EGOISMUL CRESTINULUI – “MORTUL” CARE REFUZA SA MOARA SI IA MASCA VIETII “NOI”/ Neomenia “ortodoxa” sau Cum fentam “BANALA” MORALA in Biserica?/ De ce nu facem auzit oamenilor GLASUL VIU AL LUI HRISTOS?

8-06-2013 11 minute Sublinieri

Crearea Evei - Pangar biserica Seminar Man. Neamt

  • Doxologia/

Paul Curcă: Lupta cu mine însumi

Chiar dacă nu îl exclud cu totul pe Dumnezeu din cercul vast al preocupărilor mele, totuși eu sunt centrul propriei mele existențe. El mă ajută în măsura în care este un agent al propriilor mele interese, pe care mi le poate servi în virtutea puterii Sale nemărginite, și în această calitate a Sa sunt eu interesat de legătura cu El. Totuși, constat eu uimit și nemulțumit, Domnul este o „forță capricioasă” deoarece nu se supune cu promptitudine poftelor mele, iar eu sunt ba mulțumit, ba nemulțumit.

Cât timp îmi sunt centrul propriei existențe, nu mă pot deschide cu adevărat către altceva sau altcineva, nu pot nici cunoaște vreun lucru oarecare, nu mă pot împărtăși de ceva al acestei lumi, chiar dacă am impresia contrară. Mă caut pe mine în tot ceea ce mi se înfățișează, și din cauza asta nu pot percepe, înțelege, accepta, nu mă pot apropia de nimic din ce nu sunt eu însumi. Mă sărăcesc la extrem prin această lipsă de cunoaștere și de participare. Dacă ar fi să depășesc acest mod de existență, atunci trăiesc viața care îmi este dată numai în măsura în care o transcend prin deschidere către o altă existență care mi se relevă. Semenul meu îmi deschide porțile umanității mele, eu sunt în măsura în care mă aflu în relație cu alte persoane. Altfel, diferența dintre mine și un animal oarecare, trăitor, și el, pe acest pământ, devine nesemnificativă.

Deschiderea către celălalt e un lucru care trebuie deprins treptat și cu răbdare, este, într-un fel, însuși procesul despătimirii omului, al des-centrării de pe sine prin Child-Covering-His-Earsatenția îndreptată către un altul și solicitudinea cu care vreau să răspund nevoilor lui. Suntem învățați, încă de la începuturile vieții, să trăim ca o monadă, un „în sine” care trăiește și acționează exclusiv „pentru sine”, avându-i pe ceilalți din preajmă ca instrumente de satisfacere a propriilor interese. Presupunând că aș dori-o, nu pot înțelege din oameni mai mult de atât. Pentru mine oamenii sunt niște obiecte mișcătoare care se se împart în două categorii: prima, îmi pot fi de folos cu ceva; a doua, nu mai contează ce e cu ei și nici de ce mai există pe lume. Parcă egoismul ne este inoculat odată cu laptele supt la sân în pruncie. Expresia „sunt egoist” este sinonimă cu cuvântul „sunt”. Egoismul este atât de propriu încât este parcă însăși viața noastră, conținutul ei propriu.

[…]

Ai vedea atunci, cu uimire, că viața nu se reduce la împlinirea poftelor, că mai trebuie ceva ca să fii fericit. Ce anume? În poftele tale ești mereu un individ, un exemplar al speciei, unul dintr-un șir nediferențiat. Oricât te-ai crede de unic de fapt de confunzi cu regnul din care faci parte. Nu te simți bine cu tine însuți, și constați că ești numai cu tine însuți.

Nu e bine să fie omul singur”, a spus Dumnezeu și a făcut-o, din coasta lui Adam, pe Eva. Pentru ca bărbatul să se însoțească cu femeia, pentru omul să se însoțească cu alt om și, toți laolaltă, să creăm o comuniune întru cuminecare. Omul poate trăi numai dacă este împreună cu altcineva, cu semenii săi și cu Dumnezeu. Nu ne simțim bine pentru că în împlinirea poftelor suntem doar animale, suntem, fiecare în parte, singuri, iar nevoia ontologică de comuniune nu ne este satisfăcută.

