“Cât de mult păcătuim azi, încercând SA DOMESTICIM DUHUL EVANGHELIEI… Dumnezeu vrea să ne dea TOTUL, iar noi NE CHIRCIM A MICIME DE SUFLET…”. CÂȘTIGUL PĂGUBOS, ROBIA PLĂCERII, CULTURA RISIPIRII vs. RĂSTIGNIREA DE A NE REFUZA PLĂCEREA ȘI VOIA PROPRIE

4-05-2018 7 minute Sublinieri

Doxologia:

Când pierderea este câştig. Şi viceversa

Creştinismul ia în răspăr concepţiile lumeşti obişnuite. Cât de mult păcătuim azi, încercând să „domesticim” duhul Evangheliei, prefăcând învăţăturile Domnului într-o morală utilă social şi atât! Sau încercând să fim cuminţi, nu cumva să deranjăm ori să smintim pe cineva. E o adevărată piatră de poticneală credinţa în Hristos, de aceea El ne şi pune în gardă: „Fericit este acela care nu se va sminti întru Mine” (Matei 11, 6). Căci ştie că nu sunt uşor de primit cuvintele Lui, că ele sunt un adevărat scandal pentru raţiunea omenească neluminată de Duhul Sfânt.

Trăim cu frică şi comportamentul nostru este, conştient sau nu, marcat de interesul de a păstra sau de a dobândi ceva. Când glasul îţi devine mieros, când nu mai ai curajul să-ţi susţii o opinie sau să-ţi arăţi credinţa, când te simţi fals – pe scurt, când îţi pierzi integritatea – atunci eşti deja robul lui a avea. Din fiinţe cu potenţial practic infinit, ne autocenzurăm şi ne fixăm nişte limite atât de meschine. Dumnezeu vrea să ne dea totul, iar noi ne chircim a micime de suflet. Strângem febril un pumn de nisip şi simţim satisfacţie că este al nostru, deşi El vrea să ne dea şi plaja, şi marea, şi muntele!

Momentul în care lepădăm totul, la propriu sau ca dispoziţie lăuntrică, este începutul libertăţii noastre şi suport pentru orice fel de necaz sau suferinţă. Martorii oculari povestesc că, atunci când a fost arestat de comunişti, în 1958, Părintele Arsenie Papacioc a plecat cu zâmbetul pe buze, cu o bucurie de credeai că merge la un praznic. Avea pace în suflet, căci îşi asumase faptul că totul s-a sfârşit. În beciurile Securităţii din Suceava avea, astfel, putere să rabde chinurile cele mai cumplite, fără să trădeze pe nimeni: Problema vieţii mele nu mi-o mai puneam. Aşa cum începuseră să izbească şi să lovească şi să acuze, nu puteai să crezi că mai trăieşti. Şi atunci acceptai moartea cu orice chip. Şi atunci nu mai sufereai lanţurile. Te întrista faptul că erau semenii tăi care făceau lucrurile acestea”. A trăi cu conştiinţa că ai pierdut totul, afară de Dumnezeu, te face cel mai puternic şi mai bogat om.

În Epistola către Filipeni – din care voi cita în continuare –, Sfântul Apostol Pavel abordează, alături de ucenicul Timotei, şi această problemă atât de actuală, a pierderii şi a câştigului. Cei doi termeni au virtuţi diferite în trăirea creştină, faţă de logica lumească. Principiul după care se ordonează totul în viaţa unui creştin este acela că viaţa este Hristos şi moartea un câştig” (1, 21). Or, în lume „toţi caută ale lor, nu ale lui Iisus Hristos” (2, 21). E nevoie de o decizie radicală, atunci când primeşti în inima ta glasul Evangheliei. Iar cel convertit pe drumul Damascului mărturiseşte: „Cele ce îmi erau mie câştig, acestea le-am socotit pentru Hristos pagubă. Ba mai mult: eu pe toate le socotesc că sunt pagubă, faţă de înălţimea cunoaşterii lui Hristos Iisus, Domnul meu, pentru Care m-am lipsit de toate şi le privesc drept gunoaie, ca pe Hristos să dobândesc” (3, 7-8). Ce diferenţă ameţitoare între înălţimea acestor gânduri şi mentalitatea răspândită printre creştinii de azi, care-L văd pe Dumnezeu ca pe o sursă de satisfacţie şi garantul dobândirii unora sau altora dintre cele pământeşti sau omeneşti!

