitamina D vitală, fără mișcare timp de săptămâni, dacă nu luni, fără relații sociale. Și să ne mai gândim că, în timp ce populația trebuie să stea închisă între patru pereți, renunțând la lumina zilei, la aerul curat al naturii, carabinierii beneficiază de o nouă directivă, prin care li se ordonă să stea, timp de cel puțin 30 de minute, în chiloți, la soare. Noi, toți, închiși în spatele unor gratii virtuale, iar ei, care au sarcina să vegheze asupra noastră și să ne pedepsească, stau la aer și la lumina soarelui. O discrepanță care spune deja totul despre ce va fi. Vor câștiga companiile farmaceutice, lumea medicală și farmaceutică, care și-a pierdut „virginitatea”, și nu de astăzi, vor primi și mai mult sprijin și putere datorită vizibilității și autorității pe care și le-au asumat în a dicta politicii ceea ce consideră adecvat. O putere decizională care trece de la cei aleși la tehnicieni.

Opoziție puternică la CRAIOVA față de tehnologia 5G. Cum duce în derizoriu G4media subiectul: „militanții” împotriva tehnologiei, dacopații, neolegionarii, religioșii. Nimic despre cadrele universitare și medicii implicați în mișcarea din Craiova…

3. Opoziție puternică la CRAIOVA față de tehnologia 5G. Cum duce în derizoriu G4media subiectul: „militanții” împotriva tehnologiei, dacopații, neolegionarii, religioșii. Nimic despre cadrele universitare și medicii implicați în mișcarea din Craiova… 27-01-2020

Sub titlul total tendențios „Cine sunt militanții români împotriva tehnologiei 5G”, G4media prezintă doar o serie de ONG-uri din zeci care s-au alăturat inițiativei Stop5G. Sensul e clar: aceștia sunt „militanții” (termen deja încărcat și tendențios el însuși): dacopații, neolegionarii, ăia cu chi-ul planetei. Lecție clară de ducere în ridicol și bătaie de joc a temei, pe același calapod cu compromiterea subiectului actelor electronice prin evidențierea bizareriilor și ocultarea argumentelor serioase. 

Forum despre riscurile tehnologiei 5G. De la EFECTELE ASUPRA SANATATII la infrastructura necesara SUPRAVEGHERII TOTALE a populatiei (materiale video disponibile pe termen limitat)

4. Forum despre riscurile tehnologiei 5G. De la EFECTELE ASUPRA SANATATII la infrastructura necesara SUPRAVEGHERII TOTALE a populatiei (materiale video disponibile pe termen limitat) 15-12-2019

James Corbett prezinta tehnologia 5G ca fiind absolut necesara la supravegherea totala a populatiei. Numai prin 5G, care aduce o crestere uriasa a vitezei si latimii de banda fata de 4G, se poate urmari in timp real toata populatia globului prin aparatele smart ce vor fi in locuinte, autoturisme si nu numai. FBI si CIA au recunoscut ca aceasta tehnologie Smart, IoT (Internet of Things) le permite aceasta supraveghere si ca au de gand sa se foloseasca de ea. Modelul final este cel testat acum in China, al creditului social ce se stabileste in urma supravegherii permanente. Prin acest sistem guvernul chinez estimeaza reputatia sociala si economica a cetatenilor si a firmelor. Oamenii sunt clasati in functie de punctaj si peste un anumit barem sunt recompensati, sub un anumit barem sunt pedepsiti.

DEZBATERE ÎN BĂTAIE DE JOC DESPRE TEHNOLOGIA 5G. <i>„România nu sunteți dumneavoastră!” (Video)</i>/  Medicul Anca Niţulescu despre EFECTELE DAUNATOARE ale radiatiilor 5G/ STUDII si AVERTISMENTE despre riscurile ultimelor tehnologii wireless

5. DEZBATERE ÎN BĂTAIE DE JOC DESPRE TEHNOLOGIA 5G. „România nu sunteți dumneavoastră!” (Video)/ Medicul Anca Niţulescu despre EFECTELE DAUNATOARE ale radiatiilor 5G/ STUDII si AVERTISMENTE despre riscurile ultimelor tehnologii wireless 01-11-2019

