Compania VODAFONE a lansat deja serviciul 5G în București: „Suntem una din PRIMELE ȚĂRI DIN LUME care lansează astfel de servicii”. În Bruxelles, introducerea 5G a fost BLOCATĂ din cauza temerilor legate de EFECTELE NEGATIVE ASUPRA SĂNĂTĂȚII

4-06-2019 53 secunde Sublinieri

Vodafone, al doilea jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă, a lansat, miercuri, în premieră pe piaţa locală, servicii comerciale bazate pe tehnologia de comunicaţii mobile 5G, fiind astfel unul dintre primii operatori din Europa şi din lume care lansează aceste servicii.

“Suntem primul operator care lansează servicii 5G şi reţeaua Supernet 5G în România. E un moment de mândrie şi pentru România, suntem una dintre primele ţări din lume şi din Europa care lansează aceste servicii. Contribuim la realizarea obiectivelor din agenda digitală din România şi la digitalizarea societăţii”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO al Vodafone România.

Cătălin Buliga, directorul tehnic al Vodafone a precizat că serviciile au fost lansate pe baza frecvenţelor radio existente, iar iniţial sunt acoperite mai multe zone aglomerate din Bucureşti, precum Unirii, Kogălniceanu, Izvor, dar şi zona Pipera Voluntari.

Într-un test realizat în centrul tehnic al Vodafone viteza de descărcare a datelor a atins aproape 1 Gbps de pe un smartphone Huawei. Pe teren viteza experimentată de clienţi va fi de aproximativ 450 – 500 Mbps la descărcarea de date, şi o intârziere în transmisia datelor la jumătate faţă de reţeaua 4G.

Nota noastra

Reamintim ca in Belgia, Ministrul Mediului a declarat ca Bruxelles opreste planurile de lansare a retelelor 5G, pentru ca nivelele de radiatii sunt imposibil de estimat si “Oamenii din Bruxelles nu sunt porci de Guineea, a căror stare de sănătate o pot vinde pentru profit”:

 http://www.brusselstimes.com/brussels/14753/radiation-concerns-halt-brussels-5g-for-now

Integral aici: Asociatia Pro Consumatori a lansat campania STOP 5G despre PERICOLELE folosirii tehnologiei 5G asupra POPULATIEI. In Floresti (Cluj) si Bucuresti ar fi inceput, deja, TESTAREA retelei!


Categorii

1. DIVERSE, Internet, New Media, Noile Tehnologii, Razboiul impotriva sanatatii

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

38 Commentarii la “Compania VODAFONE a lansat deja serviciul 5G în București: „Suntem una din PRIMELE ȚĂRI DIN LUME care lansează astfel de servicii”. În Bruxelles, introducerea 5G a fost BLOCATĂ din cauza temerilor legate de EFECTELE NEGATIVE ASUPRA SĂNĂTĂȚII

  1. Au nevoie să progreseze urgent cu asta.
    Păcat că ne-au aflat pe noi printre cei mai utili idioți…

    Iertați…

  2. In toate privintele suntem si cei mai utili, si cei mai IDIOTI.

  3. Presupun ca durerile de cap, de oase, atacul de cord sau AVC-ul, din ce in ce mai des intalnite, mai ales la tineri, nu sunt deloc straine de toata tehnologia asta.

  4. “In toate privintele suntem si cei mai utili, si cei mai IDIOTI.”

    Da… cu mare frangere de inima zic: da…

  5. “Presupun ca durerile de cap, de oase, atacul de cord sau AVC-ul, din ce in ce mai des intalnite, mai ales la tineri, nu sunt deloc straine de toata tehnologia asta.”

    Nu e nevoie sa presupui… Revin azi mai tarziu cu un comentariu pe tema asta.

  6. Două pretexte (singurele) folosite pentru a determina oamenii să accepte instalarea rețelei de comunicații numită “5G”:

    1. viteză mai mare de acces (incluzând deci și cât de repede descarci ceva din rețea, etc.)
    2. mai larga conectivitate (adică vor fi în aceeași rețea cam toate mașinăriile “smart” ale “utilizatorilor”, de la becul din casă la stâlpul de iluminat stradal, și de la automobil la implantul digital din tine…)

    Acești doi factori tehnici îi motivează pe unii să dorească această rețea “5G” pe fondul unor nevoi de circumstanță – fabricate și întreținute în societate în mod artificial.
    Și este doar un alt caz de dialectică infernală aplicată practic.
    Adică arhitectul noii lumi fabrică atât “nevoile” în oameni, cât și “soluțiile” tehnice cu care se oferă să satisfacă acele “nevoi”.

