Articole cu eticheta (tag): unitatea Bisericii

Tocmai pentru ca aveau un cuget ferm ortodox, patriarhii de la 1848 nu aveau nevoie de formule lingvistice complicate de acoperire, ci au intrebuintat de-a dreptul termenul de “biserica” aplicat Vaticanului pentru ca invitatia lor de revenire a Papei la ortodoxie era la fel de lipsita de echivoc. Asadar, rezulta de aici ca echivocul formulei din documentul Relatiilor este cauzat de echivocul textului in ansamblul sau, cauzat, la randu-i, de echivocul intentiilor autorilor acestuia. In mod limpede, nu toti participantii de la Creta, in frunte cu “ecumenicii” din Constantinopol, au dorinta de a intoarce in Biserica pe eterodocsi, cel mai probabil pentru ca nici macar nu cred ca Biserica Ortodoxa este cea Una.

A fost plasată o ecleziologie neclară cu privire la caracterul eterodocșilor. În textul pe care l-am analizat, după cum a fost dezvoltat succesiv, am văzut că a fost utilizată fraza «existența ontologică a tuturor celorlalte Biserici și Confesiuni» din celălalt text, a fost convertită în «existența de facto a tuturor Bisericilor și Confesiunilor creștine», a fost remodelată în «existența istorică» și la final a ajuns la «denumirea istorică» a Bisericilor creștine eterodoxe. Aceasta arată lipsa de claritate ecleziologică mai ales când se gândește cineva că în practică «Bisericile eterodoxe» sunt luate drept Biserici de facto, care oferă Taina concretă a Botezului și creștinii eterodocși pot să se împărtășească la nevoie din Tainele creștinilor ortodocși și invers. Astfel, Biserica este concepută ca putând face uz de o «ospitalitate creștină în Taine»!!

Biserica este una, cea Ortodoxă. După Marele Vasile, «toți cei ce nădăjduiesc în Hristos nu formează decât un singur popor, iar credincioșii lui Hristos sunt acum toți o singură Biserică (cu toate că aceasta ia diferite numiri după locul unde se află)» (Epistola 161, II – după ediția PSB 3, Basilica 2010). Biserica așteaptă totdeauna întoarcerea tuturor oamenilor, neortodocși și de altă credință la ea. Textele Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe constituie obiectul unei aprofundări și studiu pe mai departe. Acest fapt este valabil pentru toate Sinoadele Bisericii. Dialogul teologic nu este întrerupt. Condiția prealabilă indispensabilă desigur este să păzească neatins adevărul teologic și acest dialog să se realizeze fără fanatisme și dezbinări, fără adunări separate și schisme, care lovesc unitatea Bisericii.

Oare Patriarhia nu stie cate frustari sunt acumulate sub structura ierarhic-administrativa a BOR? Exista multe tensiuni atat in relatia ierarhie – preoti, ierarhie – monahi. Desigur, nu este ceva generalizat, sunt ierarhi si ierarhi, dar problema exista. Si, daca la preoti si la monahi mai exista instrumente “administrative” de presiune si de aducere la disciplina, dar a caror aplicare poate sa aiba efecte perverse (scandal, inclusiv mediatic), cu mirenii ce vor face? Ii vor afurisi? Ca sa isi puna apoi pe status, pe facebook decizia de afurisire sa isi rada de deciziile lor sau chiar sa o transforme in stampila de “ortodoxie prigonita”, deci adevarata?

Vremurile nu sunt ușoare nici pentru Biserică, nici pentru țară, nici pentru lume. Avem nădejdea sfântă că, mărturisind dreapta credință, rămânând în comuniune unii cu alții în Biserica Sa dreptmăritoare, rugăciunea nelipsind din viața noastră, Dumnezeu ne va întări să mergem mai departe pe marea vieții acestei lumi către Împărăţia cea nestricăcioasă. Spun aceasta şi pentru că, în ultima perioadă, pacea unor mănăstiri şi parohii a fost tulburată de anumite persoane care au atitudini nepotrivite în legătură cu Sfântul şi Marele Sinod ce a avut loc în Creta în luna iunie a acestui an. Dacă dezbaterile în duhul păcii, al dragostei şi al adevărului au fost şi sunt potrivite şi necesare în Biserică, decizia unora de a se aşeza în afara Bisericii prin nepomenirea ierarhului şi prin neparticiparea la sfintele slujbe este împotriva comuniunii, a adevărului şi a dragostei, precum şi împotriva rânduielilor bisericeşti şi canonice. Pe această cale, vă adresez tuturor îndemnul de a rămâne în Biserică, în duh de comuniune şi dragoste, lucrând la mântuirea noastră, prin mărturisirea dreptei credinţe, zidindu-ne şi ajutându-ne unii pe alţii.

A devenit limpede oricui că s-au luat decizii care contravin rânduielilor bisericeşti şi Sfinţilor Părinţi. Dar trebuie să realizăm că, aşa cum este, credinţa ortodoxă la noi în ţară este un factor de unitate, dacă nu singurul, cel mai important! Şi e foarte important în contextul contemporan! Câţi nu s-ar bucura sa fie un scandal în Biserică, motivat sau nu! Aceasta ar fi o premisă pentru un scandal în ţară. Şi ar fi dezmembrarea tării, unii chiar s-au şi pronunţat! Vedeți câți tânjesc, din vest, din est, de peste tot.

Nu s-a făcut nimic pe linie de vânzare a ortodoxiei. Din contră, găsesc că au început… Bine, Sinodul (cretan) trebuie urmat de alte Sinoade care să precizeze unele lucruri, asta toți o spun, dar… Pe de o parte, una: cum …

„Sunt situații aparent fără de ieșire din viețile noastre, în care ni se pare că obstacolele sunt de nedepășit și în care primim de la Mântuitorul Hristos ajutor nespus, așa cum a primit tânărul Nestor, întru binecuvântarea și rugăciunea smerită a Sfântului Dimitire, pentru a-l înfrunta și învinge pe Lie-vandalul. Precum odinioară pe Nestor, Sfântul Dimitrie ne conduce la Hristos, ajutându-ne să învingem tot ceea ce uneori ni se pare de neînvins”.

Într-o vreme în care Biserica Ortodoxă este atacată de multe forţe exterioare văzute şi nevăzute ale fenomenului secularizării, aceşti răzvrătiți din Biserică, sub pretextul că apără Ortodoxia, tulbură din interior pacea şi unitatea Bisericii, deoarece nu sunt călăuziţi de Duhul lui Hristos.

Biserica Ortodoxă nu vede Biserica nedespărţită în Biserica din primul mileniu creştin, ci pe sine însăşi se socoteşte a fi, azi, ca şi ieri, Biserica nedespărţită. Schisma produsă în 1054 nu a divizat Biserica, ci i-a divizat pe creştini. Părintele Meyendorff scrie în această privinţă:

„Unitatea creştină este o unitate cu Hristos în Duhul Sfânt, şi nu o unitate între oameni pierdută de-a lungul istoriei; această unitate se află în Biserica cea una, pe care certurile dintre oameni n-o pot diviza. Oamenii nu-L pot diviza pe Dumnezeu şi Adevărul Său, şi apoi să îi reunifice; ei pot să-L părăsească pe Dumnezeu şi Adevărul Său, şi apoi să se întoarcă la El. La o astfel de întoarcere cheamă Biserica Ortodoxă pe ceilalţi creştini: o întoarcere la credinţa Apostolilor şi a Părinţilor, pe care ea are conştiinţa că a păstrat-o în toată deplinătatea ei”.

Râvna noastră, bunele noastre intenţii, chiar şi o anumită erudiţie, nu sunt suficiente. Poate şi să ni se pară că împlinim voia lui Dumnezeu, că apărăm Adevărul, şi să fim, de fapt, în mare rătăcire. Aşa cum se poate vedea şi în pericopele de mai sus şi cum putem constata din întreaga istorie a Bisericii, între semnele cele mai limpezi care ne arată că acţionăm sub spectrul înşelării se numără impulsul de a lua decizii sau de a da sentinţe imediat, ispita de a vorbi doar „limba” ultimatumurilor şi graba de a rupe comuniunea cu ceilalţi. În Biserică e nevoie să acţionăm cu multă răbdare, calm şi chibzuit, cu rugăciune şi cu multă sfătuire. Grabă să fie doar în a arăta dragoste de aproapele, în a căuta comuniunea cu el. Fidelitatea faţă de credinţă trebuie să fie dublată întotdeauna de stăruinţa de a păstra comuniunea. Nici un efort nu este prea mare când e vorba atât de mărturisirea Adevărului, cât şi de păstrarea unităţii în Biserica cea Una a lui Hristos. Amândouă sunt la fel de importante.

Considerăm ca exagerată și cu totul nepotrivită atitudinea de întrerupere a pomenirii unor ierarhi la sfintele slujbe și rugăciuni, atitudine care se poate constitui în prilej de sminteală sau de dezbinare, în contextul și așa fragil (duhovnicesc, social, economic și politic) în care ne aflăm. Îndemnăm pe pelerinii care vin în acest sfânt loc, pe fiii duhovnicești ai aceste mănăstiri, și pe toți credincioșii, să rămână fideli Bisericii Ortodoxe, să păstreze comuniunea cu ierarhii pe care Dumnezeu i-a rânduit să ne păstorească, și să ceară sfatul părinților duhovnicești care le poartă de grijă. Iar atunci când sunt derutați sau neliniștiți de anumite luări de poziție ale unor ierarhi, preoți, monahi, sau frați creștini, să ceară, cu smerenie și fierbinte rugăciune, și părerea altor părinți. Și așa, prin împreună-sfătuire, să aflăm voia lui Dumnezeu cea bineplăcută Lui.

În sensul celor de mai sus aducem mărturia poziției echilibrate și mature a unor părinți cu experiență și cu discernământ cu care mănăstirea noastră ține, periodic, legătura: Arhimandritul Efrem, starețul Mănăstirii Vatopedi și a altor părinți vatopedini, Arhimandritul Efrem Filoteitul, părintele duhovnicesc al Mănăstirii Sf. Antonie cel Mare din Arizona – SUA (singurul ucenic direct în viață al Cuviosului Iosif Isihastul) și a altor părinți îmbunătățiți din această mănăstire, sau a părintelui Ieroschimonah Simeon Zaharia de la Schitul Poiana lui Ioan a Mănăstirii Sihăstria (Neamț). Părerile lor conglăsuiesc spre a îndemna la ferirea de orice acțiune care ar putea pricinui o dezbinare, dinăuntru sau dinafară, a Bisericii.

Pe durata sesiunilor, Patriarhul României este cel care și-a susținut opiniile având cunoaștere teologică, experiența de la Dialogurile [ecumenice] și determinare. În anumite cazuri a fost foarte stăruitor și a avut o contribuție importantă în formularea art. 21 al documentului ”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. De multe ori a spus că, dacă nu vor fi acceptate anumite corecturi, nu va semna textul. De asemenea, de multe ori și-a exprimat opinia de a nu se finaliza discuția și de a nu se semna textul acesta, ci de a fi lăsat deschis pentru următorul Sfânt și Mare Sinod. Într-un caz și-a exprimat cu intensitate nemulțumirea și a spus că simte că au loc constrângeri.

Participarea Bisericii Ortodoxe in Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru si nu ca observator, este o cauza de ingrijorare. Pentru ca nu imi pot imagina pe Sfantul Atanasie cel Mare si Sfantul Vasile cel Mare luand parte la un consiliul al arienilor, eunomienilor sau macedonienilor din vremea lor. Nici nu imi pot imagina pe Sfantul Grigorie Palama alaturandu-se unui consiliu din care facea parte Varlaam, Achindin, Gregoras si sustinatorii lor pentru a aborda diferite probleme sociale ale vremii lor.

Formularea «Biserica Ortodoxă, fiind Biserica cea Una, Sfîntă, Sobornicească și Apostolească», a fost așezată pe drept ca un fronton la începutul textului «Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine», în sensul și cu înțelesul că dă glas unicității acesteia. Pe această temelie Sfîntul și Marele Sinod, ca organ sinodal superior Conferințelor presinodale, va trebui să completeze formularea din acest text și să evite folosirea termenului de «Biserică» pentru eterodocși, folosind în locul lui termenii de «credințe creștine și confesiuni». În felul acesta eterodocșii vor cunoaște cu totul limpede ce gîndim sincer despre ei noi, ortodocșii, cînd dialogăm cu ei. Urmînd această direcție, la punctul 2 al paragrafului 5 al acestui text, ar fi mai corectă formularea: «Biserica Ortodoxă cunoaște (în loc de recunoaște) existența istorică a altor confesiuni creștine…».

S-a întâmplat ca grupuri, sau popoare, sau persoane izolate, să părăsească trupul Bisericii. Or, Aceasta dorește și trebuie să lucreze într-un spirit misionar pentru ca aceștia să se întoarcă în pocăință pe calea canonică în Biserica Ortodoxă. Aceasta înseamnă că nu există alte Biserici, ci doar erezii și schisme, dacă vrem sa fim corecți în formulările noastre. Expresia “pentru restaurarea unității creștine” este eronată, deoarece unitatea creștină – și anume membrii Bisericii lui Hristos – n-a fost niciodată sfâșiată, din moment ce aceștia rămân uniți cu Biserică. Separarea de Biserică, și abandonarea Bisericii, din păcate, s-a întâmplat de multe ori prin erezii și schisme, dar pierderea unității interne a Bisericii nu s-a produs niciodată.

Biserica Ortodoxă consideră de condamnat orice încercare de a diviza unitatea Bisericii din partea unor persoane sau grupuri, sub pretextul unei pretinse apărări a Ortodoxiei pure. După cum o arată întreaga viață a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinței ortodoxe pure este salvată numai de către sistemul sinodal care, dintotdeauna, în sânul Bisericii, este judecătorul desemnat și ultim în materie de credință.

sursa foto: patriarchate.org *** Theorthodoxchurch.info: Great and Sacred Orthodox Synod to be held in 2016 Istanbul: exista informatii din cadrul Sinaxei Primatilor Ortodocsi conform carora liderii Bisericilor au luat decizia de a organiza “Marele si Sfantul Sinod” al Ortodoxiei in anul 2016.  …

Patriarhia Română participa, din pacate, si in acest an… Basilica: PROGRAMUL SĂPTĂMÂNII DE RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREŞTINĂ – 2014 În a treia săptămână a lunii ianuarie a fiecărui an (18 – 25 ianuarie), Bisericile creştine din întreaga lume organizează seri …

Emisiunea “Treburi politice” de la 1TV Bacau, realizata de Sebi Sufariu, dedicata parintelui Iustin Parvu, cu pr. Ioan Roncea (Bacau) si dl. Ioan Enache (directorul revistei “Credinta ortodoxa”) – 20.06.2013 1/3

Doxologia Lidia Staniloae: De ce trebuie să depășim viteza sunetului? Cu câtva timp în urmă, mediile care se ocupă cu difuzarea știrilor senzaționale au anunțat că un om a putut să se deplaseze, depășind viteza sunetului. El a reușit această …