*

Trăiesc de mai mulți ani în creștinism, încercând să-l descopăr și să urmez calea lui. Și totuși, brusc, la un moment dat, într-o seară, citind un text ortodox, mi-am dat seama că nu-L urmez pe Hristos, că nu vreau să fiu una cu El, că nu vreau să-L las pe Hristos să trăiască în mine. Pentru că, dacă stau să mă analizez bine, eu vreau să-L prind pe Dumnezeu în proiectul vieții mele, în loc să-L las pe Dumnezeu să mă prindă în planul Lui de mântuire. Chiar dacă nutream cumva iluzii, din nevoia de a mă simți bine în propria piele, trebuie să renunț la ele și să mă văd așa cum sunt.

Îmi e teamă. Teamă că suflețelul meu, de care mi-e drag și de care sunt legat, va suferi. Că va trebui să se sacrifice, să renunțe la micile (sau marile!) lui plăceri care îi dau savoarea vieții terestre, pentru a trăi viața lui Hristos. Căci cel ce va voi să-și scape viața o va pierde…(Marcu 8, 34). Sunt în situația în care îmi e teamă să mor, și atunci nu voi putea nici învia. În nimicnicia mea prefer puținul pe care sunt sigur, Împărăției pe care vrea să mi-o dea Dumnezeu. Mai am un pas de făcut. Dar e un pas în hău și de aceea prefer să nu îl fac. Îmi e milă de mine, îmi e teamă de moarte, prefer să mă conserv, să nu-mi înfrunt propria nimicire, chiar dacă o știu inevitabilă.

Cum a făcut tânărul bogat? Respecta poruncile, viețuia corect, era mulțumit de viață și împăcat cu sine. Totuși, atunci când l-a ispitit pe Dumnezeu ce să facă spre a fi desăvârșit, a plecat întristat. Nu putea renunța la bogățiile sale, așa cum nici eu nu sunt în stare să renunț la ale mele. Cel care nu se poate dispensa de bunurile sale, în orice cantitate le-ar avea, e bogat. Și, prin această slăbiciune a neputinței de a renunța, devine avar. Universul lui e unul de obiecte de care nu se poate dispensa, care îi artificializează viața, anulându-i autenticul originar.

[…]

Nu ești cu adevărat creștin decât în măsura în care ești disponibil pentru jertfă, în momentul în care poți să renunți la fericirea ta de dragul fericirii celorlalți. Când poți să îți înfrângi instinctele vitale, telurice, în numele iubirii aproapelui. Numai când ești capabil să anulezi partea egoistă din tine, cea care vrea să trăiască cu orice preț, chiar pe seama altora, și ești gata de sacrificiu poți să te numești un adept al Răstignitului.

Nu zic că e ușor. Hristos Însuși, în grădina Ghetsimani, înaintea prinderii, a biciuirii și uciderii Sale se ruga la Tatăl ceresc, cu lacrimi de sânge, să ia de la El paharul acesta. Tot El însă zicea, imediat apoi, „Dar nu voia mea să se facă…”.Ce trebuie să fac? Să renunț la mine însumi, la proiectul personal al împlinirii de sine, să accept, în locul voii mele păcătoase, voia lui Dumnezeu în privința mea. Îmi accept moartea, iar în locul siguranței terestre voi pune nădejdea învierii.

*

[…]

Iubirea doar către mine însumi – și cât de mulți sunt cei care o practică! – mă transformă într-un individ dezgustător pentru ceilalți, care încep să port în mine însumi iadul. În schimb, deschiderea iubitoare către aproapele îmi deschide sufletul celor din jur și porțile raiului.

An Orthodox Christian priest baptises a man on the eastern bank of the Jordan River, Jordan, for the feast of EpiphanyDumnezeu nu-mi cere să mă anulez pe mine însumi, nici să-mi înfrânez pornirile firii mele. Îmi cere să mor. Botezul chiar asta este: o moarte împreună cu Hristos. Dar, în același timp, este și o înviere. Înviez în varianta mea mai bună, curățită de păcat, bună pentru export, adică aptă să pășească în „lumea cealaltă”. Botezul îl naște pe omul cel nou, îți dă o putere, o energie cu care să lupți, dar nu luptă nimeni în locul tău, pentru că nu ne putem mântui prin delegație.

Numai că vechiul eu nu moare. El continuă să existe, să uzurpe locul noului eu, să-l imite perfect, să poarte toate măștile lui. Poate, ca să rămână în viață și să domine, din umbră, viața cea nouă, să ia chiar chipuri smerite, să țină posturi, să spună rugăciuni, să meargă la biserică. Și orice mai vrei să facă eul cel nou, curățit de patimi, însetat de puritate, va face și cel vechi întocmai, de nu o să poți să-i deosebești vreodată. De aici intră în joc asceza, care nu e ajunare, abținere și tot ce mai înțelegem prin asta, ci omorâre a eului celui vechi. E luptă nu atât cu patimile cât cu principiul lor, care șade în eul cel vechi, mereu regenerat de păcatele pe care le făptuiesc.

E o teamă cumva bănuită, încă dinainte de a avea acces la oferta de trăiri pe care ne-o pune la dispoziție Dumnezeu. Eul cel vechi știe că trebuie să moară, să lase locul celui nou. Dar el nu vrea asta. De aceea cea mai grea luptă pe care o are de dus omul e aceea cu el însuși. Eu vreau să subzist în felul meu egoist, orgolios, pentru mine însumi și pentru plăcerile pe care mi le pot oferi.

Știu că nu e cel mai bun lucru din lume, știu, de fapt am o bănuială vagă, că poate exista și un alt fel de viețuire, dar asta nu mă face să mă schimb. Nu am energia necesară ca să fac asta.

Prin botez se naște în mine omul cel nou, dar cel vechi nu a murit încă. Ei coexistă. Cel vechi SL271521 are toată puterea tiranică a obișnuinței, a tiparelor deja create care doar se repetă, a poftelor care se cer satisfăcute, a plăcerilor care ne ordonează acțiunile. Cel nou nu are, inițial, „decât” energia pe care ne-o dă botezul și „firava” chemare a lui Dumnezeu. Eul cel vechi este de la sine stăpân. Cel nou trebuie să lupte din greu ca să obțină ceva. Dacă se plânge cineva de monotonia molcomă a vieții creștine, să ia seama la dramatismul luptei cu patimile. Cel mai mare dușman al meu nu e nici diavolul, nici lumea cu ispitele ei pe seama căreia punem atât de multe din neputințele noastre. Ci, desigur, eu însumi. Am de luptat cu mine, să mă înfrâng definitiv, pentru a mă regăsi, apoi, întreg. E un război suficient de lung ca să se încheie numai odată cu viața aceasta și să-mi țină ocupate toate clipele ce le am de trăit. Să dea Dumnezeu să înving!

[Nota noastra: iar noi am completa putin, daca ingaduie fratele Paul: … dar si… sa [ma] dau eu sa invinga Dumnezeu!]

CITITI ARTICOLUL INTEGRAL LA SURSA

***

img_orthodoxFaith_belief

  • Doxologia/ Marius Iordachioaia:

Singurul răstignit din România

[…]

N-a spus oare Părintele Rafail Noica că stadiul moral al credinţei e doar la început şi trebuie repede depăşit? – va zice cineva, o persoană sporită, desigur. Da, e atât de mic şi de neînsemnat încât, în loc să-l consumăm l-am sărit, l-am omis.

Și, oare, distanţa dintre noi şi realitatea duhovnicească nu e tocmai pe măsura absenţei noastre morale? Ne smerim ocolind „zona morală”, nu înfruntând-o cu ajutorul lui Hristos. A, da, vechea schemă cu refugiul în estetică, din calea eticului: „fentă” tipică perioadei comuniste, menită să prezerve respectul de sine al ticăloşilor cu studii. Oare nu facem şi noi, creştinii, „fente” duhovniceşti în faţa alegerilor etice?

Azi, Don Quijote al României, întruchiparea nobleţei şi aristocraţiei spirituale, nu este credinciosul ortodox, ci omul moral. Privit ca un extraterestru de poporul „normal” (adaptat), ca un tâmpit de oportunişti şi cu dispreţ de „oamenii duhovniceşti”, e făptura cea mai exotică din societatea noastră. Nu m-ar mira dacă ar fi expus la Antipa: e cea mai rară specie din ţară… Dar cred că mulţi credincioşi n-ar avea curaj să se uite în ochii lui. E singurul răstignit din România. E singurul pe care, ca pe Hristos, îl urăsc toţi.

Adame2..Mulţi dintre noi facem din Ortodoxie un furnizor de morminte văruite în albastru de Voroneţ ori o patiserie spirituală care livrează delicatese pentru egoismul nostru. Şi, parcă paradoxal, de dragul iubirii dumnezeieşti, renunţăm şi la ultimele rămăşiţe de dragoste omenească. De dragul despătimirii, am lăsat adesea şi ultima tresărire de bunătate umană. Poate, dacă am fi mers la Biserică cu intenţia de a deveni oameni, am fi ajuns şi sfinţi. Dar noi mergem să ne facem sfinţi, fiinţe „speciale”, şi devenim tot mai neoameni. O neomenie „ortodoxă”... Ortodoxia ca o retragere cu torţe, cu lumânări şi cu metanii, din faţa realităţii şi a alegerilor morale pe care ni le impune. Creştinul ortodox, ca un „nou” Adam care se ascunde de întâlnirea cu Adevărul în boschetul evlaviei…

Hristos, Cerul coborât sub latrina din noi… Oare nu trebuie să vidanjăm totul ca să ajungem la El? Ca să avem o întâlnire reală, nu teoretică, nu în imaginaţia noastră, cu El? Cuvântul cel tare din Sf. Ignatie Briancianinov sau cel dulce al Părintelui Stăniloae este o sământă a Iubirii. Să n-o prăjim la cuptorul cu microunde al intelectului transformând-o în „popcorn” tablouri_religioase_buclea_cristian_-_petru_iisus_cu_coroana_de_spiniduhovnicesc. Ci s-o sădim, cât mai adânc (şi adâncime înseamnă durere) în pământul inimii. Iar primii lăstari vor străpunge zidul, de gunoi împietrit şi preschimbat în nesimţire, dintre noi şi aproapele. Faptele morale sunt rodul şi dovada prezenţei reale, transformatoare, a lui Dumnezeu în noi.

*

Stă şi Se uită la mine, cu faţa pălmuită şi plină de scuipat, cât de informat sunt. Mă ascultă rostind Rugăciunea, citând din Pateric şi din Filocalie. Şi e tot mai palid, mai vlăguit… Când eu îmi termin sandvişul şi-mi strâng metanierul, oftează din rărunchi şi şi-Şi lasă capul să cadă… pe pieptul elevului sărac de la ţară; care-şi înghite saliva şi pleacă flămând.

INTEGRAL LA SURSA

Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare!

Credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Romani 10,17)

Mă priveşte zâmbind cu un amestec de milă şi vag dispreţ intelectual: Ce nevoie am eu de Hristos? A citit revista pe care i-am dăruit-o, a venit la Liturghie. S-a lămurit: oferta nu o vizează… Frumoasei adolescente din faţa mea, dintr-o familie înstărită, o super-elevă şi aflată într-o poveste ideală de iubire cu un băiat de calitate, nu-i lipseşte nimic. Hristos nu pare să fie ceva în plus la fericirea ei de om tânăr şi sănătos.

Pentru mulţi tineri, ca şi pentru adolescenta din amintirea mea, Hristos e… ceva. De ce? Au citit o carte, o revistă, un îndemn colegial. Au venit la biserică şi au ascultat cuvântul lui Hristos. Da, I-au ascultat cuvintele, unii chiar cu atenţie nedisimulată; dar, …nu I-au auzit glasul! Cuvintele comunică un gând, un mesaj, o informaţie. Însă glasul, glasul e cu totul altceva: e prezenţa sonoră a unei Persoane; glasul nu comunică ceva, ci pe cineva. Şi, mai ales: comunică duhul, conţinutul lăuntric, al acelui cineva. Gândiţi-vă la o fiinţă dragă care nu e lângă voi. Ce i-ar putea evoca mai persuasiv, mai emoţionant, fiinţa decât amintirea glasului ei? Ce v-ar face inima să tresară mai din adânc?

christ appears to Mary Magdalene--drrCând Hristos a înviat, El nu a mai putut fi recunoscut după înfăţişare. Maria Magdalena L-a întâlnit în grădina Mormântului şi L-a confundat cu un grădinar. Dar când „grădinarul” i-a vorbit, ea a recunoscut glasul lui Iisus…

Pentru cei mai mulţi dintre tinerii de azi, din pricina limbajului specializat, Ortodoxia e un film mut. Dar tocmai aceasta e fabuloasa lor şansă, una după care mulţi studenţi teologi tânjesc ca după o inocenţă pierdută: şansa de a intra în Biserică pe uşa împărătească a iubirii, nu prin labirintul cunoaşterii raţionale; labirint unde puţini sunt cei care nu se usucă şi nu se transformă în ziduri. Căci ei, neştiutorii, nepricepând cuvintele, ar putea auzi Glasul lor. Şi aşa s-ar putea întâmpla minunea minunilor: ca Hristos să le meargă drept la inimă! Şi, cu siguranţă ar face minunea aceasta dacă inimile le-ar fi deschise. De aceea Hristos spune: Iată, stau la uşă (a inimii, n.m.) şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apoc. 3,20). Cuvintele Evangheliei, cuvintele celor ce propovăduiesc credinţa, cântările, rugăciunile, clopotele, chiar liniştea ei – prin acestea toate, Biserica bate în uşile inimilor: ca să se deschidă pentru glasul lui Dumnezeu! Auzi glasul Celui drag! El la uşă bătând zice: Deschide-mi surioară, deschide-mi, iubita mea! (Cântarea Cântărilor 5,2). Dacă am auzi glasul lui Hristos, am înţelege şi noi, taina creştinismului: că inima noastră e iubita Lui.

Oricine ascultă sau citeşte Evanghelia, încercând să audă glasul lui Hristos, e cu adevărat prezent în Biserică, e în mod real în căutarea Adevărului. E un suflet care sincer încearcă să afle cine este El. Pentru că Biserica aruncă de două milenii cea mai mare provocare lumii şi fiecărui om în parte: CĂ HRISTOS ESTE899 CEL DUPĂ CARE TÂNJEŞTE FUNDAMENTAL TOATĂ FĂPTURA! CĂ EL ESTE DRAGOSTEA FĂRĂ MARGINI ÎN CARE NE VOM PUTEA ODIHNI DESĂVÂRŞIT! CĂ EL ESTE IUBITUL TAINIC PE CARE ÎL CĂUTĂM ÎN TOŢI CEI DRAGI ŞI ÎN TOATE IUBIRILE VIEŢII NOASTRE FĂRĂ A-L AFLA! Şi acest adevăr îl desconspiră doar glasul Lui.

***

Adesea, ascultând câte o predică sau o cântare liturgică îmi vine să le strig din adâncul inimii preoţilor şi cântăreţilor din strane: Vă rog, daţi Ortodoxia mai tare! Nu cuvintele, ci glasul lor. Să se nevoiască să facă auzit glasul Lui. Să spargă fagurii harului, cuvintele, căci s-au uscat şi întărit în noi ca nişte table de piatră ale Legii; şi să lase să curgă mierea iubirii dumnezeieşti. Căci Ortodoxia e, în primul rând, glasul lui Hristos: Oile Mele ascultă glasul Meu şi Eu le cunosc pe ele; şi ele vin după Mine” (IOAN 10, 27).

Iar pe cei care ascultă slujbele sau predicile asemenea îmi vine să îi implor: Vă rog, daţi volumul inimilor mai mare, ca să auziţi glasul lui Hristos! Căci oricât de tare am da Ortodoxia, dacă urechile inimii (singurele care pot auzi glasul – cele ale capului aud doar cuvintele), nu sunt deschise, e în zadar. Totul e să caute un specialist, un ORL-ist de inimi. Acesta se numeşte duhovnic… Duhovnicul, prin Spovedanie, scoate ceara, mizeria, murdăria adunată în urechile inimii; prin Sfânta Împărtăşanie vindecă timpanul atrofiat. Iar prin canonul de rugăciune face exerciţii de recuperare a auzului.

De acea întrebarea lui Hristos ”Voieşti să te faci sănătos? înseamnă, în primul rând: „Vrei să auzi glasul Meu?Căci prin glasul lui Hristos puterea iubirii Sale se revarsă în noi. Făcându-ne inimile să se ridice din paralizia necredinţei, să-şi ia trupurile şi să umble numai în şi pentru dragoste.

O, Tu, ce în grădini (biserici) sălăşluieşti, prietenii (sfinţii) vor să-Ţi asculte glasul: fă-mă să-l aud şi eu cu ei! (cf. Cântarea Cântărilor 8,13).

www.timesunion.com

Legaturi:


Categorii

Articolele saptamanii, Marius Iordachioaia, Pagini Ortodoxe, Paul Curca

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

25 Commentarii la “EGOISMUL CRESTINULUI – “MORTUL” CARE REFUZA SA MOARA SI IA MASCA VIETII “NOI”/ Neomenia “ortodoxa” sau Cum fentam “BANALA” MORALA in Biserica?/ De ce nu facem auzit oamenilor GLASUL VIU AL LUI HRISTOS?

  1. Hristos a înviat! Cu drag şi cu oarecare emoţii vă spun că citesc cu plăcere şi interes articolele de pe site-ul dv., dar n-am considerat niciodată că este necesar să vă scriu, până azi, când am comis, de altfel fără intenţie, sau cu intenţie bună, o infracţiune. Cel puţin aşa am fost anunţată după ce am copiat câteva articole pe care le-am citit cu deosebit interes şi pe care aş fi vrut să le citescă şi copilul meu, când va avea timp liber, fără să risc să nu le mai găsesc. Deci, revin, le-am copiat în calculatorul meu, după care am primit o înştiinţare (Poliţia Română) că mă fac vinovată de o infracţiune care presupune ori plata imediată a unei amenzi de 300 lei – în teremn de 72 ore – statului român (n-am mai stat să citesc şi modalitatea), ori acţiune penală.
    Vă rog, în măsura în care se poate să mă lămuriţi şi să mă ajutaţi. Îmi vine să spun ca şi copiii: altădată nu mai fac! Cu drag! Felicia

  2. @ abuziloae felicia:

    Adevarat a inviat!

    Va asiguram ca nu avem nicio legatura si ca nu poate exista vreo legatura intre copierea articolelor de pe siteul nostru pe propriul computer, ceea ce este un act perfect firesc si legal (si in cazul oricarui site) si amenda de la Politie, care, cu siguranta priveste vreo contraventie, cel mai probabil rutiera, asa cum se intampla multora! Puteti sa folositi cu toata linistea si increderea articolele de aici nu doar in familie, dar pentru oricine socotiti ca ar avea nevoie de ele si i-ar fi de folos! Si chiar va multumim pentru asta!

  3. @abuziloae felicia

    Mesajul primit este un virus informatic foarte răspândit. Vedeţi în linkul de mai jos:

    http://stirileprotv.ro/stiri/ilikeit/pc-ul-dvs-este-blocat-pentru-ca-ati-piratat-ce-este-de-fapt-acest-mesaj-primit-de-unii-romani.html

    Poate găsiţi pe cineva priceput la calculatoare să se uite peste al dumneavoastră, eventual să vă instaleze un antivirus. Doamne, ajută!

  4. Vă multumesc din suflet pentru bunăvoinţa cu care m-aţi ajutat. M-am lămurit, am urmărit şi pe link. Mulţumesc şi pt. sfat. Domnul şi Maica Domnului să va răsplătească pt. că m-aţi liniştit. Vă îmbrăţişez cu drag! Doamne ajută! Felicia

  5. Pingback: FARADELEGE SI ROBIE. Alunga morala si alungata va fi si libertatea!/ BISERICA si EXCOMUNICAREA POLITICIENILOR CARE LEGALIZEAZA HOMOSEXUALITATEA: “Cu adevarat, se cam apropie vremea cernerii: ori in Biserica, ori in afara ei!” - Recomandari
  6. Pingback: Asediul final al culturii Mortii asupra Bisericii, familiei si scolii. CUM ARE LOC “INDOBITOCIREA CIVILIZATA SI ASISTATA TEHNOLOGIC” SI OMORAREA IN MASA A SUFLETELOR, SUB OCHII NOSTRI ADORMITI? - Recomandari
  7. Pingback: SCOPUL SCHIMBARII LA FATA A DOMNULUI si necesitatea schimbarii vietii noastre dupa chipul lui Hristos. PIEDICILE IN CALEA SCHIMBARII -
  8. Pingback: Mitropolitul Antonie de Suroj despre APARAREA DE SUFERINTA ALTORA: Cum sa ne educam inima pentru a o face VIE? -
  9. Pingback: FARADELEGE SI ROBIE. Alunga morala si alungata va fi si libertatea!/ BISERICA si EXCOMUNICAREA POLITICIENILOR CARE LEGALIZEAZA HOMOSEXUALITATEA: “Cu adevarat, se cam apropie vremea cernerii: ori in Biserica, ori in afara ei!” - Recomandari
  10. Pingback: Meditatie trezitoare la Paremia Vecerniei Intampinarii Domnului despre OAMENII RELIGIOSI CARE NU ASCULTA(M) ADEVARUL LUI DUMNEZEU -
  11. Pingback: “CRESTINUL DUPA INCHIPUIRE” si VIATA DUHOVNICEASCA FARISEICA (I): “Majoritatea oamenilor se tem sa patrunda mai in adanc in sufletul lor, ca nu cumva vreun monstru sa iasa din ei… Prefera sa faureasca o imagine inchipuita” -
  12. Pingback: PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -
  13. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  14. Pingback: Mitropolitul cipriot Atanasie despre BOALA… SLUGII VICLENE: “Cum este cu putinta sa te rogi si sa fii plin de fiere fata de semenul tau? Se poate sa nu mananc mancare cu untdelemn, dar sa-l mananc pe fratele de dimineata pana noaptea. TU, CARE
  15. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” -
  16. Pingback: Parintele Simeon Kraiopoulos despre LEPADAREA DE SINE, DE OMUL CEL VECHI si ASUMAREA STARILOR DE USCACIUNE SUFLETEASCA -
  17. Pingback: PIETISMUL ANTI-ORTODOX - Recomandari
  18. Pingback: “Măi, fraţi români, noi n-am ieşit încă din PĂGÂNISMUL nostru, care se manifestă astăzi prin VRĂJITORII la nesfârşit, prin BLESTEME la nesfârşit!” | Cuvântul Ortodox
  19. Strapungatoare cuvinte , de luat aminte !
    Urechile inimii cat sarmaua si sa aruncam mastile omului vechi pe care le purtam multumiti si siguri de noi insine !

  20. Pingback: “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI: “Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONC
  21. Pingback: NASTEREA MAICII DOMNULUI, inceputul “lumii celei noi” a zilei a opta/ INIMA DE MAMA SI CHEMAREA ACASA/ Cum se serbeaza crestineste ONOMASTICA? Ziua Sfintilor sau ziua noastra? | Cuvântul Ortodox
  22. Pingback: OMUL IN FATA CRUCII. Predici (text, audio, video) miscatoare si trezitoare la Inaltarea Sfintei Cruci: “Marea tragedie a omenirii este neintelegerea Crucii” | Cuvântul Ortodox
  23. Pingback: PARABOLA PĂRINTELUI MILOSTIV: “Dacă omul nu se încredinţează de iubirea părintească a lui Dumnezeu, nu se poate lupta duhovniceşte” | Cuvântul Ortodox
  24. Pingback: “Nu facem noi la fel când ieşim de la spovedanie?…”– IEȘIREA DIN POCĂINȚĂ = IEȘIREA DIN INIMA LUI DUMNEZEU și ÎNTOARCEREA ÎN EGOISM ȘI VICLENIE. Predica Părintelui Hrisostom de la Putna la Pilda datornicului nemilostiv
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare