Articole cu eticheta (tag): ierarhi

Dar credința este ea însăși o putere vindecătoare, mai presus decât orice lucru omenesc. Credința aduce o tămăduire ce începe cu însăși mintea noastră, prima afectată în momentele de presiune neobișnuită, ca cele de acum. Din acest motiv, să dăm ascultare sfatului sfântului Isaac Sirul care zice: „Îndoiala inimii aduce sufletului frică, iar credinţa poate întări hotărârea chiar şi în vremea tăierii mădularelor”. Abia apoi, cu mintea ancorată în Dumnezeu, putem trece și la lucrurile practice, pe care Biserica le-a pus totdeauna la dispoziția credincioșilor ei: consumarea aghesmei pe nemâncate, ungerea cu untdelemn de la Sfântul Maslu și mai presus de toate Spovedanie și Împărtășanie mai deasă, fără necreștineasca teamă că ne putem contamina cu coronavirus sau cu vreo altă boală posibilă din lingurița cu Trupul și Sângele Celui ce ne-a creat pe noi și apoi S-a răstignit pentru mântuirea noastră!

Basilica: Starea de urgență este o stare specială de prevenire a extinderii epidemiei, nu o stare de panică și descurajare Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat luni un cuvânt de încurajare şi speranţă în contextul în care pe teritoriul României …

După binecuvântare, Părintele Patriarh Daniel a ținut un cuvânt de învățătură cu titlul „Unitatea de credință și de neam se întărește prin lumina și rugăciunile sfinților”. A prezentat atât viața și activitatea celor doi sfinți, cât și importanța acestui moment în istoria Bisericii Ortodoxe Române. „Sfinții sunt cu adevărat vii, iar vii sunt sfinții”, a spus Preafericirea Sa, care a completat: „Fără sfințenie, nimeni nu va vedea pe Dumnezeu, iar fără sfinți nimeni nu va înțelege pe deplin ce este Biserica”.

Unde vom ajunge? Vom vedea noi. Dacă cei în vârstă credem că nu vom ajunge să vedem sau să primim pedeapsa, ne înșelăm. Dacă cei tineri credeți că veți scăpa să nu treceți prin momente deosebit de grele, iarăși vă înșelați. Nu criza economică, nu criza financiară sau alte crize prin care trece lumea sunt greutățile cele mai mari, ci greutățile care cu adevărat apasă asupra neamului și amenință existența lui sunt păcatele pe care noi le săvârșim, le îngăduim și le acceptăm uneori cu nepăsare.

A devenit limpede oricui că s-au luat decizii care contravin rânduielilor bisericeşti şi Sfinţilor Părinţi. Dar trebuie să realizăm că, aşa cum este, credinţa ortodoxă la noi în ţară este un factor de unitate, dacă nu singurul, cel mai important! Şi e foarte important în contextul contemporan! Câţi nu s-ar bucura sa fie un scandal în Biserică, motivat sau nu! Aceasta ar fi o premisă pentru un scandal în ţară. Şi ar fi dezmembrarea tării, unii chiar s-au şi pronunţat! Vedeți câți tânjesc, din vest, din est, de peste tot.

De ani de zile am încercat să atrag atenţia, discret şi din interior, asupra greşelii păstrării unui model discreţionar-ierarhic, în care până şi administrativul primează asupra dimensiunii duhovniceşti.

Mă tem că s-a ajuns la o limită pe care, din păcate, mulţi din ierarhie şi din aparatul administrativ o ignoră cu disperare. Înţeleg de ce, însă ignorarea va duce, mă tem, la dezastru.

Încercările de a pune pumnul în gură – cu felurite acuzaţii sau cu argumentări administrativ-discreţionare – celor care discută ÎN Biserică fac un singur lucru: înmulţesc numărul celor care cred că singura soluţie este despărţirea de cei care fac aceste încercări.

În ceea ce mă priveşte ştiu că, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul, trebuie să stăm în Biserică şi să mărturisim de aici chiar cu preţul persecuţiei, torturii, morţii.

Dar mulţi nu înţeleg asta şi vor fi pierduţi pentru Biserică dacă lucrurile nu se vor îndrepta.

Aroganţa de a crede că poţi interzice oamenilor să îşi spună părerea despre Sinodul din Creta face doar să alimenteze argumentele extremiste.

Bucuria mea ar fi să văd episcopi care, în loc să dea interdicţii de opinie şi exprimare, ar încuraja discuţii echilibrate şi reale între susţinătorii părerilor pro şi contra, atât în domeniul ecumenismului sau anti-ecumenismului, cât şi al Sinodului din Creta, al organizării eparhiilor şi în orice alte probleme reale ale Bisericii.

Râvna noastră, bunele noastre intenţii, chiar şi o anumită erudiţie, nu sunt suficiente. Poate şi să ni se pară că împlinim voia lui Dumnezeu, că apărăm Adevărul, şi să fim, de fapt, în mare rătăcire. Aşa cum se poate vedea şi în pericopele de mai sus şi cum putem constata din întreaga istorie a Bisericii, între semnele cele mai limpezi care ne arată că acţionăm sub spectrul înşelării se numără impulsul de a lua decizii sau de a da sentinţe imediat, ispita de a vorbi doar „limba” ultimatumurilor şi graba de a rupe comuniunea cu ceilalţi. În Biserică e nevoie să acţionăm cu multă răbdare, calm şi chibzuit, cu rugăciune şi cu multă sfătuire. Grabă să fie doar în a arăta dragoste de aproapele, în a căuta comuniunea cu el. Fidelitatea faţă de credinţă trebuie să fie dublată întotdeauna de stăruinţa de a păstra comuniunea. Nici un efort nu este prea mare când e vorba atât de mărturisirea Adevărului, cât şi de păstrarea unităţii în Biserica cea Una a lui Hristos. Amândouă sunt la fel de importante.

“Mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos este cea dintâi faptă care ne va apăra în anul următor de întunericul ce se abate peste lume din toate părţile, inclusiv peste ţara noastră“.

“Unirea în cuget, frăția în Duhul este una din cele mai mari puteri ale unui neam. Să ținem unul la altul și fiecare la neamul nostru, făcând împreună un zid pe care să nu-l poată dărâma nicio meșteșugire a dușmanilor care caută să ne învrăjbească”.

Strașnică în toată această taraveră a fost situația Bisericii. Efortul de a institui ”verticala puterii” după modelul Patriarhiei Ruse, a adus predica în criză, a anulat-o pur și simplu. Aparatul patriarhal a făcut eforturi colosale, estimate în bani și resurse umane, de a uniformiza discursul public, de a instaura acea ”poziție unică și oficială a Bisericii”. Televiziune patriarhală, radio cu 26 de frecvențe cumpărate, gazetă patriarhală, zeci de site-uri eparhiale, școli de teologie și conferințe în fiecare săptămînă din post – toate acestea nu au fost capabile să dea răspuns la o simplă întrebare: ”Ce faceți cu banii!” Vorba românului: practica bate gramatica! Dați foc la toate cursurile de omiletică și închideți Trinitas TV!

Întindeți doliul vostru peste toți morții, ca jertfa voastră să fie primită. Nici un mort nu e mai mort ca altul. Cel care ieri te veseleai, astăzi ești tulburat de parcă ceva nou s-a întîmplat în lume și care mîine nu va mai fi. Aduceți-vă aminte că peste o vreme iar veți rîde, cum ați mai rîs și veți uita de moarte, croindu-vă o viață care întotdeauna vă va părea nouă și fără de sfîrșit.

Dacă mor, să mă îngropați într-o morișcă de vînt, spunea Garcia Lorca, probabil pentru a nu admite mitinguri la moartea sa. Nici zile de doliu. Moartea, ca și viața, întotdeauna e ceva mai mult.

Doxologia: IPS Teofan, la hramul „Taborului românesc”: „Trebuie să dăm minţii noastre cât mai mult Ceahlău şi cât mai multă Liturghie” (GALERIE FOTO) Cea mai înaltă aşezare monahală din ţară, Mănăstirea cu hramurile „Schimbarea la Faţă“ şi „Sfântul Voievod Ştefan …

“Se va intampla atata rau, atata nenorocire, incat va rog pe toti cei care iubiti Patriarhia Ecumenica, sa va rugati pentru ceea ce va urma. Acesti oameni (ai Patriarhiei Ecumenice) vor avea multe de suferit. Totusi daca vor fi oameni …

[…] Toate vor incepe de la un papa… si mi-e teama ca va fi urmatorul, care va fi cu adevarat copilul satanistilor care conduc acum Vaticanul. Sa stiti ca Vaticanul nu este papa, Vaticanul este o intreaga organizatie ascunsa in …

Antena3: Cât câştigă preoţii. Vezi ce salarii au şi cum îşi rotunjesc veniturile din donaţii Un preot câştigă cât un demnitar. Dar nu din salariul fix, ci din donaţii. Venitul unui episcop poate sări de 5.000 lei. Un mitropolit poate …