    Motive pentru care ar trebui să ne opunem instalării acestei rețele sau alteia de același fel:

    ~ Medical, aceste rețele se bazează în funcționarea și în performanțele lor pe tehnologii care uzează de radiație electromagnetică, de la cea similară cu a cuptoarelor cu microunde până la frecvențe înalte, de ordinul zecilor de gigaherți.
    Frecvența, puterea și efectul cumulativ cu care această radiație se propagă în mediul înconjurător (natural sau antropic), în mediul de activitate zilnică a omului (încăperile) și în însuși trupul viu al său și al celorlalte viețuitoare, produce efecte distrugătoare asupra tuturor, de gravă și letală severitate.
    Aceste efecte distrugătoare încep să se manifeste imediat și vor deveni permanente odată cu instalarea rețelei în zona de activitate a omului. O otrăvire continuă prin radiație. Studii medicale de cea mai înaltă calificare profesională, cumulate în număr mare și bine documentate concluzionează fără echivoc această realitate și urmările ei groaznice.
    Sunt disponibile destule dezbateri publice, conferințe, inclusiv de nivel academic, documente oficiale și publicații de specialitate pe această temă.

    ~ Civic, această rețea va îngloba toate uneltele “smart” de care uzează omul în viața de zi cu zi. Toate mașinăriile: racordarea lor la rețea se impune prin legiferarea obligativității controlului și măsurării diferitelor resurse de uz obișnuit, în timp real: curent electric, apă, combustibil, aer, alte resurse primare sau derivate, precum și “a impactului asupra mediului”.
    Omul însuși va fi constrâns fie în mod direct, fie conjunctural să-și implanteze măcar un dispozitiv digital de control, sub diferite pretexte, dintre care cele mai evocate în momentul de față sunt accesibilitatea la servicii și securitatea datelor. Prin intermediul acelui dispozitiv, care va fi și o modalitate integrată de identificare unică și control, omul însuși, ca ființă, va fi înglobat în rețeaua “5G”.

    ~ Siguranța personală și accesul la cele de trebuință traiului, fiind două lucruri indispensabile viețuirii omului în lume în mod obișnuit, sunt puse de fapt în pericol grav și permanent, prin conectarea uneltelor și a propriei ființe cu această rețea globală.
    Vulnerabilitatea vine atât din punctele critice ale topologiei și standardelor care o definesc – și care sunt întotdeauna failibile – prin care poate fi atacată în detrimentul persoanei, cât și prin potențialul de a fi abuzată incontrolabil.
    Adică puterea de care poate abuza cel/cei care manipulează această rețea cu tot ce se află în ea este enormă și cu potențial de control absolut asupra celor deținute de oameni, sau a însăși ființei lor, în ce-i privește pe cei care se vor racorda la rețea prin implanturi cibernetice.
    Aduce la împlinire așa-numitul Internet of Things/Internet al lucrurilor; cine deține controlul asupra acestei rețele, deține controlul asupra a tot ce aceasta înglobează.
    Luând ca exemplu sistemul de credite sociale impus de ceva timp deja de către statul chinez asupra cetățenilor săi, adăugând practica cenzurii selective a corporațiilor media asupra conturilor utilizatorilor declarați indezirabili… și combinând asta cu gradul fără precedent de pătrundere al controlului digital în intimitatea vieții omului, pe care o aduce această nouă rețea, face din “5G” un aparat titanic de represiune și control al faptelor, cuvintelor, comportamentelor și gândurilor oamenilor…
    Cu alte cuvinte, dresajul de tip reeducare a omului nu a avut niciodată la îndemână unelte mai eficiente și cu arie mai mare de acoperire de care să abuzeze, precum aduce această rețea.

    ~ Reeducarea și opresiunea, care până de curând uzau de persoane loiale sistemului opresiv pentru instalarea și întinderea tiraniei, vor fi realizare de acum de un sistem cvasi-impersonal, digital, tehnic, rece, algoritmic – o “inteligență artificială”. Înainte opresorul era totuși un om, cu vestigii mai mari sau mai mici de umanitate, compasiune, tresăriri și frământări sufletești.
    Noua mașinărie nu are aceste caracteristici în relația cu obiectul directivei sale de control – omul. Societatea.
    Dacă puterea momentului decide că nu ai dreptul la pâine sau apă pentru comportament sau idei nealiniate cu politica sa, aparatul care îți facilitează accesul la nevoile primare îți arată un mesaj de informare și se stinge, iar tu nu ai cum să-l îndupleci. Nu primește mită; dar nici nu poate fi mișcat de întristarea sau de disperarea ta.

