Ninel Peia, președintele Partidului Neamul Românesc, a avertizat că anul 2020 va fi „anul în care începe dezmembrarea României”.

Acesta susține că procesul va fi desăvârșit în 2022, iar totul va culmina cu ruperea Transilvaniei de România, iar președintele acestei noi entități va fi Klaus Iohannis.

„Mă tem că anul viitor începe dezmembrarea României!

Dragii mei, inițial, prin aceste rânduri voiam să mă limitez la a vă ura un an nou fericit, ceea ce, firește, vă doresc, din toată inima, tuturor, însă momentul în care ne aflăm mă obligă să devin mai nesuferit ca de obicei.

Încheiem un an dificil, un an în care ticăloșii de progresiști neomarxiști au reușit să cumpere aproape toată clasa politică.

[…]

Din nefericire, am toate informațiile necesare ca să vă anunț o nenorocire.

Nu este vorba despre vreo farsă, lucrurile sunt foarte grave: anul viitor este anul în care diabolicii neomarxiști progresiști pun în funcțiune mașinăria infernală care va rupe România în bucăți. La propriu!

Atenție, dezmembrarea României este deja planificată (2022) și vor face în așa fel ca aceasta să se împlinească cât mai repede.

Vă mai spun încă un lucru: oare ce ați spune dacă un sas pe nume Iohannis va fi, nu peste multă vreme, președintele… Transilvaniei (2025).

Acesta este ultimul ceas în care este imperios necesar să ne ridicăm la luptă și să ne apărăm Patria și odată pentru totdeauna să punem în practică sfaturile marelui patriot Nicolae Iorga: „Poporul, domnilor, se împarte firește în clase, clasele se împart în indivizi, interesele indivizilor nu se împacă între ele și interesele claselor, de multe ori, se dușmănesc; însă, mai presus de interesele indivizilor, mai presus de interesele claselor, trebuie să se ridice solidaritatea națională, sentimentul de unitate trebuie să îmbrățișeze o societate de la un capăt la altul. Acest sentiment asigură menținerea unui popor, acest sentiment asigură afirmarea unui popor și-i dă biruința în toate împrejurările”.

Nu vreau să vă stric total clipele fericire ale nopții dintre ani, dar vă promit că voi reveni cu amănunte cutremurătoare.

Ridicați-vă frunțile, frați români, altfel vom pierde Țara pe vecie!”, sună mesajul de Anul Nou al lui Ninel Peia.