Trăim cu frică şi comportamentul nostru este, conştient sau nu, marcat de interesul de a păstra sau de a dobândi ceva. Când glasul îţi devine mieros, când nu mai ai curajul să-ţi susţii o opinie sau să-ţi arăţi credinţa, când te simţi fals – pe scurt, când îţi pierzi integritatea – atunci eşti deja robul lui a avea. Din fiinţe cu potenţial practic infinit, ne autocenzurăm şi ne fixăm nişte limite atât de meschine. Dumnezeu vrea să ne dea totul, iar noi ne chircim a micime de suflet.
Articole cu eticheta (tag): lepadarea de sine
Un film de Gabriel Achim, ca prefata a lansarii primului volum al Audiobook-ului „Patericul Mare. Apoftegmele Parintilor Pustiei”, in traducerea si lectura Parintelui profesor Constantin Coman.
Dintre înaintaşii amintiţi, cel mai la suflet îmi este episcopul Grigorie Leu, care în vremuri de prigoană şi cumplită opresiune ateist-comunistă, s-a dovedit a fi conştiinţa cea mai vie a Bisericii neamului nostru, nedorind ca sufletul credinţei să fie distrus de ciuma roşie a comunismului. Cred că şi mie îmi revine datoria unei mărturisiri la fel de curajoase în aceste vremuri de profunde bulversări în planul mentalităţilor social-colective, pentru că suntem asaltaţi de alte feluri de ideologii, mult mai perfide şi distrugătoare de suflet şi de neam, cum este cea a multiculturalismului pervertit, un fel de marxism cultural, care este preocupat de identitatea de grup, [adică de minorităţile gender], nu de persoană ca şi chip al lui Dumnezeu, de subminarea şi anihilarea Tradiţiei şi a rădăcinilor noastre creştin-ortodoxe. Altfel spus, Biserica cu valorile propuse de ea doreşte respectul de care este firesc să se bucure.
Trăim tot mai mult nişte vremuri ale unei suprasaturaţii lăuntrice, lipsită însă de esenţă, ale urărilor superlative, pe care însă nimeni nu le trăieşte, ale unei energii îndreptate spre cele din afară, care însă risipeşte şi ultima brumă de agoniseală lăuntrică a omului. Chiar şi în Biserică suntem plini de cuvinte duhovniceşti, de îndemnuri înalte, de podoabe minunate – dar prea puţin punem în lucrare din ceea ce învăţăm şi înţelegem.
Doxologia: Conferința „Fericire versus divertisment în epoca mass-media” susținută de Virgiliu Gheorghe în cadrul conferințelor ASCOR Iași – Bună seara, bine v-am găsit! Mă bucur că iată, sunt aici în Iaşi, cetatea domnitorului Vasile Lupu, la care ţin foarte mult. …
Doxologia/ Paul Curcă: Lupta cu mine însumi Chiar dacă nu îl exclud cu totul pe Dumnezeu din cercul vast al preocupărilor mele, totuși eu sunt centrul propriei mele existențe. El mă ajută în măsura în care este un agent al …
Lumina: Testamentul părintelui Sofian Blând, smerit, luminos ca un soare, care te încălzea cu blândeţea şi bunătatea sa. Arăta precum sfinţii din icoane. Avea o imensă milă pentru cei săraci, pentru cerşetori. Nu judeca pe nimeni. Spovedea toată noaptea. Ucenicii …
Doxologia: pr. Liviu Petcu: Nu răpiți cerșetorilor bucuria muncii! Nu trebuie să devenim bănuitori faţă de toţi cei nevoiaşi, însă dacă suntem asiguraţi că unii sunt cerşetori mincinoşi, dedublaţi şi prefăcuţi să nu le oferim darul nostru sau să îi …
Parintele Savatie Bastovoi: Sîntem adevărați doar atunci cînd plîngem (Fragment din romanul ”Fuga spre cîmpul cu ciori – amintiri dintr-o copilărie ateistă”) Apostolul Pavel a spus că nimeni nu știe ce este în sufletul omului, decît numai Dumnezeu și omul …