    Un astfel de aparat de control nu poate fi pus în practică fără noua rețea “5G” în care să fie totul înglobat și toți prinși, de s-ar putea…

    Și mai sunt și alte motive, mai greu de priceput…

    Domnul și Maica Domnului să nu ne lase!

  7. @Lucian-Octavian Anghel

    Mulțumim mult pentru această sinteză, edificatoare pentru cei sincer interesați de nocivitatea “5G” asupra sănătății fizice și psihice a oamenilor și a mediului înconjurător. Cei înțelepți vor înțelege.

    “Domnul și Maica Domnului să nu ne lase!”

    Așa este…N-avem altă scăpare…Domnul și Maica Domnului nu ne vor lăsa niciodată, doar să nu ne pierdem noi nădejdea și să nu ne rușinăm de Domnul Iisus Hristos și de Cinstita Sa Cruce. Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  8. Romil, pentru foarte puțin. Abia am atins subiectul, abia l-am zgâriat pe suprafață…

  9. @Lucian-Octavian Anghel

    Într-adevăr, “abia…atins subiectul”, de-aia i-am zis sinteză (edificatoare) pentru că poate fi punctul de pornire pentru cei interesați SINCER de “beneficiile 5G”… Studiasem puțin și eu despre “5G” înainte de a scrie comentariul (acum vreo două luni dacă nu mă înșel) și m-a mirat (ca să nu spun m-a îngrijorat, ba chiar m-a îngrozit) satisfacția și nonșalanța cu care Sorin Grindeanu, șeful ANCOM, etala într-un interviu “beneficiile 5G” pentru România, ca primă țară din Europa care va beneficia de “5G”, trecând sub tăcere riscurile enorme ale aplicării acestei tehnologii, în orb, în țara noastră.

  10. Cu drag.
    Nu-mi aduce bucurie să aduc vești nefericite oamenilor… Dar și o veste nedorită, o avertizare poate fi înțeleasă ca mila lui Dumnezeu.

  11. https://m.zf.ro/business-hi-tech/guvernul-a-aprobat-strategia-5g-pentru-romania-vor-fi-create-peste-250-000-locuri-de-munca-si-va-aduce-beneficii-de-4-7-miliarde-de-euro-in-economie-18177531

    Foarte grijuliu și grăbit guvernul, “crează peste 250 000 de locuri de muncă și aduce beneficii de 4,7 miliarde de euro în economie”… Despre nocivitatea asupra sănătății oamenilor pe care o aduce mult lăudata tehnologie 5G nu se spune absolut nimic…

  12. Habar nu au oamenii cât de grav e acest lucru, nici ce înseamnă…

    Vai nouă!… Vai, nouă…..

    Eugeniștii jubilează, panopticonii jubilează, transumaniștii jubilează, pentarhia jubilează, dracul jubilează…

    Au și false flag-uri / făcături pregătite… Nu degeaba s-au antrenat cu meta-serviciile contrapuncte…
    https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sri-intervine-in-atacurile-cibernetice-de-la-patru-spitale-1149125

  13. Discutam cu un prieten ieri, angajat la digi si spuneau ca in China au inceput testele 6G. Suntem pe tobogan, cand mai are timp fratele Lucian poate ne mai spune un cuvant.

  14. “6G” este aspectul digital al Fiarei însăși; aspectul tehnic al identității tehno-magice a Fiarei și lucrărilor ei, ca să zic așa.
    Dar nu pot vorbi despre asta, că oamenii nu înțeleg nici măcar când se vorbește despre “5G” și semnificațiile/implicațiile acesteia…
    Cred că pot spune însă că (mult mai curând decât ne închipuim), la vremea când valul acelei “6G” va fi dezlănțuit peste lumea largă, oamenii obișnuiți nu vor putea discerne deloc – deloc – ce e vrăjitorie și ce e tehnologie, ce e firesc și ce e corupt în însăși făptura lor și cea înconjurătoare, unde mai e hotarul dintre firesc și demonic…
    Numai creștinii vii, câți vor mai fi rămânând, vor fi luminați să poată vedea, să poată discerne…și vor scăpa…
    Acea “rețea” va uza de tehnologii greu de închipuit, nici nu e musai că se va numi “6G”, nici că se va numi ori înțelege ca fiind “rețea”, cu sensul folosit până acum.
    Comparativ, “5G” e un uriaș nor comandat algoritmic; însă “6G” (și tot ce urmează după “5G”) va fi un fel de ocean, un fel de pseudo-eter meta-cibernetic, multi-dimensional, care va vrea să înghită făptura…
    Acolo își vor arăta rodnicia cea mai drăcească multe dintre lucrările ascunse, care au progresat în umbră și în întuneric, de-a lungul istoriei lumii…

    Numai puterea lui Dumnezeu îi poate trece pe oameni prin acestea.

    Vă rog să ne pomeniți la rugăciune.
    Domnul și Maica Domnului să ne fie milostivi în vremea încercărilor noastre!

  15. Multumim frate Lucian, mila Domnului sa fie cu noi, cu toti. Doamne iarta-ne!

  16. Lucian
    Dar nu pot vorbi despre asta, că oamenii nu înțeleg nici măcar când se vorbește despre “5G” și semnificațiile/implicațiile acesteia…

    Pai Luciane , daca sti ceva , scrie .
    – Eu le-am spus Doamne , da cine a dat crezare ? –
    Si totusi profeti au glasuit , chiar daca putini au primit cuvantu lor . Dar numele profetilor dainuie in veac .
    Te inseli daca crezi ca oameni nu vor intelege . Neasemuita i dragostea Domnului pentru prosti ca mine . I voi cere sa ma lumineze ca sa inteleg oratorica ta.
    Pai tu esti un profet , ( nu te inalt , ci in ziua de azi ne mantuim cu anevoie , si asa unu pe altu ) scrie ce te-a luminat Domnul in situatia aceasta de 666 – 6G .
    Nu te mai fandosi atata , scrie sa stiu ce ma asteapta .

  17. Da, chjpul fiarei din Apocalipsa 13 a Sfantului Ioan,

  18. @petru
    Iartă-mă frate că mă bag și eu în discuție, dar uite, fratele Lucian deja a scris :
    “Numai creștinii vii, câți vor mai fi rămânând, vor fi luminați să poată vedea, să poată discerne…și vor scăpa…”
    Lucrul ăsta este ESENȚIAL, să devenim “creștini vii”, astfel încât să nu ne poată înșela diavolul. Așa cum ne-a îndemnat și ne îndeamnă, de sus din ceruri, Fericitul mărturisitor Valeriu Gafencu:
    “Veniți creștini, luați lumină,
    Vă cheamă Domnul Slavei în veșnicii.
    Fortificați Biserica creștină,
    Cu pietre vii zidite-n temelii.”
    Și mai scrie fratele Lucian:
    “Numai puterea lui Dumnezeu îi poate trece pe oameni prin acestea.”
    Dacă nu vom face pocăință sinceră și smerită, pentru a putea primi apoi ajutor de la Bunul Dumnezeu prin Sfânta Împărtășanie și prin chemarea neîncetată a numelui Domnului Iisus Hristos, mă tem că nu ne putem numi “creștini vii” și în consecință nici nu vom putea discerne “hotarul dintre firesc și demonic”.
    Pe de altă parte, undeva în Sfânta Scriptură și Sfântul Apostol Petru spune că în epistolele Sfântului Apostol Pavel sunt lucruri mai cu anevoie de înțeles, Sfântul Apostol Pavel fiind și învățat, cărturar, erudit cum am zice noi astăzi, dar asta nu înseamnă că cei care-L urmează pe Cale pe Domnul Iisus Hristos după predaniile celorlalți Sfinți Apostoli nu se mântuiesc, ci doar că Bunul Dumnezeu a ales pe Sfântul Apostol Pavel, fiind și învățat, ca și cărturarii de atunci și de mai târziu să înțeleagă necesitatea, rostul și scopul Jertfei Fiului Lui Dumnezeu.
    Personal, eu cred că nu mi-ar fi de prea mult folos să știu ce presupune o tehnologie “6G”, dar pot spune simplu că Părintele Iustin Pârvu, veșnică fie-i pomenirea, spunea că a fost foarte greu ceea ce au răbdat Sfinția Sa și generația Sfinției Sale în temnițele comuniste din România, dar ceea ce ne așteaptă pe noi sau cei de după noi (care vor ajunge în vremea lui Antihrist) este de neimaginat și practic imposibil de trecut fără ajutorul Bunului Dumnezeu. Am aflat din unele profeții că în acele vremuri grele nu vei mai putea schița un gest, un zâmbet, o mișcare, o intenție care să nu fie în acord cu stăpânirea care va fi atunci, fără a suporta consecințele. Ceea ce s-a petrecut în temnița de la Pitești în anii ’50 se va petrece la scară globală, dar într-o formă mult mai perfecționată d.p.d.v tehnologic.
    Oare nu ne-a prevenit chiar Mântuitorul că ceea ce va fi în acele teribile zile “n-a mai fost de la începutul lumii și nici nu va mai fi” ??? Doamne ferește-ne, apără-ne și miluiește-ne pe toți, ca să nu rămânem căzuți în ispită, ci să ne putem ridica și urma Ție pe Cale.
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  19. Romil
    Orice cuvant al fratiei tale este binevenit . Eu primesc cuvintele . Oricare ar fi ele . Mai mult decat binevenit . Aveti dreptate in ceea ce ati scris .
    Post cu folos tuturor .

  20. Amin!
    Romil, întocmai…

    Petru, iertare. Dacă zici, scriu; dar se pot sminti unii din frați…

  21. Anghel
    Numai daca cer si alti frati .
    Pentru mine , nu e neaparat. Ma “tomnit” Romil

  22. Lucian
    chiar te rugam sa scrii…eu am primit pe wapp o poza, nu stiu dc si cum se poate atasa dar va spun ca am ramas…’masca’:
    poza arata ceva ca un tantar – insa indemna la o privire mai atenta; ptr ca, de fapt, era un dispozitiv, in forma de tantar, care se numea asa DRONE SPY INSECT!!!
    acest tantar e atat de destept, de zici ca a sarit cateva etape din evolutie 🙂
    este echipat cu aparat foto, microfon, poate folosi acul ptr a lua mostre de ADN, durerea fiind ca aceea a unui tantar.
    NYT: microdronele – cea mai importanta realizare in domeniul militar …

  23. @ileana2
    Tehnologia și/sau biotehnologia au scăpat practic de sub control. Nu se mai ține cont de niciun fel de normă morală, de niciun fel de urmă de normă morală mai corect spus. Se fac tot felul de experiențe, care de care mai trăsnite :
    – se crează tot felul agenți patogeni în laborator, care apoi sunt eliberați în mediul înconjurător și se spune că apariția lor este consecința … evoluției speciilor prin mutațiile apărute asupra secvențelor de ADN sau ARN (cazul virusurilor).
    – s-au creat “insecte” care să polenizeze florile plantelor în cazul dispariției albinelor și/sau bondarilor
    – se încrucișează tot felul de specii între ele sau sau și mai grav secvențe de ADN uman cu diferite secvențe de ADN de la diferite specii de animale, chipurile pentru binele omului, dar în realitate pentru a descoperi vreo posibilitate de a crea, dacă ar fi posibil, o rasă de oameni care să poată fi folosiți doar ca … sclavi.
    – etc., etc.,etc.
    Dar mai bine îl las pe fratele Lucian-Octavian Anghel să scrie ce-i cu “5G” și “6G”, că poate eu smintesc mai tare cu ceea ce presupune utilizarea tehnologiei actuale în scop de război împotriva propriilor semeni…Poate unii au nevoie de o scuturătură mai puternică, pentru a ieși din starea asta de hipnoză și dacă află de la dânsul ce se pune la cale cu ajutorul tehnologiei folosită în scop de subjugare, de exploatare a omului de către om (nu vă sună cunoscut ?), pot găsi puterea de a se desprinde din mrejele acestei lumi și a se încredința cu totul in grija și în voia Domnului.
    Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  24. @petru
    Iată că din grabă și din neatenție, am dat greșit citatul Fericitului Mărturisitor Valeriu Gafencu… Corectez acum, chemarea rămâne valabilă:
    “Vă Domnul Slavei la lumină
    Vă cheamă mucenicii în veșnicii,
    Fortificați Biserica creștină,
    Cu pietre vii zidite-n temelii.”
    Iartă-mă că “te-am tomnit”, eu mult păcătosul…

  25. Romil
    Frate
    Ma tem sa iti zic
    Cu grija iti zic
    Sa nu te enervezi
    Vezi frate ca iara ai gresit citatul poezie , in prima fraza ai uitat ceva … 🙂
    Acuma nu te enerva, dai pace , nu mai adauga ca am inteles .
    Da , sa ne zidim unii pe alti intru Lumina Lui .
    Doamne ajuta .

  26. @petru
    Apăi de ce să mă supăr sau să mă enervez dacă am greșit ? Eram nițel obosit și am sărit cuvântul “cheamă” din primul vers… Da corect este :
    “Vă cheamă Domnul Slavei la lumină,
    Vă cheamă mucenicii în veșnicii,
    Fortificați Biserica creștină,
    Cu pietre vii zidite-n temelii.”
    N-ar fi frumos să o las necorectată, fie măcar și din deosebitul respect pe care i-l port Fericitului Mărturisitor Valeriu Gafencu. Da, el a fost o adevărată piatră vie, zidită în temelia Bisericii Luptătoare cât a trăit pe pământ, iar acum zidită în temelia Bisericii Triumfătoare. S-avem parte de binecuvântarea lui și de rugăciunile lui. Amin și Doamne ajută tuturor !!!

  27. Ileana, “microdronele – cea mai importantă realizare în domeniul militar”…
    Impresionantă, cât se poate de reală și veche de mult ca tehnologie – da; dar nici pe departe “cea mai importantă”…

    Romil, păi ai început să intri un pic în subiect, e bine. Toate câte le-ai spus se fac de mult timp, zeci și zeci de ani deja.

    5G, de anul acesta și în Sibiu…

  28. Iata ce mesaj am primit:
    Vodafone și Digi Mobil lansează ofertele la abonamente și dispozitive 5G.
    Sfat: Nu achiziționați abonamente și dispozitive compatibile cu 5G. Atâta timp cât oamenii nu folosesc acest serviciu, turnurile 5G, nu emit. 😉
    Dați mai departe să afle și alții.
    Mai multe informații despre riscurile tehnologiei asupra sănătății tuturor organismelor vii se găsesc pe STOP 5G România.

    Sănătatea este mult mai importantă decât internetul de mare viteză!

    #STOP5GRomânia #SePoate #BOICOT5G

  29. Si eu sunt curios de parerea oamenilor induhovniciti despre ce se intampla in zilele noastre. Poate scrieti un articol pe tema asta cu parintii din Muntele Athos, cu siguranta am intelege mai bine situatia.
    Discutand cu un specialist in tehnologia 5G am aflat ca radiatiile sunt la un nivel de 3000 de ori mai mic decat radiatiile emise de o statie de emisie receptie folosita de soferii de tir. Eu am in familie soferi care si-au montat astfel de statii pe masinile personale pentru evitarea radarelor, si nu stiu sa fi patit ceva. Nici de soferi de tir iradiati nu am auzit in mass-media.
    Parerea mea este ca evolutia tehnologica este de neoprit, oamenii vor cauta de fiecare data sa construiasca unelte de munca/confort mai eficiente.
    Intelegerea mea este ca 5G inseamna sa duci fibra optica (cablu) la antenele operatorilor de telecomunicatii a.i. acestea vor putea suporta logarea unui nr. mai mare de utilizatori fara a se bloca, si la o viteza de internet mai mare. Asta inseamna ca si cei care folosesc telefoane 4G vor beneficia de viteza mai mare de download si ca nu vor mai ramane fara semnal la concerte, mitinguri, etc. Deci 5G nu poate fi boicotat necumparand un abonament specific, pentru ca va fi folosit si de utilizatorii de 4G. Si o ultima mentiune: 5G ajuta mai mult companiile decat consumatorul persoana fizica, pentru ca permite o conectivitate in timp real a masinariilor (M2M si IoT).

  30. Alex Răzvan
    Unii mai au in interiorul mașini si o cruce , iconița , un Doamne ajuta . Antena i in exterior .

  31. https://ziarullumina.ro/societate/actualitate-sociala/masuratorile-radiatiilor-statiilor-5g-sunt-publice-147788.html

    In ultimul numar din familia ortodoxa, e un articol bine documentat despre cele 8 tipuri de boli pe care le dezvolta tehnolgia 5g si radiatiile electromagnetice. Cei de la ziarul lumina mai bine ar inchide pravalia…

  32. Pingback: Implementarea pe repede inainte a TEHNOLOGIEI 5G starneste revolta in Elvetia/ Studiu privind riscurile 5G pentru sanatate (I)
  33. Pingback: 5G SUMMIT despre riscurile tehnologiei 5G. De la EFECTELE ASUPRA SANATATII la infrastructura necesara SUPRAVEGHERII TOTALE a populatiei (materiale video disponibile pe termen limitat)
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare