Articole cu eticheta (tag): discreditare

PREASFINȚITUL AMBROZIE al Giurgiului – CUVÂNT INCENDIAR, DE UN CURAJ PROFETIC, la adresa conducătorilor netrebnici ai țării, de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva: “ÎȘI BAT JOC DE ROMÂNI. BATĂ-I DUMNEZEU SĂ-I BATĂ DE DUȘMANI! <i>Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Rămâneţi în Biserică şi o să vedeţi că Dumnezeu face minuni”</i> (VIDEO, TEXT)

1. PREASFINȚITUL AMBROZIE al Giurgiului – CUVÂNT INCENDIAR, DE UN CURAJ PROFETIC, la adresa conducătorilor netrebnici ai țării, de praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva: “ÎȘI BAT JOC DE ROMÂNI. BATĂ-I DUMNEZEU SĂ-I BATĂ DE DUȘMANI! Vedeţi, dau foc românilor în spitale! Rămâneţi în Biserică şi o să vedeţi că Dumnezeu face minuni” (VIDEO, TEXT) 17-10-2021

Până când or să-şi bată joc oamenii ăştia de credinţa noastră? Pentru că ştiţi cum e, la baza piramidei stă glodul, stă poporul şi pe vârfuri stau ăştia care ne conduc. Dar când s-o clătina mulţimea să vedeţi cum cad şi-şi rup gâtul toţi! Par tânăr spre deosebire de dvs, cei mai în vârstă decât mine, consilieri. Dar am văzut atâţia care au fost prim-miniştri, şi i-aţi văzut şi dvs., şi miniştri, toţi s-au trecut pe la Jilava, prin puşcării. Când şi-o lua Dumnezeu mâna de pe ei, de pe ăştia care chinuiesc Ţara, toţi vor sfârşi şi o să se găsească vreun procuror care o să ia şi-o să vadă ce-au făcut pentru străini, pentru corporaţii. Pentru noi n-au făcut nimic. Numai minciuni şi poporul trăieşte în frig şi în foame mai rău decât în perioada comunistă. Au sărăcit Ţara, iubiţi credincioşi, şi noi trebuie să tăcem şi să nu spunem lucrurilor pe nume. (…)

EXPLOZIE DE DIVERSIUNI SI MANIPULARI DELIRANTE IMPOTRIVA REFERENDUMULUI. Nu se (re)defineste FAMILIA, ci se pune in acord definirea CASATORIEI cu cea din Codul Civil, cu acordul CCR!/ De la fabricarea scandalului “mamicii de la Mall” pana la LINSAJUL VIRTUAL la adresa purtatorului de cuvant al Patriarhiei, RECLAMAT LA CNCD PENTRU… RASISM!/ Marota ipocrita a DISCRIMINARII si panta alunecoasa catre distopia “MINUNATEI LUMI NOI”

2. EXPLOZIE DE DIVERSIUNI SI MANIPULARI DELIRANTE IMPOTRIVA REFERENDUMULUI. Nu se (re)defineste FAMILIA, ci se pune in acord definirea CASATORIEI cu cea din Codul Civil, cu acordul CCR!/ De la fabricarea scandalului “mamicii de la Mall” pana la LINSAJUL VIRTUAL la adresa purtatorului de cuvant al Patriarhiei, RECLAMAT LA CNCD PENTRU… RASISM!/ Marota ipocrita a DISCRIMINARII si panta alunecoasa catre distopia “MINUNATEI LUMI NOI” 07-05-2018

Așadar, NU familia, ci căsătoria face obiectul proiectului de lege care va sta la baza Referendumului pentru Căsătorie. Prin avizul constituțional dat de CCR în iulie 2016, se arată în mod expres că „prin înlocuirea sintagmei între soți cu un bărbat și o femeie, se realizează doar o precizare în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, aceasta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului”.

RAZBOIUL IMPOTRIVA SCOLII PUBLICE ROMANESTI. <i>Ce este in spatele scandalului fabricat pe seama profesorului de matematica de la Liceul Tudor Vianu?</i> ASALT CONCERTAT AL SCOLILOR PRIVATE si al al aparatului de propaganda al NOULUI SISTEM ANTINATIONAL pentru DISTRUGEREA INVATAMANTULUI DE STAT, cu tinta speciala pe LICEELE DE ELITA si pe DEMONIZAREA PROFESORILOR “AUTORITARI”

3. RAZBOIUL IMPOTRIVA SCOLII PUBLICE ROMANESTI. Ce este in spatele scandalului fabricat pe seama profesorului de matematica de la Liceul Tudor Vianu? ASALT CONCERTAT AL SCOLILOR PRIVATE si al al aparatului de propaganda al NOULUI SISTEM ANTINATIONAL pentru DISTRUGEREA INVATAMANTULUI DE STAT, cu tinta speciala pe LICEELE DE ELITA si pe DEMONIZAREA PROFESORILOR “AUTORITARI” 11-02-2016

…Articolele de genul celui cu profesorul care ar fi cerut unui elev sa se târasca in genunchi pentru a-i mari nota nu sunt intâmplatoare. Sunt folosite, la fel ca si articolele care culpabilizau SMURD sau medicii in cazul Colectiv pentru a pregati psihologic populatia in vederea adoptarii unor masuri de asa-zisa “reforma”, in realitate o privatizare in folosul câtorva initiati, iar, in cazul Educatiei, transformarea ei dintr-un sistem care sa explice Lumea intr-unul care sa pregateasca elevul sa accepte sclavia.

IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: <i>“Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad”</i>

4. IADUL ROMÂNILOR – un “banc” spiritual, tragic de adevărat, spus de PĂRINTELE IUSTIN DE LA OAŞA: “Când vrea unul să se ridice, ăilalţi imediat îl trag de picioare în jos. Şi aşa rămân toţi acolo jos, în iad” 09-07-2015

“Nu ne legăm, nu ne promovăm unii pe alţii. N-avem curaj să ne iubim mai mult, parcă suntem geloşi unii pe alţii, să nu ne bucurăm de valorile noastre”.

…si despre NECANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR, ATACAREA BISERICII, nevalorificarea modelelor de eroi români, fenomenul emigratiei masive si DISCREDITAREA ORICAREI VALORI ROMÂNESTI

Parinti de azi ai Bisericii spun adevarul despre RAZBOIUL SALBATIC DUS DE STAPANII OCULTI AI ACESTUI VEAC IMPOTRIVA ROMÂNIEI, BISERICII, FAMILIEI: <i>“Nici cizma sovietica nu apasa atat de greu pe grumazul poporului român”</i>

6. Parinti de azi ai Bisericii spun adevarul despre RAZBOIUL SALBATIC DUS DE STAPANII OCULTI AI ACESTUI VEAC IMPOTRIVA ROMÂNIEI, BISERICII, FAMILIEI: “Nici cizma sovietica nu apasa atat de greu pe grumazul poporului român” 15-07-2013

“Pe de o parte, ni se induce, treptat, ideea că este nevoie să renunţăm la “pretenţia de suveranitate” şi se iau decizii la nivel politic care sunt rodul nu voinţei aleşilor noştri (cu atât mai puţin a poporului), ci efectul unor directive “preţioase” venite pe firul scurt. Aşa se poate ca un consiliu local să declare cetăţean de onoare o victimă a închisorilor comuniste, iar titlul să fie retras, ulterior, la intervenţia unor instituţii străine, aşa se poate ca o comisie parlamentară să voteze în unanimitate pentru căsătoria tradiţională la revizuirea Constituţiei, iar după intervenţia “de mai sus” să se revină la o poziţie contrară şamd. Astfel de cazuri reflectă un mod de lucru ce tinde a se generaliza”.

Carti

Documentare

Articole Recomandate