Urmărind ce se întâmplă pe străzile Americii zilele acestea nu poți să nu remarci similitudinile cu bolșevismul anilor 1916, 1917, 1918, cu demența revoluționară bolșevică care crea soviete de muncitori și soldați peste tot, care votau desființarea armatei și a poliției, degradarea ofițerilor, care puneau în practică vânătoarea de vrăjitoare, de kulaci, intelectuali, aristocrați, ofițeri, burghezi etc. Au sfârșit prin crearea propriei poliții care executa sumar dușmanii poporului.
Se indoieste, oare, cineva ca Hristos aparut acum ar fi fie alungat, fie pus responsabil peste vindecari, prea putini dorind si iertarea pacatelor? Evident, totul va sfarsi prin acelasi “Rastigneste-l!” pentru ca nu ne va da ceea ce noi ii cerem. Ne deranjeaza incusiv libertatea pe care ne-a dat-o, am vrea fie sa o cedam pentru ca nu mai intelegem nimic, fie sa o luam pe a altora pentru ca stim mai bine. Abunda reactiile liberticide, iar organizatiile asa-zis de aparare a drepturilor dorm peste tot in lume. Hristos e din nou un scandal. De ce? Pentru ca noi suntem aceiasi, nu iubim nici libertatea, nici binele, ne luptam intre noi si cu El. Azi mai mult decat oricand l-am salva pe Baraba. Ispita trebuie sa vina, dar vai de cei prin care vine.
Tudor Gheorghe a făcut spectacolul “30 de ani degeaba”, iar vermina tefelistă a venit cu un test. Un test, atât, un test. Un test dat poporului român – testul “Ia să vedem noi cât putem întinde elasticul neomarxist!” Tefeloazele au văzut că suntem (prea) îngăduitori și ne încearcă, atacând la gleznele tradiției, la simbolistică. Au rafinat terorismul. Nu dau în noi cu bombe, ci cu “glicerină stomacală” (Tudor Arghezi).
Ce nu înțelegeți? Neomarxiștii îl urăsc pe Tudor Gheorghe, fiul unui deținut politic, și îl iubesc pe Mihai Șora, care a slugărit-o pe Ana Pauker.
Judecată astfel, conferința de presă, un dezastru dacă o raportăm pe Codruța Kovesi la postura de șef al DNA, a fost o lovitură, o mare lovitură. Ea ne-a făcut cunoștință cu un om politic, desigur, un om politic român, care se adresează românilor, exploatîndu- le cu brio marile slăbiciuni, precum patima paranoică pusă în poziția față de oamenii politici, identificarea scenei politice cu scena unei chelfăneli de mahala, absența totală a spiritului critic, preferința bolnăvicioasă pentru slogane, pentru clișee, pentru repetarea lor papagalicească… Acest electorat mestecă sloganele fără noimă, e convins că toți cei considerați de el drept corupți trebuie să fie împușcați fără judecată, că vorba lor, numai așa vom reuși să curățăm țara de hoți! Tot mai dezamăgit de Klaus Iohannis acest electorat și-a găsit în Codruța Kovesi idolul. Luptă pe viață și pe moarte cu corupții, evident, cu cei din PSD, apără Justiția de asaltul Penalilor bla, bla, bla.
Ce înseamnă aceasta pentru noi care trăim în diferite ţări? Ce înseamnă noi care suntem supuşi influenţelor lumii de astăzi, inclusiv cele politice? Înseamnă că noi suntem parte Bisericii cele Una şi suntem parte a comunităţii care poate dobândi acest duh al păcii, indiferent de graniţele care ne înconjoară şi de dorinţele oamenilor. Această forţă pacificatoare a Bisericii trebuie să fie actualizată în fiecare epocă şi atunci când condiţiile externe sunt prielnice, dar şi atunci când nu sunt, pentru ca să realizăm ceea ce ne-am propus. Fie ca duhul iubirii frăţeşti autentice să împărăţească totdeauna în inimile noastre. Fie ca legăturile dragostei între Bisericile Ortodoxe surori, Română şi Rusă, să se întărească continuu.
Vopseaua statului modernizat se scorojește. Potemkiniada cade la pămînt. Informația circulă, chiar dacă e miezul unui zvon sau glazura unui denunț, chiar dacă e începutul unei stenograme sau finalul unei înregistrări cu telefonul. Sînt lucruri despre care ȘTIM că sînt adevărate, lucruri care se petrec sub ochii noștri de ani buni. Ne-au lipsit pînă acum posibilitatea de a face interogatorii și semnăturile făptașilor sub jurămînt. Vin vremuri amuzante. Cîntăreții orbi ai statului falsificat, mîncătorii de căcat din presă și din societatea civilă, apostolii mîinii forte, toți cei care au călărit pe procurori și pe ofițeri așa cum călăresc orcii pe hiene, toți cei care, în numele Codruței Koveși și al Monicăi Macovei, au revărsat ură la intensitate leninistă, toți au nevoie de un popas la vomitorium. Copiii ăștia feroci trebuie să-și borască puțin ideile pe pantofi.
Aș dori să atrag atenția autorităților competente și celor care și-au propus demonizarea medicilor români și ruinarea sistemului medical de stat (se știu ei care sunt). Credeți că toată lumea va putea fi operată pe E 112? Credeți că dacă sădiți frica în doctori și ura în pacienți, își va mai asuma vreun chirurg vreo operație? Dacă avem un caz grav, care nu poate fi transportat, cine-l operează? Credeți că toți românii vor avea bani pentru asigurările private de sănătate? Credeți că dacă un copil de 19 ani, neasigurat, va face apendicită îl va primi vreo clinică privată dacă nu va avea bani să plătească? Și atunci ce faceți? Doriți să ne omorâți pe toți? Credeți că o clinică din străinătate garantează reușita? Nu cred că există doctori care să-și asume moartea pacienților. Cred că-i vor trimite mai departe atunci când e necesar. Doctorii români nu sunt dumnezei, dar nici criminali. Încetați demonizarea sistemului pentru interese meschine, ascunse sub umbrela binelui. Iar jurnaliștii care sunt implicați în această mocirlă (nu dau nume) se mai pot privi în oglindă? Degeaba vă mințiți. A face bine nu înseamnă sacrificându-i pe alții pentru bani sau credințe eronate.
Cu Dacian Cioloş, lucrurile sînt mult mai simple, căci omul se întoarce liniştit la Bruxelles, pe un salariu uriaş, primind în plus, în continuare, şi indemnizaţia de 12.000 euro! Acum poate să se ducă liniştit la şedinţele ONG-ului lui Soros, pentru că nimeni nu-l va mai băga în seamă vreodată. Aşa cum a venit, din laboratorul serviciilor de pretutindeni, tot aşa pleacă Dacian Cioloş din fruntea unui Guvern clădit malefic pe cadavrele de la „Colectiv”.
Ar fi potrivit, de aceea, să înțelegem de ce profesorii și medicii sunt tratați ca un fel de paraziți, ca niște viermi care enervează periodic cu pretențiile lor deșănțate, în timp ce tot ceea ce înseamnă aparat de forță, polițiști, securiști, procurori și judecători, sunt tratați regește, prevenitor și cu toată atenția, plătiți și răsplătiți. Conducătorii României și ai lor nu au nevoie de medici și de profesori, se duc în străinătate când au nevoie, ci de milițieni, securiști, procurori și judecători, pentru că fără aștia nu ne-ar putea călări.
Rise Project: Pe cine a plătit RMGC în 2013 În 2013, unii au protestat, alții au încasat. Cei care au câștigat efectiv bani din afacerea “Roșia Montană” au fost politicieni influenți, afaceriști controversați, academicieni cunoscuți și toate televiziunile importante din țară. …