Medicii şi cercetătorii în medicină au desfăşurat peste 2.000 de studii internaţionale bazate pe dovezi care asociază impactul asupra sănătăţii al radiaţiei pulsatorii de radiofrecvenţă (RF) emisă de antenele de telefonie, telefoanele celulare, routere, tablete şi alte dispozitive wireless. Aceste studii ne spun că radiaţia RF este dăunătoare chiar şi la expuneri slabe şi de scurtă durată şi că aceasta afectează copiii şi fetuşii mai rapid decât pe adulţi. Printre descoperiri se află faptul că radiaţia RF este cancerigenă, afectează ADN-ul, afectează fertilitatea şi sistemul endocrin şi are impacturi neurologice. De asemenea, au arătat că radiaţia RF provoacă simptome neurologice: depresie, nelinişte, dureri de cap, dureri musculare, deficit de atenţie, insomnie, ameţeală, ţiuit în urechi, furnicături pe piele, pierderea poftei de mâncare şi stări de greaţă.

5G PESTE TOT, CU MAXIMA VITEZA. Guvernul PSD vrea relaxeze autorizarea antenelor 5G. NU MAI E NEVOIE DE ACORDUL LOCATARILOR DIN BLOCURI. Tehnologia poate fi pusa si in ariile protejate/ Emil Boc: România NU ARE TIMP să vadă dacă tehnologia afecteaza sănătatea!

6. 5G PESTE TOT, CU MAXIMA VITEZA. Guvernul PSD vrea relaxeze autorizarea antenelor 5G. NU MAI E NEVOIE DE ACORDUL LOCATARILOR DIN BLOCURI. Tehnologia poate fi pusa si in ariile protejate/ Emil Boc: România NU ARE TIMP să vadă dacă tehnologia afecteaza sănătatea! 27-09-2019

Pentru conectarea unui bloc la o rețea de comunicații, operatorii telecom vor putea semna contracte cu asociația de proprietari, reprezentată de președinte, fără a fi necesară hotărârea adunării generale a asociaţiei de proprietari sau acordul vreunui proprietar din condominiu, se arată în Ordonanța de Urgență pregătită de Guvern pentru dezvoltarea rapidă a rețelelor 5G

Compania VODAFONE a lansat deja serviciul 5G în București: <i>„Suntem una din PRIMELE ȚĂRI DIN LUME care lansează astfel de servicii”</i>. În Bruxelles, introducerea 5G a fost BLOCATĂ din cauza temerilor legate de EFECTELE NEGATIVE ASUPRA SĂNĂTĂȚII

8. Compania VODAFONE a lansat deja serviciul 5G în București: „Suntem una din PRIMELE ȚĂRI DIN LUME care lansează astfel de servicii”. În Bruxelles, introducerea 5G a fost BLOCATĂ din cauza temerilor legate de EFECTELE NEGATIVE ASUPRA SĂNĂTĂȚII 04-06-2019

Reamintim ca in Belgia, Ministrul Mediului a declarat ca Bruxelles opreste planurile de lansare a retelelor 5G, pentru ca nivelele de radiatii sunt imposibil de estimat si “Oamenii din Bruxelles nu sunt porci de Guineea, a căror stare de sănătate o pot vinde pentru profit”

Asociatia Pro Consumatori a lansat campania STOP 5G despre PERICOLELE folosirii tehnologiei 5G asupra POPULATIEI. In Floresti (Cluj) si Bucuresti ar fi inceput, deja, TESTAREA retelei!

9. Asociatia Pro Consumatori a lansat campania STOP 5G despre PERICOLELE folosirii tehnologiei 5G asupra POPULATIEI. In Floresti (Cluj) si Bucuresti ar fi inceput, deja, TESTAREA retelei! 17-05-2019

“Guvernul României vinde sănătatea românilor pe câteva miliarde de lei care se vor obține din vânzarea drepturilor de utilizare a benzilor de frecvențe specifice tehnologiei 5G. Asociația Pro Consumatori somează Guvernul României să aplice principiul precauției, așa cum au procedat și alte state sau orașe europene, în privința tehnologiei 5G, și să oprească orice demers în vederea realizării operabilității acestei tehnologii. În prezent există în lume mii de studii realizate de insitute de cercetare și universități de prestigiu, referitoare la impactul devastator generat de folosirea acestei tehnologii asupra mediului și ființelor vii!” a precizat dl.conf. univ. dr. Costel Stanciu, Președinte APC.”

Carti

Documentare

Articole Recomandate