A nu se înţelege că „apostolul neamurilor” avea o repulsie faţă de ideea de bunuri pământeşti. Doar că îşi manifesta libertatea faţă de ele. Nici nu le dorea, dar nici nu le refuza: „N-o spun ca şi cum aş duce lipsă, fiindcă eu m-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am. Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă. Toate le pot întru Hristos, Cel Care mă întăreşte” (4, 11-13). Marea înţelepciune şi adevărata virtute nu sunt acelea de a te lipsi de toate – deşi nici asta nu e uşor de dus –, ci de a te comporta la fel şi atunci când eşti lipsit, şi atunci când eşti copleşit de bunătăţi. La fel cum un creştin e chemat să reacţioneze identic în două situaţii contrare: ori că e lăudat, ori că e jignit, să fie netulburat şi fără vreo reacţie.

Dacă aşa stau lucrurile în cazul bunurilor pământeşti – fapt binecunoscut, de altfel – oare tot aşa stau lucrurile în cazul celor duhovniceşti? Cunoaştem în istoria Bisericii numeroase cazuri de clerici care, după ce au avut o lucrare duhovnicească într-o eparhie, mănăstire sau parohie, au fost nevoiţi să plece sau să întrerupă orice legătură cu cele zidite. Iar ei au reacţionat, poate după unele momente de firească întristare, ca şi cum nimic nu li s-a luat. Căci poţi ajunge să fii dependent nu doar de bunurile pământeşti, ci şi de vreo lucrare bineplăcută din Biserică. Sau poate nu e asta, dar Domnul are un alt plan, găteşte ceva mai bun, deschide un nou câmp de misiune. Nu voi ascunde faptul că parte dintre aceste gânduri sunt intim legate de experienţe personale mai mult sau mai puţin recente. Cândva, poate va fi de folos să le povestesc, spre edificarea şi încurajarea unora.

***

Întâlnirea Tinerilor de pe Valea Muntelui Ceahlău – Patimi și Virtuți. Alegerile ne fac ceea ce suntem

Dumnezeu l-a creat pe om să fie superior între creaturi, însă din creație el este „neterminat”, lăsându-I un gol în el, pe care de vrea să fie cu adevărat fericit, e nevoie să-l umple cu Dumnezeu. Cel care alege să-și facă „dumnezeu” din plăcere și ajunge dependent, va fi om nefericit și suferind.

Programul întâlnirii a cuprins Sfânta Liturghie, sesiuni de lucru pe grupe, conferință, vizionare de film, drumeție pe Muntele Ceahlău, foc de tabără și diferite jocuri.

Conferința a fost susținută de părintele inspector eparhial Bogdan Frăsilă, care a vorbit despre plăcere și bucurie, afirmând faptul că în epoca consumismului, plăcerile ne atrag tot mai mult, astfel încât ajungem să nu mai funcționăm corect.

La nivelul creierului uman, plăcerea ridică nivelul dopaminei, al cărei mecanism de funcționare se perturbă și dă dependență. De aceea, de la un moment dat nu te mai poți opri din a consuma o plăcere și ai nevoie de ajutor. Orice plăcere ascunde în ea germenii unei dependențe. Astfel, ține de noi dacă alegem bucuria sau plăcerea, cunoscând sau nu consecințele. Plăcerea se accesează ușor, dar are caracter egoist, însingurează și se termină imediat ce se sfârșește experiența respectivă. Ea nu se mai poate repeta, dacă nu ai la dispoziție materia necesară, însă „te consumă permanent pe tine”. Totodată, părintele menționa faptul că iadul funcționează cu nevoia consumului de materie pentru împlinirea plăcerii, materie pe care n-o poți transfera de pe pământ oricare ar fi ea: alcool, droguri, tutun, telefon sau internet. Oamenii, care merg exclusiv spre plăcere, sfârșesc prin a fi total nefericiți.

Bucuria este trăită în urma unei perseverențe, a unui efort, dar durează mai mult lucrând în timp asupra multora. Ea nu rămâne materială, dă un tonus extraordinar și nu distruge pe nimeni. Astfel bucuria este „comoara” care trece în ceruri, căci „Împărăția Cerurilor nu e mâncare și băutură, ci bucurie în Duhul Sfânt”. 

La finalul postului, spre exemplu, ne bucurăm de două lucruri: ne Împărtășim și mâncăm de dulce. Sfânta Împărtășanie e resimțită mult timp și e profundă datorită unirii cu Hristos Mântuitorul, pe când mâncarea de dulce e consumată zilnic și poate duce la îmbuibare. Așadar, nu te poți bucura doar material ci și spiritual. „Cine învață să se bucure spiritual, își va transfera bucuria și în veșnicie”. Un alt exemplu menționat a fost cireșul înflorit, al cărui rod poate fi consumat până când se termină, însă după aceea nu se mai poate bucura nimeni de ele. De aici putem învăța să fim noi înșine cireș iar pe parcursul vieții se vor bucura mulți dintre semenii noștri de bucuriile pe care le dăruim în fiecare etapă de viață și nu sărăcim, ci devenim mai bogați în prieteni și în Hristos, cu care ne umplem golul din ființa noastră. La finalul cuvântului, tinerii i-au adresat părintelui mai multe întrebări.

În continuare, Andrei B., un tânăr de 29 de ani, a dat mărturie despre dependența lui, despre mecanismele căderii sale și despre efortul vindecării în cadrul Bisericii și a grupurilor de terapie. La întrebarea unui tânăr: Dacă ar fi să dai timpul înapoi, ce nu ai mai face ca să eviți să ajungi aici? Unde te-ai opri?, Andrei a răspuns că nu și-ar dori să dea timpul înapoi, întrucât nu ar avea garanția că nu ar fi făcut o altă greșeală, iar câștigul de pe urma experienței dureroase este mare: “M-am apropiat mai mult de mine, sunt foarte atent la ce simt și ce aleg să fac în fiecare minut, m-am apropiat mai mult de Dumnezeu, care îmi dă putere zilnic să mă țin departe de dependența mea și-mi dă bucuria de a trăi cu folos fiecare zi și, de asemenea, m-am apropiat de oameni, mai ales de soția mea și de părinții mei, pe care i-am mințit timp de șase ani și ei plătesc și azi de pe urma acestor lucruri”.

În cadrul celor nouă sesiuni de discuții au fost dezbătute șapte păcate capitale și virtuțile prin care putem evita sau putem lupta cu patimile: înfrânarea, fecioria, hărnicia, răbdarea, dragostea, milostenia și smerenia.

În ultima sesiune, tinerii au concluzionat cele învățate, realizând câte o piesă de teatru, un desen reprezentativ, o poezie sau un cântec și o scrisoare adresată unui prieten afectat de o patimă.

Drumeția la Cascada Duruitoarea, focul de tabără și cântecul de chitară le-au dat participanților ocazia să se bucure de tinerețea lor și de frumusețile naturii. Tinerii au descoperit în ei daruri de la Dumnezeu, cu care vor putea să-și dezvolte o viață virtuoasă, ca temă de lucru până la următoarea întâlnire. (Pr. Manuel Dorneanu, responsabil cu activitățile de tineret din Protopopiatul Ceahlău)

***

Cum să dobândesc capacitatea de a mă concentra? Tineri în dialog cu părintele Ieremia de la Putna

Am încercat să găsim câteva răspunsuri în cadrul celei mai recente întâlniri „Tineri în dialog”. Activitatea este organizată de către ATOR Iași și se desfășoară în fiecare joi, la ora 18.00, la Biserica „Sfinții 40 de mucenici” din Copou. După ce am cântat Paraclisul Maicii Domnului împreună, am făcut cunoștință cu invitatul nostru, părintele Ieremia de la Putna: un părinte roșcat, cu barbă scurtă și cu ochi verzi, privindu-ne adânc și îmbrățișându-ne sufletele – ori privind departe, spre înălțimi. Fost matematician pasionat, cu studii doctorale în SUA, la Berkeley, părintele Ieremia nu ne-a vorbit neapărat de pe poziția de preot, ci din aceea de om încercat de viață, cu căderi și ridicări, dar care a câștigat mai multe bătălii decât a pierdut.

Cultura zilelor noastre, a spus părintele, este una a risipirii, a disipării energiei pe cât mai multe direcții. Din atâtea posibilități de petrecere a timpului, ne vine greu să ne aducem aminte de ceea ce trebuie cu adevărat să facem. Și cel mai dificil este să ne convingem pe noi înșine că ceea ce avem de făcut este într-adevăr extrem de important, esențial. Fără a da un sens înalt vieții noastre și, implicit, lucrurilor pe care le facem zilnic ca pe o datorie, desigur că e aproape imposibil să ne concentrăm. Tergiversăm munca atât cât se poate, ne fâstâcim și ne plângem, doar-doar să nu facem ceea ce trebuie, ceea ce nu ne place. Dar de unde vine abdicarea aceasta de la datorie?

Părintele Ieremia a explicat că a face ceea ce nu-ți place este o răstignire. Greul pământului ne trage în jos, ne doboară. O soluție de a scăpa din acest refuz, de a acționa cum trebuie, este ascultarea de duhovnic. Dacă noi vom crede că ceea ce ne spune duhovnicul să facem este de la Dumnezeu, că Hristos ne cere nouă, personal, să facem acel lucru, atunci vom căpăta putere și vom birui orice obstacol. Indiferent de ceea ce am alege, spunea părintele, să fim siguri că vom da de acest greu considerabil. Să fim pregătiți pentru el. Nu să abdicăm, renunțând la toate și refugiindu-ne în treburi ușoare, dar să ne ridicăm noi, cu ajutorul Mântuitorului și al Maicii Domnului, mai presus de el.

Omul funcționează, în general, pe doi poli: fuge de durere și se îndreaptă spre plăcere. Există această pendulare continuă, care ne menține robi dorințelor noastre. Dar credința noastră ortodoxă propune o cale de evadare: aceea de a te birui pe tine însuți. Cu cât vom face mai mult acea datorie care nu ne place sau ascultarea de la duhovnic, cu atât ne vom cunoaște mai bine și ne vom apropia de Dumnezeu. Greul este să înfrângem răul din nou – dar „îndrăzniți, Eu am biruit lumea!” (Ioan, 16:33).

(Teodora Drișcu, ATOR Iași)

Legaturi:

 

“Tu ce esti dispus sa faci pentru Acest Iisus Hristos?” – CUVINTE ZGUDUITOARE ale Parintelui HRISOSTOM RADASANU la sarbatoarea SFANTULUI MARE MUCENIC GHEORGHE (video, text): “Sa nu ne asteptam la ceva bun de la aceasta lume! Noi, crestinii, nu suntem din aceasta lume. Obisnuiti-va cu ideea! COMODITATEA NE INVATA SA FIM MICI, SA FIM SCLAVI SI EA VA AJUNGE SA NE UCIDA SUFLETUL!”

VIAȚA 2.0. sau ALTFEL despre SENSUL PROFUND AL POSTIRII, BENEFICIILE ÎNFRÂNĂRII, ELIBERAREA DE DEPENDENȚELE PĂTIMAȘE: “Omule, fii atent la viaţa ta lăuntrică, fii atent la interioritatea ta, vezi ce se varsă într-însa de-a lungul unei zile, să nu torni în ea orice”. Conferința PĂRINTELUI SORIN MIHALACHE, “Viața creștină în Postul Mare. Convalescența ființei” (VIDEO și transcriere integrală)

Părintele Sorin Mihalache despre MECANISMELE PLĂCERII ȘI ADICȚIILOR (video, text). “Ai putea crede că TELEFOANELE MOBILE au conexiune directă cu creierele noastre. Puţine lucruri pe care vreodată le-am visat, fumat sau injectat creează o asemenea DEPENDENȚĂ la nivelul creierului nostru precum TEHNOLOGIA”

PLĂCERI SECRETE, DORINȚE INTERZISE, POFTE RAFINATE și invitația-cheie la… REVIZIE TEHNICĂ GENERALĂ și la “CARANTINA SIMȚURILOR”! Părintele Adrian Sorin Mihalache “despre reglajul sensibilității și reglementarea plăcerii în Postul Mare” (VIDEO, TEXT)

BUCURIA VIETII intre implinire launtrica si placere, intre frumusete si senzualitate. Parintele Pantelimon si Parintele Iustin de la Man. Oaşa ne cheama SA NE RECUPERAM VIATA CARE NE E CONFISCATA DE LUME (video)

FUGA DE (PE) CRUCE si MANGAIERILE OTRAVITE ALE DUHULUI LUMII

CÂND COMODITĂȚILE, PLĂCERILE ȘI PĂCATELE “MICI” AJUNG SĂ NE DEA RĂZBOI MARE: “Cel mai teamă să ne fie de noi înşine şi de PUTERILE ÎNTUNERICULUI CARE SUNT ÎN NOI, HRĂNITE DE MULT TIMP… Vă daţi seama, dacă la nişte lucruri micuţe nu renunţăm, ce să mai zicem de cele mai mari?” – Predică a Pr. Ciprian Negreanu la SFÂNTUL MARE MUCENIC DIMITRIE, IZVORÂTORUL DE MIR

Sfantul Nicodim Aghioritul despre IUBIREA DE PLACERI, chiar si “nevinovate”, care DAUNEAZA GRAV ADEVARATEI VIETI CRESTINESTI. Cuvant foarte actual: “Viata molatica pe care o traim este o pregatire spre tot pacatul”

“TU SĂ FII ATENT LA TINE ÎNSUȚI!” – Care sunt consecințele NEGLIJENȚEI și SUPERFICIALITĂȚII ÎMPRĂȘTIATE în viața duhovnicească? “Cu adevărat, lumea modernă nu a ajuns altceva decât o sită gigantică prin care Satana ne cerne”

“Sa fii prezent si cu sufletul in viata ta”: Parintele Pantelimon Șușnea despre LIBERTATI, INGRADIRI si DEPENDENTE, COMPROMISURI si (NE)IMPLINIRE, FRUMUSETE si (IN)SENSIBILITATE. Lucrarea seducatoare si inteligenta a Raului, COSTURILE ASCUNSE ALE PACATULUI si constrangerea depersonalizanta a patimilor. POSTUL CA EXERCITIU DE LIBERTATE si de redescoperire (VIDEO)

“Da, Doamne, vreau să mă pocăiesc, vreau să pun un nou început, să simt că mă ierţi…”. EGOUL – DUȘMANUL CEL MAI MARE DINĂUNTRUL NOSTRU, cel care “continuu se transformă şi se ascunde în spatele unor justificări, ca nu cumva să păţească ceva”. CERCUL VICIOS AL FRICII DE A NE SUPĂRA PROPRIUL EU

“Iar Tatăl aşteaptă…”. SĂPTĂMÂNA FIULUI RISIPITOR. Cuviosul Ioan Krestiankin despre IUBIREA TATĂLUI, DEZASTRUL PĂCATULUI și PUTEREA POCĂINȚEI: “Cumplită este inima samavolnică, ea nu sim­te durerea pricinuită, uită tot binele pe care i l-a dat în dar iubirea. CÂT DE DES ȘI NOI CĂUTĂM LIBERTATE PENTRU DORINȚELE NOASTRE, pentru voia noastră proprie…”

Protos. Hrisostom de la Putna: LA CE SUNTEM DISPUȘI SĂ RENUNȚĂM PENTRU HRISTOS? (video și text). Care este păcatul lui Adam pe care îl repetăm și noi, “iarăși și iarăși”?

DUMNEZEU NE CERCETEAZA ATUNCI CAND MURIM NADEJDII IN NOI INSINE. De ce ne este SUFERINTA necesara mantuirii? “Cu cat omul este mai pierdut, cu atat are nadejdi mai mari, este de ajuns sa nu se izoleze in sine insusi, ci sa alerge la Dumnezeu spunand: SUNT UN ESEC DEPLIN, FA CU MINE TOT CE VOIESTI!”

“Oamenii sunt foarte trişti când nu reuşesc în proiectele lor, în programele lor. Ei bine, această tristeţe vine tocmai pentru că OMUL NU CONCEPE SĂ SE LEPEDE DE AMBIŢII”. “PROVOCAREA” LUI HRISTOS şi ÎNTRISTAREA BOGATULUI “NEPREGĂTIT” DIN NOI

CEL MAI INFRICOSATOR LUCRU: CAND DUMNEZEU NE LASA IN ALE NOASTRE… Predica audio a Arhim. Hrisostom Radasanu – “dus rece” duhovnicesc pentru crestinul care se amageste ca poate negocia si cu Dumnezeu, si cu “mamona”


Categorii

Pagini Ortodoxe, Parintele Constantin Sturzu, Preoti si duhovnici romani

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare