România lui 2019 a dovedit mai mult ca Româniile din toți anii postdecembriști că democrația e doar o fațadă de sorcovă pentru o realitate de plumb. Teoretic, avem alegeri libere și corecte, presă independentă, pluralism politic, instituții definitorii ale statului de drept, precum Parlament, Justiție, Avocatul Poporului, Guvern, Președinție. Practic avem o dictatură a Sistemului instituțiilor de forță. Acest Sistem, predat lui Klaus Iohannis la cheie de către Traian Băsescu, făuritorul care n-a mai avut timp, ca președinte, să-l folosească, și-a spus cuvîntul în tot ceea ce noi, românii, luînd în serios basmul cu trecerea de la dictatură la democrație după decembrie 1989, am crezut că e rezultatul bătăliei între partide, al concurenței din presă, al goanei după profit, al prestației unei Justiții independente…
Articole cu eticheta (tag): MAE
Gandul.info: Cinci români au murit după cutremurul din Italia. Bilanţul victimelor: cel puţin 247 de morţi. LIVE UPDATE Cinci români se află printre cele 247 de persoane care şi-au pierdut viaţa în urma cutremurului devastator de miercuri dimineaţă din Italia. MAE …
O altă sursă a declarat pentru EurActiv.com că relaţiile dintre SUA şi Turcia, în urma loviturii de stat, s-au deteriorat într-o măsură aşa de mare încât Washingtonul nu ar mai avea încredere în Ankara pentru a găzdui aceste arme. Armele nucleare ar fi mutate la baza aeriană de la Deveselu din România, a mai precizat sursa citată.
NOI PROTESTE IN SPRIJINUL FAMILIILOR ROMANESTI DEPOSEDATE DE COPII, CU MII DE OAMENI SI OFICIALITATI IN STRADA, LA SUCEAVA SI ARAD CAZUL SI MAI DRAMATIC AL FAMILIEI RADULESCU, ALTI ROMANI TOT CU 5 COPII RAPITI DE BARNEVERNET INCA DIN 2012, …
Sunt și alte cazuri. Se pare că acolo nici nu poți să vorbești despre ele. Pe de altă parte, există două rapoarte oficiale făcute pe situația acestor adopții forțate în țările nordice. Mie mi se pare o situație de neînțeles. Pe de-o parte, aceste intervenții ale autoritățile sunt făcute pentru că se susține că se folosește violența împotriva copiilor, dar pe de altă parte intervenția este violentă în sine, și prin consecințe și prin modul prin care se face. Un avocat se pare că a câștigat un proces de genul acesta și, ca urmare, nu mai are licență să profeseze în Norvegia, din spusele fratelui respectiv. Iar ceea ce spune despre Breivik, că provine dintr-o asemenea familie, din care a fost scos la vârsta de patru ani și consecințele ar putea să fie explicate inclusiv prin această situație, se pare că sunt ținute secret de statul norvegian”.
“Eu știu că natalitatea în țările nordice este foarte scăzută, dar asta nu-ți permite să recurgi la asemenea practici”, a subliniat europarlamentarul.
Familii din țări diferite, precum Brazilia, Filipine, India, Rusia și Turcia traiesc aceeași experiență care le unește: „Copiii sunt literalmente smulşi din mâinile părinților lor. Funcționarii și poliția sunt nepasatori și neînduplecați la strigătele mamelor și copiilor, copii care sunt pur şi simplu răpiţi şi duşi spre o destinaţie necunoscuta făra ca părinţii să poată face ceva.” Televiziunile din Lituania și Republica Cehă, în special, au lansat câteva videoclipuri șocante despre abuzurile asupra imigrantilor.
ZF: INCURSIUNE ÎN CULISELE CELUI MAI PERICULOS JOC DE-A RĂZBOIUL AL MOMENTULUI. Bani, arme, petrol şi garanţia că Rusia va rămâne sursa de gaze a Europei în schimbul Siriei Aproximativ 15 miliarde de dolari pentru elicoptere de luptă, tancuri şi armament …
Jurnalul: “Nu vom renunţa la ideea anulării Trianonului”, avertizează preşedintele Jobbik, în Harghita Prezent la tabăra de vară a Tineretului Maghiar din Ardeal (EMI), preşedintele partidului extremist Jobbik, Vona Gabor, a anunţat că formaţiunea sa nu va renunţa la lupta …
Jurnalul: Steagul secuiesc este arborat pe clădirea Parlamentului Ungariei. Aurescu: “Avem deja informaţii că a fost amplasat din dispoziţia conducerii Parlamentului” La întâlnirea dintre președintele României, Traian Băsescu și premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a decis ca cele două părți să nu …
Unmedia: Rogozin: Rusia nu are de gând să țină cont de părerea României Federația Rusă nu are de gând să țină cont de părerea României cu privire la deschiderea Consulatului rus în regiunea transnistreană.
Mediafax: Amendament privind returnarea tezaurului din Rusia, depus de parlamentarii români la APCE Trei parlamentari români din delegaţia României la APCE – Viorel Badea, Cezar Preda şi Tudor Panţîru, au depus un amendament privind returnarea de către Federaţia Rusă a …
Ungaria si agitatorii “secui” din Romania planuiesc un EVENIMENT MAJOR DE CELEBRARE a “poetului” la Odorheiul Secuiesc Gandul: Bucureştiul se opune aducerii rămăşiţelor poetului Jozsef Nyiro în România, cu trenul Autorităţile române refuză să permită intrarea pe teritoriul României, pe …
Hotnews: Romania retrage personalul auxiliar si familiile celor care lucreaza in Ambasada din Siria Ministerul Afacerilor Externe a hotarat retragerea personalului auxiliar si a membrilor de familie din cadrul Ambasadei Romaniei la Damasc, informeaza institutia printr-un comunicat de presa.
Mediafax: România contribuie la Sistemul de Supraveghere terestră al NATO cu 25,28 milioane de euro România participă la Sistemul de supraveghere terestră al NATO, alături de alte 12 state membre, având o contribuţie de 2% din costul total, respectiv de …